Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)

1901-08-05 / nr. 174

redacţiunea , Am­inistraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare tir. 30. Scrisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE *9 primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele 3IEDUN­I de ANUNŢURI: în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux, Augenfeld & Em­eric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. Y. Gold­berger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL INSERȚIU­NILOR: O seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. Nr. 174.—Anul LXIV. Braşov, Duminecă 5 (18) August. 1901. (Număr de Duminecă 31). „GAZETA“ iese în flacirc ill. Abonamente pentru Austro-Dnaena: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fi. pe an. Pentru Mânia şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N­rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la fete ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Brass? Administraţin­ea, Piaţa roaie. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 0 luni 12 c., pa trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţionile sunt a se plăti înainte. Vecinie contra nostră!♦ Este forte bătător la ochi, că foile maghiare, neluând aură pe cele guvernamentale, şi astăifî se folosesc de toate ocasiunile pentru a-şî da pe faţă duşmănia lor împotriva noastra şi a desvoltării noastre culturale. Trate bitatu-s’a destul din par­tea oamenilor guvernului, că sistemul Szell nu are de gând se împiedece mersul desvoltării culturale al naţio­nalităţilor nemaghiare, decă acesta nu vine în conflict cu legile esistente. Intr’aceea organele de publicitate ale aceluiaşi guvern nu se pot reţine de a da alarmă la fie­care pas, ce-i în­treprind Românii pe terenul culturii lor strigând, că ei ar voi se combată cul­tura­ maghiară şi că sub mască învăţă­mântului al istitutelor şi al reuniu­nilor literare, sociale, de artă şi eco­nomice. Românii ar urmări numai scopuri de „agitaţiune politică“. Aşa le-a dat prileju­­ de curând adunarea „Societăţii pentru înteme­­iarea unui fond de teatru român“ din Şimleul Silvaniei, de a-şi versa ura lor faţă de desvoltarea noastra cultu­­rală-naţională. A fost destul se se aducă în discusiune în întrunirea de la Şimleu cestiunea de a­ se procede la pregă­tirea treptată a înfiinţării unui tea­tru român cu ajutorul fondului deja adunat, care cesti­une va avèa se fie desbătută şi resolvată abia în adu­narea generală, ce se va conchema în anul viitor, pentru­ ca de pe acum se se ridice voci în foile maghiare, cerând ca guvernul se nu concădă, ba se împiedece chiar aceste in­­stinţe, ca şi cam­ mai îndreptăţite nici că pot fi. Amintitele foi şoviniste vorbesc într’un ton, ca şi când Societatea română pentru fond de teatru ar comite cea mai mare climă, ba un act de nepatriotism, când se gândesce a înfiinţa un tea­tru cu limba română pentru înain­tarea culturei naţionale române, or nu un teatru maghiar, ca mijloc de a promova cultura maghiară. Ar fi lucru tragic, dăcă nu ar fi de rîs. Unul din­­fiarele cele mai apropiate guvernului „Budap. Napló“ redactat de protegiatul lui Szell Weis- Vészi, acel mare deputat al Sebeşu­lui, nu se sfiesce a esclama: „Pe pămentul B­lgariei nu vor fi per­mise nici teatru român stabil , nici trupă română ambulantă. Şi aşa teatrul maghiar vegeteaza numai, concurenţa germană îl sugrumă, nu­mai atâta ne-ar mai trebui, ea se aibă a lupta şi cu comedianţii Ro­mâni !“ Ce mai vreţi, nu se vorbesce aic­ia destul de lămurit? Dar vine acum alt chiar guvernamental „Pesti Hirlap“ şi în numărul seu de alaltă­­eri dă sfat Românilor, ca fondul ce l’au adunat pentru teatru în timp de trei-cjecî de ani să-l folosăscă pentru alte scopuri, „patriotice“. Şi dece? Fiind că aşa crede gazetarul Name­­nyi, cum se subscrie, că nu s’ar pu­tă susține aici la noi un teatru ro­mân, fie și ambulant, după­ ce și în România teatrul român are se se lupte cu atâtea dificultăți. Va se cimâ ne duce grija jupâ­­nul NameDyi. Nu l’a rugat nimeni se ne dea sfaturi. Să ne lase dor în pace, că vom vedea noi de ale noas­tre. Măture­ și el dinaintea ușei sale, căci are ce mătura, cu toata cultura lui maghiară, ce a adoptat’o după ce și-a maghiarisat numele. Ce naiba de libertate constitu­țională mai domnesce aici, deca um­blă să nu le mai permită oamenilor de a face nici comedie pe tocoteala lor? Și foile guvernului vorbesc așa, dar cele oposiţionale? Acestea înca­i ne numesc de-a dreptul nisce „venetici aroganţi şi ignorant!“, cari ar voi cu teatrul lor românesc se lovesc­ în cultura maghiară. Poftiţi acum şi vă face­ţî cor­­teşii guvernului unguresc! FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Fugi drace, că vine unguroică. Sau Cum s’au început descântecile. — Legendă. — Un fecioraş român intrase servitor la un bocotan ungur, într’un sat unguresc. Harnic şi sârguincios, căci lucra în locul a trei unguri, el de mâncat mânca puţin. Ungurului îi căită la inimă fecioraşul. După­­ce îl servi un an întreg îi dise: Ioane, pu­ţin îmi pasă, că tu nu esc! Ungur, deşi cei de o viţă cu tine şi noi Ungurii, nici când n’om pute mânca în pace dintr’un blid, caut însă, că eşti om, care nu fugi de lu­cru, ci-l prinzi de unde e mai greu şi-l sfârşesc­ la capătul cel mai uşor. Drept aceea îţi spun, că mie forte mi-ar plăca să-mi fii ginere; umblă dără pe lângă ca­­ltea mea, şi de-i poţi fura inima, fiă a ta, binecuvântarea mea peste voi! Ion era flăcău nu glumă, ştii colea stejar şi nu carpăn, şi harnic şi frumos. Nu mult a trebuit să-şî frământe creerii, cum şi ce să facă el, ca să-i placă fata Ungu­rului. Sarica, în sere se putea inta, dar între ochii lui cei negri nu, că de se uita murea de dragul lui. La două săptămâni, după vorba ce o avu­ cu Ungurul, le-a fost nunta, or după nuntă, socrii fetei dădură zestrea, cu care el pleca cătră satul lui între românime. Sarica, ajungând între Români în scurtă vreme se împretini cu toate obiceiu­rile lor, numai cu postul nu se putea împăca. — Scil ce Ioane, zise ea bărbatului în săptămâna cea dintâiu a postului mare. — Ce? întreba el. — Cât va ţine postul să tăiem fălci mai mici din clisă, şi eu cred că şi cu atâta se va îndestuli Dumnezeu! — Ba, draga mea, asta n’o vom face, că suntem botezaţi, şi apoi pentru păcatul nostru nu vreau ca Dumnedeu Sfântul să slobodă ceva pacoste peste satul acesta cre­dincios şi cucernic, şi n’aşi vrea nici ca noi de vii să ajungem în iad. — Dă-i dracilor iad, că numai voi Românii vă temeţi de el, şi de groaza lui nu­­ puteţi nici mânca. Ungurii noştri mănâncă tot-deuna când au, şi numai atunci îi fură dracul, când n’au ce mânca. Eu nu vreau să postim. Audi ? Eu n’oiu posti! — Ba, dragă Şarică, a­ ta i ’o vom face; vom posti. Şi încă cum? în şapt­e săptămâni nici cu ochii n’om căuta cătră­ clisă, necum să mâncăm uns, d­el­­i ca unguroaica lui se postescu ca iote creștinile, încuia clisa într’un lădoi, or cheia lâcatului o lua la sine, și așa biata Sarică vrend­­nevrând trebui să postescă, într’o zi din a doua săptămână a pos­tului, ca să ajungă la dulce unguroaica, case bărbatului, înjugă boii la car, să ne ducem la tata, căci bietul e în c­asul morții. Românul face cum îi elice muierea, că nici el n’ar fi vrut, că socrul său să moră­scă numa așa, fără ca să se ierte cu el. Dar în drum, muierea lui începu cu alte vorbe: că ea de nu vrea să pierd de foame trebue să-şî părăsăscă casa şi să mărgă la părinţi. .. . Ion, om înţelept şi aseciat, care nu era din ogaşul celor ce cjiceau, astăfiî hui, mâne nui, şi care ţinea cu sfinţeniă la da­tineîe creştit­esci, u C­­h­a o molcomi di­­(cendii-i: taci miner­, nu-ţi face păcate, că dera suntem în stam­.1 pest.... — Ba tu e­şti prost! îl întrerupse ea. Ai di mă, eşti prost, hăbăuc, bun de legat, şi-apoi începu pe unguresce a-l înjura şi a-i blăstăma viţa şi strămădiţa lui cea ro­­mânască. Dator însă nici el nu-i rămase, că după­ ce vădu, că cu cele bune nu-i chip şi modru să o mulcomăscă, apucă un răsteu de corn din jug și mi-o croi pe ro­­mânesce pănă­ ce în cele din urmă cu ju­rământ încă s’ar fi jurat că va posti. Dar Ion nu-i credea vorbelor, ci într’una îi gi­­cea lovindu-o cu răsteul: na clisă în post! Unguroaica în cele din urmă, văcjend, că nu mai slăbesce cu bătăile, începu, a blăstăma dicând: ia-l drace de pe mine, că eu vreau să merg la tine. Românul când o auzi pomenind de satana, îşi făcu cruce, dar „Ucigă-i crucea“ ca din fundul pământului se ivi între ei, pe unguroaica şi-o puse după cap şi haid cu ea, or Românul voios că a scăpat de ea, își întorse carul înapoi cătră casă. — A ta să fiu în veci, cfise ea sa,ta' * Revista politică. In cercurile politice maghiare a produs mare svon o scrisoare a conte­lui Károlyi Sándor, adresată alegăto­­rilor din Göncz. In aceasta scrisoare contele Infiereaza cămătăria, prin care se esploateaza cei strîmtoraţî şi ig­noranți şi cere, ca se se introducă cinstea pe terenul economic, în locul înşelătoriilor, ce se resfaţă în toate părţile. Prin aceasta scrisoare s’au sim­țit atinşi foarte mult mai ales Ziarele, ce represintă interesele jidovismului, pentru­ că esploatarea în adevăr de cătră aceştia a fost tot­deauna patro­nată în paguba popoarelor băştinaşe. Z­iarul rusesc „ Petersburgski Vie­­domosti“ scrie un articol despre visita escadrei rusescî la Constanţa. Z­ice, că primirea amicală făcută ofiţerilor rusescî de cătră Regele Carol Ia. Si­naia, dovedesce, că convenţiunea mi­litară austro română nu e îndreptată în contra Rusiei. De-altmintrelea, adauge chiarul rusesc, nici Austro- Ungaria nu poate avea o intenţiune duşmănosă faţă cu Rusia, pe câtă vreme înţelegerea austro-rusescă cu privire la susţinerea stărilor actuale în Balcani este încă în vigore, nici România, care întreţine cu imperiul rusesc relaţiunile cele mai prieti­­nescî. S’a vorbit mult de căuşele pen­tru care a fost întârziată cu două fiile sosirea escadrei rusescî la Con­stanţa. Ofiţerii ruşi ziceau­ că se aflau în mijlocul mării şi n’au putut comunica cu staţiunile dela ţărm şi că afară de acesta aveau şi lipsă de cărbuni, lucru posibil, dar cam greu de crezut. Acum, susţine un cores­pondent din Bucuresci, că întâi’Zie­rea escadrei a venit de acolo, că s’au făcut exerciţii cu torpiloarele, pe cari le-au lăsat noaptea să între în brațul Chiliei (brațul rusesc dela gurile Dunării) și să manevreze acolo, fără ca aceasta să se bage de semă din partea română. In urma întârzierei apoi, ca să o scuze, să fi cerut vice­­admiralul rusesc, Hildebra­ndt, Regelui Carol o audienţă la Sviştia. Nici acesta versiune nu prea pare de cre­zut. Ori­ce întârZiere supără şi aşa a supărat şi pe Români întârZierea escadrei, fiind-că se pregătiseră încă cu două Zii© înainte, ca să o pri­­measca. Se vede însă, că toate s’au lămurit şi aşa s’a făcut Ruşilor o primire cât mai frumosă la Constanţa şi la Sinaia. N’are deci nici un în­ţeles, ca dintr’o astfel de întâmplare de-a doua mână să se tragă nisce consecinţe seriose politice. Din Viena se telegrafăză tocmai acum, că un comunicat oficios spune, ca România a renunţat definitiv a face reclamaţiuni la marile puteri în contra înfiinţării unui port militar rusesc la Chilia. Acesta încă dove­desce, că relaţiunile amicabile ale României cu Rusia nu s’au tur­burat.* Totă pressa europeana se ocupă de resultatul procesului din Sofia, ce a adus cu sine achitarea lui Boris Sarafoff şi a complicilor săi din co­mitetul macedonean. Foile statelor apusene, în deosebi cele germane şi austro-ungare îşi esprimă temerea, că prin achitarea aceasta au fost din nou încuragiate elementele tulbură­­toare din Bulgaria. Boris Sarafoff — scrie „Neue Freie Presse“ — e de­parte de a-şi fi schimbat năravul, el tot numai prin forţă şi terorism crede, că-şi va ajunge ţinta încă înainte de încheiarea procesului, Sa­rafoff a 7*9 cătră un corespondent al Ziarului „Vossische Zeitung“, că acum voesce se odihnesc, puţin, de aceea va lăsa, să ia preşedinţa comitetului macedonean unul din aderenţii săi. Cestiunea macedoneană — Zice Sa­rafoff — trebue să fie despărţită de cestiunea bulgară şi să fie luată de

Next