Gazeta Transilvaniei, august 1908 (Anul 71, nr. 169-191)

1908-08-05 / nr. 172

In ajunul zilei de 18 August. Profesorul de universitate Dr. O. Weber, face în „Neue Freie Presse“ o reprivire istorică relevând impor­tanţa zilei de 18 August 1848 pentru dinastia noastră "şi pentru monarchie, zi în care tânărul archiduce Francisc, nepotul cel mai mare al împăratului Ferdinand V, a devenit majorean, după legile casei domnitoare, împli­nind etatea de 18 ani. Când a isbucnit revoluţiunea în Viena, în 13 Martie, arhiducele Fran­cisc, deşi încă mai mult copil, a fost de-odată tras şi el în vârtejul mari­lor evenimente, cari l’au făcut înainte de vreme să cunoască seriozitatea vieţii şi a chemării sale, căci împăra­tul Ferdinand n’avea copii şi moşte­nitorul presumtiv pe tronul Austriei era acest ai Induce. Isbucnind câtva timp mai târziu şi răsboiul în Italia, unde comandantul trupelor austriace era renumitul mareşal Radetzky, tâ­nărul arhiduce fu trimis la mareşalul, pe câmpul de răsboiu, ca să înveţe şi să experieze şi el arta răsboiului. Pre­zenţa arhiducelui făcea nu puţină grije bătrânului mareşal, care simţia marea răspundere pentru viaţa şi să­nătatea lui. L’ar fi trimis mai bucros îndărăt la curte, dar arhiducele Fran­cisc i-a spus-o verde lui Radetzky, că după ce odată a ajuns pe câmpul de răsboiu, onoarea sa pretinde să stea pe loc și să-și facă datoria. Astfel a rămas și a luat parte alâturi de Ra­detzky la bătălia de la Santa Lucia în 25 Maiu 1848. Aici arhiducele a pri­mit botezul de foc şi din momentul acesta şi sorţii răsboiului, care era favo­rabil la început oştirei regelui Sardi­niei, s-au întors în defavoarea Italie­nilor şi mareşalul Radetzky a învins şi a recucerit Milanul. Curtea vieneză în urma răscoa­lei din Main a fugit la Innsbruck în Tirol, de unde numai în luna lui Au­gust familia împărătească s’a reîntors în capitală. împărăteasa Maria Ana și cum­nata ei archiducesa Sofia, mama ar­­chiducelui Francisc, actualului împărat, văzând că împăratul e prea slab pen­tru a domni în aceste vremuri grele, își puseră în gând împreună cu sfet­nicii lor, ca, după ce nici fratele îm­păratului, tatăl tânărului archiduce, Francisc Carol, nu se simţea destul de forte de a primi asuprăşi sarcina domniței, să-l facă împărat pe cel mai mare fiu al acestuia, îndată ce va deveni majorean. Aceasta, fireşte, se putea întâmpla numai în urma abzicerii împăratului Ferdinand, care s’a şi hotărât în cele din urmă a face acest pas în ziua de 2 Decemvrie 1848, când şi-a luat rămas bun dela tron şi s’a retras în viaţa privată, zicând cătră archiducele, succesorul său: „Dumnezeu să te aibă în paza sa; fii brav, am făcut’o bucuros“. Atunci archiducele şi-a luat şi numele de Iosif, care reamintea pe împăratul poporul Iosif II, nume mai plăcut poporului ; aşa, în loc de Francisc II, s’a numit Francisc Iosif. Urcându-se pe tron a esclamat : „adio juneta mea !“ Şi în adevăr din acest moment Francisc Iosif n’a mai putut să se bucure de traiul dulce şi fără de griji al juneţii, căci fie­care cuvânt şi fiecare faptă a sa tre­buia să fie cumpănită, deoarece atin­gea soartea a sute de mii şi milioane de oameni; el trebuia să fie conştiu de grozava responsabilitate, ce-l apăsa. Autorul sfârşeşte articolul său astfel: „Să ne înfăţişem un moment situaţia Austriei în toamna anului 1848. In Italia armata învinsese, dar trebuia să-şi apere poziţia cu arma la picior in mijlocul unei poporaţiuni duşmane. Ungaria era în deplină răscoală a căreia urmări erau necalculabile. Acolo de fapt dinastia a fost vremelnic detronată. Capitala Vienei era proaspăt reocu­pată cu asalt de trupele lui Windisch­­grätz. Celelalte părţi ale monarchiei, nemulţămite şi nesigure asupra viito­rului , parlamentul în Kremzier se o­­cupa de acest viitor într’o direcţie cu totul opusă tradiţiilor curţii şi politi­cei lui Metternich. Aici se ivise şi o cestiune nouă: aceea a naţionalităţi­lor, asupra soluţiunei căreia nici idee nu aveau oamenii pe atunci. Adevă­rat, că nici până azi nu s’au prea cu­minţit cu privire la ea. — In Ger­mania totul era asemenea în mare fierbere. Nu se ştia, care va fi poziţia viitoare a Austriei în noua formaţiune ce voiau să o creeze la Frankfurt, împărăţia Habsburgilor se lupta pen­tru supremaţia ei în Germania. Pe lângă aceasta comerciul şi comunica­­ţiunea stagnau şi nemulţămirea lucră­torilor cu soartea lor începu să de­vină tot mai mare, ivindu-se facto­rul nou social pentru prima oară. Dările nu se puteau încasa. Streină­­tatea era în încurcătură şi în nesigu­ranţă. Nimeni nu ştia ce urmări pu­tea să aibă încă mersul lucrurilor în Franţa şi Italia asupra politicei aus­triace. Şi în acest chaos întră de­odată un june de optsprezece ani, care îşi ia în serios oficiul şi chemarea sa şi se năzueşte a-şi dedica toată viaţa sa numai binelui supuşilor săi. Des de dimineaţa până în noapte lucrează Francisc Iosif la propria sa luminare şi desvoltare, pe care numai prada vieţii o poate da şi nu învăţătura bărbaţilor de stat şi a profesorilor, ori cât de avanţi ar fi. Sfetnicilor lui, pe cari îi găsea, sau pe cari şi-i lua, nu le denega nici odată ascultarea, şi dacă ar fi permis a i se face un reproş, acesta ar fi, că n’a dat ascul­tare mai adeseori proprielor sale păreri şi îndemnuri; tot mai tare se înmulţesc atestatele contimporanilor, cari entin­­d­e aceasta ; este o însuşire, pe care Francisc Iosif o împarte cu mai mulţi dintre antecesorii săi şi strămoşul, care s’a încrezut mai mult în propria sa judecată, Iosif II, încă nu-şi aflase pe atunci apreciarea, ce o merita, esemplul său nu putea să apară ca esemplu fericit.“ „Astfel 28 August 1848 a fost o miezurnă de colosală importanţă în viaţa împăratului nostru“.... FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Epilog la serbările de la Şimleu ale Asociațiune'. Mod. 12/VIII 1908. — Urmare. — Şimleul şi Şimleu anii. Ziua de Vineri, când sosisem şi eu la Şimleu, e tocmai zi de mărturie, adică târg de săptămână. Nu pot deci încă deo­sebi, dacă mulţimea de oameni, ce mişuna pe străzi, este română sau străină, şi dacă e venită pentru afaceri sau pentru serbări. Optimist din fire, îmi făceam iluzia, că serbările vor fi ajutat târgului, iar nu în­tors, târgul serbărilor. După amiazi şi a doua zi, am putut deosebi liniştit pe »oaspeţi« de târgaşi. Erau şi acuma o mulţime. Cu deosebire »viitorul­ neamului« era mult, adecă tineret. In adevăr, dacă ceva e de amintit deosebit, este mulţimea aceea de om, — ,de români — ce s’a adunat la Şimleu, cu prilejul din care scriu şi eu aceste foiletoane. Pe stradă, în localuri publice, la barbier, în prăvălii plin de Români, tot vorbă românească. Ţi se părea deadreptul ciudat, de ce pe firma şi pe alte inscripţii nu vezi româneşte scris. Şi-ţi venia, mai ales aşa ca un năcaz, de ce va fi numai­­ vreo trei zile aşa, cum e acum. Că numai trei zile va fi aşa, iar nu pentru totdeauna, îţi aduceau aminte ne­contenit, părech­ile de jandarmi ce umblau în sus şi în jos păzind ziua de ieri. Vor fi fost vreo cinzeci de toţi, jumătate cir­culând, jumătate »în pregătire«, în curtea cazarmei. — In ornamentica românească jandarmii o să devină cu vremea desigur cel mai românesc motiv!­­ De altfel, Maghiarii şi Evreii din Şimleu, deşi au absentat oarecum demon­strativ dela teatru şi concert, au dat des­tul de frumoase exemple de ospitalitate. Dintre cele 80 de odăi gratuite, ce a pus comitetul local la dispoziţia oaspeţilor (laudă comitetului ) şi un sfat, dela cei ce s’au bucurat de gratuitate, s’ar fi putut lua o mică taxă pentru »Astra«) mai mult de jumătate au fost la străini. Demonstraţie cu absenţa, sau ce, au voit să facă şi autorităţile, cari nu şi-au trimis nici un reprezentant la şedinţe. Se svunea, că această absentare ar fi o concesie pentru renunţarea la peregri­­nagiul la Bocşa, dar asta nu-i, desigur, decât o faimă proastă. Ce înţeles ar putea avea un astfel de schimb, de-a dreptul ri­dicol? Prezenţa autorităţilor la şedinţele noastre culturale, este doar onoare! Oricare să fi fost cauza acestor de­monstraţii, pentru noi ele ne dau iarăşi o preţioasă învăţătură. Cine-şi mai aduce aminte de comunicatele apărute în ziarele Maghiare, ales în cele de provincie, ves­tind că la serbările »esclusiv culturale« de la Şimleu, se va da o dovadă despre bunele sentimente ce se păstrează Românii maghiarilor (comunicat, care a făcut să se trezească în fantazia ziarelor maghiare, chipul unei acţiuni a »moderaţilor« la Şimleul!) — cine, zic, şi-a mai adus aminte de acele comunicate, şi se aştepta la vre-o înfrăţire cu Maghiarii, acela singur a ră­mas surprins de »răceala« Maghiarilor şimleuani. Din toată înfrăţirea sau altă manifestaţie a sentimentelor bune, ne-am ales, din partea streinilor, cu acele cvar­­tire gratuite, de cari poate le-a părut rău pe urmă, şi cu şeful poliţiei, care la ban­chet asculta şezând imnul dinastiei şi imnul nostru naţional răsunat timid, abia o strofă, iar, din partea noastră, ne-am ales cu un toast gângăvit pentru »fraţii unguri« de un deputat, care ar fi să fie naţionalist, stricând dispoziţia bună ce stă­pânea până atunci, şi nerăsplătit decât de vre­ o trei glasuri. Pe semne, comunicatele acelea n’au fost decât o apucătură diplomatică. Cu astfel de mici apucături, cele vre-o 10 familii române ce sunt în Şimleu, par a-şi fi creat o situaţie suportabilă. Mi­ se spun multe bune şi frumoase de o viaţă socială, care-i mai netulburată aci decât în alte oraşe, unde sunt zece familii de ro­mân. Chiar dacă se mai tulbură puţin pacea, se tulbură pentru clevete băbeşti, iar nici decât nu o luptă pătimaşe pentru interese de slăbănogi, ca în atâtea alte părţi. Tot ce-i de dorit, este un număr mai mare de »element român«. Intre cei 6000 de locui­tori, ce-i are Şimleul, abea omi­eşi câteva sute sunt Români. Ţărani pe la margini. Meseriaşi şi neguţători români nu mai mult de cinci!! Şi când te cugeţi, că jurul este aproape curat românesc ! — Ca orăşel, Şimleul e de o vechime ce nu se poate constata. Răsfăţindu-se la poalele Măgurei, atins la o margine de valea Crasnei, cu munţii la spate, cu şesul în faţă, era menit nu numai să se d­esvoalte ca un în­semnat centru comercial, dar pentru si­­tuaţia-i pitorească, mulţi dintre principii ardeleni şi-l aleseseră ca un loc de plăcută petrecere peste vară. De atunci a rămas şi grădina Báthory (mai curând un parc decât grădină), încunjurată de zid, locul unde s’au ţinut şi spectacolele Asociaţi­­unei: banchetul, teatrul, concertul, dansul. Cu toate că e cam lipit de-o dalmă, casele strânse lângă olaltă, mori, în etaje, multele zidiri publice şi stradele pavoazate dau Şimleului înfăţişarea unui oraş în toată legea. De altfel, e singurul oraş cu magi­strat în tot comitatul. Caracteristic pen­tru tactica maghiară, că totuşi tribunalul (curtea cu juraţi) nu-şi are act sediul ci în Zălau, un oraş fără de Români. Pentru noi, Românii, Şimleul mai e ANUL LXXI Telefon: Nr. 226. GAZETA apare in fiecare zi Acolamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Dumineci 4 cor. pe an. Pentru Ronâția şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumineoi 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciile poştale din întru şi d­in afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov , Administraţiunea, Piaţa mare tftrgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem* plar 10 bani. — Atftt abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. RED­ACŢIUNEA, iîMiiîtraţmea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 828. Scrisori nefr&ncate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate ie primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena la M. Dukes Nachf., Nux. Augenf­eld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golber­­ger, Ekstein Bernat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körút). Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană. 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME­A­Z­a o serie 20 bani,­­ pe pagina I Nr. 172. Braşov, Luni-filarei 5 (18) August 1908. Posibila aplanare a conflictului greco­roman. In cercurile competente din Atena se crede, că unul din efectele constituţiei turceşti va fi şi apropiata aplanare a con­flictului greco-român. După cum se ştie, până acum toate încercările făcute în acest sens, au rămas fără rezultat faţă cu pre­tenţiile României, ca Grecia să se oblige a împiedeca acţiunea bandelor greceşti şi să influenţeze asupra patriarhiei spre a obţine un tratament drept pentru Aromânii din Macedonia. Acum însă, când bandele s’au disolvat de­odată şi constituţia va permite Aromânilor sa deschidă şcoli şi biserici fără a depinde de patriarhie, a dispărut obstacolul ce împiedeca reapropierea Gre­ciei de România. Darea de samă a d-lui dep. Dr. T. Mihali. Despre imposanta adunare poporală, ţinută în 9 i. c. în fruntaşa comună Ileanda mare, ni­ se trimite un lung şi amănunţit raport, pe care din lipsă de spaţiu îl dăm parte numai în estras. Duminecă în 9 i. e. n. dimineaţa, d-1 dep. Mihali, însoţit de d-na Mihali, de d-1 dep. Dr. A. Vaida şi de alte doamne şi d-ni din Deeş şi împrejurime a sosit în Ileanda mare. Au mers deadreptul la bi­serică, unde au fost primiţi cu vii mani­­festaţiuni de bucurie şi iubire de popor în frunte cu preoţii slujitori îmbrăcaţi în odăjdii, în mână cu crucea şi evangelia. D-soarele Eugenia şi Eleonora Cosma, Va­leria şi Lucreţia Gog, Veturia Vaida şi Si­­donia Beşe, toate din Ileanda, îmbrăcate în costume naţionale, au întâmpinat cu flori pe oaspeţi. La intrarea în curtea bisericei înaintea porţii de triumf, d-l Dr. Victor Pop, inimosul şi energicul advocat tânăr din Ileanda, a bineventat în termini căldu­­roşi pe deputatul cercual, exprimându-l în-

Next