Gazeta Transilvaniei, decembrie 1913 (Anul 76, nr. 263-284)

1913-12-04 / nr. 265

Nr 265 « .MQCtaVimU* ■ *V _________________________ — iRgi^^ftPfg rLi*‘ ■ ABONAMENTUL: Pe an an . . .24 Cor. Pe o j/sm. de an 12 „ Pe trei ioni. . . B ,, Pantru România și străb­ătuta : Pe nn aa . . . 40 lei. Pa o juna. de an 20 ,,GAZETA xstaFON îJ­. aas. ZIAR POLITIC NAȚIONAL. Braşov, Miercuri in 4 (17/ Decemvrie 1913 Anul LXXVI REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE les prisnesc la adminis­­traţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se In n&poimsi. N’aven timp de pierdut... După congresul »Societăţii ortodoxe a femeilor române« din România. I­ie Dr. Horia Petru-Petrescu. Zilele trecute s-a ţinut în Iaşi, în „oraşul mort“, în „oraşul din legende, scufundat sub ape“, cum îi zice poetul Angliei, al treilea con­gres al „Societăţii ortodoxe a femei­lor române“. Publicul românesc din Ardeal are datorinţa să urmărească cu simpatie, cu interes activitatea „femeilor române“ din România. Pentru ca simpatia aceasta să crească şi să dea roade va trebui să ne cu­noaştem mult mai bine decât ne cunoaştem acum şi scopul rânduri­lor acestora este de a atrage aten­ţia publicului nostru ardelean asu­pra unui sănătos şi viguros curent din România, curent, care va tre­bui să-şi afle răsunetul şi la noi. Congresul a decurs demn şi a întărit în convingere pe aceia, cari văd în „Societatea femeilor orto­doxe« germenele unei întregi miş­cări de primenire socială. Jurnalele noastre au publicat la timpul său câteva rapoarte sumare despre con­gres, aici aflu de bine să amintesc numai câteva puncte, cari mi­ s’au părut vrednice de a fi relevate în viaţa noastră culturală de astăzi. Cu multă bucurie sufletească a luat la cunoştinţă ardeleanul sosit de ■departe, că doamnele elitei actuale a societăţii din România au început să dea o atenţie deosebită, meritată, viitorului neamului nostru , îngri­­jindu-se de populaţia săracă a ma­halalelor, de poporul de la ţară şi de educaţia naţională a viitoarelor mame române, în sfârşit de tot ce este în legătură cu înaintarea noastră eco­nomică și culturală. Bine i-a căzut ardeleanului văzând în fruntea miș­cării pe d-na Alex. Gr.­­Janta­ca­sino, pe principesa Olga Sturdsa, pe d-nele: Anastasia Philipesm, Zoe Gr. Râmniceanu, E. gen. Manu, EV sa Gr. Greceanu, Maria Glo­­goveanu, Rîria Xenopol, etc. etc Aici în fruntea unei societăţi caritative şi culturale, este locul doamnelor din societatea înaltă ro­mânească, căci nu este misiune mai nobilă pentru o femeie română de­cât să sară într’ajutorul vieţii şi culturii naţionale, când această viaţă şi cultură dau o luptă înver­şunată pentru existenţă. Congresul ieşan al femeilor ro­mâne ne-a arătat un teren de ma­nifestare vast, ne-a dovedit că i­ se poate lucra în folosul neamului, dacă ascultăm de glasul tainic al inimei curate, care ne îndeamnă să săvârşim binele, de dragul binelui. Singurul lucru, care l-am re­gretat a fost că societăţile femeieşti din Ardeal nu şi-au trimis repre­zentante (afară de rem­. rem. rom. din Braşovul vechiu şi aceea din Feldioară), de­sigur din cauze de forţă majoră, căci altfel au urmărit cu toată inima, din depărtare, des­făşurarea steagului societăţii femeilor din România. Dacă ar fi fost de faţă mai multe reprezentante arde­lene, ar fi prins putere, văzând ma­rea dragoste cu care au fost pri­miţi ardelenii la aceste solemne ma­nifestaţii naţionale. Şi s’ar mai fi putut convinge surorile ardelene de dorul de muncă al surorilor din România. Care a fost activitatea de până acum a „Societăţii femeilor ortodoxe“­­? Ne-o spune raportul general: înfiinţată în Noemvrie 1910, societatea întreţine 10 grădini de copii (cam 500 co­pii de muncitori !), a fondat 18 bi­blioteci poporale, a ţinut conferenţe urmate de serbări şcolare (în 1912- 1913 — 29 conferenţe), a pus bazele unui institut (cu 145 de eleve) în Bucureşti, a ajutat femeile văduve, rămase pe urma ostaşilor morţi în Bulgaria. Pentru o societate, care există numai de 3 ani — o activi­tate vrednică de lauda noastră. Tot începutul e greu — dacă începutul făcut de societatea femei­lor ortodoxe a fost greu, cu atât mai bună, mai frumoasă va fi roada muncii acesteia. Şi roada se arată de pe acum. Toţi congresiştii ne-am convins că bătătorind societatea că­rarea apucată — o să ajungă la limanul dorit. A fost o plăcere să iai parte la acest congres. Multe momente de elevaţie sufletească ne-a procurat. Serviciul bisericesc din catedrala Sf. Mitropolit, — şedinţa solemnă, în care a ţinut un savant discurs pro­fesorul bucureştean, d-1 S. Mehe­dinţi (despre „Renaşterea Româ­niei“). — Concertul dat de corul mitropoliei (condus de d-l D. Dimi­­triu), de d-na Veturia Triteanu, care a repurtat unul din cele mai frumoase succese din cariera­­ sale bogată în succese, — poemul dra­matic »Carmen Saeculare jucat de actorii teatrului naţional ieşan, conferenţa înflăcărată a prof. A. D. Xenopol, vorbirile Doamnelor din comitet (Alexandrina Gr. Cantacu­­sino, Esmeralda general Manu, Zoe Dr Gr. Râmniceanu, Elena Meissner), a I P. S. S. metrop. Moldovei, a d-lor P. Gârbovineanu, I. Ursu, protop. Teculescu,— inau­gurarea grădinei de copii din So­­cola, un suburbiu al Iaşului — i­­naugurarea institutului de domni­şoare (în locul institutului desfiinţat: „Humpel“) — toate momentele a­­cestea solemne ne-au dat tărie şi încredere în viitorul neamului nostru Manifestaţiile acestea au fost sincere şi instituţiile creiate pe piatra since­rităţii au şansele trăiniciei. * * * Ceea ce ne-a căzut bine îndeo­sebi, ceea ce ne-a înviorat inima a fost constatarea, că femeia română din societatea înaltă a României în­cepe să-şi dea seamă de marea ei misiune culturală. Am văzut la Iaşi■» pe femeia română cum se apropie de cartierul mizer al Socolei (a Socolei descrisă de Creangă !) şi cum îşi duce mâna blând pe creştetul capu­­llui copilaşilor lucrătorilor săraci, dând părinţilor putinţa să-şi crească copilaşii la adăpost faţă de pecingi­nea răului. Au vizitat congresiştii institutul „Humpel“, trecut acuma sub supravegherea societăţii orto­doxe, şi satisfacţia lor a fost mare văzând clasele curăţele, elevele ve­sele, sănătoase, dornice de învăţă­tură. In catedrala măreaţă le-a fost dat congresiştilor să ia parte la alt act caritativ. O femeie săracă, în braţe cu un copilaş în scutece, vă­duvă după bărbatul mort de holeră pe câmpiile Bulgariei, a primit din mânile metropolitului Moldovei, Pi­­men, darul societăţii ortodoxe şi la­­crămile, cari s’au arătat atunci în ochii celor de faţă, au fost lacrimi isvorâte din adâncul inimii. De sigur , toate manifestaţiile acestea sunt numai un început. O societate conştie de misiunea ei tre­buia de mult să le aibă. Alte nea­muri, mai înaintate, îşi au de multă vreme instituţiile, lăudate aici. Va trebui să se muncească mult de aici înainte. Muncă grea-migăloasă, fără de preget. Ori şi unde ne întoarcem pri­virile dăm de terene de validitate. Pretutindeni să cere energie şi inimi, mai cu seamă inimi. Bolnavii îşi încoardă braţele slăbite şi ne roagă să le dăm o înghiţitură de apă. — copilaşii mici, săraci, ne întind mâ­nuţele şi ne cer sprijin, câtă vreme părinţii muncesc din greu, în fa­brici sau la lucrul câmpului — po­porul pretinde bunăstare economică, şcoală şi cărţi — domnişoarele cer, trebue să ceară, spirit naţional în desvoltarea lor intelectuală.... Ar fi o laşitate să ne dăm înapoi, să lă­săm fără de răspuns aceste chemări îndreptăţite. N’avem timp de pierdut! Iată ce ne va trebui să ne spunem în fie­care zi, când ne-ar cuprinde în bra­ţele lor: tr­ândăvia, luxul şi orgoliul propriu. N’avem timp de pierdut ! Neamul ne chiamă să muncim, să dăm dovezi despre ceea ce simţim cu toate fibrele inimei noastre — căci numai şi numai aşa vom putea fi cu conştiinţa împăcată că ne-am fă­cut — datoria. „N’avem timp de pierdut! —“ mi-a spus preşedinta unui „comitet parohial« a societăţii femeilor orto­doxe, la banchetul din otelul Traian. Dna sosise tocmai în ultimul mo­ment, căci legase rănile celor neno­rociţi la ciocnirea de trenuri între staţiile Goleşti şi Piteşti (unde au murit câţiva inşi). In clipa, în care am auzit cuvintele acestea simple, rostite de una din membrele socie­tăţii ortodoxe, mi s-au arătat cu­vintele încunj­urate de o aureolă, care le-a dat sfinţenia lozincelor pro­fetice. De aceea şi merită rândurile de faţă să aibă ca titlu: „N’avem­ timp de pierdut!“ Cine priveşte în jur de sine va da dreptate acestei lo­zinci Această lozincă te îndeamnă să-ţi calci pe inimă, când inima îţi dictează, într’o clipă nenorocită, să te războieşti cu un frate de al tău, această lozincă îţi deschide ochii şi-ţi arată câte terene bogate de va­liditate ţi se oferă, această lozincă pretinde de la femeia română din Ar­deal, din România, din Bucovina, din Basarabia, să-şi întindă mâna — căci e viitorul neamului în joc! — această lozincă îţi porunceşte să-ţi îndeplineşti datoria, numai şi numai datoria ta de româncă adevărată... Atunci nu va fi laşul „oraşul mort“, ci va fi oraşul viu, oraşul cu viitor, oraşul, peste care va domni spiritul sfânt al domniţelor cucernice din trecutul nostru măreţ, de care n’avem dreptul să ne ruşinăm vreo­dată . . . Atunci nu vor mai fi graniţe sufleteşti între românce, nu ne va despărţi mirosul de benzină al au­tomobilelor, cari aleargă cu o iu­ţeală vertiginoasă prin satele şi oraşele noastre modeste, nu va mai fi vorba franţuzească, nemţească şi ungurească, cari să ne înstreineze de bătaia inimii poporului românesc — căci în fiecare inimă va fi să­pată lozinca, care nu te lasă să o renegi, lozinca: N’avem timp de pier­dut ! Neamul ne chiamă şi ceea ce cere neamul, e drept şi sfânt! .. . Fie congresul din Iaşi un pas însemnat înainte pe cărarea aceasta!... Apponyi despre tratati­vele româno-magh­iare. Contele Apponyi s’a folosit de pauza urmată în desbaterile delegaţiunei ungare pentru a face o săritură până la —■ Szatmár­németi, unde a debutat. Duminecă în­tr’o adunare a partidului independist comitatens. De sine înţeles că în dis­cursul său rostit în această adunare a atins şi chestia tratativelor de pace es­­primându-şi temerea, că faimoasele sale legi şcolare vor cade jertfă pactului ro­­mâno-maghiar. A mai ţinut apoi să con­state că dacă Tisza vrea întradevăr ca in ţară să se facă pace, să nu trateze cu naţionalităţile ci cu opoziţia ma­ghiară. Apponyi pare a simţi, că şandra­maua îi se clatină. Idessuinţirea con­venţiei ro­­mâne*pârîie. Ca completare a des­­minţirei ce Biuroul Presei din Belgrad opune ştirilor despre convenţiunea din­tre Serbia şi România, Agenţia West­­ine este autorizată a declara că infor­­maţiunile lui „Pesti Hírlap* despre par­ticiparea Rusiei la tratativele dintre cele două puteri sunt neadevărate. Aurel P. Bănuţ. E a­p­o­rt confidenţial despre activitatea des­părţământului 99, al „Asociaţiunii“. — Bine. —• Văzând noi, tinerimea din Hâr­toape şi jur, că situ­aţiunea în despăr­ţământul nostru este insuportareră, — în şedinţa noastră Intimă din 3 Apri­lie n. c. am luat o hotărîre energică şi rupându’o cu trecutul inactiv, re am pus pe lucru stabilind o serie de con­­ferenţe pentru ambele straturi, irte- rigenţi şi popor. Iată aci, fructele muncii noastre (de însemnat, sub egida formală a despărţământului, dar fără nici un sprijin etic sau pecuniar din partea aceluiaşi) şi anume: I. Conferinţe (Seria 1-?) a) Istorice: 1 Obiceiurile japo­nezilor după nuntă, de Dante Suma, contabil; 2 Trecutul şi prezentul pien­er roşii, de Stan Nimereală, veterinar ; 3. Mileriu Viteszu şi Enver­bey, paralelă de Victor Potroacă, medici­nist ; b) Etnografice­ naţionale : 1. România a României, de Bucur Durgheş, proprietar de moară ; 2. Originea oamenilor ,în general şi a Românilor în speţie, de Stan Ni­mereală, veterinar ; 3. Daci, Traci, Romani, sau ce? de Dante Suma, contabil ; c) Economice : 1. Situatiunea eco­nomică în Australia, de Agaton Pupăză, teolog absolut; 2 Tunelul de sub »Mânecă«, de Alexă Topârtan, preparând ; 3 Viitoriul canalului de Pana­ma, de Eftenie Cocoloş, comerciant de cereale ; d) Ştiinţifice : 1. Limba maimuţe­lor antropomorfe, de Inodor Strânsbu, stud. II­.; 2. Viaţa şi traiul ţînţarilor a­­fricani, de Dr. Procopiu Păiş, când. de adv . 3. Radioactivitatea băilor de la Pöstyén de l »Un tânăr reumatic« (D. S); 4. Broasca ţestoasă, de Alexan­dru Macedon Ţitu, profesor de gim­nastică ; 5. Să mâncăm »cvargăl ?« de Vic­tor Potroacă, medicinist ; Literare: 1. Teatrul la Zulucaferi, de Laurian Cârnat vicenotar cercual ; 2 Noţiuni din alfabetul chinez, de Inodor Strîmbu stud. fii. ; 3. Exterpre din «Dogmatica spe­cială», de Agaton Pupăză, tedt absolut; 4. «Amintirile mele din copilărie» de Ioni­că Cocea, stud. VI. c. gimn. II. Reprezentaţiune declamatorică­­teatrală-muzicală, ţinută in sala mare dela «Neptun», cu următorul program: 1. Fragment din „Traianida“ de Aron Densuşian, declamat de D şoara Angela Verdeaţă ; 2. Ţiganul şi Românul, diaiog în versuri, predat de D-nii: Ionică Cocea stud. Vi.g. Braşov şi Baziliu Beşică stud. VI. g. Blaj ; 3. Iţic la târg slobod, versuri u­­moristice, de J. C., predate de autor; 4. Sasul în America, anecdotă o­­riginală, de X., predată de Laurian Cârnaţ, vicenotar cercual; 5. Românul, Ţiganul, Sasul, Jido­vul şi Ungarul. Comedie în 5 acte, 3 tablouri vivante şi un Epilog feeric, cu lumină de magneziu, predată de un grup de studenţi din gimnaziul superior : a) Hora Turturaia; b) Imnul păcii de la Bucureşti; r) Marşul Cadrilaterului. Ultimele composiţiuni ale D-lui învăţător conf- Eufoniu Guşăică — exe­cutate de corul ocazional al «Teologi­lor şi pedagogilor» înjghebat, din inci­dentul sfiinţirii bisericei din Prăpăstia III. Conferinţe (Seria II-a): 1. Cultura smochinelor — de Matei Lichirie, când, de farmacie; 2. Cum se pot spăla costumele naţionale, fără să ruginea­ză fluturii ? (ţinută practic, cu spălarea unui cos­tum în faţa publicului, — do­n-şoara Angela Verdeaţă, profesoară de lucru manual; 3. Scurtă privire retrospectivă peste : Lux, beţie, analfabetism, jocul de cărţi, procese, oftică, concubinaj, zdranţele din boltă şi celelalte scăderi ale poporului rural dela sate — de Dr. Dr­ce­bal Fugătă, candidat de ad­vocat ; 4. Boalele iepurilor de casă — de Atanasia Lepedeu, comisar de drum . Notă: Ţinute în comunele: Câr­­nitură, Mirişte, Ghiolduri şi Glod. epui­­zându-se »fondul tinerimii«, altele, de­ocamdată, nu s’au putut preiege. Spe­răm pe viitor !. IV Artă: Serata artistică literară urmată de Dars (costum naţional obligator pentru Dame şi Domni, de­opotriva) ţinută în fruntaşa comună Ghiotura, din’inciden­tul sfinbjirii bisericii — cu următorul program: 1. Tisza Pista şi comitetul naţio­nal. Satiră politică, cetită de Ionică Cocea, stud. VI, gimn. 2. Cum să stârpim negeii? (cu proecţiuni) de V. Potroacă, ing. în med. 3. Mândrul nostru port naţional­ de Candid Balm­eş, fost oficial !, de dare şi pensiune; 4. De ce dă poporul nostru tot îndărăt? Sfaturi practice, date săteni­lor de Felix Bucă, arondator de moşii, birtaş; 5. »Hoţii» de Schiller. Predaţi în 5 acte complete, de foştii »Pompieri voluntari», sub conducerea pe scenă a D-lui comandant suprem Teodor Vâl­­voiu,­­care a jucat pe »Karl Moor» la perfecţiei G. Căluşerul, Bătuta, Brâul, Sârba şi celelalte dansuri naţionale, jucate de 15 părechi de flăcăi, sub conducerea D-lui Eufoniu Guşăilă, vătaf. Notă: Producţiunea aceasta, în speţial, a reuzat admirabil, încât atât inteligenţa, cât şi poporul au rămas peste măsură frapaţi nu numai de cea mai splendidă dramă a nemuritoriului Schiller, ci mai ales de talentul repre­zentativ al diletanţilor-artişti, cari, după cum s’a exprimat D-1 advocat par­ticipante Dr. Nestor Cârlig, «au făcut cu producţiunea lor, epocă în viaţa noastră culturală naţională». Onoare şi cinste lor! Tot din incidentul acesta solemn s’a împărţit şi «Premiul tinerimii» (20 coroane în aur) pentru «cea mai bună gospodină de pe teritoriul despărţă­mântului». Unanim­itatea totală a vo­turilor a obţînut-o D-na Reghina Helciu văduvă tânără de protocolist, care foarte avizată fiind, se ţine cu un grup de costaşi, penzion fermă, dar de mo­del atât ca serviciu, cât şi ca afabili­tate faţă de toţi, tineri şi bătrâni — astfel a fost premiată stanta pede, pe lângă un discurs elocvent, ţinut de subsemnatul în numeie tuturora cari s’au perândat pe la dânsa, fiindcă n­­ai toţi au vietuit acolo. Să trăiască! De încheiere subliniez, că tot din

Next