Gazeta Transilvaniei, februarie 1899 (Anul 62, nr. 24-46)

1899-02-02 / nr. 24

RED ACŢIUNEA, răministraţiimea şi Tipografia. BRAŞOV, piaţa mare Nr. 30.­­Scrisorî nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se re­trimet. 2HSERATE se primesc la AD­­SS­KHSTRAŢIUNE în Braşov şi la urmatorele Birouri de anunciu­ri: I In Viena: M. Duke3 Nachf. bax. Augenfeld & Emerich Leonor, Steirrioh Schalek. Rudolf Nosse. A. Oppeliks Nachf. Anton Oppelik. In Budap­e­s­ta : A. V. Goldber- Igar, Ekstein Bernat. In Ham­burg.­ Mard­yl & Lielîmann. PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­ria garmond pe o coloana S or. şi 30 or. timbru pentru o pu­blicare. — Publicări mai dese după tarifă şi învoială. RECLAME pe pagina a 8-a a seria 10 or. 3Cu 30 bani. Nr. 24. Braşov, Luni-Marţi 2 (14) Februarie „gazeta“ iese în flacare dr. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N­rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul neutru Braşov Adm­nistraţiunea, Piaţa mari Târgul Inului Nr. 30, etagii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., p'-* trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Dîn causa s­tei sărbători «Ilarul nu va foără pănă Marţi săra. Manifestul Cehilor. Nu stim, cum se va resolva în cele din urmă crisa ungureasca, déca Compromisul se va încheia și în ce condițiunî, deca se va face o fusiune ntre partidele, cari se pretind a sta De basa pactului fundamental dua­­ist dela 1867. Mult mai însemnată nse decât soluțiunea crisei ungu­resc! este pentru viitorul monarchiei poliglote habsburgice soluţiunea, ce se va da stărei lucrurilor în partea austriacă a imperiului. Acesta o recunosc bărbaţii po­­iticî austriac! tot mai mult, ba chiar şi bărbaţii politic! ungur! încep se simtă instinctiv, că sorţii viitorului monarchiei, ca mare putere, nu vor cade în Ungaria, ci pe teritoriul ță­rilor ereditare ale casei domnitoare. Putem dice der, că din acest punct de veder­e cestiunea boemă are ac­tualmente o deosebită importanță politică pentru întreaga monarchie. După­ ce guvernul Than a în­chis parlamentul, s’a născut întreba­rea: ce direcţiune va lua guvernarea lui fără parlament şi care este pla­nul şi ţînta lui pentru viitor? S’au vorbit şi s’au combinat multe. S’a cris, că ministerial Thun, bun bucu­ros, că a scăpat de obstrucţionist!, are numai ţînta de-a face posibilă pe temeiul­­­lui 14 reînoirea pactu­lui economic cu Ungaria. Alţii au mers mai departe şi au susţinut, că are de gând se se razime în dietele provinciale şi se încăpă o acţiune pentru lărgirea drepturilor autonome ale ţărilor. Alţii, în fine, îi atribue intenţiunea de-a face o înaltă încer­care pentru a împăca pe Nemţii şi Cehii Boemiei cel puţin în cestiunea cea mai ardentă a limbei. Nu voim se discutăm probabi­lităţile pe basa acestor combinaţiunî, dar credem a nu fi de prisos se ac­centuăm, că contele Thun nu pare a fi nicî­decum omul măsurilor ra­dicale şi că el balanseaza mereu şi acum între cei doi poli contrar!, în­tre germanism şi slavism, vrând să-şi afle echilibrul prin urmărirea unui drum mijlociu, răzimat pe interesele dinastice. Tocmai posiţiunea aceasta reser­­vată şi tactica, ce resultă din ea şi pe care guvernul Taaffe o caracte­­risa cu cuvintele „peste partide“, agraveza aşa de mult acţiunea de împăcare a guvernului austriac. Nu mai puţin gravă însă este din cauza aceasta şi posiţiunea partidelor naţio­nale combatante. Manifestul, ce-l publică comite­tul esecutiv al deputaţilor cehî, ne dă o nouă dovadă despre dificulta­tea amintitei posiţiuni. N ar trebui, dice manifestul, de­cât o dosă oare­care de bună voinţă spre a afla o dreptă şi durabilă for­mulă, ca se se aplaneze certele şi luptele pentru dreptul de limbă din­tre Ceh­ şi German­. Dar, dice ace­laşi manifest, partea precumpănitore a deputaţilor poporului german per­­severează în postulatul nedrept al ege­­m­eniei naţionale germane şi pretinde pentru limba germană superioritatea în viaţa de stat; de aceea, erice, par­tidele germane obstrucţioniste, sub­minând temeliile vieţei parlamentare şi constituţionale, spereza, că abso­lutismul le va aduce lor avantagii mai însemnate, decât dreptatea şi libertatea. La alt loc manifestul ceh de es­­clamă: Trăim într’un timp de tot serios. Suntem martorii unei extra­­ordinare mişcări în şirurile represen­­tanţilor poporului german. Toţi îşî dau mâna, pregătindu-se la un atac comun şi decisiv. In contra poporu­lui cehic se organiseza unitatea Ger­manilor în Austria, ca şi înafară de ea. Adevărul este, că Germanii îşî dau mâna pentru ca în unire se îm­pedece orî-ce încercare s’ar face din­colo de rîul Laita pentru introduce­rea sistemului federalist, pe când Slavii şi îndeosebi Cehii numai în învingerea principiului federalist văd o garanţă a viitorului lor. Şi manifestul deputaţilor cehî e pătruns de aspiraţiunea federalistă, dar este forte alegător în espresiune şi vorbesce numai de lărgirea auto­nomiei ţărilor coronei boeme. Proba­bil, că consideraţiuni faţă cu posibi­litatea unei înţelegeri în cestiunea limbei au indicat mai marea reservă în folosirea terminilor. Dar puţină speranţă este, ca tactica precaută a deputaţilor ceh­ se aibă un resultat favorabil. De aceea ei au avut un bun presimţ şi bine fac, când în manifestul lor ape­­leza la unitatea poporului ,celtic, ca singura garanţă a învingerei causei sale naţionale. II FOTLETONUL „GAZ. TRANS“. In mormânt. Din franţuzesce. „In z­iua de artî nu mai sunt dueluri seriose“,­­firea unui din mica nostră socie­tate: „te sgării puţin, curg trei picături de sânge, şi încheierea: Un dejun straşnic!“ „Tote duelurile de acu­ nu sunt, decât glume !“ „Sau pote chiar copilării!“ Medicul Gariel, care până acum stă­tea — după vechiul său obicei­ — tăcut, îşi ridica capul şi, spre marea nostră mi­rare, începu cu un ton înalt serios: „Aşa gândiţi? Eu din contră pot se vă asigur, că mai sunt încă dueluri forte seriose. Se mai întâmplă încă să rămână unul din duelanţi mort, ba, ce e mai rău, mulţi din familii bune, cu prieteni buni, dispar de­ odată, fără a se sui cum şi când !“ „Dar cu cadavrul ce se întâmplă? Trebue să se gusesc­!“ „De sigur!“ „Ei, doctore ! Vedem de pe fața d-tale,­­ că ai să se povestesc! o întâmplare de tot tragică! Nu ne ţinea încordaţi! începe odată!“ Cu mâna pe fruntea sa ferbinte, în­cepu doctorul rar de tot, apăsând vorbele din ce în ce mai tare, în vreme ce noi, cu ţigaretele în gură, îl încunjurasem: „Ascultai! déra! Cât a trecut de atunci, nu pot să spun, dar e tare de mult, sunt vre-o 20—30 de ani. Şi nu s’a întâm­plat nici între sălbaticii din Nyanza, nici între pieile roşii, ci tocm­ai în mijlocul Franciei, într’un oraş mic. Nu-mî e iertat să vă spun numele acestui orăşel, căuta­ţi-l însă pe harta Franciei. Zace în nemij­locită apropiere de-o facultate de medicină. In acest orăşel studiau zelos doi stu­denţi, cari se iubi­au ca fraţii, neavend alt scop, decât ca după câştigarea titlului de doctor, să aibă cu ce trăi şi se fiă de aju­tor omenirei. Şi pentru ce, din simpatia fără semăn ce-i lega, s’a născut între ei de odată ger­menul urei celei mai înfricoşate ? Cherchez la femme! Şi cine a fost dama ? Era ea pre vrednică de actul desbinării dintre cei doi anbei intimi? — Amorul nu întrebă așa ceva! Iubesc­ o femeiă și o urmezi pără­sind fete din jurul tău. Ura fie­care și-o ascundea. Ii vedeai tot laolaltă, în laboratoriu, pe stradă, în tot locul. Intr’o bună dimineața însă fie­care de­clara altor doi studenți, scurt, că se urăsc de morte şi unul din ei trebue să moră. Causa antipatiei o refăcea fle­care. Fiind­că însă pe timpul acela în Fran­cia duelurile erau aspru pedepsite, cei doi tineri convertiră frica secundanţilor, asigu­­rându-i, că vor alege ei un loc sigur, ră­mânând pentru secundanţi numai a­­delă­­tura fără urmă cadavrul celui, care va ră­mâne pe câmpul de luptă. Astfel înţeleşi plecară din oraş într’o nópte de orna, cam pe la 2 ore după mie­dul nopţii, urmaţi de câte doi secundanţi, dintre cari fie­care ascundeau sub manta­lele lor ceva, ce nu părea a fi armă. Ajunşi într’un târejiu sub zidul grădinei bisericei din satul vecin, se urcară numai decât peste el. Aspectul era romantic ! Se crepa de­­jiuă şi mormintele apăreau, ca tot atâtea fantasme cu braţele deschise. Ici colo câte o cruce de lemn dădea conturelor aspecte sinistre. Se alese un loc lăturalnic, ferit de privirile oamenilor, măcar pe cât­va timp, şi secundanţii scoseră de sub mantalele lor câte un­­ hârleţ. Săpară după aceea o gropă lungă de 2 metri şi lată de 1 metru şi după­ ce în deşert se insulră să împace pe cei doi adversari, le deteră fie­căruia câte un­­ cuţit ascuţit în mână. Aceştia — ca nu cum­va să rămână pe hainele lor urme periculoase de sânge — se desbrăcară pănă la brâu şi predând se­cundanţilor lor câte o epistolă, săriră în gropă. Cum au sărit unul asupra altuia, în­cepură a se străpunge împrumutat cu cu­ţitele, orbiţi de ura reciprocă păreau ca nisce fiare sălbatice: scena aceasta nici unul din secundanți nu o putu descrie mai pe urmă. Poate nici ei n’au seiut, ce făceau. Intr’un târejiu unul din luptători cu glas înecat și slab, arătând cu mâna-i plină de sânge spre adversarul său sgârcit într’o Crisa. (Răspunsul oposiției — Tractări.) Causa compromisului dă orăşî in­déret. Guvernul a primit alaltăerl al patrulea răspuns al oposiției, redactat de contele Albert Apponyi. S’a ținut tot alaltăeri după amiaeli o conferenţă a partidelor oposiţio­­nale unite, care a declarat unanim, că pri­­mesce elaboratul lui Apponyi. In răspuns se constată mai întâi­, că în ultimul nuneiu al guvernului se mani­festă o apropiere privitor la următorele puncte: a) în afacerea căilor ferate vici­­nale; b) în statolirea declaraţiunei, ce are să se facă în privinţa spiritului de guver­nare ; c) în forma compromisului, respec­tive în constatarea împrumutată de cătră partide, că vor observa condiţiunile de com­promis ; şi d) în cestiunea, că regularea in­compatibilităţii şi a căilor ferate vicinale pe cale parlamentară se va face încă în sesiunea actuală a dietei. Tote acestea le ia opoziţia cu satisfacţie la cunoscinţă, adauge însă, că concesiunea de sube punct d) să se extindă asupra tuturor Gestiunilor din cadrul compromisului, adecă să se de­clare, că ele vor fi resolvate de cătră dietă în actuala ei formaţiune. Afară de aceste puncte, în care se manifestă apropiere, sunt o mulţime de alte cestiuni puse de opoziţie şi faţă cu care guvernul a răspuns prin refus. Astfel sunt: 1) Cestiunea censului electoral; 2) Cestiunea incompatibilităţii; 3) Reforma legii pensiu­nilor şi aplicarea ei; 4) restrîngerea drep­tului de candidare la alegerile municipale; şi 5) Pragmatica de serviciu a funcţiona­rilor. Guvernul — continuă răspunsul opo­ziţiei — îşi mai susţine pretensiunile, ca: I. Indemnitatea să se voteze actualului ca­binet; şi II. Să se stabilască un functim strict şi formal între proiectul judicaturei Curiei şi între revisuirea regulamentului ca­merei, aşa, ca cel dintâi­ să fie aşternut spre sancţionare numai după­ ce în cameră se va fi întâmplat revisuirea regulamen­tului. Răspunsul nu se ocupă în merit cu propunerea guvernului privitor la revisuirea regulamentului camerei, accentueză însă, că cele două afaceri din urmă să se dea spre esaminare unei comisiuni de patru (2­ guvernamentali şi 2 oposiţionali), care să le clarifice înainte de ce s’ar fi lămurit ces­tiunea indemnităţii. In sfirşit, în punctul principal declară, că oposiţia nu va vota guvernului Banffy in­demnitatea. In cestiunea aceasta oposiţia ţine la punctul ei de vedere stabilit în răspun­surile anteriore. Acest răspuns l-au predat disidenţii Csaky şi Andrassy ministrului-preşedinte Banffy, presenţi fiind şi ministrul de fi­nanţe Lukacs şi Col. Szeli. Banffy a decla­rat, că la ad referendum răspunsul şi a pro­mis, că pe ad! (Luni), ori pe mâne (Marţi) va răspunde. Intr’aceea membrii amintitei comisiuni de patru (ministrul Fejervary şi contele St. Tisza guvernamentali, Horanszky şi György oposiţionall) au avut Sâmbătă trac­­tări lungi asupra cestiunilor judicaturei Cu­riei şi a revisuirei regulamentului. Se cjice că în cestiunea din urmă oposiţia face con­cesiuni însemnate guvernului, or în ce pri­

Next