Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)

1893-10-01 / nr. 217

Pagina 2 | cestiune, ci din puncte de vedere ale intere­sului publica, clice: Răspunsurile preaînalte n’au* produsă liniştirea aceea în ţeră, care ar fi trebuită s’o producă, prin urmare zace nu numai în interesul­ oposiţiunei, ci în interesulă întregei ţări, ca acelea răspun­suri să fiă luate la desbatere. Guvernulă şi-a dată instiinţa a face unele declaraţiuni cari au avută scopulă de a linişti încâtva opiniunea publică De ce n’au pusă în gura Măjestăţii Sale acele declaraţiuni ? Astfelă de declaraţiuni nu e permisă să lase după sine nici o îndoială, ele trebue să fiă aşa redigiate, că cine le ceteşte odată, de două­­ori, de cinci­ ori, trebue să le înţelegă tot­­deuna numai într’ună singură modă şi să n’aibă lipsă de interpretări. Dar enuncia­­ţiunile domnitorului au fost­ interpretate şi esplicate în diferite moduri. D-lă Iuliu Horvath continua apoi verbală : D­­ă ministru-preşedinte scie tocmai aşa de bine, ca şi mine, că devisa naţiona­­lităţilor­ din ţară este : că Maghiarii suntă şovinistî. Amă fostă apusaţi de şovinismă nu numai aici în patriă, dar potă să arătă d-lui ministru-preşedinte o seriă întregă de enunciaţiuni din pressa europană, din cari se vede, că contrarii noştri calumniă să pu­blice Ungaria înaintea Europei, înaintea popoarelor, coloră mai cu autoritate şi mai pu­ternice ale Europei (Adevărată, aşa este d­in stânga şi stânga estremă). Şi acesta are mare însămnatate, or noi amă făcută forte puţină faţă cu aceste; recunoscă ce e dreptă, că şi d-lă ministru preşedinte încă s’a provocată la acesta şi s’a încercată a lua posiţiă, în pressa rusăscă faţă cu agitaţiunile naţionalităţiloru, dar încercarea acesta a fostă forte nenorocosă. Au apărută câţi­va articulaşi, cari apărau interesele Ungariei, şi ce­a trebuită să vedemă ? Au urmată după olaltă in unele foi rusescî de cea mai mare autoritate o seriă de răspunsuri, cari erau multă mai bine scrise, multă mai dibaciu redigiate şi cari au produsă în con­­tra noistră unu efectă multă mai mare. Eu n’am încredere — deşi alocarea nu ţină de superflu — n’am încredere în infiuinţarea artificială a opiniunei publice, dar am încredere în fapte si-mi place, la dorescă ca să păşăscă în contra noastru cu acuzări, căci apusările se potă desminţi, declară însă, că mă temă de cali-.minarea naţiunei (Vine aprobări in stânga). Pănă ce păşescă în contra nostră cu apusări, noi ne putemă apăra, dar când în decursă de o seriă de ani, când de 15 ani încope ne totă calumniază, şi noi o suferimă aceasta — eu nu vorbescă de d-lă ministru-preşedinte — atunci e necesară să ne opunemă în modă eficace, e necesară s’avemă o representanță diplomatică, care să ia asupra sa apărarea Ungariei și să contrabalanseze atacurile in­dreptate contra ei. Când pressa germană de 10—15 ani incace este plină de ooară în contra Ungariei, vărsândă murdării asupra ei, când pressa francesă de 10 — 15 ani varsă asupra nostră un fi potopit de calom­nii, şi totă aşa face şi pressa slavă: oare este de luată în seriosă o ţară, a cărei re­­presentanţă esternă nu află nici o opasiune să păşescă în contra calumniării acestei ţări, a acestui imperiu? (Vii aprobări şi aplause în stânga şi stânga estremă). Aceste nu suntă amăgiri, d-le minis­tru-preşedinte, acestea suntă adevărulă cu­­rată. (Adevărată! aşa este! în stânga). Să luăm şl noi în nume de rău atacurile aces­­tea, când ne noi, ca pe stată, Europa nu ne aa în seriosă, când n’avemă modă şi mijloace, ca să respingemă atacurile îndrep­tate asupra nostră, ori de unde să vină acelea? Noi n’avemă representanţă di­plomatică, care să-şi ţină de datorinţă, pre­­cum îşi ţină de datorinţă acesta chiar şi statele mnul de pe peninsula balcanică, ori de lângă Dunăre, ca să respingă cu indigna­ţiune ori­ce calumuiare îndreptată contra nostră. Numai Ungaria a putută să fiă ca­­lumuiată în decursă de m­ă silă lungă de ani, fără ca să protesteze representanţă ofi­­ciosă a imperiului, seu a Ungariei (Adevă­rată! Aşa este! în stânga şi stânga es­­trema). On. Cameră! Eu nu mă luptă cu cu­vinte in Gestiunea acesta. Lasă să vorbescă faptele. Acela să aibă dreptă, căruia ’i dau dreptă faptele. Ce de idei frumóase ar fi putută afla d­­ă ministru în operele celoră mai mari Maghiari, Széchenyi și Kossuth­. Și cea scosă elă, seu mai bine ce i au soosă subalternii lui din operele acestea? Că deja Kossuth şi Széchenyi au numită pe Maghiarii naţiona­litate. Numai atâta au aflată scrutătorii mi­nisteriali în operele acestoră bărbaţi mari? Şi în ce cestiune au grăită ei aşa? Căci doră se spie, că amândoi, când au vorbită de naţionalitate maghiară, cuvântului „na­­ţionalitatea i-au dată mai mare importanţă decâtă cuvântului „naţiune“. Széchenyi a dovedit’o acesta nu numai odată, când a numită pe poporulă maghiară „poporului Orientului“. Dar D voastre vă acăţaţi de cu­vinte şi întrebuinţaţi operele bărbaţiloră mari, ca să devalvaţi naţiunea. N’ar fi fostă mai bine să vă recunosceţi greşela, — căci în fine e numai greşelă, şi nu crimă, — decâtă să arătaţi inimiciloră noştri, la ce isvore se potă ei provoca, când vorbescă de Maghiari ca de naţionalitate? Credeţi-mă, că şi noi ne insuimă spre liniştire, dar la altfelă de liniştire, decâtă d­l­ ministru-preşedinte. Noi ţîntimă la li­niştirea aceea, ca să putemă crede atâtă noi, câtă şi naţiunea intrega, că în pestiuni de mare importanţă, ce atingă necondiţionată viaţa de stată, între ţără şi rege nu este nici cea mai mică divergență. Acesta a cjis’o d-lă ministru-președinte?—Ba nu. D­l’ ministru­­președinte, care deca ’lă atacă, e forte in­­vențios­, a 4­8a. Dacă naționalitățile au interpretata altmintrelea răspunsulă rege­lui, acesta a fostă numai o apucătură, cu care voiau să palieze dojana primită, er noi amă fostă destulă de nedibaci de a ne lăsa să ne părte ele de nașă. Și câtă este de basată suposițiunea d-lui ministru președinte, îmi voiu lua voiă a-o dovedi. Ales. Wekerle: Și eu! Iul. Horváth: Vomă vedea, care are mai bune date. Inainte de toate, nu toate foile, ba chiar foile acelea, cari au fostă influinţate, nu aşa au considerată lucrulă. Aici e „Gazeta Transilvaniei“. „Gazeta“ n’a fostă îndestu­­lită cu răspunsulă regescă, măcar că aceasta este o foiă oficiosă influințată (George Szerb face semnă negativă cu capulă). D-lă de­putată Szerb în zadară dă din capă, eu voiu spune şi aceea, ală cui organă oficiosă e „Gazeta“. Este organă oficiosă a aşa nu­­miţilor­ concilianţi (cam­ voie-că împăciui­rea), în care tabără — spereză — se află şi Episcopulă Pavelă. Una aşaderă nu e îndestulită, din contră alta, care stă încă şi mai aproape de Episcopulă Pavelă, a fostă de altă părere. „Gazeta Transilvaniei“ din Braşovă aşaderă nu e­radestulită, fiindcă Românii n’au meritată acesta lecţiă, căci ei totdeuna ău respectată legea şi consti­­tuţiunea ţerii.*) Golomană Thaly: Când au fostă în Viena. Iul. Horvath: Şi în Sibiiu! Dar guver­nulă e acela care nu ţine legile. Dealtm­in­­trelea şi aceasta e adevărată. (Ilaritate în stânga). Ea (Gazeta) ş­ice mai departe, că datoriuţa guvernului ar fi fostă a face de­­claraţiune cu privire la aceea, că cum cu­getă guvernulă de a restabili pacea între naţionalităţi şi confesiuni, fiind-că neînţele­­gerile şi neîndestulirea suntă urmările re­lei guvernări. (Strigări în stânga: Şi acesta este adevărată ! Ilaritate). Şi în acesta ea are dreptă. După dânsa "Wekerle nu s'a distinsă in redigiarea răspunsurilor, nici ca consilierul­ coroanei, nici ca ministru res­­ponsabilă, dar mai puţină ca bărbuţă de stată. Geza Polonyi: Şi aci are dreptă (Ila­ritate în stânga şi stânga estremă). Iul. Horváth spune mai departe, că Episcopulă Pavelă însu­şi a declarat, înain­tea mai multora raportori, că e îndestulită cu răspunsulă, căci acela i-a dată satis­­facţiune şi a pusă în plană drepturile Ro­­mâniloră. Cari suntă drepturile acestea ale Româniloră, vru să arete Horváth din ună articulă ală „Unirei“ din Blasiu, în care se 4*pei că în răspunsulă preaînaltă : 1) se condamnă pressa jidano-maghiară; 2) se con­damnă şovinismul­ societăţii maghiare. La pi­nctură acesta Horváth constata cu du­rere, că aceeaşi acusd, care se respăndesce de 15 ani in pressa europănă, acuma resună din gura Majestăţii Sale. „are nu dă ceasta naţionalităţiloră dreptulă de a face: Re­­gele a pusă mărturiă pentru noi, că naţiu­nea acesta e şovinistă?“ Apoi continuă Horváth cu punctele: 3) se condamnă tur­burările din Aradă şi Oradea. 4) Se recu­­nósce caracterulu naţională ală bisericei. 5) Se impune organeloru politice să ferăscă po­­poraţiunia de agitări, căci 6) Toate naţiona­lităţile stau într’o egală apropiere de inima Majestăţii Sale. Vorbindă mai departe despre agita­ţiuni 4ice: Arătaţi-mi ună singură Română, afară de Moldovan Gyergely, pe care-lă cu­­noscă, oare în pressă pri In vr’o adunare să-şi fi ridicată vocea şi să fi 4icit: „Nu credeţi agitatorilor­, aceştia facă numai sgomote, dar noi, sîmburele poporului ro­mână, ţinemă cu voi“.... Spuneţi-mi şi nu staţi muţi, că în decursul­ anilor­ acestora, afară de Moldovan Gyergely, fost ca o sin­gură voce, pare să se fi ridicată dintre Ro­mâni pentru drepturile statului maghiară? „Unde suntă aşa­ deră milioanele de poporă? Acelea nu suntă aici, şi-mi aducă aminte, când din partida independentă şi a ridicata vocea Mocsáry, căruia 4iua de as­­tăzi într’o privinţă îi dă satisfacţiune, şi a zisă, că nu e corectă politica acesta şi că față cu Românii ar trebui încercată politica împăciuirei, înainte de toate să se aplice le­gile aduse, cu dreptate și onestă, apoi să-i întrebămă, ce dorințe mai au dânșii, pe cari le-amă pute împlini. Atunci, on­ ca­­meră, dieta s’a purtată forte rece cu Mocsdry, cu toate că elă putea să zică, că după spa­tele mele suntă Români, cari împreună cu mine îşi întindă mâna spre împăcare. Mo­­csory s’a putută aicî provoca la aceea, că părerile lui Babeşă şi Mocsonyi se unescă cu ale sale. Politica lui de împăcare a avută rafinau, şi deşi după părerea mea, a fostă rea, dar a fostă cu bună cre­dinţă. Numai atunci voia să se împace, când şi dincolo voiau. Dar cum este po­litica D voastră ? Este ună singură Română, care să şi fi ridicată vocea, când Ştefan Tisza şi-a oferită drăpta de împăcare.*) Fost’a în comitatulă Bihorului măcară unută, care să fi simţită apelulă căldurosă şi să fi răs­punsă măcară ună cuvântă, să fi resalutată baremi cinstită, decă a fostă salutată ? Nimeni nu şi-a ridicată vocea. O voce în drăpta: Căci îlă declară în­dată de trădătoră de patriă! Iul. Horváth’, d-lă deputată are drep­tate, numai că cu acésta nu se potă justi­fica două lucruri. Nu se poate justifica co­­rectitatea procedurei guvernului şi nu se poate adeveri, că rassa română are curagiala morală, fără de care o partidă, dacă în adevăr, nu e în majoritate, nu se poate sus­ţine. Căci dacă între Români elementele conciliante suntă în aşa majoritate uriaşă, cum a zist d-lă ministru de interne, de ce să temă atunci? Să temă de Majestatea Sa, sau de guvernulă maghiară, ori de Româ­nia? Răulă asistă, On. Casă, să nu ne a­­amăgimă, şi causa este, că de ani se purta o politică hipocrită, care ascunde ranele şi a lăsată să se învenineze lucrurile; când s’ară fi putută ajuta, nu au ajutată, or a­­cumă vină cu sfaturile bune“..... „In Ardeală se întâmplă cele mai mari agitări. D-lă ministru are acolo des­tui fispani, a căroră putere e multă mai mare, decâtă a d-lui maistru, căci cu pu­terea unui fispană se pote face ori­ce în lume. Dér arătat’au fişpanii aceştia barem! pe unulă din acei mulţi Români patriotici, care să fi luată posiţiă pe lângă idea de stată maghiară? Déca se alege câte într’ună percă ună deputata română ei mică, că nu e depu­­tatulă loră. (Contrarieri, în drepta), Iuza­­dară îşi scutură capulă d-lă deputată Szerb, acesta e aşa. Dar D-vóastre aţi introdusă doctrina nouă, să nu spunemă adevăratulă în faţa ţării, căci e mare nepatriotismă a arăta slăbiciunile, despre cari Românii de-altmin­­trelea n’ară ave cunoscinţă“. Horvath face guvernului şi partidei liberale imputări, că s’a folosită de ener­gia, de care dispune, numai ca să bage zizanie între Maghiari, provocândă luptă de partidă, în locă să fi apărată Ungaria în contra ca­­lumniiloră, — apoi continuă: „Nu este în Ungaria nici ună poli­­tică seriosă, care să nu dorescă prosperarea poporului română în ţăra acesta; şi noi, pe cari în­ majoritate ne apusă de şovinismă, o dorimă acesta, noi cari totă deuna ne vomă lupta pentru drepturile statului ma­ghiară, ori cătune voră acasa de şovinismă (Vine aprobări în stânga şi stânga estremă).. „Eu am vorbită odată cu ună băr­­bată de stată seriosă din România, care e amică sinceră ală Ungariei şi consideră tocmai ca şi noi de fatală lupta între rassa maghiară şi română. Şi sunt convinsă, că în România facă totă posibilulă, ca lupta aceasta să nu iea măsuri mari, aşa că nu odată ni-au făcută imputarea că noi suntemă causa răului, fiind că nu suntemă destulă de tari să disciplinămă pe aceia, cari trecă dincolo să agiteze. Răulă nu vine aşadară de dincolo, ci agitarea se produce la noi, de aici o ducă dincolo, şi de acolo era o aducă acasă“. „Eu spuneamă la 1886 următorele: Perdut’a cineva dintre bărbaţii noştri de stată baronul m­ă cuvântă spre aceea, ca să ne câştige prietini in România ?“ Este în­tre literaturile şi institutele noastre culturale cea mai mică atingere? Oare ignoranţa aceea crasă, ori despreţuirea afectată, oare o arată aceia, cari ’și cerea patriotismulă în astfelă de lucruri, va câştiga simpatiile Românilor, pe seama nostră ?“ Iul. Horváth: Ba voiesed ! Col. Thaly: Eu am probată, dar n’au răspunsă. Iul. Horváth condamnă în urmă răs­­boiulă vamală, prin care Ungaria și-a perduta posiția în România și împută guvernului, că nu este orientată despre stările din Româ­nia. Vorbesce despre legea asileloră, şi zice, că tocmai în ţinuturile locuite de na­ţionalităţi nu s’a ridicată asile de copii. Col. Thaly: Ei nu voescă! *) Despre inecsactităţile ce le conţine afir­mările de mai sus­ ale lui Horváth, ami vorbită deja în numărul­ „Gazetei“ 215 dela 29 Sept. a. c. - Red. *­ Acela singură Română să nu-lă uite d-lă Horvath nici de astă-dată. Moldovan Gergely dă mâna și cu draculă. — Culeg. GAZETA TRANSILVANIEI. * Ședința dela 9 Octomvre a. c. Ignatiu Helfy: dă dreptate lui Hor­váth în aceea, că causa înveninării cestiu­­nei române este slăbiciunea representanţei maghiare din streinătate. Medicamentele re­comandate de ministrul­ de­­interne sunt­ forţe homeopatice, căci statulă nu este fă­cută, să susţină cetăţeni, ci dimpotrivă da­toria Cetăţenilor­ este de-a susţine statulă. Dapă noi vremă să ne îndatorămă a da fie-cărui omă inteligentă funcţiune, atunci în cele din urmă vomă fi nevoiţi a emigra noi. Ocupându-se apoi cu respunsurile re­­gelor, Helly Ruse, că era ca omă constitu­ţională şi parlamentară nu recunosce de­câtă o singură datoria la regele, aceea de a ţină şi de-a face să ţină şi alţii în res­pectă legile ţării, or faţă cu dieta, regele are datoria de-aşi alege guvernulă din si­­nulă acelei partide, care are majoritatea. Aceste suntă datoriile regelui. Guvernulă de aşl însă duce în rătăcire Coroana şi deci nu este mirare, dacă­­oposiţia vorbeşce de reacţia. Mai multă, este ameninţare cu re­­voluţiune de susit, fiind-că ce însemnă alta deoă nu revoluţiune, când se declară prin gratulă monarchului, că dacă ar avea majo­ritate acea partidă, care nu vre să primescă basa de dreptă publică, atunci acesta ar veni în oposiţiune cu Corona? Ce priveşte cuvântula „amăgire“, dualismulă nu este decâtă amăgire, care tot­deuna îmi aduce aminte ilustraţia poesiei „Merge păstorulă pe măgară“. Eră dualismulă , unulă şede pe altulă şi din câudă în cândă dă câte una cu bâta animalului răbduriu. Alexandru Hegedüs se încurcă a lua în apărare guvernulă, și polemiseaza cu Bartha și Apponyi. Otto Hermann­ se ocupă mai întâiu Nr. 217—1893.

Next