Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)

1896-01-03 / nr. 1

Pagina 2. 1 1 6 *GAZETA TRANSILVANIEI cu aceste învinuiri ale lui Ugran, afirmând, că în academia orientală dreptul public ungar se propune cu totul în spiritul cons­­tituţinei ungare, ol ce privesce învăţarea lm­­bei maghiare, se poate constata şi pănâ acum cel mai frumos succes. In fine fondul de disposiţiune a fost votat cu 82 voturi, contra 68. In aceeaşi şedinţa s’au mai votat fără discuţiune: 21,810 fi. pentru pensiuni, 5000 fi. pentru nisce renovări la palatul ministrului-preşe­­dinte, câte 30,000 fi. pentru două statue : una a lui Iuliu Andrassy şi alta a S.­lui Ştefan; 148,000 fl. s'au votat pentru monu­mentele, ce sunt a se ridica în cele 7 puncte ale ţărei; 50,000 fl. pentru cheltuelile serbă­­rei milenare, 400,000 pentru ajutorarea hon­vezilor bătrâni dela 1848. * Urmeză presentarea petiţiunilor dela 46 comitate în causa ştergerei a*ului 25 al legei militare, prin care voluntarii, cari după un an de serviciu nu pot depune cu succes examenul de voluntar, sunt obligaţi a servi doi ani. Raportorul comisiei peti­ţionare propune să se pună aceste peti­­ţiunî ad acta. Intra cei ce au vorbit pentru şterge­rea §-lui se silă şi Ugron Gábor. El arătă, că corpul oficeresc al întregei armate co­mune constă din vre-o 25,000 de individii, dintre cari 12,000 sunt sublocotenenţi şi loco­tenenţi. In fie­care an depun esamenul de ofi­­cer 2000 de voluntari, în 10 ani depun aşa­­dară esamenul 20,000. Ce să facă armata cu atâţia oficeri de rang mai mic ? Sunt numai 5 ani, de când s’a făcut obligătore depune­rea esamenului de oficer, şi deja ministe­­riul de rasboiu a ajuns in situaţiunea, că nu dă rangul de oficer voluntarilor, cari au depus esamenul. Anul al doilea de ser­viciu este un an de pedepsâ pentru tinerii maghiari, fiind­ eâ nu sciu limba germană, şi aşa nu pot depune examenul. Mulţi nu-i depun nici din acea causă, că în armată începe a se lăţi credinţa, că omenii nu sunt a se judeca după calităţile lor fisice şi morale, ci după nascere, rang, ocupa­­ţiune. Chiar în foile de specialitate mili­tare s’a scris cu ocasia unei disenţiunî, că trebue scutită urmata de ruşinea, ca fii de băcani şi de industriaşi să porte ciucuii de oficer. Acesta se întâmplă în timpul domi­­naţiunei liberalismului! — Presents un pro­iect de resoluţiune, în care se cere şterge­rea §-lui 25. Contele Albert Apponyi se alătură şi el la proiectul de resoluţiune al lui Ugron. Arată cu cifre, cât de mare este numărul tinerilor maghiari, cari au căc­ut la esamene din causă că n’au sciut limba germană. Conchide de aci, că prin § 25 gradaţiunea rangurilor în armată nu stă în legătură cu cultura națională, or acestă stare de lucruri­­nu este potrivită pentru ridicarea egoismu­lui național. Br. Fejérváry, ministrul de converti, crice, că amintirea spiritului,național ar fi aş­­teptat-o din partea stângei extreme, unde să perhoresceza armata comună, dar deca con­­tele Apponyi, care găsesce necesară orga­­nisația și esistența armatei comune, voesce să introducă spirit national într’o corpora­­țiune comună, acesta dorință a lui n’ar avea bun sfârșit, căci dacă noi vom introduce in armată spirit maghiar, atunci alţii s'ar sili să Introducă alt spirit. (Mare sgomot, în stânga şi stânga estremă.) A introduce in armată esclusiv spirit maghiar, nu se poate­, trebue însă să cultivăm spiritul simţului de datorinţă, — aceasta este basa, pe care vom pute înainta. Ministrul cere mănţinerea §-lui 25, căci altfel armata eră și ar suferi de lipsa de oficeri. Ugren reflectăză ministrului. Se pro­vocă la un ordin de cji cătră armată, ce s’a dat iu Lussmpiccolo și în care se cjiqga între altele: „Sunt convins, că acel vechiu spirit austriac, de care întotdeauna au fost cuprinşi ofiţerii şi armata“ etc. Deci spiritul austriac, 41S!l Ugrou, poate să aibă loc în armată, or spiritul naţional maghiar nu, atunci acea armată comună trebue ruptă, tre­­bui sdrobitâ (Vii aprobări în stânga estremă. Mişcare i drept?), căci acea armată co­mună nutresce în contra tendinţelor na­ţiune! nisce idei şi nisce principii, pe cari regele cu ocasiunea încoronării sale le-a aruncat, şi pe cari a-te susţine este o crimă în contra patriei, în contra naţiunei, or a-o apără este ruşine într’o corporaţiune cons­tituţională. (Vii şi îndelungate aprobări şi „eirenuri“ în stâr­ga estremă). In fine majortatea primi propunerea comisiunei: apăru de viscol. Aici îşi puse puşca lângă dânsul într’o grămadă de zăpadă, care intrase pe uşă, şi ascultă apoi în tăcere chaosul de tonuri de afară din întunerec. Oare cum era acum acasă la el în pa­­tm­ă ? Zăpadă — multă zăpadă de sigur în satul său îndepărtat pe stepă. Ce să facă ? Zăpada ţine cald! Şi cât de frumosă este petrecerea în sat tocmai iarna! Mergi din casă în casă stravestit, alergi cu sania cu trei cai peste câmpurile nemărginite, pr­in odată stau părinţii lângă foc şi mănâncă. Pe tânărul recrut îl cuprinse un dor nes­pus de casă........ un dor de iubiţii săi de acasă. Dar la ce aceste gânduri? El se ri­dică repede, îşi luă puşca, pentru ca să iasă afară, unde­­ un urlet prelungit şi înfiorător resuna aproape de el în noaptea întunecosă şi se perdu în mârâituri răgu­şite. De­asupra şanţului răspunse un alt urlet şi din depărtare alte urlete înfri­coşate. Lupii!!... Soldatului îi îngheţă sângele în vine. Involuntar se răcrima de păsuică, pentru ca să-şi acopere spatele. Apoi luă puşca la ochi­ şi-şi aţinti privirea în noaptea întu­necosă. Inima-i batea cu putere. El își aplecă capul, pentru ca să audă ori­ce sgo­mot, ce i-1 aducea vântul. Dar se făcuse liniște. Sentinela răsuflă adânc. încet treceau minutele... Dumne­zeule, când oare vor veni să-l schimbe ?. . . Mai bucuros și-ar fi părăsit locul și ar fi alergat la camera de gardă. Dér el îşî cunoscea datoria. Nu-i era iertat să-şi părăsescă postul; el trebuia să stea aici, unde l-a pus porunca superiorului său. „Lupii au plecat!“ îşi gândea el, şi... Mai aproape ca mai înainte aurii urle­tul tânguitor, şi îndată după aceea răspun­sul de sus. Dar nu mai era dela un singur lup, ci dela o haită vitrega! De bună seama, că au simţit esistenţa unui om pe aproape, un om, căruia î­ se făcuse pârul măciucă de frică şi de groză şi care ţinea puşca cu manile tremurânde. Acolo pe muchea şanţului era haita de lupi! Urletul ei sinistru şi îngrozitor înceta pe un moment şi apoi începea ărâul cu mai mare furiă. Deodată lucira în apro­pierea lui două puncte vereji luminoase şi mai înfricoşat răsună urletul. El ţinti şi împuşcă . — Ca un trăsnet răsună puşcătura... Se aucji un gemet desperat, care făcu să amu­­ţască urletul bestiilor. Umbre negre aler­gau încoce şi încolo — mârâituri, scrâşniri de dinţi, — lupii sfăşiară, luptându-se între ei, pe camaradul împuşcat. Intr’aceea sentinela puse şi a doua patrona, a doua şi ultima! Decă o împuşca şi pe acesta, atunci rămânea fără apărare. Trebuia să o păstreze până în ultimul moment. Dar deja el ridică arma. In tete păr­țile vedea umbre... ochi vereji lucitori... din ce in ce mai aproape se aucrea înfrico­șatul urlet. Tocmai când voia să sloboda arma, se ivi înaintea ochilor săi o massă negră. Acesta se repeeji asupra lui, își înfipse colţii în mâneca blanei, aşa incât pielea cea veche se rupse şi o bucată din blană se rostogoli împreună cu lupul la pământ. In acelaşi timp se descărca şi arma in sus. Soldatul ridică puşca fum­egândă şi cu pa­tul ei isbea în drepta şi în stânga, nemeri pe lup, încât îi rupse şira spinării. Dar în acelaşi moment simţi el, că cineva râde cu dinţii puşca sa. înaintea sa vedea lumini verdi, cari se mişcau de colo pănă colo... Lupii muşcau din blana sa... el pâcra sub povara lor la pământ, cu faţa în zăpadă, răsuflarea caldă şi pu­­turosă a bestiilor îl împresură... el simțea, cum ii râde blana... cum începea acesta a se desface... Deodată se aucjiră pocnituri... din în­­tunerec se iviră lumini... pocnitură peste pocnitură urmă... soldatul rămase sin­­gur-Lupii fugiră urlând în noaptea întu­­necoasa. Tânărul recrut zăcea nemișcat în ză­padă. In jurul său blana sfâşiată și apoi puşca. El trăia încă, îl ridicară. In curând își veni în fire, recunoscu pe camarazii săi, cari alergară la sunetul împuşcăturei. II duseră in camera de gardă, împreună cu trei lupi uciși. Reduta rămase părăsită. După o ora se intorsera lupii, cău­tând victima, dar postul Nr. 5 rămase ne­ocupat în noaptea acesta. Ucu. Vandalismele dela Turda înaintea Tribunalului. In 10, 11 și 12 Ianuarie n. 1896 s’a pertractat înaintea tribunalului r. din Turda un proces foarte interesant și caracteristic. E vorba de afacerea cunoscutelor vandalisme dela Turda, cari în vara anu­lui 1892 şi 1893 revoltaseră spiritele tutu­ror oamenilor de bine, nu numai de aici dela noi, ci şi din totă Europa cultă, pe unde numai străbătuse vestea lor. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci. Aceia, contra cărora s’au înscenat acele vandalisme, au fost acusaţi, con­damnaţi, au stat şi peste un an în închi­­soare; apoi câţi preoţi, câţi Învăţători şi plugari români din toate părţile ţărei au mai fost siliţi de-atunci să îndure temniţe şi amende mari tot numai în urma agita­ţiunilor puse la cale prin vandalismele de la Turda ? Şi pe când acestea s’au pe­trecut cu Românii, pe atunci autorii van­­dalismelor, cari erau Maghiari, au fost lă­saţi în pace pănă a­cji. Dor să vedem cel puţin acum, după trei ani şi jumătate, cum ad­e justiţia un­­gurescu să dea satisfacţiune Românilor in­sultaţi şi care este vindicta legei faţă cu cei vinovaţi. O mică descriere a faptelor petrecute vorbesce ea de sine. Etă-o, Se scie, că primul vandalism l’au săvârşit Ungurii dela Turda în vara anului 1892, anume în 18 Iunie, când s’a reîn­tors dela Viena d-l Dr. Raţiu, care luase parte în deputaţiunea, ce mersese cu me­­moriindul. Faţă cu vandalismul săvîrşit atunci contra d-lui Lar. Raţiu şi soţi, tri­bunalul n’a găsit să pună sub acusaţiune, decât pe doi croitori: Jenei Samu şi Tímár Janos. Despre Jenei s’a putut constata nu­mai atâta, că după săvîrşirea acelui „şam­“ vari“ („macskazene“) ar fi dus cătră trei „Valahi“ din glumă“ , şi eu am fost acolo şi am condus — stând călare; or Tímár Janos a recunoscut, că, ce-i drept, fiind el cu desăvârşire beat, s’a presentat la de­monstraţia, ce s’a făcut înaintea casei lui Raţiu, ş’acolo, la oare-care distanţă dela lo­cul, unde se svârlea cu pietri, „a urlat“ în mijlocul publicului admirator, dar n’a luat parte activă la act, ei la demonstraţiunea, ce se făcea în acelaşi timp la Mesaroşiu şi la Vlăduţiu, ei nici nu s’a presentat. ❖ Al doilea vandalism s’a întâmplat în 26 Iulie 1893, când s’a reîntors dela con­­ferenţa din Sibiiu d-l Iuliu Vlăduţiu, des­pre care se lăţise vestea, că ar fi insultat pe un cjiarist maghiar. Acusaţî în causa acesta au fost 17 inşi, dintre cari însă 2 nu s'au presentat la pertractare din causă de bolă, având a­ se ţine cu aceştia o nouă pertractare. Cer să vecji minune, nici în caşul acesta „nu s’a putut constata“ la pertrac­tarea finală nici o culpabilitate asupra acu­­saţilor. Numai faţă cu patru dintre ei s’au ivit oare-cari bănueli, anume despre acusa­­tul lenei József a mărturisit un păzitor de noapte, că l’ar fi v­’cjut aruncând cu pietri asupra casei lui Chioreanu ; despre Szebeni József, un alt acusat, a mărturisit un gen­­darm, că vechendu-l aruncând cu pietri, l’a prins şi l’a predat unui poliţist, dela care a aucjit, că l’ar chiăm­a Szebeni József; pe acusatul Benkis Iózsef gendarmul l’a prins tocmai în momentul, când voia să ridice o piatră de jos; hind insă prins, el începu să plângă. In fine despre al patru­lea acu­sat, cu numele Kis Jószef, ca moment agra­vant a fost împrejurarea, că un alt gendarm l’a pușcat printr’un picior tocmai în mo­mentul, când pentru a doua­ oră voia se arunce cu pietri asupra gendarmului. Faţă cu ceialalţi acusaţî nu s’a putut adeveri nimic. Acusatorul public, care era represen­­tat prin subprocurorul Vajna Vincze, a cerut să fie toţi aceşti­a declaraţi de vino­vaţi şi pedepsiţi pentru crima prevăzută în § 16 al cod. pen., tribunalul înse pe toţi şese i-a achitat, er pe păgubaşi, cari prin representantul d-lui Dr. Raţiu au ce­rut o despăgubire de 1500 fl., i-a îndrumat să-şi caute dreptul pe „calea obicinuită a legei...“ Procurorul a insinuat recurs. La pertractare au luat parte dintre păgubiţi dnii: Vlăduţiu, Mesaroş, David Kugler, dna Chioreanu, Iacob Lugoşianu, or d-1 Dr. Raţiu a fost representat prin d-1 advocat Dr. George Popescu. Nr 1—1896 La secuestrarea «Tribunei“, „Tribuna“ de Duminecă raporteaza sub titlul „Escepţiunile“ următorele: Astă­zi s’a ţinut la judecătoria cer­­cuală din loc pertractarea în procesul pro­vocat prin escepţiunile, cu cari domnul T. L. Albini a cercat se ridice secuestrul asi­gurător pus pe „Institutul Tipografic“ şi cele două diare. Pertractarea s’a ţinut la 10 ore îna­inte de amedi. Domnul Dr. Ion Raţiu s’a, presentat însoţit de advocatul său domnul Rubin Matiţa. T. L. Albini a fost însoţit de advo­catul său d-l Ştefan Pecurariu. In decursul pertractării domnul Al­bini a susţinut şi acum, că actul, pe basa căruia s’a cerut şi efectuit secuestrul, ar fi fictiv. Acest lucru după lege nu se pote dovedi, decât cu documente, or nu cu mar­tori, cum ar fi voit d 1 Albini. La provo­carea judelui să arete documente, domnul Albini n’a putut arăta nimic. Pe scurt spus tote excepţiunile făcute de d-l Albini au fost răspunse de judecă­torie, şi astfel secuestrul rămâne in vi­­goare. Suntem informaţi, că advocatul d-lui Albini, d-l Dr. Ştefan P­ăcurariu, după­ ce a aflat din actele şi documentele produse, cum stă causa intr’adevăr­, s’a exprimat, că-’i pare rău, că a primit să o repre­­sente, picea, c­ă a fost rău informat, căci de ar fi soiut înainte cum stă, nici că ar primit-o. SOIRILE OBLEI. —­2 (14) Ianuarie. Mitropolit şi Patriarch. In procesul intentat de mitropolitul gr. pr. Miron Ro­manul contra Patriarchului sârbesc Bran­­covici pentru împărţirea averui bisericesc­ din Sân-Miclăuşul-mare, Curia reg. a adus urmâtorea sentinţă: Biserica şi edificiele ce se ţin de ea, cami conform sentinţei adusă de tribunalul din Budapesta, avea să apar­ţină Românilor, întră acum în posesiunea­­Sârbilor, or aceştia au să plătască Româ­nilor ca desdaunare suma de 12.000 fi. Cealaltă avere are să se împartă în două părţi egale. —o— Invenţiune sensaţională. Finea anului 1895 ni-a adus şi o invenţiune, care a fă­cut mare sensaţiune nu numai în cercul

Next