Gazeta Transilvaniei, mai 1891 (Anul 54, nr. 97-121)
1891-05-01 / nr. 97
Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 97—1891. SOIRILE PILEI. — 30 Aprilie (12 Maiu). Corpulu. profesorilor universitari din Belgrada a trimisu o telegramă M. S. regelui Carol I alu României, în care mulţămesce pentru primirea simpatică ce s’a făcuta studenţilor șerbi la Turnu- Severina. * * * Consistoramn eparohiala gr. or. românii ala Aradului publică concursă pentru îndeplinirea postului de protopresbitera ala Timișoarei cu termina de 40 de cjile începând a dela 26 Aprilie (8 Maiu) în colo. — Dorima ca acesta posta de mare însemnătate pentru biserica și poporula români din acela cer ca protopresbiterala să fie ocupată de una bărbat şi harnică, căruia să-i zacă la inimă interesele bisericeşci şi naţionale ale credincioşilor săi şi nu ne îndoima, că alegătorii îşi vora împlini conscienţiosa datorinţa românescă. * * * Sistarea paşaportelor şi de legitimare la graniţa serbo-ungară. In urma unei învoeli reciproce, esaminarea paşaportelor la graniţa serbo-ungară s’asistată de ambele state şi în viitoră nu se mai ceră paşaporte dela călătorii, cari trecă graniţa sârbo-ungară, afară de casulă, când cutare persone bănuită. In urma acesta ministrul de interne ungurescă emite o ordinațiune în care se recomandă, ca călătorii totuși să fiă prevăzuți cu documente corespunctătoare, ca să se evite neplăcerile ce ar putea îndura călătoruiia bănuită pe nepreptală și să se potă legitima. * * * Două marşuri nouă. Aflămă din foile din România, că d-lă maiora Hübsch, inspectorula musiceloră din România, a compusă două marşuri nouă, cari se voră cânta în Ziua de 10 Maiu, unuia cu ocasiunea defilării şi celalalta sera la retragerea cu torţe. * * * Fondulu preoţesc Jaradanii, după cum s’a constatata în adunarea generală ţinută Sâmbăta trecută în Aradă, consta la finea anului 1890, după 13 ani de esistenţă, din 168,448 fl. v. a. * * * Esposiţiunea francesă din Moscva, după cum se telegrafăză, Duminecă în 10 Maiu n. s’a deschisă cu mare solemnitate. Pe edificiul d esposiţiunei fâlfâie stindărde francese; porta triumfală, ridicată în memoria resbelului francesă, e împodobită cu insigniile republicei şi cu stindarde tricolore. * * * Din milionerii spalatorii de vase. Tinărulă Alcidra Vahoda, de nascere din Egiptă, înainte de asta numai cu patru ani a moștenită de la tatălă său cinci milioane și jumătate de florini. Vecjindu-se stăpână peste o avere atâtă de mare, tinărulă începu să ducă lume albă și să facă luxă pe câtă asciută eră mai mare. Elă își petrecu Z^®!® de veseliă în Parisă și în Monaco, dar aceste cade au durată pentru elă forte puţină. Deodată se pomeni, că nu mai are nici ună cruceră. Se hotărî acum să începă o vieță nouă şi în sudoarea feţei sale să-şi agonisască pânea de toate tjilele. Emigra în America şi în luna lui Martie a. c. ajunse în New-York. Nenorocitură tinără, care în timpă atâtă de scurtă toca o bogăţiă atâtă de mare şi care acum e săracă ca degetulă, se ocroti la ună otelă ca spălătură de vase. Elă de-altmintrelea a absolvată studiulă medieinei şi astfelă nu e tocmai cu neputinţă de a-şi câştiga ună traia mai suportabilă, dar de sigură, neamă de neamulă lui nu va mai fi în stare să agonisescă o avere atâtă de mare, de-ar munci câtă ar munci, înalta cetate a Devei“. Când sărmanul Clemente Zidarulă s’a dusă acasă, băiatul! necontenită întreba de mamă-sa. Trei Zile îlă totă asigurase că vine, vine, — dar în cele din urmă îi spuse îngrozitorulă adevără. In urma aceasta băiatul i s’a dusă la Deva și a strigată de trei ori după mamă-sa, care îi răspunse astfelă : „Nu’ți potă grăi fiulă meu, căci zidurile mă strîngă, suntă depusă aici între ziduri tari de petru“. „Inima băiatului s’a despicată și pământul i s’a despicată sub dânsulă şi acolo s’a prăpădita fiulă ei“. — Acesta e sujetulă baladei săcuiesci. E mare întrebare însă decă acestă baladă e originală ori numai împrumutată dela Români. Acţiunea în balada „Meşterulă Manole“ e cu multă mai completă, mai naturală şi e îmbrăcată într’o formă multă mai poetică ca cea în „Kőműves Kellemené“, care este defectuos, fără concepţiuni poetice cari să te înalţe şi nenaturale. lulă părintescă situată la mijlocul unei păduri, pe ţărmurele unui Iacă într’o provinciă îndepărtată. Eramă fricosă şi tremurară înaintea părintelui meu; îndestulare şi fericire numai în jurul surorii mele Amalia aflam. Gustulă şi armonia dat’neloră noastre mă atraseră cătră acestă soră, care era ceva mai în vârstă decâtă mine. Ne plăcea la amândoi a ne sui pe munţi, a ne legăna pe suprafaţa apeloră, a trece prin păduri când cadă frunzele; inima mea încă şi acuma e plină de dulcele suveniri ale acestoră plimbări. Ah ilusiile tinereţii şi cele aduse din patriă nu’şi pierdă niciodată dubuţa loră ? Acuşi mergeamă în tăcere ascultândă fremătură surdă ala tomnei sau şuşcăitulă fruncteloră uscate ce le călcămă cu picioarele nóstre ; acuși între jocuri nevinovate alergamă pe câmpuri după rândunele, ori fugeamă spre curcubeulă de pe colinele ploioase, câte odată recitamă ;şi versuri, ce ni le inspira spectacululă naturii. Ca tînără eramă adoratorulă Museloră, nici nu e ceva mai poetică decâtă o inimă de şese-spre-ciece ani cu fragedele ei pasiuni, ţorile vieţii sunt ca ale dilei, curate pline de armonii şi imagini. Dumineca şi în sărbători, din pădurea mare, departe peste arbori au Ziasnă şi cu sunetele clopotului, care chiăma la biserică pe omenii de pe câmpuri. Răzimată de trunchiul lunui urmă, ascultam în tăcere şi eu murmurul! evlaviosă. Totă fremetula clopotului făcea ca inima mi să simtă inocenţa datinelor sătesci, liniştea singurătăţii, dulceţile religiunii şi melancolia suveniriloră plăcute a primei mele tinereţe! Oh, căci care inimă — flă câtă de coruptă — nu va tresări la sunetul clopotelor din ţara natală, ală aceloră clopote, cari e’ună fréméta de bucuriă au cântată la lâgănulă său, au anunţată venirea lui în lume, cea dintâiu bătaiă a inimii sale, cari au spusă la toţi din jură sânta mângâiere a părintelui, durerile şi bucuriile nespuse ale mamei sale! ? Taté se află în fantasiile încântătore în cari ne legănamă, când auZiamă sunetul clopotelor! : religiune, familiă, patriă, lâgănă şi mormântă, trecută şi viitoră. Din aceste idei plăcute e dreptă, că mie și Amaliei ne venia o parte mai mare ca altora, căci în adâncul inimelor nóstre ambii aveamă o înclinire spre melancolia plantată de DumneZeu seu ere- Zită dela mama nostră. Intr’aceea tată-meu fu isbită de o bala, ce’lă conduse peste puţine Zi e mormântă. Elă a murită in braţele mele. Invăţatu a cunosce martea pe buzele aceluia, care mie mi-a dată viaţa. Acestă impresiune îmi fu adâncă, încă şi acuma o simţesc!. Acuma întâiaşi-dată cunoscusem! mai curată nemurirea sufletului. N’am putută crede, că acestă trupă fără sufletă este autorulă cugetelor mele: simţiamă că de aicea trebue să vină, şi cu o sântă durere ce era ca o bucurie, speramă că odată mă voiu uni cu spiritul tatălui meu. O altă întâmplare mă întări şi mai multă în acestă credinţă. In coşciug! trăsurile feţei părintelui meu apăreau ca ceva sublimă. De ce acesta taină minunată să nu fiă o probă a nemuririi noastre? De ce moartea, care toate le seă, să nu potă imprima pe fruntea victimei sale secretele unei alte vieți? De ce în mormânt să nu vede că oare eternitatea ? Amalia copleșită, de durere, se sui într’ună tarnă, de unde de sub boltele sale gothice asculta cântecele preoţilor din mănăstire şi sunetură funebrală ală clopotelor. Petrecută pe tată-meu la ultimul său asilă, glia se redica peste prada sa; eternitatea şi uitarea acoperiră cadavrul lui, şi încă în sara acesta.... pentru lume, afară de fiica sa şi de mine, toate erau ca şi cum nici nu ar fi esistată. Trebui să părăsesc casa părintescă, care trecuse în posesiunea fratelui meu, şi cu Amalia neamă mutată la niste neamuri bătrâne. Am stată pe cărările seducatore ale vieţei, am meditată asupra loră, fără ca să mă fi resolvată a porni pe vreuna din ele. Amalia de multe ori mă convinse despre fericirile vieţii religiose; îmi spuse, că numai eu sunt causa că ea mai trăesce în lume, şi cu tristeţă îşi pironi ochii săi asupra mea. Cu sufletul emoţionată de vorbirile ei evlavioase, adeseori îmi îndreptam paşii cătră o mănăstire din apropierea lăcaşului meu; ba odată mai că era să-mi ascundă acolo viaţa mea. Fericiţi, cari fără de a părăsi portulă şi-au îndeplinită calea loră, şi Zii® 10 loră P° pământă nu s’au scursă în deşertă ca ale mele. * * * Meşterul! Manole — sujet! maghiar!? Cetimă în „Nemzet!“, că Dr. Dengi Iános a aflată, că „Meşterulă Manole“ e o variantă, o fracţiune din o baladă poporală scouescu. Numitulă scriitoră Zice, că a fostă tare surprinsă, când a constatata identitatea sujetului dramei „Meşterulă Manole“ a Carmen Sylvei cu una dintre cele mai escelente balade poporale secuesci, numită „Kőműves Kellemenné“ (Femeia lui Clemente Zîdarulă.) Sujetulă baladei maghiare e următorulă: Doisprezece zidari s’au hotărîtă, că voră zidi cetatea Devei pentru o jumătate de mierţă ne argintă şi de aură. Dânşii s’au şi dusă la Deva şi s’au apucată de zidire; dar câtă zideau pănă ’n mesă-Zi, séra se ruina şi arăşi câtă zideau până ’n sără, dimineţa era ruinată. Cum se zidéscu deci cetatea? Atunci s’au sfătuită şi au hotărîtă cei doispredece zidari, că a cărui nevastă va veni la ei mai întâiu, pe aceea o voră prinde şi o voră arunca în focă; sângele şi cenuşa ei o voră amesteca cu vară „şi cu acesta să ridicămă înalta cetate a Devei“. Femeia lui Clemente Zidarulă prinde caii la trăsură şi plecă la Deva; pe drumă însă vizitiu să ii povestesce, că astă nopte a avută ună visă urîtă: curtea lui Clemente Zidariulă era, par’că, învăluită în doliu şi în mijloculă curţii se afla o fântână afundă în care a vecruta cum s’a înnecată băiatulă lui Clemente, — „visulă de astă nópte nu se va împlini aciî spre bine“ ci’se vizitiulă. Femeia însă nu asculta de vorbele vizitiului şi sosesce la Deva. Bărbatul, îndată ce o văciu, cade în desnădăjduire şi o rogă să se reîntorcă, spuindu-i ce au hotărîtă. Ea atunci se ruga de cei doisprezece zidari să-i concidă a-şi lua rămasă bună dela fiu şi dela vecini, ceea ce i s’a concesă şi când s’a re’ntorsă au prins’o şi au aruncat’o în focă, or sângele şi cenuşa ei au amestecat’o cu vară şi „cu acesta au ridicată Mesagiul” de deschidere al ii Corpuriloru legiuitoare române. Domnilor senatori, Domnilor deputaţi! Mă simtă totdeodată fericită când Mă aflu în mijloculă representanţiloră naţiunei şi sunt încredinţată, că corpură electorală, reincindă una din cele două adunări ale Parlamentului nostru, a asigurată o majoritate, care va pune guvernul , în posiţiune de a conduce cu autoritate şi folosi interesele Statului. Lucrările începute de trecuta legislatură au fost curmate prin convocarea colegiilor electorale pentru Cameră, astfel că cele mai importante din trebuinţele Statului au rămasă în suferinţă. Acestă sesiune extraordinară este chimată a da o grabnică satisfacţie acestora trebuinţe. Este de dorită ca budgetul statului să se voteze câtă mai neîntârziată, pentru ca silinţele domniilor-vostre să fie cu deosebire aplicate studierei şi votărei tarifului vamală, care va regula relaţiunile noastre comerciale internaţionale şi pe care Tara îl aşteptă cu o legitimă nerăbdare. Lucrările de apărare ale Țărei sunt încredințate, ca totdeuna patriotismului domniilor d-voastre, pentru ca executarea lor să urmeze fără întrerupere. Guvernul Meu vă va mai presenta încă în acestă sesiune, și câteva alte proiecte de legi strînsă legate cu budgetul Statului. Acestă sesiune va fi astfel rodnică pentru Ţară, şi domniile-voastre, conducând la bună sfirşită lucrările ce vi sunt supuse, veţi proba, că sunteţi animaţi de ună spirită înţeleptă şi patriotică, pentru care Naţiunea vă va fi recunoscătoare. Dumnezeu se binecuvinteze lucrările domniilor-vostre. Sesiunea extraordinară a Corpurilor legiuitoare este deschisă. (Urmeaza subscrierile miniștrilor). Convocare. In urma însărcinărei primite din partea onoratului comitetă ală Asociaţiunei transilvane pentru literatura română şi culura poporului română, invită prin acesta pe membrii actuali ai Asociaţiunei şi pe toţi sprijinitorii scopului înaltă la care ţîntesce ea, din comunele noului despărţământ I X ală Bradului cu centru în Bradă, care se compune din comunele aparţinătoare cercurilor administrative. III Baia de Crişă, IV ală Bradului şi VII ală Halmagiului, — la adunarea constituantă, carea se va ţină în 23 Maiu v. a. c. la 10 ore a. m. în localul şcolei poporale din locă. Bradu, la 18 Aprilie 1891 v. Vasiliu Damianu. ppresbiterii. Fondurile scolastice confesionale îi cat. din fostulu district aici lseial.. Ajungându’mi în mână scrisoarea comisiunei episcopesci, care administreză aceste fonduri, cu data Năsăudă 30 Apr. a p. Nr. 118, prin carea se provocă senatele scolastice confesionale gr. cat., ca ,să-şi trimită fiăcare câte 2 representanţi la Năsăudă pe 16 Maiu a. c. pentru a lua hotărîri într’o adunare generală, în causa de administrare a pomenitelor fonduri pentru timpul d ^viitoră, jm’am cugetată la trecută, la present! şi la viitoră. Permiteţi-mi, On. D-le Redactor!, a comunica în colonele preţuitului ,Ţiare, ce redigeţi, ceea ce mi-a trecută prin minte în acele momente atâtă de dureroase. La iniţiativa fericitului vicar! Marianii, pe la anul 1838, comunităţile din fostul regiment de graniţă Nr. II, cari mai târziu au formată districtură Năsăudului, adâncă pătrunse de însemnătatea luminei, au cedată dreptul cârciumăritului treilunar pentru scopuri scolastice, cu condiţiunea, ca numai jumătate din venite să se întrebuinţeze, jumătate însă să se capitalizeze, ca cu timpul, fiecare comună să ajungă la ună fond scolistică, din care să se acopere trebuinţele aşa numitelor şcole „naţionale“ sătesci, ori comunale, mai târziu numite şcole confesionale gr. cat. spre deosebirea loră de cele centrale. Fondurile astfeliu create, au fost administrate la sate prin organe şi sub