Gazeta Transilvaniei, decembrie 1891 (Anul 54, nr. 266-287)

1891-12-01 / nr. 266

La situatiune. — 30 Noemvre (12 Dec.) De doue-zeci și cinci de ani încoace n’a fostă și nu este c­i lă­sată de Dum­nezeu, ca seu gu­vernulă, seu organele lui, seu so­cietatea maghiară, se nu fi emu­lată în inventarea celoră mai ra­finate mijloace pentru a ne scoate de pe toate terenele vieței publice, spre a ne pune piedect desvoltă­­rei noastre naţionali firesci şi spre a ne timbra de inimici ai statului şi de nisce agitatori periculoşi. Guvernulă, parlamentală, societa­tea şi pressa maghiară de 25 de ani n'au făcută alta, decâtă au so­licitată aducerea legilor­ celoră mai desastruase pentru poporulă nostru, şi apoi totă ei pe de altă parte bucinau în lumea mare, că egala îndreptăţire nicăiri în lume nu este aşa bine „garantată“ şi practicată, ca tocmai la noi. Dar nu li­ s’a prea prinsă, căci acum vedemă, că lucrulă s’a cam de­mascată înaintea opiniunei publice, politicii serioşi, cari îşi iau infor­­maţiunile din împrejurările faptice, şi nu din descrierile unor­ şovi­­nişti înverşiunaţi, redă şi sciu, că pe lângă totă legea despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor­, limba acestora este totală scrisă din justiţie şi administraţiune,din co­­municaţiune, finanţe şi miliţie, ba în mânia acestei legi, în şcolele nóstre poporari şi medii, susţinute numai din averea confesiunilor­ române, prin introducerea forţată a limbei maghiare s’au pusă pie­decî neînvinse desvoltărei nóstre naţionale; şi ca aceste legi arbi­trare se fiă încoronate, s’a adusă şi legea pentru aşile, carea în monstruositatea sa este unică şi fără păreche în lume, ţîntindă, ca pe copiii dela 3—6 ani se-i ia de sub îngrijirea şi înmiurinţa natu­rală a părinţilor, şi se-i dea în grija unor­ elemente cu totulă străine şi cu totulă contrare dati­­neloră, moravuriloră, religiunei şi aspiraţiunilor­ românesc­. Lumea scie astăzi, că deşi, în puterea legei pentru egala îndrep­tăţire a­­naţionalităţiloră, guver­­nulă ar fi datoră, ca din visteria statului se ajute şcolele şi aşeze­­mintele de cultură românesci, ba ar fi datoră în ţinuturile locuite de Români se ridice chiar şi şcole medii cu limba de propunere ro­mână, din bugetul­ de 7 milioane ală ministrului de culte şi instruc­ţiune publică, nu numai că n’a dată şi nu dă nici măcară ună bană pentru şcolele românesc!, ci întreaga suma aceasta colosală o întrebuințază numai pentru aju­torarea şcolelor­ şi teatreloră maghiare; ba în netoleranţa sa merge aşa departe, încâtă chiar şi acolo, unde Românii din pro­­priele loră mijloace voescă se ri­dice vre­ună gimnasiu, le denega dreptulă de a pute face acesta, după cum s’a întâmplată la Ca­­ransebeşă. Şi când aceste fapte arbitrare ale guvernului se arată în publică, ministrulă de culte nu ţine a co­mite o necuviinţă în contra ones­tităţii private şi politice, ca sim­plu se nege faptulă seu. Aşa s’a întâmplată acesta în camera mag­­naţilor, cu ocasiunea desbateriloră asupra proiectului de lege despre aşile, când la espunerile episco­pului din Aradă, ministrulă a ne­gată, că ar ave cunoscinţă despre aceea, că guvernulă ar fi dene­­gată Caraneebeşeniloră dreptulă de a-şi pute ridica ună gimnasiu, deşi însu­şi ministrulă a subscrisă acasulă respectivă. Pagubă, că e­­piscopulă Aradului şi ală Caran­sebeşului, cari au avută cunos­cinţă despre acestă faptă, nu i-au plesnită în faţă totă în şedinţa plenară a camerei magnaţilor, spu­­nendu-i verde’n faţă, că dânsulă sus­ţine ună neadeveră când zice» că n’are cunoscinţă despre acesta in­­terdicţiune. Opiniunea publică scie, că deşi în puterea legei despre egala în­dreptăţire a naţionalităţilor­, gu­vernulă ar fi datoră, ca în ţinu­turile românesc! şi cu majoritate română se numescă prefecţi sau comiţi supremi de naţionalitate română, totuşi în întrâgă Unga­ria şi Transilvania astăzî Românii n’au nici ună singură prefectă, ba nici ună singură subprefectă, ci numai fişpanî şi vicespani ungu­resc!. Şi când paşa dela Făgăraşă a lipsită pe Români şi de singu­­rulă subprefectă, ce-lă aveau în a­­celă comitată, tota pressa jidano­­maghiară a strigată: „Osana voi­­nicosului prefectă Bausznern “, pentru violarea drepturiloru ro­mânesc!. Opiniunea publică scie în fine, că pănă mai aveamă și noi câ­te-ună deputată română în dietă, ori de câte-orî cuteza vre-unulă din aceştia se arate violările cu­­tărui impiegată de ală guvernu­lui, întregă parlamentară ungu­­rescă cu guvernă cu totă aplau­dau pe violatori. Nu mai încape îndoiela, că este de mare folosă pentru noi, că opiniunea publică din străină­tate începe a cunosce deplorabila situaţiune a naţionalităţilor­ de sub stăpânirea ungurescă, dar a­­ceasta nu ne poate mântui de ata­curile noue ale societăţii ma­ghiare, cari din 4* în 4* devină totă mai temerare şi totă mai violente. Dovadă nu este reuniu­nea de maghiarizare din Buda­pesta, carea cu aprobarea guvernului în a noua poruncă a sa mărturi­­sesce pe faţă, că fiă­care membru alu, ei e datorii a se face unii apostolii alu maghiarisărei; mărturisesce der pe faţă tendinţa sa agresivă, şi ca se arate, că în acesta privinţă e solidară cu guvernulă, vice-spa­­nulă comitatului Budapesta, în a­dunarea generală a reuniunei, oferi pentru ţinerea şedinţelor­ sala din localitatea comitatului, or la pro­punerea altui membru, reuniunea decise a ruga pe guvernă pentru scutirea de timbre şi porte poştală. Firea Românului n’a fostă nici când agresivă şi nu este nici astăzî; noi nu dorimu şi n’amă dorită nicî-odată se ne îmulţimă nume­­rală cu desnaţionalisarea altora. Dér de altă parte, ori­ce atentată în contra naţionalităţii, limbei şi aspiraţiunilor­ noastre l’amă con­siderată şi­ lă considerămă de cea mai oribilă crimă. De aceea, îna­inte de a ne fi gândită şi la alte mijloace de aperare, acum în ora a un-spre-zecea venimă şi strigămă din toate puterile nóstre: Fraţi Români, aveţi de grijă, strînge­­ţi-ve şirurile şi staţi la pândă, ca nu cumva contrarii voştri, fiă prin promisiuni, fiă prin intimidări, se străbată între voi şi se ve­des­­bine! De astăzi încolo devisa flă­cărui Română consolii de demni­tatea sa naţională se flă, ca pre­­tutindenea, nu numai între sine, ci şi în toate locurile şi localurile pu­blice, înaintea, organelor­ politice, administrative, financiare, de co­­municaţiune etc. se vorbesca numai românesce, epistole, telegrame se adreseze numai în limba română; în comunele românesc­ seu cu ma­joritate română se grijimă, ca re­­presentanța comunală pe câtă se poate se fiă compusă numai din Români, or lucrarea primă a a­­cestei representanțe se fiă, ca limba română s’o declare de limbă ofi­­ciosa a comunei, și în consecință se pretindă, ca procesele verbali ale representanței se se redacteze numai în limba română, pentru­ că urmarea acestei ținute va fi, că numai Români sau persoane, cari sciu perfectă limba română, voru putea fi aplicați ca notari. Or dacă notarulă ori impiegatulă justiției, FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Istoria Califului Cocostârcii.*) Odiniera Califulu Chasida din Bag­­dada ședea, într’o după amédá frumóasa comoda pe canapea acasă. Fuma dintr’o pipă lungă de lemne de rosă, din când în când bea nițică cafea, care i-o turna una selavii şi îşi netedia cu plăcere barba. Din faţa Califului se vedea, că se simţia forte bine. Fiindu­ ca eli de co­­muna pe la ora acesta era blândă şi prietinosa, de aceea şi marele său viziru, Mansore, Elü cerceta în fie­care cji pe vremea aceasta. Elü veni şi în după amoiţa acesta, era însă forte gânditorul, precum nu prea îi era obiceiul­ de altă­dată. Califula îşi lua niţelă pipa din gură şi­­fise: „Mare viziru, de ce faci o faţă aşa gânditore?“ Acesta îşi încrucişa mânile peste piept­, făcu o închinăciune înaintea Dom­nului său şi răspunse: „Stăpâne, sunt numai năcăjite, pentru­ că josu lângă castelu stă unu precupețit cu o lădiță de mărfuri; și are așa lucruri frumoase, or eu n’am nici una banii de prisosit ca se cumpéra.“ Califula avuse de multa gândü sa-i facă o bucurie.. De aceea trimise pe sclavulu său cela negru în josu ca se chieme pe precupeţă înlăuntru. Sclavulü ilü aduse numai decâtü. Acesta era unü omu micu, grosu, cu faţă brunetă-năgră, îmbrăcată sdrănţosil. Elü purta unü dulap­ü plinü cu totu fe­luld de mărfuri: mărgele, inele, revol­vere împodobite bogatü, pahare, piep­tene şi altele. Califulü cu vizirula său priviră cu de-amăruntula la toate, în sfâr­­șită Califula cumpăra pentru sine o pă­­reche de revolvere frumoase, oi pen­tru femeia vizirului unu pieptene. Toc­­mai când precupețulă voia să-și în­chidă dulapul­, Califula t­ări o lădiță mică și întreba, dacă și într’aceea sunt­ mărfuri? Precupeţulă trase lădiţă şi arăta în ea o cutiuţă cu prafuri negre şi o hârtiă cu o scrisore ciudată, pe care nu o putea ceti nici Califula, nici Mansora. „Odinioră am căpătată aceste două obiecte de la unu neguţătoril, care le găsise în Mecca pe stradă.“ (zise pre­cupeţută, „eu nu sciu ce conţină. Vi­ le dau ieftine, pentru-că n’am ce face cu ele.“ Califula, care aduna bucuroşii ma­nuscrise vechi, chiar şi deci nu le putea ceti, cumpăra scrisorea şi cutiuţa şi lăsă pe precupeţă să se ducă. Acum însă i-ar fi părut bine, să şcie, ce conţine scrisoarea şi întrebă pe viziru, că nu cu­nósce pe cineva, care s’o scie deslega? — „Prea mărite Domne şi Stăpâne“, răspunse acesta, „la moşeea cea mare locuesce unu omu, numita Selimü învă­ţatură. Elü înţelege toate limbile. Po­­runcesce să vină, poate că deslege elü semnele pline de taine.“ învăţatură Selimü fu adusă îndată la curţile Califului. „Selimü“, îi­­zise acesta, „să zice, că tu eşti foarte învă­ţată ; privesce odată la scrisoarea asta. Decă o deslegi, capeţi dela mine o haină nouă de sărbătore, or de nu o deslegi, atunci capeţi douăsprezece lovituri peste obrazi şi două-deci şi cinci la tălpi, pentru­ că în deşertă îţi zica „Se­lima învăţatură!“ Selimu făcu o închinăciune şi zise: „Fiă voia ta, o stăpâne!“ După aceea să uită lungit la scrisoare, deodată însă striga: „Stăpâne, să mă spândure, dacă acesta nu este latinesce“. — „Déca e latinesce“, spune-mi, ce însemneză?“ po­­runci Califula. Selima începu: „Omule, care gă­­sesc­ hârtia acesta, laudă pe Allah pen­tru îndurările lui. Cela­ ce trage din praful­ acesta în nasu şi­­fice: „mutator acela se poate schimba în ori-ce animală, şi înţelege şi limba animalelor“. Când vrea după aceea să ia­­ră figură de omu, să închină de trei­ ori cătră răsărită și Zice același cuventu. Păzește-te însă să nu rîZl, pănă când eşti schimbată, pentru­ că, decă rîZl, uiți cuventulu vră­­jitorii și rămâi animalu.“ Cetin da Selimu învățatură acestea, Califula s’a bucurată forte tare. El o făcu pe învățată să jure că nu va descoperi nimărui secretulu acesta, apoi i-a dă­ruită o haină frumosă și l’a lăsată să să ducă. El, întorcendu-se cătră viziru, Zise: „Am făcută bună torga, Mansora! Câtă de tare mă bucura, că mă voiu schimba într’uni animalu. Mâne dimineţă să vii la mine. Ne ducem­ împreună pe câmpfl, tragemă puţină din cutiuţă pe nasu şi *) Din ^„Poveşti alese“ de Mocula. ide DUMiisnEcA ^e) *8aa©oa* ese în fiă­care 4* mameite pestn Aistri-Ungaria Pe una ană 12 fl., pe sat* luci 6 fl. Pe trei luni 3 fl. Putri Romania ii străinătate: Pe turn ană 40 franoi, pe şese luni 20 franoi, pe trei luni 10 franoi. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din af­ară şi la doi. colectori. iDiiammi! pentu Braşovi: la adminiatraţiune, piaţa mare Nr. 22, etanulă I., pe unu­ană 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou dusulu în casă. Pe unu ană 12 fl. pe ■ése luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 5 or, ▼. a. acu 15 bani. Atfttă abonamentele câtă și inserțiunile suntă a se plăti înainte. R^itntiu iifiisittiaiifii« Tifioniafia: SMSOVlj, pl»{n mar« Hr. 22 •'HrVtori nolTancfito no­i» pit. BMa&. Msmuszipt« mnaaia­trimiti ! Biroirita te umilii: Brafova, piata mare Hr. 22 luBorate mai primeaoa In Vlrna 5sodolfa Mosat Baa3en.it/in ( Jolgsr 0*to Maas), Vsnris Schalsk, Alois Momii M.Jhikss,A.Oppelik,J.J­on­­nibtrg; In Budapesti: A. T. Oolsi­­hr/tr Anton M»set Eckstein Rimat. |l Frankfurt: Q.L.Daube;In Ham­burg: A. Steiner. fiețul­ inffl©rtiuniloră;o nei­ă Raymond a pe o polană 8 er. El 30 er. timbru pentru e pu­itoare* Pubtisări mai dean după tarifă și învoială. Xeeîame pe pagina m­-a o­­arcă 10 or. ▼. a. acu 80 bani. Nr. 266.—Am­in LIV. Brașcvn, Duminecă, 1 (13) Decemvre. 1831

Next