Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1894 (Anul 57, nr. 1-23)
1894-01-14 / nr. 9
Pagina 2 asaltate de propunerile comitetului revoluţionară maghiară, care bătu şi la uşa lui Napoleon III. Fostul ministru italiană, generalulă de La Marmora, a publicată la 1874, în cartea sa un popiu de lucenisce documente remarcabile, cari ar merita mai multă de a trage atenţiunea tuturoră Românilor. La Marmora publica în cartea sa textulă originalii al unei telegrame a prinţului Bismark prin care îi propune să dea capitoră revoluţionari maghiari trei milione franci, spre a înlesni deşertarea ofițerilor maghiari de sub steaguri. Guvernul italiană respinse acesta propunere, deşi contele Usedom, ambasadorulu prusianu dar mai alesă domnulă Bernhardt trimesala specială pentru acestă afacere şi omidă de încredere ală prinţului Bismark, au făcută sforţări colosale pentru ca acesta afacere bănescă să reuşască în folosul consorţiului Kossuth-Klapka. Ce isprăvi mai făcură aceşti doi domni la Berlină, nu se poate proba încă prin acte, totă ce se scie positivă este, că domniile lord erau în relaţiunî necurmate cu Gerson Bleichröder, care a procurată guvernului pirusiană, prin intermediarul casei Rothschild, sumele necesare pentru resbelulă de atunci. Câtă a durată compania, trădările nu au încetată; de câte ori regimentele maghiare erau postate în faţa Prusianilor, ele consimţeau a fi desarmate fără umbră de resistenţă; asemenea şi graba mare, cu care s’a încheiată pacea, nu poate fi atribuită la altă causă, decâtă la ameninţarea unei revoluţiu în Ungaria. Impăratulă Francisă Iosifă a fostă dor constrînsă de Prusia, de a consimţi la acea nenorocită împărţire a staturilor sale în două părţi. Se credea, că prin aceasta divisiune, puterea Austriei va fi înfrântă pentru totd’auna. Ce teribilă desilusiune a luată locală calculelor făcute, căci divisarea imperiului Austriacă în două părţi a slăbită forte multă puterea morală, ce Germania trebuia să o aibă în Europa. Astfel, Maghiarii, prin o trădare laşă, au putută ajunge a fi puşi în rendulă stateloră celoră mari ale Europei, şi Jidovimea avu pe dată la disposiţiunea sa unăstată, unde puteafi atâtă-puternică. 12 Şi fără pică de ruşine, tovărăşia acesta inaugura domnia ei; celei dintâiu actă ală acestei onorabile asociaţiuni fu legea pentru fundarea societăţilor pe acţiuni, care fu aplicată numai în sensulă tolerării celor mai scârbose escrocherii. Numai în întâiul z ană, care a urmată promulgării acestei legi, se făcură în Budapesta pentru 327 milioane florini creaţiuni anonime, pănă la anul 1873, în care se întâmplă faimosulă crabcă, fundaţiunile trecură peste suma de 2 miliarde şi jumătate; şi acesta unde ? In Ungaria, o ţară fără industrie. Numai cu multă anevoinţă, escrocheriile de asemenea natură, inventate de Maghiarii cei noi, putură pătrunde în Austria cislaithană. Domnulă Frantz v. Löher, care în anul 1873 făcu o călătoriă de scrutări prin ţerile coroanei St. Ştefană, se înţelege însă, fără biletă de liberă parcursă, resumă impresiunile sale în modulă următoră : „Acestă adunătură de Cumani, Jasigi, „Pecenegi şi Bulgari, cătră cari s’au „alipită în cursulă secolelor, vr’o câteva „sute de mii de Germani, de Slavi şi Evrei, „nu poate deveni nici-odată ună poporă „cultă în sensulă adevărată ală cuvântului. „A fi permisă acestei turme să ocupe o „posiţiune conducătoare în Europa, este o „greşelă din cele mai funeste. Acestă pretinsă poporă n’a produsă nici o ideiâ de „cultură, nimica originală și caracteristică, „nici pe terenulă dreptului, nici pe acela „ală artei de guvernamentă, sau de resbelă, „nici în ceea ce privesce religiunea sau „moravurile sociale, nici în domeniulă artei şi ală sciinţei, dar nici celă puţină în „ramurile industriale sau comerciale ale activităţii lui. Ungaria nu a fostă nici-odată „altceva, decâtă ună consumatoră, şi a plătită totă ce a putută căpătă din domeniulă intelectuală, celorlalte poporă, numai „prin cereale, vite şi rândaşi la cai. Nu „are dor nici ună dreptă de a crede, în „aiurările sale, că se va pute ridica vreodată la rangulă unei puteri mari“. Justeţa acestei apreciări a fostă confirmată într’ună modă irevocabilă în cei douăzecî de ani, cari au trecută de când v. Leher scriea cuvintele de mai susă. Este doar de datoria celor ce au comisă greşela neiertată dela 1867, să o îndrepte, şi pentru aceasta omenii dirigenţi din Berlină trebue, în primulă locă, să renunţe de a mai susţină o politică antigermană, care favoriséaza maghiarismulă. Ni se va obiecta poate, că imperială germană se abţine de orice amestecă în afacerile interne ale Austro-Ungariei; în realitate însă, o asemenea înrîurire n’a încetată nici măcară o clipă de a se esercita, şi nici nu se pote altfelă între două state, între cari suntă legături seculare. Omenii, cari suntă astădi în capulă afaceriloră la Berlin, este adevărată, nu s’au preocupată de acâstă cestiune, dar acesta nu esclude posibilitatea că ei nu voră fi înlocuiţi cu alţii mai capabili într’ună viitoră apropiată. Opiniunea publică în Germania trece în momentulă actuală printr’o evoluţiune forte seriosă ; ea începe a se ocupa seriosă de Gestiunile cele mari ale politicei europene. Este dor de neapărată trebuinţă, să se formuleze câtă de curendă cereri precise, clare şi realisabile, pe cari publiculă germană va fi chiămată a le discuta şi aprecia. Ungaria trebue înzestrată cu o nouă lege electorală. In Austria acastă cestiune este la ordinea zilei. Maghiarii nu se vor pute sustrage de a se ocupa şi ei de acestă problemă. Departe de noi ideia votului universală, astfel cum îlă înţelegă democraţii socialişti. Ceea ce voimă, este o lege electorală, prin care diferitele naţionalităţi şi interesele diferitelor clase ale acestor naţionalităţi se potă găsi espresiunea loră. Este dar indicată, ca toate popoarele, cari sunt vătămate în drepturile lor electorale, să formuleze ună proiectă în acestă sensă, şi să-l supună de-adreptul Coronei. Elaboratură propusă nu se va atinge de ideia actuală de stată, astfel cum o înţelegă Maghiarii; elă trebue să aşede principială, că tote naţiunile se vor bucura de drepturi electorale egale. Opinia publică în Austria, precum şi în Germania, trebue câştigată în folosulă acestei idei; asemenea trebue dobândită sprijinulă Curţii împărătesei din Viena. Odată deputaţii Româniloră, ai Ruteniloră, ai Slovaciloră, ai Croaţiloră, ai Sârbiloră şi a Germaniloră intraţi în camera deputaţiloră dela Budapesta, toate celelalte cestiuni se voră regula dela sine și fără sguduiturî. Imperială germană nu va putea să nu susțină aceasta încercare, căci aici este vorba de cestiunea cea de căpeteniă a viitorului, ș’anume, del a se sei, decă poporală germană va putea păstra funcțiunea sa de arbitriu între popoarele Europei de mijlocă, ori decâ elă trebue să o cedeze Rusiei. Acesta se află în marginea regiunei lemnului, pusă la obârşia Bârsei groşetului, tocmai în punctul unde se întelnescă în linia de despărţirea apelor, munţii: Văcărea mare, Ilăresculu şi Comeşulă, precum şi muntele Lulele, ce este de-asupra peste ceilalţi, afară din regiunea lemnului. Amă căutată mă locă mai de adăpostă, în partea de cătră Bârsa groşetului, unde nî amă şi aşedată corturile. După aşeciarea corturilor, amă făcută vre-o 3 colibi acoperite cu scorţă şi aşternute cu cetină de bradă. Mulţi dintre lucrătorii şi servitorii, cari au adusă bagajulă, au sosită numai cătră sără, er o parte mare dintre lucrători nici nu au venită în acea zi aici, ci au rămasă îndărătă, unde era să se continue lucrulă. In dim1£jrmătore, 9 Iulie, s’a începută lucrulă din nou şi continuându-se bărbătesce. Marţi seara în 10 Iulie amă înaintată cu marcarea pănă sub Verfură Ilărescului. In 11 Iulie, fiindă sărbătorea S. S. Apostoli Petru şi Pavelă, ne-au cercetată aici vr’o câţiva fruntaşi din comuna Zernescu, între cari Dr. Iancu Meţiană, carele era şi proprietarulă muntelui Ilăresculu, şi Martin Kopony, proprietarulă fabricei de hârtie din Zârnescu, cu contabilulă său Ioană Gogonea. In astă cji n’amă lucrată, Amu cercetată însă cu ospeţii veniţi locurile din împrejurime. Unii din lucrătorii noştri au coborîtă prin pădure la Bârsă, spre a vena şi a prinde păstrăvi, er vr’o câţiva din dorobanţii români au coborîtă pe cealaltă costă a muntelui, josă la Dâmboviţa, spre a prinde păstrăvi, de cari atâtă în Bârsa, câtă şi în Dâmboviţa, se află în numără mare. Au şi adusă dorobanţii păstrăvi şi alţi peşti, dar ceialalţi n’au adusă nici peşti, nici vânată. Noi, membrii comisiunei, după ce şi la Tămaşulă mare cercetaserămă stâna deacolo, amă eşită arăşi la verfură Ilarescului, de unde coborându în josă, pe costa muntelui Comeşulă de cătră Dâmboviţa, neamă dusă la stâna din Comeşă, ce era în marginea de susă a pădurei. Era tocmai la mulsulă oiloră, de amiedi, când amă ajunsă noi aici. Spre marea nostră surprindere văduvămă, că la acesta stână nu mulgeau oile numai bărbați ciobani, ci erau și vr’o patru femei încă tinere, în cea mai bună etate, care încă se ocupau cu mulsulă. Patru cârduri, fiăcare de câte 400— 600 de oi, s’au mânată aici la mulsă. După ce s’a finită mulsulă, amă întrebată pe unulă dintre stăpânii tîrlei, cum de aici suntă și femei la stână? Elă ne răspunse : Noi suntemă economi de vite din comuna Poiana, în comitatul Sibiiului. Comuna nostră are un teritoriu forte mică, aşa că locuitorii nu se pot ocupa cu cultivarea pământului şi n’au nici alte meserii. Cea mai mare parte, ba se poate dice mai toţi locuitorii, se ocupă cu economia de vite, atâtă prin munţii noştri, câtă şi cu deosebire în munţii României, unii mergă apoi şi la câmpă în România. Astfeliu şi femeile noastre, ca băciţe ne ajută la lucrulă economiei de vite, vină cu noi mai peste totă locală, în câmpă, pe şesă şi în munţi, şi ne facă foarte mari servicii. Fiindă ele şi dela natură mai curăţele şi mai îndemânatice la manipularea lăptăriei şi pregătirea caşului şi a brânzei, precum şi chivernisirea celor pregătite, toate le fac mai bine şi mai cu folos decât bărbaţii. — Etă aşa suntemă, aşa trăimă noi; lucrămă laolaltă cu femeile nóastre la economia de vite! Apoi ne învita în stână să vedemă şi arangiamentală internă. Amă urmată învitărei şi amă intrată cu toţii în stână, unde îndată am fostă îmbiaţi cu lapte dulce proaspătă, încă caldă, mulsă numai atunci. In stână tóaté erau bine aşedate şi în ordine. Laptele, caşulă, brânza, urda, jintiţa, zărulă şi cocârţa; tóaté erau puse la loculă loră în vase şi pe poliţe curate, bine grijite şi în continuu aerisate. Apoi arătându-ne stăpânulă tîrlei mai de aproape caşulă şi urda, observă, că ei au brânză foarte bună, de-oare-ce băciţele loră nu smântânescă laptele, pe când la cele mai multe stâne mai întâiu se ia smântână de pe lapte şi numai după aceea îi dau chiagă şi facă din elă caşă şi brânză. Ce e dreptă, am şi aflată în toate privinţele o deosebire forte mare între stâna aceasta manipulată de băciţe şi între cea din Tămaşulă mare, condusă şi manipulată numai de bărbaţi. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI. Din Camera română. Disensiune privitoare la cestiunea română. Discursulă d-lui Take Ionescu. I. Take Ionescu... Şi acum să-mi daţi voie să mă ocupă de celaltă elementă, care a turburată, — şi comă dinaintă turburată, — desbaterea noistră, şi care a transformată şi discuţiunea pacinică şi liniştită a adresei într’o discuţiune ală cărei subiectă este atâtă de înaltă, în câtă credă, că nu este nici-unulă dintre noi, care atingându-lă, să nu fi regretată, că mintea lui nu este la înălţimea cestiunei. Aţi adusă în Parlamentă cestiunea Românilor din Ungaria, şi înainte de a cerceta, ce aţi voită, — în orice casă eu am convingerea adâncă, că rău aţi făcută, — daţi-mi voe să întrebă: aţi mai văcjută ună precedentă în acestă privinţă? Vădut’aţi vr’ună parlamentă ocupându-se cu cestiuni de acâstă natură? Şi când vorbescă cu D-vóastré nu mă ocupă de deputaţii tineri, cum este: D. Balşă, D. Grădişteanu, cari decă suntă făcuți din stofa, din care se facă omenii de stată, n’au avută încă ocasiunea să sectă pe aceste bănci, unde se pricepe răspunderea situațiunei, dar discută, dică aci, cu D-vóastre, cari n’aţi putută vorbi cu o ardere juvenilă, căci sciţi, că o asemenea ardere la oare-care vârstă se chiamă a doua tinereţe, şi a doua tinereţe nu trebue să sosescă nici-odată la constituţiile sănătose. Şi atunci întrebă: In ce parte aţi vădit, discutându-se o cestiune de aşa natură? Cunoscă multe neamuri, cari suntă împărţite în mai multe state politice, cunoscă multe nemuri, cari suferă, nu cunoscă, însă, vr’ună parlamentă ală unui stată oarecare, în care să se fi discutată o săptămână d’a rendulă situaţiunea fraţilor, din altă parte. Nu cunoscă să se fi discutată la Berlină cestiunea Germaniloră din provinciile Baltice, a căroră vechiă universitate din Dorpat a fostă desnaţionalisată. Nu stiu, ca la Parisă să se fi discutată cestiunea Francesiloră din Canada sau Lorena, nici la Roma în parlamentulă italiană să se fi discutată cestiunea Italienilor din Corsica, din Nizza, bordeiulă lui Garibaldi, din Trentină sau Triestă. D. Em. Porubaru: Cestiunea Cretei în parlamentură grecescă. I) Take Ionescu, ministru culteloru şi instrucţiunei publice: Rogă pe D. Porumbaru, când ne aduce exemplu din statele, cu cari trebue să ne comparămă, să nu ne dea de exemplu parlamentulă grecescă. (Aplause). Căci fără să fiu răutăciosă, cu ună stată, cu care trebue să fimă în bune relaţiunî, dar în parlamentulă de acolo s’a spusă, că, după cum s’a luptată Leonida cu cei 300 ai săi altădată, şi a biruită, totă aşa şi acum, flota grecă, compusă din două trei vase poate să merge să ia Ţarigradulă. Şi să nu mai faceţi comparaţiunea şi din altă punctă de vedere, şi anume: că decă este ună stată în Europa, care poate să îşi plătăscă toate fantasiile, este, de sigură, statură grecescă, pe care nu-l ameninţă nimeni, absolută nimeni, şi pe care-l apără frumoasele tragedii ale lui Sofocle, Iliada lui Omer şi Ruinele Pantheonului. Ziceam, D-loră, că nu cunoscă nici un exemplu de o asemenea discuţiune. Mă înşelam! Este unulă, şi D. Porumbaru putea să mă întrerupă cu acesta, dar ’i răspundă cu dicătarea fostului său șefa, astăci,1 decedată: Comparaison West pas raison. In senatulă dela Wachinghton s’a discutată cestiunea Irlandeziloră din Irlanda şi s’au depusă moțiuni chiar, cari, ce este dreptă, nu s’au votată. Dar despre Statele- Unite s a putută spune, că se învecinescă la răsărită cu Oceanulă, la apusă cu Oceanulă, la Nordă cu Aurora-Boreală şi la Sudă cu atâtea ţări, câte va voi să cucerescă. Nu potă să dică acelaşi lucru şi despre ţara românéasca; nu credă să o potă cjice câtă voiă trăi, deşi aşi dori-o Cum, dar, voiţi să credem, că atunci când aţi adusă acestă cestiune, aţi făcut-o, pură şi simplu, ca să daţi date statistice sau să arătaţi simpatii? Nu a fostă nimeni care să aibă o ideiă atâtă de josă despre poporală românescă, încâtă să se îndoiască, că în inimele Românilor din Regată nu suntă simpatii pentru Românii din toate statele, să credă că este nevoie de o dovadă parlamentară, reţinută de stenografi şi trecută la Monitoră, ca să afle, că Românii din regată au simpatii pentru Românii de aiurea. V-aţi făcută o prea slabă ideie de stima şi respectulă, pe care neamulă românescă le inspiră pretutindeni! Şi pentru că aţi vorbită de cestiunea Românilor din Ungaria, ca şi cum ar data dela 1885, seu dela 1883, sau dela 1888, daţi’mi voie să vă spună, că cestiunea acesta este mai vechiă, atâtă de vechiă, ca şi esistenţa poporului românescă. Intrebatu-v’aţi d-vostră, dacă nu este ceva caracteristică în modulă în care a fostă zămislită acestă neamă, şi dacă în istoria lui de veacuri elă n’a suferită consecinţele acestui faptă caracteristică? Nemulă românescă, d-loră, nu s’a desvoltată şi nu s’a născută, ca toate celelalte neamuri. Elă a fostă creațiunea unui mare împărată, a unui omă de geniu, ca să răspundă la o nevoie strategică. De aceea neamulă românescă nu se întinde, ca celelalte neamuri, pe cele două maluri ale unui rîu, mărginită între două lanțuri de munți, elă se află călare pe măsiră de munţi, ca o sentinelă gata să loveasca şi în dreptă sT"Uîl stânga. De aceea şi acestă neamă românescă este despărţită prin culmele Carpa Nr. 9—1894