Gazeta Transilvaniei, iunie 1894 (Anul 57, nr. 120-142)
1894-06-01 / nr. 120
Lealitatea partidei guvernamentale- Braşov, Blaiu. Acum, după ce s’a terminatii crisa ministerială prin reconstituirea cabinetului, după ce au reuşită se influinţeze pe monarchîi, ca se le dea brăşi pe Wekerle şi pe nedispensabilul Szilágyi, liberalii Unguri dela putere suflă din nou în trîmbiţa lealităţii. Nimeni nu este aşa de supusă Coronei, nimeni nu respectă aşa de multă drepturile ei constituţionale, nimeni nu aperă vacia ei mai multă, ca partida aşa -disă liberală, care astăciî serbeză ună nou triumfă. Într’adeveră, foile susţinute din fondulă de disposiţiune ală guvernului nu se ruşinază a vorbi chiar de o învingere morală a partidei liberale faţă cu Corona. Şi acesta numai câteva cile după ce totă acele foi erau pline de ameninţări contra „reacţiunei, ce-şi ridică urăşi capulă“, şi contra „îngrijitoarei influenţe vieneze“; după ce au fostă acusată chiar pe ministrulă de esterne Kalnoky, că ar aţîţa coroana în contra loră; după ce partida liberală a demonstrată cu atâta necuviinţă în contra hotărîrei monarchului, declarându-se solidară cu ministerială demisionată şi paralisândă misiunea, ce ’i s’a fostă dată din partea Maiestăţii Sale banului Khuen Hedervary, ca se formeze ună nou cabinetă. Forte nimerită înfăţişazăţiaruia independentă „Hazá.iik“ icona triumfului celui mai nou ală guvernamentalilor). „Ei s’au străduită, orice numitură ziară, de-a convinge Coroana în totă chipulă, că fără Wekerle nu poate fi partidă liberală, ci că fără de partida liberală isbucnesce în țeră anarchia politică. După ce înse Wekerle este solidară cu Szilágyi, se alege regele între anarchia, sau între regimulă parlamentară. Ducendă astfelă îndeplinire cu atâta dibăciă opera de înduplecare, a urmată împăcarea sentimentului Coronei: marea demonstraţia reală din clubula liberală de Sâmbătă, unde au recunoscută dreptulă Coronei de a-şî pute alege liberă miniştri sei, dar numai în acelă casă, deci va primi pe Szilagyi“. Este desgustatore priveliștea, ce ni-o oferă aceasta purtare a partidei de la putere, și nimică nu ilustreaza mai bine fariseismul acestei partide, ca faptulă, că astăci, lealitatea ei față cu Coroana a ajunsă se fiă luată în aperare de prietinii ei din stânga estremă. „Primimă cu bucuriă, esclamă „Egyetértés“, manifestaţia solemnelă de lealitate a partidei liberale, pentru că vedemă, că a fostu necesitate de ea, pentru ca crisa ministerială se se poata resolva favorabilă, trebue se ne bucurămă, că şi-a recunoscută greşala şi că în interesulu aperărei vamei Coroanei a făcută ceea ce întotdeuna e datore a face o partidă politică constituţională“. Deci şi Kossuthiştii o aici, atuncî trebue se credemă, că manifestarea realităţii guvernamentalilor, a fostă necesitată de postulatele momentului şi ale situaţiunei. Dar unde remâne atunci valoarea morală a respectului faţă cu Corona? Pe Kossuthişti îi înţelegemu, ei se gândescă numai la ajungerea scopului loră, de-a vedè câtă mai curen dă realisate reformele bisericesce, cari formeză unu punctă, de căpetenia ală programului loră. Conclusiunea, ce-o face de pilda „Egyetértés“, pe basa soluţiunei ce a luat’o crisa ministerială, dovedesce, că stânga estremă are mare speranţă, că de acum încolo misiunea, ce n’a putut’o împlini partida guvernamentală, va fi împlinită de însaşî Corona. După ce spune, că acum trebue se se resolve şi Gestiunea garanţiilor, numita foia esclamă: „In mânile regelui se află acuma sartea reformelor. Sperămu că în bune mâni se află. Şi voinţa regelui sprijinesce acum aceste reforme; sperămă, că aceasta voinţă se va şi valora în deplină mesură“. Aşadar după toate acestea realitatea partidei guvernamentale ar ave ținta, de-a face se fiă esecutate prin voința Coronei nisce reforme, pe cari aceasta partidă fără sprijinulă hotărîtoră ală Coroanei nu le poate realisa, fiind-că contra loră s’a pronunțată voința majorității coverșitore a poporațiunei statului. Frumosă realitate, care face aternătore marele interese ale poporaţiunei statului şi ale Coroanei dela realisarea fantasmagoriilor a unei partide lipsite de orîce vară morală! FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Manile femeiesci. Nu mai potă fi căsătorii nefericite. A trecuta timpulă, când omul se putea înşela la alegerea soţiei sale. înainte de a cere mâna unei fete, ea trebue rugată să şi arate mâna. Toate însuşirile bune şi greşelile suntă aci însemnate, ca şi într’o carte de compturî, toate însuşirile caracterului ei se potă ceti aici-----------decă este dreptă, ceea ce ne spune G. W. Geszmann în broşura sa ilustrată, întitulată : „Mâna femeiesed şi însemnătatea ei pentru studiarea caracterului femeiescău. Ediţia lui Carola Sigismund în Viena. Ce-i dreptă, autorulă nu are nimică comună cu chiromanţii cei vechi şi cu ţigancele, nu voiesce se scie nimică de profeţii, der mâna,fire «lei dă punct« de mânecare însemnate pentru cunoscerea caracterului. In fruntea broşurei pune autorulă următorul motto : „ Faţa omului este oglinda sufletului, mânile însă suntă oglinda caracterului1,1. Deja Gallus eficea: Mâna este organulă organeloră, ună instrumentă ală corpului omenescă, şi Aristotele trimise lui Alexandru celă Mare ună tractată asupra mâniloră, scrisă cu litere de aură şi aflată pe ună altară de-ală lui Hermes, cu motivarea, că acesta seivită numai de ună spirită aşa de mare este demnă. Afară de Aristotele s’au mai ocupată în opurile lor, cu chirosophia, adecă cu cetirea din mâni, şi alţi filosofi însemnaţi, ca Anaxagora, Artemidor etc.; încă în secululă trecuta se ceteau la universitatea din Jena prelegeri asupra acestui obiectă, şi chiar şi astăciî se ocupă multe persoane învăţate cu studiul chirosophiei, ceea ce dovedesce, că sciinţa aceasta are o basă reală... Cu privire la ceea ce se poate în generală ceti din mânile femeescl, dice autorulă între altele: Scimă, că toate tipurile de mâni, ce esistă, suntă de aflată atâtă la bărbaţi, câtă şi la femei, trebue însă ţinemă înaintea ochilor, o mică restrîngere, ce se impune prin deosebirea, ce esistă între dragoste şi minte. Dragostea, acestă proprietate de căpetenia a adevăratei femei, condiţionăză cu multă mai puţine nuanşe şi clase ca mintea, proprietatea marcantă a bărbatului, care îlă face „domnă ală creaţiunei“, şi care îlă doteza cu o superioritate, în timpulă nostru multă combătută, dar totuşi esistentă, asupra femeei. Deci nu ne vomă înşela aserândă, că unde între 100 de mâni bărbătesci, suntă apróape 5°/0 aproximativă asemenea, pe acelaşi numără de mâni femeiesci cadă apróape 12%, cari tradeză o asemănare şi mai mare. Ce se ţine de împărţirea tipurilor principale ale sexului femeiescă, în Europa aflămă cam următorulă raportă: Dintre 1000 de mâni femeiesci, 160 aparţină tipului conică seu ascuţită, 330 celui unghiulară şi 100 tipului lopătosă (vertebra din verfură degetelor) lăţită. De aci resultă, că mai multă ca jumătate dintre Europene seu aparţină condiţiei de artiste, seu celă puţină înţelegă arta; mai multă ca o treime au ună intelectă dreptă şi fină, care întru câtva e în stare a se apropia de caracterul bărbatului; şi cam o decime stă şi mai aproape de bărbată prin însuşirile spirituale. Noi vedem, şi scimă, că numai puţine femei au degete nodurose, deci le lipsesce darulă combinaţiunei, care le-ar face destoinice pentru lucrări filosofice; pentru aceea dintre lucrările spirituale, ele îşi şi alegă mai alesă de acele, cari aparţină mai multă tactului, decâtă sciinţei, cari receră mai curendă o suscepere viă, decâtă tăriă şi profunditate, mai multă fantasiă, decâtă judecată. Ca adevărate femei avemă să privimă în faptă pe acele, ale căroră mâni aparţină tipului conică. Aceste însă, ce e dreptă, posedă pe lângă însuşirile cele mai fermecătore ale sexului frumosă, şi — toate slăbiciunile şi defectele, ce suntă legate ade mânile conice. Mâna acesta predispune la uşurătate de minte, poftă de plăceri, sensualism, şi detrage posesoarei ei orice avântă mai înaltă spirituală. Pe lângă aceea, deci o astfelă de mână mai este simple, străvăciâciosă şi picantă, apoi grasă şi mică, atunci prin aceasta se marcheza femeia, care are aplecare numai spre dragoste, dansă şi alte pe- JLUN. „Gazeta“ iese în BI-care II. Alinamente pentru Austro-Ungaria: Pe un anu 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru România şi străinătate: Pe unu anu 40 frsnoi,pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul» pentru Brasovu: a administration o. piața «care, Tfirgula Inului Nr. 30 etagiula I., pe unu anu 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 8 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu eaomplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonaraentele cfttu şi inserţiunile suntui a se plăti înainte. Redacţiiinea, Adiinistraţiunea, şi Tipornia, Braşovă, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimeta, INSERATE se primesc la Administraţiune în Brasov şi la urmatoarele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Datmeberg, în Budapesta : A. V. Goldberger, Eckstein Demat, în Bucuresci: Agence Havas, Suc.cursale de Bournanie; în Hamburg: Karolyi tte Iflebmann. Preţulu Inserţiuniloru: o serie garmond pe o coloana 6 cr. şi 90 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 9-a o seriă 10 cr. sau 30 banî. Nr. 120. Braşovu, Mercuri, 1 (13) Iunie 1894. „Mişcarea Românilor din Transilvania.“ Sub titlulă acesta publică „ Agramer Tagblatt“ următorulă primă-articolă: în ciilele acestea s’a ţinută în palatură prima-ministrului ungurescă din Buda o conferenţă ministerială, la care au luată parte şi episcopii diecesari români. Scopulă conferenţei a fostă găsirea de mijloace şi căi pentru a mulcomi fierberea poporaţiunei române, seu unguresce vorbindă, pentru a afla modalitatea înfrânărei agitaţiunei române. Resultatulă acestei conferenţe este forte slabă. Ministrul-preşedinte a promisă înlăturarea după putinţă a gravaminelor înşirate de episcop, şi a provocată fr»f_r\/4 a f 2S no omoonnY că rotină na naofî oi V V. V« V V^JUVU^/4 uvi vy.uwi V Jk/* w v yi Y* pe învăţători dela orice activitate agitatorică. Cum şi pe ce cale cugetă premierulă ungurescă a satisface îndreptăţitelor pretensiuni naţionale, politice şi culturale ale Românilor din Ungaria, despre acesta n’a făcută nici o amintire. Acesta însă ne îndreptăţesce a crede, că aceste promisiuni nu sunt sincere. Desconsideratorea validitate a maghiarismului este în Ungaria, dela C. Tisza încoce, maxima întregei înțelepciuni a stăpânirei, şi aceasta esebide de totă egala îndreptățire a celorlalte popoare, cari formeaza statulă ungară. Deja în procesul Memorandului, pertractată în Clusiu, procurorulă de stată a declarat, în vorbirea sa, că poporulă română este în cultură ună elementă inferioră, politice nematură, deci incapace de a fi egală îndreptățită cu nobila rassă maghiară. Episcopii români deci nu vor fi primită cu mare încredere promisiunile primăministrului ungurescă. Cu toate acestea noi dămă o mai mare importanţă conferenţei convocate din indemnul lui Dr. Wekerle. Necesitatea convocărei unei conferenţe este aşa-coicendă confirmarea oficială, că poporaţiunea română este în adevăr, forte agitată, a cărei îndreptăţire este recunoscută din partea guvernului unguresc, prin promisiunea sanărei gravaminelor înşirate. Agitaţiunea română se arată din partea pressei maghiare dreptă o mişcare revoluţionară. Toate aceste solri colportate sunt tendenţiose, însă dovedescă totodată universala mişcare naţională a Românilor. Aceasta mişcare însă nu este produsă pe cale artificială, nu este importată de afară, ei este o reacţiune naturală faţă de inştiinţele, cari ameninţă esistenţa naţională a unui popor, care este conseiv de puterea sa numerică şi intelectuală. Aceasta luptă a Româniloră din Ungaria nu dateaza de erl, ci s’a începută deja în 1848, când dieta Ungariei, cu escluderea Româniloră, a preponderantei majorități a poporațiunei, a declarată uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Și ce au făcută Ma—U. n «mi .I a ^4-v. /.M a» r. _ _ v _ j v ^uiaxu U.O auuuux J.JJ.UUUO) jjoiiLlUUW. UU MUltlgi* pe Români la sine şi la statuia loră? După restituirea constituţiunei, Românii au crezută, că sub scutură legii de naţionalităţi voră pute participa la vieţa politică, însă ei au fostă respinşi cu hulă şi despreţuire, pănă când în anul 1881 s’au vedutu siliţi a păşi pe terenul pasivităţii. Ceea ce s’a întâmplată mai târziu apoi a fostă neîncungiurată necesitate naturală. Loviturile şovinismului maghiară au fostă totă mai vehemente şi ameninţau cu