Gazeta Transilvaniei, decembrie 1899 (Anul 62, nr. 266-289)
1899-12-04 / nr. 269
REDACŢIUMIA, MmnistraţiiiMi Titomița. EMSOV, piaţa mars Kr. 30. Scrisori nefrancate na sa primesc. Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la AD-âSSSâSSTRAŢIUNE în Braşov şi la ssmatorele Birouri de enunciupî . In Viena: M. Duke, Naohf. 8®x. Augenfeld & Emerich Leaner, Sflshtrloh Sohalak. Rudolf Josse. A. Oppellka Nacht'. Anton Oppelific. în Budapesta : A. V. Goldberfiflp, Ekstein Bernat. In Samburg.* Karolyi & Liebmann. PREȚUL INSERTIUNILOR : o sefia garmond pe o coloana 6 or. d 30 or. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dea© după tarifa și învoială. RECLAME pe pagina a 3.a o seria 10 or. sau 30 bani. Ir. 269. Braşov, Sâmbătă 4 (16) Decemvre. HOL L2SNI. .BAZETA“ l(i( i[ Htm. Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineca 2 fl. pe an. Pentru Somalia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe sase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Andamemi pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa roaie Târgul Inului Nr. 80, etagii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 56 cr. Cu dusul în casă. Pe un ar 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pr trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau !5 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Funcţionarii la noi. Este în general cunoscut, că la noi funcţionarii publici nu sunt în clar cu starea lor faţa de cetăţeni şi că superiorii lor nu-şî iau osteneala se-i clarifice în asta privinţă şi se le dea îndrumările de lipsă. O fi, că nici aceşti superiori nu sunt în dar cu poziţia ce apucă şi cu adevărata lor datorinţă faţă de public, de aceea întârcită a lumina şi îndruma la ordine pe subalterni. Lucrul stă cam aşa, că „orbul conduce pe cel fără vedere.“ Nici în Turcia nu trateză diregetorii cu publicul ca la noi. Mărgă numai cineva pe la diregetoriile din Ardeal şi va vedea, cum „omenesc“ acolo pe Român „domnii“, cari trăesc din sudoarea lui. Dar cam aşa va fi şi în Ungaria superioră, chiar şi pe plaiu. Nu de mult vecturăm din caşul de la Mocia, de ce crucţiuni barbare sunt capabili domnii solgăbirei chiar şi faţă cu cei de-un sânge cu ei, d’apoi faţă cu cei de alte neamuri, cari după convingerea patrioţilor brevetaţi numai pacoste sunt în acesta ţară! Cum nu vor face de acestea cu poporul de rând, când şi faţă de cetăţenii culţi îşi permit fel de fel de volnicii, ba şi impertinenţe, mai ales de cele cu colorit patriotic. Nisce păcătoşi şi nevoiaşi de poştaşi, cari de abia sciu scrie şi cunosc numeric, îţi refusă primirea epistolelor, deca acelea nu sunt adresate unguresce; poţi apoi umbla, ca dela Ana la Caiafa, ca să capeţi satisfacţie! Pe la gările căilor ferate să nu te pună păcatele să ceri bilet în limba ta românască, că „patrioticul“ cassar îşi ţine de datorinţă nici să nu stea de vorbă cu tine. Nici cel mai rutinat dintre ei nu se poate reţine să nu te esamineze, că are nu sei unguresce, şi să nu-ţi esplice, că suntem datori, „trăind în Ţara-ungurască“, a vorbi cum le place Maghiarilor, or nu cum ne place nouă. .. Dar ce să mai vorbim de impiegaţii mititei de pe la poştele şi gările reg. ung., când et, avem ilustraţiunea cea mai eclatantă a tractării cu omenii şi cu publicul în cele ce s’au petrecut cu ocasiunea pertractării procesului în afacerea colectei fondului Iancu la tribunalul din Alba-Iulia! Cetind cele ce s’au scris despre tonul şi modul, cum a condus preşedintele acelui tribunal pertractarea, precum şi insultele, ce şi-a permis procurorul, făcut din conte scăpătat, a le arunca în faţa unui popor al ţărei şi a memoriei unui renumit apărător al tronului în timpuri critice , îţi vine să te întrebi înfiorat : pre cetatenul, când stă înaintea legei — fiă din vina lui, fiă din a altuia, şi înainte chiar de-a fi judecat — este el dat legat bulz în mâna judelui şi lăsat cu totul jertfă discreţiunei acestuia? Poate are judele să-l trateze în mod brutal, batjocoritor şi să-l provoace în sentimentele sale mai delicate religiose, naţionale, de pietate etc ? Cu un cuvânt: el, care e scutit de lege şi încrezut în aceasta scutire, poate oare să tracteze pe un cetăţan aşa, cum nu se tracteza nici robul, necum om încă liber? Este oare in interesul justiţiei ţării, ca să figureze ca jucţi omeni de aceia, cari nu ştiu, că ei nu sunt legea, ci numai nedemnii aplicatori ai legei şi cari, acoperiţi prin lege, dau curs liber naturei lor josnice şi patimelor lor faţă cu aceia, pe cari roua sarte îi aduce înaintea scaunului lor judecătoresc? Este oare cu putinţă, chiar şi un minut măcar, să mai rămână în scaunul judecătoresc acel jude, care nu stie şi nu simte în inima sa, că el este dator după chiămarea sa şi după jurământul său de jude, să aplice legea imparţial şi strict, chiar şi faţă de fătul său? Se poate, ca să rămână nepedepsit, când e în stare a se esprima din scaunul judecătoresc despre o lege în vigoare, că este „meghaladott álláspont“ (Punct de vedere, peste care s’a trecut)? In adevăr, că stăm, cum sunt la noi în administraţiune şi justiţie, cunoscute şi suferite, nu sunt nici în Bochara. Este timpul suprem, ca cetăţenimea cinstită şi console de demnitatea ei, fără deosebire de naţionalitate, să declare sus şi tare, că nu vrea să aibă pe banii ei scumpi stăpâni tirani, ci funcţionari prevenitori, ca să aiică oamen!, cari respecteză ei în prima liniă legea şi o esplică imparţial, cu demnitate, uman şi cu maniere îndatinate între oameni culţi. Să fim solidari cel puţin în aceea, ca să ne scuturăm de pe gât pe aceşti mici tirani, cari ajunşi odată la pita nostră, nu numai, că ne nedreptăţesc, dar încă ne şi batjocoresc. Altfel putem avea toate, constituţii şi legi, că tot iobagi rămânem noi cu toţii, şi încă iobagii acelora, pe cari ni-i punem noi pe grumaciî, nu legile feudale de odinioră. De suntem cetăţeni consci de demnitatea nostră, vom sti să facem să pricepă odată şi guvernul şi să se îngrijască, ca să avem funcţionari şi nu satrapi. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Patrula. De S. O. V. Vin, vin... Uite-i vin! Aşa se aucia în toamna aceea de două ori pe fiecare efi la hanul din capul satului. Odată, când călăreţii treceau în gonă spre Siret, ca chipu să i seodască din ce parte s’ar arăta duşmanul; şi odată mai spre soră, când osteniţi se întorceau la pas, cu carabinele la spate şi dălogii lăsaţi pe gâtul cailor. — Cum ajungeau în dreptul hanului, descălecau cu toţii. Soldaţii, unii rămâneau să ţină caii; ceilalţi mai cinsteau câte un vin, mai suceau vreo ţigară, ori se întindeau pe urbă la umbra pomilor; or căpitanul şi ofiţerii se aşedau la o masă în grădină, unde îi aşteptau scaunele înşirate, dela începutul manevrei, de când dânşii patrulau în fiecare cei pe acelaşi drum şi înainte şi îndărăt. Când se aureau venind, şi hangiul şi femeia şi fata lui săreau cu toţii în piciore, şi cât poposea patrula cei dela han nu-şi mai sciau unde le e capul de atâta sgomot şi grabă. — He! o bateriă. — încă una. Două... — Patru pahare. Şi în sforăitul cailor se audeau paharele ciocnindu-se; sticlele se deşartă, apoi el se umplu din nou, şi cei ce aduc vinul întră şi es repede din beciu şi abia mai dovedesc, alergând în toate părțile, pe unde-i chiamă. — Aici, mai repede, măi omule! Două am cris... — Acu, acu, îndată. Căpitanul și ofițerii beau și ei. Noaptea frig;jutia fusese cald și peste miriștele uscate, pe unde ardea ca vara, cr apă, — nicăiri. Când au trecut Siretul înapoi, apa ajungea la pieptul cailor, dar pentru asta este un han în capul satului, ca să nu bea drumeţii apă din gârlă. Şi de aceea, ca să-şi întorcă lipsa de pesteji, ofiţerii beau acuma şi ei la masa lor de sub nuc, unde îi servesce fata hangiului îmbrăcată curăţel, sprintenă şi rumenă de tinereţe şi de graba paşilor. — Ea vine, se duce; şi apoi er’ vine şi er’ placă mereu după trabă... Şi după ea pleca în fiecare dată şi privirile celor de sub nuc. Păr galben şi ochi albaştri, la sate, lucru rar. — Toți sciu; toți văd, că-i aşa, şi tac. Tac fiindcă .. fiindcă vor. Pănă când un locotenent mai vechiu, care îşi potolise, se vede, mai repede setea, privind-o cum se depărtază, după ce adusese o farfurie cu struguri pentru căpitan, care nu mai bea de câteva chile, — căutând şiret spre cel ce-şi vedea de farfurie, îijise răsucindu-şi mustaţa: — Mai bine ne da aici în cvartir. Ce cjici don căpitan? — Cvartir... şi căpitanul cel tînăr repetă nedumerit şi cam trăgănit cuvântul, ca şi cum ar fi fost vre-o vorbă rară, ne mai aurită de dânsul şi greu de înţeles. Şi cjicend vorba aceea, se înroşi, dar aşa de puţin, încât cei ce nu stiu să vadă, n’au vădut nimic pe fața celui ce asculta era liniștit palavrele locotenentului. — Eu, vă spun pe cinste, urma locotenentul. Când am făcut manevra dela Vaslui eram la al 8-lea. Sfinte Domne, să fi vădut, când am plecat din cvartir, și grecoaiea (femeia unui vechil) și fata ei m’au petrecut până ce-am eșit din sat... Etă, acuma să mă trimetă într’acolo și să sciu, că plesnesce calul, dar m’ași duce într’o întinsore. Săraca Olimpiada, numai ea scie! — Taci mă, că te laudil, — îi răspunse unul de alături. — Eu? mă laud? — Hai, pe ce punem rămășag? Să ți arăt scrisori dela ea... Vai de capul tău? Şi locotenentul, dând chipiul pe oafa, începu să se descheiă la tunică, privind mândru spre ceilalţi şi mai ales spre vecinul, care pusese la Iudoala vorbele lui. Tocmai atunci se apropie şi fata cu altă farfuriă de struguri. — Aştia-s negri, domnule căpitan. Locotenentul cel vorbăreţ, uitându-şi de grecoică şi de scrisori, haţ, se aprindă de mijloc. Ea însă sprintenă îi scapă din mâni. — Ofiţerii ceilalţi începură a se uita pe sus, să vadă nucile, or căpitanul, pre- Situaţia în Austria •I * Lupta în contra guvernului şi a pactului continuă cu înverşunare. In parlament scene turbulente, în cercurile guvernametale absolută desorientare, or Cehii continuă obstrucţiunea tot cu mai mare vehemenţă. In şedinţa de alaltăeri a „Reichsrath“ului s’a făcut prima cetire a proiectului pentru cvotă. Proiectul a fost îndrumat comisiunei parlamentare. In contra proiectului a vorbit oratorul principal Forst, fiicând că noua cvotă dă Ungariei posibilitatea de a despoia şi mai bine pe Austria. El admiră politica naţională consolentă a Maghiarilor şi în acelaşi timp simte o adâncă ruşine în faţa greşelelor guvernului şi a slăbiciunei parlamentului. Aici zace causa, dice, că Maghiarii câştigă victorii. Erst îşi încheia vorbirea sa de 5 ore cu aceea, că partida lui va vota contre crotei. Menger combătu pe Forst şi vorbi pentru proiect. La finea vorbirei făcu amintire despre discursul lui Bülow şi observă, că secolul viitor va fi unul din secolele mari, în ţaţa căruia popoarele Austriei ar trebui să înceteze cu inimiciţiile, pentru ca să nu neglijeze timpul împărţirii lumii. * Clubul Cehilor a ţinut alaltaseră şedinţă, în care s’a luat decisiunea, că dacă în comisiune şi în parlament se vor desbate mai mult din ordonanţele împărătesce date pe basadlui 14 şi referitoare la pact, ei nu vor mai face obstrucţiune. La cas contrar însă, toţi membrii cehi vor zădărnici prin toate mijloacele permise, atât în comisiune, cât şi în aparlament, proiectele pactului. * Lui „Politik“ i se anunţă din Viena . Daci contele Clary îşi ia în serios problema, atunci a trebuit să decidă asupra dimisiunei ministeriului întreg. Ca urmaş se amintesce contele Pinninszky. Candidatura lui Pinninszky însă nu se ia în serios. Mai curând e probabil, că daca contelui Clary nu-i va succede a face se se voteze proiectele necesare urgente, locul lui îl va ocupa contele Anton Pace, vicepreşedintele curţii, de compturi. De altă parte însă să asigură, că Clary nu-şi va da demisiunea. Cabinetul său e decis a lupta pănâ în urmă în contra obstruațiunei Cehilor, pe care guvernul nu-i mai consideră ca făcând parte din majoritate.