Gazeta Transilvaniei, martie 1914 (Anul 77, nr. 48-72)

1914-03-01 / nr. 48

Nr. 48. Braşov Sâmbătă 1 {14} Martie 1914. Anul LXXVII. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE­­» primesc la adminis­traţie. Preţul după tarii şi Învoială. SSLEFON V". 286 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manuscrisele nu se in aapoiaxi. «rnrrr ABONAMENTUL Pe an an . . . 24 Cor. Pe o nim. de ac 12 „ Pa trei luni. . . 0 „ Pentru Romania ?! străinătate . Pe an aa . . , 40 lei. Pe o »am. de an S0 „ România nouă. — Articolul 7. — II. Am ascultat cu deosebită aten­ţiune pe d-1 Orleanu. In proiectul de revizuire nu era vorbă de articolul 7 din Constituţie. Acela va rămânea neatins. Nimic mai clar, nimic mai pa­triotic, mai românesc şi în acelaş timp — natural. Democrat cum sânt, am simţit, că democraţia numai aşa va putea fi salvată, dacă streinii, şi în prima linie jidanii vor fi ţinuţi la locul lor. Umanitar cum sânt, am con­vingerea, că prin susţinerea artico­lului 7 din Constituţie, se salvează adevăratul umanitarism şi nu se face din dl­armă pentru esploatarea naivilor. Naţionalist cam sânt, îmi sim­­ţiam conştiinţa liniştită, căci iată bărbaţii conducători ai României în­ţeleg că această ţară întemeiată de Români, susţinută, întărită şi înăl­ţată la prestigiul de azi de ei, tre­­bue să fie şi să rămână româ­nească. Streinii şi în special jidanii şi-au bătut joc de adevărata democraţie. Ei au esploatat şi esploatează fără milă pe bietul ţăran român. Una-i spun şi alta fac. Dar încă atunci, când lăcustele vor avea posibilitatea să se reverse peste ogoarele sărma­nilor plugari. Aceşti „democraţi“ vor suge fără milă sângele sărmanilor mucenici de la ţară. Ei vorbesc în numele umanita­rismului, dar cine oare îşi bate joc mai grozav de această blajină con­cepţie a sufletului omenesc? Ei sunt în toate ţările slirii pe urma cărora se văd numai lacrimi şi s’aud nu­mai gemete. Poftiţi şi luaţi toate ţările dearândul. Pretutindeni ei se Înşiră alăturea de cei puternici, ling tălpile acestora şi înjură şi sumuţă fără rezervă împotriva celor mici şi slabi, celor nedreptăţiţi şi călcaţi în picioare, celor săraci şi flămânzi. Ţipă că pier­de foame, că n’au drep­turi şi capitalul Europei de pildă e în mâna lor. Sunt vestite societăţile lor caii toate ajută şi servesc sco­puri specifice jidoveşti. Cine oare şi-a bătut joc în mo­dul cel mai neruşinat de ţara ro­mânească ca tocmai jidanii? Au prins toate ocaziile ca să murdăreas­că ţara cea mai liberală din lume. Ei au red­us până la zero valoarea pressei din ţară. Prin ea au intro­dus un adevărat sistem de a semă­na vrajbă şi de a desfiinţa orice normă de desciplină şi orice con­cepţie de morală. Urmărind pas de pas pe aceşti musafiri ai regatului român nu vom găsi în cursul istoriei nici un singur fapt care să cântărească ceva în progresul cultural, ori economic, ori naţional politic al ţării româneşti. De „vitejia“ lor de ce-am mai vorbi. E doar o batjocură milităria evreului. „Vitejia“ şi „spiritul lor de jertfă“ din campania făcută în Balcani de oastea României nu pot fi numite decât o pură comedie, ca să întrebuinţăm un cuvânt mai domol. Nicăiri şi nicicând nu­­vom gă­si, că activitatea lor ar avea un timbru de altruism. Ei din bârlogul intereselor lor egoiste n-au eşit. Ei peste marginile lăcomiei lor tradiţio­nale n’au trecut. Nici o mişcare n’au pus la cale în interesul popoarelor mici, opri­mate. Pentru noi cei de peste hota­re jidovimea nici cea din ţară nici cea din alte părţi n’a purtat vre-o campanie. E drept, că nu li-o cerem, dar e caracteristic. De multe ori au servit pe duşmanii noştrii. Presa lor publică cele mai cumplite ba­zaconii la adresa­ noastră. Mai ales ştirile referitoare la mult po­menitul „pact“ sunt toate eronate ba chiar tendenţioase, încât îţi vine să crezi că acea presă e plătită de duşmanii noştri ca să servească cauza acestora. Bine fac deci Românii din Re­gat, că nu se ating de articolul 7 din Constituţie. Acest articol salvea­ză adevărata democraţie, cruţă uma­nitarismul şi serveşte naţionalismul român tot atâtea garanţii cari sunt necesare prestigiului regatului român. România nouă nu se poate zidi decât pe temelii solide. (rn.) »Cartea roşie« a guvernu­lui a­ustro-ungar. Din Viena se a­­nunţă că se pregăteşte publicarea unei »Cărţi roşii«, care va fi prezentată de­­legaţiunilor la Budapesta, şi care va completa »Cartea reshe« a guvernului român şi »Cartea portocalie« a guver­nului rus. Intre altele »Cartea roşie« va sta­bili cu acte diplomatice că Austro-Un­­garia a oferit în­totdeauna României ori­ce sprijin posibil şi că declaraţiile contrare, făcute în această privinţă, nu corespund deci faptelor, din mare meeting naţio­nal. Din Bucureşti ni se scrie : Comitetul central al Ligei cul­turale a decis să ţie Duminecă 16 Martie a. c. ora 3 p. m o mare întrunire publică în sala „Dacia“. La această întrunire vor fi dis­cutate chestiunile de actualitate . Pentru Ardeal şi Ungaria : 1) Noua lege electorala ungurească; 2) împăcarea româno-maghiară. Pentru Bucovina: 1) Autelli­­zarea Bucovinei şi ocrotirea ei din partea guvernului central şi auto­rităţilor iocal­e ; 2) Chestia metro­politană ln Bucovina ; 3) Corupţia administraţiei anti-româneşti a Bu­covinei, înarmările Rusiei. Declaraţiunile liniştitoare (?) ale ministru­lui Sasonov. In timpul din urmă lumea a fost din nou alarmată de svonuri despre înarmări întinse ale Rusiei. Este aceasta o apariţie, care de an timp încoace se repetă aproape an de an, pentru a nelinişti lu­mea. De astădată alarma despre înarmările Rusiei a dat-o pressa germană şi încă un organ de frunte, care întreţine legături strân­se cu ministerul de externe al Ger­maniei, ziarul „Kölnische Zeitung“. De sine înţeles că veştile a­­meninţătoare, puse în circulaţiune dintr’un loc atât de competent, au trecut prin toate ziarele producând o îndreptăţită senzaţiune pretutin­deni. Cu încetat însă ştirile aceste alarmante au început să piardă din ascuţişul lor şi avem tot mai mult impresia, ceea­ ce constată de altfel şi pressa franceză, că svo­nurile de înarmări ale Rusiei sunt răspândite de ziarele germane nu­mai pentru a pregăti opinia pu­blică în vederea nouilor credite militare ce se vor cere parlamen­telor din Germania şi Austro- Ungaria. Aceasta o confirmă indirect şi ministrul de externe al Rusiei Sa­sonov, care a acordat zilele aceste un interview mai lung reprezen­tantului ziarului „Az Est“. Reţi­nem din această convorbire urmă­toarele enunciaţiuni importante ale ministrului Sasonov: Rusia e liniştită. .....Nu noi suntem vinovaţi pentru agitaţia, care domneşte în Germania, din cauza Rusiei. Din convorbirile pe care le vei avea cu bărbaţii de stat ai Rusiei, te vei convinge, că noi nu sun­tem de loc agitaţi. Noi suntem foarte liniştiţi. Dar nici n-aşi şti pentru ce să ne agităm, şi pentru ce Rusia să urmă­rească o politică răsboinică? Anul trecut au fost într’adevăr momente critice. Nu pot nega, că acum un an raporturile între Monarhie şi Rusia au fost încordate. Dar încorda­rea aceasta, aşa cred, a trecut. Nici monarhia şi nici Rusia nu se cugetă la vre­o cucerire teritorială în Balcani. Prin urmare este o imposibilitate, ca din partea aceasta să ameninţe vre-o ciocnire. Ambasadorul d-voastră, con­tele Szapary, când m-a vizitat, m-a asigurat de sentimentele pacinice şi prietineşti ale monarhiei. Eu i-am răs­puns, că şi intenţiunile Rusiei sunt aceleaşi«. Lupta între slavism şi germanism. Vorbind de relaţiunile între Ger­mania şi Rusia Sasonov a răspuns la observarea corespondentului, că în poli­tica mondială se poate vedea o luptă între slavism şi germanism, următoarele: „Doar nu vei crede că în seco­lul al XX-lea politica marilor im­perii este dictată de sentimente?! In lumea noastră destul de reală dictează interesele. Un război, pe cum îl crezi d-ta, ar însemna în zilele noastre un răsboiu al lumei, iar interesul lumii pretinde imperios pacea“. Chestia înarmărilor. Cu toata aceste pentru ce avem de în­registrat creşterea uriaşe a înarmărilor? »Creşterea înarmărilor a fost în­cepută tocmai de Germania, iniţiativa luată de Germania a avut ca urmare înarmările în Franţa precum şi urca­rea contingentului de pace în Austro- Ungaria. De sine înţeles, că şi noi am pornit în această direcţiune. Deocam­dată completăm reţeaua şinelor noas­tre. Dar aceasta e un lucru de sine în­ţeles. Nu ai decât să compari ţara d-voastră cu Rusia. Ţara d-voastră e cu mult mai mică şi e acoperită cu o reţeauă de sine cu mult mai deasă. Apoi cu toate că locuitorii monarhiei fac numai a patra parte a locuitorilor Rusiei, armata d voastră este în raport cu noi mai numeroasă... Prin urmare e numai natu­al, ca şi noi să ne desvoltâm puterea noastră armată. Şi apoi să nu uiţi. «*â la noi numărul anual al naşterilor este de 2 milioane cinci sute de mii. Prin urmare ne putem permite luxul, ca să urcăm contingentul nostru de pace. Dealtfel un lux, care încetează a fi un lux,când înarmările din jurul nostru ne fac să procedem şi noi cu înarmări. Cu toate aceste, eu nu văd in a­­ceste apariţii motive de agitaţie şi prin urmare nu-i permis să ne lăsăm alar­maţi de însinuările pressei. — Dar streinătatea e cu naîn credere văzând deodată că Ru­sia, care a stagnat până acum, face nişte sforţări atât de uriaşe spre a se desvolta. — Eşti greşit d-­ meu. E tocmai contrarul : Rusia n a stagnat până a­­cum, ci din contră şi-a mărit teritoriul. Astăzi avem un teritoriu destul de est,ins şi un singur gând ne preocupă , acele de-a se valora bogăţiile noastre şi de-a ne desvolta. Noi nu voim războiul şi repet aceasta încă odată. Şi dacă cu toate aceste ne mărim şi ne îngrijim de armată, să nu uitaţi că aceasta o facem fără a ne încorda pu­terile, o facem ca în modul acesta să forţăm pacea. Voim să trăim în bună vecinătate cu Austro-Ungara, tot ast­fel precum voim aceasta cu Germania şi nu-mi pot închipui, ca aceste ţari sa­le conduse de alte sentimente faţă de noi. Chestiunea română In cameră. — Două şedinţe — Discuţia chestiunii române în ca­meră ia extindere tot mai mare Alal­­tăeri şi eri au­­dat c­ureptul mai mulţi deputaţi din diferite partide. Cei din partidul muncii sunt mai moderaţi, iar opoziţionalii fac teorii şi planuri nerealizabile, trecând în regione fante­ziste. Cu toate aceste­a bine să ne cu­noaştem mai de aproape, fiind­că eie ne reoglindează mentalitatea multor politici oligarhi şi ne chiarificăm tot mai mult cu cine avem de-a face. Dintre cuvântări remarcăm dis­cursul deputatului Iuriga care a com­bătut cu argumente puternice afir­maţiile scriptite ale contelui Bethlen * Erást Haeckil­ lena Martie 190. Ernst Haeckel azi nu mai este numele unui singuratic om cî e noţiu­nea unei Întregi mişcări culturale. E păcat, că la noi Românii, Ernst Haeckel e cunoscut mai ales ca filo­zoful ateist şi monist, al cărui sistem nu-l iertat să devie vre­odată popular la noi. Căci mult mai mare ca făuritorul monismului este Ernst Haeckel biologul, artistul şi popularizatorul. Deorece în 16 Februarie şi ziarele noastre au scris despre aniversarea a 80-ea de la naşterea sa, va fi momentul prielnic să-l facem cunoscut pe acel Haec­kel, care poate fi admirat şi de Ro­mâni, pe acela, de-a cărui nume se leagă cea mai glorioasă epocă a zoo­logiei moderne. **• Haeckel se naşte in anul 1834 ca fiul consilierului Karl Haeckel. Copi­lăria o petrece în orăşelul Merseburg, unde absolvă liceul. Studiază medicină în Berlin, Würzburg şi Viena şi se aşează ca medic In Berlin. Dragostea lui pentru botanică, și mai pe urmă pentru zoologie, nu-i dă pace. In două călătorii — 1854 In Helgoland și 1859 In Messina — sa ocupă cu fauna maritimă. Se dedică de tot zoologiei și in 1860 e chemat, — prin Inter­medierea prietinului său Gegenbaur, re­numitul anatom, — ca profesor de anatomie comparată la universitatea din Jena. Din acest moment renumele său Începe a creşte. O serie de lucrări im­portante apar în scurte răstimpuri din peana sa. Cu intuiţiunea emului ge­nial se declară de la început aderent al lui Darwin. A amplifica şi duce la izbândă ştiinţa cea nouă e de-aci încolo scopul său. In toiul muncii sale ÎI loveşte soartea în modul cel mai crud Ne­­vastă-sa, — fosta sa verişoară Anna Sethe, o femeie cu calităţi superioare, — moare. Pentru a uita durerea, se dedică cu forţă surpraomenească muncii sale. »Trăiam atunci ca un sihas­tru; abia durmiam câte trei patru oare zilnic, munceam zi şi noapte. Trăiam atât de ascetic, lacăt şi acum mă mir tacă, văzându-mă viu şi să­nătos.« Era convins că nu va mai avea mult de trăit — şi nici nu voia să mai trăiască. Dorea însă să lase un testament ştiinţific. Şi în aceste zile de durere şi muncă necurmată sa născu opul »Generelle Morphologie,« cartea cărţilor a zoologiei moderne. Un op ştiinţific epocal, cu o estenzim­e de 1200 feţe, creat în decurs de un an ! Insă sănătatea sa de fier şi opti­mismul său înving toate şi după ce se căsătoreşte a doua oară, începe o nouă epocă de fericire şi mulţumire, care,—spre bucuria tuturor cari îl cunosc, — nici azi nu şi-a aflat încă sfârşitul. — In 1860 îl cercetează pe Darwin iar apoi porneşte în o călătorie de studii pe insu­lele Azore. In urmă mai face vre­o 70 călătorii în toate părţile lumii, studiind fauna tuturor continentelor ; în urma acestor studii publică numeroasele lu­crări, despre cari vom vorbi mai jos. Viaţa sa a fost bogată în distinc­­ţiune. Ducele Carol Alexandru de Saxa- Weimar totdeauna a ţinut mult la el şi l-a distins în multe rânduri, ridi­­cându-l Intre altele şi la rangul de conzitier Intim şi escelenţă. Universi­tatea Jena l-a avut în mai multe rân­duri rector şi decan. Multe Universi­tăţi germane şi străine au considerat drept cinste, de a-i conferi titlul de »Doctor honoris cauza« iar oraşul Jena II numără între cetăţenii săi de onoare. * * * Opera ştiinţifică a lui Haeckel e enormă. Zoologia ultimelor patru de­cenii se bazează pe munca sa iar cele­lalte ştiinţe naturale au tras foloase mari din rezultatele cercetărilor sale. Extinziunea lucrărilor sale e în­trecută numai de profunditatea lor. Un scrutător minuţios şi pedant, în­zestrat cu un talent fin de observaţie, el înţelege a trage ultimile consecinţe, din materialul ştiinţific enorm, pe care-l produce. Pe de o parte dă cele mai minuţioase lucrări sistematice despre organismele monocelulare, protozoa­­riile, despre spongii şi coelenterate; prin studiul acestora ajunge pe de al­tă parte să verifice şi amplifice teoria lui Darwin şi să construiască arborele genealogic al tuturor fiinţelor organi­zate. Ca elev al celebrului Johannes Müller, Haeckel aparţine din capul lo­cului unei direcţiuni moderne, care nu se mulţumeşte cu sistematica moartă a z­ologii vechi, ci care pretinde o adâncire a zoologiei prin crearea Ana­tomiei comparate. Anatomia compara­tă sau Morfologia avea să înfiinţeze un sistem natural al regimului animal, bazat pe cea mai profundă cunoaştere a structurai corpului animalic. Abia pin existenţa anatomiei comparate a putut să se încetăţenească ideea evoluţiu­­nei, ideea concepută chiar în 1809 de La­marck — atunci încă prea timpuriu pentru a se putea accepta de cercurile ştiinţifice. Hueckel a contribuit prin lucră­rile sale amănunţite, ca morfologia să ajungă o parte integrantă a zoologiei moderne. In »Monographie der Radio­larien» (1862, prelucrează o parte din materialul cules în Si­ria. In această lucrare dovedi că radiolarele, aceste a­­nim­ale, cari la apari­­ţă sunt destul de complicate şi cari sunt prevăzute cu scheiette de­ o frumseţe rară, aparţin celor mai primitive forme, constând din o singură celulă. Pe insulele Azore studiază g­upa sifonoforelor, cari aparţin coelentera­­telor. Aceste animale, încă foarte pri­mitive, constituiesc colonii In cari in­divizii diferiţi au funcţiuni diferite, dar circumscrise pentru fiecare. Astfel un individ consta din o singură gură mare —acela trebuie să prim­ă mâncarea. Altul o digerează. Prin un tub comun capătă întreaga colonie mâncarea gata digerată. In vârful coloniei stă un in­divid în forma unei mari beşici, care conduce mişcarea întregei colonii. Alţii sunt prevăzuţi cu arme şi ser­veac drept apărători, pe când alţii iarâş au numai funcţiunea înmulţirii. Intr­eg materialul monologic, systematic şi bi­ologic îl publică Haeckel în »Entwik­­lung­-geschichte der Siphunophoren» (1869). Se ocupă mai departe, şi cu alte grupuri de coelenterile. In »Monogra­phie der Kalkschwämme» (1872; şi »System der Medusen» şi muite alte­le, Haeckel stabileşte precis tipul lor. Arată, că sunt cele mai primitive fiin­ţe cupstătăt­oare din mai­m­ite celule, a căror corp e zidit numai din două lamele, ectoderm şi catoderma. — Gu­vernul eng­ez încredinţează pe Haeckel în 1876 cu pr lucrarea materialului e­­noria, adunat de ex «ediţia »Uhallenger», in »Die Tiefsee-Medusen der Chalien­­gerreise», »System der Siphonophoren».

Next