Gazeta Transilvaniei, iunie 1913 (Anul 76, nr. 119-141)
1913-06-11 / nr. 126
Apel cătră alegătorii români din cercul electoral al Dsânmărtinului. Deputata cercului electoral al Diciosânmărtinului, Dl Sándor János, ales cu ocaziunea alegerilor generale din anul 1910, a fot numit ministru de interne. In urma acestui fapt a trebuit să renunța la mandatul de deputat al acestui cerc dator fiind să se supună unei alegeri nouă. Abziestea s’a întâmplat, şi pentru alegerea nouă s’a fixat, ziua de 28 iunie n. 1913. Trăieşte încă viu în memoria noastră a tuturora campania electorală din anul 1910, purtata de cătră partidul naţional român în cercul electoral al Diciosânmărtinului. In urma legilor nefaste am fost prea puţini ca să învingem, dară şi cei puţini câţi am fost am luptat admiraţi de toată lumea românească, şi prin lupta noastră, solidară şi plină de abnegaţiune am salvat cinstea steagului. Am dovedit mai ales celor puternici dela noi, că poporul român din comitatul Târnavei mici este un popor trezit la conştiinţă şi este decis a lupta cu toate mijloacele legale pentru realizarea scopurilor sale publice şi politice. Nici de atunci, încoace n’am pregetat nici un moment a continua pe toate terenele publice lupta pentru afirmarea drepturilor noastre. Astfel ar trebui să ridicăm din nou steagul la alegerea parţială, care urmează, şi să plecăm la nouă luptă. Având însă în vedere, că activitatea parlamentară a partidului nostru naţional român nu pretinde o participare activă între oriceîmprejurări, având în vedere, că scopul principal al decretării activităţii parlamentare a fost educarea politică a poporului românesc şi prin lupta electorală, care şcoală politică însă s’a făcut în cercul electoral al Diciosârmărtinului cu deplin succes la ultimele alegeri generale nu de mult petrecute, având în vedere, că stăm înaintea unei alegeri parţiale şi nu peste mult, în restimp de cel mult 2 ani, vom fi chemaţi la urnă pentru noile alegeri generale, când datori vom fi să ridicăm din nou steagul partidului nostru naţional cu puteri neslăbite ; având în vedere scurtimea timpului până la ziua alegerii parţiale, care ne face imposibilă o propagandă întinsă potrivită scopului ; având în vedere mai departe crisa economică, care este o piedecă puternică in calea unei lupte corespunzătoare; dorind în fine o rezervă puterea noastră pentru lupte şi mai mari, cari ne aşteaptă în apropiatul viitor, deşi partidul guvernamental şi sistemul de guvernament de astăzi, în urma fărădelegilor şi volniciilor comise împotriva existenţei noastre naţionale, nu merită nici o cruţare, ci provoacă lupta cea mai neîmpăcată şi înverşunată —, cu toate aceste am decis să rămânem, faţă de alegoriie parţiale fixate pe 28 iunie a. 1913, în cea mai strictă pasivitate. Ne adresăm deci cătră toţi alegătorii români din cercul electoral al Ciciosânmartinului şi rugăm, ca faţă de alegerile parţiale, cari se vor ţinea în ziua de 28 iunie n. 1913 în oraşul Diciosânmartin, să rămână în deplină pasivitate. Îi timbrăm cu pecetea trădării de neam pe acel alegător român, care se va prezenta la alegerea parţială din Diciosânmartin voind a da, ori dând votul pentru orice candidat de deputat străin de partidul naţional român. Din şedinţa comună confidenţială a tuturor organizaţiunilor partidului naţional român din comitatul Târnavei mici, ţinută in Diciosânmărtin la 18 Iunie n. 1913. Atanasiu Beşa, Dr. Ioan Bian, Moise Birtolea, Dr. Romul Boila, Dr. Emil Breda, Dr. Maresan Caluţiu, Simion Caluţiu, Alimpiu Costea, George Dănilă, Miron Dascăl, Teofil Gerasim, Ioan Istrate, Dr. Ilarie Holom, Dr. Alexandru Morariu, Alexandru Papiu, Dr. Virgil Radesiu, Vasilie Smigelschi, Octavian Tobias, Niculae Todea, Emil Vlassa. ■'taîN kaisiiu Braşov, Luni-Marţi în 11 (24) Iunie 1 Nr 126. Anul LXXVI ABONAMENTUL: Pe uni an . . .24 Cor. Pe o mod. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate . Pe un na . . . 40 iei. Pe o junii. de an 20 „ TELEFON N. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30. INSERATELE se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se înnapoiază. II Roiul Tinerime! române în vieaţa culturală a neamului. — Ce am putea face? — Le, Merlin. Fapt constatat e, că suntem un popor tinăr, abia pornit pe calea bunăstării şi civilizaţiei. Mulţi factori şi-au luat partea lor din crearea situaţiei noastre actuale; partea leului însă se atribue clasei intelectualilor, respective conducătorilor naturali ai ţărănimei, cari pre lângă tranşarea măruntelor afaceri private au stăruit mult puţin şi pentru înălţarea neamului. Să zicem, că intelectualii noştri în genere şi-au achitat datoria lor faţă de naţiune, cu toate că e proverbială nepăsarea unora faţă de tot ce e chemat să dea altă înfăţişare colinelor şi traiului românesc. Constatarea acestui rău însă nu să ţine de organul Tinerimei, fiindcă Tinerimea nu e responsabilă de feliul, cum îşi împlinesc datorinţele faţă de neam cărturarii noştri. Viitorul va face dreptate tuturora , până atunci credem însă, că e bine a ne da seamă şi despre munca desfăşurată de Tinerime, ca strat social sub aripile ocrotitoare ale »Asociaţiunii«, ca suprem for cultural. E atât de vastă tema aceasta ; de aceea cred, că voiu fi scuzat, dacă voiu da mai mult, nişte puncte de orientare în haosul acestei cestiuni nedeslegate. Sunt păreri modeste şi acestea , trecute însă prin prizma însufleţirii sincere şi dornice de o schimbare a halului, în care ne svârcolim de prezent. Aflu de bine a lămuri înainte de toate, cam ce activitate am putea desvelţi în sânul Asociaţiunii, ca factor social de sine stătător? Fiind Asociaţiunea o instituţie pur culturală, şi în cadrul sforţărilor noastre vor încăpea — de sine înţeles — numai manifestaţii de ordin cultural. Ca atare, ne vom nizui a scoate învăţăminte mai ales din literatura şi istoria naţională şi universală; vom conlucra apoi la întărirea credinţei străbune prin prezentarea în colori luminoase şi limbagiu neobositor a vieţii sfinţilor; vom încerca a pătrunde împreună cu ţăranul în adevăratul Înţeles al vieţii Mântuitoriului I. Hristos ; vom da apoi din cunoştinţele adunate în şcoli mai înalte, ceva măcar şi pentrudrumeţii piticelor vremi, pitici în putinţa şi vrerea (Goga). Sunt doară atâtea probleme de lămurit din ramurile : drepturilor, medicinei, ştiinţelor naturale, technei, agronomiei ş. a. Ge înălţător ar fi, dacă Tinerimea împreună cu intelectualii şi-ar lua osteneala a spune ceva practic de labirintul atâtor ştiinţe nepopularizate ! — Cât ar putea face apoi o trupă bine disciplinată de diletanţi din sânul Tinerimei pentru ridicarea moralei publice şi întărirea sentimentelor nobile?! Tot trupa aceasta, îndeletnicindu-se cu cântări de tot soiul şi formând — zicem — numai un quartet simplu sau octet, ar deştepta dragostea pentru preţioasele dome româneşti şi dorul de a avea fiecare comună câte-un cor, fie şi mai modest. Vor fi de bună seamă multe ţinuturi, în cari şi aceasta chimera până mai dăunăzi ar deveni realitate! Admit însă, că sunt şi ţinuturi, pe teritoriul cărora n-ai avea de unde aduna 4—8 cântăreţi ; in cazul acesta ne am putea mulţumi şi cu cântări unisone şi cunoscute de Tinerimea din toate unghiurile. E edificătoare cântarea , să o cultivăm deci unde avem prilej şi se simte mai ales accentul cântărilor străine de firea noastă! Avem tot dreptul doar’ la privirea cântecelor noastre ! O muncă uriaşă să aşteaptă de la cărturarii Români,prin urmare şi de la studenţime pe terenul delăturării analfabetismului, care taie aripile oricărui avânt spre înaintare. Ei! şi dacă cutare tinăr din anii trecuţi a dovedit rezultate frumoase în instruirea analfabeţilor lu vre-o comună din Bănat, nu i s’ar mai afla oare câţiva tovarăşi la o muncă atât de sfântă a regenerării masselor?! Să încerce numai fiecare în comuna sa şi vom vedea, câtă mulţumire sufletească ne va produce făptui pornirii neştiutorilor de carte pe calea învăţăturii! Ştiut fiind rostul mişcării sportive la alte naţiuni mai înaintate, vom face şi noi începutul organizării tineretului în cete agile, cari vor fi chemate a potenţa energia sufletească a unei clase sociale, pline de vieaţă latentă, pipernicite însă de multe ori din lipsa de mişcare sistematică. Iniţiaţi fiind în tainele sportului, vom agita pentru lăţirea acţiunii sportive în cercuri largi, ca astfel şi în privinţa aceasta să nu fim timbraţi de tineret fără vlagă, ci din contră să dovedim părinţilor şi străinilor, că ne îndeplinim rolul de sportivi în munca de reîntinerire a forţelor, ce zac ascunse şi părăsite în atmosfera bolnavă a chiliilor scunde şi întunecate. E indiscutabil deci rolul Tinerimei în vieaţa culturală a neamului şi din punct de vedere al mişcărilor sportive, cari încă numai vieţi ne pot în lupta noastră spre cultură tot mai perfectă şi mai raţională. Un larg teren de muncă i să deschide tineretului în sprijinirea tuturor acţiunilor, pornite de fruntaşii diferitelor ţinuturi. Să înfiinţează i vremile mai nouă fel de fel de însoţiri, menite a aduce dferite înlesniri mai ales în vieaţa economica. La punerea acestor societaţi pe baze solide şi la câştigarea încrederii ţăranului faţă de vre-o noutate e necesar concursul tuturor intelectualilor. Cu atât mai mult să simte rolul studenţimei în drecţia aceasta,cu cât e mai mic numărul intelectualilor in respectiva comună. In general pot zice, că cel mai apropiat sprijin al preotului şi învăţătorului trebue să fie studenţimea, deoarece în majoritatea cazurilor numai ea e la îndemâna conducătorilor fireşti, numai ea ar avea mai mult timp în feriile anului a contribui la munca de organizare pe toate terenele. Şi dacă vre-un student în loc de punerea la taifas şi plimbări fără rost ar pune umărul sau prin cuvânt sau cu fapta la desţelenirea ogorului obştesc, n’ar fi aceasta o faptă doamnă de recunoştinţa veacurilor şi lauda consătenilor? ! Foarte mult s’ar putea realiza din programul nostru cultural, dacă Tinerimea ar fi conştie de chemarea sa în convorbirile prietineşti cu ţărănimea şi în loc de minciuni şi ştirbiin convenţional şi-ar da seama de nepreţuitul bine, ce ar putea rezulta pe urma oricărui îndemn pornit din inima de frate şi spus cu blândeţe şi precauţiune ţăranului, care aşteaptă cu mult nesaţ poverele »Domnişorilor*. E atât de evidentă însemnătatea acestui metod simplu da a pătrunde la inima ţărănimei, că nici nu voiu mai insista asupra lui. Enorme servicii ar aduce studenţimea prin o propagandă cuminte pentru ziarele şi cărţile poporale, cari au să lupte cu atâtea greutăţi până ajung la mâna neştiutorilor de carte multă. Din prilejul serbătorilor sau excursiilor culturale ar fi atât de necesară răspândirea gazetelor şi cărţilor bune între S-a terminat şi actul final al chestiunii episcopiei gr. cat. maghiare. In şedinţa de Vineri a camerei magnaţilor s-a discutat proiectul referitor la această episcopie, votat în camera deputaţilor şi după o discuţie mai lungă a fost acceptat. Am zis, că Vineri s-a petrecut actul final, deoarece aprobarea M Sale va urma în curând şi astfel se poate zice, că guvernul ungar îşi are noua sa creaţiune bisericească aşa cum a voit-o. Ca şi mai nainte, constatăm, că şi la acest act final apărarea cauzei noastre, a bisericei noastre gr. cat. a fost susţinută în mod neîndestulător. Abia a răsunat un discurs în camera magnaţilor, rostit de P. S. Sa episcopul Hossu, pe lângă alta cinci vorbiri de ale corifeilor şovinişti, cari şi-au exprimat bucuria asupra înfiinţării episcopiei şi au încercat din nou a seduce opinia publică cu pervertirea adevărului şi cu tragerea de concluzii false. Va să zică biserica noastră gr. cat. a fost reprezentată de un singur arhiereu, întrebăm: Unde au fost ceilalţi trei prelaţi? Ce cauză i-a îndemnat să absenteze de la aceasta şedinţă, unde trebuia să ia parte la discuţie ? Au considerat de puţina importanţă cauza, şi lupta degeaba ? Nu înţelegem lucrul şi nu aflăm răspuns la aceste întrebări, ce se impun fiecăruia. Ce se ţine de discursul P. S. Sale Hossu, abstrăgând deja prea... adâncile complimente, făcute potentaţilor şi în special lui Tisza, este cuprinzător de multe adevăruri. P. Sa a accentuat tulburarea Românilor din cauza modalităţii, cum s’a înfiinţat noua episcopie, pericolul ce ameninţă biserica gre cat, de-a şi pierde credincioşii, cari din pricina, că li se impune limba maghiară, vor să treacă la ortodoxism; a constatat, că bisericele noastre au caracter naţional românesc; a accentuat jertfele ce le-a adus şi le aduce poporul românesc pentru tron şi patrie etc. reamintind în fine magnaţilor proverbul cu „Ţine minte“ al Românului şi tâlmăcindu-l, că Românul în adevăr „ţine minte“ nedreptăţile, ce îi se fac, dar ştiie să răsplătească şi binefacerile. Din vorbirea P. S. Sale să constată dopa momente principale ale demersurilor, ce s’au făcut pentru înfiinţarea episcopiei. Primul moment este, că lucrările pentru înfiinţare s’au făcut mai mult pe ascuns, în taină. Prelaţii români n’au fost învitaţi decât singur odată la o conferenţă (8 Febr. 1912) şi şi atunci catalogul parohiilor, cari erau să se anexeze la noua episcopie, li s'a înmainat numai la 9 ore dimineaţa, când avea să se ţină conferenţă, aşa că n’a mai fost timp fizic de-a putea studia, cari din parohiile propuse pot fi anexate la noua episcopie şi cari nu. „După conferenţă din Februarie — a spus episc. Hossu — au mai fost tratative, dar pe noi nu ne-au mai întrebat!“ înfierăm acest procedeu nedemn şi perfid ! Al doilea moment de remarcat este, că episcopatul gr. cat. român n’a fost dela început contra înfiinţării unei episcopii pentru Ungurii gr. cat, dar a cerut, că la acea episcopie să nu fie încorporate parohii române. In aceasta a culminat şi discursul P. S. Sale Hossu. Dânsul nu combate episcopia in principiu, ci cere a se îndrepta greşelile, ce s’au făcut la împărţirea parohiilor. Adresându se la ministrul de culte şi în special la prim ministrul Tisza, zice: „Lăsând la o parte orice consideraţii secondare, dispuneţi examinarea acestui lucru. Renapolaţi acele parohii, cari se declară ele însele de româneşti !* La sfârşitul vorbirii, P. S. Sa reduce afirmarea, că agitatorii au produs mişcările din Sătmar. Agitaţiile nu se pot produce, decât acolo, unde există nemulţumire. Aceasta a produs mişcările în satele româneşti, fără să fie agitatori. De aceea cere eliberarea preotului Murăşianu, care dacă va fi vinovat, îi se poate da pedeapsa meritată. Dintre celelalte vorbiri, cele două rostite de Szabó Jenö şi episcopul Váradi Lipot Árpád, înainte de discursul P. S Sale Hossu nu au ceva valoare deosebită, îmbibate de şovinism, ele nu sunt vrednice de o atenţiune specială. Asemenea nu se poate pune pond pe cele rostite de Tisza, ca ultimul orator al şedinţei. Tisza nu s’a manifestat de astădată ca şovinist, dar glasul lui a răsunat în pustiu. El, după obiceiul său s’a prezentat ca prietin şi cel mai mare binevoitor al Românilor şi s’a juruit din nou, că doreşte crearea păcii şi armoniei între Maghiari şi Români. Am auzit aceste de atâtea ori din gura lui Tisza, dar n’am văzut până azi nici o faptă de-a lui în direcţia aceasta. Iar lumea de azi e obicinuită a crede mai mult în fapte şi nu în cuvinte şi promisiuni vage... Sunt vrednice de consideraţie însă discursul primatelui Cernoch şi răspunsul ministrului Jan Jcovich. Cernoch arată că comisia a stabilit parohiile pentru noua episcopie pe baza datelor statistice oficioase. Iar aceste au designat parohiile române alăturate la noua episcopie, ca maghiare şi astfel au fost incluse în bula „Christifideles“. Mai departe, Cernoch desaprobă procedura vicarului Iatzkovits, care n’ar fi fost iertat să tulbure serviciul divin şi astfel să provoace revolta îndreptăţită a credincioşilor din Moftinul-mic. Răspunsul ministrului Iankovich e important din cauză, că face o promisiune pentru îndreptare. Ministrul spune, ca nu a fost posibilă înfiinţarea nouei episcopii fără de a se încorpora la ea câteva parohii şi din alte dieceze. Apoi a continuat astfel: „Nu între las a observa, că întru cât s’au făcut de fapt greşeli, — ori că ar fi rămas neîncorporate unele parohii maghiare ori s’ar fi încorporat la episcopia maghiară parohii române, — guvernul nu va hezita, ca în înţelegere cu factorii competenţi să afle o astfel de soluţie, care să fie mulţumitoare pentru toţi cei interesaţi“. Declaraţia aceasta promite mult promite acte loiale şi de dreptate. E întrebare însă, că să va şi îndeplini întocmai. In privinţa aceasta noi Românii avem experienţe triste. Poate nimeni nici când nu a fă