Gazeta Transilvaniei, mai 1912 (Anul 75, nr. 95-118)
1912-05-01 / nr. 95
Pagina 2 pe aceiaşi cale se anexă la 1812 Basarabia cătră Rusia. Pentru împărăţiile ce şi-au întins hotarele pe seama unei ţări româneşti, împlinirea unui veac de stăpânire dă prilej la sărbătorire. De aceia în 1875 Austria a organizat manifestări de bucurie pentrufericita alipire a Bucovinei de împărăţia ei.« Acuma, în 1912, Rusia se pregăteşte să facă acelaşi lucru pentru întinderea hotarului ei peste corpul ţărilor române. Altfel stă lucrul cu noi, care am fost jetfa acestor sporiri de teritoriu, care am îngrăşat cu corpul nostru pe acel al statelor vecine. Pentru noi amintirea acestor două răsluiri e un junghiu de durere, şi ceia ce pentru împărăţiile vecine e un prilej de bucurie, pentru noi se preface în zile de doliu. Şi noi trebue să sărbătorim această aniversare, însă să o facem cu durerea în suflet, ca pentru amintirea unui mort iubit; căci deocamdată, deşi neînchizând speranţele noastre într’un drept viitor, Bucovina şi Basarabia sânt două fire moarte ale pământului românesc, şi sărbătorirea acelor două date fatale trebue să fie udată cu lacrimi de durere pe mormintele în care sânt îngropate. In 1875, când s’a sărbătorit de Austria alipirea Bucovinei, Moldova a răspuns la această lovitură prin o amintire dureroasă ţesută în jurul figurii lui Grigore Ghica, a cărui moarte s’a pus în legătură cu răpirea Bucovinei. Cu toate că Ghica în realitate nu murise din cauza acestei răpiri, totuşi împrejurarea fu foarte bine găsită, pentru a răspunde printr’un ecou de durere, sunetelor de veselie ce veneau de peste hotar. Şi acuma, la 1912, nu putem rămânea nepăsători faţă cu prăznuirea din partea Rusiei, a anexării Basarabiei, şi trebue să căutăm un mijloc vrednic de un popor ce se respectă, dar impunător în liniştita lui manifestare, pentru a protesta în contra unui act, care ne jigneşte în cele mai adânci ascunsuri ale sufletului nostru, prin amintirea celei mai mari nenorociri ce a putut să ne lovească, celei mai mari suferinţi ce a putut să ni se impună. „ Să readucem în mintea noastră împrejurările în cari Barasabia a fost răpită de la Moldova, pentru a vedea dacă această pacoste căzută pe capul ei a fost pedeapsa unei vini, sau măcar răsplata unei greşeli, sau dacă ea nu a fost decât îndeplinirea unei nedreptăţi pusă în lucrare de cei mai tari contra celui mai slab. Răpirea Basarabiei fu datorită războiului declarat de Turci Ruşilor în 1806, care se prelungi până la 1812, spărgându-se viforoasele lui peripeţii printr-o lovitură de trăsnet căzută asupra capului Moldovei. Deşi Turcii fură acei, cari declaraseră războiul, ei o făcuseră dintr’o nevoe neinlăturată, de a apăra existenţa statului lor de loviturile Rusiei. E drept că şi Turcii provocaseră prin purtarea lor, ascultătoare de interesele lui Napoleon I, pe Ruşia le da acele lovituri. Anume împăratul Francezilor având interes a paraliza cât mai mult pe Ruşi, stăruise la Turci ca ei să dee afară pe cei doi Domni fanarioţi ai ţărilor române: Constantin Ipsilanti din Muntenia şi Alexandru Moruzi din Moldova, cari Domni fuseseră numiţi în 1802, cu îndatorire din partea Turciei de a nu-i îndepărta decât după şapte ani de domnie, pentru a nu sărăci aşa de cumplit ţările române prin deasa schimbare a Domnilor. Ambii domnitori fiind partizani de ai Ruşilor şi slujindu-le drept unelte pentru a provoca răscoale în împărăţia otomană, Napoleon fusese ascultat de Sultan pentru îndepărtarea gospodarilor din scaunele ţărilor române înainte de împlinirea termenului de şapte ani. Deşi erau induşmăniţi pe atunci cu Franţa din cauza luptei acesteia cu Prusia, pe care o bătuse la Jena şi la Auerstedt în Octomvrie 1806, Ruşii într’un moment de supărare pentru încălcarea tratatului din partea Turciei, trec Nistrul și întră in Moldova în Noemvrie 1806, pretextând însă că ei nu ar fi atinși prin destituirea Domnitorilor ei, ci că nu ar putea îngădui mai multă vreme prădăciunile cărora Muntenia era expusă din partea lui Pasvanoglu, paşa cel revoltat din Vidin; că ei, prin ocuparea Moldovei, nu ar avea scopul de a declara războiu Turciei, ci numai de a lua o garanţie că cererile lor în privirea Pasvangiilor şi a altor pretenţii ce mai formulau, vor fi ascultate. Turcii însă nu se lăsară înşălaţi prin vorbele protivniciior lor, şi declarară războiu Ruşilor în Decemvrie 1806. Din această expunere reese într’un chip învederat că Ruşii încălcaseră pământul turcesc şi deci declaraseră de fapt războiu Turcilor pentru a apăra ţările române. Intr’adevăr, fie că Ruşii voiau să pedepsească pe Turci pentru destituirea prea timpurie a lui Ipsilanti şi Moruzi, fie că ei voiau să mântue Muntenia de prădăciunile lui Pasvanoglu, ei tot luau în mână apărarea ţărilor române, şi declarau războiu Turcilor în interesul acestor ţări, încât acţiunea lor lua faţa unei purtări altruiste. Oricum ar fi stat lucrurile în privirea declarării războiului, înduşmănirea Rusiei cu Turcia convenea pe atunci de minune planurilor împăratului Napoleon. In 20 Ianuarie 1807 el scrie ambasadorului său din Constantinopole, Sebastiani, că «Ruşii nu au în Moldova şi Valahia trupe îndeajuns pentru a putea trece Dunărea, şi ar fi foarte slăbiţi dacă ar fi constrânşi a întreţinea o a doua armată în Crimeea. Ei ar trebui deci să fie atacaţi şi în această peninsulă pe cât şi în Georgia de cătră paşa din Erzerum, Perşii şi Poarta». Aşa erau pe atunci interesele lui Napoleon. In curând însă politica împăratului francez se schimbă, şi odată cu această schimbare se prefac şi toate lucrurile în politica europeană. Napoleon într’adevăr era centrul în jurul căruia gravita lumea de atunci, o lume în jurul unui an! De soarta sa era legată soarta tuturor statelor; după interesul său se regulau interesele tuturor ţărilor. Tradiţiile politice ale trecutului se rupseră cu totul; calea urmată atâta timp de popoare era părăsită; alianţele şi duşmăniile se alcătuiau şi se desfăceau pe zi ce merge, tocmite şi orânduite după placul arbitrului Europei. Voinţa unui om înlocuise relaţiile acele necesare între popoare, care determină purtarea lor unul către altul; interesul individual înlocuise interesul colectivităţilor. Pentru Napoleon toate statele nu erau decât mijloacele, instrumentele, prin care el să ajungă la ţărul său suprem, dominarea Europei şi a lumii întregi. El le întrebuinţa pentru scopurile sale, dar ele în sine nu aveau nici un scop; le arunca unul împotriva altuia ca să se sfărâme şi el să se folosească din dărâmăturile lor, se trata astăzi ca prieten şi ca aliat, mâne ca duşman neîmpăcat, jertfindu-le pe toate nesăţioasei sale ambiţii. Napoleon avea interes să se apropie de Rusia pentru a o putea ademeni la recunoaşterea distrugerii Prusiei şi a o putea câştiga contra Angliei, duşmana lui cea mai Înverşunată şi cea mai greu de redus. El se împăca deci cu împăratul Alexandru oferindui mijlocirea lui în războiul cu Turcia în schimb pentru cele două mari nevoi ale lui. La Tilsit se întâlnesc ambii monarhi pe podul neutru al unei plute de pe râul Niemen şi pun la cale nimic altceva decât împărţirea Turciei, a statului aceluia, pe care tocmai Napoleon 11 aruncase în războiu cu Rusia. Imperiul moscovit era să primească Moldova cu partea ei inferioară, care de la 1484 trecuse în stăpânirea Turciei şi se numea Basarabia, apoi Valahia şi Bulgaria până la Balcani. Franţa era să fie Albania, Tesalia, Moreea şi Candia. Austria era să fie împăcată cu Bosnia şi Serbia, rămânând Turcia numai cu posesiunea Rumeliei şi cu oraşul Constantinopole, pe care nici unul din cei doi potentaţi nu consimţia a-l ceda celuilalt. Nu trebue să ne mirăm de această purtare a Franţei napoleoniene faţă cu ţările române. Chiar dacă împăratul Francezilor ar fi cunoscut latinitatea lor, lucru de care abia ele singure începuseră a avea conştiinţă, încă le-ar fi jertfit pentru a apăra marile lui interese politice. In anul 1809 Napoleon trebuind să plece în Spania pentru a supune acolo o primejdioasă răscoală, el se întâlneşte încă odată cu împăratul Alexandru la Erfurt în 27 Septemvrie, unde Napoleon asigură pe Alexandru despre dobândirea desăvârşită a Moldovei şi a Valahiei, încuviinţând prin tractatul încheiat în acest oraş, ca împăratul Rusiei să-şi întindă graniţele statului până la Dunăre. Urmările unei politici atât de schimbătoare din partea stăpânului lumii de atunci jură că Turcii pierdură orice încredere în Francezi, din care pricină, mai târziu, ei na voiră să dee crezare stricării din nou a relaţiilor dintre Ruşi şi Francezi, şi de aceia în 1812 se grăbiră a încheia pacea cu Rusia, cu toate stăruinţele lui Napoleon ca să nu o facă, întrucât el ar fi gata de a năvăli din nou în Rusia şi de a stânge acest mare stat de pe faţa pământului. Politica lui Napoleon, care făcea din Turci, ce fuseseră până atunci cei mai statornici prietini ai Francezilor, nişte duşmani hotărâţi ai acestora, înlesni lui Alexandrul I încheerea unei păci, favorabile cu Turcia, cu toate că Rusia ameninţată de expediţia cea uriaşă a lui Napoleon, întreprinsă cu o armată de 530.000 de oameni, ar fi trebuit dimpotrivă să o împingă să cedeze ea Turciei ceva, pentru a scăpa de războiul de la sud şi a-şi putea îndrepta toate puterile contra loviturii lui Napoleon. Cu toate acestea lucrurile luară altă întorsătură, şi Ruşii se aleseră cu câştigarea Basarabiei, la care ei singuri nu se putea aştepta. Iată cum s-a desfăşurat această pentru Moldova prea nenorocită împrejurare. Până in 1811 războiul între Ruşi şi Turci fusese condus cu multă lincezală, Ruşii aşteptându-se ca ţările române să le cadă în mâni mai mult prin interveniri diplomatice din partea tovarăşului lor, împăratul Napoleon, decât prin vărsarea de sânge pe câmpul de luptă. Turcii din cauza slăbiciunii lor adausă încă prin două revoluţii lăuntrice, răsturnarea Sultanului Selim III şi a urmaşului său Mustafa. Când în 1810 relaţiile între Napoleon şi Alexandru începuseră să se răcească, Ruşii fiind nevoţi a-şi aduna trupele în ţara lor, pentru a preîntâmpina un atac cu putinţă din partea Francezilor micşorară încă puterile trimise la Dunărea. Astfel se făcu că în anul 1811 consulul francez din Bucureşti, Ladoulx, să poată scrie ambasadorului din Viena că: »Nu este nici un suflet în Bucureşti, care să nu privească aceste ţări ca părăsite acum de Ruşi. Aceştia sunt într’o descurajare ce se întăreşte necontenit prin vuetele de războiu cu Franţa şi peste toate acestea o epidemie îngrozitoare a luat naştere în oştirile lor.« In altă scrisoare a lui Ledouix din 10 Octomvrie el spune : »Nu este decât un strigăt în lagărul rusesc: pacea cu Turcii. Aceştia dimpotrivă foarte porniţi au răspuns cererea unui armistiţiu şi voiesc cu toţii urmarea războiului.« Pierderile repeţite ale Ruşilor unite,cu ameninţarea tot mai iminentă a năvălirii franceze, Împing acuma pe Ruşia stărui ei pentru pace, şi cabinetul din Petersburg trimite în luna lui Octomvrie un , ordin generalului Kutusoff de a o încheia cu orice preţ. In asemenea condiţie ne-am explicat cu greu câştigarea Basarabiei din partea Ruşilor, dacă o fericită lovitură a generalului Kutusoff nu ar fi schimbat norocul armelor pe partea Ruşilor şi nu ar fi adus la descurajarea politică a Turcilor, din pricina neîncrederii lor in Napoleon, şi acea provenită din înfrângerea suferită. Victoria Ruşilor de la Slobozia fusese zdrobitoare pentru Turci şi aşa de hotărâtoare, încât Francezii nu puteau să-i deie crezare. Armata turcească condusă de marele Vizir în persoană fusese cu totul zdrobită şi nu se putuseră scăpa din ea nici un singur cort şi nici un singur tun. Turcii erau deci reduşi la aman, şi ei nu ar fi putut să mai lupte cu Ruşii decât pe caie diplomatică Dar aici Ruşii şi cu prietenii lor Englezii răspândeau în toate părţile veştile cele mai neliniştitoare asupra scopurilor lui Napoleon, spunând despre el că este in tratări cu Ruşii ; că In curând o să se împace cu ei, când atunciRusia, putând întoarce toate puterile ei contra Turciei, zilele acestei împărăţii ar fi fost numărate. Şi într’adevăr că Napoleon deşi se pusese în fruntea uriaşei sale armate, tot mai încerca a detersfica pe Alexandru la primirea condiţiilor de pace, încât temerile Turciei nu erau cu totul lipsite de temeiu. Napoleon plecase la armata lui la 9 Mai şi la 17 a aceleiaş luni ajunsese la Dresda, tocmai pe când veştile de pace între Ruşi şi francezi se întăreau mai mult, cu toate că în realitate pacea se îndepărta mai mult dintre cei doi monarhi. Ruşii însă reduseseră mult din întăile lor pretenţii făcute după victoria lui Kutusoff. Anume nu mai cereau ambele provincii române, ci numai partea Moldovei din Nistru până în Prut. Cu toate silinţele desperate ale reprezentanţilor Franţei de a împiedeca încheerea păcii, tratatul de Bucureşti este semnat în ziua de 26 Mai 1812, cu 17 zile înainte ca Napoleon, trecând peste Niemen, să fi făcut pasul hotărâtor în lovirea Rusiei. Tratatul de Bucureşti conţine cedarea către Rusia a părţii răsăritene a Moldovei până în râul Prut, asupra cărei părţi se întinse numele purtat până acuma, numai de sudul acestei regiuni, acel de Basarabia. Să trecem acuma la desfăşurarea stării lăuntrice a ţarilor române în îndelungatul răstimp de ani cât ţinea ocupaţia lor din partea Ruşilor. (Va urma.) să cânte imnul maghiar. E natural, că capelanul care venise în restaurant, nu să se irite, ci să-şi calmeze nervii obosiţi de munca zilei, ascultând o muzică frumoasă slovăcească, a făcut semn lăutarilor să Înceteze cu imnul unguresc şi i-a rugat să-i cânte imnul slovac »Hei Slovaki!«. Procurorul din Neutra a găsit, că preotul slovac a comis agitaţie împotriva »ideii de stat« şi a intentat proces împotriva lui. Tribunalul din Neutra l-a condamnat la 8 zile temniţă de stat, procurorul însă a dat apel. Tabla din Pojon a ridicat pedeapsa capelanului la şase luni temniţă de stat. Aşa stăm cur libertăţile în Ungaria. * După un raport al ministerului de culte şi învăţământ, anul trecut s-a pornit cercetare disciplinară contra 148 de învăţători pentru atitudinea lor antipatriotică. Auză la cele mai multe din aceste cercetări a dat neglijarea propunerii limbei maghiare. Intre învăţătorii traşi în cercetare au fost 18 comutişti, 5 rom. cat. 47 gr. cat. 72 gr. orient., 5 ev. şi 1 ref. Au fost osândiţi (cu admoniţie, pedeapsă în bani, pensionare, amovare) 38 de învăţători, din aceştia 10 gr. or. şi 10 gr. cat. Neglijenţa, care a dat anză la cercetarea disciplinară, s’a constatat în ţinuturi naţionaliste, cu deosebire între Români! Sermanii învăţători I * Alegerea da deputat pentru cameră în cercul Aiudului este fixată pe mâne, în 14. c. Probabil că va fi reales prim-ministrul Lukács. Aiudenii din partidul muncii ar fi voit, ca realegerea lui Lukács să se facă cu unanimitate. Insă un ziar unguresc anunţă, că independiştii candidează pe şovinistul profesor pensionat Fogar şi, iar Românii ar fi candidat pe dl Iuliu Maniu, pentru cinstea steagului. Nu ştim de unde îşi ia informaţiile foaia maghiară, e sigur însă că va fi reales Lukács, apoi va urma un tămbălău patriotic şi un imagnum áldomás. * Partidul naţional slovac aranjeează a doua zi de Rusalii un meeting în favorul dreptului electoral, în comuna petrovaţ din Bacica. La meeting au fost invitaţi şi membrii partidului naţional sârb şi german şi Maghiarii din comună. A fost invitată şi .Liga regnicolară a dreptului electoral. Liga va fi reprezentată prin dl Jásai Oszkár, care va ţinea discursuri în limba maghiară şi germană. Vor mai vorbi apoi Hodja şi Blacho în limba slovacă, Nicolici sârbeşte şi Ludovic Kremling, prezidentul partidului naţional german de la Biserica Albă, în limba germană. GAZETA TRANSILVANIEI. La casa comunelor engleze s-a terminat alaltăieri cetirea a doua a proiectului Homerule. După discursul prim-ministrului Asquith, care a declarat, că parlamentul Irlandei primește prin votarea acestui proiect putere legislatorică și administrativă numai în afaceri curatorice, proiectul a fost primit cu 372 voturi contra 271. De la ordinea zilei. — Un nou agitator. —Sermanii învăţători.—Alegerea dela Aiud.— Meeting naţionalist. Cel mai nou »agitator« este capelanul slovac Ştefan Fridrichovsky, din Boşan, o comună în Slovăcime. Cazul de agitaţie s’a întâmplat în un restaurant din sat. Aici îşi petreceau cu lăutari învăţătorii de stat Matulay şi Amisari. Când întră capelanul în restaurant ca sa cineze, lăutarii, la ordinul învăţătorilor şovinişti, au început Din România. Adunarea societăţii geografice. Societatea geografică română de sub înalta presidenţie de onoare a regelui Carol, şi-a ţinut Sâmbătă adunarea generală, la care au participat principii Ferdinand şi Carol. Şedinţa a fost deschisă de secretarul general al societăţii d-l Şubba Ştefănescu, care a cetit raportul despre activitatea societăţii şi despre ultimele descoperiri făcute în domeniul geografiei. In această dare de seamă se insistă cu deosebire asupra desvoltării aviaţiunei, făcând amintire de harta aeronautică, ce s-a propus a se întocmi. D-l profesor S. Mehedinţi a rostit apoi o conferinţă despre »Munca noastră pe tărâmul geografic«. Intre numeroasele probleme, cari trebue desbătute şi deslegate de societatea geografică română, a zis conferenţiarul, sunt între altele cartografia pământului României şi marea operă de sinteză asupra pământului şi poporului Românei. Moşiile din Basarabia ale epitropiei Sf. Spiridon din Iaşi. Guvernul rus a intervenit din nou pe lângă guvernul român în chestia cumpărării moşiilor din Basarabia, care sunt proprietatea casei Sf. Spiridon din Iaşi. După cum se anunţă din Bucureşti chestiunea vânzărei moşiilor din Basarabia ale epitropiei Sf. Spiridon se va rezolvi de către guvern în înţelegere cu Casa Sf. Spiridon şi anume pe lângă condiţiunea: ca cumpărătorii să ofere un preţ, care să producă un venit egal cu arenda de 690 mii lei. Pe baza acestei arenzi epitropia şi-a întocmit bugetul şi nu poate să vândă moşiile cu un preţ ce i-ar aduce un venit mai mic. In urma primirei unei oferte în asemenea condiţiunî, guvernul Român va propune parlamentului o lege, prin care e grea problemă. Din punctul de vedere al ştiinţelor politice o naţiune îşi ajunge culmea dezvoltărei numai în momentul, când acea naţiune reprezintă o unitate conşti© de sine in vârtejul fără de fund al vieţii omenirei, care unitate să cuprindă în sine printr-o prizmă deosebite particularităţi în simţire, în limbă, în artă, şi ca a treia cerinţă fundamentală ca acea naţiune să-şi poată crei soartea după buna sa chibzuială. Vom avea de scop a arăta in ce măsură a înaintărei spre perfecţiune se află poporul românesc, în deosebi poporul românesc din Transilvania şi Ungaria. Unicul indiciu al unităţii naţiunei române este — durere — numai limba românească. Masse întregi din trupul neamului românesc: Basarabia, sutele de mii de Români, uitaţi cu totul de pressa şi căldura noastră, din Serbia numai prin limbă chiar mai sunt legaţi de noi, căci sentimentul cohesiunei naţionale în ei nu a fost cunoscut nici când. Tendinţa spre independenţă politică a fost întotdeauna — din vechime — mai puternică în ţările româneşti, nu au lipsit aceste tendinţe nici în Ardeal, împrejurările neprielnice însă au făcut ca aceste tendinţe să nu aducă decât rezultate efemere. E fapt, ce nu se poate tăgădui,că avântul ce s-a dat «frumosului», artei româneşti, a pornit şi are rădăcinile în Ardealul nostru, din care a pornit dragostea pentru trecutul, pentru cultivarea limbei şi pentru desvoltarea conştiinţei şi a avântului naţional. Să nu uităm însă, că precum omul aşa şi o naţiune nu are numai suflet, de care s-a amintit ceva până acum, ci are şi trup, pe care zilnic îl vedem, şi e obiectul simţirilor şi preocupaţiunilor noastre reale. Din punct de vedere practic când e o naţiune ajunsă la perfecţiune ? Perfecţiunea o atinge în momentul când fii acelei naţiuni se impun în concertul vieţii economice universale ca o particularitate conştie, cu putere reală, care prin capabilitate de concurenţă îşi păstrează independenţa economică. Aplicând real cele afirmate o naţiune e desvoltată când are în sânul său toate clasele sociale proprii ale sale, începând de la ultimul lucrător cu ziua, plugari, industriaşi, comercianţi, oameni de ştiinţă, aristocraţie străbă" Nr. 95-1912, epitropia Sf. Spiridon va fi autorizată să vândă acele moşii. * Marile serbări ale presei. In Bucureşti s'au început pregătirile pentru marile serbări populare şi naţionale, cari se vor da la Bucureşti, în parcul Carol I, în zilele de 19, 20 şi 21 Mai. Ministrul lucrărilor publice a acordat o reducere pe căile ferate din România de 50 la sută pentru clasa II, şi 75 la sută pentru clasa III, pentru toţi călătorii, cari vor veni la Bucureşti, în timpul acestor serbări. Biletele sunt valabile şapte zile. O persoană poate să plece din orice punct al ţării, în ziua de 17 Mai şi se poate reîntoarce cu acel bilet redus, până în seara zilei de 23 Mai. De asemenea se pot reîntoarce, plecând din Bucureşti, în orice şi până în seara de 23 Mai. Comitetul serbărilor presei a procedat, totodată, la alegerea diferitelor comisiuni, pentru primirea siariştilordin celelalte ţări locuite de români, pentru primirea siariştilor din oraşele ţării, pentru organizarea diferitelor distracţii şi atracţii la serbări etc. Ştiri mărunte. M. S. Regele a sancţionat legea, princare se destină de cătră stat suma de 80.000 lei pentru ridicarea monumentului marelui om de stat Barbu Catargiu. —In București s’au declarat foarte multe cazuri de scarlatina. D-l Dr. Orleanu, medicul primar al capitalei, a fost însărcinat cu alcătuirea unui serviciu sanitar suplimentar, pentru combaterea acestei epidemii.