Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)
1896-01-24 / nr. 18
ii Tipografia, Braşov, piata aiaro Nr. 30. SuriaoTi nofmuoa^ nu primesc. — Aianuacripte nu c® r«trimot INSERATE se pnmesc la Adml«Ictr&tluns în Brașov si ia urmatoarele Birouri de unuaofurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalen, Rudolf Jrosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. banneoer, în Budapesta : A. Z. Goldbergern, Eckstein Bernat, în Bucuresci: Agence Havas, Succursaie de Roumanie; în Hamburg: Karolyi & Liebmann. Preţul Inserţiunilor: o seria garmond pe 0 coloana 6 or. şi 30 or. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a B-a o serie 10 or. seu 30 bani Nr. 18. ^A.OiT'CrXj 1jI2S. Braşov, Mercurî, 24 Ianuarie (5 Februarie] „gazeta-1 iese în l-care ţi. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe ns an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România si străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fratici. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din amră şi la doi. colectori. Atraiaemi pentru Braşov administraţi tinea, piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80 etagiu I., pe un an 10 fr., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un escop iar 5 cr. v. a. sau 16 bani. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1896. Convertirea prinţului Boris. Multă vreme a şovăit principele Ferdinand al Bulgariei de-a lua o decisiune în afacerea botezărei fiiului său, a prințului Boris, în religia ortodoxă. A încercat toate, ca se încungiure acesta; a amânat de pe toţipe alta răspunsul la cererile insistente ale guvernului şi ale Sobraniei bulgare şi în cele din urmă a călătorit chiar la Roma, negreşit spre a arăta Papei, în ce situaţiune critică şi dificilă se află şi că, cu toata alipirea sa la credinţa catolică, va trebui se cedeze postulatului poporului bulgar, deca mai voesce se sedă pe tronul ţerei şi se conducă netulburat destinele ei. Se asigură, că primirea sa în Vatican a fost puţin graţioosă şi că după audienţa, ce principele a avut’o la Papa, cardinalul Rampolla nu i-a făcut contra-visita obicinuită. Se vede dar, că din acesta parte n’a primit nici cea mai mică încuragiare de a-şî schimba gândul, cedând dorinţei Bulgarilor. întors acasă în Sofia, principele Ferdinand a fost pus prin declaraţia ministrului-preşedinte Stoilow, făcută în numele guvernului, in alternativa, ca seu se se învoască la botezul principelui Boris în religia ortodoxă, seu se provoace o crisă, care ar fi putut deveni fatală în consecenţele ei pentru dinastia lui. Principele de Coburg a ales modalitatea dintâiu, cea mai oportună şi, precum se anunţă acuma din capitala bulgară, s’a învoit, ca fiul seu se treca la legea resăritană. Acesta învoire se trice, că a urmat după multe şi lungi conferenţe ale principelui cu miniştri, cari i-au spus clar şi lămurit, că nu mai pot lua răspunderea pentru urmări, decat se va mai trăgăni aceasta cestiune, ce a devenit vitală pentru dinastia bulgară. E vorba, ca se apară o proclamaţie a principelui cătră poporul bulgar din acest incident şi putem se sfim curioşi întru câtva de cuprinsul ei, căci după atâtea lupte şi sbuciumări, el va desluşi noua faşă, în care a intrat, prin acea concesiune, politica principelui bulgar faţă cu protectorul rusesc, care a stăruit aşa de mult în cestiunea convertirei prinţului Boris. Desigur, că la Petersburg învoirea dată de cătră principele de Coburg va fi privită ca începutul capitulărei definitive a lui dinaintea voinţei Ţarului tuturor Ruşilor. Politica ruseasca a adoptat faţă cu Bulgaria metoda, de-a procede încet, dar fără cruţare, având ca ţintă subjugarea ei într’un mod sau altul. Incidentul din cestiune, deşi apare în sine mai puţin însemnat, va fi considerat de cătră adepţii politicei rusesce din Bulgaria ca o învingere a tendinţelor şi aspiraţiunilor lor, ce se resumă în cuvintele: „împăcarea Rusiei!“ Multe va trebui se mai facă principele Ferdinand, multe decisiuni va trebui se mai ia şi la multe lupte şi sbuciumărî interne morale va mai fi espus, pănă când îi va succede a dobândi deplina iertare a Ţarului. Nu numai odată îşi va fi adus aminte principele bulgar de acel timp, când avea în fruntea guvernului pe Stambulov, care cu energia şi cutezarea sa asciuit se-l fereasca de multe neplăceri şi umiliri faţă cu neînduplecatul liberator-protector de la ména-noapte. Dar acele timpuri au dispărut şi astăci prinţul Ferdinand de Coburg a trecut peste respântiă şi a pornit pe drumul, ce poate să-i câştige graţia stăpânitorului rusesc, dar care-1 va depărta tot mai mult de FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Namman Abbas. De C. Tanera. (Urmare). Namman continuă apoi tot în ton vehement: — „Iţi voiu spune: Tu esti în casa bărbatului, pe al cărui tată, trei fraţi mai bătrâni şi două surori i-au ucis Selim Bairakdar, pe a cărui mamă însuşi turbatul a aruncat-o în şanţul adânc al citadelei din Damasc, de unde numai din întâmplare a scăpat cu viaţă. Esc! în casa bărbatului, care a jurat răsbunare, şi de la care, după datină străbună, toţi Maroniţii aşteptă să răsbune cu sânge faptele ucigătorului de Creştini Selim Bairakdar, care este tatăl tău. Sortea ta nenorocită te-a dus în o astfel de casă!“ El făcu acum o pausă, şi cu o durere nebună îşi apăsă mâna pe ochi. Deodată se ivi viaţă în trupul amorţit al Dilrubei. Ea lunecă de pe scaun, căt o fi la pământ înaintea lui, îi cuprinse genunchii și îl rugă cu voce tremurândă: — „Omoră-mă Namman. Sângele porumbiței se espieze faptele vulturului.“ El nu o ridică de jos, dar nici nu o împinse de la sine. — „Dacă te-ași putea omori, ași face-o, pentru de-ai nimici aceea, ce el are mai scump pe lume. Dar te iubesc. Tocmai acuma, când trebue să te dau afară din casă, pe care voiam s’o străform într’un templu de iubire pentru tine, vreau să aucî şi să spu, că eu te-aşi fi purtat pe mâni, te-aşi fi adorat. Am fi fost atât de fericiţi, ca şi cum n’au mai fi putut să fiă alţi doi omeni pe lume. Şi acum, totul, totul s’a finit. Părăsescemi imediat casa, şi te întorce la Damasc. Spune tatălui tău, că cea mai tînărâ odraslă a familiei Abbas a scăpat cu viaţa din infiorătorea noapte dela 9 Iulie 1860, şi că nu mai are alt gând, decât ca să răsbune membri ucişi ai familiei sale. zi şi noapte să se aştepte la acesta, şi când îl va nimeri glonţul meu, atunci să-şi aducă aminte de acel copil, pe care l-a aruncat el cu mânile sale în flăcări, care însă a scăpat ca prin minune şi a rămas în viaţă.“ Dibuba că era jos ca leşinată, el însă nu mai privi la ea, ci alerga prin grădină în casă și dete ordinul să se pregătască totul pentru plecarea imediată a Turoaicei. Cu mare spaimă asculta doamna Abbas tonul aspru al vocei fiului său și ordinele sale stricte. Ea păşi spre Namman și îl întreba cu frică: — „Așa dar nu s’au înţeles inimile vostre ?“ — „Inimile noastre?“ repeta el cu voce ca de ghiaţă. „Despre inimile noastre nici n’a mai fost vorbă. Dacă vei aucji numele ei, vei pricepe focul. Ea este fiica lui Selim Bairakadar.“ — „Ge cjici tu? Fiica aceluia, care mi-a ucis soţul meu, copiii mei?“ — „Da, a aceluia.“ — „Este cu neputinţă. Pe acela l-a osândit la moarte judecata internaţională. El dor a fost împuşcat deodată cu Achmed Paşa!“ — „Nu. Ce am refăcut pănă acum, trebue să-ţi spun. Lui Selim Bairakdar îi succese să scape din manile ostaşilor francesi şi se refugiase la Kandia. Acolo stete el ascuns, păn’ce se încheiară cercetările şi se curmară pedepsele pentru masacrările Creştinilor din Damasc, şi trupele francese se retraseră din Siria. In luptele Turcilor contra Creştinilor răsculaţi din Kandia îşi câştiga mai apoi mari merite şi fu graţiat, cu atât mai uşor, cu cât Sultanul Abdul Medschid dispuse pedepsirea ucigaşilor din Damasc numai sub presiunea puterilor europene. Mai târţiu, sub Sultanul Abdul Azid, fu numit Selim Bairakdar, Mudir (primar) în Kandia, apoi Kaimakam (prefect) in Hauran. Acum aud, că el a avansat la rangul de Mutessarif (guvernor) a fost distins cu titlul de Paşă (general) şi a fost transferat la Damasc. A sosit deci momentul, mamă, in care el nu va mai scăpa de pedepsa ce-o merită. Deja de mult am hotărît împreună cu mai mulţi Maroniţi, pe ale căror familii le-au omorît bandele lui atuncia, ca să ne răsbunăm. Glonţul meu va fi acela, care va sfredeli inima cumplitului şi sălbaticului Mutessarif.“ — „Dor uiţi, că este inima tatălui Dilrubei!“ — „Da, mamă, vreau, trebue să uit. Este adevărat, că eu chiar acuma, când pierd pe Dilruba, simt, că o iubesc nespus de mult. Dar sortea fatală n’o poate schimba nimeni, nici tu şi nici eu. Cu Dikruba mi se ilusiunea, ce şi-o făcuse odiniora despre independenţa sa şi a poporului bulgar. Noua votare. In fine a fost împlinită dorinţa d-lui Lucaciu. Membrii comitetului, cei mai de aproape interesat în carta iscată asupra proprietăţii „Tribunei“ şi a „Institutului tipografic“, s-au întrunit — precum ni se comunică — în (fii®!) premergătoare din nou în Sibiiu şi au tranşat deocamdată afacerea. Au fost aprobaţi paşii întrepinşî de d-l Dr. Raţiu, cu 11 voturi contra 5 (ale d-lor N. Cristea, careficea că se retrage, Dr. Barcian şi Comşa, cari şi-au fost dat demisiunea, apoi Dr. V. Lucaciu, şi în fine Suciu din Arad). 3’a decis ca demisionarea lui T. L. Albini şi G. Bogdan-Duicu să fie irevocabilă, şr Russu-Şirianu fu lăsat la discreţia preşedintelui să’l priméscu déca vrea, după ce va fi făcut retractări cuvenite în public. Cum vedem aşadară „declarările“ părintelui Lucaciu, făcute prin „Voinţa Naţională“, n’au avut norocul de a fi „sancţionate“ de marea majoritate a celor şasespre dece. * Totodată ni se împărtâșesce, că în cele din urmă d-l T. L. Albini s’a vecrut constrîns să dea act notarial pentru transmiterea proprietății asupra celor în drept și pentru sistarea procesului intentat la tribunalul reg. din Sibiiu, cu toate că în apel tacsa atitudinea d-lui Rațiu de „scandalizătore“ şi afirma, că el (Albini) a plătit. * „Tribuna“ de acţl publică la loc de frunte următorul comunicat: „Aflăm cu bucurie, că cestiunea, care atâta timp a ţinut în agitaţie opinia publică românescă, proprietatea „Institutului tipografic“ şi a ziarelor „Tribuna“ şi „Fata Poporului“ s’a resolvat favorabil prin cei mai competenţi fruntaşi ai noştri. Averea din cestiune a revenit în toata forma adevăraţilor proprietari. Astfel ţi crisa ce a erupt şi durat atâta timp se consideră de sfîrşită“. CRONICA POLITICA. — 23 ianuarie. Din Budapesta se depeşază, că eri s’au reînceput pertractările în cestiunea pactului. Primă şedinţă s’a ţinut în palatul ministrului-preşedinte ungar, şi au luat parte la ea următorii miniştri austriaci şi ungari: Badem, Bilinski, Glanz, Ledebur, Goluchowstoi, Banffy, Lukacs şi Daniel. * Revista „ Ostdeutsche Rundschau“ într’un articol întitulat „Maghiarism şi germanism“, vorbesce despre poziţia şi starea în care se află Germanii şi Saşii din Ungaria, oricând, că fiecare German trebue să roşăscă de ruşine în faţa constatărei, că Germanii din Ungaria au putut să fie desnaţionalizaţi cu totul. Amintesce mai departe despre broşura profesorului Dr. Sepp din München, în care acesta vorbesce despre raportul dintre Germani şi Maghiari şi afirmă, că Ungaria are de-a mulţumi cultura ei Germanilor. Cu tote acestea însă cu durere trebue să constate Dr. Sepp, că Germanii din Ungaria au ajuns acuma așa de departe, încât cu timbru de 50 cr. dintr’un Osterhaus se face Eszterhazi, din Neumann—Nemenyi, din Goldmann—Goldonyi etc. * In dieta din ăst an a Bohemiei s’a hotărît așternerea unei adrese cătră coronă, în care împăratul este rugat a se încorona ca rege al Bohimiei. In acea adresă, — după ce se face istoricul disvoltării regatului boem si rescriptul împărătesc pe la 1871, în care împăratul declara, că este gata a se încorona ca rege al Boemiei — constituţia actuală din Austria e timbrată ca nedreptate crudă, contra drepturilor şi pretensiunilor celtice. „Pe pământul vechiu, istoric al acestei ţări, seface mai departe în adresă, in munca comună pentru înflorirea şi prosperarea ţărilor Coronei cehe, s’ar găsi posibilitatea de împăcare intre cele două naţiuni (germană şi boemă), împăcarea pe care dieta Boemiei o doreşte cu totă căldura şi în mod cât se poate de stăruitor. Căci centralismul e acela, care a făcut ca lupta naţională să ajungă în actuala ei