Gazeta Transilvaniei, iulie 1914 (Anul 77, nr. 142-168)

1914-07-01 / nr. 142

Mişcarea sportivă -O problemă actuală şcolară. D­iscurs rostit la încheierea anului şco- l­ar 1913/914 (29 Iuniu v. 1914) In sala f­stivă a gimn. român din Braşov de directorul gimn. VIRGIL ONIŢIU. Domnilor şi Doamnelor! Iubită tinerime şcolară! Am impresia, că problemele în jurul creşterii tinerimii au început în anii din urmă să preocupe opinia pu­blică într’o măsură ceva mai mare ca până acum. Faptul acesta trebue să ne înbucure, nu numai pe noi bărbaţii de şcoală, ci pe toţi oamenii de bine. Căci ce avem noi mai scump şi mai drag în lume decât pe copiii noştri? A ne interesă de buna lor creş­tere trupească, sufletească şi morală este­­ datorinţa noastră cea mai elementară, cea mai însemnată, cea mai frumoasă şi cea mai plăcută. Şi când zic: „a noastră", Înţeleg pe toţi oamenii intraţi în lupta vieţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni ! Acest interes mai viu al publicu­lui mare pentru problemele de creştere a tinerimei mă îndeamnă şi mă îndrep­tăţesc să discut aci în faţa D-v. a tu­turor: părinţi, amici ai şcoalei şi ai ti­nerimii şi în faţa şcolarilor noştri una dintre multele probleme de creştere a tinerimii — o problemă actuală,­­ care pare a fi ieşit la noi de-odată în primul plan de preocupaţiune al cercurilor ce­lor mai largi. Voiu să vorbesc de astă­­dată despre mişcarea sportivă în raport cu tinerimea noastră şcolară. Leagănul sporturilor este Anglia. De la Englezi a importat Europa întreagă sporturile, împrumutând tot de la ei şi numele lor. Sporturile sunt îndeletniciri, lipsite de scopuri utilitare­ practice, cari pe lângă nota distractivă au şi un rost fizic­­igienic. Astfel sporturile în general anga­jează la o armonică şi plăcută coope­rare sufletul şi trupul şi produc în om o plăcere senină, o mărire a energiei de vieaţă, un echilibru sănătos între forţele sufleteşti şi trupeşti, o înviorare sufle­tească, o potenţare a conştiinţei de sine şi a simţului de onoare şi de demnitate şi mai cu seamă o fortificare fizică; ele ne ac corpul uşor, elastic şi supus la orice po­­runcă ce-i vine de la suflet. Pe lângă aceste preţioase foloase cele mai multe sporturi contribue la desvoltarea senti­mentului social în noi, a simţului de disciplină în împreună-lucrarea socială. Un tînăr agenit prin sporturi Ştie să co­mande, dar ştie şi să se supună, lăsat singur, avizat la puterile proprii în si­tuaţii grele, — el nu-şi pierde capul aşa de uşor, ca unul lipsit de educaţia sportivă, iar în tovărăşie cu alţii el nu sparge legăturile sociale, ci le strânge şi le încheagă. Iată dar că şcoala şi casa părin­tească nu pot să-şi închidă uşile în faţa mişcării sportive, ale cărei valuri abia acum au ajuns până la noi,­ci din potrivă trebue să dea cea mai mare atenţiune acestei mişcări şi s-o utilizeze cu chibzuinţă pentru completarea şi desă­vârşirea creşterii tinerimii noastre. Interesul pentru sporturi a crescut în toată Europa în raport direct cu în­ţelegerea tot mai adâncită a rostului Igienei în creşterea tinerimii. Igiena pedagogică este azi un ram special de ştiinţă şi putem zice, că nu este ches­tiune pedagogică în zilele noastre, a că­rei lămurire să nu se întemeieze în prima linie pe legile igienei. Astfel nu e de loc exagerată vorba, că igiena a luat în stăpânire pedagogia zilelor noastre. De aceea şi sporturile întru­cât e vorba de tinerimea şcolară trebue să le judecăm mai întâiu din punct de vedere igienic şi în urmă din celelalte puncte de vedere sufleteşti şi morale. Vom enunţă deci de la început ca principiu, că trebue să înlesnim în prima linie răspândirea acelor sporturi în si­nul tinerimei noastre şcolare, cari re­prezintă o valoare igienică mai mare pentru desvoltarea lor. Şi dată fiind valoarea igienică a unui anumit sport,­­ îl vom judecă în urmă şi din punctul de vedere al pro­fitului sufletesc şi moral pentru tineri­mea şcolară şi numai după aceea-i vom stabili locul ce i­ se cuvine între factorii de educaţie a tinerimii. Sporturile cele mai potrivite din aceste puncte de vedere sunt acela, cari a) nu istovesc organismul fraged şi delicat al tînărului în desvoltare, ci b) îl întăresc, îl desvoaltă, îl fac mai resistent şi mai elastic,­­ c) cari se cultivă în plin aer şi plină lumină (aşa­dar nu în localuri în­chise) d) cari admit o participare nume­roasă şi cooperativă a tinerilor, ceea ce iarăş numai aşă se poate, dacă e) nu sunt împreunate cu multă cheltuială, — o condiţie însemnată în relaţiile de avere a părinţilor elevilor noştri­ , f) în fine toate sporturile, cari au fost pentru tinerimea şcolară trebue să fie ferite de tendenţa de­ a desvol­­tă prestaţiuni individuale „bravuroase“. „Championat­“ul şi „recordurile“ ar tre­bui să lipsească din dicţionarul sportu­rilor şcolare, căci aceste, — cari îşi au noima lor pentru cluburile speciale sportive ale celor ieşiţi din treapta edu­cativă a şcoalelor medii, — impun şco­larilor încordări corporale enorme, stri­­căcioase şi zadarnice,—zic: zadarnice — căci din 100 de elevi 97 nu vor ajunge nici championi şi nici nu vor bate re­corduri şi sunt astfel expuşi să se dis­­guste şi să se lase de ori­ce sport. Nu trebue să uităm, că şcolarii nu au să facă sport pentru sport, ei fac sport pen­tru ca să-şi completeze creşterea trupească sufletească şi morală. Prin urmare spor­tul şcolar nu poate fi privilegiul celor pu­ţini înzestraţi de la natură cu muşchi mai tari şi cu abilitate mai deosebită (can­didaţii championatelor), ci un mijloc de creştere al tuturor. Din aceste puncte de vedere tre­bue să apreciem diferitele sporturi, când e vorba să le stabilim valoarea lor pe­dagogică pentru tinerimea noastră şco­lară: — rostul lor şcolar, întemeiaţi pe aceste premise nu vom recomandă pentru tinerimea şco­lară : 1) aruncarea de greutăţi, fiindcă este împreunată cu încordări fizice di­rect stricăcioase corpului tînăr şi fiindcă este un sport individual, care nu ad­mite participarea cooperativă a masselor de elevi, şi dezvoaltă direct acrobatis­­mul, microbul cel rău al sporturilor şcolare; — 2) bicicleta, ca sport, este pentru partea cea mai mare a şcolarilor mai tineri prea istovitoare; prin atitudinea îngârjorată a corpului la pedalat se al­terează funcţiunea normală a inimii şi a plămânilor; — afară de aceste bicicleta este un sport prea costisitor şi ne­social ; 3) scrima, trânta, boxul, ca spor­turi sunt legate prea mult de localuri închise, nu sunt de natură cooperativă, au o notă mult­ puţin brutală şi direct cultivă „virtuozitatea“ individuală, potri­­vindu-se deci numai pentru „câţiva“ în anumite condiţii fizice mai tari, iar nu pentru mulţimea şcolarilor,­­ deci ca sporturi generale pentru massele tineri­mii şcolare nu pot să vină în conside­­raţiune. Dar să nu mai conţinu cu a­­ceastă analiză negativă, ci să vedem, cari dintre sporturi se recomandă mai ales pentru tinerimea şcolară? Toţi bărbaţii de şcoală, medici şi pedagogi sunt de acord, că dintre toate sporturile răspândite azi la naţiunile culte, sportul cel mai sănătos, mai po­trivit pentru tinerimea şcolară, mai for­­tificator trupeşte şi mai înseminător de suflet este: „aus wandern“, cum îi zic Germanii, adecă călătoria făcută pe jos şi cărându-şi cu sine fiecare şcolar toate lucrurile de neapărată trebuinţă la drum — cu indispenzabila raniţă de turist în spinare. Călătoriile aceste în forma aceasta încă nu s’au răspândit pe la noi. In Anglia, în Germania şi în Austria ele sunt foarte lăţite şi fac adevărata plă­cere a tinerimii şcolare. Ele se deosebesc de ceea ce nu­mim noi de obiceiu „excursiuni şcolare“ în genere prin aceea, că se fac aproape exclusiv pe jos, că nu se fac în vede­rea unui scop deosebit nici sportiv, nici a­­fic, nu au deci nici o ţintă ex­­fixă — fiind şi rămânând „pribe­­gitul“, „das wandern", scopul propriu al excursiunii. Şcolarii, după împrejurări, sunt ţinuţi să doarmă în liber sub cor­turi făcute de ei (eventual în case ţă­răneşti, în şuri, în fân etc.) şi să-şi pre­gătească ei înşi­şi mâncarea în liber, la focul tot de ei făcut cu lemne de ei adunate. Cu un cuvânt elevii sunt scoşi pentru 2—3 zile, chiar pentru 6—8 zile din mediul de vieaţă orăşenesc şi sunt transportaţi într’un’ mediu de vieaţă primitivă nomadă în mijlocul naturii. Farmecul naturii, nota romantică a a­­cestui trai nomad, bogăţia de impresii în aerul liber şi curat, pe vânt şi pe soare, variaţia plăcută a locurilor, a drumuri­lor şi a regiunilor, oţelirea muşchilor şi a nervilor, agerirea tuturor senzorilor, pe lângă îmbogăţirea cunoştinţelor to­­po-,geo- şi etnografice, şi pe lângă cultivarea cameraderiei cu toate virtuţile ei sociale, desvoltarea spiritului de dis­­cipină şi a simţului practic, precum şi reducerea exigenţelor la un minim ne­cesar, admiţând o participare numeroasă şi fără multă cheltuială. — iată o serie de factori igienici, morali, intelectuali, sociali şi practici, pe cari nu le ofere pentru tinerimea şcolară nici un alt sport în belşugul acesta. Nu e locul aci şi nu am nici timpul să fac o analiză amănunţită asupra în­semnătăţii acestor excursiuni şcolare. Amintesc numai constatările făcute de profesorul Röder, care a condus mai multe excursiuni şcolare de acest fel şi a controlat cu cumpăna efectul lor fizic asupra şcolarilor. Röder a constatat că toţi elevii după o excursiune de 6 zile au crescut în fond şi înregistrează chiar un exemplu aproape de necrezut. O elevă, care la plecare avea 33 kgr., după vieaţa nomadă de 6 zile în excur­­siunea şcolară a ajuns la 37 kgr., iar o altă elevă în acelaş timp s’a ridicat dela 33 kgr. la 39 kgr., adecă a crescut în fond cu câte 1 kilogram pe fiecare zi. Hart, Magnus Werner, Hans Spitzy şi toţi igieniştii şcolari văd în aceste pri­­begiri cel mai minunat antidot al tuber­culozei. Desvoltarea acestor pribegiri şi or­ganizarea lor specifică este „boyscout“-­ ismul englezesc, „Jung Deutschland“-ul sau „Pfadfinder“-ul german, „pionierii“ francezi şi „cercetaşii“, pe cale­a se formă şi la noi Românii. Organizarea a­­cestora, funcţionarea lor practică ar tre­bui studiată la faţa locului în străinătate, dacă e vorba să se facă răsădirea lor cu succes la noi. Şi poate că nu peste mult timp voi putea să prezint la locul său un proiect în privinţa aceasta şi să găsim şi modul de soluţiune a acestei chestiuni. Se înţelege, că sportul acesta, care nu este id­entic cu turistica modernă, îşi are rostul său în lunile calde de primăvară şi de toamnă şi în timpul verii. Pentru iarnă se recomandă ca cel mai sănătos şi mai plăcut sport, chiar şi pentru elevii cei mai slăbuţi de fire, — patinajul, — în rândul al doilea (fiind posibilitatea de afecţiune a organelor de respiraţie mai mare), şăniatul pe teren înclinat. Dintre jocurile sportive se reco­mandă toate acele jocuri de pilă (footh­­ball, oină, lunga etc.), care sunt împreu­nate cu multă mişcare, admit o partici­pare mai numeroasă şi nu reclamă cheltueli speciale de montare şi de unelte multe şi costisitoare. De aceea d. ex. jocul de tennis de altfel foarte igienic, nu are rost ca sport şcolar la noi... Dar nu vreau să mă mai obosesc cu expunerile aceste. Am ţinut numai să precizez posiţia şcoalei (nu am gândit în­deosebi la şcoalele medii) faţă cu miş­carea sportivă a tinerimii noastre, miş­care pornită de curând la noi şi salutată cu bucurie de toţi, — şi am voit să dau unele îndrumări pentru toţi cari se pre­ocupă de tinerimea şcolară, rugându-i să sprijinească mişcarea sportivă a tine­rimii şcolare şi înţelegându-i rostul, să o ţină în cadrele juste igienice-pedago­­gice, prevenind relele, cari în mod fatal se aciuesc în raza fiecărui lucru bun. Cu aceste salutând pe toţi, cari prin prezenţa lor au mărit frumseţa săr­bătorii­ noastre şcolare de azi, le mulţă­­mesc îndeosebi acelor foşti iubiţi elevi ai noştri, cari au absolvit acum 10 ani gimnaziul nostru şi s’au înfăţişat azi aci, ca să-şi aducă prinosul de dragoste şi veneraţiune şcoalei-mame, care i-a crescut şi l-a trimis în lume, ca să spo­rească şi să lumineze. Ii rog pe ei şi pe toţi iubiţii oaspeţi, părinţi şi amici ai şcoalelor noastre, întruniţi aci, ca să ne împărtăşească şi în viitor de dragos­tea lor caldă şi să ne sprijinească în silinţele noastre continue spre mai bine, iar iubiţilor noştri şcolari urându-le va­canţe plăcute cu recreaţiune completă trupească şi sufletească, — declar anul şcolar 1913/1914 încheiat. m AiUfL E-atâta parfum azi şi cântec de crăngi, Sub farmecul bolţii de vară, Şi atâta-i de dulce plânsoarea ’n tălăngi Topindu-se ’n frângere iară.» O doină se pierde — şi altele vin Din codri cu frunţile ’n soare, Alunecă fluturi sub ceriul senin Cu colburi de-argint pe picioare. E chior In aer şi plâns de tălăngi Şi cântec de glasuri virgine, Şi-atâta zi de dulce mireazma de crăngi Sub farmecul bolţii senine. Plutesc cântăreţe, ca dorul pribeag, Prin plopii cu frunza măruntă Din vinete peşteri ies umbre şireag — Şi câmpu-i gătit ca de nuntă. Mirezme, lumină şi fluturi — s’alung In şoapte pe ’ntindere multă — Cu braţele ’n aer stă sufletu-mi, lung, Şi cântă, şi tace, şi-ascultă... Şi-i pare că ceriul, sălcâmb­ pe drum, Şi codrii cu creştetu ’n ceaţă Aşteaptă gătita pe plaiul de-acum O nouă, o altă viaţă... I 7. Murăşanu, la 11 u. •. -v —rt’1-Nr-142. Braşov Luni-Marţi 1 (14) Iulie 1914. Anul LXXVII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 80 INSBRATELE ■e primeie la adminis­trare. Preţul după tarif şi învoială. ABONAMENTUL Pe un an . . .24 Cori Pe o jam. de an 12 „ Pe trei Ioni. . . 6 „ Pentru România șl etrăinâtate . Pe an oa . . . 40 lei. Pe o jam. de an 20 r­­ELBF03Î 226 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Atanasoriaele nu se In­­napoiară. După zece ani__ Brașov, 30 Iunie v. Am asistat eri la o serbare duioasă In sala festivă a gimnaziului nostru Un grup de foşti elevi ai acestui insti­tut de învăţământ, împlinindu-se 10 ani de când au trecut cu succes examenul de maturitate, şi-au dat întâlnire sub co­­perişul şcoalei lor de odinioară. Veni­seră să reînoiască, după o lungă des­părţire, legăturile de prietenie de pe băncile şcolii, să-şi revadă pe profesorii lor de odinioară şi să retrăiască clipele din trecut, poate cele mai neuitate din viaţa lor de până aici... Tinerii imberbi de odinioară erau azi bărbaţi în puterea vârstei, oameni cu poziţii frumoase sociale: preoţi, ad­vocaţi, medici, profesori etc. Şi cum îi vedeam înşiruiţi în două rânduri de scaune în sala festivă, simţeam o emo­­ţiune deosebită, căci în acest act al re­vederii după zece ani vedeam toţi cei de faţă: profesori, părinţi, elevi şi prie­teni ai şcoalelor, cea mai frumoasă do­vadă a recunoştinţei lor faţă de Alma mater, care le-a dat merindea sufle­tească pe drumul spinos al vieţii. Iar când directorul liceului, emo­ţionat de această revedere, i-a bine­ventat pe elevii de odinioară, a urcat tribuna din sala festivă unul dintre ei şi a adresat cu glas duios profesori­lor lor de odinioară şi celor de faţă următoarele cuvinte de sinceră recu­noştinţă: ...înainte cu 10 ani am părăsit pra­gul acestui gimnaziu. Fără să ne dăm seama, fiind privirea noastră aţintită în viitor, ne despărţeam pentru multă vreme. Ceva nedesluşit în sufletul nos­tru ne şoptea să ne întâlnim din nou peste 10 ani. Peste 10 ani să se în­tâlnească prietenii — aceasta era de­viza. In mintea noastră de atunci nu se lămurea altceva, decât o întâlnire a prietenilor şi colegilor de şcoală. Timpul sboară. Astăzi după 10 ani ne întâlnim din nou, aceeaşi, cei vechi, şi totuşi schimbaţi faţă de tre­cut. În focul curăţitor al celor 10 ani s’a lămurit înaintea ochilor noştri aurul curat din peatra sură; din acel ceva atrăgător, dar nelămurit, aducem as­tăzi sentimentele noastre de devota­ment şi dragoste pentru slujitorii a­­cestui altar de cultură, devotament şi dragoste care ne-a adunat din nou aici. Suntem copii cari se reîntorc la vatra părintească. Ce pot ei spune în acest moment? Că au umblat prin lume şi prin ţară... şi că n’au mai gă­sit în alte locuri iubirea ce au simţit-o în această casă? Să spunem că sfatu­rile ce le-am primit aici, poveţele şi merindea de drum, ce am primit-o în acest loc, ne-a îndreptat paşii până a­­cum şi ni-i îndreaptă cei din viitor? Că noi simţim binefacerile acestei şcoale etc. Da..., de ce le am spune acestea, când ştim că prezenţa noastră în a­­ceasta zi şi în acest loc mărturiseşte pentru noi destul de răspicat. Cine se reîntoarce acasă, nu se reîntoarce cu sufletul, gol. Şi mai e un lucru prea natural ca creşterea de acasă să o ducă omul cu sine în tot locul, şi să se ajute de ea în tot locul. Cine bea din urmă de lup să face lup, cine bea din urmă de cerb să face cerb, şi noi am beut din apa vie a acestui gimnaziu şi nu pu­team să fim alt­ceva decât ce suntem astăzi. Gândul nostru sboară cu 10 ani mai înainte. In bănci, ascultam lecţiile, şi cu ochii aţintiţi la carnetul ce-şi roscolea filele, puneam la cântar bu­nătatea sufletului care-şi purta ochii deasupra numelor noastre. Av­em şi noi anumite judecăţi şi păreri, şi vorbiam despre »prieteni« şi »duşmani«. Şi iată astăzi după zece ani sunt cristalizate părerile noastre de atunci, şi nu vedem decât cristale de binevoitori şi prieteni desinteresaţi. Şi dacă acum 10 ani am făcut legături să ne întrunim noi de noi, colegii, venim acuma să vedem binevoitorii şi prietinii desinteresaţi, cari sunt foştii noştr­i profesori. Lor le este închinată ziua de astăzi. Munca nerăsplătită am dori să aibă răsplata acestei zile! Se zice, că a fost, — ca în toate poveştile, — un împărat; şi împăratu a avut o grădină împărătească cu pomi şi arbori de tot felul, de-ţi era mai mare dragul să o priveşti. Grădinarii curţii domneşti îngrijau grădina , săpau în jurul pomilor. Şi, cum rădăcinile erau prea la suprafaţă se răreau şi tăiau rădăcinile, — şi cum ramurile erau prea lungi, şi s’ar fi împiedecat una pe alta în creştere, au luat foarfeci şi au retezat vârfurile. Grădinarii erau învăţaţi şi ştiau cum trebue să fie gră­dina mai târziu. Şi cum ori­ce rană doare, se văitau ramurile şi rădăcinile şi nu vedeau nici un folos, ce ar putea urma din ciu­gănirile lor.­­ — »Voi să ne fiţi mulţumitoare că vă îndreptăm crengile spre lumină şi rădăcinile spre afunzimi«, — au zis grădinarii. — »Pe voi vă plăteşte împăratul pentru munca voastră«, au răspuns ar­borii grădinei. »N’avem de ce să vă fim mulţămitori.« — Grădinarii simţeau, că la apa­renţă, s’a spus un adevăr, dar munca lor, truda lor de zile şi nopţi era ne­­răsplătită, şi în gândurile lor să mân­­găiau cu îndeplinirea conştienţioasă a datoriei lor. Mângâierea lor este ceea ce nu se poate plăti cu bani. Povestea va fi încă lungă şi tăl­­cuirea ei e uşoară, nu o mai încercăm aici; pentru noi ajunge. Noi am venit astăzi la grădinarii noştri. E oare suficientă presenţa noastră să esprime tot ce am dori , la Biblioteca Meteana ASTRA 1 *P1188* Instrucţia politică a moş­tenitorului de tron. »Prager Ta­geblatt« e informat din Viena, că In cu­rând se va începe instruirea In ştiin­ţele politice şi de stat a tinerului moş­tenitor Carol Francisc Iosif. Aceasta e dorinţa M. Sale. Doi oficiali superiori de stat vor da instrucţii teoretice şi prac­tice noului candidat la tron, atât în ce priveşte politica externă cât și Internă a monarhiei.

Next