Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)

1907-10-14 / nr. 227

Pagina 2, sată de-acum în Croaţia ca şi în Ungaria. 2. Două linii ferate deschise esportului. 3. Pe urma nouelor impozite de consuma­­ţie, se vor putea instala fabrici de spirt şi bere, la proprietăţile mari. 4. Opreşte industria ambulantă a agenturilor austri­­ace, cari făceau comerciu cu produsele proprietăţilor. 5. Prin măsuri aspre contra falsificării de vin încătuşa concurenţa ita­liană. Asigură desfacerea vinului de Tokay în Austria­. 6. Măsuri în contra falsificării produselor economice. 7. Oprirea jocului la bursă. n ? Neîncredere guvernului a votat con­gregaţia comitatului Hajdú, făcând apel în aceasta direcţie către celelalte comitate, Polonyi redivinus. Se scrie, că fostul ministru de justiţie, aşa de ruşinos căzut, după convorbirea avută cu Wekerle, a ştiut să găsească o formulă, prin care se vor putea împăca diferitele nuanţe din par­tidul kossuthist. Face dealtmintrea senzaţie atitudinea poruncitoare a constituţionalilor, cari ame­ninţă să provoace ei criză de guvern, dacă 48-iştii stătuc pe lângă declaraţia în che­stia băncii. »Magyarország«, ziarul aces-t­ora, răspunde numai­decât, că nu se vor ăsa terorizaţi de 67-işti. Reformele agrare în România. — Din Bucureşti se anunţă, că comisiunea parla­mentară pentru reformele agrare se va întruni intre 20 şi 25 Oct. v. La Haga. — Sfârşit de conferenţă. — IF­­­n­e). Viaţa lumească—de se poate zice — a fost cu deosebire activă la Haga, în tim­pul celor patru luni în care au stat acolo, misiunile, şi mulţi trimişi au găsit acolo am­are pentru plictiseala care-i supăra. A trebuit chiar ca toţi aceşti diplo­maţi, jurisconsulţi şi generali să aibă, cu drept cuvânt, un stomac sdravăn, căci au luat parte la prânzuri gata să obosiască pe gustătorii cei mai de valoare . Nu nu­mai pe terenul dreptului s’au întrecut pu­terile ; fiecare dintr’însele a pretins că se distinge în arta culinară. S’au primit invi­taţii; ele au trebuit să fie întoarse. Micile state voiau să strângă la mora lor pe de­legaţii celor mari, ca să’şi poată arăta su­veranitatea — dar zvonul a mers, şi totul mă îndeamnă să-l cred întemeiat, că nu s’a fraternizat în totdeauna cordial în jurul lam­­uriilor, şi că în ceasul şampaniei, s’au schimbat epigrame curtenitoare şi spiri­tuale — dar totuşi aspre. Voiţi să ştiţi cam­ au fost cele două misiuni cari au pregătit cele mai frumoase serbări? Aţi numi bucuros uniunea ame­ricană şi Franţa, Anglia şi Rusia ? Ei bine, nu. Vă păcăliţi. Sultanul Turciei trimisese la Haga pe un anume Turkban-Paşa, care şi-a făcut o specialitate din a reprezenta Islamul în toate conferenţele internaţionale. Acest dealuri­, iar reposatul Rechus, cel mai mare geograf al timpurilor noastre, cercetând — călăuzit de De Gerando — Rătezatul şi văile fiiurilor, a fost răpit de vederile romantice ale ţinutului. Aşa este Ardealul nostru, plin de frumseţi încântătoare, dar dacă vom căuta prin întinsul lui opere de artă, vom rămâ­nea decepţionaţi, căci de aceste abia vom găsi câteva, foarte puţine. Nici muzee, cu colecţii bogate, nu avem. Singurul muzeu, dar muzeu provin­cial, care nu poate rivaliza cu muzeele din occidentul Europei, este cel al lui Bru­­ckenthal din Sibiiu, apoi câteva începuturi de colecţii, mai cu seamă de antichităţi, şi vre-o 3—4 biblioteci (Sibiiu, Cluj, Oşor­­heiu şi Alba-Iulia) mai de valoare. Atât ce avem. Chiar şi antichităţile romane, în care a fost bogată ţara noastră, au fost duse cele mai m­ulte­ din­ Ardeal şi azi fac podoaba muzeelor din ţările străine. Monumente arhitectonice găsim prin Ardeal, dar de valoare artistică puţine. Astfel este cetatea lui Huniade de la Hu­nedoara, cu impunătoarea sală a cavaleri­lor. Ea a fost plăzmuită de maeştri aduşi din sudul Franciei. Sunt apoi de marcat câteva biserici, între cari amintesc biserica cate­drală din Alba-Iulia cetate. Aceasta a fost restaurată în stil gotic de Huniade, iar turnul este plăsmuit in stil renaissance ita­lian, cu acoperiş lătăreţ. Mai avem bise­rica luterană săsească din Sibiiu, zidită în stil gotic, în care între altele se află de­asupra întrării în sanctuar, tabloul: Răs­tignirea lui Christos, făcut de pictorul sas Ioan de Râşnov (Johannes de Rosenaur, Turkhan-Paşa, al cărui trecut este mai mult complex, a însoţit mereu de un ca­fegiu negru, care are drept slujbă de a-l feri de «cafeaua rea». Dacă are o grijă cu totul particulară de zilele sale, apoi nu-şi îngrijeşte mai puţin interesele materiale, şi cum are în­totdeauna teama de a fi lipsit de venitele sale,­­ale bunurilor cul­tului a cărora pază îi e în­credinţată, cu titlul de ministru), aşteptă ca Abdul-Ha­­mid, suveranul său, se poate fi mulţumit de serviciile sale. Când reuşeşte să întâl­­nească un gazetar, îi cere, cu cel mai bine­voitor surâs, să spună bine despre împă­ratul otoman, acest monarch atât de uma­nitar şi care se dedă cu atâta devotament operilor de civilizaţie. In comisiunile conferenţei, avea în­totdeauna un cuvânt binevoitor pentru Pa­­dişah, ştiind bine că cuvântul acesta va fi consemnat în procesele-verbale, şi că Pa­­dişahul va pune să i se citească aceste documente, ca să vadă dacă i se pomenise numele. Cu toate acestea, Turcia n’a jucat un rol prea pompos la Haga. Atunci Turk­han-Paşa a avut o idee genială. A dat un bal, şi cum un bal turcesc e lucru curios, şi fiindcă s’a văzut puţină lume, toată di­plomaţia a alergat. Abdul-Hamid va fi mul­ţumit de şeful misiunei sale, care a trium­fat in dans. Cu toate acestea Turcia n’a eclipsat Brazilia. Aceasta este acea mare Republică Sud-Americană, al cărei prim reprezentant, d­e Ruy Barbosa, a vorbit atât de bogat ,care a organizat cele mai măreţe receptiuni. N’am putut afla cât a costat ceia din urmă, dar ceea ce e sigur, e că la ea s’au hotă­rât 8.000 lei pentru flori, că iluminatul a fost admirabil și că Sud-Americanii for­mară acolo o amestecătură bizară. Nea­murile sărace, Bolivia, Ecuatorul, Vene­zuela au fost poftite, și n’au greșit să lipsească. * Dacă nu s’a asigurat pacea vecinică, cel puţin s’a mâncat şi s’a jucat în onoa­rea împăciuirii neamurilor, iar popoarele au să plătească un sdravăn diurn, ca să se acopere toate aceste spese. Noi ne vom cunoaşte nota, când guvernul îşi va de­pune cererea de credite la cameră. Ea va fi foarte mică faţă de aceea a Germaniei sau a Americei, căci delegaţii noştrii au trăit aproape modest. Misiunile cele mai grele vor fi acele ale Republicelor sud­­americane, ale căror mandatari au fost si­liţi să lipsească cu soţii, copii şi servitori­ vreme de şase ori opt luni. Un diplomat a lăsat să înţeieg că cu 25 milioane s’ar putea plăti toate cheltuelile, cari se leagă de Conferenţă. Suma e frumuşică, mai cu seamă dacă se ia în samă folosul pe care l’au oferit toate aceste cheltuieli. E cu toate acestea o ţară care s’a arătat de o rară sgârcenie, şi aceasta este însăşi acela care ie primia pe celelalte — Olanda. Mi se spusese la început că nu primise pe misiuni, nici nu a îngăduit con­ferinţei sala camerei sale, decât cu părere de rău, şi fiindcă-i venea greu să se lip­sească de cinstea aceasta. De fapt, ea nu şi-a pus de fel silinţa ca să facă plăcută şederea pentru oaspeţi, ori ca să le uşu­reze lucrul. Ba s’ar crede chiar că directo­ra 1445. Mai sunt câteva biserici săseşti, între cari cu deosebire biserica Neagră din Braşov, apoi biserica catolică din piaţa Clu­jului şi dintre ale noastre biserica Sltului Nicolaie din Braşov (Şcheiu) şi catedrala Blajului. Zidiri monumentale private avem şi mai puţine, abia 3—4, sunt: casa fami­liei patriciane săseşti Pempflinger din Si­biiu, în care se află acum primăria oraşu­lui, apoi palatul lui Bruckenthal din Sibiiu şi palatul Bánffy din piaţa Clujului, în stil barock. Am amintit aproape tot, ce avem în acest gen. Dacă însă cutrierăm Ardealul, ne va cuprinde mirarea de câte ruine de cetăţi, de casteluri, şanţuri întărite, valuri şi alte fortificaţii vom da. In­săsime, cum ştim, şi bisericile erau încunjurate cu zi­duri, formând aşa numitele castele biseri­ceşti, iar în multe locuri găsim ziduite şi puse în stare de apărare chiar şi peşterile şi intrarea cheilor. Ce înseamnă aceasta? Răspunsul ne va scoate la iveală cauza, pentru care la noi nu s'au putut sălăşlui artele şi ştiinţele. Ruinele vechilor întăritori ne spun în graiul lor tăcut, că multe şi mari vijelii şi potopenii au trecut peste aceste plaiuri. Pe când pe la sfârşitul secolului al IX-lea năvălirile de popoare pentru partea cea mai mare a Europei occidentale au încetat, în Ar­deal şi ţările române megieşe ele au ţinut mai departe, până în timpurile mai nouă. Numai năvălitorii s’au schimbat. In locul Goţilor şi Hunilor ne-au năpădit Tătarii şi Turcii, apoi oştiri »creştine«, soldaţi de­ ai­rul Paştelor Regatului ar fi dat ordine speciale, ca factorul să nu sosiască nici­odată la vreme, şi ca diplomaţia să fie je­nată în lucrările sale. O regină tînără guvernează Olanda, ori mai bine domneşte acolo, dacă nu gu­vernează. Şi aceasta regină tînără a luat în căsătorie pe un prinţ. Acest prinţIovîf­­răş n’a avut nici chiar grija de a pregăti câteva vorbe în franţuzeşte ca să salute misiunile. Cât despre suverană, serbările pe cari le-a organizat ea s’au resumat doar într’un prânz la Amsterdam, la şaizeci şi ceva kilometri dela sediul conferinţei, şi care sa sfârşit la ora 1, când încep de obiceiu prânzurile oficiale. Ea are cu toate acestea un palat la Haga şi ar fi putut ocoli un aşa drum pentru nişte diplomaţi bătrâni, dar ea nu înţelegea de loc să se constrângă, şi cum locuia la castelul Loo, şi obicinuia să se culce de vreme, ea a trecut peste observaţiunile respectuoase ale protocolului său. Delegaţii sunt mulţumiţi de a fi sfâr­şit cu lucrările. Fiţi siguri că sunt destul de pătrunşi de zădărnicia sarcinei lor, dar fiţi tot atât de siguri că în toate Parla­mentele, miniştri afacerilor externe vor sărbători splendoarea operei împlinite. — Diplomaticus. (din „Revue Bleu“.) Trad. de M. generalilor austriaci şi adunături de hai­duci, năimiţi de unii principi ardeleni. Iar pe unde străbateau aceştia, pustiu şigolă­­tate rămânea în urma lor. In deosebi erau prădalnici haiducii (hajdú), despre cari con­timporanul Szamosközi (sect. XVII.) scrie, că trăiau numai din furat şi hoţii şi erau aplicaţi a comite ori­ce fărădelegi. Jeleri din Ungaria, fără patrie şi fără căpătâiu, haiducii »stăteau aşa departe de omenime, încât afară de figura de om, nu aflai ni­mic omenesc la ei« — scrie mai departe Szamosközi. Cetind aceste, ţi se pare că ai înaintea ochilor descrierea lui Iornan­­des despre Huni, atât de asămănători sunt la fire barbarii vechi cu cei mai noi. Năvălirile, războaiele neîntrerupte şi prădalnice au adus poporul ardelean la sapă de lemn. Lipsa şi sărăcia se­mţise, ca pecinginea, de oamenii uneori n’aveau ce mânca şi ce îmbrăca. S’ar părea, că aceasta e o fabulă sau exageraţie de ne­crezut, dar durere, e tristul adevăr. Date neîndoelnice îl verifică. Voiu cita aci un singur dat caracteristic pentru mizeria, ce domnea pe la sfârşitul secolului XVI-lea în Ardeal. In o consemnare de spese a bise­­ricei catolice din Cluj, din 29 Decemvrie 1599 este însemnată următoarea eroga­­ţiune a comunităţii bisericeşti: »Văzând (comunitatea) viaţa mizeră a mulţimei de oameni goi şi fără haine, a cumpărat pe sama lor un vig (bucată) de pănură cu 8 fl. şi iarăşi o jumătate de vig cu 3 fl. şi 90 de bani.«*) *) Citat în Jakab Elek, Kolozsvár tört. II, p. 857. Şi acele­aşi stări şi aceiaş mizerie dăi­nuia şi mai târziu, prin secolul al XVII. Nestabfilitatea şi nesiguranţa era perpetuă şi frica să înrădăcinase atât de mult la popor, încât şi mai târziu,în vremuri mai pacinice, oamenii se gătiau a se refugia prin codri şi peşteri, îndată­ ce aburea vre-o veste despre năvălitori. Iată un esemplu în privinţa aceasta : Când împăratul Iosif II în alianţă cu ţarina Rusiei, Gaterina II, avea răsboiu cu Turcii, prin Ardeal să lăţi ştirea, că Turcii vor să năvălească la noi din Muntenia. Ardelenii să îngroziră şi între alţii Săcuii de pe valea Homorodului îşi aleseră ca adăpost peştera cea mare dela Almaş (Ho­­morod). In ea voiau să se scutească sate întregi de urgia păgânilor. De astă-dată n’a fost lipsă de fugă, căci cu Turcii s’a pus pace, dar cazul e caracteristic, ară­­tându-ne, că chiar şi acum un secol şi ceva, bieţii oameni se gândeau a-şi părăsi casele şi avutul, ca să scape abia cu viaţa. Intre astfel de împrejurări vitrege, este natural, că în cultivarea artelor şi ştiinţelor Ardealul a rămas îndărăpt şi abia în timpul mai nou, cu deosebire de la 1848 încoace, am făcut începuturile pe aceste terene. Natura ne-a dăruit cu frumseţi ad­mirabile, dar soartea ne a luat posibilita­tea de-a putea copia aceste frumseţi în forme artistice şi a crea astfel monumente şi opere de artă de valoare. Silvestru Moldovan. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 227.—1907. In chestia şcoalelor noastre. Articolii apăruţi sub titlul «Soartea şcoalelor în secolul XX», în N­rii recenţi ai ziarului nostru au dat prilej unei părţi a presei noastre să se ocupe din nou cu chestia ardentă a existenţei şcoalelor noastre poporale în faţa proiectului Ap­­ponyi. După «Unirea» din Blaj urmează acum «Telegraful Român» din Sibiu, care în legătură cu articolii publicaţi în ziarul nostru, pe cari i-a reprodus in întregime, face următoarele propuneri concrete : «Fiind lucrul principal la susţinerea şcoalelor noastre confesionale procurarea mijloacelor necesare, din cari va trebui să fie acoperită plata urcată a învăţătorilor, credem că ar fi consult, ca fără amânare protopopii să se întrunească toţi la epis­­copiii şi cu Arhiereii împreună să se con­sulte asupra procurării acelor mijloace. «La tot cazul, comunele bisericeşti, cari sunt in stare să aducă nouăle jerte cerute, vor trebui să jertfească din al lor, şi să’şi păstreze şcoalele; iar pentru cele­lalte vor trebui să jertfească cei ce pot, lă­­sându-se cel puţin in parte cruţat popo­rul. In privinţa aceasta s’ar putea decreta deci următoarele: «Din fondurile existente ale diecese­­lor să se fee anumite procente, şi tot aşa şi din fondurile bisericeşti, în s­opul de a se înfiinţa un fond special pentru susţine­rea şcoalelor confesionale. Mai departe să se angajeze toţi dignitarii, toţi funcţiona­rii bisericeşti. Arhierei, protopopi, preoţi şi învăţători, să contribue anual cu anu­mite procente (t­oate 30/6) din salarele lor la acest fond. Să se facă apoi apel la pro­prietarii noştri mai de frunte, cum şi la advocaţi şi alţi inteligenţi, ca şi ei să dee la fond anumite (2— 3] procente din veni­tele lor anuale. In urmă să se apeleze şi la băncile româneşti, cari asemenea se sus­ţin de la popor, ca şi ele să­ contribue cu ceva, barem cu un procent din profitul lor în scopul susţinerii şcoalelor, iar restul a­­pei, care rămâne neacoperit, să se arunce pe popor. «Afară de aceasta, preoţii vor avea să mai aducă şi jertfa aceea, care însă e o datorinţă sfântă, că vor catehisa regu­lat şcolarii, de două ori în săptămână, in­­struându-i şi în cântările bisericeşti, iar protopopii vor avea să visiteze cel puţin de două ori în an şcoalele toate din paro­hiile aparţinătoare tractului lor, îngrijin­­du-se de grabnica delăturare a acelor scă­deri, din a căror cauză inspectorii regeşti ar putea excepţiona vre­una ori alta dintre şcoalele confesionale...». Cronica din afară. Desminţiri din Serbia. Din Belgrad se anunţă că ştirea dată de unele ziare străine, după care s-ar fi arestat un număr oare­care de ofiţeri sârbi pentru crima de înaltă trădare, este lipsită de temei şi este răs­pândită în scopul de a compromite starea normală a Serbiei. Intru cât priveşte ares­tarea ofiţerilor Stoainovici şi Habisihi, ea a fost provocată de abuzurile comise de aceşti ofiţeri în serviciul lor. De asemenea se desminte ştirea, după care un complot ar fi fost descoperit contra regelui sau a prinţului moştenitor al Serbiei. Toate a­­ceste ştiri sunt adevărate născociri. Iswowski despre politica externă a Rusiei. D­l Iswolski ministrul afacerilor străine al Rus­ei, a declarat unui redactor al zia­rului »Le Matin«, că Rusia are nevoie de liniște, iar nu de aventuri pentru a urma o politică pacinică. In întrevederea ce mi­nistrul Rusiei a avut-o cu diferiţii oameni de stat, el a exprimat aceleaşi vederi şi aceeaşi dorinţă a Rusiei de a urma o po­litică de prietenie de bună vecinătate, în scopul de a da popoarelor mulţumire şi putere de a prospera. Luptă între soldaţi turci şi muntenegreni. Din Cetinge se anunţă că între soldaţii turci din garnizoana Tussi, care voiau să împedece pe muntenegrenii din Zatripca să treacă fruntaria, şi între săteni a is­­bucnit o ceartă urmată de focuri de puşcă. Trei turci au fost ucişi. Soldaţii turci au deschis focul contra satului şi o nouă luptă s’a încins, în urma căreia sunt mai mulţi morţi. Guvernul a trimes la faţa lo­cului un general pentru a cere guvernului turcesc să restabilească ordinea. Răspunsul Serbiei la nota puterilor. Gu­vernul sârbesc a remis reprezentanţilor Austro-Ungariei şi Rusiei răspunsul său la nota puterilor înțelese în chestiunea macedoneană. Ministrul de finanțe Paciu a plecat la Viena.

Next