Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1893 (Anul 56, nr. 1-23)

1893-01-01 / nr. 1

Macţiunea, Administraţia Saa şi Tipografa: BRAŞOVU, piaţa mare, Tfirgulu Inului Nr. 30. nefrancate nu­se prinţesei*. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de meciuri: Braşovu, piaţa mare, Tfirgulu Inului Nr. 30. Înserate mai primescu în Viena R. Mosse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; în Budapesta: A. Z. Goldberger, Fek­tein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube ; în Hamburg: A. Stettier. Preţuiri inserţiunilor­: o seria garmond pe o coloana 6 or. şi 80 cr. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a IlI-a o senă 10 cf. v. a. sau 30 bani. Nr. 1. Braşovii, Vineri, 1 ■­­13. Ianuarie VUTZLTJ LVI. i BIBLIOTECA UuîHALA­­ SIBIU „Gazeta“ ese în fiă­care di­nDonamente pentru Austro-Ungaria-Pe un anu 12 11., pe ş6se luni 6 11., pe trei luni 3 11. N-rii de Duminecă 2 11. pe anu. Pentru România şi străinătate: Pe anu anui 40 franoi,pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la* toate oficiele poştale din întru şi din afară și la dd. Golectorî#^ ADonamentul­ pentru Brasovv: a administraţiimo, piața mare, Tergulu Inului Nr. 30 etaglulu I., pe unu anu 10 11., pe sese luni 5 11., pe trei luni 211. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 11., pe 6 luni 6 11., pe trei luni 3 11. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâta abonamen­tele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. 1893. Din cinsa sfintei sărbători, de mâne,­­ltarulu nu va apără pănă Sâmbătă sera. La anulu nou. Braşovu, 31 Decemvre 1892. Anulu, de care ne despărţimă, a fostă pentru noi Românii dintre Tisa şi Carpaţî plină de esperien­­ţele şi învăţăturile cele mai amare. Elă­ni­a adusă, ce-i dreptă, şi bucurii, a făcută se cadă pe ra­­nele inimei nóastre şi picături de balsamă dumnezeescă ală iubirei de frate şi de omă, dar aceste pi­cături, orî-câtă de binefăcătăre au fostă, n’au putută se stempere du­rerea adencă, ce ni-a pricinuit’o ura şi patima, deslănţuită cu nouă furiă în contra nóstra. Sărmană naţiă românésca! Ce ai păcătuită, ca să fi şi arfi, în veaculă acesta ală deşteptării şi ală înaintării poporăloră, atâtă de amară duşmănită şi prigonită în ţara ta strămoşască? De vomă arunca o privire în cartea istoriei poporului românescă, vomă trebui să ne înspăimentămă de multele păcate, câte au con­tribuită la desastrele şi suferinţele nóastre şi vomă trebui să escla­­mămă f­ătă isvorulu nenorocirei Românului! Nu ura şi patima, cu care ne-au întâmpinată în toate timpurile duş­manii neamului nostru, a putută să facă să îngenunche acesta viță bravă de răsboinicî, dinaintea pri­­gonitoriloră ei, căci ura şi patima duşmanului este petra, care ascute numai energia şi puterea de re­­sistenţă a aceluia, contra căruia se îndraptă. Nenorocirea neamului româ­­nescă, aşeetată aici în preajma fal­­niciloră Carpaţî, n’a isvorîtă atâtă din spiritulă neîmpăcată şi din ura sălbatică a duşmanilor­ săi seculari, câtă mai multă din ura şi patima acelora dintre fiii săi, cari erau chiămaţî a conduce co­hortele şi legiunile lui părăsite şi multă împresurare. „Pe voi vă nimiciră a pismei răutate....“ Cine nu sem­te, că îa aceste puţine, dar puternice cu-‘ vinte ale cântăreţului deşteptării nóastre naţionale se cuprinde în­­trega istoriă a miseriiloră, ce au împiedecată falniculă mersă ală legionariloră din Dacia, ce le-au amorţită şi slăbită puterile şi ca ună blăstămă afurisită i-au ţinută legaţi de gliă spre ruşinea vecî­­nică a mândrei loră origine şi a trecutului loră de glorioşi stăpâ­­nitorî ? Intr’atâta a fostă de vehemenţă în tóte timpurile patima orbă a invidiei, a egoismului, a ambiţiu­­nilor­ personale şi a urei între fruntaşii poporului nostru, încâtă duşmanii lui şi-au clădită ună în­­tregă sistemă, prin care au sclută să se folosăscă de aceste mari slă­biciuni pentru ca să pbtă cu atâtă mai uşoră să ne stăpânăscă şi să ne esploateze pentru scopurile lor­. Acestui sistemă diabolică, a căruia armă puternică este desbi­­narea, şi cu ajutorulă căruia duş­manii neamului nostru ne-au pri­gonită cu succesă pe terenuru po­litică, bisericescă, culturală şi eco­nomică, ne-au prigonită pănă în sanctuarulă familiilor­ nóstre, i-au declarată răsboiu de morte marii apostoli ai redeşteptării nóstre na­ţionale, punendă la 1848 temelia uniunei naţionale, cu scopă de a nimici intrigele duşmane şi a re­câştiga drepturile naţiunei române. Dar trista noatra sarte a voită ca să mai trecemă printr’o nouă probă şi ne-a aruncată în spinare absolutismul­ nemţescu, care cu apucăturile sale iesuitice a înve­ninată din nou atmosfera, ce era luminată de ractele armoniei şi a solidarităţii între fraţi; or absolu­tismulă nemţescu a fostă dască­­lulă absolutismului modernă un­­gurescă, sub a căruia loviri ni­ se încovoie acţî spinarea. Discipululă a întrecută pe das­­călă. Ia şi fostă cu putinţă acesta sub nasca falsului constituţiona­lism , şi la adăpostulă puterii de stată, ce i s’a dată cu sacrificarea drepturilor­ noastre naţionale. Cu toate acestea însă nu i­a succesă absolutismului parlamen­tară ungurescă să facă să înghe­­nunche naţiunea română dinain­tea dictatului său, să­ o facă să re­nunţe la libertatea şi drepturile ei. Nici ună poporă din monar­chia habsburgică n’a dată o probă mai strălucită de perseveranţă în lupta pentru apărarea limbei şi a naţionalităţii sale, ca poporală ro­mână din Transilvania şi Ungaria în cei 25 de ani din urmă. Stegul­ uniunei naţionale s’a înălţată din nou cu mândria la 1881 şi dăcă n’a putută să câştige pănă acii nici o victoriă faţă de contrarii noştri, causa nu este a se căuta, decâtă eră şî în înrîurin­­ţele şcollei fatale a absolutismului nemţescă şi ungurescă, de cari­stică n’amă putută se ne emanci­­pâmu cu totulu pana în cuiua de aciî. Numai acestora înrîurinţe şi a urmăriloră loră triste pentru uniunea nostru naţională, basată pe principiile lupteloră nóstre na­ţionale din trecută, este a se atribui în mare parte şi noulă desastru politică, ce a trebuită să’lă sufere naţiunea română din Transilvania şi Ungaria in 1892. Dar nici o umbră făr’ de lu­mină. A trebuită poate să trecemă şi prin acăstă grea încercare, pen­tru ca să ni­ se dea ocasiune de a cunosce, că nu suntemă singuri şi părăsiţi în acăstă lume, că în regatulă vecină dunărenă avemă fraţi, a cărora inimă bate cu căl­dură pentru binele şi fericirea nostru, că avemă amici şi spriji­nitori şi în sânulu celorlalte na­ţiuni ale Europei. Acésta trebue să ne încurajeze în lupta grea ce-o purtămă, dar totodată ne impune şi îndatorirea de a veghia cu îndoită atenţiune pentru apărarea stegului uniunei naţionale, a solidarităţii dintre noi, şi de a nu suferi ca să fie pătată de balele înveninate ale invidii­­lor­ şi desbinărilor­. înaintea marilor­ principii ale luptei noastre naţionale voru tre­bui să amuţăscă cârâiturile îngâm­fate ale pătimaşiloră din sinulă nostru şi solidaritatea nostra se va renasce ca unii fenice din ce­nuşa reminiscenţeloră triste ale umiliriloră, ce ni le-a causată po­litica, a căreia devisă a fostă şi este: împărechăză ca să poţi domni! FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ T_i -£­- 2-T TJ" I_i TT. Schiță după Jean Adalbert. De câte ori m­ă gândesc­ la urmă­­toarea istorie, tota­ deuna ea mă impre­­sioneză. Doi ochi triști din fața unei gingașe femei, pare că voescu a-mi po­vesti despre o fericire pierdută, dar nu uitată. Imi aduca aminte cu de-amă­­runtula de acea Z.­In una din cidele prime ale lui Aprilie, anula 18.. străluceau ratfele soa­­relui aşa de seducătorii în odaia mea, cerula era aşa de senina, încâta nu mă puteam împotrivi ispitei, ca după unu timpu lunga de orné, erăşî să parasesca oraşula, căutându a eşi afară In libera. Scurta timpu după aceea, voinda a’mi împlini dorința ocupaiu unu loca în cuplu, dar cu atâta mai curendu m’am­ convinsa, că radele suntu mai plăcute străbătându prin gému, decâta afară în libera; jurula oraşului era încă sub stă­pânirea ernei, şi aşa m’am hotărîta să mă cobora la prima staţiune, ca să-m­i iau dejunuiu şi în fine să mă reîntoroa­srăşi de unde am pornita. Dar şi aicea am ajunsu prea de timpuriu, nu obser­­vaiu pe nimeni, mesele nu erau aşter­nute încă, afară de una, care era gătită pentru două persoane. Eu ocupaiu loci la ea. „Acastă masă este ocupată“, îmi zise birtăşiţa, „mă grabescu însă a vă aşterne alta“. De sigura vr’o păreche amorosă, îmi cugetaiu, pre când femeia se grăbea în­tru adevéru a mi împlini dorința. Eu, în cugeta, îmi zugrăvii o isto­­riera întregă, cum adecă tinerii, pe cari credeam că am să-i vedu îndată, s’au întâlnită prima dată în vr’una locu ro­­mantice, au făcuta cunoscinţă, şi în fine voescu să se folosăscă de prima­­fi fru­­mosă de primăveră, ca să facă de multa proiectata şi dorita escursiune. îmi părea, că nu m’am înşelata. Ti­nera damă, roşi imediata după acéste, era o fiinţă gingaşe, p’una teintfi palida, dealtcum arăta aproape numai ca o co­pilă; ea îşi puse umbrela pe masa co­mandată şi în fine se aşeza la ea, fără de-a se uita în drepta şi stânga, ca şi când nu ar aştepta pe nimenea; deşi timpul­ trecea, nu se părea să fie ne­pacientă.... După oare­ care timp, ea dejuna lângă serviciula ala doilea. De altcum numai se făcea că dejunâză, căci aproape nu atinse mâncarea. Ea era singură, dar cu totul, per­­dută în meditațiune, cu brațulu pe masă, er cu fața răcrimată pe o mână, privirea ei tristă se perdea departe de prisontu spre singuraticulu râu. Deodată se ridică, plăti, şi s’a în­depărtata. Birtăşiţa, după cum se vedea, mi a ghicita gândula, fiind­că se apropia de mine şi cu186 : „O ce femeiă simţitore este acestă tînără, să-mi crecjl Domnule, şi să nu o ţini de uşuratică, cum suntu multe... Nici­odată ea nu a întârziat a Fiă timpul, cum ar fi, noi putem fi fi siguri, că ea vine.... Deși îmi dau silința să o servesefi cu cela mai bunu dejunu, ape­titulu tota nu-i vine..... Insă Ziua nu o uită nici­odată.... Suntu ani, în cari Ziua de astăzi este foarte urîtă, ninge, plouă.... De câte­ ori vine, îmi gândescă, dară acesta e cela din urmă anu ; doră va căpăta minte şi se va împăca cu sortea, căci cu morţii numai, nu poate trăi.. Dar m’am convinso, că ea nu este făcută din acela aluat ca mulți alţi oameni, carl cugetă astfel­: „pe m­ulti l’amu perduta, o sută amu aflata!“.... De sigura ea nu este aşa..... „Vor­ fi şapte ani de atunci. In­­tr’o zi frumosa, ca cea de azi, a venita o societate de oameni tineri la noi, ca să se dea cu luntrea pe Sena. Erau patru tineri şi patru tinere, dintre cari cea mai bătrână abia va fi fosta de 18 ani. Ei erau cu toţii de minune bine dispuşi, glumiau, rîdeau şi făceau câte şi mai câte posne copilăresci. După dejuna s’au hotărîta să facă o plimbare cu luntrea şi aşa s’au împărţita în două luntre. O, decă ar sosi omulu tóte înainte! Eu i-amu făcuta atenţi, să fiă cu mare băgare de samă.... Nenorocirea vine momentana.... Insă ei nu au voita să mă asculte ! Abia erau în mijlocul­ apei, când din nou în­cepură jocurile lor­ copilăresci. Eu chiar voiam­ să mă reîntorcu în casă, când auzii strigăte de ajutora. Tinerii din luntrea primă au perduta cumpetula și s’au răsturnata în apă, or cei din luntrea a doua, cari le-au sărita în ajutora, erau ameninţat! de aceeaşî sarte... O, neferi­­ciţii de ei!... Vedeam cum se luptau cu «61 CRONICA POLITICA — 31 Decemvre, ziarul­ „Presse“ vede în căsătoria prinţului moştenitorii alii României întărirea dinastiei române. Ca urmare, autoritatea politica a României printre puterile Europei se va mări. România, cu toate că nu e încă lipsită de pericole, va putea să-şi continue misiunea om­ifi­­satoare şi conservatoare şi să devie ast­fel şi unui modela de ţară, ce se desvoltă în linişte. „Deutsche Zeitung“ de asemenea consideră căsătoria ca o întâmplare im­portantă atâta pentru dinastiă, câta şi pentru România. * piarura naţionala slovaca „Narodnie Noviny“ scrie între altele următorele asu­pra vorbirei mai recente a ministrului preşedinte Weckerle: „Pe de o parte se laudă cu succesele şi cu libertatea na­

Next