Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)
1907-10-14 / nr. 227
Pagina 2, sată de-acum în Croaţia ca şi în Ungaria. 2. Două linii ferate deschise esportului. 3. Pe urma nouelor impozite de consumaţie, se vor putea instala fabrici de spirt şi bere, la proprietăţile mari. 4. Opreşte industria ambulantă a agenturilor austriace, cari făceau comerciu cu produsele proprietăţilor. 5. Prin măsuri aspre contra falsificării de vin încătuşa concurenţa italiană. Asigură desfacerea vinului de Tokay în Austria. 6. Măsuri în contra falsificării produselor economice. 7. Oprirea jocului la bursă. n ? Neîncredere guvernului a votat congregaţia comitatului Hajdú, făcând apel în aceasta direcţie către celelalte comitate, Polonyi redivinus. Se scrie, că fostul ministru de justiţie, aşa de ruşinos căzut, după convorbirea avută cu Wekerle, a ştiut să găsească o formulă, prin care se vor putea împăca diferitele nuanţe din partidul kossuthist. Face dealtmintrea senzaţie atitudinea poruncitoare a constituţionalilor, cari ameninţă să provoace ei criză de guvern, dacă 48-iştii stătuc pe lângă declaraţia în chestia băncii. »Magyarország«, ziarul aces-tora, răspunde numaidecât, că nu se vor ăsa terorizaţi de 67-işti. Reformele agrare în România. — Din Bucureşti se anunţă, că comisiunea parlamentară pentru reformele agrare se va întruni intre 20 şi 25 Oct. v. La Haga. — Sfârşit de conferenţă. — IFne). Viaţa lumească—de se poate zice — a fost cu deosebire activă la Haga, în timpul celor patru luni în care au stat acolo, misiunile, şi mulţi trimişi au găsit acolo amare pentru plictiseala care-i supăra. A trebuit chiar ca toţi aceşti diplomaţi, jurisconsulţi şi generali să aibă, cu drept cuvânt, un stomac sdravăn, căci au luat parte la prânzuri gata să obosiască pe gustătorii cei mai de valoare . Nu numai pe terenul dreptului s’au întrecut puterile ; fiecare dintr’însele a pretins că se distinge în arta culinară. S’au primit invitaţii; ele au trebuit să fie întoarse. Micile state voiau să strângă la mora lor pe delegaţii celor mari, ca să’şi poată arăta suveranitatea — dar zvonul a mers, şi totul mă îndeamnă să-l cred întemeiat, că nu s’a fraternizat în totdeauna cordial în jurul lamuriilor, şi că în ceasul şampaniei, s’au schimbat epigrame curtenitoare şi spirituale — dar totuşi aspre. Voiţi să ştiţi cam au fost cele două misiuni cari au pregătit cele mai frumoase serbări? Aţi numi bucuros uniunea americană şi Franţa, Anglia şi Rusia ? Ei bine, nu. Vă păcăliţi. Sultanul Turciei trimisese la Haga pe un anume Turkban-Paşa, care şi-a făcut o specialitate din a reprezenta Islamul în toate conferenţele internaţionale. Acest dealuri, iar reposatul Rechus, cel mai mare geograf al timpurilor noastre, cercetând — călăuzit de De Gerando — Rătezatul şi văile fiiurilor, a fost răpit de vederile romantice ale ţinutului. Aşa este Ardealul nostru, plin de frumseţi încântătoare, dar dacă vom căuta prin întinsul lui opere de artă, vom rămânea decepţionaţi, căci de aceste abia vom găsi câteva, foarte puţine. Nici muzee, cu colecţii bogate, nu avem. Singurul muzeu, dar muzeu provincial, care nu poate rivaliza cu muzeele din occidentul Europei, este cel al lui Bruckenthal din Sibiiu, apoi câteva începuturi de colecţii, mai cu seamă de antichităţi, şi vre-o 3—4 biblioteci (Sibiiu, Cluj, Oşorheiu şi Alba-Iulia) mai de valoare. Atât ce avem. Chiar şi antichităţile romane, în care a fost bogată ţara noastră, au fost duse cele mai multe din Ardeal şi azi fac podoaba muzeelor din ţările străine. Monumente arhitectonice găsim prin Ardeal, dar de valoare artistică puţine. Astfel este cetatea lui Huniade de la Hunedoara, cu impunătoarea sală a cavalerilor. Ea a fost plăzmuită de maeştri aduşi din sudul Franciei. Sunt apoi de marcat câteva biserici, între cari amintesc biserica catedrală din Alba-Iulia cetate. Aceasta a fost restaurată în stil gotic de Huniade, iar turnul este plăsmuit in stil renaissance italian, cu acoperiş lătăreţ. Mai avem biserica luterană săsească din Sibiiu, zidită în stil gotic, în care între altele se află deasupra întrării în sanctuar, tabloul: Răstignirea lui Christos, făcut de pictorul sas Ioan de Râşnov (Johannes de Rosenaur, Turkhan-Paşa, al cărui trecut este mai mult complex, a însoţit mereu de un cafegiu negru, care are drept slujbă de a-l feri de «cafeaua rea». Dacă are o grijă cu totul particulară de zilele sale, apoi nu-şi îngrijeşte mai puţin interesele materiale, şi cum are întotdeauna teama de a fi lipsit de venitele sale,ale bunurilor cultului a cărora pază îi e încredinţată, cu titlul de ministru), aşteptă ca Abdul-Hamid, suveranul său, se poate fi mulţumit de serviciile sale. Când reuşeşte să întâlnească un gazetar, îi cere, cu cel mai binevoitor surâs, să spună bine despre împăratul otoman, acest monarch atât de umanitar şi care se dedă cu atâta devotament operilor de civilizaţie. In comisiunile conferenţei, avea întotdeauna un cuvânt binevoitor pentru Padişah, ştiind bine că cuvântul acesta va fi consemnat în procesele-verbale, şi că Padişahul va pune să i se citească aceste documente, ca să vadă dacă i se pomenise numele. Cu toate acestea, Turcia n’a jucat un rol prea pompos la Haga. Atunci Turkhan-Paşa a avut o idee genială. A dat un bal, şi cum un bal turcesc e lucru curios, şi fiindcă s’a văzut puţină lume, toată diplomaţia a alergat. Abdul-Hamid va fi mulţumit de şeful misiunei sale, care a triumfat in dans. Cu toate acestea Turcia n’a eclipsat Brazilia. Aceasta este acea mare Republică Sud-Americană, al cărei prim reprezentant, de Ruy Barbosa, a vorbit atât de bogat ,care a organizat cele mai măreţe receptiuni. N’am putut afla cât a costat ceia din urmă, dar ceea ce e sigur, e că la ea s’au hotărât 8.000 lei pentru flori, că iluminatul a fost admirabil și că Sud-Americanii formară acolo o amestecătură bizară. Neamurile sărace, Bolivia, Ecuatorul, Venezuela au fost poftite, și n’au greșit să lipsească. * Dacă nu s’a asigurat pacea vecinică, cel puţin s’a mâncat şi s’a jucat în onoarea împăciuirii neamurilor, iar popoarele au să plătească un sdravăn diurn, ca să se acopere toate aceste spese. Noi ne vom cunoaşte nota, când guvernul îşi va depune cererea de credite la cameră. Ea va fi foarte mică faţă de aceea a Germaniei sau a Americei, căci delegaţii noştrii au trăit aproape modest. Misiunile cele mai grele vor fi acele ale Republicelor sudamericane, ale căror mandatari au fost siliţi să lipsească cu soţii, copii şi servitori vreme de şase ori opt luni. Un diplomat a lăsat să înţeieg că cu 25 milioane s’ar putea plăti toate cheltuelile, cari se leagă de Conferenţă. Suma e frumuşică, mai cu seamă dacă se ia în samă folosul pe care l’au oferit toate aceste cheltuieli. E cu toate acestea o ţară care s’a arătat de o rară sgârcenie, şi aceasta este însăşi acela care ie primia pe celelalte — Olanda. Mi se spusese la început că nu primise pe misiuni, nici nu a îngăduit conferinţei sala camerei sale, decât cu părere de rău, şi fiindcă-i venea greu să se lipsească de cinstea aceasta. De fapt, ea nu şi-a pus de fel silinţa ca să facă plăcută şederea pentru oaspeţi, ori ca să le uşureze lucrul. Ba s’ar crede chiar că directora 1445. Mai sunt câteva biserici săseşti, între cari cu deosebire biserica Neagră din Braşov, apoi biserica catolică din piaţa Clujului şi dintre ale noastre biserica Sltului Nicolaie din Braşov (Şcheiu) şi catedrala Blajului. Zidiri monumentale private avem şi mai puţine, abia 3—4, sunt: casa familiei patriciane săseşti Pempflinger din Sibiiu, în care se află acum primăria oraşului, apoi palatul lui Bruckenthal din Sibiiu şi palatul Bánffy din piaţa Clujului, în stil barock. Am amintit aproape tot, ce avem în acest gen. Dacă însă cutrierăm Ardealul, ne va cuprinde mirarea de câte ruine de cetăţi, de casteluri, şanţuri întărite, valuri şi alte fortificaţii vom da. Insăsime, cum ştim, şi bisericile erau încunjurate cu ziduri, formând aşa numitele castele bisericeşti, iar în multe locuri găsim ziduite şi puse în stare de apărare chiar şi peşterile şi intrarea cheilor. Ce înseamnă aceasta? Răspunsul ne va scoate la iveală cauza, pentru care la noi nu s'au putut sălăşlui artele şi ştiinţele. Ruinele vechilor întăritori ne spun în graiul lor tăcut, că multe şi mari vijelii şi potopenii au trecut peste aceste plaiuri. Pe când pe la sfârşitul secolului al IX-lea năvălirile de popoare pentru partea cea mai mare a Europei occidentale au încetat, în Ardeal şi ţările române megieşe ele au ţinut mai departe, până în timpurile mai nouă. Numai năvălitorii s’au schimbat. In locul Goţilor şi Hunilor ne-au năpădit Tătarii şi Turcii, apoi oştiri »creştine«, soldaţi de airul Paştelor Regatului ar fi dat ordine speciale, ca factorul să nu sosiască niciodată la vreme, şi ca diplomaţia să fie jenată în lucrările sale. O regină tînără guvernează Olanda, ori mai bine domneşte acolo, dacă nu guvernează. Şi aceasta regină tînără a luat în căsătorie pe un prinţ. Acest prinţIovîfrăş n’a avut nici chiar grija de a pregăti câteva vorbe în franţuzeşte ca să salute misiunile. Cât despre suverană, serbările pe cari le-a organizat ea s’au resumat doar într’un prânz la Amsterdam, la şaizeci şi ceva kilometri dela sediul conferinţei, şi care sa sfârşit la ora 1, când încep de obiceiu prânzurile oficiale. Ea are cu toate acestea un palat la Haga şi ar fi putut ocoli un aşa drum pentru nişte diplomaţi bătrâni, dar ea nu înţelegea de loc să se constrângă, şi cum locuia la castelul Loo, şi obicinuia să se culce de vreme, ea a trecut peste observaţiunile respectuoase ale protocolului său. Delegaţii sunt mulţumiţi de a fi sfârşit cu lucrările. Fiţi siguri că sunt destul de pătrunşi de zădărnicia sarcinei lor, dar fiţi tot atât de siguri că în toate Parlamentele, miniştri afacerilor externe vor sărbători splendoarea operei împlinite. — Diplomaticus. (din „Revue Bleu“.) Trad. de M. generalilor austriaci şi adunături de haiduci, năimiţi de unii principi ardeleni. Iar pe unde străbateau aceştia, pustiu şigolătate rămânea în urma lor. In deosebi erau prădalnici haiducii (hajdú), despre cari contimporanul Szamosközi (sect. XVII.) scrie, că trăiau numai din furat şi hoţii şi erau aplicaţi a comite orice fărădelegi. Jeleri din Ungaria, fără patrie şi fără căpătâiu, haiducii »stăteau aşa departe de omenime, încât afară de figura de om, nu aflai nimic omenesc la ei« — scrie mai departe Szamosközi. Cetind aceste, ţi se pare că ai înaintea ochilor descrierea lui Iornandes despre Huni, atât de asămănători sunt la fire barbarii vechi cu cei mai noi. Năvălirile, războaiele neîntrerupte şi prădalnice au adus poporul ardelean la sapă de lemn. Lipsa şi sărăcia semţise, ca pecinginea, de oamenii uneori n’aveau ce mânca şi ce îmbrăca. S’ar părea, că aceasta e o fabulă sau exageraţie de necrezut, dar durere, e tristul adevăr. Date neîndoelnice îl verifică. Voiu cita aci un singur dat caracteristic pentru mizeria, ce domnea pe la sfârşitul secolului XVI-lea în Ardeal. In o consemnare de spese a bisericei catolice din Cluj, din 29 Decemvrie 1599 este însemnată următoarea erogaţiune a comunităţii bisericeşti: »Văzând (comunitatea) viaţa mizeră a mulţimei de oameni goi şi fără haine, a cumpărat pe sama lor un vig (bucată) de pănură cu 8 fl. şi iarăşi o jumătate de vig cu 3 fl. şi 90 de bani.«*) *) Citat în Jakab Elek, Kolozsvár tört. II, p. 857. Şi aceleaşi stări şi aceiaş mizerie dăinuia şi mai târziu, prin secolul al XVII. Nestabfilitatea şi nesiguranţa era perpetuă şi frica să înrădăcinase atât de mult la popor, încât şi mai târziu,în vremuri mai pacinice, oamenii se gătiau a se refugia prin codri şi peşteri, îndată ce aburea vre-o veste despre năvălitori. Iată un esemplu în privinţa aceasta : Când împăratul Iosif II în alianţă cu ţarina Rusiei, Gaterina II, avea răsboiu cu Turcii, prin Ardeal să lăţi ştirea, că Turcii vor să năvălească la noi din Muntenia. Ardelenii să îngroziră şi între alţii Săcuii de pe valea Homorodului îşi aleseră ca adăpost peştera cea mare dela Almaş (Homorod). In ea voiau să se scutească sate întregi de urgia păgânilor. De astă-dată n’a fost lipsă de fugă, căci cu Turcii s’a pus pace, dar cazul e caracteristic, arătându-ne, că chiar şi acum un secol şi ceva, bieţii oameni se gândeau a-şi părăsi casele şi avutul, ca să scape abia cu viaţa. Intre astfel de împrejurări vitrege, este natural, că în cultivarea artelor şi ştiinţelor Ardealul a rămas îndărăpt şi abia în timpul mai nou, cu deosebire de la 1848 încoace, am făcut începuturile pe aceste terene. Natura ne-a dăruit cu frumseţi admirabile, dar soartea ne a luat posibilitatea de-a putea copia aceste frumseţi în forme artistice şi a crea astfel monumente şi opere de artă de valoare. Silvestru Moldovan. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 227.—1907. In chestia şcoalelor noastre. Articolii apăruţi sub titlul «Soartea şcoalelor în secolul XX», în Nrii recenţi ai ziarului nostru au dat prilej unei părţi a presei noastre să se ocupe din nou cu chestia ardentă a existenţei şcoalelor noastre poporale în faţa proiectului Apponyi. După «Unirea» din Blaj urmează acum «Telegraful Român» din Sibiu, care în legătură cu articolii publicaţi în ziarul nostru, pe cari i-a reprodus in întregime, face următoarele propuneri concrete : «Fiind lucrul principal la susţinerea şcoalelor noastre confesionale procurarea mijloacelor necesare, din cari va trebui să fie acoperită plata urcată a învăţătorilor, credem că ar fi consult, ca fără amânare protopopii să se întrunească toţi la episcopiii şi cu Arhiereii împreună să se consulte asupra procurării acelor mijloace. «La tot cazul, comunele bisericeşti, cari sunt in stare să aducă nouăle jerte cerute, vor trebui să jertfească din al lor, şi să’şi păstreze şcoalele; iar pentru celelalte vor trebui să jertfească cei ce pot, lăsându-se cel puţin in parte cruţat poporul. In privinţa aceasta s’ar putea decreta deci următoarele: «Din fondurile existente ale dieceselor să se fee anumite procente, şi tot aşa şi din fondurile bisericeşti, în sopul de a se înfiinţa un fond special pentru susţinerea şcoalelor confesionale. Mai departe să se angajeze toţi dignitarii, toţi funcţionarii bisericeşti. Arhierei, protopopi, preoţi şi învăţători, să contribue anual cu anumite procente (toate 30/6) din salarele lor la acest fond. Să se facă apoi apel la proprietarii noştri mai de frunte, cum şi la advocaţi şi alţi inteligenţi, ca şi ei să dee la fond anumite (2— 3] procente din venitele lor anuale. In urmă să se apeleze şi la băncile româneşti, cari asemenea se susţin de la popor, ca şi ele să contribue cu ceva, barem cu un procent din profitul lor în scopul susţinerii şcoalelor, iar restul apei, care rămâne neacoperit, să se arunce pe popor. «Afară de aceasta, preoţii vor avea să mai aducă şi jertfa aceea, care însă e o datorinţă sfântă, că vor catehisa regulat şcolarii, de două ori în săptămână, instruându-i şi în cântările bisericeşti, iar protopopii vor avea să visiteze cel puţin de două ori în an şcoalele toate din parohiile aparţinătoare tractului lor, îngrijindu-se de grabnica delăturare a acelor scăderi, din a căror cauză inspectorii regeşti ar putea excepţiona vreuna ori alta dintre şcoalele confesionale...». Cronica din afară. Desminţiri din Serbia. Din Belgrad se anunţă că ştirea dată de unele ziare străine, după care s-ar fi arestat un număr oarecare de ofiţeri sârbi pentru crima de înaltă trădare, este lipsită de temei şi este răspândită în scopul de a compromite starea normală a Serbiei. Intru cât priveşte arestarea ofiţerilor Stoainovici şi Habisihi, ea a fost provocată de abuzurile comise de aceşti ofiţeri în serviciul lor. De asemenea se desminte ştirea, după care un complot ar fi fost descoperit contra regelui sau a prinţului moştenitor al Serbiei. Toate aceste ştiri sunt adevărate născociri. Iswowski despre politica externă a Rusiei. Dl Iswolski ministrul afacerilor străine al Rusei, a declarat unui redactor al ziarului »Le Matin«, că Rusia are nevoie de liniște, iar nu de aventuri pentru a urma o politică pacinică. In întrevederea ce ministrul Rusiei a avut-o cu diferiţii oameni de stat, el a exprimat aceleaşi vederi şi aceeaşi dorinţă a Rusiei de a urma o politică de prietenie de bună vecinătate, în scopul de a da popoarelor mulţumire şi putere de a prospera. Luptă între soldaţi turci şi muntenegreni. Din Cetinge se anunţă că între soldaţii turci din garnizoana Tussi, care voiau să împedece pe muntenegrenii din Zatripca să treacă fruntaria, şi între săteni a isbucnit o ceartă urmată de focuri de puşcă. Trei turci au fost ucişi. Soldaţii turci au deschis focul contra satului şi o nouă luptă s’a încins, în urma căreia sunt mai mulţi morţi. Guvernul a trimes la faţa locului un general pentru a cere guvernului turcesc să restabilească ordinea. Răspunsul Serbiei la nota puterilor. Guvernul sârbesc a remis reprezentanţilor Austro-Ungariei şi Rusiei răspunsul său la nota puterilor înțelese în chestiunea macedoneană. Ministrul de finanțe Paciu a plecat la Viena.