Gazeta Transilvaniei, iunie 1895 (Anul 58, nr. 121-144)

1895-06-10 / nr. 129

Esuact la Eea. Adiiiistntliitt, ii Tipornia, Sr&şov, piaţa mare Hr. 30. Scrisori neb­ancate aii se primesc. — Manuscript© nu ae retrimot, IKSERATE se primesc la Admi­­nistraţiune în Braşov şi la ur­­mătorele Birouri de anunoluri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppehik, J. Danneber, în Budapesta : A. V. Goldbergerg, Eckstein Bernal, în Bucurescî: Agence Havas, Suc­­cursate de Roumanie; în Ham­burg: Karolyi & Liebm­ann, Preţul Inserţiunilor: o seria garmond pe o coloană 8 or. şi BOor. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o seria 10 cr. sau 30 bani. „Sazeta“ iese îi flă­care ii. ACcsaiente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl... pe şese luni 6 fi., pe trei luni 3 fi. N-rii de Duminecă 2 fi. pe an. Pentru România și străinătate: Pe un an 40 franci, pe sece luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N­rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Ataşamentul neutru Braşov administraţiun­e­a, piaţa ,uare. Târgul Inului Nr. 30 etagiu I., pe un an 10 fr., pe şase luni 5 fr., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul In casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fi., pe trei luni 3 fi. IIn esemplar 5 cr. v. a. sau la bani. Atât abonamen­tele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 129. Braşov, Sâmbătă, 10 (22) Iunie 1895. 2sT TT­L LV XXI., Constatări dureroase. Braşov, 9 Iunie v. 1895 Na seim, când vor înceta odată odiesele, dar din nenorocire justele plângeri in contra apatiei şi indife­rentismului, cărora li­ se dă o espre­­siune atât de viuă în informaţiunile dela Cluşiu, pe cari le publicăm în numărul nostru de astăzi.­Clusiul este centrul unui ţinut locuit de Români.''în el avem resi­­denţa a doi protopopi români cu vre­o şase mii de credincioşi; avem un numer frumos de advocaţi şi alţi fruntaşi români cu dare de mână In Clusiv se află un însemnat nu­­măr de studenţi români, parte la universitate, parte la diferitele şcole unguresc­ de-acolo ; apoi mulţime de industriaşi, comercianţi şi mai ales învăţăcei români meseriaşi etc. etc. Cu un cuvânt, Cluşiului nu-i lip­sesc elementele necesare la formarea unui centru românesc, care se ser­­vescă ca un focular de cultură na­ţională dintre, cele mai binefăcetore atât pentru oraş, unde lipsa unui asemenea focular este atât de sim­ţită, cât şi pentru numeroasa popo­­raţiune română din jur. Şi cu tote acestea, ce vedem ? In modul, cum se manifesteaza astăzi, Clusiul este aproape mort pen­tru viaţa nostrâ naţională. Entusias­­mul Românilor din acest oraş, unde flacăra naţionalismului românesc ar­dea odim­bră atât de viu, pare a fi decăzut a fi­ faţă cu întreprinderile noastre naţionale pănă la acel grad deplorabil şi ruşinos, încât nu mai sunt în stare se susţină nici măcar vechile aşeetăminte naţionale, ce li-au mai rămas din timpurile de mai ’nainte. Ceea ce n’a fost în stare se ni­­micăscă furia plebei sălbatice de pe strade, care odinioră bombarda cu pietrii aşec­ămintele de cultură na­ţională ale Românilor din Cluşiu, este în ajun să se prăpădăscă acum prin însu­şî nepăsarea şi trândăvia acelor bărbaţi, cari prin posiţia lor sunt chiămaţî să lucreze la păstra­rea şi prosperarea acestor aşeză­­minte. Casina română, care s’a susţi­nut timp de 34 ani, actî e în apu­­nere; despărţământul Asociaţiunei stagnază. Societatea meseriaşilor ro­mâni, — care în acest oraş, atât de periculos pentru esistenţa naţională a meseriaşilor noştri, are cea mai mare şi mai sublimă misiune,­­ de-un şir de ani încoce a adormit cu totul. Ce li-a mai rămas Românilor din Cluşiu? Li-au mai rămas cele două biserici cu o modestă şcolă de lângă ele. Dăcă însă falanga conducetoare a Românilor din Cluşi v­a continua de-a merge pe calea apucată, atunci sunt numărate şi chilele acestora, căci nu va mai fi cu putinţă de-a susţine biserici în niste parochii, ai căror credincioşi au fost lăsaţi de condu­cătorii lor să-i înghite de vii molo­­chul maghiarisărei. Acesta este în present situaţiu­­nea Românilor din Cluşiu. Mulţime de meşteşugari români se perd vă­­crend cu ochii în faţa „înfocaţilor Români“, cum îi numesce corespon­denţa de mai jos, fără ca cine­va să îngrijască de sartea lor; stradele oraşului sunt aproape chilnic traver­sate de sute de ţărani şi cărturari români veniţi de pe la sate şi nu găsesc sermanii un centru, unde să potă da şi ei faţă cu luminaţii frun­taşi ai naţiei, dela cari cu atâta sete ar aştepta o povaţă, o vorbă bună. Causa acestei deplorabile stări de decadenţă a Românilor din Cluşiu o atribue corespondentul nostru de mai jos vrăjmăşiilor diavolesc­ şi pa­­timelor personale dintre conducători. Va fi, de­sigur, şi acesta una dintre căuşele principale a deca­denţei lor. Dar asemenea vrăjmăşii şi patimi personale, când e vorba de o conlucrare naţională, nu pot ave loc între Românii cu adevărată înflăcărare faţă de causa neamului. Cei ce se lasă a fi conduşi de pa­timi în detrimentul causei, de şi-ar bate ori­cât de mult peptul în piaţa publică, jurând pe cer şi stele, că sunt cei mai mari Români de pe suprafaţa pământului, noi acesta nu li-o credem. Românismul se dove­­desce prin fapte, er nu prin frase sunătore. Și aici dăm de punctul cel mai dureros, care ne avertiseaza să facem o asămănare între vorbe și între fapte. Vorbe sunătore pretutindenea, or muncă demnă și serioase pentru promovarea intereselor noastre națio­nale aproape nicăiri. Aceasta e la noi caracteristica timpului de astăziî. Clusiul din nenorocire nu este singur în feliul său, căci pe cât de mare este numărul celor ce vor de­odată să se afişeze în faţa lumei ca exemple de naţionalism, pe atât de mare este indiferentismul şi apatia, de care ne lovim aproape în toate cen­trele românesc­. Ar fi timpul însă să ne desme­­tecim odată din acestă stare de amor­ţire, căci avem o grea răspundere înaintea neamului şi a posterităţii. Pe cât timp entusiasmul pentru causa naţională nu se va ridica în fruntaşii poporului român la acel ni­vel, care să predomineze tote patimele şi vrăjmăşiile personale, nu putem să ne lăudăm cu naţionalismul lor. Mare politică, cei mai mulţi membrii ai lu sunt omeni cunoscuţi pănă acum numai ca escelenţi funcţionari ai statului. Cu con­ducerea afacerilor interne monarchul a în­sărcinat pe contele Kielmannsegg, împreju­rare, care s’ar păra, că indică victoria stângei germane unite, mai ales, că se asigură, că însuşi Pirner a recomandat Ma­­jestăţii Sale pe acest bărbat. Noul ministru preşedinte e recunoscut, ca om de admi­nistraţia energie. Dintre miniştri vechi au rămas Welserheimb şi Jaworski, or toţi cei­lalţi miniştri sunt luaţi din înalte funcţiuni de stat, aşa că pe dreptul se pute frice, că noul guvern este un ministeriu de funcţio­nari. Problema noului ministeriu este, de a face să se desbată bugetul şi de a­ se vota proiecte mai mărunte. Se crede, că pănă la sfârşitul lui iulie parlamentul va trece peste aceste afaceri, şi numai atunci monarchul va numi un ministeriu definitiv. — Conservativii şi Polonii continuă a ţine pertractări cu partidele din oposiţie şi cu Slovenii de sud şi antisemiţii, pe cari vor să-i înduplece a întră în noua coaliţiune. Resultatul de pănă acum al pertractărilor nu este prea îmbucurător, şi totul atârnă dela întrebarea, dacă oehii tineri vor fi aplecaţi a se uni cu celelalte două partide ale coaliţiunei.* FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Canalul nord-estic. Flotele a mai tuturor puterilor mari­time ale lumei, s’au adunat în golful dela Kiel din incidentul deschiderei marelui ca­nal nord-estic, care se predă circulaţiei prin o rară serbare internaţională.­­ înainte de acesta cu 25 ani, în 16 Noemvre 1869, tot din un asemenea inci­dent s’au fost adunat la Port-Said complec­­tul tuturor căilor de răsboiu şi de com­er­­ciu la serbarea deschiderei canalului­ Suez. Serbările acestea, arangeate cu pompă orien­tală şi cu o cheltuială de 50 milioane franci, culminau în presenţa împărătesei Eugenia, soţia împăratului Napoleon III, care pe atunci se afla în culmea puterei şi gloriei sale. Impărătesa întră atunci în uriaşul ca­nal, alături cu chedivul egiptean, pe cea din­­tâiu corabie; pe a doua se afla monarchul Francisc Iosif I, apoi urma principele pru­sian Frideric Wilhelm şi în urmă-i şirul ne­­sfîrşit al celorlalte năi cu ospeţii înalţi, cari au fost învioraţi de Francia la acestă operă colosală a geniului frances. Şi acum, ca un pătrar de secol în ur­ma, tinărul împărat al imperiului german redeşteptat la o nouă viaţă, inaugureaza în fiinţa de faţă a representanţilor naţiunilor străine din Europa şi de peste Ocean, pu­ternica operă germană, ce se predă circu­laţiei între mii de salve de tunuri. înainte cu sute de ani lumea se ocu­pa de planul formarei unei căi maritime, care să lege o mie.Unul ostie cu marea nor­dică prin strătăierea Sleswig-Holstein-ului. Oraşul Lübeck a construit deja în 1391—1398 canalul­ Stebncz, care este cel mai vechiu canal de navigațiune al Europei; acel însă nu se poate folosi din causă, că n’are adân­cimea trebuincioasa năilor mari și grele din timpurile noastre. Regele Daniei, Christian VII, a lăsat să se sape între anii 1777—1784 canalul Eider, care cu lungimea lui de 173 chilo­­metri formază o cale destul de considera­bilă , dar și acesta nu poate fi folosit, decât pentru căi mai mici. Când Prusia ocupă în 1864 principa­tele Elbei, în primul rănd s’a născut ideia, de a­ se lăți canalul­ Eider pentru ajungerea scopului, ce .. . ,ionâză acum cu noul canal. Minist.-ul de răsboiu însă avea pă­rerea, ca gura esticâ a canalului să nu cadă in golful dela Ekenförd, ci în cel dela Kiel. In urma răsboaielor dela 1866 și 1870/71 a trebuit să se amâne esecutarea acestui plan. Afacerea a fost reînviată la 1878 de propietarul de năi din Hamburg cu numele Dahlström, care a scos şi o broşură vo­lantă, propunând dimpreună cu Vering de Hanovera formarea unei societăţi pe acţii în scopul construirei canalului de navi­gaţiune.­­ Ei şi-au presentat planurile la gu­vernul imperial, care într’aceea hotărîse, să sevârşâscă acâstă mare operă pe cheltuiala imperiului. Spre scopul acesta s’a şi înain­tat parlamentului un proiect de lege. Astfel în Iunie 1887 s’a pus piatra fundamentală, fixându-se un termin de 8 ani pentru esecutarea lucrării, care s’a sfîr­şit câteva zile înainte. In 19 iunie­­. flota germană, compusă din 25 vapore mari, a intrat la 4 ore di­­minaţa în gura canalului la Brunsbüttel. Elba are aici înfăţişarea unui adevărat golf de mare; are lăţime de 3000 metri cu di­­recţia spre nord-est. Canalul, lat cam de 1500 metri şi adânc de 10—13 metri, cade tocmai pe ţărmul nordic, unde este înghi­ţit de un unghiu ascuţit şi plecat. înaintea marelui zăgaz, ce închide intrarea, sunt aşedate sfărmătorele de valuri, cari se în­tind adânc în apă şi încungiurâ un ante­­port lat cam de 100 metri, care apără de vânt şi de curente năile, ce întră şi ies. Zăgazul are strîns una lângă alta două ca­mere late fie­care de 25 şi lungi de 150 metri. Acesta este cel mai uriaş zăgaz din lume, căci deşi există mai lungi undeva, totuşi urcării nu se pot afla provăc­ute cu astfel de camere. Teritorul prin care trece canalul, are o posiţie josă şi e roditor. Impresia, ce-ţi face ţinutul e simpatică, însă e lipsit de ori­ce frumseţă. Pe câmpia verde, ce se estinde în mare depărtare, se văd ici-colo turme, ce pasc, dar îndată după podul de la Itzeho vederea se schimbă, căci se în­cepe un teren pustiu mocirlos, mare parte ocupat de lacul Ruden. In punctul acesta este săpat un loc de abatere pentru cașul, când s’ar întâlni năi mai mari; ast­fel de locuri de abatere mai sunt încă 5, la de­părtare de câte 12 chilometri unul de altul. Partea din urmă a canalului se ex­tinde dela lacul Flemmhuder pănă la gol­ful din Kiel, unde au trebuit să se sape mai multe curbe, numai ast-fel putându-se cruţa agrii. Pe partea acesta se află şi po­dul înalt dela Levesan, a cărui construcţiă CRONICA POLITICI. —­9 (21) Iunie. Din telegrama nostră de ieri s’a pu­tut vede modul în care s’a resolvat crisa din Austria. Noul ministeriu numit pro­­visoriu de Majestatea Sa, n’are nici o co­• • Din incidentul festivităţilor dein Kiel au sosit acolo pănă acuma prinţ-regentul Luitpold de Bavaria, prinţul Ludovic de Bavaria, regele Saxoniei, marele duce de Baden, marele duce de Hessa, ducele de Saxa-Coburg-Greta, marele duce rusesc Alexis şi regele de Württenberga. Alaltăeri după amedi a sosit în Hamburg împăratul Wil­helm şi împărătusa, prinţul moştenitor, prinţul Heinric şi micii prinţi Frideric, Adalbert şi August cu guvernorii lor, îm­păratul a fost primit de publicul adunat la gara de la Hamburg cu strigăte de „Hurrah“. Prmarul oraşului ii ţinu o vorbire, la care împăratul Wilhelm răspunse, accentuând, că flotele adunate la Kiel represintă sim­bolul păcei şi al cooperărei tuturor popoare­­lor culte europene pentru susţinerea misiu­

Next