Gazeta Transilvaniei, aprilie 1893 (Anul 56, nr. 70-94)

1893-04-01 / nr. 70

Istoricii români Claiiu, Şincai, Bărnuțiu, Lau­­rianu, Ilarianu și Hurmuzachi despre unirea cu Biserica Ro­mei, și despre foloasele unirei. „Dar pentru ce să se ingroape mitropolia (Bălgradul­ui)? Au nu pentru aceea, ca Românii să fiă, supuși neamuritor, acelora, pe cari ei le-au intorsu la creştinătate? Şincai, Cronica An. 1721. Unirea cu Biserica Romei, aşa cum o făcuse episcopulu Atanasie, s’a părută tuturora bărbaţilor ei noştri luminaţi din secululă tre­cută şi din secululă presentă unu pasă forte greşită in ce privesce viitorulă acestei biserici şi viito­­rulă naţiunei române din Tran­silvania. Decă unirea nóastra cu Bise­rica Romei, chiar aşa cum o fă­cuse episcopulă Atanasie, ne-a adusă în timpă de 200 de ani biserica română de Alba-Iulia în situaţiunî atâtă de grele, totă­­deuna în periculă de a fi conto­pită în biserica unguresca, totă­­deuna ună focariu viu de desbinărî între Românii Transilvaniei, cu atâtă mai periculoasa este catoli­­sarea sau schimbarea totală a credinţei noastre, ce o făcu mitropolitulu Oancea la anii 1872 şi 1882. Spre a­ ne pute da bine seama despre adâncimea abisului, în care este aruncată biserica şi na­ţiunea română din Transilvania prin decisiunile celor­ două con­cilii ale mitropolitului Vancea, este datorinţa nostra se cercetămă şi se cunosce de părerile şi vede­rile neinteresate ale celor­ mai mari bărbaţi ai noştri naţionali asupra unirei şi asupra pericule­­lor­, ce conţine acesta legătură cu catolicii, pentru biserica şi pen­tru naţionalitatea noastra. Era ce ne spune Părintele Samilila Claviu În privinţa unirei, cum fu înşelată mitropolitulă Teo­­filă cu mărturisirea c­r­e­d­i­n­­­ţei în limba latinescă,pe care dânsulă nu­ o pricepea ; cum des­­poiară Iesuiţii pe episcopii noştri de titlură şi de prerogativele de mitr­o­poliţă; cum suprimară vechiul­ titlu de Mitropolie a Belgradului; cum falsificară aceşti Iesuiţî, misionarii Propagandei din Roma, o diplomă împărătască, prin care puseră în capul­ epis­copului ună teologă ie­suită; cum fabricară alte doue instrucţii în numele Papei şi în numele ar­­chiepiscopului din Strigonă; cum persecutară Iesuiţii pe episcopul­ Inocenţiu Claviu, care voia se scape de ei; cum cereau Iesuiţii încă de atunci, ca de aci înainte se fia dânşii episcopî ai Români­­lor­ de Alba-Iulia. „Făcu paterula Barani, frice Samuilă Claină, mărturisirea unirei cu biserica Romei în limba la­­tinâscă, care limbă Teofilă nu o înţelegea, în care nu se scie din ce pricină n’au dată Ba­rani episcopului titula de Mitro­poliţă şi de Archiepiscopii“ „Pe lângă acésta pater Heve­­nesi, provincialulă Iesuiţiloră, a lu­crată, de s’au pusă pe lângă epis­­copă ună theologu (catolică) . . . . Se mai află în archivulă dela Blasiu încă doue instrucţii, una dela Papa, alta dela archie­­piscopulu Strigonului Coloni­s, prin care autoritatea episcopu­lui ro­mânesc ei férte se c­ontă, cr puterea teologului (catolică) în­­tr’atâta se lățesce, câtă Episco­pulă se pote flice a fi numai vi­­cariulă teologului. Multă au stătută Iesuiţii de episcopulă Ata­nasie, ca se iscălescă acele instrucții, ci Episcopulă nicidecum n’a vrută a le iscăli, că au cunoscută măes­­tria Iesuițiloră. Toate aceste trele (diploma a doua leopoldină și instrucțiile) se socotă a fi nu­mai scorniturile (falsificările) Iesuițiloră, cari în totă chi­­pulă voiau să stapânesca peste dlerulă românescă. Așa Românii mai de multă în­­tr’ună chipă, acuma altmintrelea au fostă asupriţi.“ „Pricina, că titula Mitropoliei mai în urmă s’au adusă supt în­doială, au fostă, că Barani în cartea Mărturisirei Unirei şi în protestaţia, ce au dată dle­rulă, care au fostă latinesce, pre Episcopii nu l’au întitu­lată Archi-episco­pă, şi sminta acesta n’au putută Atanasie se o bage în sémn, fiind-că n’au sei­u tu latinesce“. Ear despre intrigile Iesuiţi­lor, în timpulă episcopului Ino­­cenţiu Claină, se esprimă Samuilă Claină astfelă: „Theologulă Ianosă era omă trufaşă şi voia pe episcopă se-lă supună de tată, ci episcopulă nu se lăsă .... Deci Balog (Iesui­­tulă) au dată spate episcopului cu alţi iesuiţî .... şi cu Petru Aronă vicarulă şi cu alţi străini şi aşa cu toţii pârâră pe episco­pulă la Maria Theresia, băgân­­du-i de vină, cumcă în săboru ar fi­­ţisi, au legea vă veţi muta, au de mijlociri ve veţi gândi, cumcă lasă se se citeascu în bise­rică cărţî neunite . . . cumcă de va remâné elă episcopă, unirea nu va păşi mai de­parte, cumcă naţia româneasca . . . nice nu-şi aduce aminte de privilegiile, cari episco­pală în numele naţiei şi ală cle­rului le cere dela împeratură.“ Iar după eşirea episcopului Claină din Ardelu „în poporu se auiţiau aşa cuvinte, cumcă Claină pentru aceea au eşită din ţară, pentru că au văfiută, că unirea nu e bună, şi i-au părută rău, că au unită atâta mulţime de suflete, din care causă se întorceau la neunire.“ „ (Episcopulă) Kr­a­­­n­u aducân­­du-şi aminte de răutăţile, ce le-au făcută Iesuiţii episcopului, în an. 1746 în 10 Sept. au slobodă asupra teologului (catolică) o ana­temă în­scrisă, şi o au trimisă la Aronă să­ o publice prin diecesă şi pe teologă se­ lă gonescă afară din curte.“ Iar de altă parte Iesuiţii cer­cau încă de pe atunci se se facă denşii episcopî în mitropolia de Alba-Iulia. Samuilă Claină scrie în acesta privinţă: „Episcopulă unită „Aronă“, după alegerea sa ca episcopă, „s’au dusă la Viena unde multă împedecare a avută dela teologula iesuită Pater Salbek, care voia se fiă episcopă, sau m­ăcaru vicară. “*) Se vedemu acum, cari erau pă­rerile despre unire ale unui băr­­bată atâtă de luminată, cum a fostă Şincai, care nu înceta se ne rechieme în continuu la cons­­ciinţa drepturilor­ nóastre politice şi bisericesci. Se vedemu, ce ne spune den­sulă, despre recunoscerea Papei ca capă ală bisericei creştine şi des­pre folosele, ce le au avută Ro­mânii din unire. Vorbindă despre unirea, ce o făcuse cu biserica Romei Ioani­­ţiu, domnulă şi împeratură Româniloră şi ală Bulgari­lor , pe la a. 1202, Şincai se esprimă astfelă: „ca Românii şi Bulgarii prin chrisovulu lui Ioanichie (prin care se unesce cu biserica Romei) nu şi-au lăsatu legea şi obiceiurile cele mai dinainte, ci numai aşa s’au supusă bisericei Romei, ca se ţie pe Papa celă mai întâiu între patriarşî şi se nn hulescu pe latini şi obiceiurile loră, cum au făcută şi cei din Ardelu, când s’au unită.“ „Eară Ruşii din Polonii şi Ungaria nu bine au lucrată, când au adăugată în simbolulă credinţei cuvintele: „şi din Fială“, căci legea şi o b­i c e i­u­l a celă vechiu au trebuită ţinută. Aşa ar fi fostă unirea adevărată, ca apusenii se ţie obiceiurile sale şi resăritenii era ale sale şi unii pe alţii se nu se hulésc.“ (Chronica, an. 1202.) Ear despre unirea Români­loră din Ardealu cu biserica Romei, Şincai se esprimă astfelă : „care unire n’au stată nici nu stă într’alta, decâtă se nu eleve­­timu pe cei ce se ţinu de biserica Romei pentru obiceiurile loră, or noi Românii se ne ţinemă obi­ceiurile bisericei răsăritului, şi la­tinii încă să nu ne clevetésca pe noi, căci cel­ea patru punturi, care suntu între uniţi şi ne­uniţi (cu iertare să fiă de mine) ne cum să le scie românii cei proşti şi neînvăţaţî, dar dintre cărturarii r­o­m­â­n­e­s­ci, încă mulţi nu le înţelegu, ci numai pleve vorbescă, n­eînţel­eg­â­n­d­ă unulă pe al­­tulă. “ „Unirea acesta, cum se va a­­răta la loculă său, mai pre urmă numai p­o­p­i­t­o­r­u a­u f­o­l­o­si­t­u, că aceştia au dobândită puţină *) Samuila Claviu, Inceputulu Unirei la Cipariu Acte şi Fragmente pag. 83—104. scutinţa cam anevoiă, dar nobilii au rămasă şi rămână cu buzele drâmboiate până astăzi, căci la­­tiniloră destulă le este, că înşe­­lându pe Români în partea loră, au putută învinge cu numărulu pe calvini, cari în sine erau cei mai tari în timpulă acela. „Românii cei proşti au gemută sub tirăniă pănă la a. 1785, când s’au milostivită au­­gustulă împăratu Iosifă II a stri­ca iobăgia, precum se va arăta la anulă acela. Barem­­de ar fi trăită împăratulu Iosifă, pănă când ar fi uşurată şi jugulă bieţiloră proşti, carii nu multă s’au uşu­rată prin stricarea iobăgiei“ (Chro­nica, An. 1514). Tată Şincai aduce mărturia is­toricului Bod Peter, că preoţii români dela 1­698 nu aveau dirc­ o sciinţă despre punctele dogmatice: „Strîngându-se soboră mare, cjice Bod Peter, la Belgradă sub globa de 64 florinţî, carele dintre preoţii românesc! n’ar veni, şi a­­colo s’au cetită poruncile împără­tesei, cari puţini înţelegân­­d­u-l­e dintre preoţii românesc!gân­dea, că ei fără de scirea loră toţi s’au boierită. Ci după ce au vă­dită cu vreme, că totă întru a­­celaşî stată au rămasă, au înce­pută a se lăpăda de unire şi a pofti preoţi neuniţî, carii să le slujéscá“ (Chronica An. 1698). Tată Şincai ne spune, că pe vremile aceste Românii persistau cu tărie în credinţa loră strămo­­şască: „Românii din Ardeală pe ace­lea... turburate vremi se nevoia să ţină credinţa, care dela înce­pută o au luată şi carea biserica, sfintele săboră a tota lumea şi SS. Părinţi au învăţată. Se sfădea grecii cu latinii pentru credinţă, eră Românii nu scia de acele prici ale loră, ci cum am di să petre­cea întru credinţa şi învăţătura creştinască, care moşii şi strămo­şii loră dela începutulă bisericei creştinesc­ o au luată.“ (Chronica An. 1696). Aşa dar de schimbarea reli­­giunei, cum ni­ o înfăţişază mani­­festulă iesuiţiloră, şi anume, că noi „primimă, mărturisimă şi credemă tóate, câte le primesce, mărturi­­sesce şi crede Biserica catolică“ potă să vorbesca astăzi numai o­­menii fără de studii, şi fără de iubire de biserica nóstra naţio­nală. Despre Vlădica Atanasie, care făcuse unirea, Şincai relateză ur­­matorele după Cserei: „Şi mergându la Viena dela car­­dinalulă Coloniei cu mare cinste s’au primită şi i-au aruncată mnă lanţă de aură în grumaeji, acésta i-au fostă totă mergerea înainte, că tocma pre cum lucră draculu, de caută voia omului, p£nă ce-lă aduce la păcată, apoi ’lă porta pe unde vrea, aşa au făcută şi cu Vlădiculă, pănă când l’au apucată în cursă, pentru că popistaşii cu totă sfiala ’lă cinstea pănă atunci, or după aceea i-au luată toata o- ,^2îTTT‘ HL»"Cr ILT7*I. „Gfaaeta“ ese tn fia­care4i Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un ană 12 fl., pe yese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România și străinătate. Pe ună ană 40 franci, pe șăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fir. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din Intru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Brasovi: a administrațiune, piața mare, Tergula Inului Nr. 80 etagială I., pe ună ană 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 fl. Cu ciusulă în casă. Pe ună ană 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 6 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamen­tele câtă şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Mactisnea, Atan­lstraţimea şi Tiwrala:­­ BRAŞOVU, piaţa mara, Târgula Inului Nr. 30. fericr*­ne francate nu te primenii. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de macină: Iragova, piața mare, Târgula Inului Nr. 30. Inserate mai primeaoa in Viena fi­­ilosse, Hausenstei­­fe Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Hemder, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eck­stein Bernat; în Frankfurt : G. L. Daube ; în Humburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiunilora: o serin a­ armond pe e colona 0 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifa şi Învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. Nr. 70. Braşovă, Mercur!-Joi, 1 (13) Aprilie 1893.

Next