Gazeta Transilvaniei, mai 1912 (Anul 75, nr. 95-118)
1912-05-01 / nr. 95
Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/1 an 12 cor., pe an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe yt an 20 franci, pe y4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA : BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Nr. 95. Braşov, Luni-Marţi în I (14) Maiu 1912. Anul LXXV. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe l/t an 10 coroane, pe l/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Să nu pierdem nădejdea. (v. m.) Va trebui să vină ziua de isbăvire şi pentru neamul românesc. Cine nu se îndestuleşte cu orizontul îngust şi adese întunecat al prezentului, ci se năzueşte a privi faptele şi întâmplările în înlănţuirea lor istorică, va trebui să conceadă, că numai dela 1784 încoace poporul român, atât în privinţa libertăţilor cetăţeneşti cât şi în privinţa culturală şi economică, a realizat progrese cari, fără a ne face Încrezuţi, trebue să ne umple cu mari nădejdi faţă de viitor. Progresul acesta însă nu e a se atribui numai puterilor proprii, energiilor de viaţă a neamului. O parte însemnată de merit o are şi spiritul timpului, împrejurările generale politice şi sociale, cari au înlesnit emanciparea treptată a poporului de iobagi heloţi într-un popor de cetăţeni cel puţin individualiceşte şi după lege egal îndreptăţită cu stăpânii lui de ieri. Simţim cu toţii, că de prezent poporul român iarăşi stă în faţa unei evoluţiuni de însemnătate istorică. E vorba nu de mai puţin decât de începutul emanciparei politice naţionale a neamului nostru. Şi prefacerea aceasta ca şi cea dela 1848 nu s-ar putea îndeplini, dacă ar fi să o săvârşim numai cu puterile noastre. Şi aici ne vine într’ajutor spiritul timpului, evoluţia generală nouă celor de azi favorabilă. S’a deslănţuit o luptă pe viaţă pe moarte între două mari curente, cari au mai stat faţă în faţă fără a fi biruit pe deplin unul pe celalalt. Unul e curentul democratic. Biruitor în ţările mari ale apusului, acest curent nu poate suferi, ca în mijlocul Europei să troneze şi pe mai departe spiritul feudal şi oligarhic al urmaşilor lui Csák Máthé, ci pretinde ca şi Ungaria să se transformeze într-un stat cu adevărat democratic, unde milioanele de cetăţeni muncitori şi plătitori de dare, deci susţinătorii adevăraţi ai ţării, să fie stăpâni pe soartea lor sau cel puţin să aibă şi ei vot decisiv acolo unde se făuresc legile şi pe seama lor. Lupta se poartă pe două câmpuri. Unul e cel deschis, pe faţă. E campania din pressă şi din adunările poporale. E lupta cu puterea argumentelor şi a logicei. Altul e cel clandestin. Unde armele sunt intrigile deslănţuite şi terorismul cel mai detestabil. Şi lupta asta se poartă cu diferiţi sorţi de isbândă, deşi nu încape îndoială, că a cui va fi biruinţa finală. E un fapt foarte esplicabil, că nici când şi la nici un popor classele şi elementele, cari au fost în posesiunea puterii şi a diferitelor privilegii, nu au cedat de bună voie nici un pas măcar. Toate drepturile ce le-au câştigat cei de jos, cei obidiţi le-au stors cu lupte grele asudând sudori de sânge. Juristul Jhering chiar şi pe terenul dreptului privat a aplicat teoria „luptei pentru drept11. Cu atât mai neînlăturabilă şi în acelaş timp mai necesară e lupta asta pe terenul drepturilor cetăţeneşti. Ştiut este, că orice popor sau classă socială numai acele drepturi le ştie preţul şi apăra, pentru a căror câştigare a adus jertfe grele de energii intelectuale şi morale, ba chiar de sânge. Pilda istoriei tuturor popoarelor mai înaintate decât noi ne spune însă, că evoluţia naturală nu poate fi nici la noi alta, decât biruinţa democraţiei asupra ideilor învechite şi deochiate ale conservatorilor şi feudalilor maghiari, oricât s-ar împotrivi ei. Iar biruinţa democraţiei şi la noi înseamnă o mai dreaptă cumpănire şi înţelegere a ideilor de naţionalitate, a aspiraţiilor naţionale juste ale popoarelor mai mici şi mai slabe. O epocă de democraţie de un jumătate de veac în Anglia d. e. a fost destul, să repareze aproape toate greşelile şi păcatele de moarte * ce Ie-au săvârşit veacuri de-a rândul feudalii englezi faţă de nefericita Irlandă. Să nu fim deci mici de inimi. Să nu ne pierdem nădejdea şi credinţa, când vedem svârcolirile protivnicilor democraţiei. Ei ştiu prea bine, ca lupta în jurul sufragiului universal e numai preludiul unor şi mai mari şi mai decisive măsurări din viitor. Azi ei stau la bun adăpost în cetatea privilegiilor lor şi a unui sistem electoral făcut anume în favorul aristocraţiei şi a proprietarilor mari. Când însă va cădea şi cetăţuia aceasta, când pe arena luptelor parlamentare din viitor se vor ciocni din nou aceste două mari curente, de asta dată cu armaturi egale, atunci numai îşi va lua începutul şi emanciparea politică a neamului românesc din Ungaria. Sufragiul universal, bine să l înţelegem, nu e pentru noi scopul final, nu e panacea miraculoasă a tuturor suferinţelor noastre. Ci va fi numai un dat, o piatră de chilometri, de la care se va număra influenţa politică a poporului român în ţara aceasta. Politica încă îşi are legile sale. Toate se întâmpla conform acestor legi, — zice un sociolog. — Oamenii mărginiţi pot să oprească pe un timp oarecare evoluţia asta naţională, dar nu o pot nimici, nici abate din cale. Deci cu inima curată şi cu gândul înălţat să stăm în faţa vremilor istorice, ce vor bate la uşa noastră. Să nu pierdem nădejdea. Li Shvajiß. Principalul eveniment este consfătuirea lui Lukács cu Iusth. Consfătuirea a avut loc Sâmbătă la 10 oare a. m. în locuinţa lui Lukács şi a ţinut două ore, luând parte la ea şi secretarul de stat Némethy şi directorul oficiului statistic, Vargha Gyula. Prim-ministrul Lukács a prezentat lui Iusth noul său program electoral şi a fixat punctele marcante ale aceluia, pe baza cărora vrea sa facă declaraţii în catieră. Secretarul Noraethy a însoţit tezele cu date şi explicaţii statistice. Eşind dela Lukács, Iusth a fost asai Frank fi I. Porniră grelele corăbii, Porniră pline de mândrie, Ajunse ’n luptă veacul nostru, Cu-a mărilor sălbătăcie. Şi monstrul ce-i durase mintea In cucerirea ei măreaţă, S-a prăbuşit în lupta mare Cu îngrozitorii munţi de ghiaţă. II. E ură veche între mare Şi ’ntru superbul nost pământ, Din început de vremi 1© roade Al nimicirii jurământ. Şi grea pedeapsă fu odată Când cruntul mărilor galop, A umilit amar pământul Cu vremurile de potop. Dară pământul nostru mare Supus orgoliului păgân, Corăbii şi-a trimis pe ape Şi a a crezut pe veci stăpân. Robinson, Braşov, în ajunul concertului. Harnica noastră reuniune de cant şi gimnastică aranjează subt conducerea neîntrecutului său maestru G.Dima, un nou concert, cu concursul apreciatei cântăreţe sibiene de la F. Iriteanu şi a capelei orăşăneşti din Braşov. Programul este select şi bogat, iar studiul bucăţilor — nfeită se poate închipui altfel sub conducerea d-lui Dima — amănunţit, temeinic, pedant... începutul frumoasei săli îl lase trisiră-te mărgărite», buna compoziţie a tânărului doctor din Dej, d-nul Leuidida Doinide, un om îndrăgostit pârsa după urechi... de acuzică. La Budapesta, ca student, dirigia corul şi orhestra Iul «Petru Maior» şi în seara când nu vedeai la muzica militară «la Gambrinus», ştiai de bună seamă, că e la operă, întâiul rod al dragostei sale şi al frumoaselor studii ce le-a făcut ca autodidact, este compoziţia aceasta premiată de comitetul «fondului de teatru» şi cântată pentru prima oară din prilejul adunărei generale a «Astrei» la Dej cu corul năsândesc al d*lui Renaş, orchestra militară. Urmează drăgălaş şi plin de vioiciune «Popasul ţiganilor» de R. Schumann, orchestrat de C. Renecke, in torentul şi variaţiunea tonurilor calde ţi se vrăjeşte aidoma «In umbra de codru, prin ramuri de fag — poporul etern călător, cu pletele creţe, cu ochiu lucitor, crescut lângă Nilul cu valul sfinţit, de-a Spaniei caldă văpaie pârlit.» Traducerea asta minunată, după Geibsl, să fie oare a doamnei Maria G. Ulma, tălmăcitoare, fidelă şi atât de subtilă a atâtor poezii de-a lui Eminescu în nemţeşte? Ori poate maestrul Dinu nu cedează nimic din gloria şi vrea s’o aibă toată?! Ci jos cu pălăriile şi ascultaţi desemn cu creştetul descoperit, căci te cântă din bucăţile zeului Beethoven. Marea arie de concert «Ah perfido», cântată de dna Triteanu ! Abia aşteptăm să auzim pe «filomeia Ardealului», care de data asta nu va cânta lin şi duios, ci va trebui să-ne înfioare până în adâncul sufletului cu accentele splendide şi dramatic® ale acestui blestem, ce se revarsă asupra trădătorului perfid şi barbar, care-şi părăseşte iubita. Recitativul şi aria acestei compoziţii este o perlă strălucitoare. Nu mai puţin va impresiona măreţul cor al preoţilor şi fecioarelor şi marşul din «Ruinile Atenei», care te transpune cu sufletul în împărăţia gloriei apuse a luminosului oraş din anticitate. Din fiecare acord, din fiecare pasagiu se cunoaşte marele şi gloriosul Beethoven. Eu nu pot să spun decât atâta : veniţi şi ascultaţi şi vă umpleţi sufletul cu armonia divină a musicei, pe care ne-a lăsat-o acest titan al tonurilor. Această rară seară se va încheia cu minunatul «Final» al netului I din neterminata operă «Loreley» a lui T. Mendelsohn-Bartholdi. Leonora, copila adoptivă a unui corăbier dela Rin, fiind în biserică la cununia principelui domnitor, recunoaşte în mire pe amantul său, care venea totdeauna la ea, îmbrăcat in haine de vânător. Văzându-se astfel trădată, rătăceşte pe ţârmurii râului şi învoacâ spiritele Rinului şi ale aerului, ca s’o răzbune. Momentul acesta formează cuprinsul finalului. Notaţi, că această compoziţie de Mendelssohn, de-o structură fină, extrem de melodioasă şi subtil orhestrată, este una din cele mai bune piese de concert existente, înainte de a Încheia aceste şite informative, aşi dori să atrag atenţia publicului nostru asupra următoarelor puncte de deosebită importanţă: Acest concert este distins şi bogat, dându-şi concursul valoros cele 3 elemente: reputata cântăreaţă, d-na Triteanu, reuniunea de cântări şi orhestra orăşănească. Cred, că este absolut de prisos să laud aci pe maestrul nostru iubit George Dima, precum şi munca stăruitoare, conştiinţioasă şi nespus de valoroasă, pe care o depune pentru înflorirea muzicei bune în mijlocul clasei noastre intelectuale. Maestrul Dima ’şi urmează cu consecvenţă de fier principiul său : ridicarea gustului public către niveul artei mari şi adevărate. Tocmai pentru înţelegerea, cât da cât, a acestei arte classice se cere orcărui oaspe la acest concert, să citească cu atenţie şi linişte textul fiecărei bucăţi, ca să-şi poată da seama de ce spune poetul şi cum interpretează autorul. A asculta un concert de muzică vocală fără să citeşti textul înseamnă să asculţi tonuri cari te frământă, dar despre cari nu şti că ce vreau să spună. Rap tat de ziarişti, cărora însă nu le-a spus nimic esenţial. Iusth a zis, că tratativele nu sunt sfârşite şi se vor continua azi, Luni, sau Marţi. De aceea în detail nu poate spune nimic. A spus apoi, că Lukács i-a prezentat proiectul electoral şi în scris. A dezminţit ştirea unor ziare, privitoare la condiţiile de care ar fi să atârne dreptul electoral. Aceea însă este natural—a zis în fine Iusth, — că drepturile câştigate nu pot fi atinse şi cel ce are drept de vot azi, va avea şi în viitor.— Lumea se întreabă, cum este noul proiect al lui Lukács? Unii cred, că se bazează pe cens intelectual. Faţă de aceasta »Magyarorsz.« e informat, că proiectul se bazează pe cens material. Censul s’ar generaliza în ţara întreagă. Analfabeţii ar avea cens mai mare. Inteligenţa şi negustorii ar avea drept de vot, şi fără proprietate fonciată. Votarea să fie secretă numai in oraşe etc. Acest proiect numai proiect de vot universal nu este. Nu credem, ca luathiştii să adereze la astfel de dispoziţii retrograde. In orice caz ele nu vor duce la scop. Zilele aceste se va face lumină în privinţa aceasta. Externe, ştirile r««* notul confirmă svonul ilespre luptele sângeroase, cari au avut loc pe insula Rodos intre trupele italiene şi turceşti. Ziarul «Secole» află din Roma, că pe insula Rodos au avut loc două lupte foarte sângeroase, în cursul cărora atât turcii căt şi italienii au avut pierderi însemnate. Rupta s'a dat în interiorul insulei intre localităţile Campilia şi Altavio. — Este da remarcat următoarea declaraţiune, pa care a făcut-o nu mult un diplomat rus în chestia închiderii Dardanelelor: Rusia în nici un caz nu va tolera continuare închiderei Dardanelelor. In nici un uz nu vom tolera ca a treia parte a imperiului să fie paralizată din punct de vedere economic. Este inadmisibil, că Rusia va tolera închiderea uneia dintre principalele căi de comunicaţie ce ne leagă cu marile pieţe din Europa. Răbdarea puterilor neutrale se pune la o grea încercare, pe care noi nu o mai putem suporta. — Corespondentul din Constantinopole al ziarului „Matin“ din Paris telegrafiază, că marele vizir, Said Paşa, i-a declarat că ocupaţia insulei Rodos şi a altor insule din Marea Egeică nu poate schimba atitudinea guvernului turc. Poarta e hotărâtă să nu cedeze şi să nu închee pacea decât pe baza suveranităţi efective, iar nu numai teoretice a Sultanului asupra Tripolitaniei. Incheerea păcei e o necesitate imperioasă, fiindcă în cazul când situaţia actuală ar mai dăinui mai mult timp, pacea lumei ar fi foarte ameninţată; trebue deci ca puterile să caute un mijloc de a începe o mediaţiune pe care am putea să o primim. Franţa şi Anglia sunt mai ales interesate în menţinerea echilibrului în Marea Mediterană. Italia nu ar primi, e lucru sigur, convocarea unei conferinţe. — Senatul a votat proiectul provizor de impunere a unei taxe vamale de 100 la 100 asupra mărfurilor italiene, afară de pucioasă. — Din Uskub se anunţă că răscoala Albanezilor este izolată între Ipek şi Diacova. Răsculaţii cer aceleaşi drepturi, cari sau acordat mâţişorilor. — O telegramă din Lisabona comunică că 700 regalişti au încercat să treacă graniţa la Castello de Lide, dar au fost respinşi de trupele guvernamentale. Centenarul răpirei Basarabiei. — De A. I. Xenopol. — Un veac se va împlini în curând, la 26 Mai 1912, de când s’a desfăcut din trupul Moldovei cea mai bună jumătate a si, partea dintre Prut şi Nistru, denumită de atunci Încoace Basarabia, denumire pe care Românii de acolo nu o cunosc, căci ei tot Moldoveni se numesc, şi limba lor pentru dânşii e tot graiu moldovenesc. Această ciuntire a ţării a fost cu atât mai adânc simţită, cu cât ea se altoise pe o ciuntire de mai înainte, acea a Bucovinei, anexată prin sarnicie de Austria, precum