Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1893 (Anul 56, nr. 1-23)

1893-01-01 / nr. 1

Pag. 2. GAZETA TRANSILVANIEI țiunilora, or pe de altă parte se bucură de maghiarizarea generală. Der totu mai lămurită se vede firula pe straiulu rău pusutu alu libertății națiuniloră. In curende nu va mai fi în Europa, nime care se mai ia de bani buni frasela despre libertatea maghiară. A ne aminti nouă libertatea, vine tocmai aşa, ca şi când ai să zice cătră unii sclava încătuşata: Tu eşti libera, poţi să ţi unsul mâna stângă, acesta nu ţi ama legat’o, poţi să-ţi deschid ochii şi urechi de, poţi se răsufii, la acesta nu te impedeca“. Şi afară de acesta încă am sainţâri! Ce ni se mai poate întâmpla? Să ne ia şcollele, pe cari nu le avema, să ne scotă limba nostră din judecătorii, unde nu e nici o dreptate ! Ministrula preşedinte ameninţă cu mijloace estraordinare în contra aberaţiunii ora naţionalităţilora. Acesta este o stare escepţională. Acesta nu este necesară. Naţiunile nemaghiare sunt deja de multa într’o stare escepţională. Dar prin aceasta cestiunea naţionalităţilor nu se va resolva, ci va deveni şi mai arcetoare. * In şedința dela 9 ianuarie a dietei ungurescî, ministrula unguresca de comerciu, Lukacs Bela, a presentata proiectula de lege privitoru la esposiția, ce se va arangia cu ocasia jubileului milenaru. După acesta proiecta, jubileula nu se va serba în 1895, după cum era hotărîta prin articulula de lege II din 1892, ci se va serba numai în 1896. Din bugetula statului se preliminază une fonda de asigurare în sumă de 1.000.000 îl., care se va da în rate consecutive, începânda din 1898 pănă în 1896. Ca motiva aia amânărei serbărei jubileului şi a esposiţiei împreunate cu acela, se aduce împrejurarea, că pănă în 1895 nu se vora pute face pregătirile de lipsă spre a pută perpetua amintirea aceluia şi prin diferite clădiri monumentale, precum deschiderea bisericei lui Matia din Buda, arangiarea, cela puţina în parte, a noului paiaţă ala camerei, predarea în comunicaţiune a lucrurilor, ce se flacă acum la Porţile de fieru, îmulţirea podurilor peste Dunăre între diferitele părţi ale Budapestei; înfiinţarea unui paiaţa ala justiţiei şi a unui museu industriala etc., caritate nu vora putè fi gata pănă în 1896. Căsetoria moştenitorii de trei romii. „Timpulu“ dela 30 Decemvre v. publică, la loculu primit, următorulü articulü: In vieța mea avut’am unu, doru ș’unU visü [de-acele Ce portă pe a lord aripi răsfrângere de stele, Unü visü frumosü ca dorulü ce nasce dintr’unu visü; valurile apei, fără insé de-ași putea ajuta... Mi se părea unu vécü, pănă ce alergau oameni întru ajutoru. Insé ajutorul a sosita prea târcjiu, abia două fete au putută fi scoase din gura morții. O, domnule, cine-ți poate descrie acea cji nefericită şi îngrozitoare? Ne grabiama a face foculu, ca pe fetele amețite să le aducem iarăşi la consciință. Apoi după o oră, de nu mai bine, au pescuitu şi cadavrele din apă.“ După acestă istorisire tristă femeia își șterse ochii înroșiți și continua mai departe. „Luni întregi au trecuta după acea tristă (ji, când în diminața unei 4^® viforoase, veni acestă tânără și comanda, ca afară să se gătescă masă pentru două persoane. Dorinse oa se o servimu numai pe ea, fiindacă a doua personă nu va veni. Șeii d-ta, domnule, că omulu are obiceiuri. Doar persona aceasta scie înainte dacă își ține cineva cuventula ori nu, și astfel a nu amu cjisit nimica cătră ea. Apoi o privii mai cu deamăruntulu, și părea, că una fulgeru mea cuprinde. Pe tinera aceasta am mai ve- nut’o, îmi gândiu. In fine m’am convinsa, că ea este una dintre acelea doue fete, cari au cuuta în apă; omenii mei încă o recunoscură. In anulu urmatorui a venita erăși, așa și în anulu ala doilea, ala treilea ... și în toți ceilalți ani, comandându toto-dauna pentru doue persoane, ca se dejuneze la 4iua anului.“ * Am urmărită cu atențiune pe tinera femeiă și în curenda observaiu, cum ea stă nemișcată, privindu la alergarea apei. Cu amendoue mânile era răsimată de spatele băncei, ce era pe țărma , se părea, că ar fi una dintre acele dame indiferente, cari îşi facu preumblarea regulata . Inse ea ingenunchiu şi după ore care timpu observaiu, că-şi face cruce. Ea s’a rugata... In urmă lua din delicata ei cingătoare una bucheta de viorele şi una mica rama de morta, şi le arunca cu o mişcare grabnică în riu, ca şi acela, care se teme de o surprindere neplăcută. Blasiu, Ianuarie 1893. Maria. Prin umbră deabia ochiula ţintită ila întrevede Şi mintea nu-ndrăsnesce în elu a se încrede.. Der ietă! Adi la sere ela sborula şi-a des[chisu! Astfelu cânta privighetórea dela Miroeşti, dulcele poetu ala României, la 10 maiu 1881, în cjiua când țara a puso pe papula alesului ei coroana lui Ștefan cela Mare și a lui Mihai Viteazul. Cum ar cânta și acum Vasile Alexandri, decă ar putea să vadă insula său întrecuta de noua strălucire pe care căsătoria de astăcji o revarsă asupra mândrei Corone de oţela ce împodobesce fruntea Regelui nostru! Ce bine se potrivesce versurile sale din 1881 la cele ce vedem, îndeplinindu-se astăzi la Sigmaringen ! Realitatea confirmă cu prisosit insula profetica ala poetului. Ceea ce eram şi ceea ce suntem, îndeplinirea ţelului urmărită de cătră mai multe generaţiuni de patrioţi în mijlocul furtunelor, de tota felului, cari au trecuta peste noi, în fine, calea pe care amu percurs’o cu paşi uriaşi de două(jeci şi şepte de ani încope, sub conducerea înţeleptă a Regelui Carola, în pace şi în resboiu, tóte aceste împreună dovedeau deja îndestula, că steua neamului românescu este în periodula ei de urcare ; dér c'ua de as*.&41 Incumnézá acesta frumosu trecuta, căci, prin strălucita alianță a principelui nostru moștenitoru cu o principesă de apróape înrudită cu trei din cele mai vechi şi mai ilustre Case ale Europei, intrarea României în familia statelor europene a căpătata o nouă consfinţire. Epoca furtunosă, din care au eşita regenerarea nostră naţională, Unirea, Independenţa, Regatul, a trecuta fără a opri propăşirea nemului românescu. Condenta de obârșia sa măreță, el a putută zice cu mândrie: Poete ! Nu me plânge, n’ai grijă de-a mea [soarta. Plutindu, privescu eu cerul] și prin deschisa-i poftă n‘ Zorescu lucindu asupră-mi o rază din altaru. Mulți au facut o cercare din unde a mea culege Dar n’au putută s ’atingă odrasla unui Rege Căci Rege e stejarul şi sa crengă de stejar! Mai era jnsé pe orizonula nostru unu puncta îngrijitorii, una norii care întuneca încă siguranţa în viitor. Din lipsa de moştenitori direcţi, Dinastia nostră nu’şi asigurase continuitatea deoata din punctul de vedere politica. Casetoria ce se serbeză astăzi în Sigmaringen este meniţi a risipi acesta nori, ultima rămăşiţă a furtunelor trecute. Principesa Maria, drăgălaşa soţie a principelui nostru moştenitora, este puronbeala, care ne vesteşce, că vremurile de grea cumpănă nu se vor mai interce. Din viţă împărătescă, fiica reginei marilor, vine în ţara nostră cu menirea de a da dinastiei Hohenzollernilor, din răsărita acea continuitate firescă, ce va strînge încă mai multa şi pe veciă legăturile între Trona şi Ţeră. Suntu unele neamuri istorice cărora pronia peresoa le-a data o menire providențială; pe când valurile omenirei se rostogolescu, prăbuşinda în mersul lor, popoare și state, ele străbată falnica prin veacuri și în loca de a dispare, capătă mai multă putere. Una asemenea néma este casa Hohenzollern ! Precum Dunărea, pe soaldă cu undele sale spumegânde castelulu din Sigmaribgen, ese din Pădurea Negră, începe prin a fi unu pârău şi în urmă străbate totu centrala Europei, făcându-şi drumu prin Alpi şi Carpaţi pănă la Mare, totu astfelu nemula Hohenzollern, eşinda din întunericula evului mediu, s’a împărţita în două ramuri, din care una a ajunsa a purta faluica coronă a imperiului germana, or cealaltă, credinciosă devisei săpată la intrarea castelului Hohenzollern. Vom Fels zum Meere (Dela stâncă la mare), a urmată valurile Dunărei și a ajunsa a reînvia pe ţărmurile Mărei Negre una vlastaru ala imperiului romana. Odrasla unui neam, atâta de strălucita, împreună cu unii poporu ce îşi trage obârşia din poporula rege, aveau dreptulu la insuinţe mari. Faptula istorioa ca se săvârşesce astăzi în Sigmaringen este încununarea unei asemenea insuinţe la care suntu părtaşe atâta Casa nóstra regală, câta şi întrega ţeră. Din creştetura Carpaţilor, pănă la ţărmurile Mărei Negre toţi Românii strigă derintr’una glasu : ,Să trăiască mirii României!“ Căderea ministeriului francesc. Din Parisa amu primita ieri soirea telegrafică despre căderea ministeriului francesc. Afacerea Panama a frânta gâtuia guvernului. In consiliul de miniştri ţinuta la 10 Ianuarie în Palais Elysee, ministrula preşedinte Ribot, care abia cu câteva săptămâni înainte formase cabinetul, acum demisionată, a raportata, că în conferenţa ce a ţinut-o cu colegii săi, după lungi şi seriose desbateri, au ajuns la necesitatea, de a se reconstrui cabinetul. Preşedintele Republicei, Carnot, a primita dimisia cabinetului şi a însărcinata tota pe Bibot cu remanierea lui. Se susţine, că Bibot va primi preşedinţia ministeriului şi portofoliul de interne. Freycinet şi Loubet nu vor figura în viitoarea combinaţie ministerială. In genera se crede, că guvernul şi-a data dimisia din causa atacurilor îndreptate în contra lui de „Gaulois“ şi „Figaro.“ Una comunicata semioficiosa insă anunţă, că consiliula ministeriala, avându în vedere seriositatea situaţiunei, a aflata de lipsă, ca ministrula preşedinte să şi depună mandatula. Nu se scie încă decă Bibor a primita să formeze noula cabinetu, ori dară ela va refusa lui Carnot însărcinarea ce i s’a data, recomandânda pe alţi bărbaţi politici, cari se simta capabili a sta faţă cu furia duşmanilora Republicei, cari şi-au ridicata capetele pretutindeni în Francia. Căderea lui Freyoinet a aduso cu sine şi căderea lui Bourgeois şi a preşedintelui camerei, Ficquet, în locul căruia s'a ales C. Parier cu 254 voturi majoritate. In urma aceasta cu drepta cuventi se intreba cercurile politice europene, oa ore când va urma căderea lui Carnot însuși, a președintelui Republicei, sub a cărui președințiă s’a întâmplata cea mai groznică dramă politică. Toata lumea privesce a ei la Francia cu ochi curioşi. Ce se va alege din ea ? Ţarula ca şi Papa, Viena ca şi Berlinula, aleşuesca evenimentele triste ce se desfăşură în Paris. Teutonii saltă de bucurie şi privescu cu ironie la duşmanii Nr. 1—1893, lora, la Francesi. Pretendenţi de troni, cari se cufundaseră în negura uitării, îşi soptii capetele din tutunereou şi se îmbie pe cutrecute la tronulu de odinioră ala monarchiei francese, stropita de-atâtea ori cu sânge. Dar poporulu francesa nu mai e al monarchista, ela e republicană şi democrata şi uresce sceptrula şi purpura monarchilor. Ce va fi dâră? Veni va la putere soeialismulu, ori restabilirea terorei ? Viitorulu cela mai apropiata va arăta unde, cum și încătro se voru desvolta lucrurile în Francia. SC1B1LE piLEI. — 31 Decemvre. Anii nou fericita, deplina în sănătate, bogete în norocți și bucurii doriina petitorilor noştri şi tuturora Românilor de bine. —x— Depeşi de felicitare. Intregula corpa diplomatica din Bucuresci a trimisa de Deşi de felicitare la Sigmaringen A. A. L. L R. R. Principelui Fardinanda, Principesei Maria şi Auguştilor şi Lori părinţi. — x — Legea pentru dotaţiunea principelui Ferdinand I a fosta sancţionată de Regele Carola înainte de plecare şi se va promulga in ziua de 1 Ianuarie 1893. După deschiderea Camerelor, d. ministru de finance va cere una credita pentru plata acestei dotaţiuni pănă la 1 Aprilie 1893, dată la care va fi trecută în budgetul statului. —x — Disolvarea dietei unguresc!? piarura clericalei „Magyar Állam“ provocă pe aderenţii săi, ca să cară disolvarea dietei, pentru ca la nouăle alegeri să se manifesteze părerile asupra politicei bisericesci. —x— Caragiala „Haiducului“ din BraŞOVÎ1. 8’a întorsa maşina lumei... Una cronicăraşa ochilărata din Braşova, a publicata 49® la acestea mai multe „cronici“ într’o fata din Sibiiu, pe cari le iscălesce „Tunsule Hailuculu“. Intr’una din aceste „cronici“, curagiosulu haiducu face amintire şi despre ţinerea adunarei generale a despărţământului I (Braşova) ala Associaţiunei transilvane, care a decursă d'löl® acestea iu comuna înveeirătă, Preymeru, şi cjice, că din causa zăpezii, afară de doi membrii din comitetu (?), ceilalţi „"’au cutezată.11 a face calea pănă la Presmerd, mai alesu că nici „birjarii încă nu se prea încumetau a întreprinde o câlătoriă aşa lungă.“ Centinda rândurile acestea şi aruncenda ochii pe iscălitura numiteiori „cronici“, vrânda nevrénda trebuie să esclami: S’a întorsa maşina lumei! Aucil acolo! Unui „Tunsula Haiduculu“ să-i fia temă de zapadă şi de cale lungă? Odinioră haiducii în- fruntau toate nevoile timpului; furtuna, ca şi viscolele, pleia ca şi frigula ; noroiula ca şi zăpada erau fiare după urechiă pentru ei. Despreţuiau chiar moartea, când era vorba de a şi ajunge ţinta. „Haiducii“ noştri de azi însă se traga după cuptorii, nu „cuteza“ a face „o călitorie lungă“, li e teme de zăpadă și de frigă și lasă ţata în paza Domnului!... —x— Deficitul Prusiei. „Nationalzeitung“ anunţă, că bugetula de stata prusiana pe anula 1893 — 94 se încheie p’una deficita de 58,000,000 mărci. —x— Postă dispărută. Se spune din Szegszárd, că posta care mergea în 4 Ianuarie n. cătră Tolna, a dispăruții fără de urmă. Toate silințele de-a o afla au fosta zadarnice pănă acum. Posta cuprindea marfă și diverse hârtii de valoare în prețut de 3700 fi. — x— Viitoruiu limbei rusesce. Renumitula profesore Vincenz Serel scrie în „Odes- Baer Telegraf“ una tractata asupra limbilor usitate în comerciu și în industria. Densul( 4^°“) locuia de frunte ’la va ocupa limba rusâscă, deoarece aceasta este simplă în forme, cu espresiuni pregnante și lapoaice. „Narodni Listy“ crede, că acestă limbă va ave pentru sine viitorul şi din causă, că comnerciala Rusiei e bine representată pe pieţele comerciale din lume.