Gazeta Transilvaniei, mai 1912 (Anul 75, nr. 95-118)

1912-05-01 / nr. 95

Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/1 an 12 cor., pe an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe yt an 20 franci, pe y4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA : BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226.­ ­ Nr. 95. Braşov, Luni-Marţi în I (14) Maiu 1912. Anul LXXV. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe l/t an 10 coroane, pe l/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Să nu pierdem nădejdea. (v. m.) Va trebui să vină ziua de isbăvire şi pentru neamul ro­mânesc. Cine nu se îndestuleşte cu orizontul îngust şi adese întunecat al prezentului, ci se năzueşte a privi faptele şi întâmplările în înlănţui­rea lor istorică, va trebui să con­­ceadă, că numai dela 1784 încoace poporul român, atât în privinţa li­bertăţilor cetăţeneşti cât şi în pri­vinţa culturală şi economică, a rea­lizat progrese cari, fără a ne face Încrezuţi, trebue să ne umple cu mari nădejdi faţă de viitor. Progresul acesta însă nu e a se atribui numai puterilor proprii, energiilor de viaţă a neamului. O parte însemnată de merit o are şi spiritul timpului, împrejurările ge­nerale politice şi sociale, cari au înlesnit emanciparea treptată a po­porului de iobagi heloţi într-un po­por de cetăţeni cel puţin individua­­liceşte şi după lege egal îndreptă­ţită cu stăpânii lui de ieri. Simţim cu toţii, că de prezent poporul român iarăşi stă în faţa unei evoluţiuni de însemnătate is­torică. E vorba nu de mai puţin decât de începutul emanciparei po­­litice­ naţionale a neamului nostru. Şi prefacerea aceasta ca şi cea dela 1848 nu s-ar putea îndeplini, dacă ar fi să o săvârşim numai cu puterile noastre. Şi aici ne vine într’ajutor spi­ritul timpului, evoluţia generală nouă celor de azi favorabilă. S’a deslănţuit o luptă pe viaţă pe moarte între două mari curente, cari au mai stat faţă în faţă fără a fi biruit pe deplin unul pe celalalt. Unul e curentul democratic. Biruitor în ţările mari ale apusului, acest curent nu poate suferi, ca în mijlocul Europei să troneze şi pe mai departe spiritul feudal şi oli­garhic al urmaşilor lui Csák Máthé, ci pretinde ca şi Ungaria să se transformeze într-un stat cu ade­vărat democratic, unde milioanele de cetăţeni muncitori şi plătitori de dare, deci susţinătorii adevăraţi ai ţării, să fie stăpâni pe soartea lor sau cel puţin să aibă şi ei vot decisiv acolo unde se făuresc legile şi pe seama lor. Lupta se poartă pe două câm­puri. Unul e cel deschis, pe faţă. E campania din pressă şi din adu­nările poporale. E lupta cu puterea argumen­telor şi a logicei. Altul e cel clandestin. Unde armele sunt intrigile deslănţuite şi terorismul cel mai detestabil. Şi lupta asta se poartă cu di­feriţi sorţi de isbândă, deşi nu în­cape îndoială, că a cui va fi bi­ruinţa finală. E un fapt foarte esplicabil, că nici când şi la nici un popor clas­­sele şi elementele, cari au fost în posesiunea puterii şi a diferitelor privilegii, nu au cedat de bună voie nici un pas măcar. Toate drepturile ce le-au câş­tigat cei de jos, cei obidiţi le-au stors cu lupte grele asudând sudori de sânge. Juristul Jhering chiar şi pe te­renul dreptului privat a aplicat teoria „luptei pentru drept11. Cu atât mai neînlăturabilă şi în acelaş timp mai necesară e lupta asta pe terenul drepturilor cetăţe­neşti. Ştiut este, că orice popor sau classă socială numai acele drep­turi le ştie preţul şi apăra, pentru a căror câştigare a adus jertfe grele de energii intelectuale şi mo­rale, ba chiar de sânge. Pilda istoriei tuturor popoare­lor mai înaintate decât noi ne spune însă, că evoluţia naturală nu poate fi nici la noi alta, decât bi­ruinţa democraţiei asupra ideilor învechite şi deochiate ale conservato­rilor şi feudalilor maghiari, ori­cât s-ar împotrivi ei. Iar biruinţa democraţiei şi la noi înseamnă o mai dreaptă cum­pănire şi înţelegere a ideilor de naţionalitate, a aspiraţiilor naţio­nale juste ale popoarelor mai mici şi mai slabe. O epocă de democraţie de un jumătate de veac în Anglia d. e. a fost destul, să repareze aproape toate greşelile şi păcatele de moarte­­ * ce Ie-au săvârşit veacuri de-a rân­dul feudalii englezi faţă de neferi­cita Irlandă. Să nu fim deci mici de inimi. Să nu ne pierdem nădejdea şi cre­dinţa, când vedem svârcolirile pro­­tivnicilor democraţiei. Ei ştiu prea bine, ca lupta în jurul sufragiului universal e numai preludiul unor şi mai mari şi mai decisive măsurări din viitor. Azi ei stau la bun adăpost în cetatea privilegiilor lor şi a unui sistem electoral făcut anume în favorul aristocraţiei şi a proprietarilor mari. Când însă va cădea şi cetăţuia aceasta, când pe arena luptelor parlamentare din viitor se vor ciocni din nou aceste două mari curente, de asta dată cu armaturi egale, atunci numai îşi va lua în­ceputul şi emanciparea politică a neamului românesc din Ungaria. Sufragiul universal, bine să­ l înţelegem, nu e pentru noi scopul final, nu e panacea miraculoasă a tuturor suferinţelor noastre. Ci va fi numai un dat, o piatră de chilo­­metri, de la care se va număra in­fluenţa politică a poporului român în ţara aceasta. Politica încă îşi are legile sale. Toate se întâmpla conform acestor legi, — zice un sociolog. — Oa­menii mărginiţi pot să oprească pe un timp oarecare evoluţia asta na­ţională, dar nu o pot nimici, nici abate din cale. Deci cu inima curată şi cu gândul înălţat să stăm în faţa vre­­milor istorice, ce vor bate la uşa noastră. Să nu pierdem nădejdea. Li Sh­vajiß. Principalul eveniment este consfătuirea lui Lukács cu Iusth. Consfătuirea a avut loc Sâmbătă la 10 oare a. m­. în locuinţa lui Lukács şi a ţinut două ore, luând parte la ea şi secretarul de stat Némethy şi directo­rul oficiului statistic, Vargha Gyula. Prim-ministrul Lukács a prezentat lui Iusth noul său program electoral şi a fixat punctele marcante ale aceluia, pe baza cărora vrea sa facă declaraţii în cati­eră. Secretarul Noraethy a însoţit tezele cu date şi explicaţii statistice. Eşind dela Lukács, Iusth a fost asai­ Fran­k fi I. Porniră grelele corăbii, Porniră pline de mândrie, Ajunse ’n luptă veacul nostru, Cu-a mărilor sălbătăcie. Şi monstrul ce-i durase mintea In cucerirea ei măreaţă, S-a prăbuşit în lupta mare Cu îngrozitorii munţi de ghiaţă. II. E ură veche între mare Şi ’ntru superbul nost pământ, Din început de vremi 1© roade Al nimicirii jurământ. Şi grea pedeapsă fu odată Când cruntul mărilor galop, A umilit amar pământul Cu vremurile de potop. Dară pământul nostru mare Supus orgoliului păgân, Corăbii şi-a trimis pe ape Şi a a crezut pe veci stăpân. Robinson, Braşov, în ajunul concertului. Harnica noastră reuniune de cant şi gimnastică aranjează subt conduce­rea neîntrecutului său maestru G.Dima, un nou concert, cu concursul aprecia­tei cântăreţe sibiene de la F. Iriteanu şi a capelei orăşăneşti din Braşov. Programul este select şi bogat, iar studiul bucăţilor — nfei­tă se poate închipui altfel sub conducerea d-lui Dima — amănunţit, temeinic, pedant... începutul frumoasei săli îl lase trisiră-te mărgărite», buna compoziţie a tânărului doctor din Dej, d-nul Leu­idida Doinide, un om îndrăgostit pârsa după urechi... de acuzică. La Budapesta, ca student, dirigia corul şi orhestra Iul «Petru Maior» şi în seara când nu­­ vedeai la muzica militară «la Gambri­­nus», ştiai de bună seamă, că e la operă, întâiul rod al dragostei sale şi al frumoaselor studii ce le-a făcut ca au­todidact, este compoziţia aceasta pre­miată de comitetul «fondului de te­atru» şi cântată pentru prima oară din prilejul adunărei generale a «A­s­­trei» la Dej cu corul năsândesc al d*lui Rena­ş, orchestra militară. Urmează drăgălaş şi plin de vioi­ciune «Popasul ţiganilor» de R. Schu­mann, orchestrat de C. Re­necke, in torentul şi variaţiunea tonurilor calde ţi­ se vrăjeşte aidoma «In umbra de codru, prin ramuri de fag — poporul etern călător, cu pletele creţe, cu ochiu lucitor, crescut lângă Nilul cu valul sfinţit, de-a Spaniei caldă văpaie pârlit.» Traducerea asta minunată, după Geibsl, să fie oare a doamnei Maria G. Ulma, tălmăcitoare, fidelă şi atât de subtilă a atâtor poezii de-a lui Emi­­nescu în nemţeşte? Ori poate maestrul Dinu­ nu cedează nimic din gloria şi vrea s’o aibă toată?! Ci jos cu pălăriile şi ascultaţi de­semn cu creştetul descoperit, căci te cântă din bucăţile zeului Beethoven. Marea arie de concert «Ah per­fido», cântată de d­na Triteanu ! Abia aşteptăm să auzim pe «filo­­meia Ardealului», care de data asta nu va cânta lin şi duios, ci va trebui să-ne înfioare până în adâncul sufletu­lui cu accentele splendide şi dramatic® ale acestui blestem, ce se revarsă asu­pra trădătorului perfid şi barbar, care-şi părăseşte iubita. Recitativul şi aria acestei compo­ziţii este o perlă strălucitoare. Nu mai puţin va impresiona măreţul cor al preoţilor şi fecioarelor şi marşul din «Ruinile Atenei», care te transpune cu sufletul în împărăţia gloriei apuse a luminosului oraş din anticitate. Din fiecare acord, din fiecare pa­sagiu se cunoaşte marele şi gloriosul Beethoven. Eu nu pot să spun decât atâta : veniţi şi ascultaţi şi vă umpleţi sufle­tul cu armonia divină a musicei, pe care ne-a lăsat-o acest titan al to­nurilor. Această rară seară se va încheia cu minunatul «Final» al netului I din neterminata operă «Loreley» a lui T. Mendel­sohn-Bartholdi. Leonora, copila adoptivă a unui corăbier dela Rin, fiind în biserică la cununia principelui domnitor, recu­noaşte în mire pe amantul său, care venea totdeauna la ea, îmbrăcat in haine de vânător. Văzându-se astfel trădată, rătăceşte pe ţârmurii râului şi învoacâ spiritele Rinului şi ale aerului, ca s’o răzbune. Momentul acesta for­mează cuprinsul finalului. Notaţi, că această compoziţie de Mendelssohn, de-o structură fină, ex­trem de melodioasă şi subtil orhes­­trată, este una din cele mai bune piese de concert existente, înainte de­ a Încheia aceste şite informative, aşi dori să atrag atenţia publicului nostru asupra următoarelor puncte de deosebită importanţă: Acest concert este distins şi bo­gat, dându-şi concursul valoros cele 3 elemente: reputata cântăreaţă, d-na Triteanu, reuniunea de cântări şi or­hestra orăşănească. Cred, că este absolut de prisos să laud aci pe maestrul nostru iubit Ge­orge Dima, precum şi munca stărui­toare, conştiinţioasă şi nespus de va­loroasă, pe care­ o depune pentru înflo­rirea muzicei bune în mijlocul clasei noastre intelectuale. Maestrul Dima ’şi urmează cu consecvenţă de fier principiul său : ridicarea gustului public către niveul artei mari şi adevărate. Tocmai pentru înţelegerea, cât da cât, a acestei arte classice se cere or­­cărui oaspe la acest concert, să ci­tească cu atenţie şi linişte textul fie­cărei bucăţi, ca să-şi poată da seama de ce spune poetul şi cum interpre­tează autorul. A asculta un concert de muzică vocală fără să citeşti textul înseamnă să asculţi tonuri cari te fră­mântă, dar despre cari nu şti că ce vreau să spună. Rap­­ tat de ziarişti, cărora însă nu le-a spus nimic esenţial. Iusth a zis, că tratativele nu sunt sfârşite şi se vor continua azi, Luni, sau Marţi. De aceea în detail nu poate spune nimic. A spus apoi, că Lukács i-a prezentat proiectul electoral şi în scris. A dezminţit ştirea unor ziare, pri­vitoare la condiţiile de care ar fi să atârne dreptul electoral. Aceea însă este natural­—a zis în fine Iusth, — că drep­turile câştigate nu pot fi atinse şi cel ce are drept de vot azi, va avea şi în viitor.— Lumea se întreabă, cum este noul proiect al lui Lukács? Unii cred, că se bazează pe cens intelectual. Faţă de aceasta »Magyarorsz.« e informat, că proiectul se bazează pe cens material. Censul s’ar generaliza în ţara întreagă. Analfabeţii ar avea cens mai mare. In­teligenţa şi negustorii ar avea drept de vot, şi fără proprietate fonciată. Vo­tarea să fie secretă numai in oraşe etc. Acest proiect numai proiect de vot universal nu este. Nu credem, ca luathiştii să adereze la astfel de dispo­ziţii retrograde. In ori­ce caz ele nu vor duce la scop. Zilele aceste se va face lumină în privinţa aceasta. Externe, ştirile r««* notu­l con­firmă svonul ilespre luptele sânge­­roase, cari au avut loc pe insula Rodos intre trupele italiene şi tur­ceşti. Ziarul «Secole» află din Ro­ma, că pe insula Rodos au avut loc două lupte foarte sângeroase, în cursul cărora atât turcii căt şi italienii au avut pierderi însem­nate. Rupta s'a dat în interiorul insulei intre localităţile Campilia şi Altavio. — Este da remarcat următoarea declaraţiune, pa care a făcut-o nu mult un diplomat rus în chestia închiderii Dardanelelor: Rusia în nici un caz nu va tolera continuare închiderei Dardanelelor. In nici un uz nu vom tolera ca a treia parte a imperiului să fie paralizată din punct de vedere economic. Este inadmi­sibil, că Rusia va tolera închiderea u­­neia dintre principalele căi de comuni­caţie ce ne leagă cu marile pieţe din Europa. Răbdarea puterilor neutrale se pune la o grea încercare, pe care noi nu o mai putem suporta. — Corespondentul din Cons­­tantinopole al ziarului „Matin“ din Paris telegrafiază, că marele vizir, Said Paşa, i-a declarat că ocupa­ţia insulei Rodos şi a altor insule din Marea Egeică nu poate schimba atitudinea guvernului turc. Poarta e hotărâtă să nu cedeze şi să nu închee pacea de­cât pe baza suve­ranităţi efective, iar nu numai teoretice a Sultanului asupra Tri­­politaniei. Incheerea păcei e o ne­cesitate imperioasă, fiindcă în ca­zul când situaţia actuală ar mai dăinui mai mult timp, pacea lumei ar fi foarte ameninţată; trebue deci ca puterile să caute un mij­loc de a începe o mediaţiune pe care am putea să o primim. Franţa şi Anglia sunt mai ales interesate în menţinerea echilibrului în Ma­rea Mediterană. Italia nu ar primi, e lucru sigur, convocarea unei con­ferinţe. — Senatul a votat proiectul provizor de impunere a unei taxe vamale de 100 la 100 asupra mărfurilor italiene, afară de pucioasă. — Din Usku­b se anunţă că răs­coala Albanezilor este izolată între Ipek şi Diacova. Răsculaţii cer aceleaşi drep­turi, cari sau acordat mâţişorilor. — O telegramă din Lisabona co­munică că 700 regalişti au încercat să treacă graniţa la Castello de Lide, dar au fost respinşi de trupele guverna­mentale. Centenarul răpirei Basarabiei. — De A. I­. Xenopol. — Un veac se va împlini în curând, la 26 Mai 1912, de când s’a desfăcut din trupul Moldovei cea mai bună ju­mătate a si, partea dintre Prut şi Nistru, denumită de atunci Încoace Ba­sarabia, denumire pe care Românii de acolo nu o cunosc, căci ei tot Moldo­veni se numesc, şi limba lor pentru dânşii e tot graiu moldovenesc. Această ciuntire a ţării a fost cu atât mai adânc simţită, cu cât ea se altoise pe o ciun­tire de mai înainte, acea a Bucovinei, anexată prin sarnicie de Austria, precum

Next