Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1893 (Anul 56, nr. 1-23)

1893-01-14 / nr. 9

«acţiunea, AdministraţiTM şi Tipografia: ' amAŞOVU, piata mare, TSraulu Inului Mr. 30. Iaruiort ne­francat* nu se primeşti*. Manuscripte nu se retrimau. Birourile in antracitul: Braşovu, piaţa mare, TSrgulu Inului Nr. 30. Înfierate mai primeson în Vlena R. Mos­se. Haasenstein a fc Vogler (Otto I­aas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eck­stein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţuia inserţiunil­or­: o serin garmond pe o coloana 6 er. şi 30 pr. timbru pent­ru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Austro-Ursaria Pe un anu 12 fl., pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul!! pentru Brasovi: a administrațiune, piața mare, Târgula Inului Nr. 30 etaglulu I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atfttu abonamen­tele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 9. Braşovu, Joi, 14 (26) Ianuarie 1893. „Gazeta“ ese în fiă­care 4* Braşovu, 13 Ianuarie v. Astăfii voimmu se ne ocupămu puţină de enunciaţiunile noului ministru de interne ungurescu Ca­­rolu Hieponymi privitore la îmbu­­netăţirea adm­ini­seraţi­ei, lăsândă deocamdată la o parte cestiunea ntroducerei unui censă uniformă­­ a arondării cercurilor­ electo­­rale, ce a desfăşurat’o ministrulă ntr’o vorbire a sa de mai înainte. D-lă Hieronymi, prin espunerea rară şi precisă a programului seu e acţiune, a­sclută se’şî câştige hiar şi aprobarea oposiţiei ma­­hiare. Vorbindă despre pregătirea proiectelor­ de reformă, d-lă Hie­ronymi promise, că mai înteiu va presenta ună proiectă de lege asupra jurisdicţiunei administra­­ive. Mai departe puse în pers­pectivă, ca ceva foarte necesară, revizuirea legei disciplinare de afil. După aceste legi, fu­se­ală, va veni la ordinea fiilei legea comunală. Ministrulă de interne a vorbită şi de activitatea fispaniloră, recu­­noscendă, că suntă între aceştia şi de aceia, cari merită a fi bla­maţi. Dar, după părerea lui, nu prin amovarea câtorva fişpani se potă delătura relele administraţiei. Aceste rele au o rădăcină mai adâncă. Una postulată de căpetenie pentru îmbunătăţirea administra­ţiei îlă vede în înăsprirea contro­lului. Noue din fiece părţi ale plângeriloru în contra administra­ţiei suntă, fiise d-lă Hieronymi, îndreptate în contra administra­­ţiunii comuneloră. Şi de ce? Pen­tru­ că controlarea comuneloră nu se face cum trebue. Fispanii nu le potă controla din causa estin­­derei comitatelor­, or vicespanii n’au timpă de a le controla. Ca mijlocă de îmbunătățire propune aici schimbarea legii dis­ciplinare, pentru ca să pătă fi pe­depsite abusurile, ce se ivescu în comune, mai curendă și mai cu efectă. Reforma comunei, ce-o are în vedere ministrul­ de interne, nu va fi în cele din urmă alta, decâtă succesiva sugrumare a orî­cărei des­­voltări autonome a ei; controlută, de care vorbesce, nu va fi decâtă perpetua ingerință în afacerile co­munei din partea guvernului. Ca să dovedască câtă de ne­­putincioasa este administraţia de afil ungurescă, d-lă Hieronymi des­crie în colori destulă de triste sta­rea sanitară în Transilvania şi Ungaria. Elă constată lipsa de medici de cercă. Dintre 1063 pos­turi de medici de cercă, 822 sunt­ ocupate, 241 însă în nu. Salariilă a­­cestor­ medici este foarte neînsem­nată şi încă nici acestă salară nu-lă primescă regulată. Foarte interesante suntă datele, ce ni­ le dă ministrulă cu privire la difterită, care bântue atâtă de cumplită şi în ţinuturile locuite de Români. După datele, ce-i stau la disposiţie, în jumătatea a doua a anului trecută, 1892, au murită de difterită 4000 copii (deputatulă Horvath susţine chiar, că au mu­rită în 27 comitate 10.000 de copii). Nu se poate împiedeca lăţirea difteritei în ţără — fi­se d-lă Hie­ronymi, — pentru­ că guvernulă nu dispune de mijloacele necesare. Po­­porulă trebue să fiă luminată, ca să respecteze dispoziţiile sanitare ale autorităţii, să urmeze sfatul­ medicului şi să facă arătare des­pre coşurile de bolă epidemică. La difterită e lucru de căpe­tenie de a împiedeca lăţirea ei. Acesta se poate însă numai isplândă copilulă sănătosă de celă bolnavă şi desinfectândă cu mare băgare de seama odaia în care a murită ună copilă bolnavă, patură și hai­nele lui. D-lă Hieronymi a luată mă­suri ca în Ungaria de sudă să se încerce cu toate mijloacele împiede­­­carea lățirei epidemiei şi de va succede aceasta, atunci se voră lua asemeni măsuri pretutindeni. Aici amu schiţată pe scurtă programulă îmbunătăţiriloră, ce voesce a­ le introduce ministrulă de interne în administraţiă şi nu ne mai rămâne decâtă se mai aminti­mu şi ironica critică, ce a făcut’o funcţionariloră din minis­­teriulă său, Inicendă, că n’ar pute niciodată să aprobe ceea ce au făcută ei cu statutele unei reu­niuni oposiţionale din Pojană, pe cari le-au respinsă sub curentă, că reuniunea vre să se ocupe şi cu afacerile publice municipale, ceea ce ar fi numai bine şi folo­­sitoră. Ce ar fiice însă d-lă Hiero­nymi, când ar cunosce resoluţiu­­nile ce le primescă de ordinară Românii la cererile lor, adresate pentru întărirea de statute la mi­­nisterială de interne? De sigură, că n’ar putea vrendă a fi drepte, se aprobe nici una din ele, dar ar putea să scape de răspundere, lansându ideia de stată maghiară, căreia ar trebui se se supună cu toţii ş. a. Şi era aici, în aceasta suprimare a adevărului pentru motive şi interese de rassă, este adevăr­atulă is­toră ală rele­­loră, de cari e bântuită afil nu nu­mai administraţia, ci totă viaţa în stată şi pentru cari Maghiarulă Hieronymi n’are şi nu vrea să aibă leacă, departe aceeaşi telegramă, că bucur­a poporaţiunei din Belgradi­ şi din întregă Serbia este nespusă de mare. S’a facut o und conduetă cu torţe înaintea palatului regenţei, în teatru regele a fostă salu­tată cu nespusă însufleţire şi când intra în loje, musica a cântată imnulă naţio­nală serbescu. Publicată asistenta s’a sculată şi întâmpină pe rege cu puter­­nice strigări de ji­­e. Fota semi-oficiosă „Zastava“ a scrisă într’unulă din numerii ei din urmă ună articula scurtă, în care salută cu căldură actulă împăcărei, care a produsă o pe­nibilă impresie în tabăra liberalilor­; dimpotrivă radicalii se bucură. Exregele Milană a încunosciinţată telegrafică re­genţa, că declară de valabilă căsătoria sa cu Natalia. Milană şi cu Natalia au fă­­cută paşii de lipsă, ca pe viitoră să tră­­ăscă ărăşi împreună. Aceste suntă, pe scurtă, solrite au­tentice cele mai noue despre împăcarea lui Milană cu Natalia. Suntă deja trei ani de fiire, de când în castelulă regală din Belgradă a is­­bucnită catastrofa, care a despărţita pe rege de regină, care a dată naştere la atâtea îngrijiri pentru viitorul­ ţârii şi care nimicise speranţe atâtă de bogate ale unui băiată, căruia i­ se dădu scep­trul­ă și tronulă tatălui său. Exregele a luată lumea în capă şi în urmă s’a stabilita în Parise, or exre­­gina, amărîtă şi mâhnită de instulă sfâr­şită ală lucrurilor­, s’a retrasă în oraşul ei Biaritz din Francia, unde îşi dedicase viaţa lecturei şi serierei de romane. De-odată însâ, bărbatul­ divorţată de soţie se presentă la casa reginei, care fusese 800să cu puterea din patria ei ; umilită şi frântă de valurile unei vieţi stinghisite, cere intrare. Intrarea ’i s’a dată şi ex băr­bată cu ex-soţiă rămână singuri; elă plânge, ea îlă iartă şi îm­păcarea este gata ! Natalia, o femelă frumoasa, nobilă, ideală în aspiraţiile ei, iubia pe Milană cu patimă, cu gelosiă şi ura tată ce cre­dea, că turbură adâncită ei iubire. Mi- FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Unu unchiu reu crescutu. Povestire de Emile Souvestre. „E elă în fiinţă! E însuşi Tribert!“ esclama doamna Fourcard, când zări ve­­nindă pe stradă în susă pe ună călâtură însoţita de ună expresă, care-i ducea geamantanele. După acesta ea alerga la portiţă şi o deschise tocmai în momentulă, când căpitanul­ îşi întindea mâna sâ tragă de clopoţelă. D-na Fourcard îmbrăţişa pe bâtrâ­­nulă marinară cu ună strigată şi cu la­crimi de bucurie. Deoarece ea nu-lă vârtase în timpă de fiece aur, căuta acum, cu dreşt­eare nelinişte, după schimbările întâmplate în persoana lui. Fruntea lui, ce e dreptă, se încreţise şi pârulă sau încărunţise încâtva, în întregă însâ, după fiica lui, propriă „nu suferise prea multe ha­varie*) în fiinţa lui vie.“ Ochiulă sâu era încă totă stră­lucitoră, gura încă totă dispusă a zîmbi, trăsurile feţei sale încă totă vesele şi înfloritore. Numai privindă în faţa lui te simţiai fără voiă atrasă de elă; era una din acele fisionomii, pe cari le pri­mesc­­ou una sentimentă de plăcere şi bunăvoinţă, ca de pildă strălucirea soare­­lui de iernă. Pentru d­na Fourcard firesce, că aceşti fiece ani fuseră mai grei. Tristeţa văduviei şi grijile de mamă nimiciseră acea a doua înflorire a frumseţei, care înfrumseţeză tomna vieţii unor­ femei. In zadară ar fi căutată acum cineva în faţa ei după urmele fugitive ale unei frumseţi, care încă îşi avuse culmea sa strălucitore şi triumfurile sale. Aspru ocroată în viaţă, ea îmbătrânise curândă și de timpuriu încetase ea a fi femeiă, pentru ca cu atâtă mai multă sâ poată fi mamă. După ce se stâmpârase prima iritare, după acestă revedere atâtă de multă amânată și așa de multă dorită, doamna Fourcard, care condusese pe fratele ei îndată în odaia pregătită pe seama lui, voia să-lă lase singură, ca să se potă recrea mai întâiu. Iasă marinarulă o întreba de fiulfi ei şi mama se lăsa a fi reţinută, contra voinţei, sale şi şefiu pen­tru ca să-i potă răspunde Aci­ui se pare însâ, că avemă lipsă de o desluşire. Intrerupem și deci poves­tirea vostra pe ună momentă, ca sâ în­­tregimă ceva. Răpindu-i moartea fără de veste pe bărbatulă ei, ea rămase văduvă cu ună copilă în cei dintâiu ani ai copilăriei sale și sora lui Tribert își puse toate speran­țele în copilulă acesta. Deoarece ea afla în înplinirea datorințelor­ de mamă sin­gura mângâiere pentru durerea ei ca mamă, se decise a nu se despărţi nici­­odată de fiulă ei şi a i consacra lui totă viaţa sa. In inima femeiloră arde ună focă naturală, care se împărtăşesce tuturoră aspiraţiuniloră loră şi care le seduce uşoră la estreme. Ca fete tinere, ele — poetisândă, ascriu aceluia, care într’o fii va ave sâ le dea numele sâu, cele mai imposibile virtuți, ca mame tinere ele împodobescă de mai nainte copiii lor, cu toate acele calități eminente, pe cari basmele vechi le aserieau finiloră de frîne. Nici d-na Fourcard nu fusese mai înțeleptă ca celelalte, ea decise, ca co­pilulă ei să ajungă între omenii aleși, pari asemenea steleloră pe cere, decoreza ici-colo mulțimea de toate fiilele ei ca să ajunga și mai sigură la acestă resultată, ea făcu astfelă pe acestă copilă predes­tinată de scopa finală ală tuturoră fap­­teloră și cugetărilor­ sale. După ce elă ajunse în chipulă acesta a fi punctulă centrală ală lumei sale, August se deda a vede conformându-se tóate seu în fa­­vorulă sau, seu spre plăcerea sa. Intrega împrejurime a văduvei era pusă în con­­tribuțiune pentru elă, și stima și amici­­ția, pe cari o nutreau pentru mamă, se prefăceau în preveniri şi servicii ami­­cabile în favorulă fiului. Aşa fiicândă după dreptulă de moştenire binevenită la toţi, el­ se deda a considera cele mai mari binefaceri în viaţă, ca nisce favo­ruri. Doamna Fourcard alerga aşa fiicândă în orbirea ei înaintea lui, delătura tóate pietrile din calea lui, de cari ar fi pu­tută sâ se împiedece, rupea cu mâna ghimpii de cari s’ar fi putută elă­sgăria și cu trupulă ei îi construi ună podă peste prăpăstii, în timpă ce junele, care nici nu mai băga în samă acestă jertfire devenită ca obiceiu, își urma liniștită calea sa, fără sâ-i trâcă prin minte, câte *) Termină marinară ce însemn­eză: strică­ciune, deterorisare. Trad. S’au împăcată. Din Belgradă sosesce spirea tele­grafică, că împăcarea lui Milană cu Na­talia este deja fapta '’mplinitâ. Spune mai

Next