Gazeta Transilvaniei, octombrie 1895 (Anul 58, nr. 218-241)

1895-10-01 / nr. 218

Pagin­a Revista septemânei. Pressa maghiară despre graţiarea memorandiştilor. Pressa oficiosa un­gară, din incidentul grăţierei Româ­nilor osândiţi în procesul Memoran­dului, aducea laude nespuse minis­trului-preşedinte Banffy şi preamărea marinimositatea şi înţelepciunea po­litică a acestuia. Acuma ziarul bu­­dapestan „Fővárosi Lapok“ face din contră următoarele descoperiri: „Ce se ţine de politica ministrului-preşe­­dinte faţă cu naţionalităţile, care politică s’a manifestat în graţiarea „agitatorilor“ români, voim să cons­tatăm numai faptul, că idea grăţiărei nicî-decum n’a eşit din capul baro­nului Banffy. Politica lui adevărat şovinistă-maghiară, care şi-a dat’o pe faţă în modul cel mai marcant pe timpul când era fişpan, de sigur nu l’ar fi dus pe cărare drăptă la graţiare. Insă Banffy cedă influinţe­­lor din afară, şi mai ales opiniunei publice, ce se născu după conferenţa dela Bruxella, precum şi dorinţei prea înalte, atunci, când aşternu propunerea grăţi­rei. Noi ştim prea bine, că poli­tica lui Banffy faţă cu naţionalită­ţile nu constă în marinimositate, ci în stricteţe şi asprime fără mar­gini faţă cu mişcările naţionaliste“. La introducerea căsătoriei civile şi a matriculelor de stat, încă nu s’au împlinit nici două săptămâni, de când au intrat în vigoare nouele legi pentru căsătoria civilă şi matriculele de stat, şi se şi aud plângeri şi ne­­mulţămiri din toate părţile. Omenii sunt în vrajbă între ei şi cu auto­rităţile, în parte amăgiţi şi mai toţi amărîţî în potriva nouălor re­forme. Prin unele locuri din Un­garia locuitorii protestăză în contra nouălor măsuri prin aceea, că merg la actul civil al căsătoriei înaintea primăriei în haine vechi, purtate şi desculţi, pe când la cununia în bi­serică merg în haine de serbatoare. Nu vor se dea conducătorului de matricule onoarea de a-i vede măcar îmbrăcaţi cum se cade. In alte lo­curi li­ s’a întâmplat mai rău con­ducătorilor de matricule, căci po­­poraţia i-a gonit din comună, acâ­­ţându-le de gât tablele cu firma lor. In unele părţi poporul a protestat în contra celor ce voiau să vestesca înaintea bisericei deschiderea oficii­lor matriculare; în altele n’a lăsat poporul, ca tablele să fiă acăţate înaintea antistiei (primăriei), cricând că statul să-şi aşeete pe oficianţii săi matriculari în clădirile lui proprii, nu în ale comunelor. La încurcătura aceasta se mai adaoge şi miseria cu maghiarizarea numelor îmatricula­­ţilor, care a produs deja atâta sânge rău pretutindenea, căci conducătorii de matricule au primit poruncă, ca se introducă numele de botez nu­mai în traducere ungurască. Apoi se mai ivesc şi alte neajunsuri. Ofi­ciile matriculare în multe locuri sunt prea puţine; chiar în Budapesta, în loc de 35, cum erau mai înainte, sunt introduse acuma numai 3 oficii matriculare, cari nu pot birui cu mulţimea părţilor. Mulţi trebue să aştepte cjü© întregi pănă vin la rând. Toate acestea dovedesc, că cei de la guvern nu au avut nici o pre­vedere, şi că faţă cu greutatea în­­troducerei matriculelor, şi-au pier­dut capul, şi încă, cum am zis, sun­tem numai în cailele prime ale nouei epoce. Ce o să urmeze vom vedea, la ceva bun însă nu ne putem aştepta. Iere, află că aici nici o dată n’o să intri. Dacă nu poți să invingi, atunci află o moarte vitejeasca pe câmpul de luptă, şi pe urmă ’ți-oi fi mamă, pe urmă ’ți-oi împo­dobi mormântul cu fiori. Tânăra Domnă care se luase după ea, căzu în genunchi, şi vru să se roge cu umilinţă să-i deschidă, dar muma cu o miş­care din mână îi porunci să tacă, şi as­culta afară. Ştefan îşi pleca o clipă capul de ru­şine şi durere. Pe urmă îşi clatină pletele lungi ce’i fluturau în jurul capului, îşi puse cornul la gură şi sufla cu putere de răsuna în mijlocul nopţii sunetul văilor, pe care când îl auziră, chiar murin4ii să­riră să’l urmeze. Ostea sa fugară se opri, şi se întorse de se strânse în jurul său. Ca un vîrtej se repezi el însuşi de pe munte, pătrunse în mijlocul vrăşmaşilor, cari mulţumiţi de isbândă şi fără grijă, fură luaţi fără veste şi repede împrăştiaţi. Sgomotul luptei se auzea departe... tot mai departe... In sfârşit răsună strigă­tul de isbândă, care făcu să tremure de bucurie inima celor două femei cari ascultau. Ştefan puse iarăşi cornul la gură şi dete un sunet de bucurie către castel, ale cărui turnuri se înălţau mai sus de câţă spre cer. Atunci se iviră înăuntru lumini multe mici, care alergau de colo pănă colo; femeile pregăteau masă mare. In sfârşit, ei se auziră tropote de cai, urcând în sus pe munte. Ştefan venea călare în fruntea ostaşilor, şi curând 4 ori pe mumă-sa, se dădu jos de pe cal și în­­clinându-se adânc, îi sărută mâna și îi zise : — Mamă, ție ’ți sunt dator isbândă asta. Atunci pentru întâia oră i se um­plură ochii de lacrimi, și buzele îi tremu­rară, pe când fiul ei strângea în braţe pe tânăra’i soție. — Tu vrei să’mi deschizi, îi șopti el. Ea se lipi mai tare de dânsul. — Te iubesc mult, și’mi era frică ! șopti ea. — Dar mama, zise el tare, mă iu­­besce mult mai mult de­cât tine. GAZETA TRANSILVANIEI. Cavalerism maghiar. Fițuica „Brassói Lapok“ adu­sese la 5 Octomvre .­t. n. sub titlul „Oláh virtus“ o scrie sensaţională, în care arunca o gravă învinuire asupra şcolarilor şi a şcólelor ro­mâne de aici. A susţinut adecă între altele acesta faia, că întorcendu se dela o escursiune în „Poiană“, şco­larii dela şcóala reală de stat, ar fi fost atacaţi cu o plaia de pietri din partea şcolarilor români, şi că acest atac s’ar fi făcut cu plan şi cu pre­meditare de cătră aceştia. Noi în numărul de Luni al „Ga­zetei“ ne-am esprimat îndoiala noas­­tră că acele învinuiri ar putea fi a­­devărate şi le am numit tendenţiose. Astăzi suntem în stare, pe basa de date positive ce le primim, a res­pinge cu totă hotărîrea învinuirile a­­duse despre înscenarea atacului cu plan din partea unor copii neverst­­nici; ba mai mult trebue să ne es­­primăm mirarea, cum de nu s’au întâmplat chiar nenorociri în urma necalificabilelor provocări ale stu­denţi­­ei maghiare. Era cum stă lucrul după infor­­maţiunile ce le primirăm: Braşov, 11 Oct. n. ....La reîntorcere din Poiană, studen­ţimea şcelei reale unguresce de stat aprinsă, se vede, de „spiritul“ (ca să nu die spir­tul) petrecerei. ..u-şi mai încăpea în piele. Pe tot parcursul Scheiului locuit numai de Români cântecile și strigătele lor necon­tenite reaminteau încât­va originea „prea luminată“ a „poporului cavaler“ vrednic urmaş al lui Arpad. Și cu toate acestea ni­meni n'ar fi avut nimic in contră, deci nu veselia lor ar fi răcnit cum le plăcea. In­ e, în îngâmfarea lor cu „magyar világul“, ca să arate, că ei sunt domni şi stăpâni, au început să strige înjurături ne mai aucjite asupra poporului nostru din Şcheiu: „Éljen a Magyar, dögöljön a büdös oláhu , „Le az oláhoknál“ vabzugu, „Büdös oláhu şi alte asemenea înjurături tăcute cu delicateţa obicinuită în limba maghiară. In modul acesta triumfal voiau să între şi se cuce­râscă Scheiul pentru idea de stat. Dar nici cu atâta nu s’au mulţămit. Ori­ ce trecă­tor: mare, mic, tînăr ori bătrân, era insul­tat In alaiul acesta firesce omenii eşiau pe la porţi şi ferestri, să vadă ce povoiu vine ori că năvălesce Turcii sau Tăt­rii. D-nii cavaleri îşi arată vitejia faţă de niste fe­mei bătrâne, le prind, fără cel mai mic motiv, le bat, le terese prin tină şi trec mai departe. Sră câte­va nume de femei bătute şi insultate în mod infam: Maria G. Stinghe femeiă cam de 80 ani, Paraschiva Goma în vîrsta cam de 70 ani, Maria V. Saftu de vre-o 70 de ani, Paraschiva D. Ursoiu cam de 80 ani ş. a. întrebăm noi ce au greşit aceste babe bătrâne şed­ând la poarta de d-nii cavaleri să legă de ele şi le insultă în mod aşa de barbar? Nu cum­va aceste babe vor fi provocat atacul, pe câtă vreme pănă au ajuns la ele, cu totă purtarea cea „demnă“ a d-lor, nu i-a atins nimeni ? Şi prin lo­curile pe unde nu găsiau asupra cui să-şi exercite cavalerismul, căci lumea le eşia din cale, vai de bietele ziduri şi stobare, că ni te asurzeau de loviturile de bâte. Ajunşi prin strada Căpitanului o biată ser­vitere Elena Muntean stând la portă a fost lovită de tinerii „cavaleri* aşa de bine în cap, încât a că­zut jos leşinată cu ca­pul spar­t, scăldat în sânge. Mergând pa Tocile in jos un biet Un­gur — după cum să spune — eşi să-şi ştergă pufin ferestrile, lăsând lumina pe masă aprinsă şi fereastra deschisă. Nobila tinerime avea lipsă de „lumină“ şi a lăsat pe bietul om fără luminare. Pe drum copiii mai mici şi mai mari aruncau cu răşină aprinsă după toţi trecătorii. Ba chiar şi aproape de centrul oraşului un biet stupar venind prin uliţa mare numai cu anevoie a scăpat din mânile d-lor cavaleri. Toate aceste fapte şi alte multe, care se pot atesta cu dovecil, arată disposiţia sufletescă, care domina în tot convoiul, ce se întorcea din Poiană. Din diferitele în­tâmplări reiese mai pe sus de ori­ce în­­doelu, că Dumnealor ca să mascheze pur­tarea lor cavaleresc, au început a striga ca de obiceiu: „prindeţi pe hoţul de pă­gubaş. Nu atac plănuit a fost, d-lor de la „Br. Lapok“, ci fantoma relei consciinţe a ce­lor, cari au început să dea şi să ţipe. Cine cunosce poziţia drumului, pe unde au tre­­cut, deja la prima vedere se va convinge, că în caşul unui „atac plănuit“ în acele lo­curi, nu seim­pău, deci nu s’ar fi putut întâmpla mare nenorocire. Totul se reduce dâră la aceea, că vre-o doi trei băieţi ne­­verstnici, poate chiar şi rudenii de ale per­­soanelor insultate şi locuitori p’acolo, vor fi aruncat cu câte-o petricică drept răs­puns la insulte, înjurături şi maltratări. Şi cum că aşa se va fi petrecut lucrul ne întăreşte in credinţă şi împrejurarea, că Directorul şcolei reale de stat, trecând peste ori­ce consideraţiuni de colegialitate şi corectitate, curând a făcut arătare la poliţie, la vice-span şi chiar la ministru şi Taffe ceresca (După N. Lenau) Un gând în faţa cerului se vede : Un nor posomorit, întunecat; Gemând se sbate-’n vânt tufişul verde, Precum se sbate bolnavul în pat. Din cer răsună o-’ntristare-adâncă; Aprins clipeşte gâna-i când şi când, — Aşa clipesc şi ochii stând să plângă Prin gene raze slabe aruncând. Acum rovina reci fiori scorneşte, Şi neguri line preste câmp se-’ntind, Ei cerul la-’ntristare-i cum gândeşte Din mână scapă sorele lucind. G­las-uff Tz­erxt-uff-u­ i (După N. Lenau) întunecosul codru aţîpit’a, Un aer leneş......., frunza odihneşte, Din crăngi un cântec nu se mai scorneşte; Er brosca’n lac ascunsă amuţit’a. Nr. 218—1396. — nici mai mult nici mai puţin — în con­tra şcolarilor dela şcolele românesci, ca nici habar n’au avut, că merg dumnealor î Poiană. Se vede, că voesc să marchez prima escursiune în Poiană a elevilor în şcob­ unguresci de stat, prin aceea,­­ alarmeză lumea cu gogoriţe despre atacu plănuite şi mai sciu eu ce nesdrăvănii. Am aflat, că Direcţiunea şcolelor ro­mâne a şi făcut cercetările de lipsă, ce nici pomenire de atac plănuit din partea set­­arilor acestor scule. Au fost doi trei—băie mici din Scheiu, cari au luat parte la în­vălmăşala provocată de nobilii cavaler pe cari însă direcţiunea i-a pedepsit esen­ţlar, deşi după a nostră convingere fă­ motiv. De altcum şi poliţia face cercetat Pretindem, ca aceasta cercetare să se îi tindă și asupra cașurilor arătate mai su cari singure pot face deplină lumină î causă și pot demasca aceasta răuvoitoare api­cătură. —o — Dar pentru biserică. Comitetul par­ohial, ca sinodul comunei bisericescl gr co-orient, din filia Săcel, proto pres­biter­­ul Haţegului, vine şi cu acesta ocasiul a esprima mulţămita publică confratel său, Vasile Simult­seu, care din al său pr­­eaa biserica nostră cu un rând de odă­dii bisericesci în preţ de 50 fl. v. a. D bunul Dumnezeu, ca fiii acestei filii imiteze pe confratele lor în fapte bune, numitului donator atot­puternicul Dume­zeu să-i ţină sănătatea şi să-i îmulţâs rodul muncei spre a mai pute storce iul rea şi recunoscinţa urmaşilor prin aseme­naruri bisericesci şi şcolare, de cari simţ. O lipsă atât de mare! In numele comit­­ului parochial din filia Săcel, 22 Septem­vre v. 1895. Gheorghiu B. Reitescu, înv­țător dirigent și preşedintele comitetului­­ rochial; loan Mihăilescu, administrator­­ rochial. r p— La scoala froebetiană română din Bi­hor (Scheiu) se vor prepara in anul aces conducătoare pentru asilele de copii dela so Cursul se va începe cu 15 Octomvre . Doritoarele de-a obţină acesta cu alifi­­ţiune au a se adresa la d-sora Maria Bt 80 Septemvre. Advocatul Coroianu achitat. Se sei că advocatul Iuliu Coroianu din Cluşiu fost pus sub acasă, pentru că la 1892 ar trecut în România cu un paşaport falsi­­cat. Coroianu afirmă la pertractarea jud­cătorască, că el n’a ştiut nimic despre acee cum că paşaportul său ar fi fost falsifica deoarece scriitorul său, Abel Muntean, în a­senţa lui, înainte de-a pleca la România, împacheta dimpreună cu alte lucruri. Ti­bunalul achită atât pe Coroianu cât şi­­ scriitorul său. Tabla reg. însă condami pe Coroianu la 3 luni temniţă. Şi acun curia reg. ca ultimul for, îl achită defii­tiv pe numitul advocat, în juru-mi mai lucesc dar licuricii, Ca într’un vis nişte scântei tăcute, Ei eu mă pierd în vise dulci, plăcute Robit de sfânta linişte ce-aici­’i. Au el! un glas din frunte se porneşte Şi nemilos mă strigă, mă trezeşte, El visul piere şi’ntristat mă lasă; Şi inima-mi ascultă speriată La vânt, precum copilul l’al său tată, Când dela joc îl chemă cătră casă. Braşov. 1. Priscu Un Tată şi trei fii. (Din Italiană.) Un om bogat şi-a împărţit tată are în părţi la fel de mari între cei trei fii săi, oprindu-şi pentru sine numai un­­ preţios. — Acest inel, încărcat de pe scumpe, îl voiu dărui, zise tatăl cu se­­sitate, aceluia dintre voi, scumpii mei care veţi săvârşi cea mai frumosă şi mai milostivă faptă.

Next