Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)
1901-08-05 / nr. 174
redacţiunea , Aministraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare tir. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE *9 primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele 3IEDUNI de ANUNŢURI: în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux, Augenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. Y. Goldberger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL INSERȚIUNILOR: O seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. Nr. 174.—Anul LXIV. Braşov, Duminecă 5 (18) August. 1901. (Număr de Duminecă 31). „GAZETA“ iese în flacirc ill. Abonamente pentru Austro-Dnaena: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fi. pe an. Pentru Mânia şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. Nrii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la fete oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Brass? Administraţinea, Piaţa roaie. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 0 luni 12 c., pa trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţionile sunt a se plăti înainte. Vecinie contra nostră!♦ Este forte bătător la ochi, că foile maghiare, neluând aură pe cele guvernamentale, şi astăifî se folosesc de toate ocasiunile pentru a-şî da pe faţă duşmănia lor împotriva noastra şi a desvoltării noastre culturale. Trate bitatu-s’a destul din partea oamenilor guvernului, că sistemul Szell nu are de gând se împiedece mersul desvoltării culturale al naţionalităţilor nemaghiare, decă acesta nu vine în conflict cu legile esistente. Intr’aceea organele de publicitate ale aceluiaşi guvern nu se pot reţine de a da alarmă la fiecare pas, ce-i întreprind Românii pe terenul culturii lor strigând, că ei ar voi se combată cultura maghiară şi că sub mască învăţământului al istitutelor şi al reuniunilor literare, sociale, de artă şi economice. Românii ar urmări numai scopuri de „agitaţiune politică“. Aşa le-a dat prileju de curând adunarea „Societăţii pentru întemeiarea unui fond de teatru român“ din Şimleul Silvaniei, de a-şi versa ura lor faţă de desvoltarea noastra culturală-naţională. A fost destul se se aducă în discusiune în întrunirea de la Şimleu cestiunea de a se procede la pregătirea treptată a înfiinţării unui teatru român cu ajutorul fondului deja adunat, care cestiune va avèa se fie desbătută şi resolvată abia în adunarea generală, ce se va conchema în anul viitor, pentru ca de pe acum se se ridice voci în foile maghiare, cerând ca guvernul se nu concădă, ba se împiedece chiar aceste instinţe, ca şi cam mai îndreptăţite nici că pot fi. Amintitele foi şoviniste vorbesc într’un ton, ca şi când Societatea română pentru fond de teatru ar comite cea mai mare climă, ba un act de nepatriotism, când se gândesce a înfiinţa un teatru cu limba română pentru înaintarea culturei naţionale române, or nu un teatru maghiar, ca mijloc de a promova cultura maghiară. Ar fi lucru tragic, dăcă nu ar fi de rîs. Unul dinfiarele cele mai apropiate guvernului „Budap. Napló“ redactat de protegiatul lui Szell Weis- Vészi, acel mare deputat al Sebeşului, nu se sfiesce a esclama: „Pe pămentul Blgariei nu vor fi permise nici teatru român stabil , nici trupă română ambulantă. Şi aşa teatrul maghiar vegeteaza numai, concurenţa germană îl sugrumă, numai atâta ne-ar mai trebui, ea se aibă a lupta şi cu comedianţii Români !“ Ce mai vreţi, nu se vorbesce aicia destul de lămurit? Dar vine acum alt chiar guvernamental „Pesti Hirlap“ şi în numărul seu de alaltăeri dă sfat Românilor, ca fondul ce l’au adunat pentru teatru în timp de trei-cjecî de ani să-l folosăscă pentru alte scopuri, „patriotice“. Şi dece? Fiind că aşa crede gazetarul Namenyi, cum se subscrie, că nu s’ar pută susține aici la noi un teatru român, fie și ambulant, după ce și în România teatrul român are se se lupte cu atâtea dificultăți. Va se cimâ ne duce grija jupânul NameDyi. Nu l’a rugat nimeni se ne dea sfaturi. Să ne lase dor în pace, că vom vedea noi de ale noastre. Măture și el dinaintea ușei sale, căci are ce mătura, cu toata cultura lui maghiară, ce a adoptat’o după ce și-a maghiarisat numele. Ce naiba de libertate constituțională mai domnesce aici, deca umblă să nu le mai permită oamenilor de a face nici comedie pe tocoteala lor? Și foile guvernului vorbesc așa, dar cele oposiţionale? Acestea încai ne numesc de-a dreptul nisce „venetici aroganţi şi ignorant!“, cari ar voi cu teatrul lor românesc se lovesc în cultura maghiară. Poftiţi acum şi vă faceţî corteşii guvernului unguresc! FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Fugi drace, că vine unguroică. Sau Cum s’au început descântecile. — Legendă. — Un fecioraş român intrase servitor la un bocotan ungur, într’un sat unguresc. Harnic şi sârguincios, căci lucra în locul a trei unguri, el de mâncat mânca puţin. Ungurului îi căită la inimă fecioraşul. Dupăce îl servi un an întreg îi dise: Ioane, puţin îmi pasă, că tu nu esc! Ungur, deşi cei de o viţă cu tine şi noi Ungurii, nici când n’om pute mânca în pace dintr’un blid, caut însă, că eşti om, care nu fugi de lucru, ci-l prinzi de unde e mai greu şi-l sfârşesc la capătul cel mai uşor. Drept aceea îţi spun, că mie forte mi-ar plăca să-mi fii ginere; umblă dără pe lângă caltea mea, şi de-i poţi fura inima, fiă a ta, binecuvântarea mea peste voi! Ion era flăcău nu glumă, ştii colea stejar şi nu carpăn, şi harnic şi frumos. Nu mult a trebuit să-şî frământe creerii, cum şi ce să facă el, ca să-i placă fata Ungurului. Sarica, în sere se putea inta, dar între ochii lui cei negri nu, că de se uita murea de dragul lui. La două săptămâni, după vorba ce o avu cu Ungurul, le-a fost nunta, or după nuntă, socrii fetei dădură zestrea, cu care el pleca cătră satul lui între românime. Sarica, ajungând între Români în scurtă vreme se împretini cu toate obiceiurile lor, numai cu postul nu se putea împăca. — Scil ce Ioane, zise ea bărbatului în săptămâna cea dintâiu a postului mare. — Ce? întreba el. — Cât va ţine postul să tăiem fălci mai mici din clisă, şi eu cred că şi cu atâta se va îndestuli Dumnezeu! — Ba, draga mea, asta n’o vom face, că suntem botezaţi, şi apoi pentru păcatul nostru nu vreau ca Dumnedeu Sfântul să slobodă ceva pacoste peste satul acesta credincios şi cucernic, şi n’aşi vrea nici ca noi de vii să ajungem în iad. — Dă-i dracilor iad, că numai voi Românii vă temeţi de el, şi de groaza lui nu puteţi nici mânca. Ungurii noştri mănâncă tot-deuna când au, şi numai atunci îi fură dracul, când n’au ce mânca. Eu nu vreau să postim. Audi ? Eu n’oiu posti! — Ba, dragă Şarică, a ta i ’o vom face; vom posti. Şi încă cum? în şapte săptămâni nici cu ochii n’om căuta cătră clisă, necum să mâncăm uns, deli ca unguroaica lui se postescu ca iote creștinile, încuia clisa într’un lădoi, or cheia lâcatului o lua la sine, și așa biata Sarică vrendnevrând trebui să postescă, într’o zi din a doua săptămână a postului, ca să ajungă la dulce unguroaica, case bărbatului, înjugă boii la car, să ne ducem la tata, căci bietul e în casul morții. Românul face cum îi elice muierea, că nici el n’ar fi vrut, că socrul său să morăscă numa așa, fără ca să se ierte cu el. Dar în drum, muierea lui începu cu alte vorbe: că ea de nu vrea să pierd de foame trebue să-şî părăsăscă casa şi să mărgă la părinţi. .. . Ion, om înţelept şi aseciat, care nu era din ogaşul celor ce cjiceau, astăfiî hui, mâne nui, şi care ţinea cu sfinţeniă la datineîe creştitesci, u Cha o molcomi di(cendii-i: taci miner, nu-ţi face păcate, că dera suntem în stam.1 pest.... — Ba tu eşti prost! îl întrerupse ea. Ai di mă, eşti prost, hăbăuc, bun de legat, şi-apoi începu pe unguresce a-l înjura şi a-i blăstăma viţa şi strămădiţa lui cea românască. Dator însă nici el nu-i rămase, că după ce vădu, că cu cele bune nu-i chip şi modru să o mulcomăscă, apucă un răsteu de corn din jug și mi-o croi pe românesce pănă ce în cele din urmă cu jurământ încă s’ar fi jurat că va posti. Dar Ion nu-i credea vorbelor, ci într’una îi gicea lovindu-o cu răsteul: na clisă în post! Unguroaica în cele din urmă, văcjend, că nu mai slăbesce cu bătăile, începu, a blăstăma dicând: ia-l drace de pe mine, că eu vreau să merg la tine. Românul când o auzi pomenind de satana, îşi făcu cruce, dar „Ucigă-i crucea“ ca din fundul pământului se ivi între ei, pe unguroaica şi-o puse după cap şi haid cu ea, or Românul voios că a scăpat de ea, își întorse carul înapoi cătră casă. — A ta să fiu în veci, cfise ea sa,ta' * Revista politică. In cercurile politice maghiare a produs mare svon o scrisoare a contelui Károlyi Sándor, adresată alegătorilor din Göncz. In aceasta scrisoare contele Infiereaza cămătăria, prin care se esploateaza cei strîmtoraţî şi ignoranți şi cere, ca se se introducă cinstea pe terenul economic, în locul înşelătoriilor, ce se resfaţă în toate părţile. Prin aceasta scrisoare s’au simțit atinşi foarte mult mai ales Ziarele, ce represintă interesele jidovismului, pentru că esploatarea în adevăr de cătră aceştia a fost totdeauna patronată în paguba popoarelor băştinaşe. Ziarul rusesc „ Petersburgski Viedomosti“ scrie un articol despre visita escadrei rusescî la Constanţa. Zice, că primirea amicală făcută ofiţerilor rusescî de cătră Regele Carol Ia. Sinaia, dovedesce, că convenţiunea militară austro română nu e îndreptată în contra Rusiei. De-altmintrelea, adauge chiarul rusesc, nici Austro- Ungaria nu poate avea o intenţiune duşmănosă faţă cu Rusia, pe câtă vreme înţelegerea austro-rusescă cu privire la susţinerea stărilor actuale în Balcani este încă în vigore, nici România, care întreţine cu imperiul rusesc relaţiunile cele mai prietinescî. S’a vorbit mult de căuşele pentru care a fost întârziată cu două fiile sosirea escadrei rusescî la Constanţa. Ofiţerii ruşi ziceau că se aflau în mijlocul mării şi n’au putut comunica cu staţiunile dela ţărm şi că afară de acesta aveau şi lipsă de cărbuni, lucru posibil, dar cam greu de crezut. Acum, susţine un corespondent din Bucuresci, că întâi’Zierea escadrei a venit de acolo, că s’au făcut exerciţii cu torpiloarele, pe cari le-au lăsat noaptea să între în brațul Chiliei (brațul rusesc dela gurile Dunării) și să manevreze acolo, fără ca aceasta să se bage de semă din partea română. In urma întârzierei apoi, ca să o scuze, să fi cerut viceadmiralul rusesc, Hildebrandt, Regelui Carol o audienţă la Sviştia. Nici acesta versiune nu prea pare de crezut. Orice întârZiere supără şi aşa a supărat şi pe Români întârZierea escadrei, fiind-că se pregătiseră încă cu două Zii© înainte, ca să o primeasca. Se vede însă, că toate s’au lămurit şi aşa s’a făcut Ruşilor o primire cât mai frumosă la Constanţa şi la Sinaia. N’are deci nici un înţeles, ca dintr’o astfel de întâmplare de-a doua mână să se tragă nisce consecinţe seriose politice. Din Viena se telegrafăză tocmai acum, că un comunicat oficios spune, ca România a renunţat definitiv a face reclamaţiuni la marile puteri în contra înfiinţării unui port militar rusesc la Chilia. Acesta încă dovedesce, că relaţiunile amicabile ale României cu Rusia nu s’au turburat.* Totă pressa europeana se ocupă de resultatul procesului din Sofia, ce a adus cu sine achitarea lui Boris Sarafoff şi a complicilor săi din comitetul macedonean. Foile statelor apusene, în deosebi cele germane şi austro-ungare îşi esprimă temerea, că prin achitarea aceasta au fost din nou încuragiate elementele tulburătoare din Bulgaria. Boris Sarafoff — scrie „Neue Freie Presse“ — e departe de a-şi fi schimbat năravul, el tot numai prin forţă şi terorism crede, că-şi va ajunge ţinta încă înainte de încheiarea procesului, Sarafoff a 7*9 cătră un corespondent al Ziarului „Vossische Zeitung“, că acum voesce se odihnesc, puţin, de aceea va lăsa, să ia preşedinţa comitetului macedonean unul din aderenţii săi. Cestiunea macedoneană — Zice Sarafoff — trebue să fie despărţită de cestiunea bulgară şi să fie luată de