Gazeta Transilvaniei, iulie 1905 (Anul 68, nr. 143-168)

1905-07-22 / nr. 160

Pagina 2. „Lupta de azi nu este o luptă între rege şi naţiune, ci o luptă pentru hegemonie între statul ungar şi statul austriac. Corona are sfetnici rei şi de aceea crede, că realizarea inştiinţelor maghiare este echivalentă cu restrîngerea drepturilor coronei şi ale dinastiei. Mare greşală! Corona nu poate decât să câştige din întărirea Maghiarilor. Nu trebue însă să ne înfierbântăm prea tare şi să tragem mai departe, decât ne este ţinta. Coaliţia a primit adresa redactată pe basa de la 1867. Se rămânem, deci, pe lângă acestă basă“. Banffy, gelos de posiţiunea ce crede că o ocupă în actualele împrejurări, şî-a desfăşurat şi programul într’o întrunire publică din Deşiri. El reclamă o nouă împărţire a cercurilor electorale, corespundetoare intereselor maghiare; educaţiune naţională maghiară; asigurarea însuşirei depline a limbei statului; trecerea la stat a tuturor şcolelor pentru învăţători (preparandile) ; egala îndreptăţire a tuturor confesiunilor; o colonisare, care să corespundă intereselor rassei maghiare; luarea de măsuri întinse pentru împiedecarea emigrărilor; deplina validare a limbei statului pe terenul militar şi introducerea limbei maghiare ca limbă de comandă şi de serviciu în armată. Săptămâna trecută redactorul unui mare diar vienes a avut o convorbire cu şeful aşa numiţilor junimişti din România d-1 P. P. Carp asupra crisei politice din Ungaria. In resumat d-l Carpa dis, că dacă ar triumfa tendinţele de independenţă maghiare, Ungaria nu va putea urma o politică externă decât numai în proporţie cu puterea sa de stat cu 16 milioane locuitori, încât pentru România realizarea aspiraţiunilor maghiare nu ar aduce Românilor de acolo nici o atingere, căci o Ungarie independentă nu ar putea să*-șî mai aroge situația de mare putere la Dunărea de jos și în Balcani. Chiar deci Ungaria ar fi un stat național unitar, tot n’ar fi decât un egal între egali la Dunărea de jos. Cu atât mai puțin ar putea să joace un rol mare o Ungarie, în care pe lângă 7 milioane de Maghiari sunt 9 milioane locuitori de alte naţionalităţi. Foia fruntaşe a coaliţiunei „Budapesti Hírlap“ ocupându-se într’un număr al său mai nou cu aceste declaraţiunî ale d-lui P. Carp, zice că prin ele se dă expresie modului de a vede al naţionalităţilor sub pretinsa mască a simpatiilor sale austriace. II supără pe „B. H.“ sîmburile ideii d-lui P. Carp, că deci aspiraţiunile maghiare ar triumfa, monarchia austroungară şi-ar pierde unitatea în afară, din ceea ce ar urma, că influinţa rusească în Balcani ar deveni atotputernică şi neţărmurită. Foia maghiară încerca a răspunde la aceasta, că garanţia posiţiunei de mare putere a dinastiei Habsburg, precum şi a echilibrului european s’ar afla cu atât mai curând într’un eventual triumf al aspiraţiunilor naţionale maghiare. Şovinismul şi ideile grandomane ale celor din coaliţiunea partidelor unite maghiare sunt atât de mari, încât în orice sfat cuminte ce li se dă, nu văd decât „o mistificare a opiniunei publice“. !!! In jurul întîlnirei împeraţilor Rusiei şi Germaniei se fac şi acum numerose comentarii. Ziarul „Echo de Paris“ află din Petersburg, că amiralul Birlow, ministrul marinei, a declarat că împăratul Wilhelm al Germaniei a sfătuit pe Țar, să continue cu energie răsboiul, promițându-i ajutoarele financiare și oferindu-i arsenalul din Kiel spre a reconstrui marina rusească. Același ziar spune, că în timpul convorbirei lor pe bordul yachtului „Hohenzollern“, Wilhelm şi Nicolae au iscălit un document, al cărui conţinut nu se cunoasce. Ţarul ar fi pus pe Birilow să iscaleasca şi el documentul. ❖ Cu cât trece din vreme, cu atât lumea se întrebă tot mai mult: ce e cu răsboiul ruso-japones? Se va face ore pace, sau se va continua răsboiul? Președintele Statelor Unite, Roosevelt, a declarat câtorva diariști, că peste opt zile se va încheia un armistițiu, or peste o lună se va încheia pacea. Generalissimul rus Linevici a telegrafiat Țarului cu data de 25 Iulie, că sunt false scirilefiarelor steine după cari starea armatei rusesc! ar fi forte critică. Nici odată situațiunea armatei rusescî — dice Linevici — n’a fost într’o stare așa de critică, încât să inspire griji cercurilor diriguitoare rusescî. Flancurile armatei ruse n’au fost nici odată împresurate de Japonesi, cu toate încercările lor de a face aceasta. Trupele se află unele în fața altora, or Japonesii se găsesc la oare-care distanță de posițiunea principală a Ruşilor. încercările lor de a goni trupele rusescî, n’au reuşit. Generalul Linovici adauge, că moralul trupelor inspiră deplină încredere şi că ele sunt gata a-şî îndeplini sarcina. * Mare Ivon a făcut şi face o declaraţie a ministrului unguresc de interne Kristoffy cătră o delegaţie a socialiştilor în Budapesta. Oratorul socialiştilor aducând vorba asupra votului universal secret, ministrul a răspuns, că şi el este aderentul acestei reforme, dar n’are la spate o majoritate cu ajutorul căreia se potă face o astfel de reformă. Declaraţia ministrului a produs mare sensație şi o penibilă impresie mai ales în cercurile coaliţiunei, care îl învinuesce pe Kristoffy, că a voit să aţîţe pe socialişti în contra celor ce duc aiii hangul în politica dinăuntru a ţării. 10 Eri înainte de armiadi partidul liberal a ţinut o conferenţă în Budapesta. După o ultimă scrie, în conferenţa aceasta unii au dat espresie dorinței, ca partidul să se desființeze, alții au dis, că ar fi bine să se contopeasca în vre-un partid 67-ist. Nu s’au putut însă învoi asupra nici unei propuneri și la urmă s’a ales o comisiune, care se presente viitoarei conferențe un proiect asupra atitudinei de urmat. Conferență aceasta se va ţine la 17. c. Atunci se va decide, dacă partidul se mai trăiscă, ori să se desfiinţeze. Trecut abia de vârsta de mijloc, albise prea de timpuriu... totuşi avea trupul bine legat. Faţa îi era rumenă încă, şi ochii negrii plini de viaţâ... Avea un semn. Când era vesel, — şi asta se întâmpla rar, de când i-a răposat soția — țină căciula dată pe ceafa și mergea agale cu trupul drept; el la vreme de năcaz îndesa căciula pe o sprîncenă, mergea repede bombănind singur, ori pîcăia din luleaua pe care aci o aprindea și o punea în gură, aci o stingea, — scuipînd în tutunul fumegând — şi o vîra în cărâmbul ciobotelor. De-alături, din grădină, s’aude încetişor o frântură de vers... Era un cântec de dragoste, pe care îl cântau fetele şi flăcăii din sat... Bătrânul tresări, îşi luă luleaua din gură şi-şi îndreptă din nou mijlocul frânt... Era glasul Miorei lui... Ce bine semăna cu al măsii. I se pare, că s’a întors timpul cu trededi și mai bine de ani în urmă și că aude cântând pe Magdalina, răposata lui nevastă, în vremurile când i s’aprinsese sufletul de dragostea ei. I-ar fi plăcut să nu se mai isprăvescă cântecul acela, se tremure aşa mult, mult de tot şi el s’asculte lăsându-se în voia năvalnicilor aduceri aminte... dar cântecul conteni. Moş Cerbu îşi şterse ochii cu mâneca cămăşoiului, prinse luleaua din nou în dinţi şi oftă plin de durere. Când şî-a prăpădit pe mătuşa Magdalina, Dumnezeu s’o ierte, era tot pe-o vreme ca alta, aşa în primăvară ; de atunci trecuse timp de şeispredece ani... Aşa-i fusese scris, se vede... Când s’au fost luat amândoi, erau tineri, tineri de tot, de-a putere a fi nisce băieţi. Au făcut nuntă frumosă dinaintea căsuţei mititele — pe atunci nouă-nouţă, cu ferestre de sticlă şi stîlpii înfloriţi cu dalta şi şi-au dus viaţa cu îngăduială, având spor la muncă şi mergându-le tote în plin. Timp de cincisprezece ani, poate şi mai bine, au trăit fără să-şi spuie unul altuia „cuvânt legănat“; aveau însă un singur năcaz: nu le trăiau copiii. De altfel Magdalina era femee voinică, frumosă, dar ce folos, căci făcea copii toţi morţi, ori aşa de bediznici, că abia apucau sfântul botez; şi lucrul acesta le era pricină de mare durere. Nădăjduind că doar şi-or da peste leac, se jeluiau şi ei în toate părţile. Uniificeau că trebue să fie la mijloc vr’un „făcut“ de mână vrăşmaşe, alţii că au „Sancă“ în casă şi deca nu s’or căuta, se poate să rămână fără urmaşi. Cu gândul că doar şi doar s’o nimeri să-şi dee peste leac, au umblat bieţii oameni din babă’n babă, au băut fel de fel de buruieni, au bătut drumurile prin toate părţile unde au fiau că’şî are sălaşul vr’un gâcitor vestit.. au plătit bani mulţi unui preot văduv de le-a scris „carte de sancă“, dar tot în zadar. Intr’o vară se întâmpla însă că s’abate pe la casa Cerbului o călugăriţă bătrână... Creştinii au primit-o cu drag şi din una în alta, ca cei cu durerea, s’au dat în vorbă şi despre năcazul lor şi Măicuţa bătrână nu le-a eşit din casă pănă nu i-a învăţat ce să facă... Cică li-a fostfis: „Gura maicii, pănă acuma aţi umblat cu fel de fel de „bongaze“, cu lucruri diavolescî, şi după cum spuneţi nu v’au fost de nici un folos... Să încercaţi de aici înainte şi cu lucruri sfinte. „Să luaţi seama bine la ceea ce vă spui eu. Mai Intâiu are să facă nepoata Magdalina scăldătorî şi legături cu buruenî de care i-am arătat eu, pănă când s’o simţi grea. De acolo înainte să cerceteze biserica în fiecare Duminecă şi sărbătorea. Să plătăscă preotului ca să-i scotă cărticică, să cădă la sf. daruri, or la sfîrşitul sf. liturghii să îngenunche la uşa sf. altar, ca să-şî desbrace preotul sf. odăjdii pe capul ei. „Să faceţi aşa, draga măicuţei, şi de n’are să fie bine, să mă blăstămaţî pe mine... „Asta pănă la facere. De-acolo, ca să mearge toate cu bine, tot cu Dumnezeu înainte... „Ascultați ce vă spun. Cum s’o nasce copilul să-l cântăriți pănă la dram. „De-o fi să vă dăruiescă Duranedeu cu fecior, aveți să faceți luminare dintr’un bulgăr de cera, taman de greutatea pruncului; or de-o fi o odraslă de parte femeiescă, luați ceva cât de 3 ori greutatea ei și faceți atunci trei luminări, — căci de, aşa-i lăsat de la Dumnedeu, femeia tot cu păcate mai multe — -a^.cuip _^io GAZETA TRANSILVANIEI. Gonflictul dela granița ungaro-română. Cetitorii noştri cunosc amănuntele celor petrecute înfiua de Sânziene (7 Iulie ).l la punctul Poiana Muerii, între grănicerii românî şi gendarmii unguri. Cu acesta ocasiune grănicerii români au arestat doi gendarmî unguri şi au împuşcat pe un cioban, er pe unul l’au rănit. In urma celor petrecute s’au început cercetări atât din partea ungurescu, cât şi din partea autorităților române, șifilele aceste d-l colonel Săulescu a adresat ministeriului de resboiu un raport, din care extragem următorele: După ce se descrie în raport decursul petrecerii poporului (la o depărtare de 9 metri de la graniţă), colonelul Săulescu raportăză, că la orele 4/2 d. a. sergentul român grănicer a dat ordin cârciumarilor din România, cari se aflau cu beuturile lor pe pământ românesc, să-şi strîngă lucrurile şi să plece acasă, or celorlalţi grăniceri li a dat ordin să păzască frontiera şi să nu mai lase pe nimeni să trăcă graniţa română. In acel moment sergentul român a aucjit în apropierea sa un foc de revolver dat de ciobanul Ilie Munteanu, supus ungar. La întrebarea suboficerului, că cine este şi de ce a tras acel foc de revolver, ciobanul, în loc de a răspunde la întrebările făcute, a fost agresiv, fapt pentru care a fost arestat. La vederea acestora, tovarăşii arestatului au înaintat spre frontieră pănă la 5 paşi de ea, ameninţând şi insultând pe subofiţerul român Stavrache Ion. Acesta somând pe cei cari îl ameninţau, ca să se retragă, s’a întors şi a tras în sus, pe teritorul român, un foc de armă. La audul detunăturii, gendarmii unguri au eşit din stână şi unul s’a dus la sub-oficerul Stavrache Ion, care l’a rugat să-i dea concurs pentru îndepărtarea agresorilor, lucru care acesta l-a şi făcut, or celălalt gendariu a trecut pe teritoriul român şi apropiindu-se de ciobanul Ilie Muntean, supus ungar, l-a luat de mâneca cămăşii, pentru a-i trece frontiera în Ungaria. Atunci Stavrache Ion s’a îndreptat spre acest gendarm şi l-a întrebat pentru ce ia cu forţa pe ciobanul arestat de el. Gendarmul ungur i-a răspuns, că îl ia, fiindcă e supus ungar și a continuat să tragă pe arestat pentru a-i trece frontiera. La acesta, subofițerul grănicer, vedând că gendarmul ungur se opune la arestarea unui străin, care a tras foc de revolver pe teritoriul român şi a fost agresiv faţă de el, a arestat pe gendarmul ungur, luându-i arma şi cerându-i sabia, pe care acesta i-a şi dat-o. Celălalt gendarm ungur, vădendu-şî camaradul arestat, şi-a predat arma şi a cerut să-l însoţescă de bunăvoe, ceea ce s’a şi acordat. Împreună cu un soldat grănicer, care escorta pe ciobanul Ilie Muntean şi ci doi gendarmi unguri, suboficerul a plecat de la Poiana Muerii, recomandând caporalului grănicer Ţuţuianu şi celorlalţi trei grăniceri rămaşi pe frontieră, să vegheze. Aceştia au încercat în zadar să facă să se respecte linia de frontieră, căci ca la 200 de omeni au invadat teritoriul român, ameninţând cu revolverele şi la urmă trăgând focuri asupra grănicerilor. Agresorii continuând a înainta şi vre-o zece din ei ocolind muntele pe la dreapta spre a lua pe grăniceri pe la spate, caporalul grănicer Ţuţuianu Gheorghe a dat ordin la doi grăniceri să dea câte un foc în sus, în urma căruia s’au retras la 170 metri de frontieră, urmăriţi de agresori. Aci s’au oprit şi după o ultimă somaţie a dat ordin soldaţilor grăniceri să tragă în cei cari erau în fruntea agresorilor. S’au tras două focuri şi resultatul a fost: un mort şi un rănit (în present în spitalul ungar din Câmpa); după aceasta agresorii s’au retras, luând cu ei pe mort şi rănit. Căpitanul de gendarmerie ungară, care a asistat la cercetare şi soia românesce, a refuzat a semna declaraţiile cu toate invitaţiunile făcute, pe motiv, că şi autorităţile ungare au făcut o anchetă, care diferă de cea făcută de autorităţile române. Totuşi acest ofiţer a fost rugat a-şi consemna opinia separată, însă din nou nu a consimţit. Acest raport a fost înaintat şi ministrului plenipotențiar austro-ungar din Bucurescî. Nr. 160.—1905.