Gazeta Transilvaniei, iunie 1913 (Anul 76, nr. 119-141)

1913-06-11 / nr. 126

Apel cătră alegătorii români din cercul electoral al Dsânmăr­­tinului. Deputata­ cercului electoral al Diciosânmărtinului, Dl Sándor János, ales cu ocaziunea alegerilor gene­rale din anul 1910, a fo­t numit ministru de interne. In urma aces­tui fapt a trebuit să renunța la mandatul de deputat al acestui cerc dator fiind să se supună unei alegeri nouă. Abziestea s’a întâm­plat, şi pentru alegerea nouă s’a fixat, ziua de 28 iunie n. 1913. Trăieşte încă viu în memoria noastră a tuturora campania elec­torală din anul 1910, purtata de cătră partidul naţional român în cercul electoral al Diciosânmărti­­nului. In urma legilor nefaste am fost prea puţini ca să învingem, dară şi cei puţini câţi am fost am luptat admiraţi de toată lumea ro­mânească, şi prin lupta noastră, solidară şi plină de abnegaţiune am salvat cinstea steagului. Am dovedit mai ales celor puternici dela noi, că poporul român din comitatul Târna­vei mici este un popor trezit la conştiinţă şi este decis a lupta cu toate mijloacele legale pentru realizarea scopurilor sale publice şi politice. Nici de atunci, încoace n’am pregetat nici un moment a conti­nua pe toate terenele publice lupta pentru afirmarea drepturilor noastre. Astfel ar trebui să ridicăm din nou steagul la alegerea parţială, care urmează, şi să plecăm la nouă luptă. Având însă în vedere, că ac­tivitatea parlamentară a partidului nostru naţional român nu pretinde o participare activă între orice­­împrejurări, având în vedere, că scopul p­rincipal al decretării activităţii parlamentare a fost educarea po­litică a poporului românesc şi prin lupta electorală, care şcoală poli­tică însă s’a făcut în cercul elec­toral al Diciosârmărtinului cu de­plin succes la ultimele alegeri ge­nerale nu de mult petrecute, având în vedere, că stăm îna­intea unei alegeri parţiale şi nu­­ peste mult, în restimp de cel mult 2 ani, vom fi chemaţi la urnă pentru noile alegeri generale, când datori vom fi să ridicăm din nou steagul partidului nostru naţional cu puteri neslăbite ; având în vedere scurtimea timpului până la ziua alegerii par­ţiale, care ne face imposibilă o propagandă întinsă potrivită sco­pului ; având în vedere mai departe crisa economică, care este o pie­­decă puternică in calea unei lupte corespunzătoare; dorind în fine o rezervă pute­rea noastră pentru lupte şi mai mari, cari ne aşteaptă în apropia­tul viitor,­­ deşi partidul guver­namental şi sistemul de guverna­­ment de astăzi, în urma fărăde­legilor şi volniciilor comise împo­triva existenţei noastre naţionale, nu merită nici o cruţare, ci pro­voacă lupta cea mai neîmpăcată şi înverşunată —, cu toate aceste am decis să rămânem, faţă de a­­legoriie parţiale fixate pe 28 iunie a. 1913, în cea mai strictă pasi­vitate. Ne adresăm deci cătră toţi alegătorii români din cercul elec­toral al Ciciosânmartinului şi­­ ru­găm, ca faţă de alegerile parţiale, cari se vor ţinea în ziua de 28 iunie n. 1913 în oraşul Diciosân­­ma­rtin, să rămână în deplină pa­sivitate. Îi timbrăm cu pecetea tră­dării de neam pe acel alegător român, care se va prezenta la a­­legerea parţială din Diciosânmartin voind a da, ori dând votul pentru orice candidat de deputat străin de partidul naţional român. Din şedinţa comună confiden­ţială a tuturor organizaţiunilor partidului naţional român din co­mitatul Târnavei mici, ţinută in Diciosânmărtin la 18 Iunie n. 1913. Atanasiu Beşa, Dr. Ioan Bian, Moise Birtolea, Dr. Romul Boila, Dr. Emil Breda, Dr. Maresan Caluţiu, Simion Caluţiu, Alimpiu Costea, George Dănilă, Miron Dascăl, Teofil Gerasim, Ioan Is­­trate, Dr. Ilarie Holom, Dr. Alexandru Morariu, Alexandru Papiu, Dr. Virgil Radesiu, Vasilie Smigelschi, Octavian Tobias, Niculae Todea, Emil Vlassa. ■'taîN kaisiiu Braşov, Luni-Marţi în 11 (24) Iunie 1 Nr 126. Anul LXXVI ABONAMENTUL: Pe uni an . . .24 Cor. Pe o m­od. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate . Pe un na . . . 40 iei. Pe o junii. de an 20 „ TELEFON N­. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30. INSERATELE se primesc la adminis­traţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se în­­napoiază. I­I Roiul Tinerime! române în vieaţa culturală a neamului. — Ce am putea face? — Le, Merlin. Fapt constatat e, că suntem un popor tinăr, abia pornit pe calea bu­năstării şi civilizaţiei. Mulţi factori şi-au luat partea lor din crearea situaţiei noastre actuale; partea leului însă se atribue clasei in­telectualilor, respective conducătorilor naturali ai ţărănimei, cari pre lângă tran­şarea măruntelor afaceri private au stăruit mult puţin şi pentru înălţarea neamului. Să zicem, că intelectualii noştri în genere şi-au achitat datoria lor­ faţă de naţiune, cu toate­ că e pro­verbială nepăsarea unora faţă de tot­ ce e chemat să dea altă înfăţişare co­linelor şi traiului românesc. Constata­rea acestui rău însă nu să ţine de organul Tinerimei, fiindcă Tinerimea nu e responsabilă de feliul, cum îşi împlinesc datorin­ţele faţă de neam cărturarii noştri. Viitorul va face drep­tate tuturora , până atunci credem însă, că e bine a ne da seamă şi despre munca desfăşurată de Tinerime, ca strat social sub aripile ocrotitoare ale »Asociaţiunii«, ca suprem for cul­tural. E atât de vastă tema aceasta ; de aceea cred, că voiu fi scuzat, dacă voiu da mai mult, nişte puncte de orientare în haosul acestei cestiuni nedeslegate. Sunt păreri modeste şi acestea , trecute însă prin prizma însufleţirii sincere şi dornice de o schimbare a halului, în care ne svârcolim de prezent. Aflu de bine a lămuri înainte de toate, cam ce activitate am putea des­­velţi în sânul Asociaţiunii, ca factor social de sine stătător? Fiind Asociaţiunea o instituţie pur culturală, şi în cadrul sforţărilor noastre vor încăpea — de sine înţeles — numai manifestaţii de ordin cultural. Ca atare, ne vom nizui a scoate învă­ţăminte mai ales din literatura şi isto­ria naţională şi universală; vom conlu­cra apoi la întărirea credinţei străbune prin prezentarea în colori luminoase şi limbagiu neobositor a vieţii sfinţilor; vom încerca a pătrunde împreună cu ţăranul în adevăratul Înţeles al vieţii Mântuitoriului I. Hristos ; vom da apoi din cunoştinţele adunate în şcoli mai înalte, ceva măcar şi pentru­­dru­meţii piticelor vremi, pitici în putinţa şi vrerea (Goga). Sunt doară atâtea probleme de lămurit din ramurile : drepturilor, medicinei, ştiinţelor natu­rale, techn­ei, agronomiei ş. a. Ge înălţător ar fi, dacă Tinerimea împreună cu intelectualii şi-ar lua osteneala a spune ceva practic d­e labirintul atâtor ştiinţe nepopularizate ! — Cât ar putea face apoi o trupă bine disciplinată de diletanţi din sânul Tinerimei pentru ridicarea moralei pu­blice şi întărirea sentimentelor nobile?! Tot trupa aceasta, îndeletnicindu-se cu cântări de tot soiul şi formând — zi­cem — numai un quartet simplu sau octet, ar deştepta dragostea pentru preţioasele dome româneşti şi dorul de a avea fiecare comună câte-un­ cor, fie şi mai modest. Vor fi de bună seamă multe ţinuturi, în cari şi aceasta chi­mera până mai dăunăzi ar deveni realitate! Admit însă, că sunt şi ţinu­turi, pe teritoriul cărora n-ai avea de unde aduna 4—8 cântăreţi ; in cazul acesta ne am putea mulţumi şi cu cântări unisone şi cunoscute de Tine­rimea din toate unghiurile. E edifică­­toare cântarea , să o cultivăm deci unde avem prilej şi se simte mai ales accentul cântărilor străine de firea noas­tă! Avem tot dreptul doar’ la privirea cântecelor noastre !­­ O muncă uriaşă să aşteaptă de la cărturarii Români,­­prin urmare şi de la studenţime pe terenul delăturării anal­fabetismului, care taie aripile oricărui avânt spre înaintare. Ei! şi dacă cutare tinăr din anii trecuţi a dovedit rezul­tate frumoase în instruirea analfabe­ţilor lu vre-o comună din Bănat, nu i s’ar mai afla oare câţi­va tovarăşi la o muncă atât de sfântă a regenerării masselor?! Să încerce numai fiecare în comuna sa şi vom vedea, câtă mulţu­mire sufletească ne va produce făptui pornirii neştiutorilor de carte pe calea învăţăturii! Ştiut fiind rostul mişcării sportive la alte naţiuni mai înaintate, vom face şi noi începutul organizării tineretului în cete agile, cari vor fi chemate a po­tenţa energia sufletească a unei clase sociale, pline de vieaţă latentă, piper­nicite însă de multe ori din lipsa de mişcare sistematică. Iniţiaţi fiind în tainele sportului, vom agita pentru lă­ţirea acţiunii sportive în cercuri largi, ca astfel şi în privinţa aceasta să nu fim timbraţi de­ tineret fără vlagă, ci din contră să dovedim părinţilor şi străinilor, că ne îndeplinim rolul de sportivi în munca de reîntinerire a for­ţelor, ce zac ascunse şi părăsite în at­mosfera bolnavă a chiliilor scunde şi întunecate. E indiscutabil deci rolul Ti­nerimei în vieaţa culturală a neamului şi din punct de vedere al mişcărilor sportive, cari încă numai vi­eţi ne pot în lupta noastră spre cultură tot mai perfectă şi mai raţională. Un larg teren de muncă i să des­chide tineretului în sprijinirea tuturor acţiunilor, pornite de fruntaşii diferite­lor ţinuturi. Să înfiinţează i­ vremile mai nouă fel de fel de însoţiri, menite a aduce d­ferite înlesniri mai ales în vieaţa economica. La punerea acestor s­ocietaţi pe baze solide şi la câştigarea încrederii ţăranului faţă de vre-o nou­tate e necesar concursul tuturor inte­lectualilor. Cu atât mai mult să simte rolul studenţimei în d­recţia aceasta,cu cât e mai mic numărul intelectualilor in respectiva comună. In general pot zice, că cel mai apropiat sprijin al pre­otului şi învăţătorului trebue să fie studenţimea, deoarece în majoritatea cazurilor numai ea e la îndemâna con­ducătorilor fireşti, numai ea ar avea mai mult timp în feriile anului a con­tribui la munca de organizare pe toate terenele. Şi dacă vre-un student în loc de punerea la taifas şi plimbări fără rost ar pune umărul sau prin cuvânt sau cu fapta la desţelenirea ogorului obştesc, n’ar fi aceasta o faptă doamnă de recunoştinţa veacurilor şi lauda con­sătenilor? ! Foarte mult s’ar putea realiza din programul nostru cultural, dacă Tine­rimea ar fi conştie de chemarea sa în convorbirile prietineşti cu ţărănimea şi în loc de minciuni şi ştirb­iin conven­ţional şi-ar da seama de nepreţuitul bine, ce ar putea rezulta pe urma ori­cărui îndemn pornit din inima de frate şi spus cu blândeţe şi precauţiune ţă­ranului, care aşteaptă cu mult nesaţ poverele »Domnişorilor*. E atât de e­­videntă însemnătatea acestui metod simplu da a pătrunde la inima ţărăni­­m­ei, că nici nu voiu mai insista asu­pra lui. Enorme servicii ar aduce studen­ţimea prin o propagandă cuminte pen­tru ziarele şi cărţile poporale, cari au să lupte cu atâtea greutăţi până ajung la mâna neştiutorilor de carte multă. Din prilejul serbătorilor sau excursiilor culturale ar fi atât de necesară răspân­direa gazetelor şi cărţilor bune între S-a terminat şi actul final al chestiunii episcopiei gr. cat. ma­ghiare. In şedinţa de Vineri a ca­merei magnaţilor s-a discutat pro­iectul referitor la această episcopie, votat în camera deputaţilor şi după o discuţie mai lungă a fost accep­tat. Am zis, că Vineri s-a petrecut actul final, de­oarece aprobarea M Sale va urma în­ curând şi astfel se poate zice, că guvernul ungar îşi are noua sa creaţiune bisericească aşa cum a voit-o. Ca şi mai nainte, constatăm, că şi la acest act final apărarea cauzei noastre, a bisericei noastre gr. cat. a fost susţinută în mod neîndestulător. Abia a răsunat un discurs în camera magnaţilor, ros­tit de P. S. Sa episcopul Hossu, pe lângă alta cinci vorbiri de ale co­rifeilor şovinişti, cari şi-au exprimat bucuria asupra înfiinţării episcopiei şi au încercat din nou a seduce opinia publică cu pervertirea ade­vărului şi cu tragerea de concluzii false. Va să zică biserica noastră gr. cat. a fost reprezentată de un singur arhiereu, întrebăm: Unde au fost ceilalţi trei prelaţi? Ce cauză i-a îndemnat să absenteze de la aceasta şedinţă, unde trebuia să ia parte la discuţie ? Au conside­rat de puţina importanţă cauza, şi lupta de­geaba ? Nu înţelegem lu­crul şi nu aflăm răspuns la aceste întrebări, ce se impun fiecăruia. Ce se ţine de discursul P. S. Sale Hossu, abstrăgând deja prea... adâncile complimente, făcute po­tentaţilor şi în special lui Tisza, este cuprinzător de multe adevă­ruri. P. Sa a accentuat tulburarea Românilor din cauza modalităţii, cum s’a înfiinţat noua episcopie, pericolul ce ameninţă biserica gre cat, de-a şi pierde credincioşii, cari din pricina, că li se impune limba maghiară, vor să treacă la orto­doxism; a constatat, că bisericele noastre au caracter naţional ro­mânesc; a accentuat jertfele ce le-a adus şi le aduce poporul ro­mânesc pentru tron şi patrie etc. reamintind în fine magnaţilor pro­verbul cu „Ţine minte“ al Româ­nului şi tâlmăcindu-l, că Românul în adevăr „ţine minte“ nedreptă­ţile, ce îi se fac, dar ştiie să răs­plătească şi binefacerile. Din vorbirea P. S. Sale să constată dopa momente principale ale demersurilor, ce s’au făcut pentru înfiinţarea episcopiei. Primul moment este, că lu­crările pentru înfiinţare s’au făcut mai mult pe ascuns, în taină. Prelaţii români n’au fost învitaţi decât singur odată la o conferenţă (8 Febr. 1912) şi şi atunci catalo­gul parohiilor, cari erau să se ane­xeze la noua episcopie, li­ s'a în­­m­ainat numai la 9 ore dimineaţa, când avea să se ţină conferenţă, a­şa că n’a mai fost timp fizic de-a putea studia, cari din parohiile propuse pot fi anexate la noua episcopie şi cari nu. „După conferenţă din Februa­rie — a spus episc. Hossu — au mai fost tratative, dar pe noi nu ne-au mai întrebat!“ înfierăm acest procedeu ne­demn şi perfid ! Al doilea moment de remar­cat este, că episcopatul gr. cat. român n’a fost dela început con­tra înfiinţării unei episcopii pen­tru Ungurii gr. cat, dar a cerut, că la acea episcopie să nu fie în­corporate parohii române. In a­­ceasta a culminat şi discursul P. S. Sale Hossu. Dânsul nu combate episcopia in principiu, ci cere a se îndrepta greşelile, ce s’a­u făcut la împărţirea parohiilor. Adre­­sându se la ministrul de culte şi în special la prim ministrul Tisza, zice: „Lăsând la o parte ori­ce con­sideraţii secondare, dispuneţi exa­minarea acestui lucru. Renapolaţi acele parohii, cari se declară ele însele de româneşti !* La sfârşitul vorbirii, P. S. Sa reduce afirmarea, că agitatorii au produs mişcările din Sătmar. Agi­taţiile nu se pot produce, decât a­­colo, unde există nemulţumire. A­­ceasta a produs mişcările în satele româneşti, fără să fie agitatori. De aceea cere eliberarea preotului Mu­­răşianu, care dacă va fi vinovat, îi se poate da pedeapsa meritată. Dintre celelalte vorbiri, cele două rostite de Szabó Jenö şi epis­copul Váradi Lipot Árpád, înainte de discursul P. S Sale Hossu nu au ceva valoare deosebită, îmbi­bate de şovinism, ele nu sunt vred­nice de o atenţiune specială. Asemenea nu se poate pune pond pe cele rostite de Tisza, ca ultimul orator al şedinţei. Tisza nu s’a manifestat de astădată ca şovinist, dar glasul lui a răsunat în pustiu. El, după obiceiul său s’a prezentat ca prietin şi cel mai mare binevoitor al Românilor şi s’a ju­ruit din nou, că doreşte crearea păcii şi armoniei între Maghiari şi Români. Am auzit aceste de atâ­tea ori din gura lui Tisza, dar n’am văzut până azi nici o faptă de-a lui în direcţia aceasta. Iar lumea de azi e obicinuită a crede mai mult în fapte şi nu în cuvinte şi promisiuni vage... Sunt vrednice de consideraţie însă discursul primatelui Cer­­noch şi răspunsul ministrului Jan­ Jcovich. Cernoch arată că comisia a stabilit parohiile pentru noua epis­copie pe baza datelor statistice o­­ficioase. Iar aceste au designat pa­rohiile române alăturate la noua episcopie, ca maghiare şi astfel au fost incluse în bula „Christifideles“. Mai departe, Cernoch desa­­probă procedura vicarului Iatzko­­vits, care n’ar fi fost iertat să tul­bure serviciul divin şi astfel să pro­voace revolta îndreptăţită a credin­cioşilor din Moftinul-mic. Răspunsul ministrului Ianko­­vich e important din cauză, că face o promisiune pentru îndreptare. Mi­nistrul spune, ca nu a fost posi­bilă înfiinţarea nouei episcopii fără de a se încorpora la ea câteva parohii şi din alte dieceze. Apoi a continuat astfel: „Nu între las a observa, că în­tru cât s’au făcut de fapt greşeli, — ori că ar fi rămas neîncorporate unele parohii maghiare ori s’ar fi încorporat la episcopia maghiară parohii române, — guvernul nu va hezita, ca în înţelegere cu factorii competenţi să afle o astfel de so­luţie, care să fie mulţumitoare pentru toţi cei interesaţi“. Declaraţia aceasta promite mult promite acte loiale şi de dreptate. E întrebare însă, că să va şi înde­plini întocmai. In privinţa aceasta noi Românii avem experienţe triste. Poate nime­ni nici când nu a fă­

Next