Gazeta Transilvaniei, februarie 1909 (Anul 72, nr. 24-46)

1909-02-01 / nr. 24

REDACŢIVSEA, AMîistraţira îi Tivorra la Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori netrancare no. s» primesc. Manuscript© nu a© retrimit. Ins,erate ss primesc la Administraţia»!?» Braşov şi la următoarei© BIROURI de ANUNŢURI : Io Viena la M. Dukes Nachf., tiu«.. Augemeld & Emeric Lea­ner. Heinrich Schalek. A. Op­­nelik Nachf.. Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. (Holber­­jfer. KksteinBornat. Iuliu Le­c­peld (VII ifirasébet-körut). Prețul Incerţiunilor: o sori© garmond p© o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai des© după tarifă și învo­ială. — RECLAMJÎ p© pagina 8-a o serie ă0 bani. ANUL LXXII Telefon: Nr. 226. , r _ ..ui jLiAi.il iO sr. N-rll de Oumlneoa 8 fr. pe *n. Se prenumerâ la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atonamestul penlti Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30. o tagit» I. Pe un an 20 ©of*, pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 20 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­ plar 10 bani. — At&t abona mentei©, cât şi inserţiunic­ât se pi&ti înainte. Nr. 24. Braşov, Sâmbătă-Duminecă 1 (14) Februarie 1909. Din causa sfintei sărbători de Luni, aiarul , nu va apare până Marţi sara. »Tot Neamţul, hainul...« S’a zis odinioară, că în monar­chia noastră se poate omul aştepta chiar şi la lucrurile cele mai puţin verosimile. De această aserţiune a u­­­­nui politician de spirit, trebue să ne­­ aducem aminte privind la caleidosco-­ pul evenimentelor interioare. In Austria cade un ministeriu­­ din cauză că conflictul acut dintre­­ Cehi şi Germani tulbură apele parla-­ mentului. Acest ministeriu se r­econ-­­ strueşte apoi iarăşi, având în sânul său şi câte un ministru naţional ceh şi german. Se zice, că apare mai în­tărit şi că nu mai are caracterul u­­nui ministeriu de funcţionari, dar to­tuşi va fi numai provizor şi va tre­bui să urmeze o nouă reconstruire, ca să devină în întregime ministeriu parlamentar. Vrea să zică cu alte cu­­vinte, că în Austria ministerele cad acum ca pisicile, în picioare. La noi în Ungaria e altfel mech­a­­nismul parlamentar, dar şi aici se pe­trec lucruri, cari fac să te miri. Până mai de curând se argita reforma elec­torală pe motiv, că trebue să pre­meargă neapărat tuturor celorlalte cestiuni, ce mai sunt de regulat cu Austria. Acum guvernanţii unguri nici că se mai gândesc la reforma electo­rală, au dat’o la o parte şi parla­mentează şi negociază asupra tuturor cestiunilor pendente, ca şi când s’ar fi întors cu totul foaia, şi aceste ar trebui rezolvate înainte de a se face reforma electorală. Mai mult se tra­tează de viitoarea organizare a băncii de note. După Just, a rămas să meargă şi Kossuth la audienţă. Ple­carea lui la Viena, însă se amână din zi în zi. Se zice, că din cauza boalei sale, pe când de fapt amânarea re­zolvărei acestei cestiuni pare a fi do­rită şi voită de guvern. Ori şi cum ar întoarce-o şi ar suci-o cei de la cârmă, totuşi se dovedeşte, că în împrejură­rile actuale cestiunea care reclamă cea mai grabnică soluţiune este tot cea militară. Şi iată că pe nesimţite parla­mentul se afla iarăşi în faţa cerinţei, de a vota contingentul recruţilor, deocamdată pe cel ordinar, fie când in audienţe, în conferenţe şi în con­­sultările, ce să ţin odată la Viena, altădată la Budapesta, se discută­­ deja despre contingentul extraordinar­­ urcat, despre reorganizarea armatei­­ şi despre noua lege militară, prin care să se introducă serviciul militar obligator de doi ani. Şi toate aceste consfătuiri pregătitoare se află pentru moment sub presiunea unui iminent conflict armat cu Serbia. Serbia nu încetează a ameninţa monarchia noastră cu războiul şi pro­­vocaţiunile ţin pas cu ameninţările. Partidul războiului cu prinţul moşte­nitor George au alarmat toată Europa. Austro-Ungaria a tăcut pănă acuma şi cei din Viena găsesc deodată că a a­­vut prea multă toleranţă faţă cu Ser­bia şi că azi­ mâne totuşi se va vedea silită să adreseze Sârbilor un ultimat. Pacea e deci ameninţată cu toate că Austro-Ungaria şi Bulgaria sunt pe cale a se înţelege cu Turcia. Minis­trul de răsboiu sârbesc şi-a fost dat dimisiunea, pe motiv, că nu se fac înarmările destul de serios, astăzi so­seşte ştirea, că s’a decis a rămânea în postul său, de unde se poate con­chide la o întărire a partidului răz­boiului. Ce e mai frumos, oposiţionalii radicali kossutişti din dietă pretind că de aceea se face atâta vorbă în Viena de o apropiată ciocnire cu Ser­bia, fiindcă printr’asta vor să ajute guvernului ungar să iasă din incur­cătură, având un motiv tare pentru urcarea contingentului armatei şi re­­gularea tuturor problemelor după do­rinţa I.I. Schönaich, Aprenthal şi We­­kerle. Nai ce-i face. Credinţa Curuţilor este şi rămâne că tot Neamţul ha­inul are să păcălească pe Maghiar. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« însemnătatea cântecelor noastre haiduceşti. Marţi seara, în 20 Ianuarie s’a inau­gurat seria secţiunilor popolare, date de profesorii şcoalelor secundare din Craiova, în amfite­atrul liceului. Aceste lecţiuni au­torizate de ministerul instrucţiunii pu­blice, după lămuririle date de d. profesor Marius Meţulescu, care a ţinut prima lec­­ţiune, despre Tudor Vladimirescu, având în vedere publicul pentru care se fac, ţin mijlocul între conferinţele Ateneului şi între cursurile pentru adulţi. Lecţiunea d-lui Meţulescu avea şi un interes de actualitate. Pentru că precum spunea dânsul cu mult temeiu, marele e­­veniment al unirii celor două ţări române, a cărei aniversare semiseculară se serbează anul acesta, la 24 ianuarie, şi toată orga­nizarea de azi a statului român, îşi are obârşia în revoluţiunea lui Tudor. El a murit ca martir, dar idea pentru care sa resculat a triumfat, şi din sângele lui s’au născut şi se vor naşte legiuni întregi de eroi, gata de a apăra şi a jertfi pentru i­­dealul căruia Tudor şi-a închinat viaţa, pentru libertate şi mărirea patriei române. Pentru ce mişcarea lui Tudor s’a făcut la 1821, şi nu mai curând ? se întreabă confe­renţiarul, d. Meţulescu, in lecţiunea sa.­­ Această întrebare mi-a adus aminte de­­ cântecele haiduceşti din epoca Fanarioţilor, şi m’a îndemnat să scriu rândurile de faţă, dând aci analiza unui cântec, făcută elevilor mei pe când eram profesor, pen­tru că în cântecele haiduceşti din acel timp şi în marele suflet al lui Tudor, om din popor, se află răspunsul, pentru ce mişcarea acestuia s’a făcut la 1821, şi nu mai curând sau mai târziu. S’a zis că literatura unei naţiuni este expresiunea sau oglinda sufletului ei. Cu mai mult temeiu se poate zice aceasta despre literatura nescrisă a unui popor, prop­­ată şi păstrată numai prin viu­ graiu. Ea cuprinde comori preţioase şi ne­secate pentru istoric, pentru psicholog, pentru scriitor, şi chiar pentru omul po­litic. Nici istoria, nici psichologia poporului, nici literatura naţională, nu se pot face bine, nu merg pe calea firească de des­­voltare, dacă nu-şi iau punctul de plecare şi nu se întemeiază pe tradiţiunea naţio­nală, aflată in literatura poporală nescrisă. Aci află istoricul dovezi, nu atât faptice cât morale, pe cari nu Ie poate afla ni­­căiri în altă parte; psichologul vede în­­tr’însa oglindirea însuşirilor sufleteşti ale poporului; şi pentru poeţi ea este un bo­gat izvor de inspiraţiuni în creaţiunile lor literare. Câte lucruri nu ne poate spune un singur cântec, ca cel următor, d. e­ luat din colecţiunea lui V. Alexandri: Mult m­i-e dor şi mult mi-e sete, Să văd frunza’n codru verde, Să mai strâng vreo şapte cete! Primăvara, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Şi zăpada de pe coastă; Să văd iar verzând în cale, Să mă las iar în cea vale O’o păreche de pistoale. Frunza ’n codru cât se ţine, Toţi voinicii trăesc bine; Iară frunza dacă-l lasă, Toţi voinicii merg pe-acasă, Şi, la para focului, Zac de dorul codrului! Frunză verde de susaiu, De-ar veni luna lui Maiu, Să-mi aud ceriul tunând, Să văd norii fulgerând, Ierbuliţa ’n şesuri dând; Să mai văd focuri pe afară, Copilaş cu pielea goală, Cai în câmpuri nechezând Şi voinici pe plaiu suind. Această poezioară este o doină hai­ducească din timpul Fanarioţilor. In ea vedem esprimat­e, cu multă măestrie şi vioiciune, două simţăminte : dorinţa de răs­­bunare în contra jefuitorilor poporului, caracteristică mai ales poeziei poporane din epoca haiducească, sub domnia Fana­rioţilor, şi vedem simţământul dulce, in­tim şi tainic al poporului român pentru natură şi frumseţele ei. Ca să înţelegem ura şi setea de răs­­bunare la un popor, înzestrat cu o inimă atât de bună şi generoasă ca a Românului, trebue să ne aducem aminte de trecutul lui, şi mai ales de timpul Fanarioţilor, epoca cea mai tristă şi mai dureroasă din istoria acestor ţări. Poporul de la ţară, silit de o parte de trebuinţele şi lipsele cauzate prin multe răsboaie, de alta de sila, nedreptăţile şi jafurile neîncetate ale boerilor şi autori­tăţilor, ajunsese de mult în starea de clă­­caşi sau robi ai proprietarilor. Sub Fana­rioţi, ţările române fiind esploatate în modul cel mai barbar şi mai neruşinat de Turci şi de creaturile lor, de Grecii din Fanar, starea poporului ajunsese de ne­suferit. Mulţimea nesfârşită a birurilor şi a jafurilor, tirănia fanarioţilor şi a boe­rilor pământeni, schingiuirile de­ tot felul, cărora ţăranii erau supuşi pentru stoar­ceri de bani, făcuseră din ei, cum ne spun şi istoricii străini, oamenii cei mai nefe­riciţi din toată Europa. Ne mai putând îndura greutăţile şi tirănia, ţăranii îşi pă­răseau vetrele şi emigrau, unii cu familii cu tot în ţările străine, iar alţii apucau calea codrului. Probabil că de atunci da­tează număroase sate româneşti de pe valea Timocului în Serbia, şi în Bănat, unde se găsesc nume­re ale comunelor româneşti din România şi mai ales din Oltenia. Numai cei ce nu puteau fugi ră­mâneau şi, prin satele atât de vesele odi­nioară, nu se vedeau adese­ori de­cât cestiunea băncii. Cea mai nouă pro­punere a guvernului ungar pentru a des­­lega cestiunea băncii e următoarea : Sub supravegherea băncii comune austro-un­gare să se înfiinţeze câte-o bancă de note în Austria şi Ungaria, care fiecare să tran­şeze afacerile interne ale ţării pe risicul propriu. Acest proiect, se zice, Por aproba şi Justic. Consultările asupra nouei legi militare s’au început în Budapesta la 11 Febr. n. c. la ministeriul de honvezi, între repre­zentanţii celor două ministerii ale apărării ţării şi între reprezentanţii ministeriului comun de răsboiu. Preşedinte al conferen­­ţei este şeful de secţiune în ministeriul comun de războiu generalul Hoffmann. Aceste consultări sunt o continuare a con­­ferenţelor recente din Viena. De la Cartea cu juraţi din T -Mureşului Pertractarea procesului de pressă intentat contra d-lui advocat Dr. Cassiu Man­iu. (Raport special al „Ga*. Trans.“) Târgu-Mureşului, 10 Febr. n. Nici n’a ajuns încă la cunoştinţa tu­turor noua condamnare a redactorului res­­ponsabil al »Gazetei Transilvaniei« de că­­tră curtea cu juraţi din Târgu-Mureşului şi iată-ne astăzi în faţa unei nouă sen­tinţe, care prin pedeapsa aspră ce-o pro­nunţă întrece tot ce s’a pronunţat în tim­pul mai recent în contra ziariştilor ro­mâni. Un an de zile închisoare şi 1000 cor amendă, ce i­ s’a dat advocatului român din Cluj d-lui Dr. Cassiu Maniu pentru scri­soarea ce-a adresat’o lui Björnson şi a publicat’o în »Gazeta Transilvaniei«, a pro­dus chiar şi între Ungurii, presenţi la per­i tractare, consternare, considerând’o şi ei de o pedeapsă din cale afară aspră. »Pe­depse ca aceasta, care s’a dat pentru un singur articol — a esclamat ungur care a asistat la pertractare — vor avea ca rezultat numai, că vor produce o prăpastie şi mai mare între politiciani din tabăra maghiară şi a naţionalităţilor !« In acelaş mod a fost comentată sentinţa şi de alţi cetăţeni maghiari din Târgu-Mu­reşului şi vă mărturisesc că n’am văzut pe nimeni bucurându-se de verdictul croit de tribunalul presidat de groful Lazar Miklos. Este la loc cred, când vorbesc de acest grof, se reamintesc, că el este ace! şovinist, care ca fost procuror la Alba-Iu­­lia calificase într’un proces pe Avram lancu de »haramia vezér« (căpitan de bandiţi). Dar să trec la pertactarea, care a început la oarele 9­/4 dim. După constatarea prezenţei acuzatu­lui Dr. C. Maniu şi a martorului V. Bra­­nisce s-a luat naţionalul acuzatului. Preşe­dintelui i-a făcut o deosebită plăcere a accentua în câteva rânduri, că acuzatul Maniu a mai fost pedepsit cu un an închi­soare pentru agitaţie. Procurorul cere instituirea unui tăl­­maciu, pentru a se clarifica unele expre­­siuni din articolul încriminat, cari îi par greşit traduse în ungureşte. Tribunalul hotăreşte admiterea tăl­maciului, nu însă pentru constatarea in­­corectităţii traducerii maghiare, care — fiind o traducere oficială — este corectă, ci pentru tălmăcirea fasiunilor martoru­lui V. Branisce.­­ Urmează apelul juraţilor şi se trag­e la sorţi următorii 12 juraţi: Duducz An­ I­tal, Hegedűs Fr., Dózsa Sándor, Imre De­­­­nes, Horvat I., Szalmassy Gy., Drexter Be­la, Hajos K., Barabas G, Csiszár Ad., Varga Fer. şi Benkö L. Se ia jurământul juraţilor şi tălma­ciului l­r. C. Ţentea. Urmează cetirea actului de acuză. Acuzatul, care apărându-se singur fără advocat s’a folosit de limba maghiară,­­ observă că textul reprodus în actul de I acuză e ciuntit şi că din textul tradus I lipseşte poenta articolului, cere prin ur­­­­mare cetirea întregului articol. Preşedintele dispune cetirea întregu-­­ lui articol, adecă a scrisoarei adresate lui

Next