Gazeta Transilvaniei, iulie 1892 (Anul 55, nr. 144-169)
1892-07-22 / nr. 161
Psgh.a 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 161—1982, binecuvânta Archidiepesa, binecuvânta Provincia întrâgă metropolitană. Vă binecuvânteza pa toţi. Vecil fiule şi spune celoră competenţi, că toate le-am dispusa, cum să se întâmple în testamentul meu, şi m’am îngrijită să fie bani la disposiţiune, ca seminarele de băeţi şi de fetiţe să se potă termina, şi asilură de copii încă să se zidască. Acuma rugaţi-vă cu toţii pentru sufletula meu, ca să-mi erte Dumne4®u păcatele şi să mă primescă în oata sânţilor“. Apoi ridicându-şi manile începu a se ruga cu totă căldura sufletului său piu și cu voce așa de limpede, câta secretarula îi putea distinge fiesce-care cuvântă. Imediata după 12 ore și una pătrara mediculu archidiepesaua sosi, pe oare cum îl a văzu Mitropolitulă întrânda în casă, îi strînse amândouă manile, 4** conda cu voce puternică: „Fetula meu, cu mine s’a isprăvita“. Medicula îi dădu totă ajutorula de lipsă, ca să-la uşureze de flegma, care în conţinu se aduna în peptâ. Când medicula voi să-la ridice, era însuşi 486t că să nu fiă mişcată, căci mişcarea îi face rău. Puncta la 12 ore şi jumătate nóaptea spre ziua de 31 Iuliu n. în urma unui atac al de apoplexie repaus, în presenţa secretarului şi a medicului său. Imediata fură avisaţi mai mulţi membri capitulări şi preoţi gremiali şi rudeniile, a cărora consternaţiune, precum şi durerea locuitorilor din curtea mitropolitană nu se poate descrie. * După morte, cadavrula regretatului archipăstora fu îmbalsamata şi — îmbrăcata în haine episcopesci — fu aşe- zata pe una catafalca în sala de primire, unde numărasă popora din Blasiu şi împrejurime alergă să la privască. Disposiţiile de îmormântare s’au luata imediata din partea ven. Capitala metropolitană, care din acesta incidența a adresata o circulară cătră derula archidiecesana, în care se dispune între altele, ca pănă în 4iua îmormântărei să se tragă clopotele în fiăcare comună de câte trei ori la 44 or în 4* *ua îmormântărei, ori în 4iua proximă după îmormântare, fiecare preota să servască câte-o s. liturgiă, la care să fiă invitata şi poporul. Prohodula se va face în biserica catedrală, or corpula răposatului arehiereu, conforma dorinţei sale, se va aşeza în cripta bisericei din curtea metropolitană. Intre cele dintâiu telegrame de condolenţe, sosite la adresa capitalului metropolitana, se află una germană, din partea cancelariei de cabineta a Majestăţii Sale, care tradusă pe românesce este următorea: „Majestatea Sa Impăratula şi Regele esprimă Preaonoratului capitala catedrala, din incidentula decedării Escelenţei Sale Domnului Archiepiscopii şi Metropolita, preaînalta condolenţa Sa. — Din comisiune: P a r i s i n i. o. şi r. secretara aulica“. * Din biografia regretatului Archiereu amintima urmatoarele: Dr. Ioana Vancea de Buteasa a fosta născuta în comuna Vasada din comitatului Bihorului, în 18 Maiu 1820, din părinţii săi George Oancea şi Floriana Nistora. Anii primi ai vieţii îi petrecu sub grija şi crosperea părinţilor săi şi mai cu samă a mamei sale Floriana, încă în anii cei mai fragezi ai prunciei o dată mitropolitulă Ioana semne învederate de o minte ageră şi de aptitudini extraordinare pentru învăţătură. De aceea după ce a cercetata doi ani şcola din Vasada, la anula 1831, fu trimisa în şcalele gr. cat. din Oradea-mare, unde sub conducerea lui Iosifa Godşa a studiata doi ani. Sub Episcopulă de piă memoriă Samuila Vulcanii fu primita în seminarula tinerimii greco-catolice române din Oradea, ca alumna în fundaţiunea Episcopului Darabanta, unde a cercetat şi gimnasiula Premonstratensilorâ. Vă vânda Consistorula greco-catolica de Orade, că la an. 1841 între elevii Seminarului de acolo nici unul şi nu a absolvata studiile gimnasiale şi cursula filosofica cu succesă mai splendida şi cu purtare mai frumosă decât a Mitropolitului Vancea, şi că nici unuia nu avea o chiămare aşa de adevărată la statuia preoţiei, nici însuşiri aşa escelente ca dânsula, — tota în acelfi anfl l’a trimisa la Viena în Seminarula numita Stadt-Convict, er mai târziu Barbareum. Ca alumna alfi acestui instituta a ascultata sciințele teologice în celebra Universitate din Viena. După absolvare cursului teologica și depunerea rigorosului prima din studiula biblica şi limba grecă şi limbile semitice, Mitropolitul Vancea se reîntorse, la anula 1845, în diecesa Oradeamare şi la 10 Augusta 1845, cu ocasiunea consacrării bisericei din Vasadi, fu chirotonita de preotii celibe, apoi aplicata în cancelarie diecesană ca actuala și protocolista pănă in 19 Noemvre 1845, cându fu dispusa ca capelana în Macovia (Makó). Aci însă petrecu numai pănă in 7 Decemvre a aceluiași anu căeîEpiscopula Erdélyi Ilu trimise din nou la Viena în institutulu numitu la „Sfântulu Augustina“. După depunerea doctoratului în sciinţele teologice, în 31 Iulie 1848, pleca din Viena spre a se reintorce în diecesa sa, unde din Augusta 1848 pănă în Iunie 1849 funcţiona ca archivara, protocolista şi vice-notara consistoriala, şi ca profesora preparandiala şi apoi fu numita de secretară episcopesca, oficiu care l’a purtata în timpuri forte grele. Faima vîrtuţilora şi meritelor sale se răspândi în toate părţile, şi astfel, Maiestatea Sa monarchului, după moartea lui Ioană Alexi, a primului Episcopa de Gherla, ela denumi, în 4 Iulie 1865, de Episcopi ala acestei diecese. Sânţia Sa Papa Piu IX îli preconisa în 25 Septemvre 1865, er în 3 Decemvre ala aceluiaşi an, la sărbătorea Intrării în Biserică a Născătorei de Dumnezeu, fu consacrata de Episcopii în biserica catedrală din Oradea-mare, prin Episcopula de acolo, Iosifa Papp Szilágyi de Ilyesfalva. In 28 Ianuarie 1866 îşi ocupa scaunul episcopesca din Gherla. In 17 Septemvre 1867 moare nemuritoriul. Archiepiscopii şi Mitropolitu Alesandru Şterca Şuluţa, şi după moartea lui în toate părțile Provinciei bisericesce rom. gr. cat. se manifestază cele mai vii îngrijiri cu privire la viitor. In 11 Augusta 1868 s’a îndeplinita actula alegerii de Archiepiscopii şi Mitropolita în biserica catedrală din Blaşiu, în presenţa comisariioru regesei: Ales. Dobra, Episcopulu Lugoşului şi Alesandru Boheţela, capitanula districtului Năsăuda. La acestă alegere a obținută Ioană Vancea, Episcopulu Gherlei, majoritate de voturi. Maiestatea Sa denumi pe meritatul!) Episcopu alu Gherlei prin diploma regeasca din 21 Novembre 1868. Pontificele întări denumirea prin bula de d-to 21 Decemvre 1868, or instalarea se efeptui în 11 Aprile 1869. Totă în anula acela Maiestatea Sa o denumi pe noula Archiepiscopii și Mitropolita de consiliara intima de statu, era în anula acesta Maiestatea Sa regele l’a decorata cu crucea cea mare a ordinului Leopoldina, încă s’a însurata, ba doră pâttie de rău!“ Ardeanu privi surprinsa la amicula său. Ore era acesta întru-adeveri Marțiană? Vedea o schimbare mare la el, fără să-și potă da esacta seama, în ce constă aceasta. După o mică tăcere, Ardeanu esclama: „Vezl, ce face numai o zi în vieța omenescă! Și eu m’am schimbata ; dar numai într’atâta, că voia să comită o nebunie, care întrece pe toate cele comise pănă acum: voiu să mă căsătorescă!“ Fața lui Marțiană se’ntuneca, fiindcă ghicise cugetulă amicului său. — „Da!“ continua acesta serios. „Voiu să mă insoru, fiindcă iubesc cu totii focul inimei mele!“ — „Ce?“ — fiă întrerupse Marțiană. — „Pe d-na Marină!“ Se făcu o tăcere mortală. Ardeanu relua arășî cuvântul: — „Ai! voia să-i destăinuescă amorulă meu mistuitoru și să-i ceru mâna “ — „Ai speranță de-a reuși?“, întreba ofițerulă cu tona jumătate. — „Credă, că da!“ răspunse tânăru!u, răsucindu-șî cam încreduta mustaţele fine, blonde. — „Atunci succesa bunui!“ Zimbetula ironicn obicinuitarăşi juca în juruiu buzelor lui Marţianu. Ela de sigură cugeta cum va primi Ziua de bucurosă mâna aurită a lui Ardeanu şi cum îşi va rîde de ele, eredulula! Amicii mai conversară puţină, apoi Ardeanu se depărta. Era pe la orele şese. Ofițerulă avea chiar de gândit să meargă la prânzu, când feciorula îi aduse două epistole. Marțiană ceti: „Frate Marţiane! Ea m’a refusat”. A41 pleca în călătoriă spre a-mi alina durerea violentă din pepte — deci rămâi cu bine! Al tău, Eugena Ardeanu.“ — „Ah, Zina!“ esclama ofiţerulă adânca mişcata. — «Eşti una angera! Şi eu încă mă îndoiam de tine?! Nu te merita, nu!“ A doua epistolă deşteptă pe Marţiană din visurile sale dulci. Conţinea o comanda a şefului său de regiment, care-l ordonă să plece din B. la I., unde avea să petrecă timpu mai îndelungata. * * Primavera sosi. Zina petrecea în castelula „Gloria“ și aștepta cu nerăbdare sosirea lui ! — „Ah, mult și timpu se cugetă!“ oftă ea odată, privindo visătore la liliacula înflorită... Și era, în momentula acesta — ca și odinioră — două brațe puternice o cuprinseră și o sărutare înfocată îi înecâ strigătule de bucuriă... — „M’ai învinşii!"1 șopti el, „şi încă de doue ori! Acum ţi-a mersa mai greu! Ultimula fantoma urita din inimă-mi a dispăruta la refusuia căsătoriei avantagioase cu Ardeanu — atunci ţi-am pre- puta tota! Ce privesce pe d-na Marina...“ — „A fosta numai una visa rău!“ — sfârși ea iute. — „A,cum ești a mea, de tota a mea!“ șopti el, sârutându-i pasionată ochii frumoși. — „N’ore t® mai perdă în veci! Abia creda în atâta fericire!“ Privighetoarele cântau printre crengi vântura șoptea floriloru de liniaea amorală său și soarele săruta frun4®le stejariloru și ale fagiloru seculari din parcu!... # * * Şase luni după căsătoria sa cu Zina. Marțiană primi o epistolă, care prin formatura mare îi atrase îndată atenţiunea. — „D-na Aurelia D. — d-nule Eugena Ardeanu, căsătoriţi!“ ceri Marțiană. — „Acum sperii, că nu mai eşti gelosc, di nule Othello!“ — glumi tânăra sa nevastă. — „Dară scii, că sunt eu! In esposiția artistică din B. face sensațiune unu tablou al d-nei Iulia B., care îlfățişază pe nimfa Calypso, deplângândo pe formulă mărei pe. . . ore pe cine, ce cugeţi Marţiane ? ?“ . Capitulula metropolitană greco-catolica de Alba-Iulia şi FăgăraşU cu inima frântă de durere aduce la cunoscinţă, că Escelenţa Sa Dr. Ioana Vancea de Buteasa Archiepiscopii şi Metropolita greco-catolica de Alba-Iulia şi FăgăraşU, Consiliarii intima de statu ala Maiestăţii Sale Cesare şi Regese Apostolice, decorata cu Crucea mare a ordului Leopoldina, Prelatu domestica ala Sânţiei Sale Pontificelui Romanu şi Asistenta la Soliula pontificiu, Conte Romanu etc. etc. născuta la Vasiadu, comitatulu Bihorului, în 18 Maiu 1820, astăzi în 31 Iuliu n. la douăspre 4®°® şi jumătate ore din nóapte, după una marba scurtă, împărtăşită cu sacramentula sântei Penitenţe, şi-a datu nobilulu său sufletu în mânile Creatorului. Sânta Liturgiă întru repausulu sufletului său se va celebra în 1 Augusta n. a. c., cr înmormântarea lui se va ţine în 3 Augusta la 10 ore a. m. In veci amintirea lui Blasiu, 31 Iulie 1892. Adunarea Associaţiunei revocată. Dela presidiula Associaţiunei noastre transilvane pentru literatura română şi cultura poporului româna, primi rami aseră următorea încunosciinţare telegrafică : Sibiiu, 1 Augustă st. n. — In urma reposării Metropolitului Ionu Vancea, adunarea generală a Associaţiunei, destinată a se ţine la Blaşiu, a fost revocată. Adunarea se va ţine mai târejiu la altă locă. G. Bariţiu, preş. IRONICA POLITICA. — 21 (2) Augusta. „N. Fr. Presse“ scrie, că în cercurile serioase s’a lătită spirea despre schimbări în cabinetului austriacă. Se vorbeşte, că br. Frazati îşi va depune în curenda portofoliula şi în locuia lui va păşi contele Fr. Thun, ca ministru ceha. Locțiitorii ala Boemiei va fi numită unu membru aristocrata din clubură lui Windischgrätz. O telegramă mai nouă spune, că lr Prazak s’a retras şi deja şi că de locţiitora ala Bohemiei se amintesoe că va fi numita ori Thun, ori Windischgrätz. * „Agenţia Balcanică“ desrainte aserţiunile „Jurnalului de St. Petersburg“, după care tribunalulu din Sofa ar fi fosta înfluinţata de publicarea documentelor ce acesta ziara le califică de false şi apocrife, este intr’aceita o intenţiune reu-voitoare. Sentinţa judecătorilor nu putea fi nici decum influinţată prin aceste documente, cari nu erau anexate la dosar şi de care judecătorii nu aveau cunoscinţă. — De altmintrelea, zice Agenţia, destăinuirile conţinute în jurnalul lui Milaroff şi cu desăvârşire confirmate de ela şi de ceilalţî acusaţi în şedinţa publică, demonstră într’una moda irefutabila uneltirile guvernului rusescu prin mijlocirea agenţilor săi Hitcrovo, Aristofe şi Krivtzoff, cari furnisau bani şi combinau planuri de asasinare aprobate de contele Ignatieff şi d. Zankoff, cu consimţământula guvernului rusescu. Câta despre documente, departe de a fi inventate cu ocazia procesului, ele au fost comunicate şi publicate în ziare de unii amploiatei rusii, care semna cu numele de Husky. Evenimentele anteriore confirmă în amănuntele lor destăinuirile conţinute în aceste documente, precum şi faptul, că prinţului Ferdinand era pusă în afară de lege. Acesta din urmă circumstanţă este pe deplin confirmată, de ziarula lui Milaroff. „Agenţia Balcanică“ terminăricând, că opiniunea publică nu va păstra nici o îndoială, că evenimentele deplorabile, ale cărora teatru a fosta Bulgaria