Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)
1893-10-01 / nr. 217
Pagina 2 | cestiune, ci din puncte de vedere ale interesului publica, clice: Răspunsurile preaînalte n’au* produsă liniştirea aceea în ţeră, care ar fi trebuită s’o producă, prin urmare zace nu numai în interesul oposiţiunei, ci în interesulă întregei ţări, ca acelea răspunsuri să fiă luate la desbatere. Guvernulă şi-a dată instiinţa a face unele declaraţiuni cari au avută scopulă de a linişti încâtva opiniunea publică De ce n’au pusă în gura Măjestăţii Sale acele declaraţiuni ? Astfelă de declaraţiuni nu e permisă să lase după sine nici o îndoială, ele trebue să fiă aşa redigiate, că cine le ceteşte odată, de douăori, de cinci ori, trebue să le înţelegă totdeuna numai într’ună singură modă şi să n’aibă lipsă de interpretări. Dar enunciaţiunile domnitorului au fost interpretate şi esplicate în diferite moduri. D-lă Iuliu Horvath continua apoi verbală : Dă ministru-preşedinte scie tocmai aşa de bine, ca şi mine, că devisa naţionalităţilor din ţară este : că Maghiarii suntă şovinistî. Amă fostă apusaţi de şovinismă nu numai aici în patriă, dar potă să arătă d-lui ministru-preşedinte o seriă întregă de enunciaţiuni din pressa europană, din cari se vede, că contrarii noştri calumniă să publice Ungaria înaintea Europei, înaintea popoarelor, coloră mai cu autoritate şi mai puternice ale Europei (Adevărată, aşa este din stânga şi stânga estremă). Şi acesta are mare însămnatate, or noi amă făcută forte puţină faţă cu aceste; recunoscă ce e dreptă, că şi d-lă ministru preşedinte încă s’a provocată la acesta şi s’a încercată a lua posiţiă, în pressa rusăscă faţă cu agitaţiunile naţionalităţiloru, dar încercarea acesta a fostă forte nenorocosă. Au apărută câţiva articulaşi, cari apărau interesele Ungariei, şi cea trebuită să vedemă ? Au urmată după olaltă in unele foi rusescî de cea mai mare autoritate o seriă de răspunsuri, cari erau multă mai bine scrise, multă mai dibaciu redigiate şi cari au produsă în contra noistră unu efectă multă mai mare. Eu n’am încredere — deşi alocarea nu ţină de superflu — n’am încredere în infiuinţarea artificială a opiniunei publice, dar am încredere în fapte si-mi place, la dorescă ca să păşăscă în contra noastru cu acuzări, căci apusările se potă desminţi, declară însă, că mă temă de cali-.minarea naţiunei (Vine aprobări in stânga). Pănă ce păşescă în contra nostră cu apusări, noi ne putemă apăra, dar când în decursă de o seriă de ani, când de 15 ani încope ne totă calumniază, şi noi o suferimă aceasta — eu nu vorbescă de d-lă ministru-preşedinte — atunci e necesară să ne opunemă în modă eficace, e necesară s’avemă o representanță diplomatică, care să ia asupra sa apărarea Ungariei și să contrabalanseze atacurile indreptate contra ei. Când pressa germană de 10—15 ani incace este plină de ooară în contra Ungariei, vărsândă murdării asupra ei, când pressa francesă de 10 — 15 ani varsă asupra nostră un fi potopit de calomnii, şi totă aşa face şi pressa slavă: oare este de luată în seriosă o ţară, a cărei representanţă esternă nu află nici o opasiune să păşescă în contra calumniării acestei ţări, a acestui imperiu? (Vii aprobări şi aplause în stânga şi stânga estremă). Aceste nu suntă amăgiri, d-le ministru-preşedinte, acestea suntă adevărulă curată. (Adevărată! aşa este! în stânga). Să luăm şl noi în nume de rău atacurile acestea, când ne noi, ca pe stată, Europa nu ne aa în seriosă, când n’avemă modă şi mijloace, ca să respingemă atacurile îndreptate asupra nostră, ori de unde să vină acelea? Noi n’avemă representanţă diplomatică, care să-şi ţină de datorinţă, precum îşi ţină de datorinţă acesta chiar şi statele mnul de pe peninsula balcanică, ori de lângă Dunăre, ca să respingă cu indignaţiune orice calumuiare îndreptată contra nostră. Numai Ungaria a putută să fiă calumuiată în decursă de mă silă lungă de ani, fără ca să protesteze representanţă oficiosă a imperiului, seu a Ungariei (Adevărată! Aşa este! în stânga şi stânga estrema). On. Cameră! Eu nu mă luptă cu cuvinte in Gestiunea acesta. Lasă să vorbescă faptele. Acela să aibă dreptă, căruia ’i dau dreptă faptele. Ce de idei frumóase ar fi putută afla dă ministru în operele celoră mai mari Maghiari, Széchenyi și Kossuth. Și cea scosă elă, seu mai bine ce i au soosă subalternii lui din operele acestea? Că deja Kossuth şi Széchenyi au numită pe Maghiarii naţionalitate. Numai atâta au aflată scrutătorii ministeriali în operele acestoră bărbaţi mari? Şi în ce cestiune au grăită ei aşa? Căci doră se spie, că amândoi, când au vorbită de naţionalitate maghiară, cuvântului „naţionalitatea i-au dată mai mare importanţă decâtă cuvântului „naţiune“. Széchenyi a dovedit’o acesta nu numai odată, când a numită pe poporulă maghiară „poporului Orientului“. Dar D voastre vă acăţaţi de cuvinte şi întrebuinţaţi operele bărbaţiloră mari, ca să devalvaţi naţiunea. N’ar fi fostă mai bine să vă recunosceţi greşela, — căci în fine e numai greşelă, şi nu crimă, — decâtă să arătaţi inimiciloră noştri, la ce isvore se potă ei provoca, când vorbescă de Maghiari ca de naţionalitate? Credeţi-mă, că şi noi ne insuimă spre liniştire, dar la altfelă de liniştire, decâtă dl ministru-preşedinte. Noi ţîntimă la liniştirea aceea, ca să putemă crede atâtă noi, câtă şi naţiunea intrega, că în pestiuni de mare importanţă, ce atingă necondiţionată viaţa de stată, între ţără şi rege nu este nici cea mai mică divergență. Acesta a cjis’o d-lă ministru-președinte?—Ba nu. Dl’ ministrupreședinte, care deca ’lă atacă, e forte invențios, a 48a. Dacă naționalitățile au interpretata altmintrelea răspunsulă regelui, acesta a fostă numai o apucătură, cu care voiau să palieze dojana primită, er noi amă fostă destulă de nedibaci de a ne lăsa să ne părte ele de nașă. Și câtă este de basată suposițiunea d-lui ministru președinte, îmi voiu lua voiă a-o dovedi. Ales. Wekerle: Și eu! Iul. Horváth: Vomă vedea, care are mai bune date. Inainte de toate, nu toate foile, ba chiar foile acelea, cari au fostă influinţate, nu aşa au considerată lucrulă. Aici e „Gazeta Transilvaniei“. „Gazeta“ n’a fostă îndestulită cu răspunsulă regescă, măcar că aceasta este o foiă oficiosă influințată (George Szerb face semnă negativă cu capulă). D-lă deputată Szerb în zadară dă din capă, eu voiu spune şi aceea, ală cui organă oficiosă e „Gazeta“. Este organă oficiosă a aşa numiţilor concilianţi (cam voie-că împăciuirea), în care tabără — spereză — se află şi Episcopulă Pavelă. Una aşaderă nu e îndestulită, din contră alta, care stă încă şi mai aproape de Episcopulă Pavelă, a fostă de altă părere. „Gazeta Transilvaniei“ din Braşovă aşaderă nu eradestulită, fiindcă Românii n’au meritată acesta lecţiă, căci ei totdeuna ău respectată legea şi constituţiunea ţerii.*) Golomană Thaly: Când au fostă în Viena. Iul. Horvath: Şi în Sibiiu! Dar guvernulă e acela care nu ţine legile. Dealtmintrelea şi aceasta e adevărată. (Ilaritate în stânga). Ea (Gazeta) şice mai departe, că datoriuţa guvernului ar fi fostă a face declaraţiune cu privire la aceea, că cum cugetă guvernulă de a restabili pacea între naţionalităţi şi confesiuni, fiind-că neînţelegerile şi neîndestulirea suntă urmările relei guvernări. (Strigări în stânga: Şi acesta este adevărată ! Ilaritate). Şi în acesta ea are dreptă. După dânsa "Wekerle nu s'a distinsă in redigiarea răspunsurilor, nici ca consilierul coroanei, nici ca ministru responsabilă, dar mai puţină ca bărbuţă de stată. Geza Polonyi: Şi aci are dreptă (Ilaritate în stânga şi stânga estremă). Iul. Horváth spune mai departe, că Episcopulă Pavelă însuşi a declarat, înaintea mai multora raportori, că e îndestulită cu răspunsulă, căci acela i-a dată satisfacţiune şi a pusă în plană drepturile Româniloră. Cari suntă drepturile acestea ale Româniloră, vru să arete Horváth din ună articulă ală „Unirei“ din Blasiu, în care se 4*pei că în răspunsulă preaînaltă : 1) se condamnă pressa jidano-maghiară; 2) se condamnă şovinismul societăţii maghiare. La pinctură acesta Horváth constata cu durere, că aceeaşi acusd, care se respăndesce de 15 ani in pressa europănă, acuma resună din gura Majestăţii Sale. „are nu dă ceasta naţionalităţiloră dreptulă de a face: Regele a pusă mărturiă pentru noi, că naţiunea acesta e şovinistă?“ Apoi continuă Horváth cu punctele: 3) se condamnă turburările din Aradă şi Oradea. 4) Se recunósce caracterulu naţională ală bisericei. 5) Se impune organeloru politice să ferăscă poporaţiunia de agitări, căci 6) Toate naţionalităţile stau într’o egală apropiere de inima Majestăţii Sale. Vorbindă mai departe despre agitaţiuni 4ice: Arătaţi-mi ună singură Română, afară de Moldovan Gyergely, pe care-lă cunoscă, oare în pressă pri In vr’o adunare să-şi fi ridicată vocea şi să fi 4icit: „Nu credeţi agitatorilor, aceştia facă numai sgomote, dar noi, sîmburele poporului română, ţinemă cu voi“.... Spuneţi-mi şi nu staţi muţi, că în decursul anilor acestora, afară de Moldovan Gyergely, fost ca o singură voce, pare să se fi ridicată dintre Români pentru drepturile statului maghiară? „Unde suntă aşa deră milioanele de poporă? Acelea nu suntă aici, şi-mi aducă aminte, când din partida independentă şi a ridicata vocea Mocsáry, căruia 4iua de astăzi într’o privinţă îi dă satisfacţiune, şi a zisă, că nu e corectă politica acesta şi că față cu Românii ar trebui încercată politica împăciuirei, înainte de toate să se aplice legile aduse, cu dreptate și onestă, apoi să-i întrebămă, ce dorințe mai au dânșii, pe cari le-amă pute împlini. Atunci, on cameră, dieta s’a purtată forte rece cu Mocsdry, cu toate că elă putea să zică, că după spatele mele suntă Români, cari împreună cu mine îşi întindă mâna spre împăcare. Mocsory s’a putută aicî provoca la aceea, că părerile lui Babeşă şi Mocsonyi se unescă cu ale sale. Politica lui de împăcare a avută rafinau, şi deşi după părerea mea, a fostă rea, dar a fostă cu bună credinţă. Numai atunci voia să se împace, când şi dincolo voiau. Dar cum este politica D voastră ? Este ună singură Română, care să şi fi ridicată vocea, când Ştefan Tisza şi-a oferită drăpta de împăcare.*) Fost’a în comitatulă Bihorului măcară unută, care să fi simţită apelulă căldurosă şi să fi răspunsă măcară ună cuvântă, să fi resalutată baremi cinstită, decă a fostă salutată ? Nimeni nu şi-a ridicată vocea. O voce în drăpta: Căci îlă declară îndată de trădătoră de patriă! Iul. Horváth’, d-lă deputată are dreptate, numai că cu acésta nu se potă justifica două lucruri. Nu se poate justifica corectitatea procedurei guvernului şi nu se poate adeveri, că rassa română are curagiala morală, fără de care o partidă, dacă în adevăr, nu e în majoritate, nu se poate susţine. Căci dacă între Români elementele conciliante suntă în aşa majoritate uriaşă, cum a zist d-lă ministru de interne, de ce să temă atunci? Să temă de Majestatea Sa, sau de guvernulă maghiară, ori de România? Răulă asistă, On. Casă, să nu ne aamăgimă, şi causa este, că de ani se purta o politică hipocrită, care ascunde ranele şi a lăsată să se învenineze lucrurile; când s’ară fi putută ajuta, nu au ajutată, or acumă vină cu sfaturile bune“..... „In Ardeală se întâmplă cele mai mari agitări. D-lă ministru are acolo destui fispani, a căroră putere e multă mai mare, decâtă a d-lui maistru, căci cu puterea unui fispană se pote face orice în lume. Dér arătat’au fişpanii aceştia barem! pe unulă din acei mulţi Români patriotici, care să fi luată posiţiă pe lângă idea de stată maghiară? Déca se alege câte într’ună percă ună deputata română ei mică, că nu e deputatulă loră. (Contrarieri, în drepta), Iuzadară îşi scutură capulă d-lă deputată Szerb, acesta e aşa. Dar D-vóastre aţi introdusă doctrina nouă, să nu spunemă adevăratulă în faţa ţării, căci e mare nepatriotismă a arăta slăbiciunile, despre cari Românii de-altmintrelea n’ară ave cunoscinţă“. Horvath face guvernului şi partidei liberale imputări, că s’a folosită de energia, de care dispune, numai ca să bage zizanie între Maghiari, provocândă luptă de partidă, în locă să fi apărată Ungaria în contra calumniiloră, — apoi continuă: „Nu este în Ungaria nici ună politică seriosă, care să nu dorescă prosperarea poporului română în ţăra acesta; şi noi, pe cari în majoritate ne apusă de şovinismă, o dorimă acesta, noi cari totă deuna ne vomă lupta pentru drepturile statului maghiară, ori cătune voră acasa de şovinismă (Vine aprobări în stânga şi stânga estremă).. „Eu am vorbită odată cu ună bărbată de stată seriosă din România, care e amică sinceră ală Ungariei şi consideră tocmai ca şi noi de fatală lupta între rassa maghiară şi română. Şi sunt convinsă, că în România facă totă posibilulă, ca lupta aceasta să nu iea măsuri mari, aşa că nu odată ni-au făcută imputarea că noi suntemă causa răului, fiind că nu suntemă destulă de tari să disciplinămă pe aceia, cari trecă dincolo să agiteze. Răulă nu vine aşadară de dincolo, ci agitarea se produce la noi, de aici o ducă dincolo, şi de acolo era o aducă acasă“. „Eu spuneamă la 1886 următorele: Perdut’a cineva dintre bărbaţii noştri de stată baronul mă cuvântă spre aceea, ca să ne câştige prietini in România ?“ Este între literaturile şi institutele noastre culturale cea mai mică atingere? Oare ignoranţa aceea crasă, ori despreţuirea afectată, oare o arată aceia, cari ’și cerea patriotismulă în astfelă de lucruri, va câştiga simpatiile Românilor, pe seama nostră ?“ Iul. Horváth: Ba voiesed ! Col. Thaly: Eu am probată, dar n’au răspunsă. Iul. Horváth condamnă în urmă răsboiulă vamală, prin care Ungaria și-a perduta posiția în România și împută guvernului, că nu este orientată despre stările din România. Vorbesce despre legea asileloră, şi zice, că tocmai în ţinuturile locuite de naţionalităţi nu s’a ridicată asile de copii. Col. Thaly: Ei nu voescă! *) Despre inecsactităţile ce le conţine afirmările de mai sus ale lui Horváth, ami vorbită deja în numărul „Gazetei“ 215 dela 29 Sept. a. c. - Red. * Acela singură Română să nu-lă uite d-lă Horvath nici de astă-dată. Moldovan Gergely dă mâna și cu draculă. — Culeg. GAZETA TRANSILVANIEI. * Ședința dela 9 Octomvre a. c. Ignatiu Helfy: dă dreptate lui Horváth în aceea, că causa înveninării cestiunei române este slăbiciunea representanţei maghiare din streinătate. Medicamentele recomandate de ministrul deinterne sunt forţe homeopatice, căci statulă nu este făcută, să susţină cetăţeni, ci dimpotrivă datoria Cetăţenilor este de-a susţine statulă. Dapă noi vremă să ne îndatorămă a da fie-cărui omă inteligentă funcţiune, atunci în cele din urmă vomă fi nevoiţi a emigra noi. Ocupându-se apoi cu respunsurile regelor, Helly Ruse, că era ca omă constituţională şi parlamentară nu recunosce decâtă o singură datoria la regele, aceea de a ţină şi de-a face să ţină şi alţii în respectă legile ţării, or faţă cu dieta, regele are datoria de-aşi alege guvernulă din sinulă acelei partide, care are majoritatea. Aceste suntă datoriile regelui. Guvernulă de aşl însă duce în rătăcire Coroana şi deci nu este mirare, dacăoposiţia vorbeşce de reacţia. Mai multă, este ameninţare cu revoluţiune de susit, fiind-că ce însemnă alta deoă nu revoluţiune, când se declară prin gratulă monarchului, că dacă ar avea majoritate acea partidă, care nu vre să primescă basa de dreptă publică, atunci acesta ar veni în oposiţiune cu Corona? Ce priveşte cuvântula „amăgire“, dualismulă nu este decâtă amăgire, care totdeuna îmi aduce aminte ilustraţia poesiei „Merge păstorulă pe măgară“. Eră dualismulă , unulă şede pe altulă şi din câudă în cândă dă câte una cu bâta animalului răbduriu. Alexandru Hegedüs se încurcă a lua în apărare guvernulă, și polemiseaza cu Bartha și Apponyi. Otto Hermann se ocupă mai întâiu Nr. 217—1893.