Gazeta Transilvaniei, iulie 1892 (Anul 55, nr. 144-169)

1892-07-01 / nr. 144

Pag 2 voltatu opinia publică. A înspăimântat’o, fiindcă a vacjuta, că aici se sgudue basa statului ungară; a revoltat’o, fiindcă în urechia Maghiarului nu poate fi, din par­tea unoră cetățeni ungari, blasfemiă mai mare—ne mai băgândă în sema pornirea dușmănosă, — decâtă o astfelă de desconsi­derata, ba o lipsă suficientă de senti­­mentă, cum au manifestat’o Românii, cari au mersa la Viena atâta contra sta­tului ungara, câta şi în­ genere, contra constituţionalismului. In rolul ă­lora se manifestă acea bubă veninosă, care pace de multa în viaţa noistră publică, dar nu e o apariţiă nouă, nici nu însemneză una periculii, care n’ar fi esistata pănă acum. Românii s’au gerată, ca unii, cari sunta gata de a păși pe téremula „Ache­­ronta n­ovebo“; negarea statului maghiara arată criteriula tradărei de patriă. Eu însă nu ţin și acesta de lucru seriosu ; mie mi­ se pare, că acesta nu este alt­ceva, decâta, că au jucată cartea loră cea mai mare, ca să ne înspăimânte pe noi şi să ne vateme în modulă cela mai simţitora. Ne înspăimântă ei destulă şi cu Horia şi Cloşca, ca şi cu omorurile din 1848, pe cari s’au silită a­ le presenta ca acte de eroismă naţională. Putemă să soutem fi dovedi în privinţa acesta din însu­şi memorandulă decâ, îlă cetimă, ceea ce însă — aşa se vede — fóarte pu­ţina au făcut’o. Memorandula geme de contraziceri, cari tradézâ, că întorcerea de cătră penaţii patriei maghiare şi re­curgerea loră la Dumneciei streini nu este ultimulă loră cuvântă, şi întregă procedura nu însemnă, că dară amu sta faţă în faţă cu nişte diferinţe neapla­­nabile. — Din cari părţi ale memorandului crecii d-ta, că poţi trage astfela de con­­clusiune ? Răspunsă : Memorandulă se provocă la drepturile câştigate sub sistemula ab­solutiste, şi mai alesă prin mesagiulă de deschidere ala dietei ardelenesci din 1863. Poate fi basă de drepta „graţia principelui,“ oare domnesce pe nedrep­­tulă? Dar totodată, şi încă de repeţite­­ori, se provocă la drepturile lor, mile­nare, cihcendă, că „martoră este istoria despre aceea, că aici n’a esistat şi nici­odată raportulă de popoare cuceritoare şi cucerite, ori dominaţiunea unei naţiuni politice“. Seu imperiu unitară austriaca şi graţiă principescă, seu stată maghiară şi ordine de drept constituţională. Trebue să alegă una din două. Ca mai pot fi aş­tepta dela graţia monarchului, dela care acum nici audienţă n’au putută că­păta, ori dela statulă acela, între ale că­rui principii fundamentale politice n’a esistată timpă de o miiă de ani stăpâ­nirea de rassă? Pretindă autonomia Ar­deiului ! Ce folosă au avută ei de auto­nomia Ardealului ? Constituțiile Aproba­­telorfi și Compilatelor­, prin cari a fostă oprită chiar și aceea, ca Românii să poarte vestminte de postava ? Ce vreau cu Ar­­delula ? Vreau să facă din elă o provin­cia austriacă? Vreau să scie scoși din Ardela pe Maghiarii ardeleni, pe acei „libertini şi nemeşi, cari cu puţine es­­cepţiuni suntă numai spre greutatea so­cietăţii“ , ar vre să aranjeze saturnalii faţă cu Maghiarii, căcî­naşii apuşî voră căde în braţele loră, ca nisce fructe copte ? Cum îşi potă ei închipui o pros­tia ca aceea, că Maghiarimea se va în­voi vreodată la desenarea sa propriă? Dar apoi cu Românii din Ungaria, ce se va întâmpla? Dară sunta gata, ca pe a­­ceia să i dea în schimbă Unguriloră? Cei ce susţină programulă ardelenescu sunta în contrac­icere cu dacoromânis­­mulu, ba chiar şi cu postulatele formu­late sub eticheta individualităţii naţio­nale. Decâ sub titlulă acesta ceru ei drep­turi deosebite, acestea tocmai aşa se com­­peta Românilor­ ungureni, ca şi celoră ardeleni, deci o stare deosebită pentru Românii ardeleni, nu potă pretinde. Ce vreu cu legea de naţionalitate din 1868? O blastemă şi pe acesta, ca pe tóate, ca şi pactura, restituirea consti­tuţiei, dualismula, şi în fine, ca şi totă ce s’a întâmplata între anii 1866 şi 1868. Manifestă o deosebită revoltare faţă de acea declaraţiă a legei numite, că toţi lo­cuitorii ţerii, din punctă de vedere po­litică, formeaza o singură naţiune. Intre conceptele naţiunei politice şi genetice, dară tocmai contra distincţiunea aceasta este favorabilă pentru ei. Doar pe 7*00 ei înşi­şi la altă locă despre acestă lege? — Urmatoarele cuvinte remarcabile: „Le­gea despre egala îndreptăţire a naţionalită­­ţilor­, deşi e defectuosă, cu toate acestea a­­plicată cu bună credinţă, ar fi fostă în stare a îndupleca şi pe Români se contri­­bue la consolidarea sistemului de stătu. “ Apoi, când ne întâlnimă cu astfela de contraziceri, în acela manifestă pregătita de multa timpă, nu putemă vedea din ela decâtă, că aici nu stămă față p’una pro­gramă stabilita atâtă de periculosa, oare ne ar sili, ca noi, renunţândă la toate posibilitățile împăciuirei, să apelăma nu­mai la forţa brută. — Şi cum iți închipuesci d-ta împă­ciuirea ? Respunsa: Astfela, că tratarea ces­­tiunei naţionalităţilor­, şi mai ales­ a raporturilora noastre faţă cu Românii, să n’o încredinţămă nici studenţilor­ din Bucuresci, nici oeloră din Budapesta, ci să ne ocupăm şi de ea aşa, cum pretinde o cestiune politică de prima ordine, o Ges­tiune vitală. Dacoromânismul, de-o parte, cultura maghiară esclusivă, sau maghia­­risarea generală de altă parte, sunt­ utopii vrednice una de alta. Dar utopiile acestea se accentueză azi, ca programe. Intre aceste două programe numai posi­bilitatea unui compromisa poate ave locă, compromisul, acesta este legea de națio­nalitate din 1868, eventuala esplicată, lărgită — cum a indicata însu­şi Kos­suth. Dar apoi legea aceasta trebue apli­cată cinstită, ceea ce azi e ună lucru cu totul și nou, programă nou, fiindcă e re­gretabilă, că memorandulă are cu desă­vârşire dreptate în aceea oa Zice despre neaplicarea legei acesteia. Politica, a că­rei primă formă este legea de naţionali­tate dela 1868, n’a fosta încă aplicată seriosă, aşaderă nepracticabilitatea ei nu este dovedită. Concedă că şi în ca­­sulă acela, când acesta va deveni realitate, voră fi elemente turbulente, cari voră face oposiţiă, dar cu acestea vomă soi tracta şi noi şi şi elementele mai calme ale na­­ţionalităţilora. Atâta e sigură, că ele nu simţescă nici o plăcere de-a ajunge sub protectorată rusescă, ori în curentură panslavă. „Apheronta movebo“ pote să fiă lozinca forţată a unei disposiţiunî momentane, dar programă românescă se­riosă nu poate fi. — Dar ce Zicî d-ta despre aceea, că Alesandru Mocsonyi în scrisorile adre­sate lui Mureşianu — deşi declară că în multe privinţe nu consimte ou modulă de procedere ală deputăţiei la Viena — în faptă nu a desavuată pastilă Ro­mânilor­ ? Răspunsu: Din acesta numai atâta se pote deduce, că în urma diferenţelor­ ivite între Români, noi să nu ne amă­­gim şi cu speranţa, că vomă pute slăbi tăria şi vînjoşia oposiţiei române prin mijloace paliative. Pe Alesandru Moosonyi l’au reţinută înalta sa cultură şi cons­­cienţa de sine de-a juca cancanulă cu antisemiţii din Viena, ori de-a subscrie espresiile ordinare ale memorandului. Dar aflu foarte esplicabilă, că în calita­tea sa de conducătoră ală unei părţi, oare astăzi este în proporţiune mai slabă,­­pănă acum celă puţină ca fostă condu­­cătore, şi erăşi pote să fiă) nu este aple­­oată a sparge solidaritatea română, nu este apleoată a arunca din mâni tocmai atunci mijloacele, cari ţintescă la ună resultată fiă problematică, fiă si­gură, când la noi ia dimensiuni totă mai mari curentulă, ce se abate dela ori­oe compromisă. — Aşa stiu, că d-ta totdeuna ai fostă de părere, că noi nu ne putemă încrede în sinceritatea cercurilor­ dela curte, fiindcă d-ta ai susţinută, că cer­curile curţei totdeuna voră aţîţa certa între Maghiari şi naţionalităţi. Atitudi­nea respingătoare dela Viena nu se vede a justifica acestă părere. Răspunsă: Respingerea acesta nu potă s’o consideră, ca o probă deplină faţă cu politica esperiată de vecuri, şi în parte şi faţă cu cea de aZU nu, mai alesă, fiindcă nu vădă, ca în ceva să se fi schimbată acea politică, a cărei parte integrantă o constitue manevrarea cu naţionalităţile. In acesta deră, să nu ne prea încredemă. De multe­ ori stăpânulă tracteaza rău cu cânele din lanţă, dar pentru aceea totuşi conteză necondiţio­nată la fidelitatea lui. Se poate însă, că Românii se voră sătura de-a purta în­totdeauna acestă rolă, şi atunci ce ur­­meză? Aceea, că ne întorcă spatele nu numai nouă, ci şi acelui imperiu aus­triacă, ai cărui cei mai fideli cetăţeni se mărturisescă în memoranda. Atunci pe­­ricululă îmbracă o formă nouă şi va sta înaintea nostră în măsură cu multă mai mare. Nu este altă modiu deră, decâtă ca noi Maghiarii şi Românii să aflămă îm­preună acelă modus vivendi, care este celă mai salutară pentru ambele părţi. Decă vomă esamina bine, care este postulatură adevărată ală memorandului şi conclu­­siunea lui finală, atunci acesta putemă s’o aflămă în următorele cuvinte: „ca întotdeauna, aşa şi astăzi, suntem­ de convingerea, că desvoltarea pacinică a patriei noastre, nu se poate asigura, decâtă prin sincera înfrăţire a locuitorilor­ ei. Singură înfrăţirea sinceră şi întemeiată pe respectarea reciprocă a intereselor­ de asistenţă şi de desvoltare naţională poate să conducă statulă spre consolida­rea internă şi spre fortificarea, dela care atârnă esistenţă lui în grelele timpuri prin cari trecemă“. Să luămă cu bucu­­riă la cunoscinţă, că şi după multele animosităţi, memorandulă ţintesce aici... GAZETA TR­AN­SIL­V­A­NIEL Nr. 144-1892. SC1RILE OILE!. — 30 Iunie (12 Iulie). Cununi eterne pentru cei reposaţî. Răpindă moartea din mijlocul fi celor­ vii pe an. d-nă Ioană G. Ioană, membru al­ direcţiunei institutului de credită şi eco­nomii „Albina“, d-lă dirigentă Valeriu Bologa, în numele corpului funcţionari­­loră „Albina“ din Braşovă, a depusă, ca contribuire pentru amintirea neuitatului defunctă, în loculă unei cunune pe si­criu, 20 fi. v. a., la fundaţiunea întru a­­mintirea iubiţilor­ răposaţi, în folosulă şco­­laliloră români dela institutele nostre. Curtând’o cu mulţămită, s’a adaugată şi acâstă sumă la fundaţiunea numită. — Braşovă, 30 Iunie v. 1892. Comitetul ei parochială română gr. or. din cetate: Bartolomeu Baiulescu, preşedinte. —x— Fundaţiune. Aflămă, că regretatulă Absolonu Todea, fostă advocată în Re­­ghinulă-săsăscă şi totodată membru în Consistorulă din Sibiiu, răposândă Zilele trecute, a lăsată prin testamentă o fun­daţiune de 10.000 fl. u. a. pentru stu­denţii lipsiţi. —x— Documente istorice. Ministrul­ român de esterne, după cum cetimă în foile de dincolo, se află în posesiunea copiiloră întregei corespondenţe oficiale între foştii consuli francesi din Muntenia şi între guvernul­ loră. Aceste documente au fost­ depopiate cu învoirea guvernului francesă, de cătră ambasada română din Parisă. Corespondenţa între anii 1839 — 1850 cuprinde cam 3000 de documente. —x— O „mare“ moștenire. Ună oare­care Mar­tin Jerouceck, decedată la 14 Martie la Lahovice, districtulă Stein, a legată mo­narchului nostru suma de 5 fl. Lega­­tură a fostă primită și suma a fostă văr­sată la lista civilă. — x— „In contra agitatori borii valachi“. Sub titlul­ acesta „Ellenzék“ dela 9 Iulie scrie: Fspanulă comitatului Huniadora, br. Szentkereszty György a dată ordină strictă în contra „agitatoriloră valachi“. Fispanulă dispune, ca agitatorii valachi să fie urmăriţi in conţinu cu cea mai mare atenţiune. In contra „agitatoriloră“ se va aplica legea în totă stricteța ei. — Se vede că d-lă fispană dela Deva n’are altă lucru, decâtă să umble după pai verzî. Ii poftimă succese sprîncenate. —x— Arestarea unui consulți francesc. Din Lipsea se telegrafiază. In urma unei certe pentru motive de puțină însămnă­­tate la cafeneaua Bauer, d. Jacquot, consulă generală ală Franciei, a fostă a­­restată și condusă la polițiă. A fostă pusă în libertate îndată ce ’i s’a consta­tată identitatea. D. Ribot ministru fran­­cesă de esterne a cerută ambasadorului Franciei la Berlină informațiuni în pri­vința incidentului consulului generală ală Franciei la Lipsea. —x — Colera. Colera progreseazâ la Bakou Astrahană, Tiflis, Petro­vsk, Choncha, Uzon-Ada și în localități de o însămnă­­tate mai mică. Epidemia s’a declarată de asemenea la Askhabad, Elisabethpol și amenință, Zice-se, provincia Iaroslav, unde s’a constatată caşuri îndoelnice. Contagiunea e favorisată mai cu samă prin necurăţenia extra-ordinară a oraşe­­lor­ din Caucasă, insalubritatea hrănii obicinuite a poporului, care vegeteză într’o putere intolerebilă, ne-mâncândă de câtă alimente adese putrede şi tot­deuna insuficiente. Ministrulă marinei, amiralulă Tchikatcheff, a plecată pen­tru a dirigea în personă măsurile profi­lactice în porturile mărei Caspice și mi­­nistrulă de interne a intensă oricărui bastiment suspectă să se suie pe Volga mai sus și de Astrahan. In acestă din urmă orașă, alarma a făcută să fugă pe o mulțime de locuitori. —x— Una turnă de 500 metri m­ai tu. La Copenhaga s’a constituită o societate, care îşi propune să construească pe o co­lină lângă grădina zoologică, ună turnă de oțelă şi de feră, de o înălțime de 500 metri, care va putea conține 4000 persoane şi care va fi luminată cu electri­citate. —x— Petrecere. Junima studiosă ,română din Mercurea şi jură, învită la petrece­rea cu jopă, ce se va arangia la 20 Iu­lie (1 Augustă) 1892, în sala hotelului „Roşiu“ din Mercurea. Venitură curată e destinată pentru biblioteca şcelei gr. or. din Mercurea. Inceputulă la 7y2 ore sora. Intrarea: de familiă 1 fl. 50 or.; de personă 80 cr. Oferte marinimoase se vor curta pe cale publică. —x— Spre a răsbuna pe Bavachol, pilele trecute, într’o întrunire, anarchiștii din Parisă au decisă să se ducă la Saint- Etiene unde doi trei mai decişi să pună dinamită Palatului de justiţiă şi în tim­­pul­ panicei produse de acesta, ce­ilalţi anarchişti să pătrundă în închisoarea lui Ravachol şi să lă libereze. —x— Musica militară, va cânta astăzi pe promenada de josă. Inceputură la 6 ore p. m. Programa: 1) Langer „Nicolaus Hussaren“ marsfi. 2) Balfe: Cuvertură la opera „Die Zigeunerin“. 3) Staudt „Frankfurt’s Grass an Wien“ valsă. 4) Rosenkranz „Mein Österreich“ Fantasie. 5) Gounod : „Poutpouri din opera Faust“. 6) F. de Brennerberg: „Wanderlust“ marsă. x— NECROLOG! J. Amnă mai pierdută pe unulă dintre acei distinşi şi meritaţi comercianţi ro­mâni braşoveni, cari au pusă temelia societară românesci de aici şi au fostă­­ntotdeuna cei mai zeloşi promovatori ai progresului nostru naţională. Eră anun­­ciulă ce ne încunosciinţază despre acestă dureroasa pierdere. Ioană George Ioană, membru de direcţiune al­ institului de credită

Next