Gazeta Transilvaniei, septembrie 1893 (Anul 56, nr. 193-216)

1893-09-01 / nr. 193

Răspunsurile monarchului şi guvernulu. Braşovu, 31 Augusto v. Judecândă după direcţiunea şi spiritulu, ce se cuprinde în răspunsurile date în Boroş-Şebişu de Maiestatea Sa la bineventarea clerului română de amândouăconfesiunile, trebue se mărturisimă, că ministrulu-preşedinte Wekerle nu s’a distinsă nicidecum prin redactarea acestoru răspunsuri, nici ca sfătuitorii ală Coronei, nici ca ministru responsabilă şi mai puţină încă ca bărbatu de stătu. Dăcă după atâta amare de timpu, în care regimulu ungurescă a trebuită se facă trista esperienţă, că n’a fostu în stare să câştige simpatiile naţiunilor nemaghiare pentru noua formaţiune a raporturiloru politice din acestu statu, dăcă, chicemî5, după atâta timpu nu scie să stea înainte decâtă ărăşi cu vechiulu cântecu despre necesitatea celei mai perfecte concordii dintre naţionalităţi şi despre datoria lor, de-a respecta legile şi Constituţia — atunci, zău, nu ne poate nicidecum impune înţelepciunea de stată ungurăscă şi încă şi mai puţină ne poate însufleţi tactica politică, cu care guvernul îşi dă aerul de-a trece cu uşurinţă peste soluţiunea unei cestiuni din cele mai grave câte s’au ivită de-o miiă de ani în viaţa ţărilor Coroneiu-lui Ştefană. Despre bunele intenţiunî ale monarchului pentru binele şi prosperarea supuşilor săi, fără deosebire de religia şi naţionalitate, n’amu stată niciodată la îndoială. Dăcă însă într’una momentă solemnă, când se tractăză de-a potoli adânca nemulţumire, ce domnesce între poporele acestui stată faţă cu regimulu Majestăţii Sale, ministrulu preşedinte Wekerle vine, şi după obiceiulu său, s’ascunde la spatele monarchului, vrândă s’acopere cu iubirea lui de popăre şi cu lealitatea şi alipirea acestora cătră suverană şi dinastiă, păcatele unei stăpâniri destrăbălate, care singură portă vina, că naţiunile acestui stată suntă astăcil aşa de departe încă de acea frăţăscă armonie şi bună înţelegere, ce o doresce Maiestatea Sa, trebue să regretămu adâncă totala lipsă de sinceritate, de seriositate şi de respectă faţă cu marea şi sfânta problemă a capului statului, ce o manifestă primulu său consiliaru printr’o astfelu de apucătură, care numai genială nu poate fi. In amintitele răspunsuri majestatice guvernulă apeleză la legi şi la Constituţiă. Apoi de ce se tractăză aeji în procesulă dintre regimulu ungurescu şi naţionalităţi, care in timpulu din urmă a produsă atâta nelinişte în ţără, dăcă nu şi de aceea, că în raporturile cu naţiunile nemaghiare, tocmai stăpânirea ungurăscă este, care calcă legile şi constituţia şi tolerăză să fiă călcate (zilnicu, sub devisa intereseloru mai înalte ale elementului domnitor), cele mai sacre principii de dreptate şi de echitate ?! „Şovinismulu esageratu şi condamnabilele demonstraţiunî de stradă“, despre cari făcu amintire Monarchulu, în răspunsulu cătră Episcopulă Pavelă, nu constitueşre cea mai viuă dovadă despre acea culpabilă tolerare a guvernului ungurescă şi nu-şî dă acestu guvernă însuşi p o palmă, când în legătură cu meritata condamnare, ce în casulă de faţă» era neîncungiurabilă, se vede constrînsă a apela la „adevăratele interese ale tuturoră cetăţeniloră“? Ei bine, unde încetăză interesulă de predomnire despotică a guvernului ungurescă şi-a afiliaţiloră săi şi unde se începă adevăratele interese ale tuturoră cetăţeniloră? Despre aceasta nu ni se dă nici o desluşire! Şi fiindcă vedemă accentuându-se totă numai necesitatea concordiei între naţionalităţi şi a respectării legiloră şi constituţiei, dar nu vedemă nicăirî indicată modulă , cum se se realiseze acăstă concordia şi cum şi pe ce cale să se dobândeasca sprijinulă şi conlucrarea popoarelor, pentru esecutarea legiloru şi a constituţiei — trebue se credeme, că guvernulă Majestăţii Sale e hotărîtă a stărui şi mai departe pe cărarea prăspăstiară, pe care a apucată în cestiunea naţionalităţiloră; că nu se gândesce a face nimică pentru delăturarea relelor şi a plângerilor reale şi legitime ale majorităţii cetăţenilor statului, ci crede că sistemulă arbitrară actuală ală falsului constituţionalism ungurescă se va impune şi mai departe prin forţa împrejurărilor şi că va pute dăinui sub egida înaltei bunăvoinţe pentru patria şi poporele ei, de care este condusă monarchiilă. Se vede, că consiliarii Tronului se simtă astăciî, din nenorocire, degageaţi de orî-ce responsabilitate faţă cu naţionalităţile acestui stată, cari n’au nici locă, nici votă în sfatulă ţării, şi se credă a datori consideraţiune şi îngrijire numai, acelora, din sînulă cărora au eşită. E învederată, că numai acesta nu poate fi calea adevărată, pe care să se potă asigura interesele de esistenţă ale statului, cimentându se acea Armonia frăţâscă dintre popoarele lui, care să-l facă tare şi neînvingibilă în vremuri de primejdie. A susţină, că popoarele ar fi cele amăgite şi seduse de cătră Dumnezeu mai scie ce felă de agitaţiuni stricăciose, poate fi ună espedienţă foarte comodă pentru guvern, de-a se subtrage responsabilităţii ce-i incumbă pentru adâncă nelinişte şi nemulţămire dintre popore, dar faptulă însuşî ală acelor „agitaţiuni“ mărturisesce în contra politicei guvernului şi dovedesce, că este de lipsă o radicală schimbare a ei, este cu atâtă mai de lipsă, cu câtă mai urgentă se simte necesitatea restabilirei păcei dintre popore. Guvernului ungurescă îi place se continue fatalul ă rolă de acusatoră şi prigonitoră ală inştiinţeloră de dreptate şi libertate, ce se manifestă în sînulă naţiuniloră nemaghiare. In acelaşi timp, elă însă uită cu totulă, că purta numirea de guvernă responsabilă şi, că deca mâne tote naţiunile acestui stată ar fi representate după dreptate în parlamentă, ar pute-o păţi multă mai rău decâtă ministerul ă serbescă Avakumovicî, trebuindă să-şi dea seama pentru nesfîrşitele călcări de lege şi constituţiă, de care s’a făcută şi se face culpabilă faţă cu ele. In locă de-a pune în gura Maiestăţii Sale imputări netemeinice de agitaţiuni şi amăgire a poporului, cum s’a făcută în respunsură prea înaltă cătră Episcopulă Meţianu, guvernulă, decă era pătrunsă de adevărata sa chiămare şi de marea răspundere, ce-o are faţă cu Corona şi cu naţiunile acestui stată, trebuia să dea pe faţa intenţiunea de-a lucra pentru delăturarea relelor şi abusurilor de putere, ce au produsă fierberea şi neliniştea în ţară. Faptulă însă, că guvernulă n’a manifestată acesta intenţiune este celă mai întristătoră semnă ală timpului de faţă. Şi mângăerea ce ni-o cauzeză repeţita asigurare de graţia nestrămutată şi de scutură binevoitoru, cu care Monarchulă nostru e totdeuna gata a întâmpina pe toţi supuşii săi, rămâne astfelu isolată de faptele guvernului „constituţională“ ală Maiestăţii Sale, ce au dată şi dau nascere nesferşiteloră nóstre temeri şi îngrijiri. Procesulu pentru Memorandu. Unguriloru din Cluşiu le cresce apetitulu mâncându. Suntu numai câteva cjile de când s’a pertraotatu procesule pentru „Hepicău, pe astâfjî s’a fixatu pertraotarea în procesul de preseă al „Tribunei“ și deja în ajunul acestui procesa „Kolozsvár“ relevează cu satisfacția, că în curendu se va FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Doamna comandantă. (Oistoria de la o cursă de cai) 1. Când află ele, că a fost numita locotenenta în regimentul a 50 de husari — colonelula Cambouy, garnisona Pont-sur- Sarthe — micuța viconte de labe, caclu într’o mare desperațiune. Mai bine ar fi rămasa intreaga sa vieță sub locotenenta în Versailles, în Saint-Germain, sau chiar în Chartres, decâtă să devină chiar generala în Pont - sur - Sarthe, de-oarece acesta era nouă nailurî departe de Parisa. Promisiunea, ce i o dase Bianca de Chatou, că după optacide să-l urmeze, era pentru el o mângăere neperfectă, și când ajunse el la regimente, era în disposițiunea unui dogu mârăitorii. El făcu visitele prescrise și se ocupa, cum putu, cu arangiarea locuinței, care era să fiă demna pentru Blanca. Pont-sur-Sarthe, cu toate că avea 45.000 locuitori, era ceia mai mica orășele de pe pămentâ. Fiăcare își petrece timpulu acolo cu spionarea vecinilor, cei. In curendu fură în olari), cum avea micula locotente să-şi întocmescă viaţa. Indigenii aşteptau sosirea „cocotei parisiene“, despre care se vorbeau atâtea lucruri frumoase, cu o nerăbdare foarte mare. Vicontele n’avea nici o presimţire despre flecăriile din oraşă, la cari dede el, însă, tocmai aşa, ca cum n’ar fi presimţită, că abia călcase în orașu, și-și câştiga o inimică înfricoşată în acesta. Frumoasa domnă de chambouy, soția colonelului, care era cunoscută în armată sub numele de Andalusiana, lăsa să ’i se presenteze chiar înjua Inteiu noule oficerii ale regimentului ei, după cum obicinuia ea să se esprime, și la află întocmai după gustula ei. In vârstă de 24 ani, frumoșii ca o cameliă trandafiriă și blonda micuță de tabo avea totu ce-i trebuia pentru ca să cucerască o frumseță espertă, dar cere se aprindea lesne. Avea o înfățișare plăcută cu ochii săi scânteiători și cu mustaţa, ce abia îi mijise. Cinci ori şese cjile aştepta soţia colonelului, sub arme, visita inferiorului ei, aflândo totdeodată, că el nu se prea grăbea a-şi împlini datoria. In fine în cjiua a şaptea, ascunsă după o perdea, ila vetra ea apăsânda nasturele soneriei dela porta de zăbrele; inima ei bătea marşul, generala, unu obiceiu vechiu, de care nu se putea desbăra, ori de câteori vedea câte-o uniformă, şi pe când micula locotenenţi) străbătea curtea, îmbrăcata corecta cu dulmanula său, îşi gândea ea, că n’au trecut a opta chile, de când este el, în Pont-sur-Sarthe, că ela așadară a ținuta timpul, prescrisa pentru visite și că ea n’ere motiva, de a se simți ofensată. LuândO o posițiune comodă, dar îndrăsniță, pe fotelula cele lata, care era cu spatele spre lumină, aștepta să intre, voinda ca chiar dela începută să-i facă impresia. După ce ea aștepta cinci minute, sună. Ordonanța, care la porunca ei era rasa cu îngrijire și trebuia, ca dela 2 pănă la 8 ore se joce rolul de cameriera, intra aducendo pe o tavă carta de visită a vicentelui. Doamna de Cambouy ila ocări cu vehemență, că nu l’a introdusa înlăuntru pe visitatori; la aceste bietulu soldata răspunse cu gura jumătate, că d la locotenenta și-a presentatu numai cartea de visită și că imediată „a fugita“. Sosirea Blancei de Chatou o spuase cu totul din fire pe soția colonelului. Deoarece micula viconte nu cunoscea nici unu bou, nu se gena deloc. De dimineța pănă sora Ili vedeai cu Blanca, pe josu, călare, seu în trăsură și dacă nu o vedeai, atunci, după cum clipeau vecinii, ea cânta, rîdea şi se amusa și toate acestea ațîța mânia doamnei comandante. Dar Blanca nu era din acele amante tăcute și sfiicioase, ca cum sunt acum. Ei îi plăceau toaletele botătoare la ochi, insula și vorbirea sgomotosă din birturi. Blanca cu versta ei de 28 de ani era una esemplara rara ala școlei dispărute. Era imposibila să tăinuiescî absența ei. In teatru, ca și la musica militară, pe stradă, în fine în toate locurile unde se arăta în Pont-sur- Sarthe, atrăgea privirile asupra ei; presența ei lucra ca și o bombă. De repetiteori doamna de Cambouy vorbise cu colonelul despre „acesta scandala“, și adecă în moda atâta de urgenta, încâta bietul domn „Gaseta“ ese în fiacarecți Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un ana 12 fl.f pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ana. Pentru România şi străinătate. Pe anu ana 40 franci, pe șese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară i. şi la doi. colectori. Abonarentulă pentru Brasuri:a administraţiune, piaţa mare, Târgula Inului Nr. 30 e tagiul I I.: pe unu ana 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu ciusula în casă. Pe unu ana 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplara 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele cât şi inserţiunile sunt: _____a se plăti Înainte. Seascuiunea, Umertratiuea 1 Tiponiala: BRAŞOVU, piaţa mare, Tirgulu Inului Nr. 30. Skritori nefrancate nu se primescu. Manuscripte nu se retrimitm. Birourile at micimi: Braşovu, piaţa mare, Trrgura Inului Nr. 30. Înnorate mai primeau in Visna R. Mosse, Hausenstein die Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt : Q. L. Daube ; In Hamburg: A. Steiner. Pretura inserţinmlră: o seria ^armonii pe o coleana 6 cr. și de pr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarnă și Învoială. Reclame pe pagina a ITI-k o senă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 193. Brașovii, Mercurî, 1 (13) Septemvre 1893.