Gazeta Transilvaniei, septembrie 1895 (Anul 58, nr. 194-217)

1895-09-19 / nr. 207

Sedacţîraea. Adiinistri|iun­ea, fi TiDozrafia: Braşov, piaţa mare N­r. 30. Scrisori nefr&ncate nu se primesc. — Manuscripte nu a© r© trimet. IWSERATE se primesc la Admi­­nistraţiune în Braşov şi la ur­­matoarele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalck, Rudolf Hesse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Damimber, în Budapesta : A. V. Goldberg­erg, Eckstein Bernud, în Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursaie de Roumanie, în Ham­burg: Karolyi & Liebmann. Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloana 6 ex. şi SOcr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifa și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o pernă 10 cr. sau 30 bani. „gazeta­ 1 iese in SS-care ii. ASolamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineca 2 fl. pe an* Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe ceae luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N­rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Alionam­entul pentru Braşov administraţiunea, piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30 stagiu I., pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esemplar 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atât abonamen­tele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 207. Braşov, Luni-Marţi, 19 Septemvre (1 Octomvre) 1895. Inaugurarea podului de peste Dunăre. Bucuresci, 16 (28) Sept. Pănă ce veţi primi raportul amănunţit despre decursul măreţei festivităţi dela ţermii Danubiului, săvârşită de strănepoţii legionarilor vechei Rome cu ocasiunea Inaugurării podului, al doilea după acela dela Severin al marelui împărat Traian, rog se publicaţi discursurile memo­rabile, ce s’au ţinut la masa regală în amintirea acestei The-Cel dintâiu, care a ridicat cu­vântul, a fost ministrul lucrărilor pu­blice, d-l C. Olănescu, care a zis ur­­matoarele: Se apropie 18 veacuri de când valu­rile măreţei Dunăre au fost subjugate pen­tru întâia­ oră. Atunci, un mare Domn din apus a zidit podul său de piătră, ca să ză­­mislească neamul românesc și să şi s­crie nu­mele in cartea nemurirei. Astăcjl, Majestatea Ta, venit tot din apus, înfrângi pentru a doua­ oră cu piătră și cu fier falnicul fluviu, ca să asiguri, pen­tru tot­deauna, pacinica propăşire a Rega­tului, pe care cu vitejie şi înţelepciune l’ai întemeiat în acea vale pe care a smuls’o barbariei împăratul Traian. Astfel s­e lăgă firul întrerupt al isto­riei şi se amestecă în admiraţia şi recuno­­scinţa nostra chipul lui Traian, întemeito­­rul, cu al lui Carol, reinvietorul, şi unul şi altul viteji şi biruitori în rosboie, şi unul şi altul mari şi spornici ziditori de monu­mente, fală a vremurilor lor. Gloria împăratului roman strămoşii noştri au nemurit-o în colona de pietra din Roma, şi în trofeul, pe care tot aci, tot pe acest pământ al Dobrogei, l’au asociat, dovadă a adâncilor cuminţii, care au înţe­les importanţa ţărei cucerită de Traian pentru împărăţia romană, şi a malului drept al Dunărei pentru noua provincie. Slava Majestăţei Tale se va nemuri de urmaşii noştri pe tot pământul Româ­niei, precum stă întipărită în toate inimele noastre dragoste cătră Majestatea Ta. Nică­­eri însă mai mult decât în aceasta parte a Regatului, pe care, după 400 da ani de despărțire dela trupul Patriei, a fost dat Majestăței Tale să o alipască arăşi, și pen­tru tot­deauna, la coroana acelor Voevozi, cari cu mândrie şi înaltă prevedere puneau în titlurile lor şi pe acela de stăpânitor al Dobrogei. Nimic n’a, lipsit, Sire, Domniei Majes­tăţei Tale. Ai cucerit neatârnarea şi ai în­fiinţat Regatul, ai înzestrat România cu drumurile de fier, şi astăc­l ai deschis dru­mul la mare, acel drum, fără de care nici un nom pănă acum n’a putut întemeia pu­tere trainică. Fericit şi biruitor ai fost în resboie, Sire, fericit şi biruitor­esci în timp de pace. Fericit şi biruitor, pentru­ că în­tot­deauna ai avut o nemărginită încredere în supuşii Majestăţei Tale. Cu ostaşii Ţărei ai învins în câmpurile Bulgariei, cu meşterii Ţărei ai îngenunchiat Dunărea. De aceea, Sire, încrederea nestrămu­tate a Majestăţei Tale răspunde credinţa neţărmurită a Naţiunei, şi din Carpaţi pănă la Mare, din tot locul, răsună un sin­gur strigăt: Să trăiţi Sire! Să trăescă M. S. Regina! ^ 4 Să traesca dinastia nostră! După d-l Olănescu a ţinut direc­torul căilor ferate române, d­l Duca, un frumos şi instructiv discurs, pe care încă nu vi-l pot comunica. In urmă a rostit Majestatea Sa Regele Carol I următorul memorabil discurs: întruniţi aci pe ţermii Dobrogei, de­ apururea unită prin sângele vite­jilor noştri şi din nou făurită prin­­tr’un lanţ de fer cu România, ser­băm un eveniment aşteptat cu ne­răbdare de ţara întregă, care va găsi un răsunet puternic departe peste hotarele sale. Săvârşirea podului peste Dunăre,­­dorit de un sfert de vac de Mine, este astăc­i un fapt împlinit, şi uriaş se ridică înaintea nostră acestă fal­nică operă, ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se res­­frâng avântul şi progresul puternic al României, a învins toate greută­ţile, a înlăturat tote piedecile pen­tru a esecuta o lucrare trainică şi neperitare, care trebue se arate lumei, că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Du­nărei şi pe pragul Orientului. Monumentele sunt istoria viuă a popoarelor; pănă astăcil urmele lui Traian nu s’au şters. Cine nu vor­­besce de podul seu dela Severin? Se dea Dumnecreu ca al doilea pod stabilit după mii de anî pe Dunărea de jos se mai trăăscă veacuri spre a povesti generațiunilor viitoare din noam în neam că numai prin jertfe, lupte și o muncă statornică statul român a putut fi întemeiat. Mândru pot fi dor, că sub dom­nia Mea s’a conceput şi s’a isprăvit prin inginerii noştri acest măreţ pod, care va atrage o însemnată parte a comerciului europăn pe căile noastre ferate, fiind că astăc­l stăpâ­nim linia cea mai scurtă între mă­rile nor­dice şi ţările din Orient. Aruncăm acum o privire mai departe pe mare, pe acăstă nemăr­ginită cale de apă, unde se încru­­cişăză nenumăratele drumuri ale miş­­cărei întregei lumi, cari răspândesc bogăţiile asupra naţiunilor. Prin portul dela Constanţa, po­dul de peste Dunăre ne deschide în­­tr’un mod neaşteptat relaţiunile noas­tre comerciale, şi va asigura desvol­­tarea noastră maritimă. Steagul Ro­mâniei, care este deja cunoscut în porturile din Europa, în curând va f­âlfâi şi în ţările cele mai depărtate ale universului, ducând cu dânsul re­­numele scumpei noastre Patrii. Cu inima plină de bucurie ex­prim acestă convingere în faţa aces­tei impunătore adunări, în faţa uria­şului nostru pod, pe care îl privesc ca cheia de aur a unui viitor stră­lucit, mulţumind călduros tuturor acelora cari au contribuit la marea isbândă ce se serbătoresce astăz­l de noi cu atât de adâncă satisfacţie. Mulţumesc de asemenea pentru cuvintele aşa de bine simţite şi aşa de măgulitore pentru Mine, mulţu­mesc corpului technic pentru rîvna şi hărnicia ce a desfăşurat în numă­­roasele lucrări publice săvârşite în cursul celor din urmă ani, şi care găsesce acei cea mai frumosă răs­plată în podul de peste Dunăre. Fericit sunt că, înalţi oospeţi şi Domniile Vostre toţi sunteţi mar­­tori la acestă memorabilă zi, care însămnă o nouă epocă în istoria des­­voltărei noastre economice, şi sunt si­gur că vă veţi uni cu Mine în stri­garea de: Se trăiască iubita nostra Ro­mânie, al cărei avent nimeni nu-l mai poate opri in drumul marb­ei şi al pro­­păşirei! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Vinovată. Novelă de Renée Gh.il. Paşi grăbiţi, uşori, percurg salonul: un deget bate de două, de trei­ ori în uşă. Madame Hurtin lasă cartea, pe care toc­mai o cetise, şi ridicându-se pe jumătate de pe canapea, surprinsă și nu fără oare-care temere vede pe fiica ei, după cum se pare, în toaletă făcută în grabă mare. — Marta! Ce s’a întâmplat, copilul meu? Soțul tău?... — Nu, mamă. Despre mine e vorba. Iute, iute. — Este tata aici? chiamă-1....... Tânăra femeiă îşi mişca febril manile ; degetele ei striveau micul manşon (muff) şi voalul dat înapoi lăsa să­­i­ se vadă ochii, cari priveau fix ca ai unui smintit. Faţa ei gingaşă, brăzdată de durere, apărea în lumina soarelui unei dimineţe de April, ca o flore nimicită de ger. Incapabilă de a-și păstra sângele rece, cuprinsă și de o agitare extra­ordinară și de frică. Madame Hartin trecu prin salon pănă la ușa bărbatului ei și strigă cu o voce pătrunsă de frică: — Tată, vino! Marta e aici... Vino repede ! Când ea se întorse, prinse în brațe pe sărmana ei copilă. Marta plângea încet, ascund­ându-și capul la sânul mamei sale. Amândouă rămaseră în aceasta posițiune, pănă când apăru d-l Hurtin, un bărbat cu părul deja cărunt, cu barba scurtă și bine îngrijită, care ca notar de ani îndelungați se obicinuise cu o solemnitate elegantă și reservată, fără ca însă să fi perdut privirea sa amicală şi blândeţea sa aproape zim­­bitoare. Neliniştit prin tonul vocei soţiei sale, Hartin rămăse în uşă nemişcat şi durerea fiicei sale, unica bucurie a vieţii lui, îi strîngea inima. — Copilul meu, ce este ? Ce voesci de la noi?.... Tu nu mă îmbrăţişezi? Ea se smulse din braţele mamei sale, pentru a­ se arunca în braţele întinse ale tatălui ei; dar se opri, se retrase înapoi aproape leşinată şi-şi pleca capul sub co­roana părului ei auriu şi disordinat. De­odată arunca asupra amândurora o privire, a cărei espresiune febrilă se adânci până la inconscienţă..... Şi cu vorbe întrerupte, într’un ton, care-şi perduse su­netul obicinuit de cristal, cjise: — Bărbatul meu îndată va fi aici. El nu mi-a spus, dar va veni la moment... Căţi­ va amici, colegi din cameră, îl mai țin acasă într’o afacere urgentă... Eri după amicil am fost aici. — — Eu am fost aici! Trebue să o spuneţi acesta! Și cu o voce înăbuşită se lăsa pe un fotel, sfâşiind cu dinții o batistă fină. Apoi fu­se : „Eri, aici, de la trei pănă la șese. — Trebue să o spuneţi!“ Un strigăt duplu de o imputare infi­nită, plin de indignare, răsuna de pe buzele părinţilor; mărturisirea vinovăţiei, ce apăsa pe sărmana şi nefericita femeie sub lovi­tura ruşinei şi a mustrărilor consecinţei, nu mai lăsau nici o urmă de îndoială. — Tu ai făcut acesta! Nenorocito, ah, nenorocito! — Şi tu ai contat pe mama ta şi pe mine, pentru­ ca să scapi de pedepsă? Acum noi să înşelăm şi pe omul de onoare, pe care tu l’ai trădat?.... In adevăr, tu eşti nebună.... Frângându-şi mânile și plângând răs­punse Marta: — Nebună.... Am fost nebună! Oh, ce putere m’a cuprins în ghiarele ei ?..... Totul era dat uitărei, omenii, lucrurile îmi păreau, că-şi perduseră însemnătatea lor deosebită. Eram cu totul orbită, pănă la inconscienţă. Cineva se făcuse stăpân pe mine, care lucra în locul meu, îmi trans­formase sufletul, ba chiar şi faţa... M’aşi fi lăsat a fi răpită la o crimă, ba chiar şi la morte, ca şi cuprinsă de ameţelă... Oh, nu sciţi nimic despre acesta! Nu mai cu­­nosc pe femea, ce am fost în acest timp blăstămat... Andre, Andrée al meu !... Dar îl iubesc in mijlocul mustrărilor de con­­soiință, ce mă chinuesc. Oh, e îngrozitor. 1-1 iubesc în măsura, cu care pe cela­l’alt îl urăsc!... Andree nutresce numai o sin­gură bănuială, probabil în urma perplesită­­ţii, a scârbei, ce mă cuprinse pe mine... Oh, fericirea, scumpa nostră fericire este aşa­­dar, perdută ? Desperarea şi mustrările consecinţei nu o vor pute readuce? Mamă! Tată ! O, aveţi îndurare ! In genunchi, întinerându-şi mânile, părea că se ruga fără­ sfîrşit. Mama, a cărei faţă, deşi mai comună, dar nobilă, părea că reflecteză groaza fiicei sale, cu lacrămile în ochi făcu deja un gest, pentru­ ca să ridice pe cea îngenunchiată, dar tacul rămase ne­mişcat şi mut; numai o contractare a muş-' chilor feţii trăda mânia şi iritarea. — Nu se poate face nimic, cjise el cu o voce slabă. Fericirea poate merge mână în mână numai cu onoarea. (Va urma). CRONICA POLITICA. 18 (801 Septemvre. In cestiunea matriculelor de stat, în­treg ministerul a edat o ordinaţiune, în care se normeză procederea, ce vor avea de observat la purtarea matriculelor re­­presentanţii diplomaţi, consulii şi consulii­­substituţi ai monarchiei austro-ungare în calitatea lor de purtători matriculari un­gari. * „Pester Correspondensa de alaltăeri publică sub titlul vi­iua de prima Octomvre 1895, un articol, în care preamăresce

Next