Gazeta Transilvaniei, septembrie 1895 (Anul 58, nr. 194-217)

1895-09-01 / nr. 194

Pag 2. Foarte mulţi, cari au dat preclământ acestor calomnii şi minciuni, încep să vadă, că au fost seduşi. Odată cu desmetecirea, agitaţiunea naţională începe a-şi pierde efectul, şi astfel nici nu trebue să luăm contra ei măsuri escepţionale. „Zia o astfel de netăgăduită întorcere spre bine a situaţiunei dă prilej guvernului, ca deja cât mai curând, se facă propunere de graţiare a prisonierilor osândiţi în urma ăstor fel de agitaţiuni“. Continuând Banffy se ocupa cu Gestiunile economice. FI efişei că trebue reformat întreg sistemul de învăţământ economic. Spre scopul acesta se vor institui în scălele poporale catedre de învăţători ambulanţi etc. Vorbind despre congrua preoţilor,crise, că Majestatea Sa a aprobat îndrumările referitoare la conscrierea venitelor eclesiastice mai mari şi mai mici. In legătură cu acesta s’au pregătit regulamentele speciale şi ordinaţiunile. In cestiunea autonomiei catolice guvernul a hotărît, ca in privinţa acesta să facă o propunere Majestăţii Sale pentru convocarea unui Congres. Pe terenul învăţământului poporal, guvernul a luat măsurile de lipsă pentru revizuirea legei despre învățământul poporal. Banffy îşi sfârşi vorbirea prin a dori Majestăţii Sale viaţă lungă pentru înflorirea şi prosperarea patriei maghiare. * „Pester Lloyd“ ocupându-se în numărul său de acte cu vorbirea ministrului Banffy (ifice urmatoarele: Intre toate proiectele de lege, pe care le pregătește guvernul pentru proximii doi ani, nu esistă nici unul, care ar fi îndreptat contra agitărilor socialiste său naționaliste. Nu e lipsă de legi escepționale! este de visa acestui guvern, căruia îi sunt de ajuns legile esistente, mai ales pentru că stările din ţinuturile cu locuitori de limbi amestecat© într’atâta s’au îmbunătăţit în lunile din urmă, încât se pare cu totul motivată luarea în calcul politic a simţului trez şi patriotic al naţionalităţilor. De aceea bucuros ne alăturăm la speranţa ministruluipreşedinte, că nu vor trebui create legi escepţionale, cari totdeauna se iau în vedere numai în caşuri extreme, şi felicităm pe cabinet pentru hotărîrea lui, de a propune Majestăţii Sale agraţiarea agitatorilor osândiţi pentru machinaţiunî naţionaliste. Acesta este efluxul tot al aceleiaşi politice înţelepte, care făcuse nedăunăcios şi congresul naţionalităţilor prin faptul, că nu puse nici o piedecă ţinerei lui. Chiar în acea perplesitate, în care ajunseră arangierii amintitului congres prin faptul, că în realitate li se permise ţinerea congresului, şi prin urmare trebuirâ să-l ţină — vor ajunge acum martirii naţionalisticî, cărora graţia regescu, ce va unna la îndemnul şi la propunerea întregului cabinet, le va lua de pe capetele venerabile aureola, esploatată mu ar dorî pentru scopuri lucrative şi de interes. Pe cât de îmbucurător© este hotărîrea aceasta, pe atât de îmbucurător© est® şi motivarea ei, eare constă în accentuarea, că spiritele acum întru atâta sunt de liniştite, încât agitatorii liberaţi din temniţă nu mai pot fi periculoşi. Se pare, ca şi când cabinetul ar fi voit să le strige acestor agitatori de profesiune: „Voi nu-mi veţi seduce mai mult pe nimeni!“ capul val-vârtej, că nu-şi poate hrăni bucuria şi seninul sufletului privind’o şi el privind’o. Tatăl Măriorei era om aspru, inimă vârtoasă şi cruntă, era mai mult decât un Argus, şi mai rău decât un Cerber. Pentru o lume întregă nu ar fi dat voie, ca „cineva“, fiă acel „cineva“ şi mai abitir decât „oricine“, să poata a se apropia de eremitagiul fetei sale, să-l primască în casa sa, şi să dea acestor inimi posibilitatea de a se privi mai din apropiere. Ionel soia acestea, şi-l nelinişteau grozav, ar căriora să chibzuia şi se învârtia cu mintea mereu, căuta pretexte întâmplător©, fiă pentru a şterge pravul de pe ferestri, fiă de a aşeeta perdelele, întradevăr însă, pentru a-şi pute privi iubitul. La salutul dulce al lui Ionel ea nici nu cuteza a răspunde; o simplă „salutare“, sau un nevinovat „mulţămesc“ ar fi fost de ajuns poate, să trezească atenţiunea tatălui său, ale cărui porniri le cunoscea, şi era mâncată de ele. Ca într’o adormire de simţuri străbătuse (fd0!) de vre-o câţîva ani încoce. (Va urma. GAZETA TRANSILVANIEI „Memorandul naţionalităţilor“. Sub titlul acesta ,,Magyar Hírlap11 publică urmatoarea scrisoare, ce i se trimite din Neoplanta: Comitetul executiv de 9 membri ai naţionalităţilor, a cărui problemă este, de a lucra un memorand comun, a hotărît, ca să înainteze acest memorand regelui, când cu ocazia mileniului congresele scientific© internaţionale se vor întruni la Budapesta. Din isvor acreditat am informaţiunea, că comisiunea pregătitor©, respective Dr. Polit, Mangra şi Paul Mudron au decis, ca Memorandul să fie predat Majestăţii Sale prin delegaţii unei deputaţiunî monstre. Pentru crearea acestei deputaţiunî monstre însă sunt de lipsă 20—30,000 florini, sumă, ce se va aduna prin contribuiri publice. Liga din Bucuresci a declarat adecă, cum că raporturile ei financiare sunt atât de sdruncinate, încât în cel mai bun pas n’ar pute să jertfescă spre acest scop decât 10,000 franci. Ce privesce însă cheltuelile de căătorie ale comisiunei pregatitoare, respective ale domnilor Mudron şi Mangra, acestea le va acoperi Liga din Bucureşci şi clubul cehilor tineri din Praga. Se plănuesce, ca cu ocazia înaintărei Memorandului, cele trei naţionalităţi să trimită la Budapesta fiecare separat câte-o deputaţie de 1000 persoane. Tot atunci din Serbia, ca şi din Croaţia, Bohemia şi România se vor arangea mari escursiuni de plăcere la esposiţia naţională din Budapesta. Călătorii aceştia apoi s’ar uni cu deputăţia monstră a naţionalităţilor, ca să arangeze mari demonstraţiunî dinaintea palatului regesc. Toate acestea le spune „Magyar Hirlapí” c’un fel de siguranţă uimitore, crectându-se chiămată a sei şi cunoasce toate tainele alianţei dela 10 August. Scrisele ei le înregistrăm drept o curiositate pentru cetitori. „Tinerimea“ la Asociaţiune. Privitor la afacerea, ce s’a discutat sub acest titlu mai primim două întâmpinări. Etă-le , Domnule Redactor! Vă am trimis o scrisoare cu scopul, de a lămuri unele chestiuni dela adunarea generală a Asociaţiunei, pe cari D-Vostre le aţi tractat în mod fals în „Gazeta Transilvaniei*. Aţi publicat acea scrisoare însoţindu-o de o grămadă de aprecieri şi constatări făcute toate înadins, ca cetitorii dlarului D-Vostre să nu credă, ce eu le-am spus şi să mă osândască pe mine şi pe cei 16 dela Asociaţiune. Nu mă ocup nici acum de felul, cum apreciaţi chestiunea, şi nu reflectez nimic în aceasta direcţiune. Vă stă în voie să priviţi lucrurile din partea şi prin prisma, care vă vine la socoteala, să faceţi încercări de sofisme, să alegeţi cât de triviale proverbe, fie şi germane, să bănuiţi, cum vă prescrie morala, să credeţi şi aceea, că in comitetul Asociaţiunei au să fie numai bărbaţi, cari au fost mulţi ani membri — când vorba e de anumiţii 30 şi nu sciu câţi după D-l Fr. L. Hosszú, — şi nu de aceia, cari sciu şi pot lucra în aşa fel, ca prin lucrarea lor să se realiseze, adevăratul scop al Asociaţiunei, etc.; — nu mă amestec! Sciu, că e imposibil a capacita prin câte un răspuns de acesta pe omenii, cari ’s’au deja preocupaţiunea lor. Ţin însă ca adevărul adevăr să rămână şi să fie recunoscut de toţi ori şi unde s’ar ivi! Şi deca şi D-Voastre ţineţi la legea aceasta. Vă rog, să mă mai lăsaţi să vă spun ceva în interesul adevărului. Se duce în „Gazetă“: „forte nenatural şi cu totul de necrectut este, ce ne spune d-sa (Blaga), că majoritatea comisiunei ar fi stăruit cu tată puterea, ba şi cu fel de fel de ameninţări“. Dar pentru ce a ţinut şedinţa comisiunei candidătore 2 ore? Pentru care persoane s’a discutat atât de mult, fie-care s -a ţinut de datorinţă să ţină vorbiri — pănă când am fost silit să declar, că nu primesc nici o moralisare, căci îmi am convingerea mea, dela care nu abstau? Mă provoc chiar la d-l Mureşianu, care e aci în o odaiă a Redacţiunei. Causă, că se temeau de adunarea generală. De aceea se lupta, să nu vină vot separat. După acesta mă provoc tot la dânsul şi la ceilalţi şi îi întreb: Nu e adevărat, că un membru al comisiunei, pare-mi-se d-l Dr. Oct. Russu, advocat în Sibiiu, a ameninţat, declarând, că are autorizaţia să ne spună, că dacă d-l Bogdan va fi ales în comitet, toţi membrii îşi dau dimisia, şi nu se va putea constitui comitetul?! Se mai c’00» că „eu eu colegul meu numai am ameninţat cu votul separat, dar comisiunea n’a crecjut, că voia şi esecuta ameninţarea. Şi d-l Bunea, credem, este un bărbat destul de versat cu asemenea lucruri, ca să nu trecă cu vederea un vot separat, dacă acesta ar fi fost anunţat în toată forma şi în mod clar şi neîndoios în sînul comisiei“. Nu întreb cât de „versat este de Bunea cu asemeni lucruri“ dar mă provoc la dânsul şi la toţi ceilalţî membri ai comisiunei, şi susţin, că votul separat l’am anunţat în totă forma şi în mod clar şi neîndoios în sînul comisiunei. Şi cu acesta am încheiat. Braşov, 11 Septembre st. n. 1895. Dr. Iosif Blaga. Duică mi-a trimis, să vă dau şi declaraţia asta a lui Idem. D-le Redactor! Relativ la espresia „combatanţii Tribunei“ — espresiă menită să inducă în erore publicul. — Vă rog a lua la cunoscinţă, că pe propunerile presentate de mine este pusă şi iscălitura unui redactor al „Dreptăţii“ Mai departe vă rog a însemna, că în comitetul Asociaţiunii eu am sufevat chestiunea pusă de D- Vostră prin acea espresie și că acolo s’a constatat, că alegerea mea de membru suplent al acelui comitet are să fiă înțelăsă ca o considerare personală a mea, nu altfel. Sibiiu, 26 Aug. 1895. G. Bogdan Duică. Am dat loc și răspunsurilor de mai sus, ca se se vadă, că n’avem nici o preocupaţiune faţă cu persoanele. Ne pare rău vise, că domnii Blaga-Duică, vrând să-şî scuse procederea lor neseusabilă la alegerea comitetului Asociaţiunei, se acusă tot mai mult, se încurcă şi se afundă tot mai tare în necorectitudinele lor. D-l Blaga desfăşură în acâstă scrisoare a doua a sa o nemodestia surprinejătoare și ni se presentă pe deasupra ca un om cu idei fixe, înainte de toate bate la ochi, că după ce noi am introdus observările noastre la prima scrisoare a d-sale cu declararea reală, că „nu tragem la îndoială bunele intențiunî ale d-lui Blaga“, acesta vine acuma şi ne învinovăţesce direct, că cu acele observări obiective am voit înadins se facem ca cetitorii chiarului să-l osândască pe d-sa şi pe soţii sei, prin urmare, că am lucrat cu rea intenţiune. Vine şi ne declară de „ameni preocupaţi, pe cari este imposibil a-i capacita cu câte un răspuns de acesta“. Cu toate astea nu se sfiesce de a continua astfel: „Ţin însă, ca adevărul adevăr se rămână şi să fie recunoscut de toţi, ori şi unde s’ar ivi! Şi dacă şi D voastre ţineţi la legea aceasta, vă rog să mă mai lăsaţi etc.“ Mai întâiu ne denegă buna credinţă şi ne declară incapabili de a fi capacitaţi, ci mai pe urmă totuşi — ca să-i primim răspunsul — admite condiţionat, că am mai putea să ţinem şi noi la legea „ca adevărul, adevăr să rămână“. In faţa unei astfel de sfruntări a celor mai rudimentare precepte de bunăcuviinţă, conduita nostră era de sine dată. Coşul cu maculaturile ne era la îndemână. Dar m-amecis. Este bine şi necesar, să se facă deplină lumină asupra unor porniri din sânul nostru, penculoase deopotrivă înaintării şi consolidării noastre interioare, porniri al căror motor nu este decât egoismul şi îngâmfarea personală. Şi am dat loc răspunsului. Cu o suverană condescendenţă d-l Blaga ne spune: „Vă stă în voie să priviţi lucrurile din partea şi prin prisma, care vă vine la socotelă, să faceţi încercări de sofisme... să bănuiţi cum vă prescrie morala“... etc. etc. Quod non! Aşa înţelege d-l Blaga chiămarea chiaristicei noastre, ca să-i stea în voiă fiecăruia se scrie „cum îi vine la socotela“, făcând sofisme şi bănuind cum îi place? Atunci să ne dea voiă să-i spunem, că se afla într’o oribilă rătăcire şi că de aceea nici nu poate înţelege importanţa principială, ce-o are discusiunea safevată de articulii noştri întitulaţi: „Tinerimea la Associaţiune“. Pote că d-nii Blaga-Duică după deprinderile d-lor să fie adepţi ai scelei eclecticismului, ce se lăţesce aşa de îngrozitor între noi, şi se crudă, că şi atunci, când păşesc în public, „pot privi lucrurile prin prisma care le viie la socotelă“, pot face „încercări de sofisme“ şi pot „bănui cum le prescrie morala.“ Noi însă îi asigurăm, că nu numai că nu aderăm la acastă scola a eclecticismului, dar o considerăm de cea mai infectă, de duşmana de morte a orî-cărei lucrări şi întreprinderi sănetose în sînul poporului nostru, de-o cangrenă periculosa, de care ar trebui să fiă ferită înainte de tote tinerimea nostră. Chiămarea nostră chiaristică noi nici-odată n’am înţeles’o altfel, decât puind’o în modul cel mai riguros sub controlul datoriei şi disciplinei morale, ce trebue să o avem necurmat înaintea ochilor, după cea mai bună consciinţă şi înţelegere a noistră. Nu stă prin urmare în voia nostră ca să privim lucrurile prin prisma, care ne vine la socotelă, să facem sofisme şi să bănuim cum vrem — pentru că tractând o cestiune de interes public şi de însemnătate principială, stăm faţă cu un public cititor, care are şi el o judecată, pe care trebue să o stimăm, or mai presus de toate nu putem scrie cum voim, pentru că consciinţa datoriei noastre publicistice ne impune să judecăm lucrurile astfel, cum trebue să fie judecate după fapte, logică şi principii. In caşul de faţă cu atât mai mult eram ţinuţi să nu trecem aşa de uşor peste cele petrecute, cu cât aceste s’au petrecut în presenţa unei adunări foarte numărose, ai cărei membri formau ramura inteligenţii noastre şi cărora nu puteam să le spunem câte verea şi uscate despre cele ce ei înşişî au esperiat. Dăcă d . Blaga a crecjut, că prin concesiunea, ce ni-o face, de a scrie cum ne vine la socoteala, îşi va putea mai uşor motiva „neamestecul“ seu tocmai in cestiunea cea mai capitală principială, de care se tractăză — căci afacerile mici personale formeaza numai partea negativă și secundară a cestiunei — atunci rău s’a înșelat. Tocmai așa, precum noi ca cjiariști suntem datori se descriem fap Nr. 194 —1895.