Gazeta Transilvaniei, septembrie 1899 (Anul 62, nr. 193-216)

1899-09-01 / nr. 193

Pagina 2 a făcut nişte declaraţiuni, cari au produs în Belgrad mare impresiune. Regele Alexandru a spus, că radicalii sunt o adunătură de asasini şi hoţi, cari de 70ce ani nu fac decât să asasineze, să de­lapideze banii publici şi să conspire, pre­gătind mereu revoluţiuni. — „Nici o ţară monarhică — a declarat regele — nu pote să doreasca căderea casei Obrenovici. „Nu e adevărat, că radicalii sunt prie­tinii Rusiei. Ei sunt niște revoluționari, capabili de toate. Asasinatul politic este casa principiilor lor. Ei nu citesc, decât cărți anarchice și nihiliste. „Un general radical scrie scrisori anar­chice și stă — z zise regele Alexandru — fotografia acelor scrisori. „Rusia ar putea să ne sprijinească în Orient, dar nu voeste aventuri. Vreau prietini­a tuturor puterilor. Eu conduc po­­litica țărei mele, or nu tatăl meu, Milan“. Regele Alexandru a mai cuis, că ac­tualul proces nu e un proces politic, dar e un proces de rău-făcători, făcut la lumina Zilei. Regele a sfîrşit declarând, că în acest proces se va păstra legalitatea şi dreptatea. Socialismul şi naţionalităţile. In 5 5­5 demagogia lor doctrinară, mulţi dintre şefii socialiştilor îşi închipuiau, că pot organiza un mare partid în întrega Europă, care să fie dus în lupta pentru revendicările sale de către un consiliu central internaţional. Perd­ând astfel din vedere nenumăratele şi variatele deosebiri de crimă, de tempera­ment, de împrejurări politice şi sociale din state, ideia acestei centralisaţiunî interna­ţionale trebuia să devină caraghioosă şi dis­creditată. încet cu încetul, prin forţa fi­­rescă şi cutropitare a realităţii, socialiştii se naţionalisară în fie­care stat, aşa că acui e o enormă deosebire între diferitele gru­pări socialiste din diferitele state. Eră o nouă dovadă despre adevărul acestei aser­ţiuni . In congresul social-democraţilor din Austria, care se va ţine la 24 Septemvrie în Brünn, va fi supusă aprobărei generale următorea moţiune: Austria nu poate forma decât numai un stat federativ şi democrat al naţionalităţilor, care au să fie despărţite în te­ritorii autonome-naţionale cu administraţie pro­prie, şi pe baza unei delimitări naţionale. Fie­care teritoriu autonom-naţional formează o unitate independentă, care îşi reguleză sin­gur afacerile naţionale în mod cu totul in­dependent. Minorităţile naţionale de pe te­ritorii mixte vor fi apărate, cu privire la drepturile lor naţionale, prin o lege spe­cială. Nu cunoscem preferinţă naţională, res­pingem ori­ce reclamare a unei limbi de stat şi chiar faptul esistent, că limba ger­mană e astăzi limbă dă comunicaţie ofi­­ciosă, îl considerăm numai de o necesitate practică, pănă ce nu se va pută face alt­cum e sec­ut din Decemvre 1838 pănă în Iunie 1841. In Nov. 12 an. 1840 amploiaţii co­mitatului Sătmar cunoscându-i talentele, îl jurară de asesor sub presidarea Baronului Nicolau Vécsey. La an. 1841 luna iunie a trecut la parochia Homorod, unde nu nu­mai a elecubrat cărticica de rugăciuni cu litere (la anul 1844), ci şi travestarea lui Virgilie, la care mulţi ani prin multe năcaşuri lucrând a cond­us-o şi a publicat-o prin „Gazeta de Transilvania“, sperând că pe acâstă cale va da de vre-un patron, de care ajutat fiind, să o potă tipări. După înzadarnice aşteptări s’a dus însu­şî cu grele spese la Buda, dar aici ne­­putându-se vîni cu tipografia, se duse la Viena la Mechitarişti, dar neaflându-şi nici aci mângâiere, s’a reîntors la parochie, din care în anul 1848 April 22 a trecut la pa­rochia Nanda (Hurez). Aici la îndemnul pismaşilor săi, între cari erau şi mulţi preoţi români renegaţi, la anul 1848 Maia 17 prin groful George Karoly fu prins şi terot la închisoare în Nagy Károly, de unde solindu-se apăra cu cea mai mare isteţime, a scăpat la 26 Marii. Ci şi după aceea avu multe greutăţi şi persecuţii de pătimit din partea rebelilor maghiari, cari aveau suspiţiuni asupră-i, că ar rescula Românii asupra lor, şi i-ar în­tări în credinţă cătră împărat. * In ierna anului 1852 a lucrat cartea de predice pe toate Duminecile și sărbăto­rii de peste an, și încă cu multă sudoare și greutate, având locuință forte rea. De aci a ajuns preot la Borodul-mare, unde a și murit la anul 1862 Dec. 13. Dintre opurile scrise de el am dat de următorele, cari toate se află în posesiunea preotului român din Derna de sus, Victor Bistran: 1) Virgiliu românisat. 2) Opuri poetice cu unele traduceri elaborate. 3) Carte de rugăciunî. 4) Predice. Că Efigiile lui Ovidiu, despre cari amintesce Al. Densușianu, la cine se pot afla — nu sciu. Chiuag, 10 Sept. n. 1899. Antoniu Popp, preot român. GAZETA TRANSILVANIEI. „Polonia Rediviva“ In „Revue Politic­­que et Parlamentair­e“ a d-lui Marcel Fou­­rier, a apărut sub titlul „Les destinées de la Russie au point de vue naţionaliste“ un ar­­ticul iscălit Philharmonios, şi în care acest autor, probabil un Rus, pledeaza pentru re­constituirea Poloniei între hotarele etnice ale Polonismului. Acest stat reînviat ar ave să cuprindă Polonia ruseasca, Galiția po­­lonesă și Posnania din Germania. Autorul spune, că politica panrusistă și panorto­­doxistă a lui Pobiedonosev ar fi dat fali­ment şi că în sferele hotărîtore s’ar fi cumpănind ideia de a libera pe Polonesîi din Rusia. Autorul crede, că şi Germania va consimţi să facă acelaşi lucru cu Po­lonii săi, căci toate încercările de ger­­manizare au rămas zadarnice, şi Polonii de acolo mereu se înmulţesc şi să întăresc, dar subminez­ în acelaşi timp temeliile statu­lui pruisan, aşa că împăratul Wilhelm ar fi vesel, dăcă ar scăpa de ei. Autorul face următorea combinaţie: Rusia s’ar fi înţele­gând cu Germania, ca să constitue Polonia şi în schimb cea dintâi, şi-ar încorpora partea rutenescă a Galiţiei şi a Ungaria, or Germania părţile germane din Boemia. Tot Dreyfus. Acum după sentinţa de la Rennes, care a condamnat pe Dreyfus la 10 ani închi­­soare, se răspândesc prin pressă fel de fel de soiri, versiuni şi comentarii. Mai ales pressa jidovită şi filosemită din străinătate cârpă în ruptul capului a blama pe gene­ralii francesi şi pe membrii tribunalului, atitudinea lor numindu-o „scandalosă“ şi „josnică“. De ar fi achitat pe Dreyfus, de sigur i-ar fi îndumnezeit. Dar fiind­că n’a fost aşa, îi batjocoresc şi­ le aruncă fel de fel de epitete­. Din Viena, din Berlin, Bruxella, Lon­dra, Budapesta etc., telegraful aduce scrii, care de care mai încornorate despre „re­volta sufleteasca“ şi „scandalisarea“ cu care „mari cercuri“ au primit sentinţa de la Rennes. „Indignare colosală“ i-a cuprins pe amicii lui Dreyfus pentru­ că, vechi Dom­ne, „Francia a comis un act sălbatec“, ■pentru că s’a adus o sentinţă ce este­ „ru­şinea lumei civilisate“, ba oribile dictu, „Francia este condamnată acum a pieri sub dispreţul întregei omeniri revoltate“, ce i-a adus pe cap militarismul. Mai mult, o telegramă din budapesta vestesce, că în cercurile autorizate(!) se vorbesce, că gene­ralii francesi riscă mult, „căci Germania posedă scrisori dela Esterhazy prin cari el anunţă trimiterea de documente importante, provenite dela marele stat-major cu mult după arestarea lui Dreyfus“, şi că „este po­sibil, ca împăratul Wihelm, indignat, să dis­pună publicarea lor, şi atunci blamul va fi grozav pentru şefii armatei francese“. Şi aşa înainte tot „blam“, „ruşine“, „josniciă“ şi urăşi „blam­ şi „ruşine“ etc. răsună pe toate tonurile din articulii Ziare­lor dreyfusiste, pe cari telegraful le co­munică în mici estrase, ca lumea să se amu­­seze şi „edifice“. Toate acestea să scriu cu vădita ten­­denţă de a face să nu adormă faimoasa afacere Dreyfus. Ba mulţi din cercurile re­­visioniste din Francia lanseaza părerea, că Dreyfus va fi liberat, fără de a fi graţiat, deoare­ce juriscosnulţii cred, că cei Zece ani de închisore daţi lui Dreyfus, echivaleza cu cinci ani de deportaţiune făcuţi pe insula Dracului. O telegramă din Rennes anunţă, că reglementarea ulterioara a sentinţei va fi următoirea: După recursul în revistă, dosa­rul va fi trimis de urgență la Paris la se­diul consiliului de revistă. Dosarul va fi examinat de către autoritatea competentă. Se va face un raport comisiunei, or acesta va hotărî asupra veracităţii faptelor citate, şi pe urmă consiliul de revistă va judeca fără apel. Dacă consiliul ar cassa hotărî­­­rea, acusatul va fi trimis înaintea unui alt consiliu de răsboiu, în cas contrar pe­­dasa dată va fi aplicată. Mai amintim, că Dreyfus a primit o scrisoare dela fostul ministru Trarieux, în care acesta îl asigură, că va apăra şi pe vi­­tor causa lui. Scrisoarea e iscălită între al­ţii de Jaures, Giry, Pozzi etc. Se mai asi­gură, că Dreyfus nu va fi degradat. Advo­catul Mornard a declarat înaintea unui Ziarist, că s’a lăţit svonul despre aceea, că tribunalul militar a subscris o petiţie cu scop, ca Dreyfus să nu fiă din nou de­gradat. Campania Ziaristică în afacerea lui Dreyfus va avea doar continuare. Cine ştie când şi unde vor s’o sfîrşască definitiv cu ea. Procesul din Belgrad. In numărul de ieri am arătat pe scurt actul de acasă cetit în şedinţa de Vineri a pertractării procesului atentatorilor din Serbia. Imediat după actul de acusare, a urmat interogatorul lui Knezevici. Eră după telegramele sosite acest interogatoriu : Preşedintele: Ai fost instrumentul unui complot ? Knezevici: De loc. Eu am comis aten­tatul, fiind­că mi se refuza darea unei slujbe. Eu voiam să present ex-regelui Milan o pe­tiție, însă un individ, pe care l’am gă­sit într’o cafenea lângă locul atentatului, mi-a spus, că acest demers al meu e za­darnic, căci Milan uresce pe Bosniaci. Atunci m’am decis să-l ucid. Preşedintele : Dar judecătorului de in­­strucţiă i-ai destăinuit complotul, al cărui instrument ai fost. Knezevici: Am spus, că colonelul Ni­­colicî m’a împins să fac atentatul, căci vo­iam să me resbun pe el pentru o ofensă, pe care mi-a făcut’o pe când eram în ar­mată. Intru cât privesce pe Angelici, nu l’am cunoscut nici-odată; dacă ași fi spus adevărul, nu ași fi fost crefiat. îmi retrag acum acusațiile minci­­noase, pe cari le-am făcut, căci nu voiesc să-mi încarc sufletul de păcate. In deposiția sa la judecătorul de in­­strucție Knezevici declarase, că a convor­bit în Bucuresci cu un anume Paul, care i-a arătat o mare grămadă de napoleoni spunându-i: „Dacă ucizi pe ex-regele Mi­lan, aceşti bani sunt ai tăi. îndată ce prin­ţul Karagheorghevici va fi pe tron, vei avea o slujbă bună“. In interogatorul de acum Iuse Kne­zevici neaga totul. In şedinţa a doua preşedintele anunţă, că acordă acusaţilor Pasid şi Tauşanovici să-şî alegă un alt advocat, care să le ia apărarea împreună cu advocatul, ce le-a fost desemnat din oficiu. Preşedintele (cătră Knezevici): Mai stăruesc, încă a nega, că ai fost un instru­ment în complot? Knezevici, surîzând cu insolenţă, repetă tot ceea ce a spus e­l. Preşedintele: Dar cum e cu putinţă, că ai voit să ucizi pe ex-regele Milan nu­mai pentru singurul fapt, că nu ai găsit slujbă? Knezevici: Fiind în miseriă, voiam să-l ucid spre a mă ucide şi pe mine apoi. Preşedintele: Te învit a declara tot adevărul. Cine te-a îndemnat să comiţi atentatul ? Knezevici: Nimeni. Preşedintele: Când ai cunoscut pe Ni­­colici şi Novakovici? Knezevici: In timpul pe când îmi fă­ceam serviciul militar. Eu eram măestru de înot la baia militară. Nicolicî, care era colonel, m’a insultat odată, de aceea din causă, că aveam ură contra lui, l’am acu­­sat în mod fals, că m’a împins la atentat. După aceea se cetesc expertizele doc­torilor cu privire la rănirea maiorului Lu­kici, adjutantul, care însoţea pe ex-regele Milan în Ziua atentatului. Preşedintele: Ai tras focuri şi asupra lui Lukici? Knezevici: De­sigur. Preşedintele: îndată ce ai fost în po­sesiunea unui fals paşaport, te-ai dus di­rect la Bucuresci ? Knezevici: Am venit mai întâi­ din Schabatz la Belgrad, apoi m’am dus în Ro­mânia. Preşedintele: Raportul poliţiei spune, că te-ai oprit la Semiin. Knezevici: Am făcut asta numai din plăcere. Interogatorul urmeză, er Knezevici pănă la sfîrşit continuă a nega în chip absolut, ceea­ ce irita în mod viu pe pre­şedintele. In şedinţa de Sâmbătă, continuară in­terogatoriile. Acusatul Nicolici declară cu energiă, că nu e vinovat. Knezevici, schimbând tactica, pe care o urmase pănă acum, susţine, că Kovace­­vici l’a sfătuit în trei rânduri să ucidă pe ex-regele Milan. Acelaşi lucru i­ l’a spus şi Nicolicî. Certificatul medical declară, că Kne­zevici este jumătate nebun. Atât Kovacevici, cât şi Nicolici res­ping cu energiă acusaţiile aduse contra lor de Knezevici. Apoi se procedază la interogatoriul acusatului Pasid. Acesta declară, că a cu­­noscut pe Nicolicî la Legaţiunea sârbască din Petersburg, dar nu mai continua rela­­ţiunile cu densul. „In 1883 am fost condam­nat pe nedrept— adaogă Pasid — Am ser­vit întotdeauna cu credinţă ţara mea şi sunt convins, că dinastia e forţa Serbiei. Sunt recunoscător ex-regelui Milan, că m’a gra­ţiat“. Martorul Pagid, care se află la închi­soare cu Pasid, fiind chemat la bară de­pune, că acesta insulta mereu pe ex-regele Milan spunând, că e necesară venirea pe tron a prinţului Karagheorghevici. Alţi martori depun, că Pasid a spus câte­va trase revoluţionare. Pasid nâgă cu energiă strigând: Toţi martorii sunt falşi. N’am vorbit nici­odată de politică în timpul călătoriilor mele. Pasid îşi sfîrşesce discursul său de apărare descriind totă cariera sa politică, combătând acusaţiile, ce i­ se aduc punct cu punct, şi esplicând visitele, pe care le făcea el la legaţiunea rusască, cari au fost socotite ca suspecte. Dimid în interogatoriul, ce i­ s’a luat, se apără cu desperare spunând: Eu eram un liniştit negustor, care nu m’am ameste­cat în politică. Atunci Knezevici se sculă şi-i strigă: „D-ta ai participat la complot“. — Miserabile, tu minţi! — îi răs­punde Dimici.* Mare sensaţie a făcut pretutindeni în Serbia, că unul dintre acusaţii în procesul atentatorilor, prefectul din Sabat Angelici, s’a sinucis în închisore spânzurându-se. Vestea despre moartea lui Angelici a produs mare impresiune printre refugiații sârbi, căci se asigură, că el nu s’ar fi si­nucis, ci a fost sugrumat de gendarmi. Lângă Angelici s’a găsit o scrisoare adresată nevestei sale, în care-i spune, că se sinu­cide pentru­ ca să-i rămâie pensia, pe când deci ar fi condamnat, ea ar fi lipsită de Nr. 193.—1399.

Next