Gazeta Transilvaniei, mai 1912 (Anul 75, nr. 95-118)

1912-05-01 / nr. 95

Pagina 2 pe aceiaşi cale se anexă la 1812 Basa­rabia cătră Rusia. Pentru împărăţiile ce şi-au întins hotarele pe seama unei ţări româneşti, împlinirea unui veac de stăpânire dă prilej la sărbătorire. De aceia în 1875 Austria a organizat manifestări de bu­curie pentru­­fericita alipire a Bucovi­­nei de împărăţia ei.« Acuma, în 1912, Rusia se pregăteşte să facă acelaşi lucru pentru întinderea hotarului ei peste corpul ţărilor române. Altfel stă lucrul cu noi, care am fost jetfa acest­or spo­riri de teritoriu, care am îngrăşat cu corpul nostru pe acel al statelor vecine. Pentru noi amintirea acestor două răs­­luiri e un junghiu de durere, şi ceia ce pentru împărăţiile vecine e un prilej de bucurie, pentru noi se preface în zile de doliu. Şi noi trebue să sărbătorim a­­ceastă aniversare, însă să o facem cu durerea în suflet, ca pentru amintirea unui mort iubit; căci deocamdată, deşi neînchizând speranţele noastre într’un drept viitor, Bucovina şi Basarabia sânt două fire moarte ale pământului româ­nesc, şi sărbătorirea acelor două date fatale trebue să fie udată cu lacrimi de durere pe mormintele în care sânt în­gropate. In 1875, când s’a sărbătorit de Austria alipirea Bucovinei, Moldova a răspuns la această lovitură prin o a­­mintire dureroasă ţesută în jurul figurii lui Grigore Ghica, a cărui moarte s’a pus în legătură cu răpirea Bucovinei. Cu toate că Ghica în realitate nu mu­rise din cauza acestei răpiri, totuşi îm­prejurarea fu foarte bine găsită, pentru a răspunde printr’un ecou de durere, sunetelor de veselie ce veneau de peste hotar. Şi acuma, la 1912, nu putem ră­mânea nepăsători faţă cu prăznuirea din partea Rusiei, a anexării Basarabiei, şi trebue să căutăm un mijloc vrednic de un popor ce se respectă, dar impu­nător în liniştita lui manifestare, pentru a protesta în contra unui act, care ne jigneşte în cele mai adânci ascunsuri ale sufletului nostru, prin amintirea ce­lei mai mari nenorociri ce a putut să ne lovească, celei mai mari suferinţi ce a putut să ni se impună. „ Să readucem în mintea noastră împrejurările în cari Barasabia a fost ră­pită de la Moldova, pentru a vedea dacă această pacoste căzută pe capul ei a fost pedeapsa unei vini, sau măcar răsplata unei greşeli, sau dacă ea nu a fost decât îndeplinirea unei nedreptăţi pusă în lucrare de cei mai tari contra celui mai slab. Răpirea Basarabiei fu datorită războiului declarat de Turci Ruşilor în 1806, care se prelungi până la 1812, spărgându-se viforoasele lui peripeţii printr-o lovitură de trăsnet căzută asupra capului Moldovei. Deşi Turcii fură acei, cari declaraseră răz­boiul, ei o făcuseră dintr’o nevoe nein­­lăturată, de a apăra existenţa statului lor de loviturile Rusiei. E drept că şi Turcii provocaseră prin purtarea lor, ascultătoare de interesele lui Napoleon I, pe Ruşi­a­ le da acele lovituri. Anume împăratul Francezilor având interes a paraliza cât mai mult pe Ruşi, stăruise la Turci ca ei să dee afară pe cei doi Domni fanarioţi ai ţărilor române: Constantin Ipsilanti din Muntenia şi Alexandru Moruzi din Moldova, cari Domni fuseseră numiţi în 1802, cu în­datorire din partea Turciei de a nu-i îndepărta decât după şapte ani de dom­nie, pentru a nu sărăci aşa de cumplit ţările române prin deasa schimbare a Domnilor. Ambii domnitori fiind parti­zani de ai Ruşilor şi slujindu-le drept unelte pentru a provoca răscoale în împărăţia otomană, Napoleon fusese ascultat de Sultan pentru îndepărtarea gospodarilor din scaunele ţărilor române înainte de împlinirea termenului de şapte ani. Deşi erau induşmăniţi pe a­­tunci cu Franţa din cauza luptei aces­teia cu Prusia, pe care o bătuse la Jena şi la Auerste­dt în Octomvrie 1806, Ruşii într’un moment de supărare pentru încălcarea tratatului din partea Turciei, trec Nistrul și întră in Mol­dova în Noemvrie 1806, pretextând însă că ei nu ar fi atinși prin desti­tuirea Domnitorilor ei, ci că nu ar putea îngădui mai multă vreme prădăciunile cărora Muntenia era expusă din partea lui Pasvanoglu, paşa cel revoltat din Vidin; că ei, prin ocuparea Moldovei, nu ar avea scopul de a declara războiu Turciei, ci numai de a lua o garanţie că cererile lor în privirea Pasvangiilor şi a altor pretenţii ce mai formulau, vor fi ascultate. Turcii însă nu se lă­sară înşălaţi prin vorbele protivniciior lor, şi declarară războiu Ruşilor în De­cemvrie 1806. Din această expunere reese într’un chip învederat că Ruşii încălcaseră pă­mântul turcesc şi deci declaraseră de fapt războiu Turcilor pentru a apăra ţările române. Intr’adevăr, fie că Ruşii voiau să pedepsească pe Turci pentru destituirea prea timpurie a lui Ipsilanti şi Moruzi, fie că ei voiau să mântue Mun­tenia de prădăciunile lui Pasvanoglu, ei tot luau în mână apărarea ţărilor ro­mâne, şi declarau războiu Turcilor în interesul­ acestor ţări, încât acţiunea lor lua faţa unei purtări altruiste. Oricum ar fi stat lucrurile în pri­virea declarării războiului, înduşmăni­­rea Rusiei cu Turcia convenea pe a­­tunci de minune planurilor împăratului Napoleon. In 20 Ianuarie 1807 el scrie ambasadorului său din Constantinopole, Sebastiani, că «Ruşii nu au în Moldova şi Valahia trupe îndeajuns pentru a putea trece Dunărea, şi ar fi foarte slă­biţi dacă ar fi constrânşi a întreţinea o a doua armată în Crimeea. Ei ar tre­bui deci să fie atacaţi şi în această pe­ninsulă pe cât şi în Georgia de cătră paşa din Erzerum, Perşii şi Poarta». Aşa erau pe atunci interesele lui Na­poleon. In curând însă politica împăra­tului francez se schimbă, şi odată cu această schimbare se prefac şi toate lucrurile în politica europeană. Napoleon într’adevăr era centrul în jurul căruia gravita lumea de atunci, o lume în ju­rul unui­­ an! De soarta sa er­a legată soarta tuturor statelor; după interesul său se regulau interesele tuturor ţări­lor. Tradiţiile politice ale trecutului se rupseră cu totul; calea urmată atâta timp de popoare era părăsită; alianţele şi duşmăniile se alcătuiau şi se desfă­ceau pe zi ce merge, tocmite şi orân­duite după placul arbitrului Europei. Voinţa unui om înlocuise relaţiile acele necesare între popoare, care determină purtarea lor unul către altul; interesul individual înlocuise interesul colectivi­tăţilor. Pentru Napoleon toate statele nu erau decât mijloacele, instrumentele, prin care el să ajungă la ţărul său su­prem, dominarea Europei şi a lumii în­tregi. El le întrebuinţa pentru scopurile sale, dar ele în sine nu aveau nici un scop; le arunca unul împotriva altuia ca să se sfărâme şi el să se folosească din dărâmăturile lor, se trata astăzi ca prieten şi ca aliat, mâne ca duşman ne­împăcat, jertfindu-le pe toate nesăţioa­sei sale ambiţii. Napoleon avea interes să se a­­propie de Rusia pentru a o putea ade­meni la recunoaşterea distrugerii Pru­siei şi a o putea câştiga contra Angliei, duşmana lui cea mai Înverşunată şi cea mai greu de redus. El se împăca deci cu împăratul Alexandru oferindui mij­locirea lui în războiul cu Turcia în schimb pentru cele două mari nevoi ale lui. La Tilsit se întâlnesc ambii mo­narhi pe podul neutru al unei plute de pe râul Niemen şi pun la cale nimic altceva decât împărţirea Turciei, a sta­tului aceluia, pe care tocmai Napoleon 11 aruncase în războiu cu Rusia. Impe­riul moscovit era să primească Moldova cu partea ei inferioară, care de la 1484 trecuse în stăpânirea Turciei şi se nu­mea Basarabia, apoi Valahia şi Bulga­ria până la Balcani. Franţa era să fie Albania, Tesalia, Moreea şi Candia. Aus­tria era să fie împăcată cu Bosnia şi Serbia, rămânând Turcia numai cu po­sesiunea Rumeliei şi cu oraşul Constan­tinopole, pe care nici unul din cei doi potentaţi nu consimţia a-l ceda celui­lalt. Nu trebue să ne mirăm de această purtare a Franţei napoleoniene faţă cu ţările române. Chiar dacă împăratul Francezilor ar fi cunoscut latinitatea lor, lucru de care abia ele singure în­cepuseră a avea conştiinţă, încă le-ar fi jertfit pentru a apăra marile lui in­terese politice. In anul 1809 Napoleon trebuind să plece în Spania pentru a supune acolo o primejdioasă răscoală, el se în­tâlneşte încă odată cu împăratul Ale­xandru la Erfurt în 27 Septemvrie, unde Napoleon asigură pe Alexandru despre dobândirea desăvârşită a Moldovei şi a Valahiei, încuviinţând prin tractatul în­cheiat în acest oraş, ca împăratul Ru­siei să-şi întindă graniţele statului până la Dunăre. Urmările unei politici atât de schimbătoare din partea stăpânului lu­mii de atunci jură că Turcii pierdură orice încredere în Francezi, din care pricină, mai târziu, ei na voiră să dee crezare stricării din nou a relaţiilor dintre Ruşi şi Francezi, şi de aceia în 1812 se grăbiră a încheia pacea cu Ru­sia, cu toate stăruinţele lui Napoleon ca să nu o facă, întrucât el ar fi gata de a năvăli din nou în Rusia şi de a stânge acest mare stat de pe faţa pă­mântului. Politica lui Napoleon, care făcea din Turci, ce fuseseră până atunci cei mai statornici prietini ai Francezilor, nişte duşmani hotărâţi ai acestora, în­lesni lui Alexandrul I încheerea unei păci, favorabile cu Turcia, cu toate că Rusia ameninţată de expediţia cea u­­riaşă a lui Napoleon, întreprinsă cu o armată de 530.000 de oameni, ar fi tre­buit dimpotrivă să o împingă să ce­deze ea Turciei ceva, pentru a scăpa de războiul de la sud şi a-şi putea în­drepta toate puterile contra loviturii lui Napoleon. Cu toate acestea lucrurile luară altă întorsătură, şi Ruşii se ale­seră cu câştigarea Basarabiei, la care ei singuri nu se putea aştepta. Iată cum s-a desfăşurat această pentru Moldova prea nenorocită împre­jurare. Până in 1811 războiul între Ruşi şi Turci fusese condus cu multă lincezală, Ruşii aşteptându-se ca ţările române să le cadă în mâni mai mult prin interveniri diplomatice din partea tovarăşului lor, împăratul Napoleon, decât prin vărsarea de sânge pe câm­pul de luptă. Turcii din cauza slăbiciu­nii lor adausă încă prin două revoluţii lăuntrice, răsturnarea Sultanului Selim III şi a urmaşului său Mustafa. Când în 1810 relaţiile între Napoleon şi Ale­xandru începuseră să se răcească, Ru­şii fiind nevoţi a-şi aduna trupele în ţara lor, pentru a preîntâmpina un a­­tac cu putinţă din partea Francezilor micşorară încă puterile trimise la Du­nărea. Astfel se făcu că în anul 1811 consulul francez din Bucureşti, Ladoulx, să poată scrie ambasadorului din Viena că: »Nu este nici un suflet în Bucureşti, care să nu privească aceste ţări ca părăsite acum de Ruşi. Aceştia sunt într’o descurajare ce se întăreşte ne­contenit prin vuetele de războiu cu Franţa şi peste toate acestea o epide­mie îngrozitoare a luat naştere în oşti­rile lor.« In altă scrisoare a lui Ledo­­uix din 10 Octomvrie el spune : »Nu este decât un strigăt în lagărul rusesc: pacea cu Turcii. Aceştia dimpotrivă foarte porniţi au răspuns cererea unui armistiţiu şi voiesc cu toţii urmarea războiului.« Pierderile repeţite ale Ruşi­lor unite,cu ameninţarea tot mai imi­nentă a năvălirii franceze, Împing acu­ma pe Ruşi­a stărui ei pentru pace, şi cabinetul din Petersburg trimite în luna lui Octomvrie un , ordin generalului Kutusoff de a o încheia cu orice preţ. In asemenea condiţie ne-am ex­plicat cu greu câştigarea Basarabiei din partea Ruşilor, dacă o fericită lovitură a generalului Kutusoff nu ar fi schimbat no­rocul armelor pe partea Ruşilor şi nu ar fi adus la descurajarea politică a Turcilor, din pricina neîncrederii lor in Napoleon, şi acea provenită din înfrân­gerea suferită. Victoria Ruşilor de la Slobozia fusese zdrobitoare pentru Turci şi aşa de hotărâtoare, încât Francezii nu puteau să-i deie crezare. Armata turcească condusă de marele Vizir în persoană fusese cu totul zdrobită şi nu se putuseră scăpa din ea nici un singur cort şi nici un singur tun. Turcii erau deci reduşi la aman, şi ei nu ar fi pu­tut să mai lupte cu Ruşii decât pe caie diplomatică Dar aici Ruşii şi cu priete­nii lor Englezii răspândeau în toate părţile veştile cele mai neliniştitoare asupra scopurilor lui Napoleon, spunând despre el că este in tratări cu Ruşii ; că In curând o să se împace cu ei, când atunci­­Rusia, putând întoarce toate pu­terile ei contra Turciei, zilele acestei împărăţii ar fi fost numărate. Şi într’a­devăr că Napoleon deşi se pusese în fruntea uriaşei sale armate, tot mai încerca a detersfica pe Alexandru la primirea condiţiilor de pace, încât te­merile Turciei nu erau cu totul lipsite de temeiu. Napoleon plecase la­ armata lui la 9 Mai şi la 17 a aceleiaş luni ajun­sese la Dresda, tocmai pe când veştile de pace între Ruşi şi f­rancezi se întă­reau mai mult, cu toate că în realitate pacea se îndepărta mai mult dintre cei doi monarhi. Ruşii însă reduseseră mult din întăile lor pretenţii făcute după victoria lui Kutusoff. Anume nu mai cereau ambele provincii române, ci numai partea Moldovei din Nistru până în Prut. Cu toate silinţele despe­rate ale reprezentanţilor Franţei de a împiedeca încheerea păcii, tratatul de Bucureşti este semnat în ziua de 26 Mai 1812, cu 17 zile înainte ca Napo­leon, trecând peste Niemen, să fi făcut pasul hotărâtor în lovirea Rusiei. Tra­tatul de Bucureşti conţine cedarea că­tre Rusia a părţii răsăritene a Moldovei până în râul Prut, asupra cărei părţi se întinse numele purtat până acuma, numai de sudul acestei regiuni, acel de Basarabia. Să trecem acuma la desfăşurarea stării lăuntrice a ţarilor române în în­delungatul răstimp de ani cât ţinea o­­cupaţia lor din partea Ruşilor. (Va urma.) să cânte imnul maghiar. E natural, că capelanul care venise în restaurant, nu să se irite, ci să-şi calmeze nervii obo­siţi de munca zilei, ascultând o muzică frumoasă slovăcească, a făcut semn lăutarilor să Înceteze cu imnul ungu­resc şi i-a rugat să-i cânte imnul slo­vac »Hei Slovaki!«. Procurorul din Neutra­ a găsit, că preotul slovac a co­mis agitaţie împotriva »ideii de stat« şi a intentat proces împotriva lui. Tri­bunalul din Neutra l-a condamnat la 8 zile temniţă de stat, procurorul însă a dat apel. Tabla din Pojon a ridicat pe­deapsa capelanului la şase luni temniţă de stat. Aşa stăm cur­ libertăţile în Un­garia. * După un raport al ministerului de culte şi învăţământ, anul trecut s-a pornit cercetare disciplinară contra 148 de învăţători pentru atitudinea lor an­tipatriotică. Auză la cele mai multe din aceste cercetări a dat neglijarea pro­punerii limbei maghiare. Intre învăţă­torii traşi în cercetare au fost 18 co­muti­şti, 5 rom. cat. 47 gr. cat. 72 gr. orient., 5 ev. şi 1 ref. Au fost osândiţi (cu admoniţie, pedeapsă în bani, pen­sionare, amovare) 38 de învăţători, din aceştia 10 gr. or. şi 10 gr. cat. Negli­­jenţa, care a dat anză la cercetarea disciplinară, s’a constatat în ţinuturi naţionaliste, cu deosebire între Români! Sermanii învăţători I * Alegerea da deputat pentru ca­meră în cercul Aiudului este fixată pe mâne, în 14­­. c. Probabil că va fi rea­les prim-ministrul Lukács. Aiudenii din partidul muncii ar fi voit, ca realegerea lui Lukács să se facă cu unanimitate. Insă un ziar unguresc anunţă, că inde­­pendiştii candidează pe şovinistul pro­fesor pensionat Fogar şi, iar Românii ar fi candidat pe dl Iuliu Maniu, pen­tru cinstea steagului. Nu ştim de unde îşi ia informaţiile foaia maghiară, e si­gur însă că va fi reales Lukács, apoi va urma un tămbălău patriotic şi un i­magnum áldomás. * Partidul naţional slovac aranjeează a doua zi de Rusalii un meeting în favorul dreptului electoral, în comuna petrovaţ din Bacica. La meeting au fost invitaţi şi membrii partidului naţional sârb şi german şi Maghiarii din comună. A fost invitată şi .Liga regnicolară a dreptului electoral. Liga va fi reprezen­tată prin dl Jásai Oszkár, care va ţinea discursuri în limba maghiară şi ger­mană. Vor mai vorbi apoi Hodja şi Blacho în limba slovacă, Nicolici sâr­­beşte şi Ludovic Kremling, prezidentul partidului naţional german de la Bise­­rica­ Albă, în limba germană.­ ­ GAZETA TRANSILVANIEI. La casa comunelor engleze s-a terminat alaltăieri cetirea a doua a proiectului Homerule. După dis­cursul prim-ministrului Asquith, care a declarat, că parlamentul Irlandei primește prin votarea a­­cestui proiect putere legislatorică și administrativă numai în afa­ceri curat­orice, proiectul a fost primit cu 372 voturi contra 271. De la ordinea zilei. — Un nou agitator. —­­Sermanii în­văţători.—Alegerea dela Aiud.— Meeting naţionalist. Cel mai nou »agitator« este cape­lanul slovac Ştefan Fridrichovsky, din Boşan, o comună în Slovăcime. Cazul de agitaţie s’a întâmplat în un restau­rant din sat. Aici îşi petreceau cu lău­tari învăţătorii de stat Matulay şi Amisari. Când întră capelanul în res­taurant ca sa cineze, lăutarii, la ordi­nul învăţătorilor şovinişti, au început Din România. Adunarea societăţii­ geografice. Societatea geografică română de sub înalta presidenţie de onoare a regelui Carol, şi-a ţinut Sâmbătă adunarea ge­nerală, la care au participat principii Ferdinand şi Carol. Şedinţa a fost des­chisă de secretarul general al societăţii d-l Şubba Ştefănescu, care a cetit ra­portul despre activitatea societăţii şi despre ultimele descoperiri făcute în domeniul geografiei. In această dare de seamă se insistă cu deosebire asupra desvoltării aviaţiunei, făcând amintire de harta aeronautică, ce s-a propus a se întocmi. D-l profesor S. Mehedinţi a rostit apoi o conferinţă despre »Mun­ca noastră pe tărâmul geografic«. Intre numeroasele probleme, cari trebue des­­bătute şi deslegate de societatea geo­grafică română, a zis conferenţiarul, sunt între altele cartografia pământu­lui României şi marea operă de sinteză asupra pământului şi poporului Românei. Moşiile din Basarabia ale epitro­­piei Sf. Spiridon din Iaşi. Guvernul rus a intervenit din nou pe lângă gu­vernul român în chestia cumpărării moşiilor din Basarabia, care sunt pro­prietatea casei Sf. Spiridon din Iaşi. După cum se anunţă din Bucureşti chestiunea vânzărei moşiilor din Basa­rabia ale epitropiei Sf. Spiridon se va rezolvi de către guvern în înţelegere cu Casa Sf. Spiridon şi anume pe lângă condiţiunea: ca cumpărătorii să ofere un preţ, care să producă un venit egal cu arenda de 690 mii lei. Pe baza aces­tei arenzi epitropia şi-a întocmit buge­tul şi nu poate să vândă moşiile cu un preţ ce i-ar aduce un venit mai mic. In urma primirei unei oferte în aseme­nea condiţiunî, guvernul Român va pro­pune parlamentului o lege, prin care e grea problemă. Din punctul de vedere al ştiinţe­lor politice o naţiune îşi ajunge cul­mea dezvoltărei numai în momentul, când acea naţiune reprezintă o unitate conşti© de sine in vârtejul fără de fund al vieţii omenirei, care unitate să cu­prindă în sine printr-o prizmă deose­bite particularităţi în simţire, în limbă, în artă, şi ca a treia cerinţă funda­mentală ca acea naţiune să-şi poată crei soartea după buna sa chibzuială. Vom avea de scop a arăta in ce măsură a înaintărei spre perfecţiune se află poporul românesc, în deosebi poporul românesc din Transilvania şi Ungaria. Unicul indiciu al unităţii naţiunei române este — durere — numai limba românească. Masse întregi din trupul neamu­lui românesc: Basarabia, sutele de mii de Români, uitaţi cu totul de pressa şi căldura noastră, din Serbia numai prin limbă chiar mai sunt legaţi de noi, căci sentimentul cohesiunei naţio­nale în ei nu a fost cunoscut nici când. Tendinţa spre independenţă poli­tică a fost în­totdeauna — din vechi­me — mai puternică în ţările româ­neşti, nu au lipsit aceste tendinţe nici în Ardeal, împrej­urările neprielnice însă au făcut ca aceste tendinţe să nu aducă de­cât rezultate efemere. E fapt, ce nu se poate tăgădui,că avântul ce s-a dat «frumosului», artei româneşti, a pornit şi are rădăcinile în Ardealul nostru, din care a pornit dra­gostea pentru trecutul, pentru cultiva­rea limbei şi pentru desvoltarea con­ştiinţei şi a avântului naţional. Să nu uităm însă, că precum o­­mul aşa şi o naţiune nu are numai suflet, de care s-a amintit ceva până acum, ci are şi trup, pe care zilnic îl vedem, şi e obiectul simţirilor şi pre­­ocupaţiunilor noastre reale. Din punct de vedere practic când e o naţiune ajunsă la perfecţiune ? Per­fecţiunea o atinge în momentul când fii acelei naţiuni se impun în concer­tul vieţii economice universale ca o particularitate conştie, cu putere reală, care prin capabilitate de concurenţă îşi păstrează independenţa economică. Aplicând real cele afirmate o na­ţiune e desvoltată când are în sânul său toate clasele sociale proprii ale sale, începând de la ultimul lucrător cu ziua, plugari, industriaşi, comercianţi, oameni de ştiinţă, aristocraţie străbă" Nr. 95-1912, epitropia Sf. Spiridon va fi autorizată să vândă acele moşii. * Marile serbări ale presei. In Bucureşti s'au început pregătirile pentru marile serbări populare şi naţionale, cari se vor da la Bu­cureşti, în parcul Carol I, în zi­lele de 19, 20 şi 21 Mai­­. Minis­trul lucrărilor publice a acordat o reducere pe căile ferate din Ro­mânia de 50 la sută pentru clasa II, şi 75 la sută pentru clasa III, pentru toţi călătorii, cari vor veni la Bucureşti, în timpul acestor serbări. Biletele sunt valabile şapte zile. O persoană poate să plece din ori­ce punct al ţării, în ziua de 17 Mai şi se poate reîntoarce cu acel bilet redus, până în seara zilei de 23 Mai. De asemenea se pot reîntoarce, plecând din Bucu­reşti, în ori­ce şi până în seara de 23 Mai. Comitetul serbărilor presei a procedat, tot­odată, la alegerea di­feritelor comisiuni, pentru primi­rea siariştilor­­din celelalte ţări locuite de români, pentru primi­rea siariştilor din oraşele ţării, pentru organizarea diferitelor dis­tracţii şi atracţii la serbări etc. Ştiri­ mărunte. M. S. Regele a sancţionat legea, prin­­care se destină de cătră stat suma de 80.000 lei pentru ridicarea monu­mentului marelui om de stat Barbu Catar­giu. —In București s’au declarat foarte multe cazuri de scarlatina. D-l Dr. Or­­leanu, medicul primar al capitalei, a fost însărcinat cu alcătuirea unui serviciu sanitar suplimentar, pentru combaterea acestei epidemii.

Next