Gazeta Transilvaniei, mai 1895 (Anul 58, nr. 97-120)
1895-05-02 / nr. 97
Estracţiunea. Agistraţiune ;i Tipografia; 3to?07, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrimcate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Hesse, A. Opperts Nachfolger, Anton Oppelik, J. Danneber, in Budapesta: A. Z. Goldbergerg, Eckstein Bernat; în Bucuresci: Agence Havas, Succursale de Roumanie; In Hamburg: Károlyi & Liebmann. Preţul Inserţiuniior: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o seria 10 cr. seu 30 bani. „Sazeta“ iese în lacare îi. Aconamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 AL, pe şeseluni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România si străinătari: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fl., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate paclele poştale din întru şi din afară şi la doi. colecteri. lenamantul pentru Braşoi administraţiunea, piaţa mare. Târgul Inului Nr. 30 etagiu I., pe un an0 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 8 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 97. Braşov, Luni-Marţi, 2 (14) Mai 1895. A 3^rTJL XdTTIZZ. Biserica şi naţiunea cere reparare. Braşov, 1 Mai v. 1895 ■ Pentru acum ne vedem nevoiţi a Întrerum pe articulii noştri: „Ce facem?“, pentru ca la locul acesta de frunte se ne ocupăm de cestiunea : ce trebue se facem într’un anumit cas, care reclamă cu urgenţă repararea unei greşeli, a căreia consecenţe pot fi deopotrivă funeste pentru biserica şi naţiunea nostră. In numărul trecut al ferei noastre am publicat scrisoarea de convocare a congresului naţional-bisericesc al provinciei metropolitane greco-orientale din Transilvania şi Ungaria. Dumineca viitoare 7/19 Mai a. c. se va deschide acest" congres şi se vor începe lucrările lui. Nu voim se cercetăm aici de ce congresul nu s' a putut întruni conform prescrierii statutului organic la terminul normal de 1 (16) Octomvre 1894, cum se constată în convocare. Capul bisericei va da, credem, înaintea congresului însuşî desluşirile necesare pentru acesta regretabilă şi fatală amânare, prin care s’a lovit nu numai în lege, ci şi în interesele bisericei, cari pretind o regulată funcţionare a corpului seu celui mai înalt representativ. Deca şi nu s’a convocat la timp şi în mod normal, ci se convocă numai acuma „în mod supletoriu“, destul, că congresul se întrunesce peste câteva cfile şi va fi chiămat prin urmare se-şî eserciteze toate drepturile, ce-i compet în sensul legii, şi se-şî implinesca marile sale îndatoriri ca suprem for în afacerile naţionale bisericesc. Cea mai de căpetenie datoria a congresului naţional-bisericesc este înse de a păstra cu scumpetate, şi de a apăra cu energiă autonomia, vacţa şi sătenia bisericei. Deca vr’odată, de când s’a adus şi sancţionat statutul organic, s’a simţit necesitatea ca congresul se-şî implinésca acesta mare şi capitală îndatorire, atunci ea se simte astăcî. Se impune cu necesitate şi cu putere congresului naţional-bisericesc, ce se va întruni Duminecă, a lua posiţiune hotărîtă nainte de toate faţă cu trista încercare, ce s’a făcut în Sinodul archidiecesan din Sibiiu de a deschide volniciei potestăţii publice toate porţile bisericei, ca se între în ea şi se submineze şi distrugă după plac temeliile organisaţiunei ei. Pasul funest, ce l’a făcut Metropolitul şi Consistorul în afacerea preoţilor şi dascălilor întemniţaţi în procesul Memorandului şi care pas, din nenorocire a fost luat la cunoscinţă de majoritatea Sinodului, pretinde cea mai grabnică şi radicală reparare, în interesul autonomiei, a varei şi a sânţeniei bisericei. Acesta reparare o aştaptă credincioşii bisericei, o aştaptă toţi Românii îngrijiţi de sartea naţiunei lor de la congres. Congresul naţional bisericesc este chiamat a judeca, ca forul cel mai înalt şi competent, deci din punctul de vedere al autonomiei bisericei şi a liberei ei desvoltări pe basa constituţiei sale, este ori inadmisibilă teoria desfăşurată de Excelenţa Sa Metropolitul Miron Romanul în Sinodul din Sibiiu cu privire la mărginirea libertăţii funcţionarilor bisericesci de a ’şi esercita drepturile lor cetăţenescî. Congresul naţional-bisericesc va avea în deosebi se chibzueasca şi se se pronunţe, deca prin disciplina internă bisericeasca poate fi mărginită ori nu libertatea preotului de a lua parte, după ale sale convingeri la luptele politice constituționale. Congresul național-bisericesc are la rândul său se chibzueasca deca se poate tolera o teoriă, după care instituțiunile bisericei ar deveni un joc în mâna guvernului, admiţenduse printr’însa, că aceste instituţiunî pot fi ori şi când ameninţate deca preoţii ar întreprinde vr’o acţiune politică legală şi constituţională, care se nu placă potestăţii, şi se fiă priviţii de ea ca o pornire duşmănosă în contra statului. Acesta a susţinut-o, precum seim, Metropolitul, spre motivarea pasului întreprins în afacerea Cristea şi soţi. întrebăm acum, ce acţiune întreprinsă de un preot român, fie pe terenul politic, ori cultural, ori chiar bisericesc, întrucât ar urmări o direcţiune şi un scop naţional românesc, nu este considerată acuî din partea stăpânirei unguresce ca o „pornire duşmănosă în contra statului?* Unde ar ajunge biserica cu instituţiunile ei, deca într’un timp, când se consideră ca acţiune duşmanosa contra puterii chiar şi faptul, că ne folosim de limba noastra şi că cântăm cântecele noastre românesc!, s’ar adopta vederile Mitropolitului şi s’ar declara astfel, că statutul organic numai aşa se poate păstra şi apăra, deci preoţii toţi se vor tocmi ca slugi la guvernul unguresc ? Congresul naţional-bisericesc e dator de a îngriji ca instituţiunile bisericei se fiă păzite cu scumpetate şi să nu fiă făcute dependente dela fluctuaţiunile politice şi de aceea trebue se-şî tragă seama şi cu capul bisericei şi se cumpeneasca şi decidă, decâ ii este permis lui de a face politică militantă pentru interesele vremelnice ale puterii publice în detrimentul intereselor de viaţă ale bisericei şi ale naţiunei sale? Toate aceste mari îndatoriri şi probleme i se impun congresului naţional-bisericesc al Românilor grecoorientalî şi el trebue să le resolve aşa cum pretinde autonomia, vacia şi sânţenia bisericei, cum pretind cerinţele şi trebuinţele credincioşilor ei, cari numai într’o desvoltare naţională liberă şi pacînică îşi văd asigurat viitorul lor. Congresul trebue să repare greşala funestă, ce a făcut’o Sinodul din Sibiiu, luând la cunoscinţă monstruoasa hotărîre a consistorului şi se restabileasca legalitatea sdruncinată şi vama bisericei. Biserica şi naţiunea cere de la deputaţii săi congresuali se-şî facă datoria lor în privinţa aceasta, grabnic şi cu conscienţiositate în apărarea drepturilor bisericei şi ale naţiunei! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Cum se căsătoresc omenii. Tot nouă rămâne istoria vechiă despre dragostea nefericită, dar nu mai puțin nouă ne apar și romanele dragostei fericite, care, după cum se scie, trebue să se finească cu o căsătoriă. Atâta s’a scris despre iubire și căsătoriă, încât omul trebue să se mire, că tot se mai află mulţi scriitori şi poeţi, cari se ocupă cu aceste teme. Din contră însă, în proporţiune s’a scris puţin despre datinele, ce se observă pe la cunună, deoarece poate pe nici un teren nu este mai greu de-a abate pe oameni dela datinele lor, decât aci şi d.e. Mohamedanii în decursul secolilor nu au schimbat absolut nimica în datinele, ce le observă la munţi. Legătura matrimonială a Mohamedanilor este său pe vieță sau temporară. Condițiunile acestei din urmă se stipulează înaintea judecătorului (Kadi), şi mireasa se duce acasă făr’ de nici o altă ceremonia. Legătura pe viaţă, care în unele ţări, precum în Persia, totuşi uşor se poate deslega, se încheie numai din partea părinţilor şi a rudeniilor părechei nouă, şi contractul se subscrie înaintea Imamului, fără ca mirele şi mireasa să fi avut mai înainte o pasiune de a-sa cunoasce. Numai tînărul Beduin încarcă de-a vedea fata, pe care vrea să o ia de femeiă, fără veal, și numai după ce îi succede aceasta prin oarecare șiretlic, trimite pe tatăs’o seu pe o rudeniă mai apropiată la fata fetei, pentru ca se fftigneasca cu acesta asupra prețului în oi sau cai, ce are de plătit pentru mireasa. După ceremonia cununiei, mireasa rămâne încă la părinţi, păn’ce, însoţită de convoiul rudeniilor sale e dusă la bărbat. Cu faţa învălită, călare pe un cal sau pe o cămilă, împodobită forte frumos şi între sunetele musicei, merge la cortul soţului ei, unde din nou se serbăză o cununiă, la care nu se pot lua parte numai femei. La credincioşii lui Brahma esistau odinioari opt feliuri de căsătorii şi cununii, pe cari scriitorul indian Acvalayana le descrie pe larg, şi dintre cari mai ales aşa numita căsătorie Gandharva, usitată la soldaţi, se făcea făr’ de învoiala părinţilor, şi e forte mult amintită de poeţi. In timpul de astăzî fetele din Lidia deja în etate de 5—6 ani sunt promise şi cu 10—12 ani se predau mirelui. Decă din întâmplare mirele mare înainte de a-i fi văcjut soţia, totuşi acesta trebue să poarte toate greutățile văduviei indiene. încheierea căsătoriei în India, atât între Brahmani, cât și între Mohamedani, este o curată speculă. Darurile usitate cu ocasiunea cununiei între miri și ospeți, precum și taxele, ce sunt de a se plăti judecătorilor, se urcă la sute de florini şi au devenit cu timpul atât de insuportabile, încât în India Nordică între multe clase ale poporaţiunei s’a lăţit datina de a-şi ucide fetele. De altcum ceremonia cununiei în India se face aşa, că în sera sărbărei părechea noua se asudă lângă un foc, li se acoper feţele, ca să nu poata vedea, și se lega laolaltă cu o pandică de mătasă; preotul rostesce câte va rugăciuni și le dă apoi binecuvântarea, turnând asupra lor apă bine mirositoare, fire de grâu etc. Ia a patra cji a cununiei, căci atâta țin serbările, mirii mănâncă dintr’un vas împreună. In China asemenea e datina, ca părinţii sâ-şi logodeascâ copiii în etatea cea mai fragedă, cu care ocasiune se uită mult la egalitate în etate, rang şi avere. In diminaţa chlei de cununiă se schimbă darurile, între cari şi inelele. Sora apare mirele, însoţit de rudenii, de prietini şi de musicanţi, pentru ca să-şi ducă miresa. Ajunşi la casa lui, pe ea o duc matroane înlăuntru, ţinând-o mai întâi câtva timp la uşă, deasupra unui vas plin cu cărbuni aprinşi. In odiă, după împlinirea unor ceremonii, mirele îi ia vălul de pe faţă şi numai atunci o vede de prima dată. După cununiă tînăra femeiă se reîntoarce eră şi la părinţii săi, şi la finea lunei părinţii mirilor convin din nou pentru de-a încheia ceremoniile nupţiale cu o festivitate splendidă. In Japonia des de dimineţa mirii sunt duşi pe cară cu boi pe un del afară de satul seu oraşul respectiv, şi aci într’un cort li se arată icanajeului căsătoriei, representat printr’un cap de câne şi li se spune, că fidelitatea şi trezvia sunt absolut de lipsă într’o căsătorie. Apoi se aprind făclii şi între strigătele de bucurie ale celor presenţi mirii primesc gratulaţiunile. Vechii Greci îşi răpiau sau cumpărau soţiile, din care caută acestea şi erau sclavele bărbaţilor. In presera cununiei se de- C r i s a. Cu cjiua de alaltăieri afacerea Kálnoky- Bânffy a întrat în stadiul crisei seriose. Ministru-preşedinte unguresc a plecat Sâmbătă sara la Viena, călătoriă, ce esplică și caracterisază situațiunea, care este deja coptă acum de toate părțile pentru a se alege sau albă, sau negră. Foile ce am primit acol spun, că drumul lui Bánffy stă în strinsă legătură cu misiunea baronului Jósika, care acum se află în Pola, acum în Budapesta, or de astădată el se află în Viena alături cu Banffy, ca împreună cu Majestatea Sa să deslege legăturile încurcate. Inainte de ce ar fi plecat la Viena cei doi miniştri maghiari, s’a ținut un consiliu de miniştri. Despre acest consiliu de miniştri „Egyetértés“ spune urmatoarele : „Pe cum suntem informaţi din loc competent, resultatul consiliului este, că guvernul şi-a luat ca punct de vedere hotărârea, că deci ministrul-preşedinte, respective guvernul maghiar, nu va primi satisfacţiei în afacerea Bánfy-Kálnokig, guvernul îşi va da demisia. Aceasta este condițiune sine qua non. Bánffy nu se poate reîntoarce din Viena fără de satisfacție corespundtătoare guvernului maghiar, or dacă se va reîntorce fără de acesta, atunci își va pune portofoliul la disposițiunea Coronei. Nu numai atitudinea energică a oposițiunei, și interpelaţia tacticasă a lui Helfy pretind dela guvernul Bánffy satisfacţia, ci şi alte consideraţiuni au îndemnat pe guvern de-a merge în afacerea aceasta pănă la estrem. Se scie, că