Gazeta Transilvaniei, august 1894 (Anul 57, nr. 169-190)

1894-08-02 / nr. 169

* Redacţiunea: MainistratiaRea, ţi Tipografia: Braşovă, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc, — Manuscripte nu se retrimetat, INSERATE se primesc la Admi­­nistraţiune în Braşova şi la ur­­matoarele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Darincberg, în Budapesta: n­. Z. Goldberger, Eckstein Iternat, în Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; în Ham­burg: Karolyi & I­iebm­ann. Preţulu Inserţiuniloru : o seria garmond pe o coleim 6 or. şi 30 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifa şi învoială. Reclame pe pagina a 3-a o serie 10 cr. sau 90 bani. „toata"1 iese la­­a care dr. ASenarate pentru Austro-Ungaria: Pe un anu 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anii. Pentru România şi străinătate: Pe unu ana 40 franci,pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficieie poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul­ centru Braşov l­­a administraţiune, piaţa mare, Târgula Inului Nr. 30 etagială I., pe unu ană 10 fr., pe şăse luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusuri în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 16 bani. AtfLta abonamen­tele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 169. Braşovii, Lurd-Marţi, 7 (14) Augustt 1894. ^ TZ LTX UTLXI. Polonii despre maghiarisare. Intr’unulu din numerii premer­gători, vorbindu despre înfrăţirea maghiară-polonă, care, după foile un­guresc!, avea se fiă inaugurată în ediţiă nouă prin visita, ce au făcut’o de curendu miniştrii ungurescî la es­­posiţia din Lemberg, amu cjisti, că d-la Wekerle nu va putè câştiga aşa uşoru pe Polonii din Galiţia pentru aventure cutezate politice, fiind­că aceştia, în urma păţaniiloru din de­ceniile din urmă, au devenită mai precauţi. Părerea ndistră vine a fi întru cât­va confirmată prin atitudinea, ce-o observă­­fiarele polone faţă cu politica de naţionalitate a guvernu­lui unguresc), desfăşurată în cunos­cuta vorbire de la Baia­ mare a mi­­nistrului-preşedinte Wekerle. Unul­ din­­fiarele de frunte po­lone din Galiţia „Notva Reforma“ su­pune vorbirea lui Wekerle şi întreaga lui „politică de naţionalitate“ unei critice severe și nimicitoare, care de­notă, că în aceasta cestiune de pri­­mula ordină Polonii nu împărtă­­şescă vederile amiciloră loră unguri. Critica aceasta este cu atâtă mai semnificativă, cu câtă ea s’a făcută după visita miniștriloră ungurescî la Lemberg. Dar se vede că ce scrie „Nova Reforma“ despre vorbirea ministru­­lui-preşedinte Dr. Wekerle. „Acesta vorbire“, cfice ea, „este o nouă dovadă că Ungurii desconsideră drepturile naturale ale naţionalităţilor­­ nemaghiare şi anut.fi firmei hotărîţî de a suprima fără cruţare totă, ce este de provenienţă nemaghiară între marginele Ungariei şi ale Transilva­niei“. Intregă cuprinsulă discursului lui Wekerle — continuă numita fotă — documentază, că guvernulă un­­gurescă nu se gândesce de a se abate dela cărarea, ce duce la assi­­milarea forţată a poporaţiunilor­ nema­ghiare ale Ungariei. C’ună straniu ci­nismă a declarată Dr. Wekerle, că nu cunosce o cestiune de naţionali­tate în Ungaria, că cunosce numai pretensiunî ale cetăţenilor­ unguri, a căroră limbă maternă nu este cea maghiară. „Ei bine, a fostă ună timpă“, adauge „Nowa Reforma“, — „când toţi locuitorii Ungariei erau priviţi ca supuşi ce vorbescă limba ma­ghiară, şi patriotismulă maghiară, care şî-a pusă aciî ca ţintă ma­­ghiarisarea Germanii­oră, Slaviloră şi Romăniloru Ungariei, credea atunci de a sa datoriă, se combată, pe vidţă pe morte principiile, ce le proclamă acuma bărbatulă de stată adorată ca ună idolă de cătră Maghiari. Deja în acâstă negare bruscă a drep­­turilor­ naţionalităţilor, se cuprinde dovada, că guvernulă maghiară în con­sonanţă cu poporulu maghiară nisuesce în modă consolu la maghiarisare, deşi caută se nege acesta, pentru a nu fi condamnată, de Europa şi de întreaga lume civilisată şi pentru a scăpa de imputarea că procede în modă nedreptă şi neumanit“. Aşa vorbesce foia polonă des­pre tendinţele şi inştinţele guver­nului unguresc, într’ună momentă, când acestă guvernă întinde mâna de înfrăţire Poloniloră. Ună­­fiară boemă observă nimerită, că de aici nu resultă, că pretinsa „înfrăţire po­­lonă-maghiară“ ar fi ajunsă deja la gradul­ de intimitate, ce pară a­ o dori aşa de multă gazetele liberale germane din Austria. Evreo-Maghiarii de la „Pester Lloyd“ se vor­ grăbi de-a susţină cu neruşinarea loră îndatinată, că şi „Nova Reforma“ scrie numai de aceea astfelă, pentru­ că a fostă mi­tuită cu bani de ai Ligei din Bucu­­resci. Dar nu numai acesta foră, ci chiar şi organulă conducători­­ală Poloniloră din Galiţia, „Grns“, se es­­primă în modă foarte nefavorabilă, deşi cu mai mare reservă, contra declaraţiunilor­ ministrului - preşe­dinte Wekerle în cestiunea naţiona­lităţiloră, eficendu, că ele „facă o im­­presiune neplăcută“. Deca şi asupra Poloniloră, cari pănă acuma treceau ca fraţi de cruce ai suprematiştilor­ unguri, face o neplăcută impresiune politica de naţionalitate a guvernului ungurescă, ne putem­ închipui câtă de departe a împinsă lucrurile la noi nenoro­­citură egoismă şi fanatismă de rassă. FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Int­erviu. Traducere din franţuzesce. (3) (Urmare.) După 5­­file, ela ajunse pe la 8 ore dimineţa în orăşelulă de Porchereine. Acolo unu omu îi luă bagagiula şi­ la puse în­tr’ună omnibusa, care servea şi drepta cara de poştă. Prima grije a lui Albert, după o noapte petrecută în trenă, fu de a face o baie, de a-şi schimba îmbrăcămintea şi de-a dejuna bine. Castelul­ de Valmer era departe de o leghe. Diligenţa, ce comunica în vecină­tatea castelului, pleca numai la 2 ore. Ela profită de acesta timpă şi cercetă orăşelulă, ce era aşa de mica, în­câta putea încăpea foarte bine pe piaţa Concordiei din Paris­. De la Stemne încoce fie­care are maniera sa de a voiagea. Aceea, a lui Albert era mai primitivă. In ce privesce moravurile era a recruta jucându-se la comedia francesă „m­i­­cula orășela“ (la petite viile) de Picard, și sciea totu ce-i trebuia. In ce privea monumentele dela Por­chereine, ele nu ofereau decât­ una inte­resa foarte secundara. Ele se compuneau dintr’o mică biserică nou zidită, și din casa primăriei, vecină cu casarma gendarmeriei. Casele erau mici, prăvăliile întunecose, „ca­feneaua Comerciului“ părăsită! Intr’o mică stradă, unde orba cresce printre petrile pa­­vagiului, una omu sucea o funiă, facendü câte una pasa Inderett. Nimeni nu era pe stradă, afară de una mica grupa, ce se pos­tase pe piață, înaintea poștei. La 2 ore Albert se sui pe imperialul­ indiligenței. Sosindü la destinația, el­ se scoborî în fața castelului situata numai de o bătae de puşcă departe. Ceea ce se chema castelul­ de Val­mer, era o locuinţă vastă modernă, zidită din piatră, formându una paralelograma deschisa, ale cărei aripi erau unite prin­­tr’unu grilagiu întrerupta de stâlpi împo­dobiţi cu vase de flori. Zărinda pe calatorii, doi servitori aler­gară și luară bagagiula lui Albert, apoi ilii invitară să-i urmeze. După ce străbătu în sala cea mare de intrare și nevecfenda pe nimenea, se îndreptă spre una lunga cori­­dorii, la capetula căruia o servitoare robustă sta în ușa bucătăriei, ce era arangiată ca una museu. — D-Vostră sunteți domnulü, pe care stăpânula meu, d-lü marchist, Ilü aștâptă­­jilnicu? d­ise servitoarea facendo una compli­menta respectuosa. Elü este în grădină cu damele sale. Jean s’a dusü să-la în­­sciințeze. Domnulü nu voesce se între în salonu, să se odihnescă puținii ? — In care parte se află grădina ? — Pe aici, domnule. Urmându alea din stânga, sunt sigură, că veţi afla par­­cul­ și îi veţi întâlni. — Mulțămescfi,­­zise Albert, îndrep­­tându-se spre grădină, pe care o traversă. La intrarea în parcu, el o observă pe marchisul­, care, urmată de familia sa, venia spre el­. — Iubitulu meu Albert,­­zise gazda căsii, strîngendu-i mâna cu căldură. D-ta ești fiulu unui vechiu amicut alu meu, ești fiulu celui mai bunü amicit alu meu, des­pre care îmi aduci. ..fără îndoială, spiri bune. — Am lasato pe tata la Paris, în de­plină sănătate. — Te primesc­ fără ceremonie, după cum ar fi primit, şi amicula meu. Iţi pre­­senta pe soţia mea... pe fiica mea Agnes... şi pe sora mea Placide. — Placide? cugeta Albert închinân­­du-se la fie­care presentare. După o schim­bare de întrebări şi răspunsuri obligate, mar­­chisa şi mătuşa Placide se depărtară. Mar­chisul o invită pe Albert să-i facă onoare la o colațiune (afină), servită în antreula flo­răriei, și care se compunea din miere, fructe și prăjituri. — Noi prancfimț la 12 ore și cinama la 7 ore sora. Acum sunt­ 4 ore; să luam­ ceva pănă atunci... Agnes ? — Tată? — Dă-mi sticla aceea de pe lada cu portocale. In sănătatea vechiului meu amicii Morizan și a D-Tale, iubitul­ meu Albert! (fise marchisul) întinerendu-i paharul). — Și eu într’a D-vostre, (fise Albert. O voce germană despre cestiunea română, piarură germană „Kölnische Zei­tung“ publică în numerulu seu dela 10­­. c., ună articolă remarcabilă datată din Pesta, despre cestiunea română. In introducere protesteaza contra necontenitelor­ și regulate­­lor­ suspicionărî din partea jidano­­maghiarului „Pester Lloyd“, că toate­­fiarele, cari nu tractază cestiunea română pe gustulă şoviniştilor­ ma­ghiari, ar fi mituite cu bani de ai Ligei. Dup’acesta marele­­fiară rhe­­nană vorbesce astfel­ despre cău­şele controverselor­ dintre Maghiari şi Români. La anul­ 1848 a erupta în renumita adunare dela Blasiu, cu putere elementară, consciinţa naţională a Românilor­, cari se­col­ de ani au fosta lipsiţi de drepturi po­litice, şi de atunci cela dintâiu articolu de credinţă politica ala lora este egala îndrep­tăţire naţională. Absolutismula austriaca, care în anii 1850 curma cu toate libertăţile, lăsa, pe lângă toate tendinţele sale de ger­­manisare, neatinsa principiula de egală în­dreptăţire naţională. Autonomia provincială, de care s’a bucurată marele principata ala Ardealului, prin anii 1860, susţinu forte stricta, din principiu şi din praxă, egala în­dreptăţire a celor­ trei limbi ale ţerii, ma­ghiară, germana şi română, şi nici-odată n’au trăita Românii timpuri mai bune, ca atunci. Reintroducerea starilor­ publice de atunci, cari s’au delăturata prin pactura dela 1867, şi a cărora încetare, a pusa liasa hegemoniei maghiare prin recunosce­­rea uniunei publicată în moda vo­nirai la 1848 în dieta dela Clusiu, şi care vnse din partea Romăniloru nicî-odatâ n’a fostă recunoscută — este ţînta tuturora politicilor­ români şi formezâ conţinutula programului naţionala dela 1881. Maghiarismulu din contră ţine unitatea teritorului ungară — se înţelege, ruptă prin independenţa Croaţiei — şi va­labilitatea nemărginită a lim­bei statidui ma­ghiară, ca inviolabile, şi nu voiesce se recu­­noscă în lară lângă sine nici o individualitate naţională. Legea de naţionalităţi dela 1868, o împlinire forte defectuoasa a promisiunilor­ date locuitorilor­ nemaghiari ai ţării în de­­cursul­ luptelor, pentru restituirea dreptu­lui publici ungarii, este, în ochii acestora „minimula“, de ce au ei lipsă pentru sus­ţinerea esistenţei lor­ naţionale; după pă­rerea Maghiarilor a celora mai moderaţi, „maximula“, ce­ la pote oferi statuia naţio­nala maghiara cetăţenilor­ săi de „limbi străine“ , după convingerea şoviniştilor şi ul­­tranaţionalî ai rassei domnitare, o pedecă de căpeteniă pentru contopirea tuturora Nemaghiarilora, la care tinda ei, seu mai bine cfisa, o piedecă de căpetenia pentru ni­micirea naţionalităţilor!! germane, slovace, serbesci şi române, care tendinţă de ni­micire lungi! timpi! s’a ţinuţi! în ascunsă, acum înse e declarată pe faţă. Era tiszaistă de cincî­sprecfece ani a urmărită în conţinu acesta scapă, şi adecă de-o parte prin legi, cari în mare parte pa­­ralisau conţinutula legii de naţionalităţi (propunerea obligată a limbei maghiare în şcolele poporale, legea kisdedovurilor­, le­gea pentru şcolele medii etc.); de altă parte printr’o plană de administrare, care violă, cu scop­ vădită, disposiţiunile legii de naţionalitate şi prin aceea sindui forte tare credinţa populaţiunei în sânţenia le­gilor«. Inverşunarea din causa acesta se ma­­nifesteză în modulă cela mai vehementă din partea celora trei milioane de Români; s’a manifestata însă de repeţite­ ori şi din partea Slovacilora şi Sârbilor, şi chiar şi în oposiţiunea parlamentară, făcută din partea Saşilora ardeleni, faţă cu politica volnică naţională a lui Tisza.

Next