Gazeta Transilvaniei, decembrie 1899 (Anul 62, nr. 266-289)

1899-12-04 / nr. 269

REDACŢIUMIA, MmnistraţiiiM­­i Titomița. EMSOV, piaţa mars Kr. 30. Scrisori nefrancate na sa primesc. Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la AD-­âSSSâSSTRAŢIUNE în Braşov şi la ssmatorele Birouri de enunciupî . In Viena: M. Duke, Naohf. 8®x. Augenfeld & Emerich Leaner, Sflshtrloh Sohalak. Rudolf Josse. A. Oppellka Nacht'. Anton Oppelific. în Budapesta : A. V. Goldber­­fiflp, Ekstein Bernat. In Sam­­burg.* Karolyi & Liebmann. PREȚUL INSERTIUNILOR : o se­fia garmond pe o coloana 6 or. d 30 or. timbru pentru o pu­blicare. — Publicări mai dea© după tarifa și învoială. RECLAME pe pagina a 3.a o seria 10 or. sau 30 bani. Ir. 269. Braşov, Sâmbătă 4 (16) Decemvre. H­OL L2SNI. .BAZETA“ l(i( i[ Htm­­. Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineca 2 fl. pe an. Pentru Somalia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe sase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. And­amemi pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa roaie Târgul Inului Nr. 80, etagii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 56 cr. Cu dusul în casă. Pe un ar 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pr trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau !5 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Funcţionarii la noi. Este în general cunoscut, că la noi funcţionarii publici nu sunt în clar cu starea lor faţa de cetăţeni şi că superiorii lor nu-şî iau oste­neala se-i clarifice în asta privinţă şi se le dea îndrumările de lipsă. O fi, că nici aceşti superiori nu sunt în d­ar cu poziţia ce apucă şi cu ade­vărata lor datorinţă faţă de public, de aceea întârcită a lumina şi în­druma la ordine pe subalterni. Lu­crul stă cam aşa, că „orbul conduce pe cel fără vedere.“ Nici în Turcia nu trateză dire­­getorii cu publicul ca la noi. Mărgă numai cineva pe la diregetoriile din Ardeal şi va vedea, cum „omenesc“ acolo pe Român „domnii“, cari trăesc din sudoarea lui. Dar cam aşa va fi şi în Ungaria superioră, chiar şi pe plaiu. Nu de mult vecturăm din ca­şul de la Mocia, de ce crucţiuni bar­bare sunt capabili domnii solgăbirei chiar şi faţă cu cei de-un sânge cu ei, d’apoi faţă cu cei de alte nea­muri, cari după convingerea patrio­ţilor brevetaţi numai pacoste sunt în acesta ţară! Cum nu vor face de acestea cu poporul de rând, când şi faţă de cetăţenii culţi îşi permit fel de fel de volnicii, ba şi impertinenţe, mai ales de cele cu colorit patriotic. Nisce păcătoşi şi nevoiaşi de poştaşi, cari de abia sciu scrie şi cunosc numeric, îţi refusă primirea epistolelor, deca acelea nu sunt adre­sate unguresce; poţi apoi umbla, ca dela Ana la Caiafa, ca să capeţi sa­­tisfacţie! Pe la gările căilor ferate să nu te pună păcatele să ceri bilet în limba ta românască, că „patrio­ticul“ cassar îşi ţine de datorinţă nici să nu stea de vorbă cu tine. Nici cel mai rutinat dintre ei nu se poate reţine să nu te esamineze, că are nu sei unguresce, şi să nu-ţi es­­plice, că suntem datori, „trăind în Ţara-ungurască“, a vorbi cum le place Maghiarilor, or nu cum ne place nouă. .. Dar ce să mai vorbim de im­piegaţii mititei de pe la poştele şi gările reg. ung., când et, avem ilus­­traţiunea cea mai eclatantă a trac­­tării cu omenii şi cu publicul în cele ce s’au petrecut cu ocasiunea per­tractării procesului în afacerea co­lectei fondului Iancu la tribunalul din Alba-Iulia! Cetind cele ce s’au scris despre tonul şi modul, cum a condus pre­şedintele acelui tribunal pertractarea, precum şi insultele, ce şi-a permis procurorul, făcut din conte scăpă­tat, a­ le arunca în faţa unui popor al ţărei şi a memoriei unui renumit apărător al tronului în timpuri cri­tice , îţi vine să te întrebi înfiorat : pre cetatenul, când stă înaintea le­gei — fiă din vina lui, fiă din a altuia, şi înainte chiar de-a fi jude­cat —­ este el dat legat bulz în mâna judelui şi lăsat cu totul jertfă discreţiunei acestuia? Poate are judele să-l trateze în mod brutal, batjoco­­ritor şi să-l provoace în sentimentele sale mai delicate religiose, naţionale, de pietate etc ? Cu un cuvânt: el, care e scutit de lege şi încrezut în aceasta scutire, poate oare să tracteze pe un cetăţan aşa, cum nu se trac­­teza nici robul, necum om încă liber? Este oare in interesul justiţiei ţării, ca să figureze ca jucţi omeni de aceia, cari nu ştiu, că ei nu sunt legea, ci numai nedemnii aplicatori ai legei şi cari, acoperiţi prin lege, dau curs liber naturei lor josnice şi patimelor lor faţă cu aceia, pe cari roua sarte îi aduce înaintea scaunu­lui lor judecătoresc? Este oare cu putinţă, chiar şi un minut măcar, să mai rămână în scaunul judecă­toresc acel jude, care nu stie şi nu simte în inima sa, că el este dator după chiămarea sa şi după jură­mântul său de jude, să aplice legea imparţial şi strict, chiar şi faţă de fătul său? Se poate, ca să rămână ne­pedepsit, când e în stare a­ se esprima din scaunul judecătoresc despre o lege în vigoare, că este „meghaladott álláspont“ (Punct de vedere, peste care s’a trecut)? In adevăr, că stăm­, cum sunt la noi în administraţiune şi justiţie, cunoscute şi suferite, nu sunt nici în Bochara. Este timpul suprem, ca cetăţe­­nimea cinstită şi console de demni­tatea ei, fără deosebire de naţiona­litate, să declare sus şi tare, că nu vrea să aibă pe banii ei scumpi stă­pâni tirani, ci funcţionari preveni­tori, ca să aiică oamen!, cari respec­­teză ei în prima liniă legea şi o esplică imparţial, cu demnitate, uman şi cu maniere îndatinate între oameni culţi. Să fim solidari cel puţin în aceea, ca să ne scuturăm de pe gât pe aceşti mici tirani, cari ajunşi odată la pita nostră, nu numai, că ne nedreptăţesc, dar încă ne şi bat­­jocoresc. Altfel putem avea toate, con­­stituţii şi legi, că tot iobagi ră­mânem noi cu toţii, şi încă iobagii acelora, pe cari ni-i punem noi pe grumaciî, nu legile feudale de odi­­nioră. De suntem cetăţeni consci de demnitatea nostră, vom sti să facem să pricepă odată şi guvernul şi să se îngrijască, ca să avem funcţionari şi­­ nu satrapi. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Patrula. De S. O. V. Vin, vin... Uite-i vin! Aşa se auc­ia în toamna aceea de două­ ori pe fie­care efi la hanul din capul satului. Odată, când călăreţii treceau în gonă spre Siret, ca chipu să i seodască din ce parte s’ar arăta duşmanul; şi odată mai spre soră, când osteniţi se întorceau la pas, cu carabinele la spate şi dălogii lăsaţi pe gâtul cailor. — Cum ajungeau în dreptul hanului, descălecau cu toţii. Soldaţii, unii rămâneau să ţină caii; ceilalţi mai cinsteau câte un vin, mai suceau vre­o ţigară, ori se întindeau pe urbă la umbra pomilor; or căpitanul şi ofiţerii se aşedau la o masă în grădină, unde îi aşteptau scaunele înşi­rate, dela începutul manevrei, de când dânşii patrulau în fie­care cei pe acelaşi drum şi înainte şi îndărăt. Când se aureau venind, şi hangiul şi femeia şi fata lui săreau cu toţii în pi­ciore, şi cât poposea patrula cei dela han nu-şi mai sciau unde le e capul de atâta sgomot şi grabă. — He! o bateriă. — încă una. Două... — Patru pahare. Şi în sforăitul cailor se audeau paha­rele ciocnindu-se; sticlele se deşartă, apoi el se umplu din nou, şi cei ce aduc vinul în­tră şi es repede din beciu şi abia mai do­vedesc, alergând în toate părțile, pe unde-i chiamă. — Aici, mai repede, măi omule! Două am cris... — Acu, acu, îndată. Căpitanul și ofițerii beau și ei. Noaptea frig;­­jutia fusese cald și peste miriștele uscate, pe unde ardea ca vara, cr apă, — nicăiri. Când au trecut Siretul înapoi, apa ajungea la pieptul cailor, dar pentru asta este un han în capul satului, ca să nu bea drumeţii apă din gârlă. Şi de aceea, ca să-şi întorcă lipsa de peste­­ji, ofiţerii beau acuma şi ei la masa lor de sub nuc, unde îi servesce fata han­giului îmbrăcată curăţel, sprintenă şi ru­menă de tinereţe şi de graba paşilor. — Ea vine, se duce; şi apoi er’ vine şi er’ placă mereu după trabă... Şi după ea pleca în fie­care dată şi privirile celor de sub nuc. Păr galben şi ochi albaştri, la sate, lucru rar. — Toți sciu; toți văd, că-i aşa, şi tac. Tac fiind­că .. fiind­că vor. Pănă când un locotenent mai vechiu, care îşi potolise, se vede, mai repede setea, privind-o cum se depărtază, după ce adu­sese o farfurie cu struguri pentru căpitan, care nu mai bea de câte­va chile, — cău­tând şiret spre cel ce-şi vedea de farfurie, îi­­jise răsucindu-şi mustaţa: — Mai bine ne da aici în cvartir. Ce cjici don căpitan? — Cvartir... şi căpitanul cel tînăr repetă nedumerit şi cam trăgănit cuvân­tul, ca şi cum ar fi fost vre-o vorbă rară, ne mai aurită de dânsul şi greu de înţe­les. Şi cjicend vorba aceea, se înroşi, dar aşa de puţin, încât cei ce nu stiu să vadă, n’au vădut nimic pe fața celui ce asculta era liniștit palavrele locotenentului. — Eu, vă spun pe cinste, urma lo­cotenentul. Când am făcut manevra dela Vaslui eram la al 8-lea. Sfinte Domne, să fi vădut, când am plecat din cvartir, și grecoaiea (femeia unui vechil) și fata ei m’au petrecut până ce-am eșit din sat... Etă, acuma să mă trimetă într’acolo și să sciu, că plesnesce calul, dar m’ași duce în­­tr’o întinsore. Săraca Olimpiada, numai ea scie! — Taci mă, că te laudil, — îi răs­punse unul de alături. — Eu? mă laud? — Hai, pe ce pu­nem rămășag? Să ți arăt scrisori dela ea... Vai de capul tău? Şi locotenentul, dând chipiul pe oafa, începu să se descheiă la tunică, privind mândru spre ceilalţi şi mai ales spre ve­cinul, care pusese la Iudoala vorbele lui. Tocmai atunci se apropie şi fata cu altă farfuriă de struguri. — Aştia-s negri, domnule căpitan. Locotenentul cel vorbăreţ, uitându-şi de grecoică şi de scrisori, haţ, se a­prindă de mijloc. Ea însă sprintenă îi scapă din mâni. — Ofiţerii ceilalţi începură a se uita pe sus, să vadă nucile, or căpitanul, pre- Situaţia în Austria •I * Lupta în contra guvernului şi a pac­tului continuă cu înverşunare. In parla­ment scene turbulente, în cercurile guver­­nametale absolută desorientare, or Cehii continuă obstrucţiunea tot cu mai mare vehemenţă. In şedinţa de alaltăeri a „Reichsrath“­­ului s’a făcut prima cetire a proiectului pentru cvotă. Proiectul a fost îndrumat co­­misiunei parlamentare. In contra proiectu­lui a vorbit oratorul principal Forst, fiicând că noua cvotă dă Ungariei posibilitatea de a despoia şi mai bine pe Austria. El ad­miră politica naţională consolentă a Ma­ghiarilor şi în acela­şi timp simte o adâncă ruşine în faţa greşelelor guvernului şi a slăbiciunei parlamentului. Aici zace causa, dice, că Maghiarii câştigă victorii. E­rst îşi încheia vorbirea sa de 5 ore cu aceea, că partida lui va vota contre crotei. Menger combătu pe Forst şi vorbi pentru proiect. La finea vorbirei făcu­ amin­tire despre discursul lui Bü­low şi observă, că secolul viitor va fi unul din secolele mari, în ţaţa căruia popoarele Austriei ar trebui să înceteze cu inimiciţiile, pentru­ ca să nu neglijeze timpul împărţirii lumii. * Clubul Cehilor a ţinut alaltaseră şe­dinţă, în care s’a luat decisiunea, că dacă în comisiune şi în parlament se vor des­­bate mai mult din ordonanţele împărătesce date pe basa­d­lui 14 şi referitoare la pact, ei nu vor mai face obstrucţiune. La cas contrar însă, toţi membrii cehi vor zădăr­­nici prin toate mijloacele permise, atât în co­misiune, cât şi în aparlament, proiectele pac­tului. * Lui „Politik“ i­ se anunţă din Viena . Daci contele Clary îşi ia în serios pro­blema, atunci a trebuit să decidă asupra dimisiunei ministeriului întreg. Ca urmaş se amintesce contele Pinninszky. Candidatura lui Pinninszky însă nu se ia în serios. Mai curând e probabil, că daca contelui Clary nu-i va succede a face se se voteze proiectele necesare urgente, locul lui îl va ocupa contele Anton Pace, vicepreşedintele curţii, de compturi. De altă parte însă să asigură, că Clary nu-şi va da demisiunea. Cabinetul său e decis a lupta pănâ în urmă în contra ob­­struațiunei Cehilor, pe care guvernul nu-i mai consideră ca făcând parte din majo­ritate.

Next