Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1907 (Anul 70, nr. 1-23)
1907-01-03 / nr. 1
Pagina 2. GAZTEA TRANSILVANIEI, răspuns legei biologice dictată de D-zeu şi de natura mamă. — da a corăspuns cu deosebire ca animal. O altă lege însă pretinde ca noi cu ceea ce primim de la alţii, rămânem datori în orice caz şi că despre o avere câştigată, nu prin noi, avem de dat samă totdeauna. Asta e o lege dumnezeească şi e ilustrată bine în asămănarea cu talanţii. Omul pe lângă aceea, că are de corăspuns legii biologice, mai are încă o datorie şi anume: nu numai susţinerea speţiei, ci şi asigurarea neamului şi lupta pentru neamul, căruia îi aparţine. Astă datorie i-o impune pe cale naturală împrejurarea, că fiecare om s’a născut nu numai cu puteri vitale animalice, ci şi cu o avere intelectuală erezită, care ii sunt sentimentele intelectuale. Despre aceasta avere erezită avem să dăm samă pe bază naturală şi dumnezeiască şi neţinerea acestor legi va fi totdeauna un păcat pedepsit în felul său. Rezultă de aici, că d.e un născut Român trebue să lupte pe bază dumnezeiască-naturală pentru de a se susţinea însuşi ca individ, apoi pentru de a asigura existenţa omenirei şi asta ar însemna, că e dator să fie om natural umblător pe pământ şi apoi a dator să-şi folosească averea erezită intelectuală, aşa cum i s’a dat, anume să conlucre la existenţa neamului său cu toată Sinceritatea. Neţinerea acestor legi slăbeşte neamul nostru ca întreg organic în existenţa sa vitală-naţională. Voi grupa cele zise în următoarele părţi principale: 1) Afirm mai întâiu, că la noi lupta pentru individ a fost totdeauna prea forte şi n’a fost proporţionată cu lupta pentru neam. Asta a produs-o lipsa noastră de cultură, care şi de o am avut’o în a care măsură, a fost poetică şi nu pre zbierătoare mai provenit menii noştri struiţi inlaV^ti ... io-j ae- '-carte-' Iiftoligenîa noastră, să nu zic mult 50"/(n e prevăzută curat numai cu capacitatea de a lupta pentru individ. Voinţă şi cultură de a lupta şi pentru neam, nu are. Români nădrăgani !... Aţi fi pus voi tributul fabulos al Francezilor pe altarul neamului ? ! De ce nu are poporul încredere în voi?... Pentrucă poporul le simte acestea. Ştiţi, că voi sunteţi mai răi decât copilul de 6 ani, sau, ce e tot atâta, decât poporul prea naiv? Un copil de 6 ani nu se lasă achitat într’o chestie de adevăr, dacă nu i-l descoperi. Tot aşa şi poporul naiv. Dar voi primiţi adevăruri pe baza de autoritate, contra convingerei şi voinţei voastre, într’o chestie sau alta! Să-tui fie permis s’aduc pentru documentarea afirmării aici făcute, un caz din viaţa neamului nostru. In timpurile mai nouă cetim despre unul şi despre altul, că a ţinut prelegere în vr’un despărţământ al » Asociaţiutei pentru cultura poporului român«. M’am nteresat şi de prelegerile ţinute şi şi de rezultat. Ştiţi ce e munca aceasta? — E o poezie nepricepută şi făr’ de rezultat real practic Voiu aduce tot ce pot ca stină celor însufleţiţi. Dar nu vă supăraţi, dacă voiu zice, că aceasta muncă în rezultând ei final e egală cu nul. Nu e nimic mai frumos decât a te anima pentru cultura unui neam, dar, să vorbim sincer domnilor: ca să dăm altoa cultură, ne trebuesc oameni, cari să înţeleagă acea artă. E mai greu a preda cunoştinţe unui ţăran decât la universitar. Şi cum noi o putem face cu contingenţii de oameni, ce-i avem, e tocmai aşa o caricatură ca şi când unui copil de un an i-am da slănină friptă, pe care nu o poate mistui, căci nu i-o dai cum treme şi când trebue. Poporul nostru nu primeşte adevărurile, ce i le dăm, pentrucă nu sunt adevăruri din punctul lui de vedere. Ii este ruşine numai, că ne vede îmbrăcaţi doineşte, căci în adevăr cu mintea lui poporul ni-ar lăsa locului şi s’ar duce in treabă şi. Astăzi, când toată lumea e preocupată de solicitudinea pentru cultivarea poporului, viu, în numele existenţei şi fericirei neamului nostru să atrag atenţiunea fiecărui bun Român asupra faptului pe care — dacă voim să fim sincerebite să-l constatăm, că pe un no a succes a ne desvede şi , agresa întru câtva, dar toc® ‘ care singur - -;-UCCGS ' . P n’a-M -..I-: ce . •’ di cent a Jiiipiă îodmte, -u avem das-, r. Să costite şi i Asociaţiunea« faptul ace.St» real, să- l constate şi singuraticii’ Cum de am putut rămânea i (v-csător, in privinţa aceasta? vedem, pe șnur, cum a fos? : Copii săraci au răfciiat foame pe drum sui) sfătuiţi scut ai hiv ici iG romine, iar susţină- de şcoaîe confesionale au cugetat, să,,desvoltăm gimnaziul acela şi acela, iar pe dagogia), care tr.T. e să • LUjim ..'.V' l T‘ 15 • v’li' ’ Ci ii 10S’ : instituţiuiiiior mu etosul S de pioasa a'ducei «tarnte cp.scop Pavel do / . . prim . î imi permin să axi ... .1 mai piu nume. Vedeţi ! Dacă am avea noi azi un contingent de dascăli, cari să fie la înălţimea chemării lor, ca educători ai poporului, ştiţi cum am răspunde d lui Apponyi? l-am putea zice : Tu şi Mă! De ce n’am băgat, de samă, că statul înainte de toate şi a asigurat preparandii şi pe noi nu ne-a avizat ce vrea? Statul a ştiut, că o preparandie îi valorează din punct de vedere naţional cât 50 de şcade medii. La noi a fost preparandia coada institutelor noastre. Ce contingent de dascăli am putut creşte noi pe drum ? Oameni desperai, cari neştiind arta de a îmbunătăţi soartea acestui popor, au fost avizaţi a servi numai cu leafa unor slabi zileri şi au fost avizaţi a lupta mereu pentru individ. Iată, cu dascălul laolaltă, din ce uniuca cauză luptă astăzi poporul nostru mai mult lupta individului decât lupta neamului, ca luptă a unui vitreg organic. Ştiţi ce e mai lesne să-mi răspundeţi iubiţi cetitori la toate acestea? Aceea, că veţi aduce înainte scuza cu sărăcia noastră naţională. Dar în aceasta nu veţi avea dreptate. Fiţi convinşi, că nu sărăcia e cauza, ci lipsa de voinţă. Dacă noi am fi avut dascăli, cari în realitate prin cultură şi atragere cătră popor i-ar fi îmbunătăţit soartea, acel popor ar fi azi în stare să-şi sacrifice şi cererile din cămaşă pe altarul culturii şi al instituţiunilor noastre. Fireşte popori!, nu noi nădrăganii, cari nu numai pentru individ, ci şi pentru caste luptăm, ceea ce apoi la noi e ceva şi mai ridicol şi şi mai nenatural. D-iar! cine v’a învăţat pe D-Voastră, că Românii în decursul timpului istoric au avut caste? Fii ai opincei cârpite, vă stă rău ! »Asociaţiunea« un singur cerc de activitate poate avea şi anume cultivarea poporului român, pe care începe a ni-l cultiva socializmul jidovesc şi aceasta »Asociaţiune« nu prin reviste va ajunge-o, ci prin perfecţionarea învăţătorilor noştri, întrunindu-i la un curs, unde să-i pregătim şi apoi să trimitem fiecărui sat românesc o revistă viuă de cultură. Că cum va trăi acea revistă, lăsaţi lucrului mersul natural şi veţi vedea, că prin cultură va trăi şi-şi va îmbunătăţi soartea şi poporul, şi acel popor îşi va ţinea dascăl şi fără voia lui Apponyi, aşa bogoară ca Jidovii catechet bisericile ca scuturi ale neamului, să nu pot face asta cine ştie de ce, facem din averea comună, aic e să aducă interese în mevajgurarea existenţei poporului, O faţă am pierdut poporul, atunci vată putem tot cântaîn lui« îo »casa naţională«, cui singur centru, ci sate Unesc şi învăţători culţi, iar Iar preoţii români să îărbători mari poporului *) dar să adune nuinte şi vor putea aduna şi nferui, facem se ca sa ne t^magice şi preparandii cu căci atunci nu vom avea oameni , din mila altuia, cari toată viaţa sunt avizaţi la lupta pentru individ, care v. omoară — şi noi nu o observăm nici în oara a 12-a, iritate faţă de noi înşine şi să se îeearce responsabil de urmări!! vremuri glorioase. Armata este acum oţelită, iar instrucţia sa este întemeiată în mod statornic. , Sunt convins că, la ora primejdiei, ţara se va putea sprijini cu încredere pe vitejia voastră. Nu uitaţi, că ea vă încredinţează onoarea ei. Urmaţi a inimei mereu, fără preget, spre a păstra neatins ceea ce am câştigat cu atâta rivnă. Cu mândrie şi cu toată căldura inimei Mele, vă urez un an spornic«. Dat în Bucureşti, 1 Ianuarie 1907. Caro!, la noi — Plăcută şi curată e plăcerea formelor şi a colorilor, cari desfătează vederea. Frumseţa lor înalţă închipuirea cătră fiinţe mai nobile şi mai desăvârşite decât acelea, cari trăiesc pe planeta voastră. Dar sunt frumseţe şi plăceri mai înălţătoare decât acestea. — Eu — zise cucul — n’am pene frumoase şi cântecul meu e monoton. Insă eu vin cu primăvara din ţările, unde înfloresc portocalii, şi când vestesc oamenilor această epocă de sărbătoare a naturei, ei stau în loc şi mă ascultă cu multă plăcere. Eu sunt pentru ei vestitorul bucuriei. Ginerii îmi cer, să le spun, când îşi vor vedea cu ochii visul inimii lor; bătrânii câţi ani mai au de trăit? Şi sunt plini de bucurie, când le vestesc unora o viaţă lungă, iar altora apropiatul termin al fericire lor. — Frumos este darul profeţiei, — răspunse zeiţa. — Insă nu e şi tot atât de binefăcător. Cum ar mai putea trăi bieţii oameni, când ar cunoaşte relele ce-i aşteaptă şi ar şti cu siguranţă ora morţii lor, care mulţi mei o socotesc, foarte greşit, ca cel mai mare rău. Pentru aceea Joe le-a acoperit viitorul cu un văl nepătruns; şi prevederea lui le e folositoare numai întrucât o pot câştiga prin agerimea minţii lor. Acesta e singurul dar îngăduit de Ursită de a cunoaşte viitorul. Mai rămăsese privighetoarea, care se sfiia să se apropie. — Vino, iubitoare a melodiei, nu mai aproape şi ne spune şi tu, ce ştii? Eu nu ştiu decât să cânt, buna şi adorată Zoe. Când văd că vine luminoasa primăvară şi revarsă din cerul azuriu bogăţiile şi frumuseţele sale pe pământ, cu cânt minunatele ei daruri. Când văd toamna întristarea şi jalea pe faţa naturii, eu înţeleg tainica ei durere şi suspin împreună cu dânsa. Când cruzimea vreunui om mă desparte de iubiţii mei puişori şi mă duce în robie, eu iarăşi cânt în închisoarea mea şi prin suspine doioase îmi uşurez greul inimei. Cântecul e singurul meu bine. Şi simţesc o nespusă mângâiere, când văd că şi între oameni sunt fiinţe miloase, cari înţeleg şi simt suferinţele mele. Adeseori văd figuri omeneşti oprindu-se din drum şi uitând trebile şi grijile lor, ca să asculte cântecul meu. Şi când încetez de a cânta, pare că-i văd deşteptându-se cu părere de rău dintr’un vis plăcut. — Acesta e cel mai mare bine, ce un muritor poate face semenilor, — zise zeiţa. — Al tău va fi premiul, modestă păsărică. Numele tău va figura ca un simbol al cântării şi poeziei, şi tu vei fi pretutindeni cea mai iubită şi mai admirată între surorile tale. * * * A ridica pe om din cercul îngust al vieţii sale de toate zilele, a-l face să se uite pe sine, să uite mica şi efemera sa individualitate cu grijile şi patimile ei, smulgându-l din lanţul nesfârşit al fenomenelor şi valurilor Uimei materiale, din care el este o neînsemnată verigă, — este a deştepta in el simţul divinităţii şi al nemuririi, şi a-l face părtaş vieţii eterne. Acesta e rolul artelor şi în prima linie, al muzicei. Pentru acea cântăreţii sunt atât de iubiţi la toate popoarele. Şi după ce au încetat de a cânta, numele lor se pomeneşte cu drag într’un lung şir de generaţiuni ale urmaşilor. M- Străjan. Ordinul de zi pe armată dat de M. S. Regele Carol. M. S. Regele Carol a dat următorul ordin de zi pe întreaga armată, care s’a cetit cu 1 Ianuarie 1907, de cătră comandanţii corpurilor de trupă din toată ţara : Ostaşi! »Un an măreţ se închee cu întreita aniversare pe care am sărbătorit’o împreună. Cu viuă bucurie pot privi acest lung şir de ani de muncă şi de lupte, în care am împărtăşit cu voi momente grele şi *) dela ,,griţar“ , creiţar. Nr. 1.—1907 Spicuiri din desbaterile dietale. De azi încolo vom da sub această rubrică regulat cetitorilor noştri o icoană despre tot ce se petrece şi se vorbeşte în corpurile legiuitoare ungare şi-i vom ţinea în curent cu deosebire despre paşii şi vorbirile deputaţilor naţionalişti, cari ne interesează mai de aproape. Pentru astăzi vom da numai o schiţă fugitivă a unor momente mai marcante din disensiunea asupra budgetului ministeriului de culte şi instrucţiune publică ce se continuă acum după vacanţele de sărbători. In şedinţa dela 11 Ianuarie st. n. a luat cuvântul deputatul naţionalist slovac Mateiu Bella şi a vorbit mai întâi în cestiunea dotaţiunei confesiunilor protestante apoi în cestiunea regulare sau întregirei salariilor învăţătoreşti. A accentuat mai cu samă deosebirea ce o face ministru între învăţătorii de la şcoalele de stat şi de la cele confesionale, pe când ar trebui să-i tracteze pe picior egal, fiind vorba de a fi ajutaţi din visteria statului, care este comună a tuturor. II critică aspru că e vorba tot de cultură şi de educaţia poporului, dar în realitate scopul principal rămâne maghiarizarea. Ministrul Apponyi vrea să îndoape pe Slovaci şi pe Români cu cultură prin şcoale de stat şi nu vede că în Alföldul maghiar 340 mii sunt analfabeţi. Printre poporul slovac se află, zice Bella, şi acum cu 4° o mai puţini analfabeţî decât în ţinuturile curat maghiare. Poftească dar ministru ai îndopa pe aceştia mai întâi cu cultură maghiară. A mai zis Bella că Apponyi face atârnătoare întregirea salariilor învăţătorilor confesionali de nişte astfel de condiţiunî cari sunt de natură teroristă, aşa căumblă să ne aducă în conflict cu sentimentele noastre morale, încât ajutorul pare în asemeni împrejurări nu ca o binefacere ci ca un atac sau ameninţare. Ministrul Apponyi s’a ridicat să faca o declaraţie în faţa acestei afirmări a deputatului slovac. El zise : »Guvernul e hotărît nu numai de a nu încuviinţa o sporire de leafă acelora, cari ar resimţi-o ca o greutate morală neînvingibilă de a educa tinerimea lor încredinţată, aşa ca să devină cetăţeni buni maghiari şi de a deştepta în ei conştiinţa de cetăţeni maghiari, ci se va retrage în genere posibilitatea de a-şî continua activitatea lor ca învăţători“. (Vine aprobări şi aplauze). »N’am intenţiunea — zice mai departe — de a face imposibilă instrucţiunea în limba maternă, dar este tocmai în interesul milioanelor de popor şi e şi posibil din acel punct de vedere, ca pentru fiecare cetăţean ungar să aibă valoare sentinţa, că Maghiarul e domn în această ţară«. (Aprobări şiaplause vii, sgomot pe băncile naţionaliste). Ugran Gabor: Căraţi-vă în România! Duceţi-vă în Rusia! Acolo vă vor învăţa mintea! (Sgomot. Prezidentul sună). Contele Apponyi, ministru de culte : »Voiţi să dau posibilitatea conform unor bune principii pedagogice, pentru ca fiecare să se poată bucura în ţară de toate drepturile nu numai pe hârtie, ci şi de fapt figurând în viaţa politică. Brediceamui: »Să poată şi validita drepturile!« (Mare sgomot Presidentul sună. Contele Apponyi ministru de culte: »Căci e scopul meu ca să se poată validita în patria aceasta şi milioanele concetăţenilor mei nemaghiari, dar nu esclusiv numai în numele lor aceia, cari acum usurează representarea lor ca un privilegiu !« (Aprobări vii îndelungate). in şedinţa dela 12 Ianuarie sa remarcat deputatul naţionalist român Dr. Ştefan Petrovici printr’un discurs mai lung ce l’a introdus protestând în contra acuzărilor, că deputaţii naţionalişti ar fi conduşi de ură contra naţiunei maghiare. A criticat şi el aspru deosebirile ce se fac între învăţătorii de stat şi confesionali şi a accentuat că datoria statului ar fi să în- U •/ 1*