Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1900 (Anul 63, nr. 242-265)
1900-11-25 / nr. 261
Pagina 2, rea instituţiunî folositoare ? Acel Oniţiu în fine, la stăruinţele căruia s’a putut înfiinţa „masa studenţilor“, acea întocmire filantropică, oare înlesnesce susţinerea la şcolele din Braşov a unui număr destul de însemnat de tineri diligenţi, însă lipsiţi, din toate părţile ţărei? Un asemenea bărbat meritat să fie alungat din postul său ca cel mai nevrednic slujbaş şi lipsit de beneficiile sale în semn de pedepsă! Ore ce impresiune va face o asemenea procedură faţă de tinerii, cari se prepară pentru cariera profesorală şi în genere faţă de tinerimea nostră, de la care aşteptăm să dovedescă odinioră caracter şi bărbăţie ? Ce îmbărbătare va fi o asemenea procedură pentru colegii directorului suspendat şi cum va îndemna ea pe profesorii cei vechi, să persiste şi mai departe în posturile lor, întrebuinţând toate puterile, de care mai dispun, spre binele şi progresul şcolei, în serviciul căreia au încărunţit? Şi în fine ce om de valoare şi ou oarecare simţ de demnitate se va mai afla îndemnat, să ia asupra sa sarcina de director, după-ce vede, cum a fost tratat un director ca Oniţiu? Nu ştim, ce decisiune vor lua faţă cu propunerile Eforiei, Delegaţiunile şcolare, a căror întrunire se aşteptă în curând. In ori şi ce cas cuvântul ultim în acestă gravă afacere va avè să-l spună Ven. Consistoriu, şi înalt Prea Sfuţia Sa Archiepiscopul şi Metropolitul, ca supremul inspector al şcolelor române din archidiecesa Transilvaniei. Faţă cu modul îngrijitor în care s’au desvoltat lucrurile, se pretinde cu tot dreptul, ca forurile nostre superiore bisericesci şi şcolare să caute a fi la înălţimea chemării lor, delăturând conflictul printr’o soluţiune drepta şi imparţială. In prima liniă se aşteptă de la aceste foruri superioare să încerce încă odată, de cumva mai este cu putinţă, a domoii pe cale pacinică focul ivit la şcolele din Braşov, ale cărui urmări nu se pot prevedea. Scriind acestea, ne aducem aminte de un cas analog, întâmplat la soarele noastre în an. 1856. Pe timpul acesta fericitul director Gavriil Munteanu ajunsese în oarecare neînţelegere cu Eforia şcolară, în fruntea căreia se afla încâ mult meritatul protopop Ioan Popasul. Nemulţumit cu posiţiunea sa la gimnasiu, după obţinerea dreptului de publicitate al acestuia, Munteanu îşi şi înainta dimisiunea sa, hotărît fiind a trece în Moldova, şi Eforia şcolară, deşi recunostea, că Munteanu a adus servicii însemnate şcolei, totuşi într’un moment de slăbiciune omenescă se arăta gata a-i primi dimisiunea şi şi designa pe viitorul director. Lucrurile acestea, care numai în favorul sculelor nu puteau fi, ajunseră la urechile lui Șaguna. Marele Archiereu nu întârzia un singur moment, ci îndată adresa Eforiei școlare o scrisoare părintescă, dar seriosă, în care o întrebă, deca s’a gândit destul de bine, când a primit cu atâta grabă dimisiunea lui Munteanu? Cu cine va înlocui Eforia pe acest bărbat meritat, oare după espresiunea lui Şaguna „a dat suflet gimnasiului, pe când Eforia cu toate miile ei i-a dat numai trup?“ Şi în fine cum se vor mai îndemna alţi bărbaţi harnici a întră în serviciul gimnasiului braşovean, când faţă cu un bărbat ca Munteanu Eforia se arată aşa de nepăsătore. Bunul Archiereu învita pe eforii braşoveni să nu întâreşie a reveni asupra hotărîrei luate şi să caute a-l îndupleca pe directorul Munteanu să rămână şi mai departe în postul său. Sfatul său părintesc fu urmat întocmai şi astfel Munteanu işi urmă mai departe funcţiunea sa, aducând ca şi pănă atunci cu totă inima şi cu tot devotamentul preţiosele sale servicii pe altarul scelelor noastre. Oare ce s’a întâmplat în anul Domnului 1856, să nu se mai potă întâmpla în 1900? *) „Bunul lui simţ de artist l’a învăţat să renunţe la acest artificiu prea uşor. Şi acuma armele României cu devisa: „Nihil sine deo“ despart în patru păratele. „Mai notez, că în acest pavilion oficial, d-l Formigo a mai căutat, pentru cele trei cupole, cari îl încunună, un procedeu de iluminaţie caracteristic: de-a lumina domurile pe dinlăuntru, aşa că arehitectura, colonetele, coraanele lor apar într’un fond sumbru pe un câmp luminos... „Esposiţia din acest cochet pavilion e foarte interesantă. Veţi vedea partea consacrată a domeniilor regale şi vă veţi aduce poate aminte stând în faţa busturilor regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, cari tronază la locul de onoare, că aceasta regină e o scriitoare de mare talent: „Carmen Sylva“. Veţi vede superbele probe de sare, una dintre bogăţiile ţării românesc!; veţi vedea ţesături, cari au ceva caracteristic în marea lor simplicitate. „Şi vă atrag atenţia asupra foarte curioasei esposiţii retrospective grupată aici: cărţi bisericesci cu picturi vechi şi bogat legate, broderii vechi, podobe de aur şi de argint şi restauraţii foarte frumoase de monumente romane, găsite în România. „Sciţi de altfel, că România ne-a mai trimis şi frumosul tesaur a lui Athalaric, găsit la Petrosa. Vi s’a spus deja, că din precauţie s’a cerut pentru el ospitalitatea museului dela Luvru, ospitalitate, care i s’a acordat. El completază într’un mod admirabil esposiţia archeologică a României“. Afară de secţia artelor frumoase, unde n’am remarcat nici un op mai de semă, în toate secţiile, unde a espus România, juriul a recompensat pe esposanţî cu o mulţime de mari medalii (grand prix). Şi ceea ce e îmbucurător e, că aceste recompense se refereau la lucruri principale, pe de-o parte la esposiţia domeniului coroanei, a ministerelor de instrucţie, resboiti etc., pe de altă parte la productele, cari formeaza bogăţia şi viitorul ţării, precum: grâne, petrol, sare, cărbuni, vin etc. Au fost multe state, cari au mai luat atât de multe premii ca România, puţine le-au luat însă pentru obiecte atât de importante. E incontestabil, că România face progrese uimitoare. Ea a fost şi considerată de Francesi între statele mari. Astfel în juriile, cari s’au ales pentru ca să judece obiectele espuse în fiecare secţie, găsim numele multor Români, bună-ură au fost d-1 Mirea juriu în secţia „ţăsăturilor de lână“, d-1 Florescu în secţia „pielăriilor“, d-1 Manu în secţia „marei şi micei industrii“, d-1 Cantacuzino (singurul juriu străin) în secţia „agriculturei“, d-1 Obreja la „asistenţele publice“, d-1 Istrate la secţia „geniului militar“ etc. etc. Şi despre d-1 Gadan, care dimpreună cu d-1 Francovich, a pictat admirabila „stereoramă mişcător©“ (singura panoramă, care a fost premiată la esposiţie) să spune, că e Român. Dar e vremea să sfîrşesc. De mult deja braţe puternice au început să surpe cetatea fermecată. Nici o putere nu va pute însă să nimicescă amintirea ei în sufletul celor ce au văzut’o. A fost ca şi când secolul, care moare, s’ar fi îmbrăcat odată în haine de sărbătore, luându-şi astfel rămas bun dela lumea, care se pregătesce să primescă pe urmașul lui. Paris, Noemvrie 1900. Sex. TV. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 261.—1900. Krüger și Țarul. După cum se telegrafeazá din Bruxella între agenția diplomatică transvaaliană de acolo și între Livadia se urmeazá tratări, ca Țarul să primeascá pe Krüger. Spre scopul acesta Dr. Leyds va pleca (TI00 acestea la Viena. „Drepturile“ şi „libertăţile“ în Ungaria. In şedinţa de Miercuri a dietei din Pesta a ţinut deputatul oposiţional Visontai Soma un remarcabil discurs, în care a desvelit stările de plâns, ce domnesc în Ungaria în ceea ce priveste drepturile şi libertăţile publice şi personale. După o scurtă introducere, în care întreba pe guvern, cari îi sunt ideile şi principiile de care se conduce acum în ajunul alegerilor generale dietale, oratorul schiţeză decadenţa vieţii sociale şi politice, viaţă, care nu constă din alt-ceva, decât din vânătare după graţie, din linguşiri şi *) Am dat loc expunerilor articolului de mai sus, fiind-că au fost făcute cu calmitate şi obiectivitate şi fiind-că, cum accentueza şi autorul lui, într’adevăr s’au schimbat împrejurările dela finea lui Octomvrie începe. Incidentul, care credeam atunci, că-şî va găsi o resolvare grabnică şi firescă, trece printr’o nouă fasă cu totul neaşteptată. Se pare, că animosităţile personale voesc să covirşască cu totul consideraţiunile principiare ale cestiunei. Se ivesce deci necesitatea, de a se revela şi atroentua aceste din urmă, ca să nu se formeze o opiniune greşită asupra unor lucruri, cari cu bunăvoinţă s’ar pute lămuri în 24 de ore în mod mulţumitor pentru ambele părţi. Dealtmintrelea se înţelege de sine, că noi vom susţine posiţia, ce am luat’o dela început în aceasta afacere, de a cumpăni drept și nepreocupat și a nu prejudeca hotărîrilor forurilor competente. — Red, alte ticăloșii, și care nu este în stare să se ridice la nivelul apărării intereselor poporului. Cine-și bate capul, de pildă, cu saartea clasei muncitorilor, cu straturile largi ale poporului. Adevăratul drept al poporului muncitor este dreptul de liberă întrunire şi adunare şi de libertate a pressei. In privinţa acesta însă suntem într’o adevărată stare de asediu, într’o stare escepţională, înfiinţată de guvernul trecut şi nedesfiinţată de guvernul actual. Despre dreptul de întrunire a dat Perczel la 1898 o ordonanţă. A revocat’o Coloman Szell? Nu! Coloman Tisza încă a încercat la 1878 să dea o astfel de ordonanţă, inştinţa lui însă s’a frânt de oposiţia deputaţilor. Ca opasiunea aceea Desider Szilagyi a declarat în cameră, că regularea dreptului de întrunire prin ordonanţe ministeriale, este o infamere a constituţiunei. Perczel însă a impatriat sistemul de concesiune, creând prin acesta în cercul organelor inferiore acel spirit, care face să se reamintescă pretextele mincinose din epoca lui Tisza. Oratorul cetesce mai multe estrase din hotărîrile autorităţilor din provinciă, prin cari s’au oprit adunările de popor. Apoi continuă: Nimeni nu denega statului, guvernului şi autorităţilor dreptul de-a exercita inspecţiune la adunări. Au drept de a-şi trimite omeni, cari se inspecteze adunările, pentru a garanta siguranţa statului şi a ordinei sociale. Acesta însă facă-o, fără a se atinge cu mână sacrilegă de cel mai sfânt drept într’un stat constituţional, de dreptul de întrunire. întrebă: dacă îi luăm poporului dreptul, ce-i dăm în schimb? Décâ-l despoiem şi de dreptul, ce i-l dă constituţia, deci sguduim în el credinţa câtră patriă, faţă de stările publice, faţă de administraţia dreptă şi nepărtinitore, care trebue să aplice în măsură egală legea faţă de orice classă ; dacă-l despoiam şi espunem milioanele poporului muncitor din Ungaria ideilor aşacrise internaţionale şi nepatriotice, atunci mai putem noi sta faţă de el şi să-i zicem : pretindem să fiţi cetăţeni fideli patriei? Stăm foarte trist şi în ce priveste libertatea personală, oriunie cetim sentinţe de ale Tablelor reg. şi de ale Curiei, prin cari sunt achitaţi de pedepse omeni, fiindcă sunt semne vădite, ei au făcut mărturisiri recunoscătore sub influenţa schingiurilor gendarmeriei. Astfel de sentinţe se dau la an cu sutele. Ceteşte câteva din ele. Vorbeste apoi despre interzicerea colectelor, care încă este un făt monstru al lui Perozel şi despre alte măsuri medievale introduse de guvernul trecut şi neridicate de guvernul actual. Discursul lui Visontai a fost des aplaudat din partea oposiţiei, pe când guvernamentalii tăceau mulcom, par’ că li-ar fi fost ruşine de ceea ce se spune în plin parlament. Francia şi Anglia. In şedinţa dela 4 Decemvrie n. a Senatului frances, s’a început desbaterea proiectului de lege despre sporirea flotei de résboit. Cu opasiunea aceasta generalul Mercier a ţinut un discurs fulminant. El s’a declarat aderent al ofensivei, atât în răsboiul maritim, cât şi pe continent şi a esprimat părerea, că în cas de conflict cu Anglia ar fi de dorit, ca Francia să se gândască la asigurarea debarcării pe țermul contrar al canalului La Manche. Mercier doresce, ca să se completeze cu urgenţă planul de mobilizare a trupelor pe mare şi uscat. Discursul lui Mercier a produs mare nelinişte în toate cercurile politice, deşi nu i se poate atribui o prea mare însemnătate politică, ziarele fac atent guvernul, să nu stea inactiv faţă cu ameninţările lui Mercier, „Sf. James Gazette“ Zi°e, că va fi bine de a se griji în toate privințele, fiindcă nu e de loc eschis, ca Francia să atace Anglia. Mercier a făcut un mare serviciu Englesilor prin aceea, că li-a deșteptat trezvia. „Temps“, organul ministrului de externe, scrie: Nu atârnă de la Mercier, ca Anglia să ne tîrască într’un conflict; prin vorbirea lui însă a împins carul Englesilor anti-francezi. Déoá Anglia va avea vr’odată résboia cu Francia și déoá acest résboiu ar fi orgftuisst după modul cum a organisat Mercier espediția din Madagascar, atunci vecinii noștri Engles” pot dormi liniştiţi. Opera română. După cum ştim, stagiunea operei române din Bucureşci a fost deschisă la începutul lunei curente cu representarea operei „Petru Bareşu compusă de d-l Caudela directorul conservatorului din Iaşi. Piesa a fost primită cu căldură de public și a avut un succes frumos. Ceea ce pe noi ne interesează însă în deosebi este că în aceasta operă a debutat pentru prima oră pe scena Teatrului Național d-ra Onoria Popovici, fiica orașului nostru (Brașov), în mod foarte remarcabil. La o săptămână după aceasta, cântareța nostră a avut cel mai strălucit succes în opera „ Othello“ de Verdi, ziarele bucurescene au scris în modul cel mai elogios despre debutul d-rei Popovici în ambele aceste opere. „Othello“ a fost representat înainte cu câteva zile a doua oare. Eră ce ni se scrie din Bucuresci despre succesul, cu care s’a dat acesta din urmă oferă în genere şi în deosebi despre debutul d-şorei Onoria Popovicî, Jucuresci, Noemvrie 1900. Opera română câştiga o nouă forţă prin talentul puternic, real neescamotat — ca al atâtor pseudoartişti — al d-sorei Onoria Popovicî, fiica Braşovului, legănul atâtor bărbaţi şi femei de valoare ai naţiunei române. După ce studiază şi se perfecţionază în şcolile vieneze, înarmată cu toate armele solitiţei, răsfăţata copilă a maselor se reîntorse între ai săi. Onoare şi recunoscinţă fiăcărui artist, care nu uită, că este moralicesc, obligat a aduce serviciile sale artei naţiunei sale. D-sa este una din primele artiste de valoare, cari au înţeles şi au urmat acesta. Din acest punct de vedere d-ş-ra Popovici merită cea mai mare laudă. Astfel fiind, uşor se poate înţelege, că pe lângă talent acest fapt încă a contribuit volegis-nolens la împrejurarea, că direcţiunea operei române a ridicat direct la rangul de prima donai a operei din Bucuresci pe d-ştra Popovici, pentru a interpreta roluri, ca al Desdemonei din opera „Othello“, poemă de Arigo Boito, cu musică de nestorul măestru Verdi. Legile oricărei arte cer, ca orice talent, ca să pota da pe artistul demn de numele său, trebue să fie îmbrăcat şi ajutat de o cultura desăvârşită. Dovada acestui adevăr a dat-o publicul în Ziua de Luni, 6 Noemvrie, prin aplausele sale frenetice, făcând din Desdemona-Onoria obiectul admiraţiunei sale. Când poema începe, întroducând actul intuiu, cu furtună, ploaie, vânt, tunet, trăsnet, tablouri caracteristice la genialul Shakespeare, părintele tragediei, captivând şi pregătind astfel spiritul ascultătorului pentru furtuna sufletescá, ce urmază a se