Gazeta Transilvaniei, februarie 1893 (Anul 56, nr. 24-46)

1893-02-02 / nr. 24

Srdacţiunea, Administraţiunea şi Tipografia : ’ BRAŞOVU, piaţa mare, Târgulu Inului fir. 30. fcrwor? nefrancate nu ge primesc. Manuscripte nu ge retrimită. Birturile de aaunciuri: Mragova, piata mare, TSrgulu Inului fir. 30. inaerate mai primescu în Vlena H. Mosse, Hausensteinsie Vogler (Otto Iaas), H. Schalek, Alois Berndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; in Frankfurt : G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Prețul inserţiunilor: o seria garmond pe o coloana 8 cr. şi 80 cr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a Hl-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. „Gazeta“ ese un fiecare 4* Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru Somalia şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovi: a administraţiune, piaţa mare, Târgula Inului Nr. 30 etagiulu I., pe unu anu 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 or. v. a. său 15 bani. Atâtu abonamentele câtu și inserțiunile suntu se plăti înainte. Nr. 24. Braşovt, Luni-Marţi, 214) Februarie 1893. ^ liTTJ’LTJ XuTTI. IMn t'an sa sfinte! sărbători, de mâne diarule nu va apără până Mercuri sera. Braşovii, 1 Februarie v. In 20 Februarie n. c. se va întruni la Sibiiu şedinţa generală a tuturora representanţiloru grăniţerilor din fostule regimentu română I de graniţă. Astfel de şedinţe generale se întorunescu de obiceiu totu numai la trei ani odată şi de aceea trebue se li se dea importanţă, şi încă o importanţă cu atâtu mai mare, fiind-că în timpulu din urmă s’au ivitu unele împrejurări, cari tindu a agrava în modă considerabilă şi sartea grăniţelor noştri din desfiinţatură regimentă română I de graniţă. Se scie, că după ce foştii grăniţerî ai acestui regimentă română îşi redobândiră dreptulă de liberă dispunere asupra fondului lord de montură, în locu de a-lă împărţi între sine, după cum le sta în voiă s’o facă, se abnegară în interesulă bine pricepută ală causeloră lord culturale şi destinată întregă fondulă de montură pentru susţinerea şi ridicarea de şcole poporale în fostele comune grăniţeresci din numitulă regimentă. De aci înainte fondulă îşî luă numele de „Fondulă scolastică ală foştiloră grăniţerî din regimentulă română primă“ şi cu privire la administrarea şi îngrijirea lui s’au şi făcută statutele de lipsă, cari cu data de 10 Martie 1871 au fostă sancţionate de Maiestatea Sa, or cu data de 16 Martie a aceluiaşi ană au fostă aprobate şi din partea guvernului ungurescă. Abia trecură câţiva ani după acesta aprobare şi sancţionare, când ministerială ungurescă de culte şi instrucţiune publică printr’ună acasă ală seu declară şculele, ridicate şi susţinute din susă disulă fondă, ca şcolle comunale, cu tendinţa da a introduce astfelă în beneficiile fondului grăniţerescă şi pe străinii şi veneticii aflători printre foştii grăniţerî români şi descendenţii acelora. Acest fi acasă ală ministeriului ungurescă era nu numai în flagrantă conflictă cu statutele aprobate şi sancţionate de Maiestatea Sa, dar forma şi ună gravă atentată la dreptulă de proprietate ală foştilor grăniţerî. In consciinţa acestei încălcări a dreptului lord, foştii grăniţerî, în urma unui condusă luată în adunarea generală dela 16 Martie 1876, înaintară ună protestă energică, la care înse guvernulă a aflată de bine a nu răspunde nimică timpă de 13 ani. Tăcerea acesta îndelungată se pute considera cu dreptă curentă ca o retragere a vătămătorului acasă ministerială și administrarea fondului scolastică grăniţerescă se şi continuă neconturbatu în sensulă statuteloră pănă în 1889. In cursulă celoră 13 ani însă, dela 1876 pănă la 1889, şovinismulă ungurescă treptată totul crescută şi a luată una aventă, care nu mai putea lăsa neatacată nici celă mai sântă dreptă ală nostru de cultură naţională. Astfel, cu data de 3 Martie 1889, ministerială ungurescă de culte şi instrucţiune publică vine şi dăună nou acasă, prin care, dreptă răspunsă la protestulă dela 1876, ce deja se dăduse uitărei, declară din nou şcolele înfiinţate şi susţinute din fondulă şcolară ală grăniţeriloră de şcolle comunale, ba o dată ordină să se alăgă eforiile şcolare din partea comunelor politice, cărora să li se predea şcălele grăniţeresci, precum şi cuota cheltueliloră corespuncjetore pentru susţinerea loră. Cu alte cuvinte, în sensulă acestui nou acasă, scălele nóastre grăniţeresci aveau să se ia din mâna Româniloră grăniţerî şi să treca în mâna autorităţiloru politice comunale, cari suntă de obiceiu creaturile guvernului. Acesta ar fi identică cu perderea şcdileloră românesc! ale grăniţeriloră şi cu răpirea volnică şi arbitrară a bunului loră. In faţa acestoră împrejurări, representanţii grăniţeriloră în şedinţa generală extraordinară dela 11 Iunie n. 1889 înaintată ună nou protestă, după care încă nici pănă astăciî nu s’a primită nici ună răspunsă. Deşi însă causa este încă neresolvată, în unele comune, ca de esemplu Tohanulă vechiu, Ţinţari, Ohaba şi Lisa din comitatul Făgăraşului, autorităţile administrative unguresc! se şi grăbiră a esecuta ordinulă ilegală ală guvernului, înscriindă scălele grăniţerescî ca şcole comunale, pe cari le puseră sub controlulu şi supraveghiarea unoră eforii şcolare comunale, în loculă celoru găniţăresci de pănă acum. Nu scimă cum şi pe ce dreptă şi-au basatu numitele autorităţi administrative acestă escesu de zelă întru esecutarea unei ordinaţiunî ilegale, pe câtă timpă ea încă este sub protestă. Destulă că restituirea acestoră scăle în starea loră de mai înainte încă credemă, că ar fi una din cestiunile de căpetenie, asupra cărora ar fi de lipsă să se discute în fiitorea şedinţă, ce se va întruni la 20 Februarie n. în Sibiiu. Amă indicată aci numai pe scurtă starea actuală a memoratului fondă şcolară grăniţerescă, întru câtă o cunăscemă noi. La totă casulă însă, situaţiunea este gravă şi ună periculă mare ameninţă scălele grăniţerilor noştri. Mai adaugemă apoi şi noula proiectă de lege privitoră la salarisarea învăţătorilor, care încă tinde a agrava în modă însemnată starea acestui fondă şcolară. La tota întâmplarea, înaintea fiitorei şedinţe generale dela Sibiiu stă deschisă câmpuilă unoră discusiunî de mare gravitate, atâtă în ce privesce prevenirea periculeloră ce ameninţă prin noula proiectă de lege, câtă şi mai alesă în privinţa modalităţilor eventuale, prin cari s’ar pută salva caracterulă românescu ală şcoleloră nóstre grăniţeresci. Pentru discutarea unoră cestiunî atâtă de grave, trebuescă bărbaţi cu esperienţă şi cu deplină cunoscinţă de causă. De aceea avertisămă cu totă seriositatea pe comunele nóstre grăniţerescî de pe teritoriulă regimentului memorată, ca să-şi alegă pentru fiitorea şedinţă dela Sibiiu representanţi harnici, pricepători, cari să pota fi de ajutor celor din fruntea afacerilor şi să le sore apăra interesele cu tactă şi înţelepciune. FOILETONULU „GAZ TRANS.“ Reîntorsu. Noveletă, de . aâ') Margareta Muntanu. Victoru absolvase gimnasială şi se pregătia pentru universitate. Era în 30 Augusta. Eia şedea gânditori la masa de scrise, când întră ună servitora înăuntru şi spune, că mamă-sa, contesa de „V“, îl chiamă. Când întră Victora în odaia mamei sale, o află secvenda pe canapea şi privind, cu atenţiune una portreta de bărbate; se părea a fi de totu mişcată, căci nici nu observă, când se deschise uşa odăii sale. — „Săruta mâna, mamă dragă; servitorul mi-a cjisit, că m’ai chiamato“. — „Da, te-am chiamat“ — cfi8® contesa confusă — vino de secol lângă mine, am să ţi spun unele lucruri“. Victore se asecta pe une filța lângă mamă-sa, pe care o asculta cu atențiune forte mare. — „Astăzji — începu contesa, prefacându-se a fi liniștită — ești de 18 ani, Victore; ești destula de mare acum, ca să mă poți înțelege... Te-am crescut, cum am putută, — ca femeiă, să ți dau o creşcere bună...“ — „Iţi mulţumesca din inimă, scumpa mea mamă“, — cjise Victorfi şi lua mâna mamei sale, pe care depuse una săruta ferbinte — „îţi mulţămescfi, şi me vbiu sili şi pe viitor“, ca şi pănă acum, să-ţi arate recunoscinţa şi iubirea mea faţă de tine... mai multa deocamdată nu pote, fără Dumnezeu...“ Atunci ochii i se umplură de lacrimi și nu mai putu grăi nimică. Contesa reluă vorbirea. — „Me vecil, că sunt slabă, spre Dumnecjeu ce va fi, ce nu; m’am hotărâto, ca astăci! se-ți descoperă în fine întristarea și durerea inimei mele, despre care adeseori mai întrebata. Credu, că-ți facu cela mai prețiosâ dara, astăfil la ziua nascerii tale. De aci încolo ești bărbate, nu copila, și trebue se cunosei trecutula, adecă istoria familiei tale.... Ascultă dor, dragulu mamei: „Precum soli, tatăl meu, contele V., a avuta două fiice, pe Amalia și pe mine. Amalia s’a măritata după contele B. Dumnecjeu se ierte, căci acum amendoi sunta morți. Tata voia se me mărite după unu conte, der eu nu am voita să-la iau de bărbat, căci iubeama din inimă pe tatălă teu, pe Emilă, care atunci era medica în orașula nostru. M’am măritata, dar fără voia părințilora, după ele, precjenda, că me iubesce. După cununiă ne am dusantr’una orășela, dela părinții mei, deoarece acestora nu le convenia de locu măritișula mea. La anulă, părinții mei muriră în scurta timpa unula după altula, m’am supărata tare de perderea părinţilora mei, însă supărarea mea s’a schimbata, nu peste multa în bucuriă, căci ai născuta tu.... O, să spui, câta eram eu atunci de fericită.... Da, eu mă credeama cea mai fericită fiinţă pe lume, căci iubeama pe tatala tău şi credeama, că sunt iubită şi eu. „Timpul trece în fericire forte iute, şi aşa şi timpulu, în care eram eu fericită, a trecuto iute, — ca une vise. Tu erai acum de unu anu. Intr’o cfi m’a ajunsO necazula celă mai mare, ce l’ași fi putută avéa cândva. Tatala teu, sub pretexta, că are o afacere, s’a dusu la oraşula 8, de unde mi-a scrisu o epistolă, că ela, pe când petescu eu epistola, e departe — departe, merge, că nu m’a iubita nici când, totu ce l’a făcută seme ia a fosta speranța de a căpăta o avere mare; verenda însă, că nici după moartea părințilora mei nu am primita, de câta o sumă bagatelă de bani, nu mai voiesce să-şi îngreune viaţa cu mine... O, îţi poţi închipui, scumpule mamii, ce lovitură a sorţii a fosta acesta,... Da, o lovitură forte grea, cu atâta mai multa, că rămăsesem aproape cu nimica. Tată averea asta, ce o am acum, m-a lăsat-o unu unchiu ala meu, care a fosta forte bogata şi nu era căsătorita. Venendu-me în lipsă, i s’a făcuta milă de mine, și la moartea lui, — care urmă în curendă, căci era bătrâna — mi-a lăsata averea mie... Astfel, dragula mamii, am ajunsu de acum, pe lângă alte necazuri, cela puțina pentru esistență nu am de a me gândi. „De atunci, adecă de când m’a părăsita tatăl a tău, nu mai am 4* bună.... mă simtă, par’ că aşi slăbi pe 41 ce merge... oh, şi multa e de atunci, şi multa m’am mai sfârşita. Pentru sănătatea mea m’am Autonomia catolică. Cetima în foile unguresc turnautorele . Dintre membri ambelor camere maghiare s’a compuse o comisiune, care-şi ţine şedinţele în locuinţa contelui Nicolau Manriciu Esterhazy, în Budapesta. Ieri (11 Febr.) s’au discutata lucruri forte interesante la cari au participată cei mai de frunte bărbaţi din toate partidele. Dintre liberali a fosta de faţă Daniel Ernő, Asboth János şi contele L. Szapary, din partida „naţională“ Al. Bujanovici, Bolgár Ferencz şi Nagy István, ei dintre independenţi Polonyi Geza şi Ugron Gabor. Conferenţa s’a ocupata în prima linie cu atonomia catolică. Unuia dintre membri asistenţi a crisit, că ministrul președinte a declarat, că va sprijini cu bucuria proiectulă de resolițiune referitorii la autonomia catolică. S’a hotărît a deră, ca proiectulă din gestiune se se aștărnă ambelora camere.