Gazeta Transilvaniei, august 1912 (Anul 75, nr. 169-191)
1912-08-05 / nr. 173
Nr. 173. Braşov, Duminecă in 5 (18) August 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe l/, an 12 cor., pe l/4 an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe l/, an 20 franci, pe l/4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe a 1 2 3 4/a an 10 coroane, pe 1/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Simptome triste. Un dascăl, al cărui nume îl va afla cititorul din rândurile de mai jos, ni se trimite un „Răspuns“ la o critică, pe care i-au făcut-o ziarele oficioase ale partidului nostru naţional. El zice: „Cum că eu am scria cele trei pagini în amintita revistă ungurească (e vorba de un articol scris în „Tanácskozó“), e adevărat, precum şi aceea, că numele după noua ortografie şi eu, ca cei mai mulţi inteligenţi români de aici, ungureşte mi scriu, după cum sună românescul Danciu (Dancs), dând a se înţelege, că numele meu şi în limba statului e tot aşa şi nu Doanţiu (Dancziu). Şi continuă: „Apoi mă adjectivează neruşinat (ziarele Partidului!) pentru că arăt greutatea în care tragem noi cu propunerea paralelă a celor două limbi şi constat, că pentru predarea limbei maghiare în extensiunea şi gradul prescris de legea lui Apponyi ar trebui 22x11 (nu 23) oare pe săptămână. Aceasta o repetez şi acuma, dar nu din interes personal, sau să ponegresc naţiunea noastră, ci exclusiv numai din principiul, ca să aflăm o modalitate potrivită de a uşura soartea şcolilor noastre şi în special al copilaşilor noştri, cari sunt incapabili de a desvolta o atare muncă psihologică, ce se pretinde azi de la ei. Drept auză la aceasta mi-au servit cazurile din comitatele Bistriţa-Năsăud şi Satmar, dintre cari în primul, călătorind odată pe tren cu colegul S. îmi spune, că la ei fără considerare, că au ajutor de la stat sau ba, cele 4 studii, adecă: computul, geografia, istoria şi constituţia le predau numai ungureşte. Iar din feătmar un alt coleg şi prietin bun cu numele P. îmi zise, că el în el. I-a nici nu se ocupă cu limba română de loc. Dar să nu merg mai departe, chiar şi în comitatul nostru în multe locuri numai ca să se poată produce ceva rezultat în sensul legii XXVII—1907, afară de religie, cetit şi scris, — celelalte studii se propun numai ungureşte. Iar ca copiii totuş să ştie la examen şi româneşte ceva, cătră finea anului şcolastic îşi rupe învăţătorul câteva săptămâni şi-l pregăteşte în mod deosebit“. Apoi zice mai departe: „Se naşte deci întrebarea: Cui să-i lucri mai mult? confesiunii, care nici lemne nu-ţi aduce în sală, ca să poţi propune şi te lasă acolo să pieri de frig dimpreună cu copiii satului? sau aceluia, care-ţi dă toate mijloacele de lipsă pentru îndeplinirea funcţiunii şi-ţi asigurează existenţa de toate zilele? Aci este năcazul, care la noi în multe locuri nicidecum nu se poate suna, căci autorităţile noastre puţin îşi bat capul cu trebile şcolare, decât poftesc să fie progres, iar despre soartea externă a şcolii şi a conducătorului ei nu se îngrijesc mai de loc. Ba şi în cazul, când cineva se încearcă a eda vreun manual de şcoală, — recurgând la graţioasa aprobare bisericească, — te îndrumă prima dată la câştigarea concesiunii ministeriale, neluând în considerare, că prin presiunea aprobării noastre e sigură dobânda şi la forurile următoare, oricum uşor poate suferi naufragiu toată munca noastră efeptuită cu atâta jertfă şi sudori fierbinţi. Apoi mai continuă: „Din cele desfăşurate mai sus, cred a fi destul de clarificată ideea, pentru ce am scris eu cele trei pagini în „Tanügyi Tanácskozó“. Şi aş putea să aduc cazuri destule, prin cari să desvălesc comunele vinovate, precum şi persoanele, cari au dat sursă de discuţie în privinţa aceasta, dar din stimă şi iubire faţă de dânsele deocamdată le refac.“ Şi în sfârşit închei : „Şi ca tendenţa revoltătoare, ce se porneşte din partea unora asupra noastră să nu cuprindă un teren şi mai vast, ne vom nizui, ca în cel mai scurt timp să punem în circulaţie un organ de specialitate, care să stăvilească abuzurile, ce se comit zilnic faţă de statul învăţătoresc, atât de ignorat şi ştirbit în drepturile sale, ridicându-l la demnitatea ce-i compete ca primul focular de ştiinţă întru cultivarea şi luminarea poporului.“ Nicicând poate n-am cetit o scrisoare din care să se desprindă în atâta plinătate lipsa de răspundere. Ea zugrăveşte în culorile cele mai stranii o mentalitate nouă, care ţine să strige, că acţiunea ei distrugătoare e cea mai desăvârşită fericire pentru neamul nostru. O vie îngrijorare şi-o adâncă îndurerare ne cuprinde pentru viitorul acestui neam, căci ştim bine oricât ne am amăgi credinţa, că Dáncs Gyula adevărul grăeşte, că tovarăşii lui mulţi, foarte mulţi sunt, că satele, blăstămate să ajungă sub conducerea lor, sunt condamnate să-şi dea duhul... Slugărnicia cea mai respingătoare faţă de cutare inspector şi cea mai dârză atitudine faţă de cei, cari în urma legii aponiane au devenit neputincioşi — îi caracterizează pe aceşti nenorociţi certaţi şi înduşmăniţi cu propria lor conştiinţă. Domoli şi umiliţi până la dispreţ faţă de cutare inspectoraş şi gata întotdeauna pentru un „kezét csókolom“ întocmai ca cutare advocat, care în faţă vorbeşte per „kérem alassan“ cu judecătorul şi-i face complimente îndoindu-şi toată înălţimea fizică până la pământ (fără să se gândească, că din vârful papucului acestui papă civil ar putea scăpăra un „Christifideles graeci!“) pentru ca la spate să-l înjure straniu, că pentru acel „kezét csókolom“, sau „kérem alásan“ sau „legalázatosabb szolgája“ nu i s-a dat răsplata echivalentă. O, sunt aşa de greţoşi aceşti oameni, căci sunt cei mai falşi şi niciodată ei parte nu vor lua la un război, care în schimbul biruinţei pretinde jertfirea eului propriu. Ei nici când nu trăesc prin sine înşiși, ci sunt numai reflectul şters al altor gândiri, al altor capete. Dáncs Gyula e umbra minţii inspectorului său, ba mai mult, el vede în toată fiinţa sa idealul statului naţional maghiar şi deci găseşte că pentru a accelera realizarea acestuia, trebue ca fiecare dascăl valah să propună numai ungureşte şi numai cătră sfârşitul anului să propună şi româneşte, pentru ca să arate la examen şi un pic de spoială de învăţătură românească. Teama şi respectul Dănceştilor faţă de autorităţile noastre şcolare e aşa de minimal, încât deraiază în bătae de joc. Lor nu le pasă de protopopul, care azistă la examene, nu le pasă de conzistoriul, care i-a întărit în slujbă, nu le pasă de sătenii, cari le dă pânea câştigată cu trudă, nu-i doare nesocotinţa limbii româneşti, nu-i sinchiseşte ignorarea culturii naţionale, ci se simt transportaţi de fericire, când după acel „kezét csókolom“ —urmează o atingere pe umăr însoţită de un „jól va fiam“. Şi e dureros, că aceste creaturi hibride nu acuză totdeauna neîntemeiat autorităţile noastre şcolare. Aici îşi au ei secretul revoltei lor, nemulţămirei lor, şi de aici izvorăşte tot amarul lor. Lipsiţi de virtutea de a suferi o clipă de dragul unei lumini vecinice, dedaţi ca stomachul să le fie totdeauna plin, ţipă ca din gura şarpelui, când salarul întârzie cu 24 de oare. Prin această nemulţămire îşi alimentează ei puterea lor, cuceresc teren, îmbată minţile şi-şi justifică atentatele grozave ce le fac împotriva neamului lor. Iar ca această nouă mentalitate perfect coordonată cu ideea de stat naţional maghiar, să-şi afle cât mai mult teren de validitate (distrugătoare!), Dănceştii promit redactarea unei reviste, în care apoi să-şi plaseze tot bagajul de „idei“ „plusquam inspectorale“. Intr’adevâr trist e prezentul, iar viitorul s’apropie învăluit în cele mai întunecate colori. Dănceştii par a se înmulţi din ce în ce şi ameninţă, ca cu vremea să stingă acea făclie, care ardea atotstrălucitoare în mijlocul neamului nostru ca o stea călăuzitoare şi care se numea : „dascăl român“, iar locul ei să-l ocupe cutare făptură hibridă, care are încă pretenţia ca să i se jertfească smirnă şi tămâe. Dar la ce atâta vorbă... Cetiţi 0 foaie ilustrată pentru familiile noastre! —Reflexiunile şi părerile unui cetitor.— Am cetit cu viiu interes articolul prim din n-rul 167 al preţuitei noastre »Gazete«. Parcă mi-aţi gâcit gândul. O foaie ilustrată Întocmită anume pentru familiile noastre !... O foaie, în care să ne găsim cu toţii lectura interesantă , şi eu şi soţia mea, şi fetele mele şi băieţii mei! Şi să fie ilustrată, frumos, bogat, variat şi interesant ilustrată ! Şi să fie aşa redactată, ca să facă de prisos pe străinele »Woche«, »Gartenlaube« şi »Tolnai Világlapja«,— cari importă şi susţin duhul străin în casele noastre! Da, iubiţi scriitori şi editori români o astfel de foaie ne lipseşte şi ea este chemată să rezolve o mare problemă culturală: să ne păzească familia şi casa de microbii străinismului! De mult mă frământă şi pe mine gândul asupra acestei mari necesităţi la noi ! Şi cum nu sunt nici editor, nici scriitor de profesie, — dar sunt un cetitor sârguincios al ziarelor noastre şi bun familist, — văd ce se petrece în casele noastre româneşti şi simt trebuinţele sufleteşti ale tuturor celor de-o samă cu mine. Iată de ce mi-am luat îndrăzneala să grăesc şi eu o vorbă în această chestiune însemnată, mulţămind »Gazetei«, că a pus-o în discuţie. Ce să mai umblăm de colo până colo?... Ziarele politice le ceteşte capul familiei, bărbatul... Femeile şi copiii spicnesc câte ceva între »Ştirile zilei« şi la »Foileton«, — dar mai puţin decât am crede... şi basta !... Să vezi însă foile străine bogat ilustrate, ele trec din mână in mână. Ilustraţiunile îndeamnă la cetit, — chiar şi fără voie, — şi alcătuesc o distracţie continuă şi plăcută, din care toată familia se profîtă foarte mult. Fie că-i carte, fie că-i revistă, dacă-i »cu chipuri«, — răscoleşte interesul cel mai viiu între toţi membrii familiei, şi — cum ziceam — îi aduce şi-i constrânge pe nesimţite pe toţi — şi pe cei cu mai puţin interes de lectură — ca să citească printre cele »chipuri« azi mai puţin, mâne mai mult şi poimâne şi mai mult, până la desvoltarea completă a plăcerii de cetit, care — bine să se ştie — nu este aşa de generală in sânul familiilor noastre, cum »’ar putea omul aştepta. Şi vedeţi, revistele ilustrate străine, satisfac numai în parte plăcerea şi interesul pentru «chipuri» şi pentru scrisul ce le întovărăşeşte pe aceste. Ele aduc ilustraţiuni frumoase din toată lumea şi trec luni de zile până vezi un «chip» în ele şi despre Români. Şi ce bucurie e atunci în toată casa, când vedem «chipul» vreunui palat de cultură din «Ţară», sau o grupă de ofiţeri români, sau fotografia unei trupe ce defilează la 10 Maiu, sau vr-un vapor de mare românesc, sau o statuă de curând desvăluită din Iaşi sau Bucureşti!... Cu astfel de ocazii nu-şi dau rând ai mei la toaie şi nu odată se întâmplă conflicte intre copii, cari toţi vor să aibă de-odatâ foaia în mâna lor, aşa că tata trebue să intrevină, ca sa stabilească ordinea între buclucaşi! întemeiat pe aceste expernieţe de multe ori m-am gândit la binele ce l-ar putea produce la noi o foaie ilustrată şi aşa Întocmită cum ne trebue, pentru familiile noastre, a intelectualilor dela oraş şi dela sat. De aceea am cetit cu nespusa bucrie articolul amintit al iubitei noastre «Gazete» şi având dorinţa ferbinte, ca să nu se treacă cu una cu două peste ideia emisă la acel articol, —am socotit, că nu fac un lucru rău, dacă la cele următoare încerc să arăt lu câteva puncte măcar unele dintre acele condiţiuni şi calităţi esenţiale, pe care — socotesc eu — va trebui sâ le împlinească foaia din chestiune. Cei chiemaţi să judece apoi în cunoştinţă de cauză şi să îndrepteze şi să împlinească ce va fi lipsind din scrisul meu. Iată cum gândesc eu că va trebui să fie foaia dorită: 1. Foaia va trebui să apară săptămânal. Ea trebue să fie pe masa caselor noastre în fiecare Duminecă, — altfel se reduce interesul pentru ea și nu va fi în stare să alunge din casele noastre revistele ilustrate străine, cari apar în fiecare săptămână. 2. Formatul ei să fie încvarte, nu mai mic ca germana «Woche» şi să cuprindă in partea redacţională (fără partea inseratelor) cel puţin 16 pagini pe hârtie bună şi bine satinată 3. Să aducă săptămână de săptămână cel puţin câte 12 ilustraţiuni cât se poate de îngrijit executate, aşa încât executarea ilustraţiunilor să nu fie cu nimic mai pe jos faţă cu ilustraţiunile din revistele străine. 4. Ce priveşte subiectul ilustraţiunilor, jumătate din ele pot să fie subiecte de actualitate din străinătate (vederi, serbări, portrete, momente interesante), iar jumătate trebue să fie subiecte de actualitate (eventual şi istorice şi artistice) româneşti: vederi din România şi dela noi, instantanee dela serbări şi festivităţi româneşti, grupuri, portretele bărbaţilor distinşi dela noi şi din Ţară etc. etc. Din când în când câte un număr întreg să fie dedicat unei singure regiuni româneşti frumoase sau interesante în vreo privinţă, sau unui singur oraş (Bucureştii, Iaşii, Constanţa, Sibiiul, Săliştea, Valea Prahovei, Dunărea, Oltul etc.) sau diferitelor staţiuni balneare şi mănăstiri româneşti. La tot cazul actualitatea trebue să predomineze în motivul ilustraţiunilor. Ilustraţiunile actuale sunt mai interesante şi cuceresc mai iute pe cetitorii din familiile noastre. 5. Toate ilustraţiunile să fie explicate în texte clare şi uşoare, scrise conci şi cât se poate de pe înţelesul tuturor. 6. Fiecare număr se aducă: schiţe sau nuvele originale bune şi uşor scrise cu motive cât se poate de senine, şi câte un roman străin bun în traducere românească. Câte un capitlu de ştiinţă popularizată cu ilustraţii potrivite nu încă odată „Răspunsul“ lui Dáncs Gyula, care esplică situaţia şi înţelegeţi realitatea... El îşi găseşte aşa de naturală purtarea lui distrugătoare de neam... Voi iubiţi cititori citiţi şi dacă vreţi fredonaţi : „Viitor de aur neamul nostru are“, noi vedem „prin secuii a lui înălţare“... Ori doară de dragul acestui vis veţi şterge din mintea şi sufletul vostru pe Dănceşti şi veţi purifica ţara,creând o atmosferă mai prielnică pentru lumină şi pentru viaţă?... Prima adunare poporală In Ileandamare. Şirul adunărilor noastre poporale din toamna anului acesta se începe de la Ileanda mare, cercul neobositului nostru deputat dietal d-nul Dr. Teodor Mihali, preşedintele clubului deputaţilor naţionalişti, care îşi va face darea de seamă înaintea alegătorilor Duminecă în 25 August e. n. D-nul Dr. Mihali va fi însoţit de toţi deputaţii dietali români, precum şi de întreaga floare a fruntaşilor partidului nostru naţional român. Acţiunea contelui Berchtold. Ziarele vieneze continuă a comenta iniţiativa luată de ministrul de externe austroungar în jurul unui schimb de idei între puterile mari, care să aibă de ţintă să susţină Poarta în politica ei descentralizatoare şi a face ca şi popoarele balcanice să adereze la noua politică a Turciei. Invitările pentru o astfel de consfătuire s’au şi trimis puterilor mari şi Se crede că puterile vor îmbrăţişa această iniţiativă. In legătură cu aceste se dă o deosebită importanţă apropiatei întrevederi a cancelarului Germaniei Bethmann-Holwig cu contele Berchtold, cu care prilej se vor stabili demersurile pentru salvgardarea intereselor imperiului otoman. Relevând importanţa acestui schimb de idei »N. Fr. Presse« scrie următoarele: »Demersul contenit Berchtold urmăreşte de o parte ţinta de a sprijini Poarta în silinţele sale în favoarea popoarelor din Turcia, iar pe de altă parte de a exercita o influenţă limpezitoare asupra popoarelor balcanice arătându-le posibilitatea, ca Turcia să urmeze o politică care să mulţumească starea spe-