Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1894 (Anul 57, nr. 1-23)
1894-01-14 / nr. 9
încurcăturile în Serbia. Brașovă, 13 Ianuarie v. Luptele înverșunate de partidă serbescî, cari îșî află cea mai înaltă espresiune în procesul ce se face fostului ministru liberalo Avakumovicî, au împinsă regatul» Serbiei într’o crisă din cele mai periculose. De când au ajunsă radicalii la putere s’a stabiliţii în Serbia unu regime şi mai tendenţiose de partidă de cum era celu de sub regenţă, regime, care a identificata interesele statului şi ale guvernării lui cu interesele partidei dela putere şi a fostă violentă faţă cu cetăţenii, şi în gradă mare încăpăţînată şi neconciliantă faţă cu Regele însuşi. Ténérale rege Alexandru, după ce în urma loviturei de stată dela 18 Aprile anulă trecută, a delăturată regenţa şi a luată în mână frânele domniei, s’a arătată destulă de binevoitorii şi amicabilă faţă cu radicalii, cari ajunseră la putere. Aceştia înse n’au sciută se ittă mulţămitorî, n’au pricepută se menageze şi interesele dinastiei, ci au inaugurată uni regiuni cu tendenţe estreme, care a alterată încă dela începută raporturile partidei cu Regele. Pănă a mai trăită Dokid, crescetorulu şi sfătuitorul» Regelui, raporturile acestuia cu radicalii nu erau încă aşa încordate şi se făcuse încercarea de a stabili o împăcare cu elementele mai conciliante din partida dela putere. Dar după mortea lui Dokid conflictele între Scupstină şi Regele s’au sporită in aşa măsură, încâtă o ruptură a acestuia cu partida radicală a fostă neîalăturabilă. Aşa se presenta cele puţină situaţiunea din partea amicilor dinastiei Obrenovici. Alţii înse susţină, că acesta ruptură n’ar fi fostă tocmai neînlăturabilă, ci că în conaculu din Belgrada au învinsă nisce influenţe, cari urmăreseu scopul de a rumpe puterea radicalilor în ţară, considerândă acesta ca singurulă mijlocă de a salva situaţiunea regelui şi a regimului parlamentară în Serbia. Ori cum ar fi, faptă este, că regele în strîmtorea sa a chiămată pe tatălă seu Milan dela Parisă, ca se-i fiă întru ajutoră cu sfaturile şi esperiinţele sale. Apariţiunea ex-regelui Milan în Belgradă fu, precum scimă, semnalură marei acţiuni de statu în contra regimului radicală. Ministrul Gruicî înţelegendă de ce se tracteza şi-a şi dată imediată demisiunea, motivându-o cu presenţa ex regelui Milan în Belgradă. După constituţia cerbescu presenţa lui Milan în Belgradă este admisă numai în casă, când Regele ar fi greu bolnavă. Radicalii stau doar în casulă de faţă pe basa regei, când protesteză în contra venirei lui. Ei au şi causă de a se teme de înrîurinţa lui Milan asupra tînărului Rege, căci ex-regele a dată probe, că se pricepe de minune în alese intrigi, şi spiritură lui invenţiosă şi cutezătoră poate în adeveră se devină ameninţător» pentru posiţia radicalilor» în ţară. Se va vedè în curendu, dacă speranţa cea esprimat’o regele Alecsandru în convorbirea sa cu generaliia Gruiî, că tatălă seu va contribui la clarificarea situaţiunei, se va împlini ori nu. Deocamdată nu numai radicalii, dara şi progresiştii, afară poate numai de liberali, consideră venirea lui Milan la Belgradă ca o nenorocire. Se susţine din partea oficioşilor din Viena, că Milan are de cugetă a face posibilă o înțelegere între radicali şi Regele, dar problema pare aproape nerealisabilă deci vomă avea în vedere ura, ce domnesce în tabăra radicală tocmai contra lui Milan, pe care radicalii l’au depărtată din ţară. Greutatea situaţiunei zace în împrejurarea, că radicalii au majoritatea coverşitore, au cu ei aproape totă ţerănimea şi esercită astfel ca partidă o influenţă preponderantă în ţeră. Decă dar stabilirea unui compromisă cu ei este aproape cu neputinţă în împrejurările de faţă, va fi şi mai greu de a-i înfrânge şi de a-i nimici fără a lua refugiulu la mijloace violente, precum ar fi o lovitură de statu prin suspendarea constituţiei. Adevărată, că radicalii au făcută masseloră poporului promisiuni mari, ce nu le-au putută realiza, de pildă, că contribuţiile voru fi in modă însemnată micşorate şi că se va lăsa liberă cultivarea tabacului etc. Deca administraţia radicalilor, a scutită pe partisan! de esecuţiunea dăriloru, ea a creată prin acesta situaţiunea critică financiară a ţării, a făcută să se înrăutăţască raporturile comerciale într’una modă, încâtă ţara nu poate fi nici de cum încântată de acestă resultată ală activităţii regimului radical». Cu toate aceste însă e greu a admite, că ar pute succede astăcjî unui guvernă de a’şî forma o majoritate compactă în ţară cu delăturarea radicaliloră. Deocamdată regele cu concursulă tatălui său a isbutită de a forma una așa numită ministeriu neutrală, care se fiă peste partide. Vomă vede acuma deca lui Simici, fostulu ambasadore la Viena și lui Nicolaievicî, consilieră de stată, le va succede a afla cheia pentru aplanarea unui conflictu ameninţătoră ală dinastiei Obrenovici cu poporală, conflictă, care, de nu se va pute înlătura, va pute ave ună resultată funestă nu numai pentru Serbia, unde stau la pândă partisanii pretendenţiloril la tronă Karageorgevici şi Nichita alu Montenegrului, ci şi pentru pacea europenă. Pentru momentu puterile cele mai interesate în cestiunea serbescă, Austro-Ungaria şi Rusia, pară a fi înţelese de a lăsa cursă liberă evenimentelor, sprijinindu astfelu causa păcii generale. întrebarea cea mare însă este pănă unde poate merge acesta înţelegere? FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Escursiuni pe munţii ţerei JBârsei şi ai Făgăraşului, de Ioana Turcu. (41 (Urmare). In apropierea turmeloră, ce păsceau pe teritoriilă României, cu deosebire la Tămaşulă mică, dela Plaiură Turciloră încolo cătră Petra Craiului, se vedeau prin aerulă celă curată sburândă, doi câte doi, mai mulţi vulturi pleşuvi forte mari şi puternici, cari în sborulă loră întorcendu-şi din când în când corpulă cătră noi şi lăsândă să li se veda şi coloarea fulgiloră de sub latele şi lungile loră aripi, sclipiau într’o coloare argintiă, care juca într’una, după cum făceau învertiturile şi mişcările în sborură loră. Nu unulă sau doi, ci mulţime mare, 20 — 30 de astfelă de vulturi se vedeau sburândă, era mai încoce pe partea mai de susă, cătră Tămaşulă mare, pe unde păsceau oile şi mieii, se vedeau de asemenea alţi vulturi, totă aşa de mari, însă mai negri, a căroră colore, nici când făceau întorsături în sboră, nu se vedea a se schimba, vasedică nu se observa la ei albulă acela sclipiciosă, ce se vedea la ceilalţi vulturi. Când se apropiau de turme, ciobanii strigau după ei din răsputeri, dedeau chiotă şi-i isgoniau, aruncândă după ei cu bucăţi de lemne şi cu tăciuni aprinşi. După ce amă coborîtă în josă, amă întrebată pe ună ciobană dela stâna din apropiere, că de ce strigă după vulturi? Elă ne răspunse, că suntă nisce dihănii tare urîte pasările acestea, le facă multă pagubă. Ei îi numescă pe toţi vulcani. Cei dela Tămaşulă mică, din apropierea Petrei, mai mănâncă şi hoituri şi pentru aceea se ţină acolo în numără aşa mare, fiindăcă află mai multă de mâncare. Tocmai în zilele trecute se primejduise o vită mare, căreia după ce i s’a luată pielea, a fostă lăsată acolo la Tămaşulă mică. Vâltanii dela Tămaşulă mare însă suntă mai puţintei, dar suntă mai hoţi şi mai răi. Deca ciobanii nu grijescă bine, le fură mieii şi îi mănâncă, pândescă bine împrejurulă turmeloră de oi şi la ocasiunea bine-venită se slobodă, cu nespusă răpediune, mai alesă asupra mieiloră, cu mare putere prinde vâltanulă mielulă în ghiare și câtă clici, sboră cu elă mai departe, de nu-lu mai vedi. Poporulă pe aceşti vulturi în genere îi numesce vultani de munte, dar din cele spuse se vede curată, că cei dela Tămaşulă mică au fostă vulturi pleşuvi, sau vulturi de hoită (Aasgeier), or ceilalţi dela Tămaşulă mare au fostă vulturi de miei (Lämmergeier). O păreche de astfelă de vulturi negri, vulturi de miei, am mai vădută încă dincolo de Ilăresculă, la verfură Luţeloru susă la oberşia muntelui verdpelea, carele pe lângă Văcărea mare înclină spre valea Sebeşului cătră Făgăraşă. Intr’aceea înserândă, membrii comisiunei, ce fusese duşi la Tămaşulă mică, cum şi toţi lucrătorii, cari acuma înaintaseră cu lucrură pănă peste verfură Tămaşului mare, au venită şi ei la corturi. Petrecându-se și acesta seara totă ca și cele precedente, în diua de 7 Iulie desă de dimineță, s’a începută lucrulă mai departe, dincolo de verfulă Tămaşului, așa că pănă seara s’a înaintată cu marcarea pănă la locuîă numită „Făgetulu Caprei“ , s’a tăiată peste totă pădurea, s’au așezată la loculă foră stâlpii prescris! şi s’au făcută movilele de lipsă între aceşti stâlpi. Deorece acuma înaintaserămă cu lucrulă departe «peste verfulă Tămaşului, amă hotârîtă, ca în cjiua următore, 8 Iulie, fiindă de altfelă şi cji de Duminecă, să ne mutămă corturile tocmai la marginea extremă a regiunei lemnului, la „Verfură Ilărescului“. Aşa amă şi făcută. Amă pachetată totă şi parte călări, parte pe josă, cu bagajulă în spate, amă plecată cu toţii, în frunte cu corniţele supremă ală Făgăraşului, Mihaila de Horvath, comisiune şi lucrători, formau o caravană de peste 200 omeni, cari înşiraţi unulă după altulă, se părea, că ar emigra o considerabilă cetă de nomadi. Amă apucată pe poiană în susă cătră Verfulă Tămaşului, pănă amă eşită la plaiură principală, pe care apoi înaintândă şi trecendă peste Fâgetulă Caprei, peste Ciocănea și Ilăresculă, pe la 5 ore după amedi amă ajunsă la verfură Ilărescului. ■A. 3iTTT XTX TJTTTT. „tiagetft" ese în ftâ-corecţi Ateameaii psMrn Austro-Ungaria. Pe un ana 12 fl., pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franc!,pe șase luni 20 fr., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul Stentin Brasov la administratiune, piața mare, Târgula Inului Nr. 80 etagiulu I., pe unu anu 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusulu în casă: Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atfttu abonamentele câtu și inserțiunile suntii _____a se plăti înainte. ' Attswa. AuHiabttatoK ■ •■■■ 1 filligrana: ' '‘&Ă80VU. pint mare, TSrgulu Inuiul Kr. 30. Hrvntor't nefrttncate nv4 r* e//»mV*t»k y tWo*A*tcrip& nu sfytârim$kâ, ’ Bucuril« d# akudMi.: Swavüi plata ater«, Tlfr|jtt|ä . . ‘ Inului Kr. SC; - V- :n v • • ^saati-i© mai primejeau în Visna J" t',. 'Masse, Ifaasenstein & Togfer (Ono V(IC,r,),H. Schalek, Altus Herkder, itf. Jhikes, A. Oppelik, J. Donnebeg; în 12 ad apatia: A. Z. Goldberger, Eckutein Bernat: A . Frankfurt: G.-L. Daube ; in Hamburg: A. Steinir. Prețaiii inserțiuniloru:orferffi gannond pe o colona lior. .p 50 or. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a II-a o sena 10 pr. v. a. sau 80 bani. Nr. 9. Braşovi, Vineri, 14 (26) Ianuarie 1894. „Lupta naţională dintre Maghiari şi Români“. (Fine). Deja de la 1815, toate loviturile revoluţionare din Europa erau îndreptate în contra Papismului şi în contra imperiului Austriacă, pentru că exista convingerea, că numai aceste două puteri sunt în stare de a înfrânge tote rudele marei revoluţiuni francese. Spre a paralisa aceste două puteri s’au grejită neîncetată revoluţiuni în Italia şi Ungaria. Aceasta din urmă ţară era foarte aplecată la manopere de această natură, pentrucă direcţiunea întregei mişcări revoluţionare din Europa trecuse chiar dela începută în mâni evreiesci, şi că aceste găsiră în Ungaria instrumentele cele mai docile, pentru ţînta ce-o urmăreau Kossuth, acelă coborîtură maghiară ală neamului jidovescă, şi ală căruia adevărată nume este Kohut, era cam de pe la 1830 în relaţiuni strînse cu comitetulă revoluţionară din Parisă. Cu toate aceste, încercările copilăreşti ale revoluţionarilor din acelă timpă nu ar fi putută sgudui câtă de puţină puterile imperiului austriacă, decă capii conducători ai acestei mişcări nu ar fi scitită să câştige pentru interesele lor pe vechia rivală a Austriei, adecă pe Prusia. Relaţiuni între şefii revoluţionari maghiari şi Berlină se pot constata încă în timpul lui Iosifă II, asemenea când în anul 1848 deputaţiunea revoluţionarilor maghiari, condusă de Ladislaus Szalay, s’a presentată înaintea parlamentului germană dela Frankfurt pe Main, ea fu primită cu braţele deschise de cătră Evreula Simson, preşedintele acestei adunări, dar mai alesă de cătră ambasadorulă prusiana domnulă de Badovitz, care avu relaţiuni intime şi continue cu aceşti revoluţionari ; după potolirea revoluţiunei maghiare, guvernulă austriacă căpăta probe oficiale despre aceste manopere nedemne. Puţină înaintea declarării resbelului dela 1866 guvernele de la Berlină şi Florenţa erau