Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1912 (Anul 75, nr. 241-264)

1912-11-25 / nr. 260

Nr. 260. Brașov, Dumineca în 25 Noemvrie (8 Decemvrie) 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. || REDACŢIA: || Pentru Brașov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe 1/­ an 12 cor., pe [[ TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA. || 20 coroane, pe l/1 an 10 coroane, pe */1 an 5 coroane. Un număr 10 bani. */4 an 6 cor. Pentru România și streinătate pe an 40 franci, pe */* an 20 \\ BRAȘOV, PIAŢA MARE Nr. 30. \\ Inserate: un șir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese franci, pe­­/4 an 10 franci. \\ Telefon: Nr. 226, Şi după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Lukács sofistul. (r. md­.) E lucru ştiut, că dife­rendul istoric dintre două popoare pe cari soartea le-a pus faţă în faţă, nu se poate aplana cu discur­suri parlamentare, fie ele inspirate de cea mai curată bunăcredinţă. Ce să ne mai aşteptăm de la dis­cursuri ca şi cel din Sâmbăta tre­cută al ministrului preşedinte, care nu­ e altceva decăt o capo d’opera de intervenire şi de sofistărie. Spre lauda d-lui Lukács fie zis, el nici nu a avut vreodată pre­tenţia se dee pe Gladonse-ul ches­tiei de naţionalitate din Ungaria. Nici în privinţa celorlalte cali­tăţi a­ lui nu s’ar putea zice că are vre-o asemănare cu marele bărbat de stat englez. Orizontul lui politic nu se ri­dică peste al unui burocrat viclean şi isteţ, a cărui maximă supremă se reduce la celebrul „Portwurstein“ al unor miniştrii austriaci. Felul cum a răspuns la ata­curile bărbăteşti ale deputaţilor noştrii, cum a reuşit să facă tutu­rora faţă plăcută, se împace, cum s’ar zice şi capra şi varza şi to­tuşi să nu se aleagă nime cu ce­va pozitiv din vorbele lui — îl califică pe d-ul Lukács de un so­fist de primul rang. Şoviniştii maghiari la nici un caz n’au motive să fie supăraţi pe el. A reuşit doar se reducă la zero şi se respingă cu bravură planurile şi acuzele nedrepte ale naţionalităţilor. De­ altă parte însă elementele mai credule ale acestor din urmă se pot mângâia cu neşte promisiuni vagi făcute cam cu jumătate de gură. De vom supune însă unei a­­nalise serioase obiective argumen­tările lui Lukács şi­ le vom desface din haina lor de vorbe goale, ime­diat vom da de cea mai iefti­nă sofisterie, ce s’a debutat vre-o­­dată în parlamentul ţării pe soco­teala noastră. In faţa acasei temeinice a de­putaţilor noştrii, că parlamentul ţării nu ar fi un esponent a­devărat al popoarelor ţării ci un parlament de rassă şi de classă, fiind­că majoritatea popoarelor ţă­rii abia au opt reprezentanţi, iar cei­lalţi au fost suprimaţi cu forţa la alegeri, iată ce le răspunde d-l Lukács cu emfasă: — Cum puteţi vorbi d-voastră de parlament de rassă, doar însă­ şi prezenţa d-voastră aici în sala aceasta dovedeşte con­trarul ! Oare ce ar zice d-l ministru preşedinte, dacă fiind pus într’un scaun de judecător asupra unui făcător de rele, acela s’ar apăra cam în felul următor : — Cum se poate plânge po­trivnicul, că l-am violentat și l-am bătut în cap? Doar prezența lui în aceasta sală nu e cea mai bună do­vadă despre contrarul? Se plânge d-1 deputat Vaida cu tot dreptul că dela 1867 încoace nici un guvern nu a dat, nici un ban pentru instituţiunile noastre culturale, pentru teatre sau muzee româneşti. Iar d-1 Lukács recunoscând cu faţa cea mai nevinovată din lume, că afirmaţia e dreaptă, aruncă vina în sarcina ţării, pe lipsa de bani. Şi afirmaţia aceasta o rischea­­ză atunci când d-1 Vaida îi arată negru pe alb că „sumele prevă­­zute în ultimul buget pentru sco­pur­i artistice, pentru academie de musică, pentru teatru, apoi pentru scopuri culturale şi ştienţifice fac 3.922.219 cor., la care se mai a­­daugă 1.084.900 cor. ca cheltueli extraordinare şi 800.000 pentru investiri, aşadară în total conside­rabila sumă de 5.807.110 Coroane“. Şi din toate aceste, aproape şase milioane nici un ban nu s-a dat pentru scopurile şi iizuinţele simi­lare ale naţionalităţilor, pentru că— ţara e săracă. „ Culmea sofistăriei o atinge însă d-l Lukács, atunci când vor­beşte despre caşul revoltător de la Năsăud. Intr’adevăr îţi trebue o mare doză de curaj, ca în faţa acasei concrete formulată de d-l deputat Vaida, că adecă ministrul de cul­te cu vătămarea literilor fundaţio­­nale sau în urma unei interpretări falsă a lor a ordonat, ca pe viitor să fie împărtăşiţi de stipendii toate rămăşiţele de Cazari, pripăşiţi pe valea Someşului, toţi veneticii ce să prezintă de pe la Tarnopol şi Lem­berg, ca un act de mare graţie şi binefacere pentru bravii grăniceri fap­tul că a dispus împărţirea alor 220 burse, cari de atâţia ani nu se mai împărţiseră. Deacum puteţi fi fericiţi urmaşi de-ai vechilor grăniceri, că veţi că­păta şi voi pe viitor regulat sti­pendiile, de cumva nu le vor lua dinnaintea nasului toate porediţele jidoveşti din Entradam ! La finea discursului totuşi a fost d-l ministru atât de gentil, ca să aplice un mic ilastru pe rana adâncă şi sângerândă a Românilor g.. cat. în urma înfiinţărei episco­piei de Hajdudorog. Ca să fim drepţi în punctul acesta, concede şi d-l ministru că disposiţiunile prin cam­ s-a regulat episcopia a­­ceasta pot să aibă unele cusururi şi că nu e strein de ideea de a le supune unei revizuiri, ca eventua­lele plângeri îndreptăţite să fie re­mediate. Frumoase vorbe ! Oare ce faţă ar face d-l mi­nistru când clerul înalt gr. cat. şi renumita comisie de cinizeci.­ luând în serios vorbele dânsului ar pretinde cu toată energia re­­mediarea singurei şi celei mai de seamă nedreptăţi ce ni se face, prin ruperea unui număr însem­nat de parochii curat româneşti din sânul metropoliei de Alba-lu­­lia şi încorporarea lor la episco­pia streină de Hajdudorog? Ar fi un spectacol vrednic de-a vedea cum s-ar sbate d-l ministru ca să scape din cursa ce şi-a întins-o prin proprie­­le-i cuvinte, într’un moment când cuvântul oratoric la silit să-şi uite de rolul atât de practic al so­fistului spornic de vorbă. Sau poate — căci în lumea aceasta toate sunt cu putinţă — d-l Lu­kács înainte de-a fi riscat promi­siunea aceasta va fi luat măsurile de lipsă, ca să nu-i vie nimănui pofta de-a mai cere vre-o reme­­diare ? X. Niminiţe sociale şi culturale. — A­­bandonarea petrecerilor costisi­toare. — Crearea unui fond. — O­ revistă pentru familii. — Ploconul ginerelui. In sânul tinerimei române din Braşov se remarcă de un timp încoace o mişcare îmbucurătoare, având de scop transformarea vieţei sociale şi spi­rituale din Braşov şi Iar­a Bârsei. S-a convocat o întrunire, la care au parti­cipat aproape douăzeci de tineri şi bă­trâni. Numărul acesta mare de partici­panţi trebue înregistrat dealtfel ca un record al întrunirilor de soiul acesta in Braşov, căci la consultările şi întruni­rile braşovene convocate în scopuri de interes public, participă de obicei 3—4 persoane: convocătorul şi alţi 2—3, pe cari preşedintele trebuie să-i ducă de guler în sala de consfătuire. Noroc că consfătuirile noastre se ţin la casina română, unde se găsesc astfel de muş­terii, înţeleg »convocaţi«, căci dacă ele s’ar ţinea în alt loc preşedintele n’ar avea pe cine să-i ispitească ca să participe la consfătuire. Zilele trecute se convo­case iarăşi o astfel de »consfătuire im­portantă«, dacă nu mă înşel a clubului comitatens. Consfătuirea s’a şi ţinut dar în b­rate. La prima rată au fost de faţă preşedintele, secretarul şi încă 3 membri. După »rezolvirea ordinei de zi“ în decurs de 5 minute, şedinţa a luat sfârşit. La 1/1 de ceas a »tunat“ în casină un nou »convocat« şi preşedin­tele s’a văzut nevoit a ţinea a doua »rată« a şedinţei cu r­ou venitul. Noroc, că nu le-a trăsnit prin minte şi altor convocaţi să sa prezinte tot la câte-un sfert de ceas, căci mai ajungeam un record braşovenesc, cel al şedinţelor în »rate«. Dar să nu-mi uit vorba. In şe­dinţa tinanimei cu reprezentanţii bă­trâni — poate efectul recentei păci arădane încheiate pe coastele Vezuvu»­lui — s’au abordat câte­va frumoase chestiuni, deşi nu nouă, anume de-a se porni o mişcare socială şi culturală de regenerare mână în mână cu despărţă­­mântul Asociaţiunii, cu comitetul filial teatral, cu Asociaţiunea meseriaşilor etc. etc. S’au înscris câţi­va membrii la societăţile amintite, s’au angajat câţi­va tineri, că vor juca cât vor trăi teatru, s’a luat hotărârea lăudabilă, ca Româ­nii să se întrunească săptămânal la câte-o cină, unde să se închine mai pu­ţin, în schimb însă să discute cu atât mai mult, ca să se pună odată capăt societăţilor răsleţe de până acum etc. etc. Necesitatea unei­ acţiuni analoage a relevat-o la conferenţa sa publică recentă şi d-l Dr. Horia Petrescu, pledând pentru înfiinţarea unei biblioteci pu­blice, pentru îndrăgirea limbei şi lite­raturii româneşti, evocându-ne pildele frumoase ale Germanilor. O coincidenţă nimerită a fost şi inaugurarea cursurilor din limba şi li­teratura română pentru damele şi d-şoarele noastre, de cătră simpaticul nostru profesor Dr. I. Baciu, la care au participat peste 30 dame şi d-şoare. Iată dar o mişcare îmbucurătoare, care — continuată cu însufleţire — nu va întârzia să aducă roade frumoase şi pentru care nu putem decât să felici­tăm pe iniţiatorii ei. Dacă mi-am permis a cresta cele de mai sus la răboj, am făcut aceasta cu gândul ca să se facă o cât mai în­tinsă agitaţie şi prin prassă, discutân­­du-se diferitele probleme şi bătându-se cât de mult toba, căci am făcut espe­­rienţa, că la noi în Braşov trebue des­făşurată o deosebită muncă, pentru a porni carul unor idei şi lucrări folosi­toare dar înămolite. Aduc ca pildă ches­tia reuniunei noastre de căutări, pentru a cărei reactivare s-a scris, s-a vorbit şi s-au dat ghionturi in dreapta şi stânga ani de zile, până în fine am văzut reu­niunea iarăşi pusă în picioare. Da-aci învăţătura, pentru regenerarea vieţii noastre sociale şi spirituale trebue de­puse multe şi mari stăruinţe. La noi sunt quot capita tot sensus, iar noi mai suntem şi invidioşi, ba chiar şi încăpă­ţînaţi. Multe răni trebue deci locuite. Mai e apoi un lucru. Orice acţiu­ne pe teren social cultural etc. nece­­sitează pe lângă o doză bună de însu­fleţire—bani, adecă un fel de fond pen­tru acoperirea cheltuelilor legate de orice întreprindere. Mecenaţi nu prea avem. Mai e apoi şi criza aceasta afu­risită financiară, care ta face uneori să perzi orice ideii. Dar chiar şi în vremi normale pungile numai cu anevoie se deschid. Fac deci propunerea să imităm exemplul societăţilor maghiare din Deva, Arad, Chazdioşorheiu, care în ve­derea sărăciei generale a renunţat la toate petrecerile costisitoare, baluri etc. în actuala criză financiară. Prin urmare să nu aranjăm nici noi baluri şi alte petreceri costisitoare, cari reclamă toalete scumpe, în schimb să ţinem conferenţe şi cursuri gratuite, dar în acelaşi timp să impunem societăţii noastre o modes­tă dare lunară, din care să se înjghe­beze un fond pentru multele noastre trebuinţe culturale. Eu unul, deşi sunt un gazetar năcăjit, mă oblig a plăti lunar la mâna d-lor Bănuţiu sau Horia Petrescu câte 3 cor. Chestia acestui fond s-ar putea ventila la o confer­inţă proximă, pornindu-sa o discuţie publică între cei prezenţi de pildă în legătură cu conferenţa d-lui Petrescu. Familiile întrunite la această conferenţă, accep­tând ideia acestui fond, s-ar putea în­dată înscrie în şirul contribuenţilor. Poate în cazul acesta s-ar ivi­ai muii doritul mecenat. Din acest fond s-ar putea acoperi lunar parte din cheltue­­lile pentru înjghebarea unei biblioteci, cheltueiile pentru conferenţiarii din provincie, pentru înfiinţarea unei şcoale corale etc. La acest fond ar putea în fine contribui cu cvote modeste şi reu­niunile noastre, cari au în budget ru­brica: cheltueli diverse. Să facem deci o încercare! * O ştire îmbucurătoare! Aflăm cu multă părere de bine, că în sfârşit revista »Luceafărul« o sa devină, ceea ce trebuia să fie totdeauna, o revistă literară ilustrata pentru familiile noastre. In repeţite rânduri »Gazeta Transilv.c a stăruit, ca bărba­ţii­ noştri de litere să ne dea o revistă ilustrată pentru familiile intelectualilor noştri de la oraşe şi de la sate, în care toţi membrii familiilor noastre, mari­­ şi mici, să-şi găsească o lectură buna Manifestare românească pentru Aromâni şi Albanezi la Viena. — Raport special. — Viena, 5 Dec. Vieaţa publică a Românilor din Viena s’a manifestat în acest an cum nu se putea mai frumos, prin o demonstraţie de protestare con­tra atrocităţilor greceşti şi sârbeşti în Macedonia şi Albania, şi prin o manifestare de simpatie şi de so­lidarizare cu luptele de liberare ale Macedoromânilor şi Albanezi­lor, două popoare legate prin afi­nităţi de rassă şi prin mii de su­ferinţe îndurate împreună în cur­sul veacurilor. Mercuri seara s-a adunat o socie­tate ilustră in sala din subsolul hote­lului «Regina». Dintre Românii din Viena: d­in­ general Al.Lupu,Dr.C­iurcu, Dr. L. Popovici, Dr. Marius Sturza, Se­­lăgianu, Sandulovici, Dr. M. A. Popo­vici, profesorii Rabener, Bacinski, Cara­­costea, Nedelcu, diaconul Popescu, În­treagă studenţime a noastră. Cu ovaţii au fost primiţi deputaţii Dr. Simiono­­vici şi prof. univ. C. Isopescul-Grecul. Ca oaspeţi, o deputăţie de Români ma­cedoneni , fraţii Epaminonda şi Miltiad Balamace, dnii Constanţi, Noe, iar ca reprezentanţi distinşi ai Albanezilor, excel. Sa Derviş Hima, membru in co­mitetul central, prof. Pelemezi, baronul Nopcsa, apoi delegaţi ai societăţii ro­maniştilor germani de la universitate, ai cercului italian şi din partea presei străine corespondenţii ziarelor «Stampa» şi «Tribuna» din Roma. Profesorul univ. W. Meyer-Lu­bbe s-a scuzat In scris: „Sănătatea mă impedecă de a participa in persoană, totuş în scris voi să vă exprim simpatiile mele pentru iizuinţele de indepen­denţă ale popoarelor latine şi se­­milatine din Balcan“. Din partea convocătorilor, dl Dr. Iuliu Crişan salută pe cei adunaţi şi indică scopul întrunirei. Oaspeţii sunt foarte călduros aclamaţi. Dl deputat Dr C. Isopescu-Gre­cul (insus din familie originară din Ma­cedonia, şi de aci porecta Grecul) procla­mat cu multă, însufleţire ca president, mulţumeşte pentru încredere şi deschide adunarea prin un discurs, des întrerupt de aplauze. Mânecând de la cunoscutul discurs remarcabil ce a rostit în sesi­unea din urmă a delegaţiunei, când d-sa ca primul s’a intrepus pe faţă în o corporaţiune înaltă pentru drepturile Aromânilor şi Albanezilor, savantul de­putat şi profesor accentuiază încă o­­dată, că principiul »Balcanul pe seama popoarelor balcanice«, va trebui să fie aplicat fără excepţie pe toată linia. Iar popoarele din uniunea balcanică, dacă vor persista ele să falsifice acest prin­cipiu, ce însele au inaugurat, în detri­mentul Aromânilor şi al Albanezilor, se vor găsi nu numai faţă în faţă cu resistenţa acestor popoare, ci se vor izbi şi de un veto categoric al Puteri­lor. Are firmă încredere în triumful cauzei drepte a celor două popoare în­frăţite. (Aplauze). Dl deputat Dr. Simionovici se ridică, înfăţişarea sa bărbătească, tonul hotărât şi cald, adevărat românesc al discursului său a înflăcărat auditoriul. Grave au fost cuvintele, cari au înfierat atrocităţile Grecilor in Macedonia, aceşti masasrători de creştini, aceşti cruciaţi nedemni de numele ce au luat în deşert. Nu mai puţin Serbii în Albania întrec toate cruzimile ce Turcii au comis vreo­dată. Ilustrează importanţa solidarităţii albano-române. Mergând împreună, cele două naţiuni, sprijinite de România şi de aliaţii ei şi de neamul românesc de pretutindeni, vor duce la izbândă prin­cipiul naţional şi vor reuşi a se conso­lida aşa,ca să-şi d­esvoalte liber şi inde­pendent facultăţile lor etnice, păstrân­­du-şi limba, cultivându-şi individuali­tatea naţională. »Aşa să dea Dumnezeul« Cuvintele dlui deputat Simionovici au fost lung aplaudate. Când­ prof. D. Marmeliuc arată cum România are interes istoric, naţi­onal cultural şi politic să susţină eu ori ca preţ elementul românesc din Balcani, ameninţat astăzi mai ales de Greci. Expune masacrările fioroase săvârşite de Greci între Români, ceteşte scri­soarea profesorului Vasile Diamandi din Janina, — publicată chiar în ziua aceea in Gazetă, — despre atrocităţile mai noui aie acestor canibali mo­derni şi întreg auditorul înfierează cu scârbă sălbăticia turbată a Grecilor Când­ prof. Winkler vorbeşte în limba germ­nă şi aduce din partea societăţii romaniştilor germani, salutul studenţi­ei germane şi urările lor de succes pentru aspiraţiunie Românilor în Balcan.

Next