Gazeta Transilvaniei, decembrie 1893 (Anul 56, nr. 266-289)
1893-12-01 / nr. 266
Pagina 2 cu care debuteaza a4î „P. Lloyd“ la adresa Românilor. Nici superarea guvernanţiloru, nici insoinţele celoru în modă atâtă de vitregu şi duşmănoşii guvernaţi nu sunteu dera numai de eri şi de a4i, ci stămii faţă c’unu procesă, care îşi urméza cursulu seu cu o siguritate matematică şi pe care nici sfaturile viclene, nici promisiunile omagitare, nici ameninţările grosolane ale celoru dela „P. Lloyd“ nu-la verii pute opri în mersul seu, înfrăţirea serbo-slovaco-română. „Pester Lloyd“ dela 8 Dec. a. c. se ocupă în primul său articolă cu planuible congresii de înfrăţire serbo-slovaco-românâscă, pice, că ursitorii acestui planu face acum pregătiri, spre a-’l pune în scenă, se sfatuescu în secretă şi facă o conjuraţiă caraghiosă, şi tóate cu scapă pentru ca să pună în spaimă parlamentulă şi opiniunea publică în Ungaria, oi guvernului ungurescă se ’i producă impresiunea, că asupra capului acestui stată aternă de ună firă subţire ală unei răbdări, de care s’a abusată prea multă, sabia damoclică a unui congresă de naţionalitate. Ei bine, continuă „Pester Lloyd“, sabia lui Damocle o vedemă în adevâră oscilândă asupra capului nostru; dar vedem, totdeodată, că este o sabiă de teatru miserabilă lipită din lemnă şi cartonă. De aşa o jucăriă prostă nu se va speria de loc opiniunea publică a naţiunei! Congresulă cu care se ameninţă statulă ungară, ce ar pute elă să descopere nou parlamentului şi guvernului sau opiniunei publice? Poate solidaritatea elementelor extreme între Slovaci, Şerbi şi Români ? Dar aceasta nu trebue să fiă formală declarată, de-oarece ea s’a manifestată în modă practică prin rolurile de ospitanţia agitatorilor slovaci şi şerbi la manifestări române, la procese de pressă ardelene şi la alte ocasiuni de acestea. Ori dară e vorba, că la congresă să se trecă preste proclamarea solemnelă a principiului de solidaritate şi să se stabilescă ună sistemă de conlucrare a celor 3 naţionalităţi, în sensă duşmană statului ? Ei, de ar face-o numai d-nii aceştia ! Pentru aceea ca planul a foră de cooperaţia să se nimicască, lovindu-se de resistenţa victoriosă a ideii de stată maghiară, de acesta ar îngriji energia ministerului Wekerle, precum şi politica ministrului de interne, care în conciliaţiunea sa, merge pănă la marginea extremă a posibilului. La apărarea atacurilor duşmane statului însă, este gata a desfăşura energia cea mai nemilosă. Complotulă ar fi dor din capulă locului nestricăciosă pentru interesulă de stată maghiară, dar elă ar arăta totodată opiniunei publice din străinătate, în modulă celă mai drastică, câtă de mincinóse suntă faimele lăţite despre crudela asuprire a naţionalităţilor din Ungaria, cari în realitate potă să se sfatuescă, sub scutură legilor liberale ale acestei ţări, neturburate asupra metodei unui atacă concentrică în contra păcei interne a patriei“.... 31)ice apoi, că Românii înfrândă în înfrăţirea, la care îi învită mereu de mai bine de ună ană de căire Slovacii şi Şerbii, ar face p rea trebă. Panslaviştii slovaci şi irredentiştii şerbi nu suntă susţinuţi în instanţele loră centrifugale de conaţionaliloră. Mâna de panslavişti slovaci şi ceta cea mică de irredentişti şerbi se representă numai pe sine însăşi; masele stau, ce-i dreptă, îndărătulă loră, însă forte departe îndărătulă loră, şi niciodată nu se vor apropia de aceşti duşmani ai statului.... Ce privesce pe conducătorii români, el au putută să păstreze pănă acum celă puţină aparinţa, că poporală română urméza în rânduri strînse pasuriloră loră. Decă însă voră face o alianţă cu estremii slovaci şi şerbi, cari suntă părăsiţi notorică de conaţionalii loră, atunci chiar şi aceasta aparinţă nu se va mai putea susţine pentru durată. Atunci se va convinge totă lumea, că acei Români, cari îşi închipuescă, de a promova interesele conaţionaliloră loră prin aceea, că-i dau pe mâna escentricităţiloră unoră capete sucite de altă naţionalitate, că,jicemă, şi aceşti Români, cărora le place a juca rolulă de conducători, nu suntă decâtă nisce capete sucite, cărora poporală nu le poate nici de cum urma. Românii n’au să caute dar nimică la uină congresă ală rebeliloră, pentru că acolo nu e de găsită nimică. Totă ce ar pute să dobândescă prin acestă congresă, ar fi, că ei singuri ar avèa să porte', întregulă odiu ală acestei afaceri. Tocmai pentru că nu -i vine nimenui în minte de a identifica cu D-lă Mudron pe toţi Slovacii, şi cu câţiva agitatori nematuri din Neoplanta pe toţi Serbii, Români suntă în pericolă de a atrage asupra loră totă mânia opiniunei publice : mânia nu pentru fapta nevătâmătore a congresului însuşi ci pentru simţămintele duşmane statului, cari au fostă motorulă la fapta acesta. Noi amă crede însă — şi aici ne voră da dreptate chiar şi cei mai radicali dintre Români, — că ună asemenea efectă ară pute să fiă în toate împregiurările numai nefavorabilă causei române. Cu toate comediile de pregătire, persoanele conducătoare ale naționalității române trebue totuși să dică, că ar fi fapta cea mai nebună din lume, deci ei ar intra într’o luptă fățişă de resistenţă contra puterei impuitare a statului ungară... Şi, ca să vorbimă concretă, decă corifeii români voiescă odată să tracteze, n’ar fi mai consultă, dacă s’ară decide a face o transacţiune cu ordinea esistentă de stată? O înţelegere cu agitatorii şerbi şi slovaci ar duce totuşi numai la ilustrni, carî în curândă s’ar perde şi după dispariţiunea lor, ar trebuii să urmeze resculărei active numai capitularea necondiţionată. N’ar fi cu multă mai avantagiosă, de-a săvîrşi supunerea deja acuma şi de-a încungiura astfelă înfrângerea neevitabilă . Făcea, de care poporală română are celă puţină totă atâta lipsă, ca şi statulă ungară, e legată numai de-o singură presupunere: de recunoscere, fără reservat şi sinceră, a ideei de stată maghiară, îndată ce va fi împlinită acesta condiţiune, nu va mai sta nici o pedecă în calea păcei şi a bunetăţilor ei. Deci Românii voră manifesta solemnelă lealitatea loră faţă cu idea de stată şi voră manifesta o practică prin reintrarea loră în viaţa publică, atunci dorinţele loră voră fi cu bunăvoinţă esaminate şi gravaminele loră, întru câtă nu colideză cu legile, vor fi după putinţă considerate. Actualulă ministru de interne a documentată, în discursulă său rostită cu ocazia desbaterei gravaminale, o viuă pricepere şi ună viu interesă pentru afacerile române; pe judecata lui şi pe simţul lui de echitate poate dor să conteze aceasta naţionalitate, decă odată vine lucrulă acolo, de-a strânge legătura între ea şi între statură-patriă printr’o înţelegere reciprocă. Şi aplausele, cu carî aproape întreaga dietă a primită aceste enunciaţiuni ale ministrului, potă să servâscă Românilor, ca garanţiă, că nici parlamentului nu-i lipsesce buna voinţă de-a întîmpina cu simpatiă aspiraţiunile lor, dacă acestea se mişcă în cadrul ideii de stată. Singura condiţiune a unei astfel de metamorfose îmbucurătoare este însă — cum amă disă — renunţarea la punctul de vedere definită în memorandum dela Sibiiu, care este o negare directă şi temerară a ordinei de stată esistente. Despre toate celelalte se poate vorbi după aceea. O naţionalitate, care se pune ea însăşî afară din lege, n’are dreptulă de-a se jălui, dacă nu se împărtăşesce de fructele, cari se potă produce numai pe terenulă legală şi numai de pe acestă terenă se potă aduna. 120 fr. pentru acea viţea slabă, ce nu era mai scumpă ca 40 fr. Şi acestă capitală (40 fr.), când Evreulă l’ar fi pusă cu interese, i-ar fi adusă pe ană ună profită de 2 franci. Dacă însă ţăranulă nu are parale să rescumpere profitulă Evreului, atunci acesta e bună bucurosă, ca ţăranulă să-i subscrie ună cambiu, or Evreulă îşi duce vaca şi viţelulă, rămănendă ţăranulă datoră cu 90 fr. drepţii recunoştinţă, pentru că i-a crescută Evreului vacă şi viţelă. Dacă cambiulă decade şi ţăranulă nu poate să-lă rescumpere, atunci face altă cambiu şi tată aşa pănă ţăranulă trebue să iasă din casă. Ună tînără cavaleră, nu tocmai Don Juan, ca ală lui Moliere, ori Lord Byron, fiindă în lipsă de bani, primesce bucurosă 80 franci dela ună Evreu, care-i numără banii cu multă politeţă şi complesanţă, şi care cu multă curtenire îi întinde spre subscriere un cambiu de 100 fr. (cu interese cu totă) pe Vianu- La despărţire, să vedi, cu câtă amabilitate şi onoare îlă petrece Evreulă, cum tragă împreună la ţigări, încâtă ai cugeta, că Dumnedeu a lăsată pe lume numai îngeri. Trecă cele trei luni și cavalerulă nu poate plăti. Evreulă atunci îlă liniștesce, să nu fiă îngrijată, că va merge elă, Evreulă, la tatala seu și acesta îi va plăti. Tînărulă audindă de tatălă său, la momenta îi subscrie o obligațiune de 500 fr. cu interese cu tată pe trei ani. Bravo ! Acum cavalerulă se însoră. Cămătarulă ameninţă, că va arăta obligaţiunea miresei.Ca să nu se întâmple una ca asta şi ca Evreulă să-şi ţină pupăza, îi dă o îndoită obligaţiune de 1000 fr. Cavalerulă e însurată şi după ună ană n’are ce face, caută să spună nevestei sale, că elă datoresce Evreului o milă şi jumătate, ori mai bine de franci, deşi elă a primită numai 80 franci. O, fericiţi discipuli ai lui Maimonides, numita Vulturală Sinagogei. Nimică în lume nu mă surprinde aşa de multă, esclamă Stolz, decât hăbăncia şi orbia concetăţenilor mei. De aceea elă le pune în vedere 6 porunci: 1) Se nu facî negoţu in compania cu nicî unu Evreu. 2) Să nu împrumuţi dela nicî unu Evreu. 3) Se nu iai vita Evreului în grija ta. 4) Afară cu Evreulă, ce te măgulesce! 5) Nu cumpăra dela elit marfă cumpărată. 6) Nu da din mână nicî o obligaţiune, pe care nu ţi-o cetesce una omă sinceră. Titlu 4. Reprivire pentru Evreii, carî cercetéza şcola creştină. Aci Al. Stolz nu ne spune nimica nou, ce nu amă sei şi noi. Ceea ce elă ne spune putemă ceti dîlnică în foile creştine, sau cu caracteră nesemitică, decă nu vă place antisemitică. Ce este antisemitismulă ? Este elă o sectă religiosă? Nu, este o barieră de coloare politică socială contra valurilor evreice. Şi minune! De câte ori antisemitismulă nu-şi dă în capă cu liberalismulă modernă! Şi apoi oare care Evreu nu se bate în peptă, că elă nu e liberală? Este modă şcolele plănuite în spiritulă celă mai liberală suntă Artaxersele şi Cirulă Evreiloră, să şi pune mare grije, ca d. e. în şcolele creştine să nu se vateme cumva urechile elevilor evrei prin cărţi, carî ar conţine pe paginile lor bucăţi religiose. Apoi în şcole, în cari profesorală ar fi Evreu în fasonă liberală, cum ar şi cuteza cineva să rostescă mă „Tatălă nostru ?u Sciu, că aţi cetită cu mirare despre edictură faţă de Crucea mută în Austria de josă şi protestările omeniloră de bine contra atâta liberalismă cu lingura! Ei, dar Jidovulă e totă Jidovă şi în Liiua de Pasci. Ce de norocă mai au Jidovii în lume! Chiar Iosifă II a ordonată, ca copiii de Evreu, care cercetau şcolele creştine, ca să nu se scandaliseze de rugăciunea şi crucea creştină, puteau sâ aştepte afară pănă după rostirea rugăciunei obicinuite înainte de prelegere, şi numai după aceea sâ intre. Când cu cestiunea Evreiloră în România, totă lumea a sărită în apărarea Jidaniloră, daar când pentru popoare creștine se ivesce cestiune de esistență, ce face liberalismulă modernă?... In Corfu, fiindă o rescoala contra Evreiloră, toate guvernele cereau strictă pază pentru Evrei, pe când totă atunci pentru creștinii măcelăriți din China, nu-și ridica vocea nici ună liberală. Când marchisulă Mare, amică ală lui Drumont din Francia, a ucisă în duelă pe Evreulă Mayr, totă pressa liberală taxa aceasta ca o barbariă; deca însă ună creștină ar cade jertfă unui duelă purtată de-o mână liberală evreică, ce ar dice atunci pressa liberală-semetică ? — Ună actă cavalerescă! (Va urma) GAZETA TRANSILVANIEI. Cestiunea nostră în parlamentul!! romanii. Sâmbătă s’a începută în Senatulii românii discuțiunea asupra răspunsului la mesagiulă regală. Cu ocasiunea acesta d-lă Dim. Sturdza, şefulă partidului liberală, a sulevată şi cestiunea română de dincace de Carpaţî, numindu o o cestiune de existenţă naţională. Iată pentru a4î in puţine rânduri cuprinsulă discursului seu: Oratorulă trece la cestiunea esistenţei noastre naţionale. D-sa amintesce, că România independentă este locuită numai de Români, ală cărui neamă este compactă, şi nu de elemente străine. O altă datorie însemnată, care nu se poate negligia de nici ună guvernă românescă, este aceea, de a împedeca pe câtă se poate absorbirea elementelor românesci, ce locuescă în Ungaria, în Basarabia, în Bucovina, căci atunci când Românii din Ungaria vor fi maghiarizaţi, acei din Basarabia rusificaţi—şi România independentă va fi slăbită. Nu numai noi, ci şi Europa este interesată la menţinerea individualităţii neamului nostru. S’a zisă odată că „decă Austro-Ungaria n’ar esista, ea ar trebui inventată“. Ea credă că şi pentru România s’ar pute clice, că „dacă România n’ar esista, ea ar fi trebuită inventată!“ D. Sturdza vorbesce de suferinţele Românilor din Ungaria. D-sa face aprecieri etnografice, geografice şi statistice prin care arată cum Maghiarii întrebuinţază toate mijloacele, chiar cele mai brutale, pentru a desnaţionaliza pe Români. Nu ar fi doar o lipsă de tactă politică, dice oratorală, dacă guvernulă ţârei ar face aceea ce a făcută Bismarck cu ocasiunea tratatului din Berlină, adecă ar face pe samsarulă cinstită între guvernulă maghiară şi Românii de sub Corona Sf. Ştefană. Pe frontispiciulă palatului împârătescă din Viena stă scrisă lozinca: Iustitia regnorum fundamentum! Dar din nenorocire acestă nobilă şi frumosă lozincă a fostă uitată la Pesta. Trebue dor să nu tăcemă nici în parlamentulă ţârii şi sâ abordămă cestiunea cu bărbăţiă şi prudenţă. Esistenţa naţională a Românilor din Ungaria este o cestiune de viaţă şi pentru noi. (Aplause) D. Sturdza acusă pe miniştri, că au căutată a paralisa acţiunea Românilor asupriţi, că suntă în desacordă în privinţa atitudinei loră în cestiunea naţională. Unii dintr’enşii, dice d. Sturdza, nu voră sâ se strice cu Maghiarii, alţii încuragieză pe sub mână ciare irredentiste. Oratorulă face istoriculă revendicărilor legitime ale Românilor din Ungaria şi arată cum ar fi posibilă o împăcare între Unguri şi Români. D-sa arată, că soluţiunea pusă înainte de d. Horvath este o amăgire, şi că împăcarea nu se poate face de câtă pe târemură realităţei. D. Sturdza dovedesce, că irredenta română este o născocire a duşmanilor noştri. Chiar dacă amă pute lua Transilvania, noi n’amă trebui sâ o luămă, căci ar avea ca consecinţă distrugerea împărăţiei austro-ungare şi o conflagraţiune generală, care ar cădâ pe capulă nostru, a celoră slabi.* Precum ni se comunica din Bu- Nr. 266—1893.