Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1906 (Anul 69, nr. 241-264)

1906-11-01 / nr. 241

Pagina 2, fapt împlinit. Se poate, că această numire, înainte de moartea Archîducelui Otto era ea şi sigură , este cert, că voci grave s’au ridicat contra numirei ca şef al statului major general a unui om, în care întreaga armată nu mai are încredere. Dacă totuşi se va face numirea, atunci va trebui să o considerăm ca pe unul din cele mai triste evenimente pe terenul concursului de tâ­râre în faţa Maghiarilor. Dacă cineva vrea să cetească de alt­­mintrea un cuvânt adevărat asupra rela­­ţiunilor noastre, va trebui să-l caute din­colo de graniţe. Iată ce scrie între altele »Foss. Ztg“, despre criza Pitreich: »Existau deja contraste foarte serio-­­­ase între Archiducele moştenitor de tron Francisc Ferdinand şi şeful satului major contele Beck. încă şi mai straşnică este opoziţia archiducelui împotriva numirei feldzeugmaistrului Pitreich ca şef al sta- t tului major. Archiducele recomandă din contră pe generalul Konrad v. Hötzendorf, ale cărui calităţi militare sunt prea cuno­scute în armată. încă nu s’a dat rezoluţia, împăratul Francisc losif nu se desparte­­ bucuros de sfetnicii săi vechi şi nicî pe­­ moştenitor n’ar vrea să-l ofenseze. Se poate­­ ea criza aceasta să mai reclame vr’o vie- | ti­mă. Adjutantul general al împăratului,­­ contele Bolfras, stărue pentru generalul­­ Konrad v. Hötzendorf, și este prea posibil,­­ ca neputând isbuti, să-și dea dimisia. Pia-­­ tra a început să se rostogolească şi figura­­ moştenitorului iese din ce în ce mai mult în relief din fondul politic, ca figura unui bărbat cu o voinţă tare, aproape pătimaşă, o personalitate nu tocmai liberă de preju­­diţii, dar energică. Adesea poate îl copleşesc pe archi­­duce grijile viitorului, văzând la lucru pe actualii miniştrii unguri ai unchiului său, miniştri, care râvnesc la desăvârşita sepa­raţie ca drept public a Ungariei. Privirile lui sunt deci din ce în ce mai mult şi a­proape excluziv îndreptate spre chestiunile armatei. Este de înţeles aşa­dar, că moşteni­­tul de tron, date fiind sentimentele lui, consideră ca greşală conciliaţiunea obser­vată faţă cu Ungurii în chestiunile mili­tare şi simte aversiune faţă cu aceia, că­rora­ le bagă vină, că au sfătuit rău pe împăratul Francisc Iosif. Să tăcem d-lui Briand dreptatea — pe care o datorim adversarilor­­— că dis­cursul său de om­ conţine în adevăr câ­teva declaraţîuni liberale. De exemplu a­­ceasta: »Ce datoreşte statul catolicilor? Ce datoreşte el tuturor dogmelor? Le datoreşte libertatea şi le datoreşte mij­locul de a-şi exercita liber cultul«. Dacă este aşa, atunci ce nevoie avea Republica să abolească Concordatul şi să rupă toate le­găturile cu sf. Scaun? Ni se repetă la sa­ţietate că şeful Bisericei se arată sensibil faţă cu bunele procederi ale naţiunilor ri­vale Franţei. Este uşor a răspunde că de la guvernul francez depinde de a nu lăsa câmpul liber altora, şi a nu ne înstrăina Biserica, această forţă morală al cărei preţ întreg îl cunoaştem în sfârşit — după ce l’am pierdut. D-l Briand observă azi răul, ce­­a făcut. Nu ne costă nimica a recunoaşte — ca şi în­treaga Cameră —că a vorbit admirabil şi că a raportat unul din cele mai mari succese parlamentare, din câte nu aducem aminte. De ce n’a observat, însă dinainte pericolele cari îl fac acuma să reflecteze? Cum, de uiu s’a sinchisit de turburările şi agitaţiunea, ce se vor produce, dacă în ţara noastră se vor zăticni credinţele cele mai respec­tărilie şi tradiţiunile cele mai emoţionante? Ce întrebuinţare pernicioasă a unor talen­te atât de rare! Fără îndoială, domnului Briand nu i-a lipsit nici un anumit ou­­ragiu, spre a rezista năroadelor exageraţi­­uni din cele mai sectare. Dar de ce îi vi­ne sentimentul acesta al responsabilităţii aşa târziu ? Din Rusia. Ţarul a dat cu data de 11 Noemvrie un ordin prin care interzice persoanelor militare de a întră în partide politice, ori să participe la adunări şi agi­taţiuni contra guvernului. Contravenienţii vor fi congediaţi pe cale disciplinară. De asemenea vor fi concediaţî şi comandanţii, cari aflând de contravenţiile subalternilor lor, nu iau măsuri pentru pedepsirea lor. — In Lodz s’au întâmplat în ziua de 10 Noemvrie iarăşi tumulturi pe străzi, descărcându-se şi arme. Două persoane au fost grav rănite. Dintre cei răniţi săptă­­mâna trecută, au murit patru inşi. — Intre staţiile Ciumathy şi Lanciury au sărit în trenul ce venea dinspre Baum opt tâlhari, cari au jefuit pe pasagerii de classa II. Tâlharii au oprit apoi trenul, au rănit pe conductori şi sărind din tren, au dispărut în pădurea apropiată. — Asociaţiunea Octombriştilor pu­blică un apel cătră alegători. Apelul re­levă, că anul trecut a făcut pe Ruşi să cunoască greşelile trecutului. Se impune clar, ca alţi oameni să pătrundă în Duma imperiului, al căror program de reforme să tindă la binele patriei şi care să cugete la salvarea poporului fără să caute a re­aliza programe fanteziste, pierea staţiunei Buftea. Alt­ incident însă nu s’a întâmplat observându-se la timp in­cendiu­. Vagonul incendiat a fost lăsat pe linie, iar trenul după o întârziere mai lungă şi-a putut continua drumul. Excursiunea proiectată la Constanţa s’a amânat pe un timp mai potrivit din cauza scăderei sim­ţitoare a temperaturei şi din cauză că chiar acum autorităţile publice din Constanţa sunt­ ocupate cu alegerea noului consiliu comunal, care, precum reiese din răspun­sul dat reuniunei de cântări din Braşov de cătră primarul Constanţei Bănescu, preo­cupă în măsură mare pe cetăţenii Con­stanţei. De altfel d-l primar Bănescu a in­sistat foarte mult, ca Reuniunea să ră­mână în Bucureşti încă câteva zile şi să vină Sâmbătă la Constanţa, când s’a terminat alegerea conzimnilui comunal. Din cauza chel­­tueliior mari recerute de întreţinerea reu­niunei în Bucureşti, s’a alestat, însă dela această propunere şi astfel excursiunea s’a amânat pe un timp mai potrivit. Numită Contele Mikes Zsigmond’ noul fişpan al comitatului Braşov a făcut cu ocazii’,nea instalării sale în virtutea dreptului ce­ posedă, următoarele numiri onorifice: Dr. Vajna Gábor a fost numit fiscal onorific, vicenotarului Roni şi aseso­rul orfana! Ludovic Servatius fisclgăbicăi onorifici, practicanţii administrativi Dr. Fred. Stamm şi P. Muntean, vicenotari onorifici, archivarul Barcsay János, prim­­archivar onorific, cancelistul Gombos Ká­roly, director de cancelarie onor, şi Ro­bert Krüger cancelist onorific. Necrolog- Din Ploieşti ne vine vestea tristă despre încetarea din viaţă a Docto­rului Mihaiu, un vrednic bărbat al nea­mului care s’a bucurat de numeroase sim­patii şi care s’a distins în întreaga sa viaţă prin frumoase calităţi sufleteşti. Re­gretatul Doctor Mihaiu şi-a pus însuşi ca­păt vieţii, fiind suferind. El a lăsat o avere de 85 de mii de lei în scopuri filantropice. Odi­hnească în pace ! Ministrul de culte şi instrucţie publică în virtutea art. XXX din 1883 a însărci­nat cu inspectarea gimnaziilor române din Braşov şi Brad, precum şi a şcoalei reale vii, din Braşov pe inspectorul şcoalelor secundare din circumscripţia Clujului, d. Kuncs Eiek. Conzistorul metropolitan din Blaj,după cum aflăm din »Unirea« a dat ordin preo­ţilor, ca să-şi scrie numele aşa cum este scris în matriculă, indiferent dacă actul cutare, pe care trebue să-l iscălească ar fi religiat în altă limbă. Tot aşa — zice or­dinul — preoţii să-şi povăţuiască şi pe credincioşii lor. Un proces interesant în perspectivă. Sub titlul acesta cetim în »Bukarester Tag­blatt« de Duminecă, 11 Novembrie . »Pro­fesorul de universitate N. Basilescu, pro­prietar al fabricei de bere cu acelaşi nume, va deschide o acţiune împotriva fraţilor Czell, proprietari ai fabricei de bere Lu­ther pe motiv de păgubire gravă a inte­reselor sale. D-l Basilescu se grălueşte con­tra apucăturilor, pe cari vor a­ le introduce în viaţa noastră comercială d-nii Czell, cărora mersul înfloritor al afacerilor se pare că li s’a urcat la cap. Cu drept cuvânt suntem curioşi la sfârşitul acestui proces şi anume cu atât mai mult, cu cât d. Basilescu di­spune de un material agravant.« »Episcopul jidovilor« din Ungaria. Prin­tre petiţiunile trimise camerei ungare în timpul vacanţelor parlamentare se află şi petiţia municipiului Tolna, care la propu­nerea membrului municipal Bartal a adre­sat camerei cererea, de a se da scaun şi vot în camera Magnaţilor unui reprezen­tant oficial al confesiunea jidoveşti. Obici­­nuinţa de pănă acuma, de aliberaa în ca­mera Magnaţilor un mare capitalist evreu dă numai prilegiu publicului de a judeca fals jidovimea. Când s’a reorganizat ca­mera Magnaţilor, confesiunea jidovească nu eră încă recepta, dar acuma este. Mu­nicipiul ar considera chemarea unui re­prezentant al confesiune! jidoveşti drept un act de egală îndreptăţire a tuturor ce­tăţenilor. Ziarul »Neue Zeitung«, organ al in­tereselor naţionale jidoveşti, scriind despre aceasta, zice că jidovii din Ungaria să se separe de Maghiari şi să se constituie ca »naţiune«, nu ca »confesiune«. Apoi con­tinuă : »Ceea ce conţine petiţia amintită sunt durerile jidovilor rătăciţi din Unga­ria. Se poate că o să capete şi ei un »epi­scop jidovesc«, după care sunt atât de ahtiaţi. Este însă foarte probabil, că atunci va isbucni o nouă ceartă. Căci în Ungaria sunt două confesiuni autonome: cea neo­­loga şi cea ortodoxă. Şi fie­care va dori să-şi aibă episcopul său.« »Reuniunea femeilor române« din Hu­nedoara invită la petrecerea cu dans ce o va aranja Sâmbătă la 17 Novembrie 1906 st. n. în sala hotelului »Hunyadi várhoz«, începutul la 8 oare seara, Preţul de in­trare : de persoană 1 cor. 20., de fam­ilie 2 cor. 30. Venitul curat se va da Reuniu­nei fem­. rom. din Hunedoara. Asasinatul din Târlungeni, in ziua de 12 Novembrie s-a judecat în faţa Curţii cu juraţii din Braşov procesul asasinatului din Târlungeni, săvârşit în ziua de 24 Iu­nie a. c. Asasinul a fost Sára András, un flăcău c­angău în etate de 22 ani, iar vic­tima a fost Kiss János, locuitor în Tărg­lungeai, căruia asasinul i-a împlântat în corp cuţitul de douăsprezece ori. Făptui­torul nu tăgădueşte. Crima s’a săvârşit cu rafinerie barbară, asasinul delectându-se aşa zicând in chinurile victimei. Întâi l’a lovit pe dindărăt cu o sticlă mare în cap, aşa că Kiss a căzut la pământ plin de sânge. Asasinul s’a pus în aşteptare şi când victima s'a ridicat, să fugă, i-a sărit înainte şi i-a împlântat cuţitul. Săra iarăşi s’a pus în aşteptare şi când victima s'a încercat din nou să se ridice, iarăşi i-a împlântat cuţitul. Aceasta s’a repetat de 3 ori, iar după ce i-a ascuns soarele pen­tru toto’auna — Sára a intrat în cârciumă şi s'a fălit înaintea prietenilor săi ca fapta criminelă. Verdictul juraţilor s’a publicat aseară la 9’/2, iar sentinţa la 10 ore. Sára An­drás a fost condamn­at p­entru delictul omu­­ciderei intenţionale săvârşite în mare iri­­taţie — la 7 ani recluziune. Ministeriul public a fost reprezentat prin substitutul r. Knarr. Apărător: Dr. Weiss Gustav. Un conte maghiar arestat în Newyork. Zilele acestea poliţia din Newyork o are­ Cronica externă. Discursul lui Briand. Sub titlul a­­cesta Gaston Calmette apreciază în »Figaro« de la 10 Novembrie discursul lui Briand, — al cărui conţinut l’am resumat şi noi — în modul următor: D. Briand este autorul legei de sepa­­raţiune. El are sarcina de a o aplică.. Grea sarcină, dacă o judecăm după sforţările, la cari se vede constrâns, pentru a păstra în­crederea amicilor săi şi pentru a mutcomi justa revoltă a catolicilor! Dacă el a cre­zut vreodată că opera sa e bună, iată-l acum decepţionat! El poartă acum pedeapsa pro­priei sale erori. Responsabilităţile puterii îi obligă a ţinea cont de conştienţele neliniştite şi vătămate. Trebue să vorbească trei ore încheiate spre a-şi persuada auditorii că le­gea separaţiunei aşa cum a conceput-o, şi aşa cum vrea s’o aplice — este tolerantă şi tolerabilă, bine, care cu o înaltă cultură, cu o inte-­­­ligenţă rară şi cu un puternic simţământ , de dreptate şi de iubire pentru binele­­ neamului său, merita să ocupe întâiele­­ trepte în ierarchia vieţii sociale şi poli­tice, dar care cu o modestie exemplară s’a resignat a împlini roluri, destul de în­semnate, însă inferioare talentelor şi vir­tuţilor saie civice, contrar cu mulţi alţii, cari caută să ajungă cu ori­ce preţ.­­ D. A. Laurianu, născut în Bucureşti la 1846, a fost primul licenţiat al facultă­ţii de litere din Bucureşti, şi în toamna anului 1868, a fost trimes, împreună cu alţi doi colegi ai săi, la universitatea din Paris pentru a lua doctoratul. In 1870 din cauza războiului franco-german, a fost si­lit să treacă în Belgia, la Bruxelles, de unde în 1871 s’a reîntors cu diploma de doctor în filosofie. De atunci a ocupat ca­tedra de filosofie la liceul S. Sava și mai târziu la Mateiu Basarab, pănă când îm­plinind 30 de ani de serviciu, şi-a regulat drepturile la pensiune. Prietin şi adevărat părinte sufletesc al elevilor săi, el a fost iubit şi stimat cum rari profesori pot fi. Dar zidurile şcoalei erau prea în­guste pentru agerimea minţii şi energia sufletului său. Încă de la începutul carierii a întreprins şi o zeloasă activitate pe te­renul literaturii ziaristice, unde asemenea lui C. A. Rosetti, a devenit cel dintâiu în­tre ziariştii din România. A scos la înce­put împreună cu amicul său St. Mihailescu revista »Transacţiuni literare şi ştienţifi­­ce«, schimbată pe urmă în »Revista Con­timporană«, care s’a distins prin o luptă însufleţită în contra »Convorbirilor lite­rare«, prin cari pleiada societăţii „Junti­­mea«, în frunte cu dd. T. Maiorescu şi I. Negruzzi, inaugurase o »nouă direcţie­ în literatura şi cultura română. In curând însă »Revista Contimpo­rană« a încetat, învinsă şi, în­cât pentru Laurianu, sigur convinsă, că »noua direc­ţie«, în contra căreia lupta, este cea ade­vărată, cum a recunoscut el însuşi în ur­mă devenind stegarul junimiştilor pe te­renul politic. In timpul războiului din 1877/8 a în­fiinţat »România Liberă«, primul jurnal po­litic independent, având ca prim colabora­tor tot pe vechiul său tovarăş Ştefan Mi­hailescu. Aci prin studiul luminat al Ges­tiunilor zilei, prin stilul său lămurit şi real, prin ironia fină, prin spiritul satiric şi când trebuia, sarcastic, însă tot­deauna drept şi fără animosităţi personale, s’a distins ca cel mai bun ziarist român. In jurul »României Libere« se grupaseră cele mai de speranţă talente dintre tinerii de atunci. Aci Duiliu Zamfirescu, Barbu Şte­­fănescu, cunoscut sub­ pseudomimul literar de Delavrancea, Alexandru Vlăhuţă, şi-au publicat cele mai frumoase din novelele şi poeziile lor. D. A. Laurianu fiind om cu vederi juste şi cu spirit pătrunzător, se întâlni în idei cu cei de la »Junimea« şi »Româ­nia Liberă« deveni cu timpul organul po­litic al junimiştilor şi ca atare luă pe ur­mă numele de »Constituţionalul.« Zece ani a ţinut Laurianu stindardul partidului con­servator junimist, pănă când, în urma contopirii celor două grupări conserva­toare, cedă locul său »Epocei«, organul d-lui N. Filipescu, prin a cărei mijlocire se făcuse contopirea, însă iară a înceta de a mai scrie şi în acest nou organ, şi arti­colele sale, fără să fie tot­deauna semnate se puteau cunoaşte după stilul şi spiritul în care erau scrise. D. A. Laurianu, vrednic urmaş al ne­muritorului său părinte, şi-a câştigat un însemnat joc în istoria culturii şi litera­­turei noastre ziaristice şi didactice nu nu­­mai ca profesor şi scriitor, ci şi ca orator şi om de acţiune. El a fost inspector şco­lar, în două rânduri secretar general al instrucţiunii, odată sub ministeriul d-lui Take Ionescu, fostului său elev de la S. Sava, altă­dată sub ministeriul d-lui C. C. Arion, asemenea mai tînăr ca dânsul. A fost deputat și senator al partidului juni­­mist, membru corespondent al Academiei Române ales încă dela 1878, în urma unei probe de traducere din Catilinarele lui Ci­cerone, care a fost premiată; a fost mem­bru al Ateneului din Bucureşti, unde s’ distins prin câteva conferinţe neuitate, fost president al Clubului Tinerimei , vicepresident al societăţii Transilvania. Ş pretutindeni a lăsat adânci regrete şi în­semnate urme ale rodnicei sale activităţi Şi nu numai în sfera instituţiunilor, căror harnic şi folositor membru era,­­ în toată societatea, în inimile tuturor, car l’au cunoscut, D. A. Laurianu a lăsat re­grete şi neuitate suveniri, ca bun prieten ca simpatic şi neîntrecut vorbitor, ea e de bine şi, mai pe sus de toate, ca cet­ţean luminat şi bun român. Fie-i memoria neuitată şi ţarina soară! Un vechili prietin şi coleg de bancă. I­­ G­A­ZETA TRANSILVANIEI. ŞTIRILE ZILEI. — El Octomvris v. Membrii reuniunei române de cântări din Braşov au sosit azi noapte la orele 11­2 sănătoşi la Braşov. întârzierea de 2 oare a trenului a fost pricinuită de in­cendiarea unui vagon al trenului în apro­ Nr. 241.—1906.

Next