Gazeta Transilvaniei, mai 1896 (Anul 59, nr. 96-119)

1896-05-01 / nr. 96

FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Insula şerpilor, de Carmen Sylva. A fost odată un poet roman, pe care îl chema Ovidiu. El a scris multe istorii frumoase, şi astăc­i încă, peste 1800 de ani, oamenii găsesc plăcere cetind ce a scris el, şi pănă şi în şcoli învaţă copii să-l pricepă. Deaare-ce Ovidiu trăia pe vremea împăra­tului August, se obicinuise cu bogăţia şi cu lapsul. El era bogat şi forte admirat, şi scrise într’o linişte senină „Metamorfo­zele“ sale. Nimeni nu soia cam ce a putut să se întâmple, seu cu ce a supărat pe îm­părat ; atât se soiă numai, că a fost esilat, într’o ţară, căreia îi făcea pe vremea aceea Moesia; ţara asta de atunci încoce a fost în stăpânirea multor domni, pănă ce a ajuns în stăpânirea Turcilor sub numele de Dobrogea. Dar regele Carol al Româ­niei trecu Dunărea şi o luă dela Turci, după ce-i bătu. In Dobrogea e un oraş, care se chiamă Kiustendje sau Constanţa, dar pe vremea Romanilor se chema Torni. Acolo fu tri­mes Ovidiu în esil, forte departe de Roma cea bogată, într’un loc pustiu pe ţărmul Mărei Negre, unde nu cunostea un suflet măcar, ba unde nici oameni nu prea erau, ci numai nisip şi mlaştine se întindeau cât vedeai cu ochii. Pe lângă acestea şi Marea îşi rostogolea valurile într’o veci­­nică monotonie şi era aşa de întunecată şi de posomorită, de par’că nu se oglindea cerul într’ensa. Mai erau şi nisce viscole de nici nu bănuise Romanul că sunt pe lumea asta undeva, el vâra o arşiţă de sere de ţi­ se usca gura. In locul unde se află astăzi­ măreţul hotel europenesc „Carol“, şi unde se plimbă de colo pănă colo femei frumos gătite, as­cultând musica militară care cântă, ca în toate locurile de băi, pe acolo umbla bietul Ovidiu singur şi trist. Nimic nu-i înveselea ochii; împrejur erau numai colibe făcute din pământ gal­ben amestecat cu paie, şi ici şi colo câte­­un pom singuratic, care îşi întindea cră­­cile uscate peste câte o mlăştină de mi­rosea urât, şi câţi­va omeni ocheşi tare, a căror limbă nu o înţelegea. Isvore cu apă limpede nu prea erau multe şi poetul exilat învăţase să preţuască apa proaspetă mai mult decât preţuia mai înainte cele mai alese vinuri din pivniţa sa. Romanii, cari se mai aflau pe acolo, erau oameni pe cari înainte nu i-ar fi ono­rat cu o vorbă sau cu o privire, slujbaşi cari erau învinovăţiţi de furt şi osândiţi, şi de sigur că nici n’ar fi putut îs’o ducă acolo şi ar fi murit de mare mâhnire, decă n’ar fi avut o mângâiere. Ori­ce om trebue să aibă o mângâiere pe lumea acesta, măcar de ar fi numai o culegere de fluturi sau de peceţi, o fiare la ferastră, o pasăre, un câne, un şorenel ori un păianjen. Ovidiu avea un şarpe, un şarpe mic, drăguţ de tot, care sta într’una încolăcit de gâtul său de braţul său şi ai cărui ochi mici îi povesteau minuni. Am spus că el scrisese „Metamorfo­zele“ ; după părerea lui şarpele acela era vre-o metamorfoză, vre-o schimbare, poate vre-o prinţesă blăstămată, o esilată ca şi dânsul, şi sta pasuri întregi să se gândescă de unde venise prinţesa, cât de frumosă trebue să fi fost şi ce nenorocită era mica, lucitorea Colubra, cum îi epoca el. Intr’o cp pe când gândurile lui călătoreau astfel, se uită ţintă spre Mare, pănă ce i­ se închi­seră ochii şi căciu într’un somn dulce. Atunci visa un vis minunat. Visă că şerpele lui căpătase glas omenesc,şi îi şoptea blând la ureche: — Aide, ai, vino cu mine la insula dela gura Dunărei, căreia îi clipe insula Şerpilor, şi acolo să vecji metamorfoze! Se deştepta. Şarpele sta liniştit în jurul gâtului său, par’că n’ar fi spus nimic. Adormi iar şi Colubra îi şopti iar: — Ai la insula Şerpilor, încrede-te în prietenul tău. Poetul se deşteptă încă odată şi se uită la micul animal, care sta tot aşa de liniştit ca mai înainte după gâtul său şi-l privea cu ochi cuminţi. Mai adormi încă odată şi pentru a treia oră îi epse şarpele: — Ai cu mine, că n’ai să te căiesc!! De astă-dată însă se deşteptă tocmai când cjicea Colubra cele din urmă cuvinte, I Oprirea conferenţei. B r aş o T, BO Aprilie v. Aşa­ dără n’a fost numai o ame­ninţare surdă. Conferenţa partidului nostru na­ţional, conchiămată pe daua de 3/15 Mai, este în adever oprită. Astăzi, precum ni­ se depeşăză, primarul oraşului Sibiiu a înmăn­at d-lui Dr. Raţiu decisiunea, prin care se inference ţinerea conferenţei. Nu ştim încă, dăcă acestă decisiune a urmat din partea primarului însu­şî, ca răspuns la arătarea făcută de cătră convocatorul conferenţei, orî că primarul a comunicat numai vre-o poruncă a fişpanului, urmată la pro­vocarea directă a guvernului. Şi într’un cas şi într’altul este ne’ndoios, că stăm faţă cu o nouă călcare arbitrară a libertăţii dreptu­lui de întrunire şi a libertăţii drep­tului electoral, despre care ne asi­gură organul lui Max Falk, că a fost şi este „garantată“ tuturor cetă­ţenilor fără deosebire. Ministrul actual s-a crezut da­tor se ia în apărare procederea ile­gală şi anticonstituţională a prede­cesorului seu, şi este învederat, că acesta a putut’o face numai pe cale ilegală şi anti constituţională. Căci ce alta însemnă alarma, ce s’a dat de cătră foile guvernului şi ameste­cul direct al acestuia într’o afacere, ce cădea esclusiv numai în compe­tenţa autorităţii poliţienesc­ din Si­biiu, dăcă nu călcarea cea mai vă­dită a libertăţii de întrunire? Decă autoritatea competentă din Sibiiu ar fi fost mai gelosă pe pozi­­ţia ei autonomă şi pe competenţa ei, ar fi putut de astă-dată se-i făce o festă guvernului şi se nu oprescă ţinerea conferenţei, după ce de fapt acesteia nu i­ se putea opune nimic în înţelesul legilor. Der a aştepta aşa ceva de la organele comunale şi administrative săsesc­ sibiiene, mai ales în împrejurările de faţă, când sediul­­principal al politicei oportu­niste guvernamentale săsesc­ este tocmai Sibiiul, ar fi şi ridicul. S’au întâmplat dec! tate aşa, cum a poruncit guvernul şi nimeni n’a sărit în aperarea libertăţii încăl­cate. Nic! nu va sări nimeni în aju­tor „cetăţenilor de naţionalitate ro­mână“, strîmtoraţî şi ameninţaţi în libertatea lor, dacă nu vor sei ei înşi­şî se-şî ajute. Pis’am de repeţite-or! că, dacă guvernul unguresc a cutezat se ne atace pe ţaţă şi în cele mai elemen­tare drepturi cetăţenesc!, se violeze chiar şi constituţia, persecutându-ne, causa de căpetenie a fost însă-şî slăbiciunea nostră, lipsa de unire şi de înţelegere strînsă între factorii popor­ului nostru. Dacă măcar dela procesul Me­morandului încoce noi Românii am fi fost în stare se convingem pe con­trarii noştri, că nimic pe faţa pă­mântului nu poate se sguduie legă­turile de unire dintre noi, atunci de sigur, că am fi fost scutiţi de arti­­culî impertinenţi, ca cei publicaţi de foile guvernului în contra nostru, şi n’am avâ astăfţî de-a ne frământa cu cesfiunea, că are puternicii din Budapesta vor se ne mai lase se trăim, orî nu? Inse ce n’a fost pănă acum, se mai pote face, numai noi se fim omeni şi Români cum trebue! Meeting pentru sufragiul universal. Scandaluri „ milenare “. Dumineca trecută, în 10 Mai, s-a ţinut în Budapesta marele meeting în causa sufragiului universal, iniţiat de mai mulţi deputaţi dietali în frunte cu Ugran. Au luat parte ca la 15.000 de oameni, în­tre cari forte multe deputaţiuni din pro­vincia. Mulţimea a străbătut stradele între strigăte de teljen“ la adresa lui Ugron, Hollo şi Meszlényi. Pe păreţi erau afişate table cu textul unei poesii de următorul cuprins: „Pănă acum am fost călcaţi în picioare şi n’am avut drept de alegere, acum însă vrem drept electoral; răbdarea ni-am pierdut-o, de-acum nu ne mai rugăm, ci pretidem să ni­ se facă dreptate“ etc. Adunarea a fost salutată prin mai multe scrisori şi telegrame din diferite părţi. Francisc Kossuth însă a făcut cu­noscut, că „mişcarea pentru sufragiul uni­versal el nu o aprobă, pe cât timp faţă de 7 milioane şi 400.000 Maghiari stau faţă ’n faţă 10 milioane de Nemaghiarî, cari sunt duş­mani ai ideei de stat maghiar“• Mulţimea s’a postat pe piaţa „Calvin“, unde a ţinut prima vorbire Gabriel Ugran. El zise, că dela 1867 încoace tot mai mult s’a restrîns dreptul constituţional al po­porului şi cu cât s’a împuţinat numărul alegătorilor, cu atât s’a slăbit constituţia şi s’a întărit guvernul, despotismul şi ar­­bitriul. Trebue introdus sufragiul universal, care face mai strînse legăturile între săraci şi bogaţi şi „în naţionalităţile nemaghiare va deştepta iubirea de patria şi recunoscinţă faţă de naţia maghiară Vorbi apoi Geza Folonyi, care „de-o parte nu poate consimţi cu cei ce cp°a că prin extinderea dreptului electoral numărul alegătorilor naţionalităţilor s’ar îmulţi re­lativ foarte tare; de altă parte nu se poate nici de cum permite, ca noi (Maghiarii) să presentăm lucrul astfel, ca şi cum fraţii noştri nemaghiari ar fi fii vitregi ai patriei Ludovic Hollo­dise: „Dintre naţiona­lităţile de la noi, şi astăzji sunt în parla­ment Saşii, mulţi dintre Sârbi şi Croaţi, toţi aceştia nu sunt spre stricăciune uni­tăţii statului maghiar. Las' se flă şi Românii în parlament, mai bine să-şi arate acolo dorinţele lor, decât să conspire înafară şi să agite în contra integrităţii statului ma­ghiar. In care cerc Românii ar fi in majo­ritate în urma sufragiului universal, acolo şi astăzi sunt în majoritate, astfel dar nu­mai pasivitatea îi reţine pe Români de-a intra în parlament“ etc. Au mai vorbit şepte inşi, după care s’a primit un proiect de resoluţiune, prin care s’a însărcinat un comitet de o sută membri, ca se formuleze o petiţiă cătră dietă, cerând în articularea în lege a sufra­giului universal, tot­odată să provoace pe soţii de principii din provincie, ca să aranjeze meetinguri în acest fel. * Urma acum un scandal, asemenea căruia, cum zice „Egyetértés“, „în zadar ai mai căuta în tot Occidentul cel cult, ba chiar şi în Orientul necult„Aici, numai aici la noi, în capitala Ungariei milenare, se pot în­­tâmpla astfel de lucrurî”. S’a întâmplat, că social-democraţii s’au dus la adunare cu două stindarde roşii, pe cari însă poliţia le-a confiscat. Poate iritaţi de acest fapt, la reîntorcere spre casă ei începură să cânte cântece socialiste. Poliţia a voit să-i împedece şi astfel s’a iscat o bătaie straşnică între lumea adunată şi între poliţie. După ce 20—30 de inşi fură culcaţi la pământ scăldaţi în sânge, mulţimea în­cepu să fugă care încă trău. Poliţiştii că­lări începură să-i ia la gonă de-a lungul străzilor; oamenii se apărau cu bâte şi cu pietri, mai mare noroc aveau însă cu stin­dardele unguresce, ce — fiindcă tocmai în acea zi se serba mileniul în biserici — erau arborate la toate casele. „Patrioţii“ se tocau acum în cap unii pe alţii cu rudele de la stindarde. Se născu o confustă cum­plită. Poliţiştii înşişi se băteau între ei. Consilierul de poliţie Urs începu să tragă pălmi colegilor săi poliţişti. Caii de la bir­jele de pe strade se spăriaseră şi începură să fugă, călcând în piciore bărbaţi, femei, copii. Unui muncitor i-au despicat capul în două, lăcătuşului Nyári i-au tăiat ure­chile, alţii au fost mutilaţi altfel. Bătăuşii cutrierară astfel mai multe strade, merseră chiar pe terenul esposiţiei, unde puteau găsi mai multe stindarde pentru a­ se bate cu ele. Pretutindeni calea rămânea în urma lor stropită cu sânge. Străinii, cari vor fi mers să cerce­teze esposiţia, au avut ce vede în capitala „civilisatorilor Occidentului“. Vre­o 50 au fost arestaţi, alţii, cari nu s’au putut târî pănă acasă, au fost duşi la spital. Aşa descriu foile budapestane acest scandal „milenar“. Se cjice, că în contra „Gaseta"1 iese în M-care n­. ASolamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 FL, pe șese luni 6 fr., pe trei luni 3 fr. N-rii de Duminecâ 2 fr. pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe ?ese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. firrnamentul pentru Braşov administraţiunea, piaţa mare, Tărgul Inului Nr. 30 ,­ etagiu 1., pe un an 10 fl., pe also luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu ducul în casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Dn esemplar 5 cr. v. a. său 15 bani. Atât abonamen­tele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. BifuHuu, Adiiiistnţiirea, fi Tipografia, Braşov, piaţa mars Nr. 30. Scritori nefranoat© nu 8© primeao. — Manuscripte nu ie rotrixnet, INSERATE se primesc la Admi­­niatraţiune în Braşov şi la ur­­matoarele Birouri de antidoturi: în Viena: X. Duke*, Heinrich Schalen, Rudolf Kfosso, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppenik, J. Danneber, în Budapesta: A. Z. Goldbirg­erg, Eckstein Beral; în Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; în Ham­­burg: Károlyi & Liebmann. Preţul Intorţiunilor: o seria garmond pe e coloana 6 cr. şi BOcr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a B-a o seria 10 cr. sau 30 bani. Nr. 96. Braşov, Mercur!, 1 (13) Maiu 1896.

Next