Gazeta Transilvaniei, aprilie 1894 (Anul 57, nr. 73-95)
1894-04-01 / nr. 73
Macţiimea, Administraţiunea, şi Tipografia: Braşovu, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimeta, INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşovu şi la urmatoarele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Glosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Danneberg, în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat, în Bucuresci: Agente havas, Suc- _ 'Cursale de Roumanie, în Ham - burg: Karolyi & Liebmann. Preţulu Inserţiuniloru: o seria garmond pe o colonă 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o serie 10 cf. sau 80 bani. „Gazeta* iese în fificare Cf. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un anu 12 fl., pe ?ese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru România și străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă S franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru și din afară și la doi. colectori. Atmnamiîntnlfl pentru Braserii a administrațiune, piața mare. Târgulft Inului Nr. 30 etagiulă I., pe unu anu 10 fl., pe sefle luni 5 fl., pe trei lun 1 2 fl. 50 ar. Cu dusula în casă. Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. ecu 15 bani. Atâta abonamentele câtă și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 73. Braşovii, Vineri, 1131 Aprilie 1894. jk. KT TT X- TT X-VXX. Non abonamente la: Cu fl Aprilie A894 st. v. ge «leschilde nou abonamentu, la rare invitania fie toți amicii șl gprijinitoril foiel n«intre. Pi*ețuSfi abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: pe -o.3a.0. aA-a.................................. IE £L pe sese lin-xii .................................. 3 fl» pe txei 1-ia.xi.ă. ....... 3 fl. Pentru România și străinătate: pe -u.aa.-u. a-aa.-u....................... -&0 fxs,XJ.cî pe şese 1-u.xi.i...................... EO „ pe txei 1-uLxxi ...................... IO „ Abonamente la numerele cu data de Dumineca: Pentru Austro-Ungaria: pe unu anü................................ 2 fi. pe sése luni .......................................... Ifi. Pentru România și străinătate: pe unu anu.................................... 8 francs pe sese luni .... 4 „ Abonarea se poate face mai uşorii prin mandate poştale. Administraţiunea „Gazetei Transilvaniei“. HilaE multa interesă! Srasovo, al Martie v. Am accentuat, de multe ori, că „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului română“ este în împrejurările nóastre de astăciî punctule, în jurulă căruia ar trebui se ne grupămă cu atâtă mai multă, cu câtă mai strîmtoraţi suntemă pe toate celelalte terene de cultură națională. Are cea mai plăcută ocasiune pentru noi, deea din acestu punctă de vedere amu are se înregistrăm u fapte şi momente, cari se ne îndreptăţâseă a conchide la unu nou aventă îmbucurătorii în stiula acestei Asociaţiunî, care pentru cultura poporului română ardelenii este în timpulă de acii aprópe singurulă asilă ocrotitori. Cu durere înse ne vedemu siliţi a constata, precum amă constatată și de altădată, că în privința aceasta nu vedemu nici pe departe realisându-se acele progrese, acea însuflețire nobilă și desinteresată, pe care o reclamă dela toata suflarea româneascá greaua situațiune, în care ne aflămă alți. Trecu fiiid« trecu septemâni, ba adeseorî trecu chiar luni întregi. Iară de a se da nici măcară ună semnă de viaţă din partea vechei nóstre Asociaţiunî, care deşi are peste 27 de despărţeminte, cuprincendu apróape întregii Ardeluie, se află însă ţinuturi întregi, unde nu se scie apróape nimicit despre esistenţa ei. Când despărţementula Selageană, care s’a distinsă ca unulă din cele mai active între despărţămintele Asociaţiunei nostre transilvane, luase anii trecuţi laudabila iniţiativă, de a controla moraulă învăţământului nostru poporală din acelă ţinută, trimiţândă delegaţi pe la esamene, încuragiândă pe învăţători prin acordare de premii şi laudatorii etc., ne măguliamă cu speranţa, că acesta nobilă şi folositoră esemplu va fi în celă mai scurtă timpă imitată, dacă nu de tóte, dar celă puţină de partea cea mai însemnată a despărţemintelor. Asociaţiunei nóastre transilvane. Neamu înşelată înse în aşteptarea nostră, căci frumosulă esemplu alu fraţilor noştri Selăgenî a rămasă, pe câtă scimă noi, fără imitatori. Nu numai, că nu putemă constata ună progresă în privinţa acesta, dar multe chiar şi din acele despărţeminte ale Asociaţiunei, cari mai ’nainte făceau ceva, acum pară a fi cuprinse de-o apatia neseusabilă. Nu scimă, cum şi întru câtă se esercită raportulă de subordinaţiune, ce se află între subcomitetele despărţămintelor şi între Comitetul centrală din Sibiiu, dar din informaţiunile sosite la Redacţia noastra din diferite păr’ţî, putem constata, că fiecare subcomitet lucreaz, după cum îi vine la socoteala; unele din ele nu convoca nici măcară adunarea generală cu anii întregi, altele o convocă curată numai pentru împlinirea formalităţii, căci condusele aduse în aceste adunări în multe caşuri nu se ducă îndeplinire, timpulă petrecută acolo cu discusiunile române, prin urmare, timpă perdută, şi cu tote acestea raporturile subcomitetelor despre „activitatea“ lor de peste ană sunt luate la cunoscinţă din partea Comitetului centrală adeseori fără cea mai mică observaţiune. Astfelă se perpetuază reală şi din acestă redresare apatia aceea tristă, de care vedemu, că suntă cuprinse astăciî multe din despărţemintele Asociaţiunei nóastre transilvane. Ar fi timpulă înse se ne reculegem ă în privinţa acésta şi se ne punemă pe lucru cu mai multă zelă şi cu mai mare seriositate. Nu ajunge se ne plângemă numai în contra apatiei şi indiferentismului, care de altmintrelea este o necontestabilă bela în sinlă societăţii noastre, dar trebue se căutămă şi după căuşele acestei bele şi pe câtă se poate se ne străduimă a le delătura. Vedemu, că în jurul nostru se desfăşură de toate părţile o activitate febrilă, care tinde la nimicirea culturei noastre naţionale. Societate şi guvernă de- potrivă lucreazâ cjină Şi noaptea pentru strâmtorarea învăţământului şi corumperea înveţătorilor noştri poporali prin totă felulă de mijloace şi daruri danaice. Cine are în primulă locă chiămarea de-a lucra pentru paransarea acestoră uneltiri, deca nu Asociaţiunea transilvană, care şî-a pusă de ţintă cultura poporului română ardelenescă ? Ar fi ună pecatu neiertată, decă noi n’amă grăbi, pănă mai e încă timpă, de-a esploata vastulă terenă de activitate culturală, economică şi naţională, ce ni-lă oferă acesta Asociaţiune, care este în telulă seu singura, ce ni-a mai rămasă, şi ale căreia artere ar trebui se străbată în toate păturile societății noastre ardelenesci, făcândă se se sirate esistența ei în toate unghiurile țerei. FOILETONUL I „GAZ. TRANS.“ Doamna Baudoin era o propietară avută de pământă. Tatălă ei, ună țărână bogată din Caux, i-a lăsată o avere, pe care soțulă ei i-ar fi băut’o fată, dacă nu-l împedeca moartea. Ajungândn ființă ei la etate corespunctătoare, se hotări a-la însura cu o moștenitore avută, ca astfelă să-și vadă și casa mai mărită. Din nenorocire Louis Baudoin se îndrăgi în fața unui pescară săracă, care n'avea nici barem la luntre, și se hotări a o lua de soţiă. Văduva refusa învoirea, dar tînărulă îşi puse carulă în pietri şi nu a cedată. Lupta între mamă şi fiu dura ună ană. In fine ea dise: „Bine, ia-o de soţiă. Insă una îţi spună: Nu vreau s’o vădă niciodată în casa mea, şi tu câtă vei trăi, nu vei primi dela mine nici ună bană.“ — „Cum voescl“, îi s zise Louis. Astfel, cununia se întâmplă. Trecură cinci ani; trei copii săltau în jurul lui. Louis mergea cu socrulă său la pescăriță, și soția lui hrănia copiii. Mergea cam pe subțirelă, însă dragostea învingea toate, așa câtă niciodată nu se adresară ei cătră doamna Baudoin. Dacă se întălniau Dumineca la uşa bisericii, ei o salutau, căci aşa cerea datorinţa. Ea însă se învălea şi mai tare cu năframa de pe capă şi fără de a orice vreună cuvântă, îşi grabea paşii, ca şi când ar fi muşcat’o ună şarpe de călcâe. Nici o visită, nici o comunicare înscrisă sau cu vorba, nu avea locă între ei. Totă convenirea se restrîngea la salutarea aceasta, care i-o oferiau tinerii, și la care bătrâna nu răspundea. Intr'o ei urla viforală, care făcea să se cutremure casele de pe țărmure. Doamna Baudoin locuia singură cu servitoarea ei, Anetta, una dintre acele fete normane tari, cari se pară a veţui pe pământă, numai pentru ca să curăţască bonetele femeilor din acestă ţara., Anetta ridica mânile spre ceră discendi: „Domne ce viforă! Câţi omeni vor fi acuma cu frică şi grijă!“ — „Cari omeni?“ o întreba văduva, care ca de regulă, se plimba în susă și’n josă prin odaiă și de tote se atingea, fără a se ocupa seriosă cu ceva. — „Rudele acelora, cari suntă pe mare“. Doamna Baudoin stătu pe locă. — „Taci“, îizise scurtă. Lua apoi o cusătură în mâni și fiindcă celulă era întunecată și începea a se înopta, ea se așecta lângă ferestră. Anetta își răcica capulă de mă gâmă ală ferestrii și privea spre mare. După ce i se porunci să tacă, numai din când în când scotea câte o vorbă: — „Caută, tocmai acum s’a surpată horneţul” lui Bertrand!... Colo Conchou grăbesce în josă spre țărmuri... și Pierre Guichard... și Denis Geoffroy și Madalena Goirau!... Ași vrea să sciu, că are ce s’a întâmplată acolo“. — „Nu vorbi atâtea!“ murmura văduva. Anetta își propuse să tacă, dar își apăsa totă mai tare nasulă pe gâmală ferestrii. — „Dar, dau, așa o tempestate, n’am mai văcjută nicî-odată!“ esclama ea după o pausă. Doamna Baudoin își puse arăși lucrulă la o parte și începu din nou a se plimba. Se audia urletulă viscolului, cum cădeau scânduri și se spărgeau ferestrii. Marea era într’o turbare îngrozitore. Acum văduva merse dreptă spre servitoare. — „Deca ești atâtă de curiosă, trage-ţi ghetele și vecil ce e nou.“ Anetta fu într’ună momenta gata. Când voi să plece, femeia strigă după ea: „Dar să te întorci îndată, căci vreau să sciu, ce s’a întâmplată“. Apoi arăși începu bătrâna normană a se plimba în susă și’n josă prin odaiă. Cu mânile la spate, cu buzele strînse, cu ochii în totă locuia și nicăiri. Trecură dece minute. — „Anetta încă nu vine!“ Viforulă se făcu și mai sălbatică. Deodată rămaseră ochii femeii ațîntiți asupra unui pată de copilă, ce era în unghiulă odăii. E datina în casele aceste, de-a lăsa toate, cum au fostă mai ’nainte. Era patulă fiiului ei... ală fiiului ei, care e pe mare. Umberto despre pace. Regele Italiei a primită grilele acestea în audienţă pe una corespondentă ală lui „Figaro“ din Parisă, înaintea căruia a făcută următorele declaraţiunî: „Causa neînţelegerilor dintre Francia şi Italia este atitudinea pătimaşă a pressei. . . . Intre cele două popoare esistă simpatiă adâncă. Eu sciu forte bine, că la D-vostre (în Francia) nu se vorbesce de altceva,decâtă de răsboiu. Susţineţi despre mine, că vreu răsboiul, şi (jiceţi, că naţiunea italiană va arunca fitilulă în butea cu pulvere de pușcă. Asta e o imposibilitate ! Nimică nu ne permite noue a face răsboiu. Bugetulă nostru se luptă cu deficitulă și Italia este ună stată cu multa mai tînără, decâtă să cuteze a face astfelă de aventuri. Noi amă jertfită totă, ca să facemă unitatea Italiei; abia suntă 24 de ani, de când nî-am fi eluptată unitatea — de ce dâră s’o periclitămă printr’una jocă, ală cărui sfirşită nu este sigură pentru nici ună poporă. Ce nebuniă a presupune aşa ceva despre noi! Rău ne cunoscă aceia, cari presupună aşa ceva despre noi. Noi, durere, n’avemă bugetulă Franciei; noi dară nu vomă provoca pe Francia la răsboiu, care dispune de o armată cu multă mai numărăsă, mai perfectă. Noi n’avemă şi nici nu putemă avea astfelă de intenţiuni. Dinpotrivă avemă lipsă de economisări mari şi tocmai acum ne dămă silinţa să mijlocimă economisări cu lealitate şi cu hotărîre, fără însă ca să sufere onoarea şi siguranţa patriei. Noi nu constituim o pericolă de răsboiu, ci din po-