Gazeta Transilvaniei, februarie 1896 (Anul 59, nr. 24-47)
1896-02-01 / nr. 24
Pagina 2. Catolicii ar trebui să aibă la curtea din Roma o representanţă ungurescă deosebită, care să paraliseze tendinţele analoge cu tendinţele lui Strossmayer. (Aprobări generale.) Doreste ştergerea celibatului nu numai din puncte de veder etice, ci şi din interese naţionale unguresci (Aprobări sgomotoase şi ilaritate.). Dovedeşte cu date statistice, că pentru învăţarea limbei latine în gimnasti se consacră mai multe ore, ca pentru limba maghiară, ceea ce nu află corect. Cere, ca mai ales asupra şcolelor confesionale, ministrul de culte să exercite cel mai aspru control, oi despre resultat să raporteze camerei. (Vii și sgomotoase aprobări în dreapta.) Kovács Albert: Intrabă ce este causa, că articolul 23 al legei din 1893, — care tractază despre măsurile, ce sunt a se aplica față cu scoalele poporale confesionale, în cas când acestea păcătuesc în contra statului — nu s’a esecutat nici măcar într’un singur caş. Oare aşa stări fericite să fi intrevenit în gestiunea naţionalităţilor din Ungaria, încât în decursul celor trei ani trecuţi să nu fi greşit în contra statului maghiar nici o şcolă de-a naţionalităţilor? Vorbitorul crede, că se întâmplă tocmai contrarul şi că excesele şi agitaţiunile naţionalităţilor niciodată n’au fost aşa mari şi cutezătore, ca tocmai în anul din urmă. Ba lucrurile au ajuns acolo, că dacă nu vor resolva repede cestiunea naţionalităţilor, ne putem încă pierde autonomia. Pentru resolvarea cestiunei naţionalităţilor un singur mijloc ne stă la disposiţie şi acesta este şcola. E neîndoios, că şcola, lăsată numai de sine, faţă cu reacţiunea duşmănosă a armatei, numai forte încet şi pe lângă o încordare extra-ordinară ar putea resolva cestiunea naţionalităţilor. Cu toate astea, pe lângă energia cuvenită, ea încă o poate face asta. Dovadă Croaţia (Adevărat! Aşa este în stânga şi stânga estremă), care in ce priveşte cestiunea naţionalităţilor, numai prin şcolă a schimbat situaţiunea dinainte de 25 de ani în ceea ce este astăzi. La noi e necesară resolvarea acestei cestiuni din causă, că sunt naţionalităţi, cari ele singure voesc să se maghiariseze (?? — Red.) Scopul însă nu-l vom ajunge niciodată, decă ministrul de culte mei nu începe măcar cu esecutarea art. de lege 20 din 1893, care lege autoriseză pe ministru, ca o şcolă, care lucreză în contra ideei naţionale şi în contra statului maghiar, să o prefacă în şcolă de stat. Pentru ce ministrul n’a prefăcut în şcole de stat astfel de şcole confesionale ? (Aprobări.) vedem cu bucurie, că Românii aradanî au început se desvolte o acţiune seriosă şi salutară pe terenul acestei Asociaţiunî. P. T. Domnule! Cu trei decenii în urmă, Românii aradani, doritori de cultura şi propăşirea neamului, au înfiinţat cea dintâiu reuniune culturală românescă în Ungaria şi Bănat: „Asociaţiunea naţională în Arad pentru cultura poporului român.“ De atunci avut’a acest aşertământ de cultură, după fluctuaţiunile vieţii sociale, periodul său de înflorire, avut’a durere, şi periodul de decădere, er în presinte, trecut în periodul ranascerei sale, venim cu deplină încredere a-i recomanda dragostei frăţesei şi câlduroasei părtiniri a publicului român, ca împreună să-i dăm avântul trebuincios la îndeplinirea înaltei meniri culturale. Cultivarea limbei şi, în genere, desvoltarea culturei naţionale, mai ales în împregiurările de astâdî, trebue să fie cea dintâiu datorinţă pentru fiecare Român, care îşi iubesce limba şi neamul. Nu ne îndoim dar, că bunii Românl, începând dela vlădică până la opincă, fără osebire, pătrunşi de marea importanţă, ce au reuniunile de cultură în vieţa popoarelor, vor grăbi cu drag, ca să aducă obolul lor pe altarul asociaţiunei noastre, menită a răspândi cultura şi lumina în popor. De aceea ne adresăm tuturor iubitorilor de cultură, îndeosebi preoţilor şi învăţătorilor, ca atât ei înşişi, cât şi alţii, prin silinţele lor, se se înscrie de membri la asociaţiunea noastră. Ca publicul să fie deplin orientat în privinţa scopului, ce-l urmăresce asociaţiunea naţională aradană, cât şi în privinţa condiţiunilor, sub care cineva poate deveni membrul ei, dăm următorul estras din statutele sale: §. 1) Scopul societăţii peste tot e cultura naţională a poporului român, Ură mai ales înaintarea literaturei române şi a culturei sociale.... Spre scopul acesta societatea va da: a) ajutor de bani, sau altfel de ajutor ori remuneraţiune materială studenţilor şi peste tot tinerilor români mai săraci, cari umblă în institute de învăţătură, seu se pregătesc pe orice carieră scientifică, artistică, industrială, de neguţătorie, seu economică; aşa şi învăţătorilor elementari români, cari în chemarea lor se trudesc cu sporiu de laudă; şi auctorilor români, cari au lipsă de ajutorinţă, nu altmintrelea din timp în timp a întinde ajutorinţă seclelor elementare, cari sunt în lipsă de cărţi şi de alte unelte scolastice, eră învăţăceilor oril a da premie , etc.... §. 4) Membri ordinari ai societăţii pot fi toţi acei cetăţeni din ambele staturi ale Maiestăţii Sale, cari au verstă deplină, doresc cultura poporului român, au purtare morală nepătată, şi spre înaintarea scopurilor societăţii seu vor oferi pe trei ani o sumă anuală cel puţin de 2 fi. v. a. seu dăruiesc un capital de 40 fi. v. a., care va forma averea fundaţională a asociaţiunei. „Afară de aceştia pot fi aleşi de membri ajutători toate acele persoane, care ori în ce mod contribuesc spre înaintarea scopurilor asociaţiunei, deci posed calităţile morale ale membrilor ordinari.“ „Persoane din străinătate pot fi aleşi numai ca membri onorari, şi spre validitatea acestei alegeri e de lipsă aprobarea ministrului reg. ung. de interne.“ Când apelăm doar la bunăvoinţa şi sprijinul publicului românesc, aducem totodată la cunoscinţă, că adunarea generală a asociaţiunei, ţinută în 31 Decemvre st. v. 1895, a ales pe timp de trei ani în biroul adunărilor generale: Preşedinte Prea Sfinţia Sa D-l Episcop loan Meţian; vicepreşedinte prim Augustin Hamsea; vicepreşedinte al doilea Georgiu Telescu; notari loan Petranu şi Romul Nestor; oi în direcţiunea asociaţiunei s’au ales pe un an, conform statutelor: Petru Truţa director prim; Vasile Mangra, director secundar, Savu Kaicu, cassar; Iuliu Herbag, controlor; Dr. loan Suciu, fiscal; Valeriu Magdit, bibliotecar; Iancu Stefanut, econom; loan Petroviciu notar; membri: Dr. Nicolae Onea, Dr. George Popa, Dr. George Vuia, Romul Ciorogariu, Aurel Suciu, Ioan Lenger, Mihai Veliciu, Moise Bocşan, Ioan Beleş, Dr. Ştefan C. Pop, Ignatie Papp şi Georgiu Purcariu. Hotărîţi la muncă seriosă, P. T. D-i eşti rugat, ca să circulezi lista alăturată pentru înscrierea membrilor, şi apoi să i trimiţi paesajului Savu Raicu, secretar la banca „Victoria“ în Arad, cel mult pănă în 1 Aprilie a. c. împreună cu taxa de membri, ce o vei incassa, cel puţin pe semestrul prim al anului, dela membrii înscrişi în listă. Arad, 13 (25) Ianuarie 1896, din şedinţa direcţiunei asociaţiunei naţionale la Arad pentru cultura poporului român. Petru Truţa, Ioan Petrogieiu, director prim notar. Asociaţiunea naţionala aradană. Recomandăm căldurosului sprijin al publicului românesc următorul apel al direcţiunei Asociaţiunei naţionale aradane, din care apel vr’unul dintre d-vostre, care să se sfiăscă a seda la masă împreună cu servitorul și consiiarul ducelui, acela să se esprime, și eu mă voiu retrage în odaia oferită mie cu ospitalitate. — „Feresca Dumnecreu, domnule Doctor“ răspunse domnul de Rosenberg. „Dacă ar fi ave cineva de a se plânge asupra ducelui de Friedlanda, moartea lui a espiat tote, şi servitorul nu purta vină pentru faptele stăpânului său. D-ta eşti oaspele acestei oase, sub a căreia acoperemânt să nu te sfiesci de nici o faţă invidiosă. Poftim secol domnule Doctor, şi priveşte ca şi când ai fi în cercul prietinilor d-tale. Ridic păharul acesta în sănătatea domniei tale!“ După vorbele aceste amicale se deştepta din nou buna disposiţie a ospeţilor, şi astrologul fu tractat din partea tuturora cu cea mai mare prevenire. In decursul conversărei lor se făcu amintire şi despre cele din urmă ore ale ducelui de Friedlanda, şi Doctorul fu recercat să dea lămuriri asupra mai multor faime curioase, cari circulau prin popor, între cari şi aceea, că Seni ar fi cetit înainte, din stele, despre catastrofa sângeroasă ce a urmat, şi că el ar fi încunosciinţat pe principele de cu bună vreme despre acesta. Astrologul stete câtva timp cufundat în gânduri posomorite, icoana uciderei stăpânului său îi apăru înaintea ochilor. După o pausă ciise el: — „Principele a fost încunosciinţat înainte, prin sciinţa înaltă, coroana raclelor firmamentului, care cunosce ursita pământenilor, şi la care ştiinţă aderez şi eu. Sunt înzestrat cu darul de-a ceti din stele, dar ele aduc mai multă întristare, decât bucurie !“ — „Respect vorbelor d-voastre, domnule Doctor!“ esclama atunci domnul de Hertzan, un bătrân vesel, care în tinereţele sale fusese călugăr şi se ţine a fi literat. „Se cjice însă, că mai de mult un mare astrolog a mărturisit pe patul morţii, că ceea ce a descoperit el în stele, e minciună şi înşelăciune, şi că fiecare creştin bun trebue să se ferească de astfel de întreprinderi necreştinesci“. „S’au scris şi vorbit multe despre astronomia“ răspunse astrologul, „însă numai puţini au ajuns la cunoscinţa adevărului. Ce se ţine de amintitul astrolog, eu nu înţeleg cum a ajuns el la conclusiunea, că astronomia ar fi op diavolesc, de oare-ce lucrul rău îşi are locuinţa în adâncimea iadului, şi nu pe firmamentul înstelat“. — „Ai vorbit bine, domnule Doctor“, striga Hinko de Teyrow, care era privit ca un liber cugetător. „Ca dovadă, că eu nu privesc măestria tale de un lucru păcătos, a-şi dori, să ne proroceşti din stele resultatul vânătoriei noastre de mâne!“ — „Minunată ideă, Hinko“, z zise călugărul de Wodian. „Noaptea e limpede şi luminată de stele, şi domnia ta, d-le Doctor, ne poţi da o probă despre măestria d-tale“. — „Stelele răspund numai la întrebările privitoare la ursita fiinţelor de pe pământ, mai adenc nu poate pătrunde ochiul omenesc în secretele lor“, răspunse Seni. — „Atunci să pretici sartea vr’unuia dintre noi“ striga bătrânul Hertzan rîsend, ridicând păharul, și rostind câteva cuvinte latine, cum se îndatina, când era cam chirchilit. „Ridic acest pocal în sănătatea d-tale, domnule Doctor!“ Seni nu răspunse nimic la provocarea bătrânului, ci părea a fi neliniștit. — „Adevărat, preeji domnule Doctor viitorul vr’unuia dintre noi“, strigară atunci mai multe voci. — „Deși nu se va împlini preijicerea“, adause d-l de Hertzan „dar să facem o glumă“. Ochiul Italianului sphînteia atunci de mâniă. „Ei bine, domnilor“ cise 01— „D-teu să dispună, ca sentinţa stelelor să se împline3câ. Voiesci d-ta, domnule de Hertzan să-ţî spui viitorul?“ — „Eu sunt om bătrân, care şi fără ajutor străin îşi poate proroci viaţa sa scurtă, ce-o mai are de trăit. Deci eu n’am lipsă să sciu nimic înainte“, răspunse domnul de Hertzan. Cu toate că vinul îi încărise pe toți nobilii de față, totuşi, când Seni declară, că e gata de-a proroci viitorul oricărui dintre ei, nici unul nu se oferi bucuros la acesta. Chiar și pretinsul liber cugetător cu'88: „Bărbați ca mine nu au lipsă să scră tute GAZETA TRANSILVANIEI Afacerea Pulszky. Penibila afacere a lui Carol Pulszky, directorul galeriei de tablouri din Budapesta, a început să ia un avânt, ce preocupă întrâgă opiniunea publică. Cestiunea a fost adusă şi în dietă, unde în şedinţa de la 11 Februarie ea a dat ansă la o discuţie forte agitată. Cel ce a pus cestiunea pe tapet a fost contele Apponyi Albert, care-şi începu lunga sa vorbire esprimându-şi părerea de rău, că trebue să vorbescă într-o Gestiune, care a început să devină „scandal european“. La luctul acestor vorbe, oposiţia erupse în strigări de: Aşa este ! Scandal european ! Infamiă ! etc. E fapt, zise Apponyi, că s’a spesat o sumă pentru un lucru, pe care nimenea nu l’a votat, şi erăşi e fapt, că statul a fost păgubit. Caută deci să afle, cine este vinovatul. Vorbirea lui culmineză in urmatorele puncte: 1) Cum s’a putut, ca ministre de instrucţiune conte Albcia Csaky se aviseze lui Carol Pulszky pentru tablouri suma de 167,560 fl. la 1 Iunie 1894, deorece comisiunea regnicolară pentru mileniu a încuviinţat acestă sumă abia numai la 9 Decemvre 1891, aşadar cu 5 luni mai târejiu ? 2) Cum a fost cu putinţă, ca un consiliu de miniştri, al cabinetului Wekerle, la propunerea ministrului de instrucţiune br. Eötvös să sancţioneze pentru Carol Pulszky o trecere peste credit de 204.876 fl., şi încă la 13 ianuarie 1895, când acest ministeriu îşi dase dimisiunea şi ducea mai departe afacerile în mod provisoriu? 3) Cum s’a putut întâmpla, ca ministrul de instrucţiune Wlassics să dea lui Caro! Pulszky, în care n’a avut niciodată deplină încredere, pe care pentru activitatea lui în oficiu a trebuit să dojenască şi care din banii primiţi în Ianuarie nu-şi dase socotelă despre 7000 fl., cum s’a putut întâmpla, ca Wlassics să încredinţeze din nou acestui om 115.000 fl? In flue Apponyi a cerut să se trimită comisia parlamentară, care să cerceteze afacerea. La vorbirea lui Apponyi a încercat să răspundă ministrul-preşedinte Banffy. Când şi-a deschis gura, oposiţia a şi început să-l întimpină cu strigăte batjocoritoare, cari au însoţit întregă vorbirea lui. Cu deosebire prin învinuirea, că oposiţia ar căuta prilegiuri de-a provoca scandaje, cari compromit reputaţiunea Ungariei în streinătate, Banffy a iritat oposiția în aşa mod, că de-odată dimr’o sută de pepturi începură strigătele în contra lui: „Banii ţerei... risipă.“ Hoţia... aţî permis să se fure averea statului.... aţî compromis onoarea ţerei etc. Acestea şi alte espresiuni de felul acesta însoţiră vorbirea lui Banffy dela început până la sfîrşit, ba deputatul Drakolits rosti la adresa guvernului Banffy chiar cuvântul: găzduire de hoţi ! Cu mare greu a putut Banffy să-şi spună vorbirea, care a culminat în aceea, că daca guvernului i s’a dat dreptul de-a cheltui pentru espoziţia milenară, atunci a putut să-i dea şi lui Pulsky banii, ce i-a dat. A mai vorbit şi ministrul de culte Wlassics, mare însă nici el n’a rămas cruţat de oposiţie, deşi pănă aci a fost tractat întotdeuna mai delicat din partea ei. El voi mai cu seama să arate, că tablourile cumpărate de Pulszky nu sunt tablouri fără valoare. Nr. 24—1896 SOIRILE PILEI. — 31 Ianuarie. „Pănă când?“ Sub acest titlu publică „Foia Diecesană“ din Caransebeş urmatoarea notiţă: „Mai multe reuniuni şi corporaţiuni din loc în cari nenumăraţi Români sunt membri acivişi sprijinitori, arangiază petre