Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1906 (Anul 69, nr. 241-264)
1906-11-01 / nr. 241
Pagina 2, fapt împlinit. Se poate, că această numire, înainte de moartea Archîducelui Otto era ea şi sigură , este cert, că voci grave s’au ridicat contra numirei ca şef al statului major general a unui om, în care întreaga armată nu mai are încredere. Dacă totuşi se va face numirea, atunci va trebui să o considerăm ca pe unul din cele mai triste evenimente pe terenul concursului de târâre în faţa Maghiarilor. Dacă cineva vrea să cetească de altmintrea un cuvânt adevărat asupra relaţiunilor noastre, va trebui să-l caute dincolo de graniţe. Iată ce scrie între altele »Foss. Ztg“, despre criza Pitreich: »Existau deja contraste foarte serio-ase între Archiducele moştenitor de tron Francisc Ferdinand şi şeful satului major contele Beck. încă şi mai straşnică este opoziţia archiducelui împotriva numirei feldzeugmaistrului Pitreich ca şef al sta- t tului major. Archiducele recomandă din contră pe generalul Konrad v. Hötzendorf, ale cărui calităţi militare sunt prea cunoscute în armată. încă nu s’a dat rezoluţia, împăratul Francisc losif nu se desparte bucuros de sfetnicii săi vechi şi nicî pe moştenitor n’ar vrea să-l ofenseze. Se poate ea criza aceasta să mai reclame vr’o vie- | timă. Adjutantul general al împăratului, contele Bolfras, stărue pentru generalul Konrad v. Hötzendorf, și este prea posibil, ca neputând isbuti, să-și dea dimisia. Pia- tra a început să se rostogolească şi figura moştenitorului iese din ce în ce mai mult în relief din fondul politic, ca figura unui bărbat cu o voinţă tare, aproape pătimaşă, o personalitate nu tocmai liberă de prejudiţii, dar energică. Adesea poate îl copleşesc pe archiduce grijile viitorului, văzând la lucru pe actualii miniştrii unguri ai unchiului său, miniştri, care râvnesc la desăvârşita separaţie ca drept public a Ungariei. Privirile lui sunt deci din ce în ce mai mult şi aproape excluziv îndreptate spre chestiunile armatei. Este de înţeles aşadar, că moştenitul de tron, date fiind sentimentele lui, consideră ca greşală conciliaţiunea observată faţă cu Ungurii în chestiunile militare şi simte aversiune faţă cu aceia, cărora le bagă vină, că au sfătuit rău pe împăratul Francisc Iosif. Să tăcem d-lui Briand dreptatea — pe care o datorim adversarilor— că discursul său de om conţine în adevăr câteva declaraţîuni liberale. De exemplu aceasta: »Ce datoreşte statul catolicilor? Ce datoreşte el tuturor dogmelor? Le datoreşte libertatea şi le datoreşte mijlocul de a-şi exercita liber cultul«. Dacă este aşa, atunci ce nevoie avea Republica să abolească Concordatul şi să rupă toate legăturile cu sf. Scaun? Ni se repetă la saţietate că şeful Bisericei se arată sensibil faţă cu bunele procederi ale naţiunilor rivale Franţei. Este uşor a răspunde că de la guvernul francez depinde de a nu lăsa câmpul liber altora, şi a nu ne înstrăina Biserica, această forţă morală al cărei preţ întreg îl cunoaştem în sfârşit — după ce l’am pierdut. D-l Briand observă azi răul, cea făcut. Nu ne costă nimica a recunoaşte — ca şi întreaga Cameră —că a vorbit admirabil şi că a raportat unul din cele mai mari succese parlamentare, din câte nu aducem aminte. De ce n’a observat, însă dinainte pericolele cari îl fac acuma să reflecteze? Cum, de uiu s’a sinchisit de turburările şi agitaţiunea, ce se vor produce, dacă în ţara noastră se vor zăticni credinţele cele mai respectărilie şi tradiţiunile cele mai emoţionante? Ce întrebuinţare pernicioasă a unor talente atât de rare! Fără îndoială, domnului Briand nu i-a lipsit nici un anumit ouragiu, spre a rezista năroadelor exageraţiuni din cele mai sectare. Dar de ce îi vine sentimentul acesta al responsabilităţii aşa târziu ? Din Rusia. Ţarul a dat cu data de 11 Noemvrie un ordin prin care interzice persoanelor militare de a întră în partide politice, ori să participe la adunări şi agitaţiuni contra guvernului. Contravenienţii vor fi congediaţi pe cale disciplinară. De asemenea vor fi concediaţî şi comandanţii, cari aflând de contravenţiile subalternilor lor, nu iau măsuri pentru pedepsirea lor. — In Lodz s’au întâmplat în ziua de 10 Noemvrie iarăşi tumulturi pe străzi, descărcându-se şi arme. Două persoane au fost grav rănite. Dintre cei răniţi săptămâna trecută, au murit patru inşi. — Intre staţiile Ciumathy şi Lanciury au sărit în trenul ce venea dinspre Baum opt tâlhari, cari au jefuit pe pasagerii de classa II. Tâlharii au oprit apoi trenul, au rănit pe conductori şi sărind din tren, au dispărut în pădurea apropiată. — Asociaţiunea Octombriştilor publică un apel cătră alegători. Apelul relevă, că anul trecut a făcut pe Ruşi să cunoască greşelile trecutului. Se impune clar, ca alţi oameni să pătrundă în Duma imperiului, al căror program de reforme să tindă la binele patriei şi care să cugete la salvarea poporului fără să caute a realiza programe fanteziste, pierea staţiunei Buftea. Alt incident însă nu s’a întâmplat observându-se la timp incendiu. Vagonul incendiat a fost lăsat pe linie, iar trenul după o întârziere mai lungă şi-a putut continua drumul. Excursiunea proiectată la Constanţa s’a amânat pe un timp mai potrivit din cauza scăderei simţitoare a temperaturei şi din cauză că chiar acum autorităţile publice din Constanţa sunt ocupate cu alegerea noului consiliu comunal, care, precum reiese din răspunsul dat reuniunei de cântări din Braşov de cătră primarul Constanţei Bănescu, preocupă în măsură mare pe cetăţenii Constanţei. De altfel d-l primar Bănescu a insistat foarte mult, ca Reuniunea să rămână în Bucureşti încă câteva zile şi să vină Sâmbătă la Constanţa, când s’a terminat alegerea conzimnilui comunal. Din cauza cheltueliior mari recerute de întreţinerea reuniunei în Bucureşti, s’a alestat, însă dela această propunere şi astfel excursiunea s’a amânat pe un timp mai potrivit. Numită Contele Mikes Zsigmond’ noul fişpan al comitatului Braşov a făcut cu ocazii’,nea instalării sale în virtutea dreptului ce posedă, următoarele numiri onorifice: Dr. Vajna Gábor a fost numit fiscal onorific, vicenotarului Roni şi asesorul orfana! Ludovic Servatius fisclgăbicăi onorifici, practicanţii administrativi Dr. Fred. Stamm şi P. Muntean, vicenotari onorifici, archivarul Barcsay János, primarchivar onorific, cancelistul Gombos Károly, director de cancelarie onor, şi Robert Krüger cancelist onorific. Necrolog- Din Ploieşti ne vine vestea tristă despre încetarea din viaţă a Doctorului Mihaiu, un vrednic bărbat al neamului care s’a bucurat de numeroase simpatii şi care s’a distins în întreaga sa viaţă prin frumoase calităţi sufleteşti. Regretatul Doctor Mihaiu şi-a pus însuşi capăt vieţii, fiind suferind. El a lăsat o avere de 85 de mii de lei în scopuri filantropice. Odihnească în pace ! Ministrul de culte şi instrucţie publică în virtutea art. XXX din 1883 a însărcinat cu inspectarea gimnaziilor române din Braşov şi Brad, precum şi a şcoalei reale vii, din Braşov pe inspectorul şcoalelor secundare din circumscripţia Clujului, d. Kuncs Eiek. Conzistorul metropolitan din Blaj,după cum aflăm din »Unirea« a dat ordin preoţilor, ca să-şi scrie numele aşa cum este scris în matriculă, indiferent dacă actul cutare, pe care trebue să-l iscălească ar fi religiat în altă limbă. Tot aşa — zice ordinul — preoţii să-şi povăţuiască şi pe credincioşii lor. Un proces interesant în perspectivă. Sub titlul acesta cetim în »Bukarester Tagblatt« de Duminecă, 11 Novembrie . »Profesorul de universitate N. Basilescu, proprietar al fabricei de bere cu acelaşi nume, va deschide o acţiune împotriva fraţilor Czell, proprietari ai fabricei de bere Luther pe motiv de păgubire gravă a intereselor sale. D-l Basilescu se grălueşte contra apucăturilor, pe cari vor a le introduce în viaţa noastră comercială d-nii Czell, cărora mersul înfloritor al afacerilor se pare că li s’a urcat la cap. Cu drept cuvânt suntem curioşi la sfârşitul acestui proces şi anume cu atât mai mult, cu cât d. Basilescu dispune de un material agravant.« »Episcopul jidovilor« din Ungaria. Printre petiţiunile trimise camerei ungare în timpul vacanţelor parlamentare se află şi petiţia municipiului Tolna, care la propunerea membrului municipal Bartal a adresat camerei cererea, de a se da scaun şi vot în camera Magnaţilor unui reprezentant oficial al confesiunea jidoveşti. Obicinuinţa de pănă acuma, de aliberaa în camera Magnaţilor un mare capitalist evreu dă numai prilegiu publicului de a judeca fals jidovimea. Când s’a reorganizat camera Magnaţilor, confesiunea jidovească nu eră încă recepta, dar acuma este. Municipiul ar considera chemarea unui reprezentant al confesiune! jidoveşti drept un act de egală îndreptăţire a tuturor cetăţenilor. Ziarul »Neue Zeitung«, organ al intereselor naţionale jidoveşti, scriind despre aceasta, zice că jidovii din Ungaria să se separe de Maghiari şi să se constituie ca »naţiune«, nu ca »confesiune«. Apoi continuă : »Ceea ce conţine petiţia amintită sunt durerile jidovilor rătăciţi din Ungaria. Se poate că o să capete şi ei un »episcop jidovesc«, după care sunt atât de ahtiaţi. Este însă foarte probabil, că atunci va isbucni o nouă ceartă. Căci în Ungaria sunt două confesiuni autonome: cea neologa şi cea ortodoxă. Şi fiecare va dori să-şi aibă episcopul său.« »Reuniunea femeilor române« din Hunedoara invită la petrecerea cu dans ce o va aranja Sâmbătă la 17 Novembrie 1906 st. n. în sala hotelului »Hunyadi várhoz«, începutul la 8 oare seara, Preţul de intrare : de persoană 1 cor. 20., de familie 2 cor. 30. Venitul curat se va da Reuniunei fem. rom. din Hunedoara. Asasinatul din Târlungeni, in ziua de 12 Novembrie s-a judecat în faţa Curţii cu juraţii din Braşov procesul asasinatului din Târlungeni, săvârşit în ziua de 24 Iunie a. c. Asasinul a fost Sára András, un flăcău cangău în etate de 22 ani, iar victima a fost Kiss János, locuitor în Tărglungeai, căruia asasinul i-a împlântat în corp cuţitul de douăsprezece ori. Făptuitorul nu tăgădueşte. Crima s’a săvârşit cu rafinerie barbară, asasinul delectându-se aşa zicând in chinurile victimei. Întâi l’a lovit pe dindărăt cu o sticlă mare în cap, aşa că Kiss a căzut la pământ plin de sânge. Asasinul s’a pus în aşteptare şi când victima s'a ridicat, să fugă, i-a sărit înainte şi i-a împlântat cuţitul. Săra iarăşi s’a pus în aşteptare şi când victima s'a încercat din nou să se ridice, iarăşi i-a împlântat cuţitul. Aceasta s’a repetat de 3 ori, iar după ce i-a ascuns soarele pentru toto’auna — Sára a intrat în cârciumă şi s'a fălit înaintea prietenilor săi ca fapta criminelă. Verdictul juraţilor s’a publicat aseară la 9’/2, iar sentinţa la 10 ore. Sára András a fost condamnat pentru delictul omuciderei intenţionale săvârşite în mare iritaţie — la 7 ani recluziune. Ministeriul public a fost reprezentat prin substitutul r. Knarr. Apărător: Dr. Weiss Gustav. Un conte maghiar arestat în Newyork. Zilele acestea poliţia din Newyork o are Cronica externă. Discursul lui Briand. Sub titlul acesta Gaston Calmette apreciază în »Figaro« de la 10 Novembrie discursul lui Briand, — al cărui conţinut l’am resumat şi noi — în modul următor: D. Briand este autorul legei de separaţiune. El are sarcina de a o aplică.. Grea sarcină, dacă o judecăm după sforţările, la cari se vede constrâns, pentru a păstra încrederea amicilor săi şi pentru a mutcomi justa revoltă a catolicilor! Dacă el a crezut vreodată că opera sa e bună, iată-l acum decepţionat! El poartă acum pedeapsa propriei sale erori. Responsabilităţile puterii îi obligă a ţinea cont de conştienţele neliniştite şi vătămate. Trebue să vorbească trei ore încheiate spre a-şi persuada auditorii că legea separaţiunei aşa cum a conceput-o, şi aşa cum vrea s’o aplice — este tolerantă şi tolerabilă, bine, care cu o înaltă cultură, cu o inte-ligenţă rară şi cu un puternic simţământ , de dreptate şi de iubire pentru binele neamului său, merita să ocupe întâiele trepte în ierarchia vieţii sociale şi politice, dar care cu o modestie exemplară s’a resignat a împlini roluri, destul de însemnate, însă inferioare talentelor şi virtuţilor saie civice, contrar cu mulţi alţii, cari caută să ajungă cu orice preţ. D. A. Laurianu, născut în Bucureşti la 1846, a fost primul licenţiat al facultăţii de litere din Bucureşti, şi în toamna anului 1868, a fost trimes, împreună cu alţi doi colegi ai săi, la universitatea din Paris pentru a lua doctoratul. In 1870 din cauza războiului franco-german, a fost silit să treacă în Belgia, la Bruxelles, de unde în 1871 s’a reîntors cu diploma de doctor în filosofie. De atunci a ocupat catedra de filosofie la liceul S. Sava și mai târziu la Mateiu Basarab, pănă când împlinind 30 de ani de serviciu, şi-a regulat drepturile la pensiune. Prietin şi adevărat părinte sufletesc al elevilor săi, el a fost iubit şi stimat cum rari profesori pot fi. Dar zidurile şcoalei erau prea înguste pentru agerimea minţii şi energia sufletului său. Încă de la începutul carierii a întreprins şi o zeloasă activitate pe terenul literaturii ziaristice, unde asemenea lui C. A. Rosetti, a devenit cel dintâiu între ziariştii din România. A scos la început împreună cu amicul său St. Mihailescu revista »Transacţiuni literare şi ştienţifice«, schimbată pe urmă în »Revista Contimporană«, care s’a distins prin o luptă însufleţită în contra »Convorbirilor literare«, prin cari pleiada societăţii „Juntimea«, în frunte cu dd. T. Maiorescu şi I. Negruzzi, inaugurase o »nouă direcţie în literatura şi cultura română. In curând însă »Revista Contimporană« a încetat, învinsă şi, încât pentru Laurianu, sigur convinsă, că »noua direcţie«, în contra căreia lupta, este cea adevărată, cum a recunoscut el însuşi în urmă devenind stegarul junimiştilor pe terenul politic. In timpul războiului din 1877/8 a înfiinţat »România Liberă«, primul jurnal politic independent, având ca prim colaborator tot pe vechiul său tovarăş Ştefan Mihailescu. Aci prin studiul luminat al Gestiunilor zilei, prin stilul său lămurit şi real, prin ironia fină, prin spiritul satiric şi când trebuia, sarcastic, însă totdeauna drept şi fără animosităţi personale, s’a distins ca cel mai bun ziarist român. In jurul »României Libere« se grupaseră cele mai de speranţă talente dintre tinerii de atunci. Aci Duiliu Zamfirescu, Barbu Ştefănescu, cunoscut sub pseudomimul literar de Delavrancea, Alexandru Vlăhuţă, şi-au publicat cele mai frumoase din novelele şi poeziile lor. D. A. Laurianu fiind om cu vederi juste şi cu spirit pătrunzător, se întâlni în idei cu cei de la »Junimea« şi »România Liberă« deveni cu timpul organul politic al junimiştilor şi ca atare luă pe urmă numele de »Constituţionalul.« Zece ani a ţinut Laurianu stindardul partidului conservator junimist, pănă când, în urma contopirii celor două grupări conservatoare, cedă locul său »Epocei«, organul d-lui N. Filipescu, prin a cărei mijlocire se făcuse contopirea, însă iară a înceta de a mai scrie şi în acest nou organ, şi articolele sale, fără să fie totdeauna semnate se puteau cunoaşte după stilul şi spiritul în care erau scrise. D. A. Laurianu, vrednic urmaş al nemuritorului său părinte, şi-a câştigat un însemnat joc în istoria culturii şi literaturei noastre ziaristice şi didactice nu numai ca profesor şi scriitor, ci şi ca orator şi om de acţiune. El a fost inspector şcolar, în două rânduri secretar general al instrucţiunii, odată sub ministeriul d-lui Take Ionescu, fostului său elev de la S. Sava, altădată sub ministeriul d-lui C. C. Arion, asemenea mai tînăr ca dânsul. A fost deputat și senator al partidului junimist, membru corespondent al Academiei Române ales încă dela 1878, în urma unei probe de traducere din Catilinarele lui Cicerone, care a fost premiată; a fost membru al Ateneului din Bucureşti, unde s’ distins prin câteva conferinţe neuitate, fost president al Clubului Tinerimei , vicepresident al societăţii Transilvania. Ş pretutindeni a lăsat adânci regrete şi însemnate urme ale rodnicei sale activităţi Şi nu numai în sfera instituţiunilor, căror harnic şi folositor membru era, în toată societatea, în inimile tuturor, car l’au cunoscut, D. A. Laurianu a lăsat regrete şi neuitate suveniri, ca bun prieten ca simpatic şi neîntrecut vorbitor, ea e de bine şi, mai pe sus de toate, ca cetţean luminat şi bun român. Fie-i memoria neuitată şi ţarina soară! Un vechili prietin şi coleg de bancă. I GAZETA TRANSILVANIEI. ŞTIRILE ZILEI. — El Octomvris v. Membrii reuniunei române de cântări din Braşov au sosit azi noapte la orele 112 sănătoşi la Braşov. întârzierea de 2 oare a trenului a fost pricinuită de incendiarea unui vagon al trenului în apro Nr. 241.—1906.