Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1893 (Anul 56, nr. 1-23)
1893-01-14 / nr. 9
«acţiunea, AdministraţiTM şi Tipografia: ' amAŞOVU, piata mare, TSraulu Inului Mr. 30. Iaruiort nefrancat* nu se primeşti*. Manuscripte nu se retrimau. Birourile in antracitul: Braşovu, piaţa mare, TSrgulu Inului Nr. 30. Înfierate mai primeson în Vlena R. Mosse. Haasenstein a fc Vogler (Otto Iaas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţuia inserţiunilor: o serin garmond pe o coloana 6 er. şi 30 pr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Austro-Ursaria Pe un anu 12 fl., pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul!! pentru Brasovi: a administrațiune, piața mare, Târgula Inului Nr. 30 etaglulu I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atfttu abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 9. Braşovu, Joi, 14 (26) Ianuarie 1893. „Gazeta“ ese în fiăcare 4* Braşovu, 13 Ianuarie v. Astăfii voimmu se ne ocupămu puţină de enunciaţiunile noului ministru de interne ungurescu Carolu Hieponymi privitore la îmbunetăţirea adminiseraţiei, lăsândă deocamdată la o parte cestiunea ntroducerei unui censă uniformă a arondării cercurilor electorale, ce a desfăşurat’o ministrulă ntr’o vorbire a sa de mai înainte. D-lă Hieronymi, prin espunerea rară şi precisă a programului seu e acţiune, asclută se’şî câştige hiar şi aprobarea oposiţiei mahiare. Vorbindă despre pregătirea proiectelor de reformă, d-lă Hieronymi promise, că mai înteiu va presenta ună proiectă de lege asupra jurisdicţiunei administraive. Mai departe puse în perspectivă, ca ceva foarte necesară, revizuirea legei disciplinare de afil. După aceste legi, fuseală, va veni la ordinea fiilei legea comunală. Ministrulă de interne a vorbită şi de activitatea fispaniloră, recunoscendă, că suntă între aceştia şi de aceia, cari merită a fi blamaţi. Dar, după părerea lui, nu prin amovarea câtorva fişpani se potă delătura relele administraţiei. Aceste rele au o rădăcină mai adâncă. Una postulată de căpetenie pentru îmbunătăţirea administraţiei îlă vede în înăsprirea controlului. Noue din fiece părţi ale plângeriloru în contra administraţiei suntă, fiise d-lă Hieronymi, îndreptate în contra administraţiunii comuneloră. Şi de ce? Pentru că controlarea comuneloră nu se face cum trebue. Fispanii nu le potă controla din causa estinderei comitatelor, or vicespanii n’au timpă de a le controla. Ca mijlocă de îmbunătățire propune aici schimbarea legii disciplinare, pentru ca să pătă fi pedepsite abusurile, ce se ivescu în comune, mai curendă și mai cu efectă. Reforma comunei, ce-o are în vedere ministrul de interne, nu va fi în cele din urmă alta, decâtă succesiva sugrumare a orîcărei desvoltări autonome a ei; controlută, de care vorbesce, nu va fi decâtă perpetua ingerință în afacerile comunei din partea guvernului. Ca să dovedască câtă de neputincioasa este administraţia de afil ungurescă, d-lă Hieronymi descrie în colori destulă de triste starea sanitară în Transilvania şi Ungaria. Elă constată lipsa de medici de cercă. Dintre 1063 posturi de medici de cercă, 822 sunt ocupate, 241 însă în nu. Salariilă acestor medici este foarte neînsemnată şi încă nici acestă salară nu-lă primescă regulată. Foarte interesante suntă datele, ce ni le dă ministrulă cu privire la difterită, care bântue atâtă de cumplită şi în ţinuturile locuite de Români. După datele, ce-i stau la disposiţie, în jumătatea a doua a anului trecută, 1892, au murită de difterită 4000 copii (deputatulă Horvath susţine chiar, că au murită în 27 comitate 10.000 de copii). Nu se poate împiedeca lăţirea difteritei în ţără — fise d-lă Hieronymi, — pentru că guvernulă nu dispune de mijloacele necesare. Poporulă trebue să fiă luminată, ca să respecteze dispoziţiile sanitare ale autorităţii, să urmeze sfatul medicului şi să facă arătare despre coşurile de bolă epidemică. La difterită e lucru de căpetenie de a împiedeca lăţirea ei. Acesta se poate însă numai isplândă copilulă sănătosă de celă bolnavă şi desinfectândă cu mare băgare de seama odaia în care a murită ună copilă bolnavă, patură și hainele lui. D-lă Hieronymi a luată măsuri ca în Ungaria de sudă să se încerce cu toate mijloacele împiedecarea lățirei epidemiei şi de va succede aceasta, atunci se voră lua asemeni măsuri pretutindeni. Aici amu schiţată pe scurtă programulă îmbunătăţiriloră, ce voesce a le introduce ministrulă de interne în administraţiă şi nu ne mai rămâne decâtă se mai amintimu şi ironica critică, ce a făcut’o funcţionariloră din ministeriulă său, Inicendă, că n’ar pute niciodată să aprobe ceea ce au făcută ei cu statutele unei reuniuni oposiţionale din Pojană, pe cari le-au respinsă sub curentă, că reuniunea vre să se ocupe şi cu afacerile publice municipale, ceea ce ar fi numai bine şi folositoră. Ce ar fiice însă d-lă Hieronymi, când ar cunosce resoluţiunile ce le primescă de ordinară Românii la cererile lor, adresate pentru întărirea de statute la ministerială de interne? De sigură, că n’ar putea vrendă a fi drepte, se aprobe nici una din ele, dar ar putea să scape de răspundere, lansându ideia de stată maghiară, căreia ar trebui se se supună cu toţii ş. a. Şi era aici, în aceasta suprimare a adevărului pentru motive şi interese de rassă, este adevăratulă istoră ală releloră, de cari e bântuită afil nu numai administraţia, ci totă viaţa în stată şi pentru cari Maghiarulă Hieronymi n’are şi nu vrea să aibă leacă, departe aceeaşi telegramă, că bucura poporaţiunei din Belgradi şi din întregă Serbia este nespusă de mare. S’a facut o und conduetă cu torţe înaintea palatului regenţei, în teatru regele a fostă salutată cu nespusă însufleţire şi când intra în loje, musica a cântată imnulă naţională serbescu. Publicată asistenta s’a sculată şi întâmpină pe rege cu puternice strigări de jie. Fota semi-oficiosă „Zastava“ a scrisă într’unulă din numerii ei din urmă ună articula scurtă, în care salută cu căldură actulă împăcărei, care a produsă o penibilă impresie în tabăra liberalilor; dimpotrivă radicalii se bucură. Exregele Milană a încunosciinţată telegrafică regenţa, că declară de valabilă căsătoria sa cu Natalia. Milană şi cu Natalia au făcută paşii de lipsă, ca pe viitoră să trăăscă ărăşi împreună. Aceste suntă, pe scurtă, solrite autentice cele mai noue despre împăcarea lui Milană cu Natalia. Suntă deja trei ani de fiire, de când în castelulă regală din Belgradă a isbucnită catastrofa, care a despărţita pe rege de regină, care a dată naştere la atâtea îngrijiri pentru viitorul ţârii şi care nimicise speranţe atâtă de bogate ale unui băiată, căruia i se dădu sceptrulă și tronulă tatălui său. Exregele a luată lumea în capă şi în urmă s’a stabilita în Parise, or exregina, amărîtă şi mâhnită de instulă sfârşită ală lucrurilor, s’a retrasă în oraşul ei Biaritz din Francia, unde îşi dedicase viaţa lecturei şi serierei de romane. De-odată însâ, bărbatul divorţată de soţie se presentă la casa reginei, care fusese 800să cu puterea din patria ei ; umilită şi frântă de valurile unei vieţi stinghisite, cere intrare. Intrarea ’i s’a dată şi ex bărbată cu ex-soţiă rămână singuri; elă plânge, ea îlă iartă şi împăcarea este gata ! Natalia, o femelă frumoasa, nobilă, ideală în aspiraţiile ei, iubia pe Milană cu patimă, cu gelosiă şi ura tată ce credea, că turbură adâncită ei iubire. Mi- FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Unu unchiu reu crescutu. Povestire de Emile Souvestre. „E elă în fiinţă! E însuşi Tribert!“ esclama doamna Fourcard, când zări venindă pe stradă în susă pe ună călâtură însoţita de ună expresă, care-i ducea geamantanele. După acesta ea alerga la portiţă şi o deschise tocmai în momentulă, când căpitanul îşi întindea mâna sâ tragă de clopoţelă. D-na Fourcard îmbrăţişa pe bâtrânulă marinară cu ună strigată şi cu lacrimi de bucurie. Deoarece ea nu-lă vârtase în timpă de fiece aur, căuta acum, cu dreşteare nelinişte, după schimbările întâmplate în persoana lui. Fruntea lui, ce e dreptă, se încreţise şi pârulă sau încărunţise încâtva, în întregă însâ, după fiica lui, propriă „nu suferise prea multe havarie*) în fiinţa lui vie.“ Ochiulă sâu era încă totă strălucitoră, gura încă totă dispusă a zîmbi, trăsurile feţei sale încă totă vesele şi înfloritore. Numai privindă în faţa lui te simţiai fără voiă atrasă de elă; era una din acele fisionomii, pe cari le primescou una sentimentă de plăcere şi bunăvoinţă, ca de pildă strălucirea soarelui de iernă. Pentru dna Fourcard firesce, că aceşti fiece ani fuseră mai grei. Tristeţa văduviei şi grijile de mamă nimiciseră acea a doua înflorire a frumseţei, care înfrumseţeză tomna vieţii unor femei. In zadară ar fi căutată acum cineva în faţa ei după urmele fugitive ale unei frumseţi, care încă îşi avuse culmea sa strălucitore şi triumfurile sale. Aspru ocroată în viaţă, ea îmbătrânise curândă și de timpuriu încetase ea a fi femeiă, pentru ca cu atâtă mai multă sâ poată fi mamă. După ce se stâmpârase prima iritare, după acestă revedere atâtă de multă amânată și așa de multă dorită, doamna Fourcard, care condusese pe fratele ei îndată în odaia pregătită pe seama lui, voia să-lă lase singură, ca să se potă recrea mai întâiu. Iasă marinarulă o întreba de fiulfi ei şi mama se lăsa a fi reţinută, contra voinţei, sale şi şefiu pentru ca să-i potă răspunde Aciui se pare însâ, că avemă lipsă de o desluşire. Intrerupem și deci povestirea vostra pe ună momentă, ca sâ întregimă ceva. Răpindu-i moartea fără de veste pe bărbatulă ei, ea rămase văduvă cu ună copilă în cei dintâiu ani ai copilăriei sale și sora lui Tribert își puse toate speranțele în copilulă acesta. Deoarece ea afla în înplinirea datorințelor de mamă singura mângâiere pentru durerea ei ca mamă, se decise a nu se despărţi niciodată de fiulă ei şi a i consacra lui totă viaţa sa. In inima femeiloră arde ună focă naturală, care se împărtăşesce tuturoră aspiraţiuniloră loră şi care le seduce uşoră la estreme. Ca fete tinere, ele — poetisândă, ascriu aceluia, care într’o fii va ave sâ le dea numele sâu, cele mai imposibile virtuți, ca mame tinere ele împodobescă de mai nainte copiii lor, cu toate acele calități eminente, pe cari basmele vechi le aserieau finiloră de frîne. Nici d-na Fourcard nu fusese mai înțeleptă ca celelalte, ea decise, ca copilulă ei să ajungă între omenii aleși, pari asemenea steleloră pe cere, decoreza ici-colo mulțimea de toate fiilele ei ca să ajunga și mai sigură la acestă resultată, ea făcu astfelă pe acestă copilă predestinată de scopa finală ală tuturoră fapteloră și cugetărilor sale. După ce elă ajunse în chipulă acesta a fi punctulă centrală ală lumei sale, August se deda a vede conformându-se tóate seu în favorulă sau, seu spre plăcerea sa. Intrega împrejurime a văduvei era pusă în contribuțiune pentru elă, și stima și amiciția, pe cari o nutreau pentru mamă, se prefăceau în preveniri şi servicii amicabile în favorulă fiului. Aşa fiicândă după dreptulă de moştenire binevenită la toţi, el se deda a considera cele mai mari binefaceri în viaţă, ca nisce favoruri. Doamna Fourcard alerga aşa fiicândă în orbirea ei înaintea lui, delătura tóate pietrile din calea lui, de cari ar fi putută sâ se împiedece, rupea cu mâna ghimpii de cari s’ar fi putută elăsgăria și cu trupulă ei îi construi ună podă peste prăpăstii, în timpă ce junele, care nici nu mai băga în samă acestă jertfire devenită ca obiceiu, își urma liniștită calea sa, fără sâ-i trâcă prin minte, câte *) Termină marinară ce însemneză: stricăciune, deterorisare. Trad. S’au împăcată. Din Belgradă sosesce spirea telegrafică, că împăcarea lui Milană cu Natalia este deja fapta '’mplinitâ. Spune mai