Gazeta Transilvaniei, august 1912 (Anul 75, nr. 169-191)

1912-08-05 / nr. 173

Nr. 173. Braşov, Duminecă in 5 (18) August 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe l/, an 12 cor., pe l/4 an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe l/, an 20 franci, pe l/4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe a 1 2 3 4/a an 10 coroane, pe 1/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Simptome triste. Un dascăl, al cărui nume îl va afla cititorul din rândurile de mai jos, ni se trimite un „Răspuns“ la o critică, pe care i-au făcut-o ziarele oficioase ale partidului nos­tru naţional. El zice: „Cum­ că eu am scria cele trei pagini în amintita revistă ungu­rească (e vorba de un articol scris în „Tanácskozó“), e adevărat, pre­cum şi aceea, că numele după noua ortografie şi eu, ca cei mai mulţi inteligenţi români de aici, ungu­reşte mi­­ scriu, după cum sună românescul Danciu (Dancs), dând a­ se înţelege, că numele meu şi în limba statului e tot aşa şi nu Doanţiu (Dancziu). Şi continuă: „Apoi mă adjectivează neruşi­nat (ziarele Partidului!) pentru­ că arăt greutatea în care tragem noi cu propunerea paralelă a celor două limbi şi constat, că pentru preda­rea limbei maghiare în extensiunea şi gradul prescris de legea lui Ap­­ponyi ar trebui 22x11 (nu 23) oare pe săptămână. Aceasta o repetez şi acuma, dar nu din interes per­sonal, sau să ponegresc naţiunea noastră, ci exclusiv numai din prin­cipiul, ca să aflăm o modalitate potrivită de­ a uşura soartea şcoli­lor noastre şi în special al copila­şilor noştri, cari sunt incapabili de a desvolta o atare muncă psi­hologică, ce se pretinde azi de la ei. Drept auză la aceasta mi-au servit cazurile din comitatele Bis­­triţa-Năsăud şi Satmar, dintre cari în primul, călătorind odată pe tren cu colegul S. îmi spune, că la ei fără considerare, că au ajutor de la stat sau ba, cele 4 studii, adecă: computul, geografia, istoria şi con­stituţia le predau numai ungureşte. Iar din fe­ătmar un alt coleg şi prietin bun cu numele P. îmi zise, că el în el. I-a nici nu se ocupă cu limba română de loc. Dar să nu merg mai departe, chiar şi în comitatul nostru în multe locuri numai ca să se poată produce ceva rezultat în sensul legii XXVII—1907, afară de reli­gie, cetit şi scris, — celelalte stu­dii se propun numai ungureşte. Iar ca copiii totuş să ştie la examen şi româneşte ceva, cătră finea anu­lui şcolastic îşi rupe învăţătorul câteva săptămâni şi-l pregăteşte în mod deosebit“. Apoi zice mai departe: „Se naşte deci întrebarea: Cui să-i lucri mai mult? confesiunii, care nici lemne nu-ţi aduce în sală, ca să poţi propune şi te lasă acolo să pieri de frig dimpreună cu co­piii satului? sau aceluia, care-ţi dă toate mijloacele de lipsă pentru în­deplinirea funcţiunii şi-ţi asigurează existenţa de toate zilele? Aci este năcazul, care la noi în multe lo­curi nici­decum nu se poate suna, căci autorităţile noastre puţin îşi bat capul cu trebile şcolare, decât poftesc să fie progres, iar despre soartea externă a şcolii şi a con­ducătorului ei nu se îngrijesc mai de loc. Ba şi în cazul, când cineva se încearcă a eda vre­un manual de şcoală, — recurgând la graţioasa aprobare bisericească, — te îndru­mă prima dată la câştigarea conce­siunii ministeriale, neluând în con­siderare, că prin presiunea apro­bării noastre e sigură dobânda şi la forurile următoare, oricum uşor poate suferi naufragiu toată munca noastră efeptuită cu atâta jertfă şi sudori fierbinţi. Apoi mai continuă: „Din cele desfăşurate mai sus, cred a fi destul de clarificată ideea, pentru ce am scris eu cele trei pagini în „Tanügyi Tanács­kozó“. Şi aş putea să aduc cazuri destule, prin cari să desvălesc co­munele vinovate, precum şi per­soanele, cari au dat sursă de dis­cuţie în privinţa aceasta, dar din stimă şi iubire faţă de dânsele de­ocamdată le refac.“ Şi în sfârşit închei : „Şi ca tendenţa revoltătoare, ce se porneşte din partea unora asupra noastră să nu cuprindă un teren şi mai vast, ne vom nizui, ca în cel mai scurt timp să pu­nem în circulaţie un organ de spe­cialitate, care să stăvilească abu­zurile, ce se comit zilnic faţă de statul învăţătoresc, atât de ignorat şi ştirbit în drepturile sale,­­ ri­­dicându-l la demnitatea ce-i com­pete ca primul focular de ştiinţă întru cultivarea şi luminarea po­porului.“ Nici­când poate n-am cetit o scrisoare din care să se desprindă în atâta plinătate lipsa de răspun­dere. Ea zugrăveşte în culorile cele mai stranii o mentalitate nouă, care ţine să strige, că acţiunea ei distrugătoare e cea mai desăvâr­şită fericire pentru neamul nostru. O vie îngrijorare şi-o adâncă îndurerare ne cuprinde pentru vi­itorul acestui neam, căci ştim bine oricât ne am amăgi credinţa, că Dáncs Gyula adevărul grăeşte, că tovarăşii lui mulţi, foarte mulţi sunt, că satele, blăstămate să a­­jungă sub conducerea lor, sunt condamnate să-şi dea duhul... Slu­gărnicia cea mai respingătoare faţă de cutare inspector şi cea mai dârză atitudine faţă de cei, cari în urma legii aponiane au devenit neputincioşi — îi caracterizează pe aceşti nenorociţi certaţi şi înduş­­măniţi cu propria lor conştiinţă. Domoli şi umiliţi până la dis­preţ faţă de cutare inspectoraş şi gata în­totdeauna pentru un „ke­zét csókolom“ întocmai ca cutare advocat, care în faţă vorbeşte per „kérem alassan“ cu judecătorul şi-i face complimente îndoindu-şi toată înălţimea fizică până la pământ (fără să se gândească, că din vâr­ful papucului acestui papă civil ar putea scăpăra un „Christifideles graeci!“) pentru ca la spate să-l înjure straniu, că pentru acel „ke­zét csókolom“, sau „kérem alásan“ sau „legalázatosabb szolgája“ nu i s-a dat răsplata echivalentă. O, sunt aşa de greţoşi aceşti oameni, căci sunt cei mai falşi şi nici­odată ei parte nu vor lua la un război, care în schimbul biru­­inţei pretinde jertfirea eului pro­priu. Ei nici când nu trăesc prin sine înşiși, ci sunt numai reflectul şters al altor gândiri, al altor ca­pete. Dáncs Gyula e umbra minţii inspectorului său, ba mai mult, el vede în toată fiinţa sa idealul sta­tului naţional maghiar şi deci gă­seşte că pentru a accelera realiza­rea acestuia, trebue ca fiecare das­căl valah să propună numai ungu­reşte şi numai cătră sfârşitul anului să propună şi româneşte, pentru ca să arate la examen şi un pic de spoială de învăţătură românească. Teama şi respectul Dănceştilor faţă de autorităţile noastre şcolare e aşa de minimal, încât deraiază în bătae de joc. Lor nu le pasă de protopopul, care azistă la examene, nu le pasă de conzistoriul, care i-a întărit în slujbă, nu le pasă de să­tenii, cari le dă pânea câştigată cu trudă, nu-i doare nesocotinţa limbii româneşti, nu-i sinchiseşte ignora­rea culturii naţionale, ci se simt transportaţi de fericire, când după acel „kezét csókolom“ —urmează o atingere pe umăr însoţită de un „jól va fiam“. Şi e dureros, că aceste crea­turi hibride nu acuză totdeauna neîntemeiat autorităţile noastre şco­lare. Aici îşi au ei secretul revoltei lor, nemulţămirei lor, şi de aici iz­vorăşte tot amarul lor. Lipsiţi de virtutea de a suferi o clipă de dra­gul unei lumini vecinice, dedaţi ca stomachul să le fie totdeauna plin, ţipă ca din gura şarpelui, când sa­larul întârzie cu 24 de oare. Prin această nemulţămire îşi alimentează ei puterea lor, cuce­resc teren, îmbată minţile şi-şi jus­tifică atentatele grozave ce le fac împotriva neamului lor. Iar ca această nouă mentali­tate perfect coordonată cu ideea de stat naţional maghiar, să-şi afle cât mai mult teren de validitate (distrugătoare!), Dănceştii promit redactarea unei reviste, în care apoi să-şi plaseze tot bagajul de „idei“ „plusquam inspectorale“. Intr’adevâr trist e prezentul, iar viitorul s’apropie învăluit în cele mai întunecate colori. Dăn­ceştii par a se înmulţi din ce în ce şi ameninţă, ca cu vremea să stingă acea făclie, care ardea atot­­strălucitoare în mijlocul neamului nostru ca o stea călăuzitoare şi care se numea : „dascăl român“, iar locul ei să-l ocupe cutare făp­tură hibridă, care are încă preten­ţia ca să i­ se jertfească smirnă şi tămâe. Dar la ce atâta vorbă... Cetiţi 0 foaie ilustrată pentru familiile noastre! —Reflexiunile şi părerile unui cetitor.— Am cetit cu viiu interes articolul prim din n-rul 167 al preţuitei noastre »Gazete«. Par­că mi-aţi gâcit gândul. O foaie ilustrată Întocmită anume pentru familiile noastre !... O foaie, în care să ne găsim cu toţii lectura inte­resantă , şi eu şi soţia mea, şi fetele mele şi băieţii mei! Şi să fie ilustrată, frumos, bogat, variat şi interesant ilus­trată ! Şi să fie aşa redactată, ca să facă de prisos pe străinele »Woche«, »Gartenlaube« şi »Tolnai Világlapja«,— cari importă şi susţin duhul străin în casele noastre! Da, iubiţi scriitori şi editori ro­mâni o astfel de foaie ne lipseşte şi ea este chemată să rezolve o mare pro­blemă culturală: să ne păzească familia şi casa de microbii străinismului! De mult mă frământă şi pe mine gândul asupra acestei mari necesităţi la noi ! Şi cum nu sunt nici editor, nici scriitor de profesie, — dar sunt un cetitor sârguincios al ziarelor noas­tre şi bun familist, — văd ce se pe­trece în casele noastre româneşti şi simt trebuinţele sufleteşti ale tuturor celor de-o samă cu mine. Iată de ce mi-am luat îndrăzneala să grăesc şi eu o vorbă în această ches­tiune însemnată, mulţămind »Gazetei«, că a pus-o în discuţie. Ce să mai umblăm de colo până colo?... Ziarele politice le ceteşte capul familiei, bărbatul... Femeile şi copiii spi­­cnesc câte ceva între »Ştirile zilei« şi la »Foileton«, — dar mai puţin decât am crede... şi basta !... Să vezi însă foile străine bogat ilustrate, ele trec din mână in mână. Ilustraţiunile în­deamnă la cetit, — chiar şi fără voie, — şi alcătuesc o distracţie continuă şi plăcută, din care toată familia se pro­­fîtă foarte mult. Fie că-i carte, fie că-i revistă, da­­că-i »cu chipuri«, — răscoleşte intere­sul cel mai viiu între toţi membrii fa­miliei, şi — cum ziceam — îi aduce şi-i constrânge pe nesimţite pe toţi — şi pe cei cu mai puţin interes de lec­tură — ca să citească printre cele »chipuri« azi mai puţin, mâne mai mult şi poimâne şi mai mult, până la des­­voltarea completă a plăcerii de cetit, care — bine să se ştie — nu este aşa de generală in sânul familiilor noastre, cum »’ar putea omul aştepta. Şi vedeţi, revistele ilustrate stră­ine, satisfac numai în parte plăcerea şi interesul pentru «chipuri» şi pentru scrisul ce le întovărăşeşte pe aceste. Ele aduc ilustraţiuni frumoase din toată lumea şi trec luni de zile până vezi un «chip» în ele şi despre Ro­mâni. Şi ce bucurie e atunci în toată casa, când vedem «chipul» vreunui pa­lat de cultură din «Ţară», sau o grupă de ofiţeri români, sau fotografia unei trupe ce defilează la 10 Maiu, sau vr-un vapor de mare românesc, sau o statuă de curând desvăluită din Iaşi sau Bucureşti!... Cu astfel de ocazii nu-şi dau rând ai mei la toaie şi nu odată se întâm­plă conflicte intre copii, cari toţi vor să aibă de-odatâ foaia în mâna lor, aşa că tata trebue să intre­­vină, ca sa stabilească ordinea între buclucaşi! întemeiat pe aceste expernieţe de multe­ ori m-am gândit la binele ce l-ar putea produce la noi o foaie ilustrată şi aşa Întocmită cum n­e trebue, pen­tru familiile noastre, a intelectualilor dela oraş şi dela sat. De aceea am cetit cu nespusa bucrie articolul amintit al iubitei noas­tre «Gazete» şi având dorinţa ferbinte, ca să nu se treacă cu una cu două peste ideia emisă la acel articol, —am socotit, că nu fac un lucru rău, dacă la cele următoare încerc să arăt lu câteva puncte măcar unele dintre acele condiţiuni şi calităţi esenţiale, pe care — socotesc eu — va trebui sâ le îm­plinească foaia din chestiune. Cei chiemaţi să judece apoi în cu­noştinţă de cauză şi să îndrepteze şi să împlinească ce va fi lipsind din scri­sul meu. Iată cum gândesc eu că va trebui să fie foaia dorită: 1. Foaia va trebui să apară săp­tămânal. Ea trebue să fie pe masa ca­selor noastre în fiecare Duminecă, — altfel se reduce interesul pentru ea și nu va fi în stare să alunge din casele noastre revistele ilustrate străine, cari apar în fiecare săptămână. 2. Formatul ei să fie în­­cvarte, nu mai mic ca germana «Woche» şi să cuprindă in partea redacţională (fără partea inseratelor) cel puţin 16 pagini pe hârtie bună şi bine satinată 3. Să aducă săptămână de săptă­mână cel puţin câte 12 ilustraţiuni cât se poate de îngrijit executate, aşa în­cât executarea ilustraţiunilor să nu fie cu nimic mai pe jos faţă cu ilustraţi­unile din revistele străine. 4. Ce priveşte subiectul ilustraţiu­nilor, jumătate din ele pot să fie su­biecte de actualitate din străinătate (ve­deri, serbări, portrete, momente intere­sante), iar jumătate trebue să fie su­biecte de actualitate (eventual şi isto­rice şi artistice) româneşti: vederi din România şi dela noi, instantanee dela serbări şi festivităţi româneşti, grupuri, portretele bărbaţilor distinşi dela noi şi din Ţară etc. etc. Din când în când câte un număr întreg să fie dedicat unei singure regiuni româneşti frumoase sau interesante în vreo pri­vinţă, sau unui singur oraş (Bucureştii, Iaşii, Constanţa, Sibiiul, Săliştea, Valea Prahovei, Dunărea, Oltul etc.) sau di­feritelor staţiuni balneare şi mănăstiri româneşti. La tot cazul actualitatea trebue să predomineze în motivul ilus­traţiunilor. Ilustraţiunile actuale sunt mai interesante şi cuceresc mai iute pe cetitorii din familiile noastre. 5. Toate ilustraţiunile să fie expli­cate în texte clare şi uşoare, scrise conc­i şi cât se poate de pe înţelesul tuturor. 6. Fiecare număr se aducă: schiţe sau nuvele originale bune şi uşor scrise cu motive cât se poate de senine, şi câte un roman străin bun în traducere românească. Câte un capitlu de ştiinţă popularizată cu ilustraţii potrivite nu încă odată „Răspunsul“ lui Dáncs Gyula, care esplică situaţia şi înţe­legeţi realitatea... El îşi găseşte aşa de naturală purtarea lui dis­trugătoare de neam... Voi iubiţi cititori citiţi şi dacă vreţi fredo­naţi : „Viitor de aur neamul nos­tru are“, noi vedem „prin secuii a lui înălţare“... Ori doară de dragul acestui vis veţi şterge din mintea şi su­fletul vostru pe Dănceşti şi veţi purifica ţara,creând­ o atmosferă mai prielnică pentru lumină şi pen­tru viaţă?... Prima adunare poporală In Ileanda­mare. Şirul adunărilor noastre popo­rale din toamna anului acesta se în­cepe de la Ileanda­ mare, cercul neobosi­tului nostru deputat dietal d-nul Dr. Teodor Mihali, preşedintele clubului de­putaţilor naţionalişti, care îşi va face darea de seamă înaintea alegătorilor Duminecă în 25 August e. n. D-nul Dr. Mihali va fi însoţit de toţi deputaţii dietali români, precum şi de întreaga floare a fruntaşilor partidului nostru naţional român. Acţiunea contelui Berchtold. Ziarele vieneze continuă a comenta iniţiativa luată de ministrul de externe austro­­ungar în jurul unui schimb de idei în­tre puterile mari, care să aibă de ţintă să susţină Poarta în politica ei descentralizatoare şi a face ca şi popoa­rele balcanice să adereze la noua poli­tică a Turciei. Invitările pentru o astfel de consfătuire s’au şi trimis puterilor mari şi Se crede că puterile vor îm­brăţişa această iniţiativă. In legătură cu aceste se dă o deosebită importanţă apropiatei întrevederi a cancelarului Germaniei Bethmann-Holwig cu contele Berchtold, cu care prilej se vor stabili demersurile pentru salvgardarea inte­reselor imperiului otoman. Relevând importanţa acestui schimb de idei »N. Fr. Presse« scrie următoarele: »Demersul contenit Berchtold ur­măreşte de o parte ţinta de a sprijini Poarta în silinţele sale în favoarea po­poarelor din Turcia, iar pe de altă parte de a exercita o influenţă limpezitoare asupra popoarelor balcanice arătându-le posibilitatea, ca Turcia să urmeze o po­litică care să mulţumească starea spe-

Next