Gazeta Transilvaniei, februarie 1909 (Anul 72, nr. 24-46)
1909-02-01 / nr. 24
REDACŢIVSEA, AMîistraţira îi Tivorra la Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori netrancare no. s» primesc. Manuscript© nu a© retrimit. Ins,erate ss primesc la Administraţia»!?» Braşov şi la următoarei© BIROURI de ANUNŢURI : Io Viena la M. Dukes Nachf., tiu«.. Augemeld & Emeric Leaner. Heinrich Schalek. A. Opnelik Nachf.. Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. (Holberjfer. KksteinBornat. Iuliu Lecpeld (VII ifirasébet-körut). Prețul Incerţiunilor: o sori© garmond p© o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai des© după tarifă și învoială. — RECLAMJÎ p© pagina 8-a o serie ă0 bani. ANUL LXXII Telefon: Nr. 226. , r _ ..ui jLiAi.il iO sr. N-rll de Oumlneoa 8 fr. pe *n. Se prenumerâ la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atonamestul penlti Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30. o tagit» I. Pe un an 20 ©of*, pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 20 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem plar 10 bani. — At&t abona mentei©, cât şi inserţiunicât se pi&ti înainte. Nr. 24. Braşov, Sâmbătă-Duminecă 1 (14) Februarie 1909. Din causa sfintei sărbători de Luni, aiarul , nu va apare până Marţi sara. »Tot Neamţul, hainul...« S’a zis odinioară, că în monarchia noastră se poate omul aştepta chiar şi la lucrurile cele mai puţin verosimile. De această aserţiune a unui politician de spirit, trebue să ne aducem aminte privind la caleidosco- pul evenimentelor interioare. In Austria cade un ministeriu din cauză că conflictul acut dintre Cehi şi Germani tulbură apele parla- mentului. Acest ministeriu se recon- strueşte apoi iarăşi, având în sânul său şi câte un ministru naţional ceh şi german. Se zice, că apare mai întărit şi că nu mai are caracterul unui ministeriu de funcţionari, dar totuşi va fi numai provizor şi va trebui să urmeze o nouă reconstruire, ca să devină în întregime ministeriu parlamentar. Vrea să zică cu alte cuvinte, că în Austria ministerele cad acum ca pisicile, în picioare. La noi în Ungaria e altfel mechanismul parlamentar, dar şi aici se petrec lucruri, cari fac să te miri. Până mai de curând se argita reforma electorală pe motiv, că trebue să premeargă neapărat tuturor celorlalte cestiuni, ce mai sunt de regulat cu Austria. Acum guvernanţii unguri nici că se mai gândesc la reforma electorală, au dat’o la o parte şi parlamentează şi negociază asupra tuturor cestiunilor pendente, ca şi când s’ar fi întors cu totul foaia, şi aceste ar trebui rezolvate înainte de a se face reforma electorală. Mai mult se tratează de viitoarea organizare a băncii de note. După Just, a rămas să meargă şi Kossuth la audienţă. Plecarea lui la Viena, însă se amână din zi în zi. Se zice, că din cauza boalei sale, pe când de fapt amânarea rezolvărei acestei cestiuni pare a fi dorită şi voită de guvern. Ori şi cum ar întoarce-o şi ar suci-o cei de la cârmă, totuşi se dovedeşte, că în împrejurările actuale cestiunea care reclamă cea mai grabnică soluţiune este tot cea militară. Şi iată că pe nesimţite parlamentul se afla iarăşi în faţa cerinţei, de a vota contingentul recruţilor, deocamdată pe cel ordinar, fie când in audienţe, în conferenţe şi în consultările, ce să ţin odată la Viena, altădată la Budapesta, se discută deja despre contingentul extraordinar urcat, despre reorganizarea armatei şi despre noua lege militară, prin care să se introducă serviciul militar obligator de doi ani. Şi toate aceste consfătuiri pregătitoare se află pentru moment sub presiunea unui iminent conflict armat cu Serbia. Serbia nu încetează a ameninţa monarchia noastră cu războiul şi provocaţiunile ţin pas cu ameninţările. Partidul războiului cu prinţul moştenitor George au alarmat toată Europa. Austro-Ungaria a tăcut pănă acuma şi cei din Viena găsesc deodată că a avut prea multă toleranţă faţă cu Serbia şi că azi mâne totuşi se va vedea silită să adreseze Sârbilor un ultimat. Pacea e deci ameninţată cu toate că Austro-Ungaria şi Bulgaria sunt pe cale a se înţelege cu Turcia. Ministrul de răsboiu sârbesc şi-a fost dat dimisiunea, pe motiv, că nu se fac înarmările destul de serios, astăzi soseşte ştirea, că s’a decis a rămânea în postul său, de unde se poate conchide la o întărire a partidului războiului. Ce e mai frumos, oposiţionalii radicali kossutişti din dietă pretind că de aceea se face atâta vorbă în Viena de o apropiată ciocnire cu Serbia, fiindcă printr’asta vor să ajute guvernului ungar să iasă din incurcătură, având un motiv tare pentru urcarea contingentului armatei şi regularea tuturor problemelor după dorinţa I.I. Schönaich, Aprenthal şi Wekerle. Nai ce-i face. Credinţa Curuţilor este şi rămâne că tot Neamţul hainul are să păcălească pe Maghiar. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« însemnătatea cântecelor noastre haiduceşti. Marţi seara, în 20 Ianuarie s’a inaugurat seria secţiunilor popolare, date de profesorii şcoalelor secundare din Craiova, în amfiteatrul liceului. Aceste lecţiuni autorizate de ministerul instrucţiunii publice, după lămuririle date de d. profesor Marius Meţulescu, care a ţinut prima lecţiune, despre Tudor Vladimirescu, având în vedere publicul pentru care se fac, ţin mijlocul între conferinţele Ateneului şi între cursurile pentru adulţi. Lecţiunea d-lui Meţulescu avea şi un interes de actualitate. Pentru că precum spunea dânsul cu mult temeiu, marele eveniment al unirii celor două ţări române, a cărei aniversare semiseculară se serbează anul acesta, la 24 ianuarie, şi toată organizarea de azi a statului român, îşi are obârşia în revoluţiunea lui Tudor. El a murit ca martir, dar idea pentru care sa resculat a triumfat, şi din sângele lui s’au născut şi se vor naşte legiuni întregi de eroi, gata de a apăra şi a jertfi pentru idealul căruia Tudor şi-a închinat viaţa, pentru libertate şi mărirea patriei române. Pentru ce mişcarea lui Tudor s’a făcut la 1821, şi nu mai curând ? se întreabă conferenţiarul, d. Meţulescu, in lecţiunea sa. Această întrebare mi-a adus aminte de cântecele haiduceşti din epoca Fanarioţilor, şi m’a îndemnat să scriu rândurile de faţă, dând aci analiza unui cântec, făcută elevilor mei pe când eram profesor, pentru că în cântecele haiduceşti din acel timp şi în marele suflet al lui Tudor, om din popor, se află răspunsul, pentru ce mişcarea acestuia s’a făcut la 1821, şi nu mai curând sau mai târziu. S’a zis că literatura unei naţiuni este expresiunea sau oglinda sufletului ei. Cu mai mult temeiu se poate zice aceasta despre literatura nescrisă a unui popor, propată şi păstrată numai prin viu graiu. Ea cuprinde comori preţioase şi nesecate pentru istoric, pentru psicholog, pentru scriitor, şi chiar pentru omul politic. Nici istoria, nici psichologia poporului, nici literatura naţională, nu se pot face bine, nu merg pe calea firească de desvoltare, dacă nu-şi iau punctul de plecare şi nu se întemeiază pe tradiţiunea naţională, aflată in literatura poporală nescrisă. Aci află istoricul dovezi, nu atât faptice cât morale, pe cari nu Ie poate afla nicăiri în altă parte; psichologul vede într’însa oglindirea însuşirilor sufleteşti ale poporului; şi pentru poeţi ea este un bogat izvor de inspiraţiuni în creaţiunile lor literare. Câte lucruri nu ne poate spune un singur cântec, ca cel următor, d. e luat din colecţiunea lui V. Alexandri: Mult mi-e dor şi mult mi-e sete, Să văd frunza’n codru verde, Să mai strâng vreo şapte cete! Primăvara, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Şi zăpada de pe coastă; Să văd iar verzând în cale, Să mă las iar în cea vale O’o păreche de pistoale. Frunza ’n codru cât se ţine, Toţi voinicii trăesc bine; Iară frunza dacă-l lasă, Toţi voinicii merg pe-acasă, Şi, la para focului, Zac de dorul codrului! Frunză verde de susaiu, De-ar veni luna lui Maiu, Să-mi aud ceriul tunând, Să văd norii fulgerând, Ierbuliţa ’n şesuri dând; Să mai văd focuri pe afară, Copilaş cu pielea goală, Cai în câmpuri nechezând Şi voinici pe plaiu suind. Această poezioară este o doină haiducească din timpul Fanarioţilor. In ea vedem esprimate, cu multă măestrie şi vioiciune, două simţăminte : dorinţa de răsbunare în contra jefuitorilor poporului, caracteristică mai ales poeziei poporane din epoca haiducească, sub domnia Fanarioţilor, şi vedem simţământul dulce, intim şi tainic al poporului român pentru natură şi frumseţele ei. Ca să înţelegem ura şi setea de răsbunare la un popor, înzestrat cu o inimă atât de bună şi generoasă ca a Românului, trebue să ne aducem aminte de trecutul lui, şi mai ales de timpul Fanarioţilor, epoca cea mai tristă şi mai dureroasă din istoria acestor ţări. Poporul de la ţară, silit de o parte de trebuinţele şi lipsele cauzate prin multe răsboaie, de alta de sila, nedreptăţile şi jafurile neîncetate ale boerilor şi autorităţilor, ajunsese de mult în starea de clăcaşi sau robi ai proprietarilor. Sub Fanarioţi, ţările române fiind esploatate în modul cel mai barbar şi mai neruşinat de Turci şi de creaturile lor, de Grecii din Fanar, starea poporului ajunsese de nesuferit. Mulţimea nesfârşită a birurilor şi a jafurilor, tirănia fanarioţilor şi a boerilor pământeni, schingiuirile de tot felul, cărora ţăranii erau supuşi pentru stoarceri de bani, făcuseră din ei, cum ne spun şi istoricii străini, oamenii cei mai nefericiţi din toată Europa. Ne mai putând îndura greutăţile şi tirănia, ţăranii îşi părăseau vetrele şi emigrau, unii cu familii cu tot în ţările străine, iar alţii apucau calea codrului. Probabil că de atunci datează număroase sate româneşti de pe valea Timocului în Serbia, şi în Bănat, unde se găsesc numere ale comunelor româneşti din România şi mai ales din Oltenia. Numai cei ce nu puteau fugi rămâneau şi, prin satele atât de vesele odinioară, nu se vedeau adeseori decât cestiunea băncii. Cea mai nouă propunere a guvernului ungar pentru a deslega cestiunea băncii e următoarea : Sub supravegherea băncii comune austro-ungare să se înfiinţeze câte-o bancă de note în Austria şi Ungaria, care fiecare să tranşeze afacerile interne ale ţării pe risicul propriu. Acest proiect, se zice, Por aproba şi Justic. Consultările asupra nouei legi militare s’au început în Budapesta la 11 Febr. n. c. la ministeriul de honvezi, între reprezentanţii celor două ministerii ale apărării ţării şi între reprezentanţii ministeriului comun de răsboiu. Preşedinte al conferenţei este şeful de secţiune în ministeriul comun de războiu generalul Hoffmann. Aceste consultări sunt o continuare a conferenţelor recente din Viena. De la Cartea cu juraţi din T -Mureşului Pertractarea procesului de pressă intentat contra d-lui advocat Dr. Cassiu Maniu. (Raport special al „Ga*. Trans.“) Târgu-Mureşului, 10 Febr. n. Nici n’a ajuns încă la cunoştinţa tuturor noua condamnare a redactorului responsabil al »Gazetei Transilvaniei« de cătră curtea cu juraţi din Târgu-Mureşului şi iată-ne astăzi în faţa unei nouă sentinţe, care prin pedeapsa aspră ce-o pronunţă întrece tot ce s’a pronunţat în timpul mai recent în contra ziariştilor români. Un an de zile închisoare şi 1000 cor amendă, ce i s’a dat advocatului român din Cluj d-lui Dr. Cassiu Maniu pentru scrisoarea ce-a adresat’o lui Björnson şi a publicat’o în »Gazeta Transilvaniei«, a produs chiar şi între Ungurii, presenţi la peri tractare, consternare, considerând’o şi ei de o pedeapsă din cale afară aspră. »Pedepse ca aceasta, care s’a dat pentru un singur articol — a esclamat ungur care a asistat la pertractare — vor avea ca rezultat numai, că vor produce o prăpastie şi mai mare între politiciani din tabăra maghiară şi a naţionalităţilor !« In acelaş mod a fost comentată sentinţa şi de alţi cetăţeni maghiari din Târgu-Mureşului şi vă mărturisesc că n’am văzut pe nimeni bucurându-se de verdictul croit de tribunalul presidat de groful Lazar Miklos. Este la loc cred, când vorbesc de acest grof, se reamintesc, că el este ace! şovinist, care ca fost procuror la Alba-Iulia calificase într’un proces pe Avram lancu de »haramia vezér« (căpitan de bandiţi). Dar să trec la pertactarea, care a început la oarele 9/4 dim. După constatarea prezenţei acuzatului Dr. C. Maniu şi a martorului V. Branisce s-a luat naţionalul acuzatului. Preşedintelui i-a făcut o deosebită plăcere a accentua în câteva rânduri, că acuzatul Maniu a mai fost pedepsit cu un an închisoare pentru agitaţie. Procurorul cere instituirea unui tălmaciu, pentru a se clarifica unele expresiuni din articolul încriminat, cari îi par greşit traduse în ungureşte. Tribunalul hotăreşte admiterea tălmaciului, nu însă pentru constatarea incorectităţii traducerii maghiare, care — fiind o traducere oficială — este corectă, ci pentru tălmăcirea fasiunilor martorului V. Branisce. Urmează apelul juraţilor şi se trage la sorţi următorii 12 juraţi: Duducz An Ital, Hegedűs Fr., Dózsa Sándor, Imre Denes, Horvat I., Szalmassy Gy., Drexter Bela, Hajos K., Barabas G, Csiszár Ad., Varga Fer. şi Benkö L. Se ia jurământul juraţilor şi tălmaciului lr. C. Ţentea. Urmează cetirea actului de acuză. Acuzatul, care apărându-se singur fără advocat s’a folosit de limba maghiară, observă că textul reprodus în actul de I acuză e ciuntit şi că din textul tradus I lipseşte poenta articolului, cere prin urmare cetirea întregului articol. Preşedintele dispune cetirea întregu- lui articol, adecă a scrisoarei adresate lui