Gazeta Transilvaniei, decembrie 1895 (Anul 58, nr. 266-288)
1895-12-01 / nr. 266
Pagina 2 adresat clerului din eparchia sa urmatoarea importantă circulară : Nr. 7164. Prea onoraţilor protopresviteri şi onorată preoţime din eparchia Aradului. Dela intrarea în vieţă a cunoscutelor legi politice bisericesci, informandu-ne noi la totă ocasiunea, dela unii propresviteri şi preoţi ai noştri, despre influinţa acelor legi asupra sâmţului religios la poporul nostru, ni s’a spus, că pănă acuma încă nu se observă vre-o influinţă dăunasă, nici în semţul religios al poporului, nici în venitele preoţilor. Deşi credem, că aşa va fi de presvite, ne îndoim îusă, că tot aşa va fi şi în viitor, pentru că ceea ce nu s’a întâmplat în restimpul celor 2 luni, dela în coducerea acelor legi, se va întâmpla de sigur în decursul anilor viitori. De aceea ne simţim datori a observa şi prin aceasta onoratei noastre preoţimi să nu se amăgască a crede, că tot aşa va fi şi pe viitor, ci presimţind răul, ce ne aştepta, să ne pregătim de timpuriu a-l preîntâmpina şi preveni, cultivând tot mai mult semţul religios în popor, la toate peasiunile binevenite, ca pre unicul nostru scut de apărare, intre grelele împrejurări în cari ne aflăm. De asemenea ne simţim datori a observa onoratei noastre preoţimi, că nici în privinţa venitelor sale, să nu se amăgască a crede, că tot aşa va merge şi pe viitor, pentru că îndată ce statul îşi va completa, numai încâtva, matriculele sale, oamenii nu se vor mai folosi de estrase din cele bisericesci, şi aşa preoţii vor perde cu totul şi acele venite modeste, ce le au acuma dela estrase. Aşa pentru esemplu: peste 15—18 ani fetele, or peste 18—22 ani feciorii cari vor păşi la casetorie nu vor mai lua estrase din matriculele bisericeşti, putendu-s°, atunci, folosi de matriculele de stat. Chiar şi numai acestea, precum şi alte asemenea eventualităţi viitora, pre cari nu le putem prevede, ne impun tuturor mare datorinţă, a stărui din toate puterile la cultivarea simţului religios în popor, precum şi la paralisarea grelelor urmări, ce-ar veni asupra bisericei noastre, şi din scăderea modestului venit preoţesc. Slăbirea simţului religios se poate paralisa numai prin desvoltarea şi cultivarea lui în măsură tot mai mare, din partea preoţimei; or scăderea venitelor preoţesci se poate paralisa numai prin sporirea şi desvoltarea forţelor materiale ale bisericei şi poporului nostru. Pe când constatăm cu bucurie, că cei mai mulţi preoţi ai noştri au stăruit şi stăruesc mult la desvoltarea şi cultivarea simţului religios în popor, pe atunci siliţi suntem a recunoste, de altă parte, că prea puţini dintre preoţii noştri au conlucrat, pănă acuma, şi la sporirea şi desvoltarea forţelor materiale ale bisericei şi poporului nostru, fiind aceşti preoţi de acea credinţă greşită, că acesta n’ar căda în datorinţa lor, precum şi că poporul ar fi dator a le rebonifica şi scăderile pbveninde în venitele lor preoţesci. Este o mare seducere acesta din partea preoţilor, cari nu se cred datori a conlucra şi la sporirea şi desvoltarea forţelor materiale ale bisericei şi poporului, soiut fiind, că una dintre cele mai cardinale datorinţe a dânşilor este: a învăţa şi lumina poporul în toate direcţiunile bune şi folositoare, şi aşa şi în acea a desvoltării forţelor materiale. Şi mai mare rătăcire este însă a aştepta, ca poporul să rebonifice şi scăderile venitelor preoţesci, când este de comun cunoscut, câte alte sarcini grele apasă pe popor, şi cum el în urma acelor sarcini, nu numai este în stare a mai rebonifica şi scâderile venitelor preoţesci, dar nu scie, cum va mai pute îndeplini nici ameliorarea dotaţiunei învăţătorilor, prescrisă în lege, prin adaosul aşa numitelor quinquenale, dela cari depinde sartea scolelor noastre şi aceea, a viitorului nostru. Situaţiunea aceasta ne impune tuturor, nu numai de a conlucra şi la sporirea şi desvoltarea forţelor noastre materiale, dar şi a ne îngriji în alt mod, şi pe altă cale, atât de rebonificarea scăderilor pbveninde în venitele preoţesci, cât şi de ameliorarea peste tot a modestelor dotaţiuni preoţesci şi învăţătoresci, pentru ca din cji în cji tot mai mulţi bărbaţi distinşi să se dedice acestor chiămări înalte, şi apoi şi ca să se potă, cu drept cuvânt, pretinde dela toţi preoţii şi învăţătorii noştri, să şi fie la înălţimea chiămării lor. Din consideraţiune ca acestea, noi încă la 1877 am înfiinţat aşa numitul fond preoţesc, cu meniţiunea de a ajuta, în rândul întâia, pe preoţii deficienţi şi pe văduvele şi orfanii preoţesci; în rândul al 2-lea pe preoţii dela parochiile mai slab dotate ; ci în fine în rândul al 3-lea şi după timp, când fondul va fi în stare, şi pe toţi ceilalţi preoţi din eparchi, dar după ce în anul trecut, arătându-se necesitatea şi a unui fond special de pensiune, consultând noi preoţimea şi asupra modului înfiinţării unui atare fond, dânsa în mare parte s’a dechiarat a nu mai pute contribui şi la un atare fond, şi totodată a cerut transformarea fondului creat în 1877 în fond de pensiune: de sine se înţelege, că acest fond deşi în stare bună, prea puţin va mai pute contribui şi la ameliorarea dotaţiunei preoţesci, decât doră acordând împrumuturi, când vor fi a se cumpăra realităţi pe seama bisericilor, cum s’a urmat şi pănă acuma. Astfel stând lucrul, nu ne rămâne decât să facem şi noi ceea ce au făcut şi preoţii altor confesiuni, şi anume: să creăm şi noi fonduri speciale, în fiecare parochie, dar totodată să sporim şi pe cele esistente. Trebue să facem acesta nu numai pentru ameliorarea dotaţiunei preoţilor şi a învăţătorilor noştri, şi prin aceasta pentru uşurarea poporului, măcar după timp, de unele sarcini, dar şi pentru că acele fonduri să-i fie şi poporului de ajutor cu împrumuturi, în caşuri de lipsă, ca să nu fie avisat la camătarnicî. (Va urma.) Galaţi, D-l general de brigadă Iarca, comandantul divisiunei I la T.Severin, s’a numit comandat al corpului IV dela Iaşi. D-l colonel Comăneanu, comandantul regimentului 21 dorobanţi, s’a înaintat la gradul de general de brigadă şi s’a numit comandantul divisiunei I. D-l colonel în reservă I. Gotrutz s’a numit general de brigadă în cadrele de reservă. D-l locat,-colonel Mareş, directorul scelei de aplicaţie de artilerie şi geniu, s’a înaintat la gradul de colonel şi s’a numit directorul arsenalului. D-l maior Grecescu, din artilerie, s’a înaintat la gradul de locot,-colonel şi numit comandant al regimentului 6 de artilerie. ro—Direcţiunea intitutului de economii şi credit „Sentinela“ din Satul nou (lângă Panciova) a ales unanim de contabil pe d-l Traian Marcu, funcţionar de bancă la „Victoria“ din Arad. „Sentinela şî-a început activitatea în 9 Decemvre n. a. c. umetrl al copilei, îşi băgă apoi mâna în buzunar şi dete micei sale prietine moneda dobândită într’un mod atât de minunat. — „Ţine, mititico! Am primit-o de la boniţa Madre, şi St. Fecioră nu se va mânia pe mine, dacă o cheltuesc pentru însănătoşarea mamei tale...“ Chata fu atât de mişcată, încât nu avu timp nici să-i mulţumescă ci alergă grabnic la farmacie... Morentio nu se duse deci la lupta cu taurii, dar avu totuşi o chi plăcută, căci mamei Chatei îi era mai bine şi copila însăşi îi adusese acestă veste îmbucurătore. Ea î şi îmbrăcase de astă-dată cele mai bune haine şi-şi înfipsese în frumosu-i păr negru două rase roşii. Ei merseră, să se preumble împreună pe ţărmul Guadalquivirului sub pomii de portocale înfloriţi. Când ajunseră la un loc umbros boltit de nişpe mirţi înalţi, Chata îi îmbrăţişa fără de veste şi-i cji86 într’un ton simplu, dar nespus de duios: „Te quiero, companero! (Te iubesc, camerade!) şi dacă voesci, ne vom căsători, când vei fi de 20 de ani...“ (Va uma.) GAZETA TRANSILVANIEI SOIRILE OS LEL — 30 Noemvre. Baterea monetelor de 10 corone. Ministrul de finanțe ungar face cunoscut, că monetăria de stat din Kremnitz de acum înainte va începe a bate monete de câte 10 corone, însă deocamdată numai pe socoteala privaților. Înaintăm în armata română. Pe z ziua de ieri, aniversarea luărei Plevnei, s’au făcut mai multe înaintări în armata română. Dintre ofiţerii superiori au fost înaintaţi. D- general de brigadă C. Pilat, actualul comandant al corpului 4 de armată, s’a înaintat la gradul de general de divisie, şi s’a trecut ca comandant al corpului III la „Felicitare“ lui Banffy? La corespondenţa din Deva publicată în nr. 268 al fetei noastre primim următorea întâmpinare: Orăştie, 11 Decemvre 1895. In Nr. 263 al „Gazatei“ mi se atribue că eu pentru congregaţia comitatului Hunedoarei convocată pe 16 i. c. aşi fi insinuat o propunere: „...se se facă o adresă de mulţumire cătră baronul Banffy ca ministrupreşedinte, pentru că ar fi esuperat graţiarea condamnaţilor în procesul pentru Memorand“. Ipsissima verba. D-l „Coresp.“.... este într’o rătăcire cardinală, vorbind de mulţămire. Dacă păşesce d-l coresp. înaintea publicităţii apei cu tot dreptul pot pretinde dela D-Sa, că cel puţin să cunoscă cuprinsul unei propuneri, care o combate, nu numai să dea cu bâta ’n baltă. Deci să ne ’nţelegem, D-le corespondent: Eu n’am făcut propunere de „mulţămire“ deorece prin graţiare nu ni s’a împlinit încă nici o aspiraţiune justă naţională ori politică, nu s’a îmbunătăţit starea nostră politică de loc. Ba şi dacă s’ar împlini pretensiunile noastre, nici atunci n’am fi datori cu „mulţămire“, ci am pute numai „felicita“ pe un astfel de ministru, care punându-se pe baza dreptului, ar face posibil ca buna înţelegere a diferitelor naţionalităţi să fie reafişată. Când s-au graţiat condamnaţii, a trebuit să presupunem, că acel act a fost un semn de schimbare în politica internă; a trebuit să presupunem, că a sosit momentul inaugurării unei ţinute mai conciliante, şi din pas în pas se vor realiza unele şi altele pretensiuni juste ale noastre. In aceasta presupunere şi pentru că actul de graţiare n’a fost perfect, deoarece pe Dr. Valeriu Branisce, care tot din motive referitoare la Memorand a fost condamnat, — l-au uitat în temniţă, am insinuat eu propunerea, că: „Congregaţia comitatului Hunedoara, presupunând, că actul de graţiare este un semn de o politică mai conciliantă faţă de naţionalităţi, şi sperând, că guvernul apucând pe o cale justă, acesta cale nu o va părăsi nici în viitor, şi aşa va conlucra la realizarea scopului măreţ, ce poate ave un bărbat de stat al nostru, la înfrăţirea şi buna înţelegere a naţionalităţilor, — în aceasta presupune ce şi nădejde, îl felicită congregaţia pe d-l baron Bánffy ca ministrupresident. Considerând mai departe, că actul de graţiare nu este perfect, congregaţia îl rogă pe ministru-preşedinte, că Dr. Valeriu Banisce, care a fost solidar cu cei agraţiaţi, să fie solidar tractat şi la eserciarea dreptului de graţiare“. Propunerea mea deră are de basă o presupunere, care decă s’ar realisa, cred, că şi d-l coresp. s’ar bucura, şi decă eu am voit, că prin adresa unui comitat să se dea esprimare acestei presupuneri şi nădejde isvonite din actul de graţiare, încercând a influinţă în acest mod în favorul causei juste direcţiunea luată de guvern, — sunt convins, că am făcut un pas, care causei noastre numai folosi ii poate, şi ca Român şi ca cive al statului. Și dăca toate comitatele ar înainta o astfel de adresă, sunt convins, că guvernul vădend curentul puternic pentru o politică conciliativă, văzând, că comitatele ca atari, și nu numai adunările şi conferinţele române, se interesază de îmbunătăţirea situaţiunei pobtice prin împăcarea sinceră a naţionalităţilor, decă astfel s’ar manifesta opiniunea publică generală, cred, ba sunt convins, că resultatul dorit nu ar întârzia. O astfel de acţiune am intenţionat eu prin propunerea mea. Acesta o dovedeste textul intrig, şi nu este corect, a păşi înaintea publicităţii cu o parte mancă a acelei propuneri, şi a seduce ori cel puţin a incerca a seduce publicul, privitor la intenţiunile mele. Că nu am consultat cu nimeni dintre membrii congregaţii, e drept. Causa e:ea din 130 de membrii nu vin nici 3—4 la congregaţia, şi aşa nici nu e prilegiu să se facă ceva desbatere prealabilă ; A deră în caşul acesta nici n’a fost de lipsă, deoarece este eschisă ori-ce îndoială, că intenţiunea propunerii nu ar corespunde intereselor noastre naţionale şi intereselor statului, patriei comune. Că ore „se basază pe dorinţa şi voia membrilor români“ propunerea mea ori na? nu sciu nici eu, dară nu scie nici d-l corespondent, deoarece d-sa încă nu e totalitatea membrilor. O să vedem la congregaţie! Este drept, că la înrîurinţa d lui Fr. Hosszú şi încă a unui Dn. membru, cu ocasiunea congregaţiei din 14 Octomvre a. c. am revocat acestă propunere, dară întemplându-se acesta în mod verbal se vede, că s’a dat uitării, şi aşa văd, că acuma s’a pus la desbatere. De atunci pănă acol m’am ocupat serios cu întrebarea, că era d-l Fr. Hosszú are drept privitor la propunerea mea, ori eu am drept din motivele înşirate ? şi venind la convingerea, că propunerea, în modul cum am susţinut-o, corespunde intereselor noastre, trebue să o susţin. Trebue să o susţin şi pentru aceea, ca prin propunerea aceasta să se repareze şi o greşală a condamnaţilor graţiaţi, cari atunci când au umblat la colindate pe la uşile ministeriale, nu bucuria lor nemărginită — nu pentru-că dor’ s’a schimbat starea poporului nostru, ci pentru-că şi-au recâştigat libertatea — au uitat de tot de soţul lor solidar în luptă, şi nici unuia nu ia plesnit prin minte să declare ministrului : D-le ministru! Ai uitat, că un soţ a! nostru în suferinţe, carele încă este precum am fost şi noi, victima luptei pentru drepturile nobre naţionale, a rămas şi mai departe în acele temniţe, din cari eşirăm noi, tot pentru aceleaşi fapte, ce am comis şi noi! — Actul de graţiare, dară nu e perfect d-le Ministru! noi toţi, ca unul am fost solidari în lucrarea pentru binele poporului nostru şi a patriei comune, să cuvine dar să fim solidar tractaţi şi la actul de graţiare. Pentru noi n’am cerut, ci nu va cere nici V. Branisce, dară cerem acum ca liberi noi pentru confratele nostru, în firma credinţă, că Majestatea Sa nu va face escepţiune între egali... — Nu au eris, o zic eu acum în propunere. Ce se ţine de lupta „continuă şi forte resolută“ susţinută nu de aci de eri, de când m’am aşeetat eu aici, — eu fără a „fraudări“ analele comitatului, o cred cu totă recunoscinţa. E trist numai, că nu s’a ajuns nici un resultat, afară de conclusul, că statutul de consultare să se ede şi în limba română , care conclus, — fără a greşi în contra modestiei — trebue să amintesc, că în urma unei propuneri a mele s’a adus; — deşi nici atunci nu m’am consultat prealabil cu d-l corespondent ori cu alţi d-ni membri. Fiind risipiţi prin toate unghiurile comitatului, nu e posibil, ba nici nu e de lipsă să ne petrecem timpul cu sfaturi şi conferinţe multe, ci să arătăm fiecare ce putem, să fie intanţiunea din inimă şi consciinţa cea mai bună, căci: errare hominis est. Se întâmplă de greşesc şi tocmai „con- Nr. 266—1895