Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)

1907-10-14 / nr. 227

Pactul economic şi Dr. Lueger. Eri s’a început în camera depu­taţilor din Viena discuţiunea asupra pactului economic. După prima cetire­­ a proiectelor de lege relative la pact,­ a luat cuvântul deputatul Dr. Ch­iari,­ preşedintele uniunei partidelor naţio­nale germane, după care a vorbit con­ducătorul creştinilor­ sociali Dr. Lue­ger. Acesta a accentuat cunoscutele sale puncte de vedere într’un discurs pipărat, îndreptat şi de astădată în contra politicianilor iudeo-maghiari — cum îi numeşte — sbiciuind în felul său purtarea lor despotică faţă cu na­ţionalităţile nemaghiare şi „politica lor de extorcare“ ce afirmă, că o urmăresc, faţă cu Austria. Lăsăm să urmeze după ştirile primite azi, cuprinsul ace­stui discurs remarcabil, care exprimă vederile conducătorului celui mai pu­ternic partid din „Reichsrath“. Dr. Lueger, zice, că creştinii­ so­­ciali s’au sfătuit asupra proiectelor pactului pentru a lua o deciziune, dacă să voteze pro ori contra lor. Nu se poate nega, că proiectele con­ţin multe în favorul Austriei, dar sunt şi multe puncte îngrijitoare în ele, despre cari e de lipsă să se dea lămuriri. De aceea partidul poate lua o hotărâre definitivă numai după ce va primi aceste lămuriri şi după ce proiectele se vor desbate în comi­­siune. Susţine, că discursurile mini­ştrilor ungari Wekerle şi Kossuth se contrazic în parte cu discursurile mi­niştrilor austriaci. „Avem un drept a şti, cari miniştri au vorbit adevărul“. „Un alt moment îngrijitor“ — adauge Lueger —„este, că politicianii maghiari, sau mai corect zis, judeo­­maghiari persistă în vechea lor poli­tică de extorcare. Ii cunoaştem din atitudinea lor faţă cu naţionalităţile nemaghiare, pe cari le tractează în­tr’un mod de necrezut căci li­ se face HOILETINUL »GA­. TRANS.« cu neputinţă până şi exercitarea man­datelor lor de deputat, şi încă cu forţa. Dar îi cunoaştem pe aceşti po­­liticiani şi din modul cum au dobân­dit sancţiunea prealabilă pentru­ ga­­ranţele constituţiunei. Aceste garanţe stau în legătură strânsă cu pactul şi se pare, că sunt preţul ce se plă­teşte Ungariei pentru încuviinţarea pactului. Austriacilor nu le poate fi indiferent, ca regele apostolic din graţia lui Dumnezeu să devină un rege din graţia lui Kossuth. Dacă vom privi mai deaproape garanţele consti­tuţiei,­­ajungem la convingerea, că regele Ungariei va fi şi de aci încolo pompos îmbrăcat, dar i­ se ia miezul original al unui rege şi se transmite asupra miniştrilor actuali ai coaliţiei“. „Pentru a lua poziţie faţă cu pac­tul vrem să avem mai nainte şi lă­muriri liniştitoare despre aceea, că în chestiunile militare nu se vor face nouă concesiuni Maghiarilor. Avem lipsă de-o armată austro-ungară, nu însă de-o armată kossuthistă, pentru care nu voim să aducem nici o jertfă“. „Mai departe cerem o lămurire li­niştitoare despre aceea, ca posturile cele mai însemnate diplomatice de ambasadori şi conzuli să nu fie ocu­pate tot numai de Maghiari“. Lueger critică apoi pe contele Pallavicini, care a fost ambasador austro-ungar în Bucureşti şi acum e ambasador in Constantinopol zicând, că e un m­a­­ghiaron. Spune, că cu Pallavicini a făcut o esperienţă curioasă când a fost în Bucureşti, unde s’a dus să se pună în legătură cu politicianii români. S’au pus toate în lucrare ca să fie reţinut de a merge în România, dar totuşi s’a dus, fiindcă stă cu simpa­tiile sale pe partea Românilor. In Bu­cureşti a vorbit şi cu contele Palla­vicini, care i-a zis : „Şti că se putea întâmpla cea mai mare nenorocire, o baiă de sânge“. L’am întrebat: „Cine să fi provocat vărsarea de sânge?“ Pallavicini îmi răspunse: „puternica colonie maghiară, ce se află în Bucu­reşti“. — „Dar“, ziseiu eu, „Excelenţă, cum puteţi vorbi aşa ceva? Maghiari sunt puţini în Bucureşti, Jidani unguri sunt, dar aceştia, puteţi fi sigur, nu-şi varsă sângele, ci fug mai departe unde sunt la adăpost de ori­ce văr­sare de sânge.“ Acest diplomat nu vede decât Maghiari nu cunoaşte decât in­terese maghiare şi vă spun că în peninsula balcanică e de lipsă a cu­noaşte bine interesele popoarelor de acolo şi mai ales a popoarelor slave şi a câştiga aceste popoare cât mai mult pentru Austria. Mai zice că creştinii sociali cer să se reguleze şi raportul Bosniei şi Herţegovinei cu Austria, căci nu vor admite să devină provincii ale Un­gariei. „In chestiunea băncii“, exclamă Lueger, „nu ne temem de amenin­ţările domnilor Maghiari. Să poftească să încerce a le executa ; sunt convins că vor sfârşi-o curând“. „Ungurii mai ameninţă, că pac­tul de faţă „va fi ultimul preţ“. Poate fi, vom vedea apoi cum se va des­făşura lucrul. Ungurii să nu vorbească însă multe, căci altfel e cu putinţă sa nu capete nici pe acest ultim pact şi că, deşi sub auspicii nefavorabile, vom începe eventual deja acuma lupta cu ei.“ „Mi­ se impută că aş fi zis să ne despărţim de Ungaria şi că aş fi stri­gat „Les von Ungarn“. Aceasta n’am zis’o nici­odată ; am strigat totdeauna numai: să ne despărţim de acea­sta clică trădătoare judeo-maghiară. (Ville aplause) şi voiu striga şi de aci încolo. De Ungaria nu ne vom despărţi, nu vom lăsa să ni se în­chidă poarta spre Orient, dacă însă iudeo-maghiarii voiesc luptă, atunci suntem gata...“. De prin Ardeal. Fruraseti naturale şi creaţiuni de artă. * * * Care dintre noi n’a fost stăpânit uneori de dorul de călătorie? Cine nu s’a simţit cuprins câte-odată de nostalgia de­părtărilor, ce ne-o deşteaptă în suflet za­rea munţilor perduţi în ceaţă sau tala­zurile mărei nesfârşite şi fără astâmpăr ?... Ce n’am da uneori, ca să putem trece peste ţări şi mări, pe căi depărtate, necu­noscute? Să străbatem ţara granzilor şi obosiţi de drum, să ne odihnim la umbra palmierilor din­­grădina Spaniei« la Ori­­huela, sau rătăcind pe malurile Guadal­­quivirului, să admirăm Sevilla, despre care locuitorii ei zic cu mândrie: Quien no ha visto a Sevilla, No ha visto maravilla.*) Sau nu ne sboară câte­odată sufletul pe aripi nevăzute în mândra italie, unde sub bolta azură a ceriului ţinuturile par a fi asemenea unor grădini fermecătoare, iar graiul omenesc este un cântec dulce, ar­­monidi?? Şi cine n’ar dori să vază minu­nile orientale, Cornul-de-aur, pagodele in­diei, ori fiordurile nordului, liniştite şi pline de tăcere sau apoi misterurile Afri­­cei, cu pustiurile aninoase, pe cari le stră­bat în sbor pasările călătoare, cum cântă Alexandri : Fericite călătoare! sburând iute pe sub ceriuri, Au văzut în răpegiune ale Africei misteruri, Lacul Ciad şi munţii Lunii cu Pustiiu ’ngrozitor, Nilul alb, cărui să ’nchinăm­ cumplit, negru popor... Dar să stringem aripele dorului... Să lăsăm pe globe-trotterii a străbate căile depărtărilor nemăsurate, iar noi să ne mărginim paşii de călători la plaiurile unui mic colţ al lumii, nouă atât de drag, la plaiurile Ardealului. Am călcat şi eu câteva cărări de-ale străinătăţii, dar ori unde m’am aflat departe de Ardeal, sufletul meu să dorea la sânul lui. Căci, negreşit în lu­mea largă sunt multe frumseţi de văzut, multe minuni de admirat, dar de aceste găsim şi în hotarele Ardealului. Natura a grămădit multe frumseţi naturale pe pă­mântul nostru. Numai cât noi Ardelenii trecem adeseori f nepăsători pe lângă ele, le băgăm în samă puţin. Pe noi nu ne uimeşte cutare privelişte fără păreche, pe când străinii, cari trec prin Ardeal, sunt încântaţi la tot pasul, de cele ce le văd ochii. Moţul de la poalele Detunatei îşi paşte liniştit caprele şi să miră văzând, că vin să admire stâncile lui străini din ţări depărtate, Nemţi şi Englezi. Ba în naivitatea lui socotea că aceştia nu sunt în toată firea, de fac ei atâta amar de cale, pentru ca să-i cerceteze munţii şi stâncile lui. El nu ştie că o stâncă de felul Detunatei nu se găseşte în­­Europa conti­nentală şi trebue să alergăm până în Scoţia, la peştera lui Fingal, ca să dăm de stâlpi de bazalt, cari au asămânare cu stâlpii Detunatei noastre ! Frumseţa ţării Ardealului a stârnit în mine dorul de-a călători. Când privesc în depărtare conturile munţilor noştri îmi pare, că ei mă cheamă să le urc coastele, să trec pe marginea prăpastiilor, să stră­bat în o altă lume, în lumea­ ciutelor de munte şi vulturilor carpatini. Sau când privesc de pe o culme şoseaua, ce şer­­pueşte albă prin verdeaţa câmpiei şi apoi la o cotitură să perde din vedere, un dor, un tainic dor mă cuprinde, dorul de a pleca prin ţară, ori în care parte, căci pre­­tutinea dai de frumseţi şi rarităţi naturale, de care rămâi satisfăcut şi mulţumit. Dorul de călătorie... Acest dor mi-a dat adeseori în mână toiagul de călător, de care însoţit am cercetat cele mai a muite ţinuturi ale Ardealului. Cu el în mână am urcat coastele Tâmpei dela Braşov şi de pe culmea ei m’am desfătat în frumseţile Ţărei-Bârsei şi a coroanei de munţi, ce o înconjoară. Am fost în căscioara din creş­tetul cetăţii Cohalmului şi am admirat zi­durile, ce au alcătuit aceasta cetate şi cari să par a fi crescute din stâncă, atât de mult, le-a negrit şi mucegăit trecutul vre­­milor. Am urcat Dealul Devei, admirând puternicele ruine, ce-i încunună creştetul, ca o coroană veche şi părăsită. Am fost pe muntele cel mai înalt al Ardealului, pe vârful bătrânului Negoi, la o înălţime de 2536 m, preste nivelul mării, de pe a cărui muche stâncoasă şi învăluită în muşchiu, să vede o jumătate de ţară, cu şiruri ne­sfârşite de dealuri şi coline. Am fost apoi prin pădurile Ţebleşului şi pe la stâpile de pe coastele Retezatului, trecând pe la fru­moasele ruine ale cetăţii Colţului şi am urcat şi alţi uriaşi de ai Carpaţilor noştri. In rătăcirile mele am admirat puternica despicătură de murire, Cheia Turzii şi stânca Detunata, am străbătut prin cele mai multe păsuri şi chei al noastre, apoi am beut apă din isvorul Oltului, m’am odihnit ca călător pe ţermul lacului Sânt- Ana din munţii griucu­lui, atât de singu­ratic, atât de tăcut... şi ce să mai notez în fuga condeiului ? Am fost în cetatea Hunedoarei în sala cavalerilor, în turnul Neboisa ; am văzut la Grădişte ruinele Ul­­piei-Traiane, cari au aspectul unui cimiter vechiu şi părăsit — cu adevărat cimiter, căci aici ne zace Îngropată gloria stră­bună ; am văzut sarcofagul lui Ioan Hu­niade şi altor personaje istorice în bise­rica din cetatea Alba-Iuliei şi am depus o lacrimă de durere pe mormântul lui Iancu la Ţebea, lângă goronul lui Horia... Rătăcind astfel prin Ardeal, aflăm la tot pasul regiuni romantice, peisaje pito­reşti, rarităţi naturale şi frumseţi, cari ne încântă şi ne robesc sufletul. Dovadă ne dau despre aceasta streinii din lumea mare. Lăsând la o parte pe călătorii mai vechi, cari în scrierile lor fac adevărate imne de laudă şi admiraţie Ardealului pentru frum­seţile lui, amintesc aci pe doi din timpul nostru. Bergner în cartea sa între altele zice despre Braşov, că sufletul lui adese­ori­­să adânceşte în admirarea icoanei ace­stui oraş, împrejmuit de toate părţile cu *) Cine nu a văzut Sevilla, nu a văzut o minune. ANUL LXX, GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N­rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pestre România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rlI de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamenţi pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul anului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 21 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esera­­piar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. R130ACŢIUNEA, Administraţi­ea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarei© BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena la M. Dukos Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golber­­ger, EksteinBemat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körut). Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. 227, Braşov, Duminecă 14 (27 Octomvrie 1907. Incheiă exprimând speranţa că miniştrilor le va succede ai convinge, că îngrijirile lor în ce priveşte desti­nul Austriei nu sunt întemeiate şi că deci vor putea să între în desbaterea proiectelor pactului. Conferinţa episcopilor catolici de joi s’a ocupat exclusiv cu chestia congruei. Desbaterile sunt aproape ca și finite. Con-' ferinţa este dispusă a primi In întregime proiectul ministrului de culte. Din suma de 5—700.000 cor., ce vor avea de con­tribuit fondurile catolice pentru congruă, episcopiile ceie mai bogate au oferit 50—60 procente, rămânând să fie acoperit restul de cătră prepozitele, capitolele şi episco­piile mai sărace. La regularea salatelor s’a şuferat idea împărţirei progresive, dar nu s-a stăruit deocamdată asupra ei. Pentru noi are deosebită însemnătate, hotărârea conferinţei, ca la distribuirea congruei să nu se facă nici o deosebire între preoţi­­mea catolică de rit latin, şi cea de rit ori­ental. — In conferinţa de mâne se aş­teaptă publicarea hotărârilor. La desbaterile conferinţei au luat parte activ?» şi I. P. S. S. Mitropolitul Mi­hályi cu toţi Episcopii sufragani. Comisiile parlamentare lucrează re­pede. Cea financiară a primit proiectul in­demnităţii. Cea juridică asemenea a pri­mit în genere proiectul pentru judecătoria administrativă. Holló a sugerat ideea dacă nu ar trebui puse la competinţa acestei judecătorii şi conflictele între forurile mi­­­­­itare şi civile. In cameră vor ajunge la ordinea zi- I lei, întâi, indemnitatea, apoi proiectele lui­­ Andrassy, şi mai apoi compromisul. Sufragiul universal. Cercurile opozi­ţionale costateazâ, că n’a fost nevoe să se ceară indemnitate pe patru luni. S’a făcut numai, ca budgetul să fie supus unei noui desbateri şi astfel să se trăgăneze prezin­­tarea sufragiului universal. Pactul în favorul agrarilor. Ziarul ofi­cios al agrarilor maghiari înşiră în şepte puncte, de ce pactul este mai cu seamă in favorul lor.­­ Făina maghiară va fi tac­

Next