Gazeta Transilvaniei, decembrie 1893 (Anul 56, nr. 266-289)

1893-12-01 / nr. 266

Pagina 2 cu care debuteaza a4î „P. Lloyd“ la adresa Românilor­. Nici superarea guvernanţiloru, nici insoinţele celoru în modă atâtă de vitregu şi duşmănoşii guvernaţi nu sunteu dera numai de eri şi de a4i, ci stămii faţă c’unu procesă, care îşi urméza cursulu seu cu­ o si­­guritate matematică şi pe care nici sfaturile viclene, nici promisiunile omagitare, nici ameninţările groso­lane ale celoru dela „P. Lloyd“ nu-la verii pute opri în mer­­sul­ seu, înfrăţirea serbo-slovaco-română. „Pester Lloyd“ dela 8 Dec. a. c. se ocupă în primul­ său articolă cu planuib­le congresii de înfrăţire serbo-slovaco-româ­­nâscă, pice, că ursitorii acestui planu face acum pregătiri, spre a-’l­ pune în scenă, se sfatuescu în secretă şi facă o conjuraţiă ca­­raghiosă, şi tóate cu scapă pentru ca să pu­nă în spaimă parlamentulă şi opiniunea pu­blică în Ungaria, oi guvernului ungurescă se ’i producă impresiunea, că asupra capu­lui acestui stată aternă de ună firă subţire ală unei răbdări, de care s’a abusată prea multă, sabia damoclică a unui congresă de naţionalitate. Ei bine, continuă „Pester Lloyd“, sabia lui Damocle o vedemă în adevâră oscilândă asupra capului nostru; dar ve­dem, tot­deodată, că este o sabiă de tea­tru miserabilă lipită din lemnă şi cartonă. De aşa o jucăriă prostă nu se va speria de loc­ opiniunea publică a naţiunei! Con­­gresulă cu care se ameninţă statulă ungară, ce ar pute elă să descopere nou parlamen­tului şi guvernului sau opiniunei publice? Poate solidaritatea elementelor­ extreme în­tre Slovaci, Şerbi şi Români ? Dar aceasta nu trebue să fiă formală declarată, de-oare­­ce ea s’a manifestată în modă practică prin rolurile de ospitanţia agitatorilor­ slovaci şi şerbi la manifestări române, la procese de pressă ardelene şi la alte ocasiuni de aces­tea. Ori dară e vorba, că la congresă să se trecă preste proclamarea solemnelă a prin­cipiului de solidaritate şi să se stabiles­că ună sistemă de conlucrare a celor­ 3 na­ţionalităţi, în sensă duşmană statului ? Ei, de ar face-o numai d-nii aceştia ! Pentru aceea ca planul a foră de cooperaţia să se nimi­­cască, lovindu-se de resistenţa victoriosă a ideii de stată maghiară, de acesta ar îngriji energia ministerului Wekerle, pre­cum şi politica ministrului de interne, care în conciliaţiunea sa, merge pănă la margi­nea extremă a posibilului. La apărarea a­­tacurilor­ duşmane statului însă, este gata a desfăşura energia cea mai nemilosă. Com­­plotulă ar fi dor din capulă locului nestri­­căciosă pentru interesulă de stată maghiară, dar elă ar arăta tot­odată opiniunei publi­ce din străinătate, în modulă celă mai dras­tică, câtă de mincinóse suntă faimele lăţite despre crudela asuprire a naţionalită­­ţilor­ din Ungaria, cari în realitate potă să se sfatuescă, sub scutură legilor­ liberale ale acestei ţări, neturburate asupra metodei unui atacă concentrică în contra păcei in­terne a patriei“.... 31)ice apoi, că Românii înfrândă în înfrăţirea, la care îi învită mereu de mai bine de ună ană de căire Slovacii şi Şerbii, ar face p rea trebă. Panslaviştii slovaci şi irredentiştii şerbi nu suntă susţinuţi în in­­stanţele loră centrifugale de conaţionali­­loră. Mâna de panslavişti slovaci şi ceta cea mică de irredentişti şerbi se representă numai pe sine însăşi; masele stau, ce-i dreptă, îndărătulă loră, însă forte departe îndărătulă loră, şi nici­odată nu se vor­ apro­pia de aceşti duşmani ai statului.... Ce pri­­vesce pe conducătorii români, el au pu­tută să păstreze pănă acum celă puţină aparinţa, că poporală română urméza în rânduri strînse pasuriloră loră. Decă însă voră face o alianţă cu estremii slovaci şi şerbi, cari suntă părăsiţi notorică de cona­ţionalii loră, atunci chiar şi aceasta aparinţă nu se va mai putea susţine pentru du­rată. Atunci se va convinge totă lumea, că acei Români, cari îşi închipuescă, de a pro­mova interesele conaţionaliloră loră prin aceea, că-i dau pe mâna escentricităţiloră unoră capete sucite de altă naţionalitate, că,­­jicemă, şi aceşti Români, cărora le place a juca rolulă de conducători, nu suntă de­­câtă nisce capete sucite, cărora poporală nu le poate nici de cum urma. Românii n’au să caute dar nimică la uină congresă ală rebeliloră, pentru­ că acolo nu e de găsită nimică. Totă ce ar pute să dobândescă prin acestă congresă, ar fi, că ei singuri ar avèa să porte', întregulă odiu ală aces­tei afaceri. Tocmai pentru că nu -i vine nimenui în minte de a identifica cu D-lă Mudron pe toţi Slovacii, şi cu câţi­va agi­tatori nematuri din Neoplanta pe toţi Serbii, Români suntă în pericolă de a a­­trage asupra loră totă mânia opiniunei pu­blice : mânia nu pentru fapta nevătâmătore a congresului însuşi ci pentru simţămin­tele duşmane statului, cari au fostă moto­­rulă la fapta acesta. Noi amă crede însă — şi aici ne voră da dreptate chiar şi cei mai radicali dintre Români, — că ună ase­menea efectă ară pute să fiă în toate îm­­pregiurările numai nefavorabilă causei ro­mâne. Cu toate comediile de pregătire, per­­soanele conducătoare ale naționalității ro­mâne trebue totuși să dică, că ar fi fapta cea mai nebună din lume, deci ei ar in­tra într’o luptă fățişă de resistenţă contra puterei impuitare a statului ungară... Şi, ca să vorbimă concretă, decă corifeii români voiescă odată să tracteze, n’ar fi mai consultă, dacă s’ară decide a face o transacţiune cu ordinea esistentă de stată? O înţelegere cu agitatorii şerbi şi slovaci ar duce totuşi numai la­ ilustrni, carî în curândă s’ar perde şi după dispariţiunea lor, ar trebuii să urmeze resculărei active numai capitularea necondiţionată. N’ar fi cu multă mai avantagiosă, de-a săvîrşi su­punerea deja acuma şi de-a încungiura astfelă înfrângerea neevitabilă . Făcea, de care po­porală română are celă puţină totă atâta lipsă, ca­ şi statulă ungară, e le­gată numai de-o singură presupunere: de recunoscere­, fără reservat şi sinceră, a ideei de stată maghiară, îndată ce va fi împlinită acesta condiţiune, nu va mai sta nici o pe­­decă în calea păcei şi a bunetăţilor­ ei. Deci Românii voră manifesta solemnelă lealitatea loră faţă cu idea de stată şi voră manifesta­ o practică prin re­intrarea loră în viaţa publică, atunci dorinţele loră voră fi cu bunăvoinţă esaminate şi gravaminele loră, întru câtă nu colideză cu legile, vor­ fi după pu­tinţă considerate. Actualu­lă ministru de interne a documentată, în discursulă său rostită cu ocazia desbaterei gravaminale, o viuă pricepere şi ună viu interesă pentru afacerile române; pe judecata lui şi pe simţul­ lui de echitate poate dor să conteze aceasta naţionalitate, decă odată vine lu­­crulă acolo, de-a strânge legătura între ea şi între statură-patriă printr’o înţelegere re­ciprocă. Şi aplausele, cu carî aproape întreaga dietă a primită aceste enunciaţiuni ale mi­nistrului, potă să servâscă Românilor, ca garanţiă, că nici parlamentului nu-i lipsesce buna voinţă de-a întîmpina cu simpatiă aspiraţiunile lor­, dacă acestea se mişcă în cadrul­ ideii de stată. Singura condiţiune a unei astfel­ de metamorfose îmbucură­­toare este însă — cum amă disă — renun­ţarea la punctul­ de vedere definită în memo­randum dela Sibiiu, care este o negare di­rectă şi temerară a ordinei de stată esis­­tente. Despre toate celelalte se poate vorbi după aceea. O naţionalitate, care se pune ea în­­să­şî afară din lege, n’are dreptulă de-a se jălui, dacă nu se împărtăşesce de fruc­tele, cari se potă produce numai pe tere­­nulă legală şi numai de pe acestă terenă se potă aduna. 120 fr. pentru acea viţea slabă, ce nu era mai scumpă ca 40 fr. Şi acestă capitală (40 fr.), când Evreulă l’ar fi pusă cu inte­rese, i-ar fi adusă pe ană ună profită de 2 franci. Dacă însă ţăranulă nu are parale să rescumpere profitulă Evreului, atunci acesta e bună bucurosă, ca ţăranulă să-i subscrie ună cambiu, or Evreulă îşi duce vaca şi viţelulă, rămănendă ţăranulă da­toră cu 90 fr. drepţii recunoştinţă, pentru­ că i-a crescută Evreului vacă şi viţelă. Dacă cambiulă decade şi ţăranulă nu poate să-lă rescumpere, atunci face altă cambiu şi tată aşa pănă ţăranulă trebue să iasă din casă. Ună tînără cavaleră, nu tocmai Don Juan, ca ală lui Moliere, ori Lord Byron, fiindă în lipsă de bani, primesce bucurosă 80 franci dela ună Evreu, care-i numără banii cu multă politeţă şi complesanţă, şi care cu multă curtenire îi întinde spre sub­scriere un­ cambiu de 100 fr. (cu interese cu totă) pe Vi­anu- La despărţire, să ved­i, cu câtă amabilitate şi onoare îlă petrece Evreulă, cum tragă împreună la ţigări, în­­câtă ai cugeta, că Dumnedeu a lăsată pe lume numai îngeri. Trecă cele trei luni și cavalerulă nu poate plăti. Evreulă atunci îlă liniștesce, să nu fiă îngrij­ată, că va merge elă, Evreulă, la tatala seu și acesta îi va plăti. Tînărulă audindă de tatălă său, la momenta îi sub­scrie o obligațiune de 500 fr. cu interese cu tată pe trei ani. Bravo ! Acum cavalerulă se însoră. Cămătarulă ameninţă, că va arăta obliga­ţiunea miresei.­­Ca să nu se întâmple una ca asta şi ca Evreulă să-şi ţină pupăza, îi dă o îndoită obligaţiune de 1000 fr. Cava­­lerulă e însurată şi după ună ană n’are ce face, caută să spună nevestei sale, că elă datoresce Evreului o milă şi jumătate, ori mai bine de franci, deşi elă a primită numai 80 franci. O, fericiţi discipuli ai lui Maimonides, numita Vulturală Sinagogei. Nimică în lume nu mă surprinde aşa de multă, escla­­mă Stolz, decât hăbăncia şi orbia concetăţe­­nilor­ mei. De aceea elă le pune în vedere 6 porunci: 1) Se nu facî negoţu in compa­nia cu nicî unu Evreu. 2) Să nu împrumuţi dela nicî unu Evreu. 3) Se nu iai vita Evreu­lui în grija ta. 4) Afară cu Evreulă, ce te măgulesce! 5) Nu cumpăra dela elit marfă cumpărată. 6) Nu da din mână nicî o obli­gaţiune, pe care nu ţi-o cetesce una omă sinceră. Titlu 4. Reprivire pentru Evreii, carî cercetéza şcola creştină. Aci Al. Stolz nu ne spune nimica nou, ce nu amă sei şi noi. Ceea ce elă ne spune putemă ceti dîl­­nică în foile creştine, sau cu caracteră ne­semitică, decă nu vă place antisemitică. Ce este antisemitismulă ? Este elă o sectă re­­ligiosă? Nu, este o barieră de coloare poli­tică socială contra valurilor­ evreice. Şi minune! De câte­ ori antisemitismulă nu-şi dă în capă cu liberalismulă modernă! Şi apoi oare care Evreu nu se bate în peptă, că elă nu e liberală? Este modă şcolele plănuite în spiri­­tulă celă mai liberală suntă Artaxersele şi Cir­ulă Evreiloră, să şi pune mare grije, ca d. e. în şcolele creştine să nu se vateme cumva urechile elevilor­ evrei prin cărţi, carî ar conţine pe paginile lor­ bucăţi re­ligiose. Apoi în şcole, în cari profesorală ar fi Evreu în fasonă liberală, cum ar şi cuteza cineva să rostescă m­ă „Tatălă nostru ?u Sciu, că aţi cetită cu mirare despre edictură faţă de Crucea mută în Austria de josă şi protestările omeniloră de bine con­tra atâta liberalismă cu lingura! Ei, dar Jidovulă e totă Jidovă şi în Liiua de Pasci. Ce de norocă mai au Jidovii în lume! Chiar Iosifă II a ordonată, ca copiii de Evreu, care cercetau şcolele creştine, ca să nu se scandaliseze de rugăciunea şi crucea creştină, puteau sâ aştepte afară pănă după rostirea rugăciunei obicinuite înainte de prelegere, şi numai după aceea sâ intre. Când cu cestiunea Evreiloră în Ro­mânia, totă lumea a sărită în apărarea Ji­­daniloră, daar când pentru popoare creștine se ivesce cestiune de esistență, ce face libe­ralismulă modernă?... In Corfu, fiindă o rescoala contra Evrei­loră, toate guvernele cereau strictă pază pentru Evrei, pe când totă atunci pentru creștinii măcelăriți din China, nu-și ridica vocea nici ună liberală. Când marchisulă Mare, amică ală lui Drumont din Francia, a ucisă în duelă pe Evreulă Mayr, totă pressa liberală taxa aceasta ca o barbariă; deca însă ună creș­tină ar cade jertfă unui duelă purtată de-o mână liberală evreică, ce ar d­ice atunci pressa liberală-semetică ? — Ună actă ca­­valerescă! (Va urma) GAZETA TRANSILVANIEI. Cestiunea nostră în parlamentul!! romanii. Sâmbătă s’a începută în Sena­­tulii românii discuțiunea asupra răs­punsului la mesagiulă regală. Cu ocasiunea acesta d-lă Dim. Sturdza, şefulă partidului liberală, a sulevată şi cestiunea română de dincace de Carpaţî, numindu o o cestiune de existenţă naţională. Iată pentru a4î in puţine rânduri cuprinsulă discur­sului seu: Oratorulă trece la cestiunea esisten­­ţei noastre naţionale. D-sa amintesce, că Ro­mânia independentă este locuită numai de Români, ală cărui neamă este compactă, şi nu de elemente străine. O altă datorie în­semnată, care nu se poate negligia de nici ună guvernă românescă, este aceea, de a împedeca pe câtă se poate absorbirea ele­mentelor­ românesci, ce locuescă în Unga­ria, în Basarabia, în Bucovina, căci atunci când Românii din Ungaria vor­ fi maghia­­rizaţi, acei din Basarabia rusificaţi—şi Ro­mânia independentă va fi slăbită. Nu nu­mai noi, ci şi Europa este interesată la menţinerea individualităţii neamului nostru. S’a zisă odată că „decă Austro-Ungaria n’ar esista, ea ar trebui inventată“. Ea credă că şi pentru România s’ar pute clice, că „dacă România n’ar esista, ea ar fi trebuită inventată!“ D. Sturdza vorbesce de suferinţele Ro­mânilor­ din Ungaria. D-sa face aprecieri etnografice, geografice şi statistice prin care arată cum Maghiarii întrebuin­­ţază toate mijloacele, chiar cele mai bru­tale, pentru a desnaţionaliza pe Români. Nu ar fi doar o lipsă de tactă politică, dice oratorală, dacă guvernulă ţârei ar face aceea ce a făcută Bismarck cu oca­siunea tratatului din Berlină, adecă ar face pe samsarulă cinstită între guvernulă ma­ghiară şi Românii de sub Corona Sf. Ştefană. Pe frontispiciulă palatului împârătescă din Viena stă scrisă lozinca: Iustitia reg­­norum fundamentum! Dar din nenorocire acestă nobilă şi frumosă lozincă a fostă uitată la Pesta. Trebue dor să nu tăcemă nici în parlamentulă ţârii şi sâ abordămă cestiunea cu bărbăţiă şi prudenţă. Esistenţa naţională a Românilor­ din Ungaria este o cestiune de viaţă şi pentru noi. (Aplause) D. Sturdza acusă pe miniştri, că au căutată a paralisa acţiunea Românilor­ asu­priţi, că suntă în desacordă în privinţa ati­­tudinei loră în cestiunea naţională. Unii dintr’enşii, dice d. Sturdza, nu voră sâ se strice cu Maghiarii, alţii încuragieză pe sub mână c­iare irredentiste. Oratorulă face istoriculă revendicări­­lor­ legitime ale Românilor­ din Ungaria şi arată cum ar fi posibilă o împăcare în­tre Unguri şi Români. D-sa arată, că solu­­ţiunea pusă înainte de d. Horvath este o amăgire, şi că împăcarea nu se poate face de câtă pe târemură realităţei. D. Sturdza dovedesce, că irredenta ro­­mână este o născocire a duşmanilor­ noş­tri. Chiar dacă amă pute lua Transilvania, noi n’amă trebui sâ o luămă, căci ar avea ca consecinţă distrugerea împărăţiei aus­­tro-ungare şi o conflagraţiune generală, care ar cădâ pe capulă nostru, a celoră slabi.* Precum ni­ se comunica din Bu- Nr. 266—1893.

Next