Gazeta Transilvaniei, decembrie 1891 (Anul 54, nr. 266-287)

1891-12-01 / nr. 266

Pagina 2.__________________________________________GAZEA TRANSILVANIEI. _________________________Nr. 266—1891. administraţiei, finanţeloru, comuni­­caţiunei etc. n’ar sei, sau n’ar voi a se înţelege cu poporul, în limba acestuia, faptul­ acesta numai de­­câtu se se arete auctorităţii supe­­riore a respectivului de atâtea­ ori, de câte­ orî se întâmplă, se se co­munice mai departe aceste nele­giuiri (tiatelor) nóastre, precum şi comitetului electorală centrală, pentru­ că numai ţm­endă cu ri­­gore şi firmitate la respectarea drepturilor­ nóastre putemă spera, ca acelea mai cureadă sau mai târejiu într’adeveră se fia res­pectate. L. C. CRONICA POLITICA. — 30 Noem. (12 Decenii). — Am amintitu îa numerule de Du­minecă ala feiei nóastre, că în România a isbucnică o crisă ministerială, din causa dimisionărei miniștrilora: Lascar Catar­­­giu, generală Lahovary şi O. Olănescu. In cursula săptămânei acesteia genera­­lula Florescu, preşedintele consiliului de miniştri, şi-a data dimisiunea, or Regele a însărcinata cu formarea ministeriului pe d. Lascar Catargiu, şefula partidei conservatoare. Acesta şi forma ministe­­rulu in modulă următora: Lascar Ca­targiu, preşedintele consiliului şi minis­tru de interne; Alecsandru Lahovari, mi­nistru de externe; generala George Manu, ministru de agricultură, comerciu, do­menii etc; generala Iacob Lahovari mi­nistru de răsboiu; Alecsandru Ştirbey mi­nistru de finance; Constantină Olănescu, ministru ala lucrărilora publice; Tache Ionescu, ministru de culte şi­­instrucţiune publică; Sturza-Scheianu, ministru de jus­­tiţie. Toţi miniştri au depusa jurămân­­tula în mânile regelui. Camerile române au fosta amânare pănă în 7 Decemvre, pentru ca miniştri să potă esamina pro­iectele de legi prelucrate de predece­sorii săi. — Lunia trecută s’au începută şe­dinţele dietei unguresci. Intr’una din aceste şedinţe s’a desbătuta asupra legii despre contingentula recruţiloru pentru anula viitoru. Guvernulă şi partida lui primesce acâstă lege; partidului Apponyi n’o primesce decâta în principiu; partida lui Ugron însă o primesce numai sub anumite condiţiuni, şi în fine „partida independentă şi dela 48“, condusă de Irányi, o respinge cu desăvârşire. — Cu ocasia desbaterii acestui proiectă, bătrâ­­nula Irányi, a vorbita despre sinucide­rile în armata comună, despre cari a cjiso, că sunta mai numeroase decâta la hon­­veefime. Causa o află vorbitorula în aceea, că pe când la honvetţi este limba de comandă şi de comunicaţiă limba ma­ghiară, şi ofiţerii încă sunta Maghiari, cari simţescă tota aşa ca şi feciorii şi tracteză cu ei, ca cu nisce conaţionali; pe atunci la armata comună, oficerii de obiceiu vorbesca o limbă străină, sunta pătrunşi de sentimente străine, şi pri­­vesca pe soldaţii unguri, numai, ca pe neşoe obiecte bune de-a fi dresate. Spi­­ritula de oare sunta insuflaţi honvezii, dise Irányi, difersce multa de cela ala armatei comune, căci la honvezi servescă bătrânii din 48 şi 49, cari s’au luptată pentru libertate şi independenţa ţarei, or la armata comună sunta omeni, cari au ereefita spiritula dominanta înainte de 1848 și­ la propagă și a4T, ceea ce nu se mai poate suferi. Irányi ceru dela minis­­trula de honvecji să presenteze în fie­­care ana una conspecta despre sinucide­rile, ce se întâmplă în armata comună și la honvezi. Mai vehementa a fosta deputatula Herman Otto, pare a vorbita cu multa foca împotriva instituţiunei militare. Ela (fise, că e o minciună ideia, că liberta­­tatea, siguranţa şi desvoltarea unei ţeri zace în militarisma. Herman Otto îşi permise a cfi°e) °& ela încrede patria şi „naţiunea“ numai unei armate naţionale, dar nici decât unei afaceri comune, unei ipocrisii urieșe, care aefi a dat 100,000 galbeni hon­­vecțilora dela 48, er mâneca data numele de lelacid unui regimentă din țară. Her­man Otto a încheiat a eficenda, că nu se încrede în armata comună. A mai vorbită și deputatula Ugran propunându să se desființeze consiliile de onoare ale ofițeriloru, se se casseze pedeapsa legării de stelpi; se fiă mai bună alimen­tarea armatei; și recruții să fă jurați pe constituțiune. Vorbinda apoi ministrul a Fej­érváry, a combătută energică pe oratorii de mai susa și respingindu-se toate propunerile de condusă, proiectulă a fosta primita. Cestiuni de viaţă. ii. Se nu aşteptăm u, ca poporulu se îmbrăţişeze de-odată şi din pro­­priulu sĕu indemna economia ra­ţională, industria de casă şi prin urmare şi comerciulu; acesta nu se va pute nici odată. Ii trebue conducători, îi trebue esemple, şi încă nu m­ulți ori două, ci sute şi mii. Şi chiar mii de conducă­tori şi esemple să fiă, deodată mo­mentană, cu poporul, totu nu vei face nimică, ci numai cu timpulu şi pe lângă multă stăruinţă. Unde suntu însă astfeliu de conducători şi cine suntu aceia? Totu omulu inteligentă, şi în prima liniă preoţii, învăţătorii şi alţi cărturari, cari trăescă în atingere nemijlocită cu poporul, şi în acelaşă modu, ca şi poporul­. Dar pentru ca să potă fi cineva conducătoră în eco­nomia raţională, trebue să o pri­­cepă şi să se deprindă însu­şî. Nu e deajuns­ să sei într’o anumită di­­recţiă multă carte, ci trebue să sei economia raţională. Spre a­ o sei acesta trebue mai inteiu stu­diu teoretică şi apoi deprindere practică. Durere, că cei mai chiă­­maţî ai noştri suntu pănă acum pe un gradă tare modestă în pri­vinţa acestora cunoscinţe! Şi ce e causa? — Nepăsarea! Suntu mulţi şi încă fóarte mulţi, cari în vieţa lor, nu cetescu nimica, alţii abia cetescu vre­unii chtare şi alt­­ceva mai nimică, ci critică mereu la timpuri, că suntu rele, că lo­curile suntu neproductive, că do­­taţiunile le suntu necorăspuncje­­tóre şi altele. Déca i-ar auzţi una Şvabă din Germania și ar sei tot­odată, câtă teritoriu au sub mâna lor­, s’ar îndoi, că suntu Europeni, ci i-ar veni a crede, că acum au sosită dela Zulukaferi. Astfeliu nu merge, porumbulu nu sbera friptă în gură. Poate scrie lumea câtă îi place, că pe astfelu de oameni nu-i scoate din nepăsarea lor­. Este însă un mijlocu, prin care şi aceştia s’ar pute face să fiă răpiţi cu curentul­, şi acesta este: Asociarea. Indiricţi singuratici de vor­ fi ori câtă de zeloşi şi de pricepuţi, nu voru avé nici unii resultaţu; decă însă ne vomă aso­cia sau ne vom vuni în reuniuni, puterile ni­ se vor­ potența. Déca însă se va pune în frun­tea lucrului unu omu necunoscută, fără autoritate, nu-l­ urmézá ni­meni. El de se va pune unu băr­­batu cu vacţă, una barbatu cunos­cută, chiar dăcă în direcția, ce-o urmăresce, nu este omu de spe­cialitate, numai energiă să fie, în scurtă vreme va dobândi resultate uimitoare. Ca să înfiinţăm­ o reuniune curată agronomică şi pentru toţi Românii din ţară, ar fi greu în criua de astă­fni şi poate nici nu ni s’ar permite. Dar avem­ Asocia­­ţiunea transilvană, ali căreia scopu este şi desvoltarea economică a poporului nostru. Să punem­ deci mai mare penda pe partea eco­nomică a scopurilor­ Asociaţiunei noastre transilvane. La şedinţele sale generale, precum şi la ale despărţămintelor, să se ţină di­­sertaţiuni, prelegeri teoretice şi practice, precum şi esposiţiuni. Să-şî aibă agenţii săi, cari să pro­page pretutindenea scopurile Aso­ciaţiunei şi acâstă sarcină ar tre­bui să şî-o ia asupră-şi ori ce Ro­mână. Să stăruiască pe lângă co­munele politice ori bisericesc!, ca în fiă­ care comună să fiă una te­ritoriu separata comunală ori bi­­sericescu, unde cu copii de scóla şi cu poporul­ să se ţină prelegeri practice de grădinăriţă, pomologiă şi altele. Să stăruiescă preotulă şi învăţătorulă, ca poporul. Du­minecile şi sărbătorile, în locu de a le petrece în crîşmă, vara să le petrecă în acela locu de praxă, or ierna în scólă, ori în alta locă acomodată, instruindu-se unii pe alţii în felurite industrii. Toate acestea nu sunt­ lucruri peste fire, numai stăruinţă să fie. Cu ocasiunea sinoadelor, protopo­­pescu, mai cu samă unde e datină să convină şi laici, la ocasiunile binevenite, sub conducerea proto­popului, se poate discuta în ces­­tiunea aceasta, or resultatele se pot­ face cunoscute, pe calea pu­blicității, ca și alții să se îndemne. Toate acestea nu sunt­ fantasii, nici năsdrăvănii, să se prebeze și peste 20 de ani sigură vom­ fi departe, foarte departe, or peste 50 de ani, modulă nostru de vieță de acum, li­ se va parea fiilor­ şi nepoţiloră noştri o fabulă. .. pândimă, ce se vorbesce prin aeră, prin apă, prin pădure şi pe câmpă.“ Abia se îmbrăcase şi abia dejunase Califulă Chasidă a doua or când se şi ivi marele viziru, ca să-l­ însoţescă la preumblare, după cum îi se poruncise. Califulă îşi puse putinţa cu prafură fer­­mecătoră la brâu şi după­ ce porunci suitei sale să rămână îndărătă, pleca la dramă singură numai cu vizirulă. Trecură mai întâiu prin întinsele grădini ale vezirului, alesuiră însă în­­zadară după vre-o fiinţă vieţuitore, la care să-şi încerce fapta lora mă­stră. Veziculă propuse în fine să mergă mai departe cătră m­ă Iacă unde elă văzuse adeseori, multe animale mai alesă cocos­târci, cari prin înfăţişarea lor, măiestoisă şi prin croncănitură lora, îi atraseră luarea aminte. Califulă se învoi şi elă. Merseră spre Iacă. Acolo văzură ună cocostârcă, care se preumbla seriosă încoce şi încolo şi căuta brusce. Când şi când ridica ca­­pulă şi croncănia din c­opă. Totodată văzură sosu în aeră altă cocostârcă, care nu peste multă să lăsa josă, totă în partea aceea. — „Mă rămăsescă pe barba mea, mărite stăpâne,“ 4*se marele veziră, că acești doi cătărigari vorbiscă acum fru­­moase lucruri împreună. Cum ar fi, când ne-amă schimba în cocostârci?“ — „Bine aici,“ răspunse Califulă. „Dar stai să mai vedemă odată, cum ne schimbămă ură în omeni ? Așa e! Să ne plecămă de trei ori spre răsărită şi să zicemă „mutabor“ şi tu erăşi eşti veziră şi eu Califă. Pentru numele lui Dum­­nezeu însă, nu este iertată să rîdemă, căci atunci suntemă perduţi!“ Pe când vorbia Califulă astfel­, ală doilea cocostârpă unduia lină d’asupra capului său şi încetă să slobozi la pă­­mânt­. Califulă scoase iute cutiuţa dela brâu, trase o prisă bunişoră, o întinse vezirului, care încă trase una şi strigară amândoi: „mutabor.“ In minutulă acesta picioarele li­ se sbârcescă, să facă subţiri şi roşii, căl­­ţunii cei galbeni şi frumoşi ai Califului şi ai soţului său se prefăcură în picioare neproporţionate de cocostârpă, mânile se prefăcură aripi, grumajii se întinseră de mnă cută, barba se făcu nevăzută şi cor­purile li­ se acoperiră cu pene moi. — „Aveţi frumosă clopă, domnule mare vezică“, zise Califulă, după­ ce se mirase mai multă timpă. „Pe barba profetului! aşa ceva n’am văzută în vieţa mea.“ — „Mulţumescă din adâncul inimei,“ răspunse marele veziră, făcândă o închi­năciune, „însă dacă este iertată să în­­drăsnescă şi eu, aşi 4i°® că Maiestatea Vostră arătaţi ca cocostârpă mai frumosă, decâtă ca Califă. Dar, poftiţi, mă rogă, să ascultămă pe cameraşii noştri de colo şi să ne convingemă, decă înţelegemă într’adevără limba cocostârciloră!“ Intr’aceea cocostârculă ală doilea să scoborîse pe pământă. Elă îşi curăţ­ cu ciocula piciorele, îşi tocmi penele şi să duse dreptă la celălaltă cocostârcă. Cocostârcii cei noi să grăbiră în apro­pierea loră, şi spre mirarea lor­, auziră următorea convorbire: „Bună diminaţa,o doimnă cocostâr­­coică, aşa de dimineţă eşti pe livadă?“ — „Mulţamă dumitale, iubită pătă­­rigoicuţă! Mi am făcută mnă mică dejună. Poftesci ceva din elă, niţică şopârlă, sau ună picioruşă delicată de bresca?“ — „Mulţamă, mulţamă! Astă4l n’am nici o poftă. Apoi cu totulă pentru altceva viu pe livadă. Tatălă meu are astă4l ospeţi, înaintea cărora trebue să jacă, şi aici vreu să mă deprindă puţină în linişte.“ Totodată tînăra cocostârcinică păşi peste livadă făcândă felurite mişcări. Califulă şi Mansoră se uitară cu mirare la ea. Când însă ea stătu într’ună pi­­cioră, ceva plecată înainte şi-şi întindea în trecută grumajii cei lungi şi şi-i tră­gea­­răşi ca într’ună şirubă, bătândă ciudată din aripi, atunci cei doi nu se mai putură reţină. Năpădiră într'ună hohotă, din care nu se puteau opri şi care era însoţită de croncănitură diocuriloră loră. Abia târziu se putură reculege. Mai întâiu se desmeteci Califulă. „Asta a fostă bună glumă.“ 4*s® ®le, „plătesce mare lucru!“ Pagubă, că animalele proste s’au spăriată de rîsulă mea, altfelă de bună-sămă ar fi și cântată!“ — „Dor“, zise acum marele vezică, „rîsulă în timpulă schimbării, ne este oprită. Stăpâne, ce se va întâmpla cu noi ?“ „Ei! Mecca și Medina! striga acum Califulă. „Ar fi prostă glumă, dacă a SCIRILE PILEI. — 30 Noem. (12 Decem­.) Adunarea generală a Ligei. Secţiunea centrală din Bucureşci a Ligei pentru unitatea culturală a Românilor, şi-a ţi­nută în 24 Noemvre v. c. adunarea ge­nerală de tomnă. Adunarea era numă­­rosă şi presidată de d-la V. Maniu, pre­şedintele comitetului esecutiv, ala Ligei centrale. Raportul­ despre activitatea Ligei fu cetită de d-lă I. Lupulescu se­­cretarului secţiunei centrale. Raportulu, în care se spunea punctă de punctă toate succesele obţinute, a fostă furtunosă a­­plaudată. Celă mai mare resultată de pănă acum ală Ligei, este solidaritatea naţională a Românismului. Raportul­ se sfîrşi cu cuvintele: stăruinţă în muncă, credinţă în isbândă; va fi tipărită şi tra­dusă şi în alte limbi şi se va răspândi în totă Europa. D-la casieră Gr. T. Bră­­tianu în mijlocul­ celei mai mari linişti, a espusă starea financiară a Ligei, o es­­punere de mai bine de două ore, aco­perită cu tunete de aplause din partea întregei adunări. D-nii censori S. Perie­­tienu Buzău şi I. Bianu şi-au depusă ra­portul­ despre corecta administrare a fondurilor­ Ligei. D-la I. R. Goga mul­

Next