Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1894 (Anul 57, nr. 1-23)

1894-01-14 / nr. 9

Pagina 2 asaltate de propunerile comitetului revolu­ţionară maghiară, care bătu şi la uşa lui Napoleon III. Fostul­­ ministru italiană, ge­­neralulă de La Marmora, a publicată la 1874, în cartea sa un­ po­piu de luce­nisce documente remarcabile, cari ar merita mai multă de a trage atenţiunea tuturoră Ro­­mânilor­. La Marmora publica în cartea sa textulă originalii al unei telegrame a prinţului Bismark prin care îi propune să dea capi­­toră revoluţionari maghiari trei milione franci, spre a înlesni deşertarea ofițerilor­ maghiari de sub steaguri. Guvernul­ itali­ană respinse acesta propunere, deşi contele Usedom, ambasadorulu prusianu dar mai alesă domnulă Bernhardt trimesala specială pentru acestă afacere şi omidă de încredere ală prin­ţului Bismark, au făcută sforţări colosale pentru ca acesta afacere bănescă să reu­­şască în folosul consorţiului Kossuth-Klapka. Ce isprăvi mai făcură aceşti doi domni la Berlină, nu se poate proba încă prin acte, totă ce se scie positivă este, că domniile lord erau în relaţiunî necurmate cu Ger­­son Bleichröder, care a procurată guvernu­lui pirusiană, prin intermediarul­ casei Roth­schild, sumele necesare pentru resbelulă de atunci. Câtă a durată compania, trădările nu au încetată; de câte­ ori regimentele ma­ghiare erau postate în faţa Prusianilor­, ele consimţeau a fi desarmate fără umbră de resistenţă; asemenea şi graba mare, cu care s’a încheiată pacea, nu poate fi atribuită la altă causă, decâtă la ameninţarea unei revoluţiu­ în Ungaria. Impăratulă Francisă Iosifă a fostă dor constrînsă de Prusia, de a con­simţi la acea nenorocită împărţire a sta­­turilor­ sale în două părţi. Se credea, că prin aceasta divisiune, puterea Austriei va fi înfrântă pentru tot­d’auna. Ce teribilă desi­­lusiune a luată locală calculelor­ făcute, căci divisarea imperiului Austriacă în două părţi a slăbită forte multă puterea morală, ce Germania trebuia să­ o aibă în Europa.­­ Ast­fel, Maghiarii, prin o trădare laşă, au putută ajunge a fi puşi în rendulă sta­­teloră celoră mari ale Europei, şi Jidovi­­mea avu pe dată la disposiţiunea sa ună­stată, unde putea­­fi atâtă-puternică. 12 Şi fără pică de ruşine, tovărăşia acesta inaugura domnia ei; celei dintâiu actă ală acestei onorabile asociaţiuni fu legea pen­tru fundarea societăţilor­ pe acţiuni, care fu aplicată numai în sensulă tolerării celor­ mai scârbose escrocherii. Numai în întâiul z ană, care a urmată promulgării acestei legi, se făcură în Budapesta pentru 327 milioane florini creaţiuni anonime, pănă la anul­ 1873, în care se întâmplă faimosulă crabcă, fun­­daţiunile trecură peste suma de 2 miliarde şi jumătate; şi acesta unde ? In Ungaria, o ţară fără industrie. Numai cu multă ane­­voinţă, escrocheriile de asemenea natură, inventate de Maghiarii cei noi, putură pă­trunde în Austria cislaithană. Domnulă Frantz v. Löher, care în anul­ 1873 făcu o călătoriă de scrutări prin ţerile coroanei St. Ştefană, se înţelege însă, fără biletă de liberă parcursă, resumă impresiunile sale în modulă următoră : „Acestă adunătură de Cumani, Jasigi, „Pecenegi şi Bulgari, cătră cari s’au „alipită în cursulă secolelor, vr’o câteva „sute de mii de Germani, de Slavi şi Evrei, „nu poate deveni nici-odată ună poporă „cultă în sensulă adevărată ală cuvântului. „A fi permisă acestei turme să ocupe o „posiţiune conducătoare în Europa, este o „greşelă din cele mai funeste. Acestă pre­tinsă poporă n’a produsă nici o ideiâ de „cultură, nimica originală și caracteristică, „nici pe terenulă dreptului, nici pe acela „ală artei de guvernamentă, sau de resbelă, „nici în ceea ce privesce religiunea sau „moravurile sociale, nici în domeniulă ar­­­tei şi ală sciinţei, dar nici celă puţină în „ramurile industriale sau comerciale ale ac­tivităţii lui. Ungaria nu a fostă nici-odată „altceva, decâtă ună consumatoră, şi a plă­tită totă ce a putută căpătă din dome­­­niulă intelectuală, celorlalte poporă, numai „prin cereale, vite şi rândaşi la cai. Nu „are dor nici ună dreptă de a crede, în „aiurările sale, că se va pute ridica vre­odată la rangulă unei puteri mari“. Justeţa acestei apreciări a fostă con­firmată într’ună modă irevocabilă în cei douăzecî de ani, cari au trecută de când v. Leher scriea cuvintele de mai susă. Este doar de datoria celor­ ce au comisă greşela neiertată dela 1867, să o îndrepte, şi pentru aceasta omenii dirigenţi din Ber­lină trebue, în primulă locă, să renunţe de a mai susţină o politică antigermană, care favoriséaza maghiarismulă. Ni se va obiecta poate, că imperială germană se abţine de ori­ce amestecă în afacerile interne ale Austro-Ungariei; în realitate însă, o aseme­nea înrîurire n’a încetată nici măcară o clipă de a se esercita, şi nici nu se pote altfelă între două state, între cari suntă le­gături seculare. Omenii, cari suntă astădi în capulă afaceriloră la Berlin, este ade­vărată, nu s’au pre­ocupată de acâstă ces­­tiune, dar acesta nu esclude posibilitatea că ei nu voră fi înlocuiţi cu alţii mai ca­pabili într’ună viitoră apropiată. Opiniunea publică în Germania trece în momentulă actuală printr’o evoluţiune forte seriosă ; ea începe a se ocupa seriosă de Gestiunile cele mari ale politicei europene. Este dor de neapărată trebuinţă, să se formuleze câtă de curendă cereri precise, clare şi realisabile, pe cari publiculă germană va fi chiămată a le discuta şi aprecia. Ungaria trebue înzestrată cu o nouă lege electorală. In Austria acastă cestiune este la ordinea zilei. Maghiarii nu se vor­ pute sustrage de a se ocupa şi ei de acestă problemă. Departe de noi ideia votului uni­versală, astfel­ cum îlă înţelegă democraţii socialişti. Ceea ce voimă, este o lege elec­torală, prin care diferitele naţionalităţi şi interesele diferitelor­ clase ale acestor­ na­ţionalităţi se potă găsi espresiunea loră. Este dar indicată, ca toate popoarele, cari sunt­ vătămate în drepturile lor­ electorale, să formuleze ună proiectă în acestă sensă, şi să-l­ supună de-adreptul­ Coronei. Elaboratură propusă nu se va atinge de ideia actuală de stată, astfel­ cum o înţe­­legă Maghiarii; elă trebue să aşede princi­pială, că tote naţiunile se vor­ bucura de drepturi electorale egale. Opinia publică în Austria, precum şi în Germania, trebue câş­tigată în folosulă acestei idei; asemenea trebue dobândită sprijinulă Curţii împără­tesei din Viena. Odată deputaţii Româniloră, ai Rute­­niloră, ai Slovaciloră, ai Croaţiloră, ai Sâr­­biloră şi a Germaniloră intraţi în camera deputaţiloră dela Budapesta, toate celelalte cestiuni se voră regula dela sine și fără sguduiturî. Imperială germană nu va putea să nu susțină aceasta încercare, căci aici este vorba de cestiunea cea de căpeteniă a viitorului, ș’anume, del a se sei, decă po­porală germană va putea păstra funcțiunea sa de arbitriu între popoarele Europei de mijlocă, ori decâ elă trebue să o cedeze Rusiei. Acesta se află în marginea regiunei lem­nului, pusă la obârşia Bârsei groşetului, tocmai în punctul­ unde se întelnescă în linia de despărţirea apelor, munţii: Vă­cărea mare, Ilăresculu şi Comeşulă, precum şi muntele Lulele, ce este de-asupra peste ceilalţi, afară din regiunea lemnului. Amă căutată m­ă locă mai de adăpostă, în par­tea de cătră Bârsa groşetului, unde nî­ amă şi aşedată corturile. După aşeciarea corturilor­, amă fă­cută vre-o 3 colibi acoperite cu scorţă şi aşternute cu cetină de bradă. Mulţi dintre lucrătorii şi servitorii, cari au adusă ba­­gajulă, au sosită numai cătră sără, er o parte mare dintre lucrători nici nu au ve­nită în acea z­i aici, ci au rămasă îndă­­rătă, unde era să se continue lucrulă. In dim1£j­rmătore, 9 Iulie, s’a începută lucrulă din nou şi continuându-se bărbă­­tesce. Marţi seara în 10 Iulie amă înaintată cu marcarea pănă sub Verfură Ilărescului. In 11 Iulie, fiindă sărbătorea S. S. Apos­toli Petru şi Pavelă, ne-au cercetată aici vr’o câţi­va fruntaşi din comuna Zer­­nescu, între cari Dr. Iancu Meţiană, carele era şi proprietarulă muntelui Ilăresculu, şi Martin Kopony, proprietarulă fabricei de hârtie din Zârnescu, cu contabilulă său Ioană Gogonea. In astă cji n’amă lucrată, Amu cerce­tată însă cu ospeţii veniţi locurile din îm­prejurime. Unii din lucrătorii noştri au coborîtă prin pădure la Bârsă, spre a vena şi a prinde păstrăvi, er vr’o câţiva din do­robanţii români au coborîtă pe cealaltă costă a muntelui, josă la Dâmboviţa, spre a prinde păstrăvi, de cari atâtă în Bârsa, câtă şi în Dâmboviţa, se află în numără mare. Au şi adusă dorobanţii păstrăvi şi alţi peşti, dar ceialalţi n’au adusă nici peşti, nici vânată. Noi, membrii comisiunei, după ce şi la Tămaşulă mare cercetaserămă stâna de­­acolo, amă eşită arăşi la verfură Ilarescu­­lui, de unde coborându în josă, pe costa muntelui Comeşulă de cătră Dâmboviţa, ne­amă dusă la stâna din Comeşă, ce era în marginea de susă a pădurei. Era tocmai la mulsulă oiloră, de amiedi, când amă ajunsă noi aici. Spre marea nostră surprin­dere văduvămă, că la acesta stână nu mul­geau oile numai bărbați ciobani, ci erau și vr’o patru femei încă tinere, în cea mai bună etate, care încă se ocupau cu mul­sulă. Patru cârduri, fiă­care de câte 400— 600 de oi, s’au mânată aici la mulsă. După ce s’a finită mulsulă, amă în­trebată pe unulă dintre stăpânii tîrlei, cum de aici suntă și femei la stână? Elă ne răspunse : Noi suntemă economi de vite din co­muna Poiana, în comitatul­ Sibiiului. Co­muna nostră are un­ teritoriu forte mică, aşa că locuitorii nu se pot­ ocupa cu cul­tivarea pământului şi n’au nici alte meserii. Cea mai mare parte, ba se poate dice mai toţi locuitorii, se ocupă cu economia de vite, atâtă prin munţii noştri, câtă şi cu deosebire în munţii României, unii mergă apoi şi la câmpă în România. Ast­feliu şi femeile noastre, ca băciţe ne ajută la lu­crulă economiei de vite, vină cu noi mai peste totă locală, în câmpă, pe şesă şi în munţi, şi ne facă foarte mari servicii. Fiindă ele şi dela natură mai curăţele şi mai în­demânatice la manipularea lăptăriei şi pre­gătirea caşului şi a brânzei, precum şi chivernisirea celor­ pregătite, toate le fac mai bine şi mai cu folos decât bărbaţii. — Etă aşa suntemă, aşa trăimă noi; lu­crămă la­olaltă cu femeile nóastre la eco­nomia de vite!­­ Apoi ne învita în stână să vedemă şi arangiamentală internă. Amă urmată învi­­tărei şi amă intrată cu toţii în stână, unde îndată am fostă îmbiaţi cu lapte dulce proas­­pătă, încă caldă, mulsă numai atunci. In stână tóaté erau bine aşedate şi în ordine. Laptele, caşulă, brânza, urda, jin­­tiţa, zărulă şi cocârţa; tóaté erau puse la loculă loră în vase şi pe poliţe curate, bine grijite şi în continuu aerisate. Apoi ară­­tându-ne stăpânulă tîrlei mai de aproape ca­şulă şi urda, observă, că ei au brânză foar­te bună, de-oare-ce băciţele loră nu smân­­tânescă laptele, pe când la cele mai multe stâne mai întâiu se ia smântână de pe lap­te şi numai după aceea îi dau chiagă şi facă din elă caşă şi brânză. Ce e dreptă, am şi aflată în toate privinţele o deosebire forte mare între stâna aceasta manipulată de băciţe şi între cea din Tămaşulă mare, condusă şi manipulată numai de bărbaţi. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI. Din Camera română. Disensiune privitoare la cestiunea română. Discursulă d-lui Take Ionescu. I­. Take Ionescu... Şi acum să-mi daţi voie să mă ocupă de cel­altă elementă, care a turburată, — şi comă dinaintă turburată, — desbaterea noistră, şi care a transfor­mată şi discuţiunea pacinică şi liniştită a adresei într’o discuţiune ală cărei subiectă este atâtă de înaltă, în câtă credă, că nu este nici-unulă dintre noi, care atingându-lă, să nu fi regretată, că mintea lui nu este la înălţimea cestiunei. Aţi adusă în Parlamentă cestiunea Românilor­ din Ungaria, şi înainte de a cerceta, ce aţi voită, — în ori­ce casă eu am convingerea adâncă, că rău aţi făcută, — daţi-mi voe să întrebă: aţi mai vă­­cjută ună precedentă în acestă privinţă? Vădut’aţi vr’ună parlamentă ocupân­­du-se cu cestiuni de acâstă natură? Şi când vorbescă cu D-vóastré nu mă ocupă de de­putaţii tineri, cum este: D. Balşă, D. Gră­­dişteanu, cari decă suntă făcuți din stofa, din care se facă omenii de stată, n’au avută încă ocasiunea să sectă pe aceste bănci, unde se pricepe răspunderea situațiunei, dar dis­cută, dică aci, cu D-vóastre, cari n’aţi pu­tută vorbi cu o ardere juvenilă, căci sciţi, că o asemenea ardere la oare-care vârstă se chiamă a doua tinereţe, şi a doua tinereţe nu trebue să sosescă nici-odată la consti­tuţiile sănătose. Şi atunci întrebă: In ce parte aţi vă­dit, discutându-se o cestiune de aşa na­tură? Cunoscă multe neamuri, cari suntă împărţite în mai multe state politice, cu­noscă multe nemuri, cari suferă, nu cu­noscă, însă, vr’ună parlamentă ală unui stată oare­care, în care să se fi discutată o săptămână d’a rendulă situaţiunea fraţilor, din altă parte. Nu cunoscă să se fi discu­tată la Berlină cestiunea Germaniloră din provinciile Baltice, a căroră vechiă uni­versitate din Dorpat a fostă desnaţionali­­sată. Nu stiu, ca la Parisă să se fi discu­tată cestiunea Francesiloră din Canada sau Lorena, nici la Roma în parlamentulă ita­liană să se fi discutată cestiunea Italienilor­ din Corsica, din Nizza, bordeiulă lui Gari­baldi, din Trentină sau Triestă. D. Em. Poru­­­baru: Cestiunea Cretei în parlamentură grecescă. I) Take Ionescu, ministru culteloru şi instrucţiunei publice: Rogă pe D. Porumbaru, când ne aduce exemplu din statele, cu cari trebue să ne com­parămă, să nu ne dea de exemplu parlamentulă grecescă. (Aplause). Căci fără să fiu răutăciosă, cu ună stată, cu care trebue să fim­ă în bune relaţiunî, dar în parlamentulă de acolo s’a spusă, că, după cum s’a luptată Leonida cu cei 300 ai săi altă­dată, şi a biruită, totă aşa şi acum, flota grecă, compusă din două trei vase poate să­ merge să ia Ţarigradulă. Şi să nu mai faceţi comparaţiunea şi din altă punctă de vedere, şi anume: că decă este ună stată în Europa, care poate să îşi plă­­tăscă toate fantasiile, este, de sigură, sta­­tură grecescă, pe care nu-l­ ameninţă ni­meni, absolută nimeni, şi pe care-l­ apără frumoasele tragedii ale lui Sofocle, Iliada lui Omer şi Ruinele Pantheonului. Ziceam, D-loră, că nu cunoscă nici un­ exemplu de o asemenea discuţiune. Mă înşelam! Este unulă, şi D. Porumbaru pu­tea să mă întrerupă cu acesta, dar ’i răs­pundă cu dicătarea fostului său șefa, astăci,1 decedată: Comparaison West pas raison. In senatulă dela Wachinghton s’a dis­cutată cestiunea Irlandeziloră din Irlanda şi s’au depusă moțiuni chiar, cari, ce este dreptă, nu s’au votată. Dar despre Statele- Unite s a putută spune, că se învecinescă la răsărită cu Oceanulă, la apusă cu Ocea­­nulă, la Nordă cu Aurora-Boreală şi la Sudă cu atâtea ţări, câte va voi să cuce­­rescă. Nu potă să dică acelaşi lucru şi des­pre ţara românéasca; nu credă să o potă cjice câtă voiă trăi, deşi aşi dori-o Cum, dar, voiţi să credem­­, că atunci când aţi adusă acestă cestiune, aţi făcut-o, pură şi simplu, ca să daţi date statistice sau să arătaţi simpatii? Nu a fostă nimeni care să aibă o ideiă atâtă de josă despre poporală românescă, încâtă să se îndoiască, că în inimele Românilor­ din Regată nu suntă simpatii pentru Românii din toate statele, să credă că este nevoie de o do­vadă parlamentară, reţinută de stenografi şi trecută la Monitoră, ca să afle, că Ro­mânii din regată au simpatii pentru Ro­mânii de aiurea. V-aţi făcută o prea slabă ideie de stima şi respectulă, pe care nea­­mulă românescă le inspiră pretutindeni! Şi pentru că aţi vorbită de cestiunea Românilor­ din Ungaria, ca şi cum ar data dela 1885, seu dela 1883, sau dela 1888, daţi’mi voie să vă spună, că cestiunea acesta este mai vechiă, atâtă de vechiă, ca şi esis­­tenţa poporului românescă. Intrebatu-v’aţi d-vostră, dacă nu este ceva caracteristică în modulă în care a fostă zămislită acestă neamă, şi dacă în istoria lui de veacuri elă n’a suferită con­secinţele acestui faptă caracteristică? Ne­­mulă românescă, d-loră, nu s’a desvoltată şi nu s’a născută, ca toate celelalte neamuri. Elă a fostă creațiunea unui mare împărată, a unui omă de geniu, ca să răspundă la o nevoie strategică. De aceea neamulă româ­nescă nu se întinde, ca celelalte neamuri, pe cele două maluri ale unui rîu, mărgi­nită între două lanțuri de munți, elă se află călare pe m­ă­siră de munţi, ca o sen­tinelă gata să loveasca şi în dreptă sT"Uîl stânga. De aceea şi acestă neamă româ­nescă este despărţită prin culmele Carpa­ Nr. 9—1894

Next