Gazeta Transilvaniei, iunie 1915 (Anul 78, nr. 117-140)
1915-06-11 / nr. 125
Nr. 125. ABONAMENTUL Pa an an . . .24 Dos. Ps o nnm. de sui 12 * Pe trei luni. . . 6 „ Pentru Romania fl sfrAmnfttate. Pa an ca . . . 40 lai. Pa oum. da an 20 „ «BLiron S', aae, Brasov Joi 11 (24) Iunie 1915 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Anul LXXVffl. REDACŢIA Sl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 mSERATELE sa primeau la administraţia. Preţul după tarii fi Învoială. «arai» Manuscrisela nu sa innapoiasă. Situaţia internă a Rusiei desnădăjduită. Paralel cu Înfrângerea armatelor ruseşti In Galiţia, care a culminat eri seara in reocuparea Lembergului de cătră trupele noastre aliate, pătrund în publicitate tot mai multe veşti despre demoralizarea tot mai mare a armatei ruseşti, care esplică în bună parte trecut Ruşilor din ultimul timp. Cu toate măsurile de reprimare luate de forurile militare şi administrative ruseşti, mişcarea revoluţionară în Rusia pare a se manifesta tot mai pe faţă făcând ravagii şi în şirele armatei combatante. Iată de pildă ce a povestit la Bucureşti d-l Ştefănescu, directorul general al Regiei monopolurilor statului, care s’a reîntors zilele trecute din Rusia, după ce a predat acolo o cantitate mai mare de tutun românesc . — In Rusia — a spus d. Ştefănescu — se petrec lucruri foarte grave. Autorităţile nu sunt in stare să înfrâneze mişcarea socialisto-revoluţionară şi ea se întinde nesupărată peste întreaga împărăţie. Ceea ce e mai îngrijitor e, că spiritul revoluţionar a pătruns şi în armată. Sunt indicii, că la cele mai multe atentate revoluţionare, îndreptate împotriva transporturilor militare, au luat parte soldaţi în activitate şi în multe locuri şi ofiţeri. Cât timp am stat în Rusia — şi n’am stat tocmai mult — au avut loc peste douăzeci de atentate de acest fel. Un tren militar, plin cu muniţii de războiu şi care era destinat frontului galiţian, a fost zvârlit în aer de o maşină infernală, pusă nu se ştie cum sub roţile vagoanelor. Am asistat la această scenă, pe care n’o s’o uit câte zile voiu avea. * Un alt document tot atât, de elocvent este următorul, pe care îl estragem dintr’o corespondenţă telegrafică publicată de zarele bucureştene: Marele duce Nicolae voind să facă o inspecţie a magaziilor de provizii de lângă Varşovia, intendenţa rusă le-a dat foc cu o zi înainte de inspecţie. In urmă s’a stabilit că în aceste magazii trebuiau să fie aprovizionări în sumă de 10 milioane ruble, dar după cercetările făcute nu se aflau nici pantru un milion de ruble. In urma cercetărilor făcute şi din ordinul marelui duce Nicolae au fost imediat arestaţi 250 ofiţeri superiori de intendenţă. Din cauza acestor colosale fraude, numeroasele trupe concentrate în jurul Varșoviei suferă de foame. Un ziarist din Kiev, care a publicat câteva amănunte asupra acestor fraude, a fost arestat și condamnat la o amendă de 8000 ruble.* Aceste două fapte, cari n’au nevoie de un comentar deosebit, ne dau preţioase indicii despre situaţia precară din interiorul imperiului rusesc. Ele ne evocă în acelaşi timp in memorie de Castrul Ruşilor din 1904 în răsboiul lor cu Japonia, care a fost precedat de aceleaşi întâmplări nenorocite. Scrisori cătră an pretin tinăr. de v. m. Scrisoarea X. Fiecare generaţie, zice undeva Caragiale, e un product istoric care moşteneşte păcate şi lasă moştenire păcate... Legea eternă a progresului însă ne spune, că generaţiile mai tinere care vor veni în urma noastră vor căuta să-şi esamineze cu seriozitate păcatele moştenite şi să vor desbăra rând pe rând de ele prin puterea voinţii şi prin râvnă spre o stare mai desăvârşită. Iată în cuvntesenţă problema tinerimii. Chemarea tinerimii, în general luat, nu e să desvoarte o acţiune în viaţa publică ci numai să se pregătească ca atunci când va sosi momentul ca să ia frânele conducerii neamului, să aibă la activul său un spor de cunoştinţe şi de însuşiri morale, iar în partea cealaltă un minus de păcate moştenite. Nime nu mai cere azi de la tinerime ca să ia parte activă la luptele politice, încât pentru frământările noastre culturale şi economice, cooperarea tinerimei e admisă şi dorită numai din consideraţii educative. Alăturea şi sub conducerea celor mai bătrâni tinerimea se va mărgini a face mai mult un curs practic întroducându-se de timpuriu în arta propagandei culturale şi economice. In afară de aceste îndatoriri chemarea tinerimei va fi exclusiv de a se pregăti prin studii serioase pentru greaua chemare ce-o aşteaptă. Călăuzit numai şi numai de dragoste şi obiectivitate iar nici decum de un spirit de critică cu orice preţ, voi cerca să arăt în cele următoare relele cari bântue tinerimea şi se rndic în ace- laş timp şi mijloacele de îndreptare. Cel dintâi păcat — în mare parte moştenit — al tinerimii e că nu e pătrunsă îndeajuns de necesitatea unei culturi sau mentalităţi neaoş româneşti. Tinerimea de la universităţile din patrie se compune din două feluri de elemente. Există o minoritate crescută în spirit românesc, ieşită din cele câteva şcoli medii ale noastre şi o majoritate trecută prin şcolile medii streine. Fatal e că nni minoritatea mai conştientă influenţează în direcţie bună pe cei mulţi şi instreinaţi ci tocmai din potrivă, cei puţini după câteva încercări pe apucatele se descurajează şi se molipsesc cu încetul de mentalitatea alterată a celor mulţi. In timpul din urmă am văzut străduinţe lăudabile în unele centre ca spre pildă în Cluj, de a se crea o viaţă mai culturală şi mai românească prin aran- jarea de conferinţe şi şezători literare. De cumva aceste se vor dovedi numai de nişte apariţii efemere şi nu vor avea puterea să se’ expună şi’ să devie tradiţii obligatoare şi pentru generaţiile de tineri ce vor urmă, întreaga muncă va fi fost zadarnică. In punctul acesta răspunderea va cădea în mare parte asupra intelectualilor noştri şi în deosebi a scriitorilor şi conferenţiarilor noştri cu reputaţie din centrele de cultură românească cum e Sibiiul, Blajul, Braşovul etc. dacă nu vor înţelege de cât vreme importanţa mare a unei acţiuni de sprijinire şi încurajare a începuturilor de viaţă culturală a tinerimii. Seria de conferinţe aranjate de Asociaţie în Sibiiu îşi va fi având rostul iei. In acelaş timp însă Asociaţia noastră nu ar trebui să neglige nici centrele cele mai expuse şi mai îndepărtate de soarele unei adevărate culturi naţionale. Secţiile literare ştiinţifice ale Asociaţiei noastre ar trebui’să ’chibzuiască asupra unui program serios de o propagandă culturală mai ales în oraşele unde avem o tinerime universitară’ în număr mai mare. In fiecare an şi după un plan bine gândit ar trebui să se ţină in Cluj, Orade şi chiar în Budapesta câte un ciclu de conferinţe, care să fie adevărate cursuri de literatură, istorie şi istorie culturală românească. Cei mai buni conferenţiari de la noi şi chiar de dincolo ar trebui să alerge an de an acolo unde primejdia e mai mare şi influenţa streină mai cotropitoare. Efectul nemijlocit al acestor conferinţe ar fi că ar trezi în tinerime interesul’ faţă de lectura românească. Cărţile dinbibliotecile societăţilor culturale proprii ale tinerimii, sau puse în serviciul tinerimii, ar fi atunci mai cetite şi nu ar rămânea numai nişte decoruri neroditoare, roase de molii’. Un alt cusur al educaţiei tinerimii noastre e că nu caută să închege nişte legături mai puternice cu cultura românească din regatul român. Cu toate călduroasele apeluri ale d-lui Iorga, ce minimal e numărul acelora, cari au alergat la izvorul de însufleţire şi dragoste faţă de tot ce e românesc de la Vălenii de Munte. Lipsa de mijloace nu e o scuză. Cine nu are bani ca să călătoarească cu trenul accelerat, iee în mână toiagul de turist. Ţi-e mai mare dragul să vezi cetele de studenţi germani cari în vacanţele de vară cutreeră pe jos cu „Rucksack“-ul în spate întreaga patrie germană îmbogăţindu-şi cunoştinţele, însufleţindu-se la vederea operelor de cui , tura şi artă şi întărindu-şi trupul prin ur-ă carea pe munţii înalţi presăraţi de cas-tele şi cetăţi pline de reminiscenţe istorice. Tinerimea noastră Împărţită în cete ar trebui să cutreere vară de vară toate oraşele şi mănăstirile de dincolo, iar din ascultarea cursurilor de vară de la Văleni să se întoarcă cu un spor de dragoste şi interes faţă de tot ce e al nostru. Durere aceaşi nepăsare — şi mai puţin scuzabilă — se observă la tinerimea noastră chiar faţă de ţinuturile locuite de Românii din Ardeal şi Ungaria. Nu-mi pot închipui o mai potrivită şcoală de educaţie naţională decât cunoaşterea la el acasă a poporului nostru, care cu toată unitatea de limbă şi lege prezintă după ţinuturi o varietateatât de bogată de porturi, fel de viaţă şi datini. Ca să devii un bun conducător trebue să te insueşti a cunoaşte temeinic poporul, pe care vei avea să-l conduci. Lucrul acesta însă nu se poate face din carte ci numai cutreerând veri întregi diferitele ţinuturi locuite de Români. Unde vezi la noi, ca în vacanţele de vară să roiască cete numeroase de studenţi prin romanticii noştri munţi, prin splendidele trecători ale Carpaţilor şi prin Maramureşul atât de părăsit? Ar trebui altoit mai mult simţ şi dragoste I faţă de frumseţile naturii şi faţă de mo- I de’stele noastre’ monumente istorice. I Detunata, Cetatea de la Roşia, Cheia Contractele de serviciu ale mobilizaţilor. Una din multele chestiuni, pe cari le-a scos la suprafaţă războiul actual este şi chestiunea contractelor de serviciu, a existenţei viitoare, a celor chemaţi sub drapel, chestune, ce va deveni de cea mai mare actualitate imediat după terminarea războiului. Miile de împingtiţi de tot soiui, cari şi-au părăsit ocupaţiile, posturile, pentru a-şi împlini datoria faţă de patrie, reîntorşi, după terminarea războiului, la vetrele lor, se vor anunţă pentru continuarea serviciului la foştii lor patroni,în presupunerea şi în justa aşteptare, că funcţiile, ce le-au ocupat înainte de războiu, le vor fi rămas rezervate şi pentru timpul de după războiu. Este de sperat, că numai în puţine cazuri vor află impiegaţii uşi încinse, în direcţia aceasta, la patroui, şi că, în majoritatea cazurilor patroni, privaţi, ca şi instituţii, în considerarea împrejurărilor excepţionale, ce au subversat, dar şi a presiunii morale, ce-o vor simţi, îşi vor întâmpină pe foştii impiegaţi cu toată prevenirea, şi le vor oferi iarăşi existenţa, ce au avut-o înainte de războiu. Se vor ivi însă fără îndoială şi cazuri, unde războiul şi părăsirea serviciului din partea impiegatului vor fi considerate ca un motiv binevenit pentru unii patroni, pentru resiliarea, desfacerea contractului de serviciu dintre ei şi impiegaţi. In fine nu este eschisă nici posibilitatea, ca uneia întreprinderi să fi avut să sufere atât de mult în urma răsboiului, încât în adevăr să fie necesitate a-şi reduce mai mult ori mai puţin personalul. Cel mai complicat caz însă, care asemenea va obveni, este când patronul în interesul continuităţii şi a bunului mers al afacerii sale, a fost nevoit să-şi angajeze în interval, în locul impiegaţilor săi mobilizaţi, alte puteri de lucru, de cam acum, sau nu se poate sau nu voieşte să se degajeze de dragul foştilor săi impiegaţi. Se naşte acum întrebarea, cum vor putea aduce în concordanţă dediversele interese, ce se ciocnesc în cazurile amintite mai sus şi cum se vor putea aplana conflictele, ce se vor naşte, deoparte între patroni şi foştii lor impiegaţi, iar de altă parte între cele două grupe de impiegaţi, vechi şi noi, ale diferitelor întreprinderi. Legea nu oferă în privinţa aceasta puncte de orientare, pentru că nu a prevăzut cazul războiului, şi mai ales nu, al unui războiu atât de îndelungat ca cel prezent. Şi cum In aceasta chestiune, de o importanţă atât de capitală, cei mai slabi, impiegaţii nu pot fi lăsaţi fără scut şi la discreţia celor mai tari, a patronilor, faţă de cari, declarat odată conflictul, în cele mai multe cazuri ar sucombă — singura chemată a da o soluţie mulţumitoare acestei chestiuni este puterea statului. Statul are nu numai putinţa, dar şî înalta datorie o luă sub ocrotirea sa, pe cei ce, urmând glasului său de chemare, şi-au expus viaţa pentru patrie — ca după terminarea războiului, să-şî poată redobândi existenţa, acolo, unde în privinţa aceasta nu ar întâmpina bunăvoinţă şi prevenire din partea foştilor lor patroni sau li s’ar refuză — nemotivat — resugilarea în funcţiile deţnute înainte de războiu. Va trebui statul sâ impună, în mod obligător, tuturor întreprinderilor din ţară, susţinerea contractelor de serviciu ale impiegaţilor lor, în fiinţă înainte de războiu şi să admită abateri de la aceasta normă generală numai în cazuri motivate şi numai acolo, unde se dovedeşte că menţinerea, reangajarea personalului dinainte de războiu periclitează — în urma situaţiei schimbate —■ în aceiaşi măsură întreprinderea în existenţa sa, precum pierderea postului său ar primejdui existenţa individului şi a familiei sale. Executarea practică a unor astfel de norme întâmpină, desigur, mari dificultăţi. Vor trebui însă căutate şi aflate din partea factorilor chemaţi, căile şi mijloacele pentru învingerea tuturor dificultăţilor. In caz contrar şi dacă miile şi zecile de mii de impiegaţi de tot soiul, reîntorşi din răsboiu, vor fi lipsiţi de orice scut al statului întru redobândirea funcţiilor şi ocupaţiilor lor, pe cari nu din vina lor le-au părăsit, — pe lângă enormul număr al invalizilor de răsboiu — ţara va fi inundată, tot ca o urmare a răsboiului, şi de un imens număr de oameni lipsiţi de lucru. Or, aceasta nu poate fi şi nu este în interesul nici al statului şi nici al societăţii. In ce priveşte întreprinderile româneşti, sub cari înţelegem aici mai ales băncile noastre, şi puţinele întreprinderi de altă natură, de cari dispunem, nu ne îndoim, că acestea îşi vor face datoria faţă de colaboratorii şi îndrumătorii lor credincioşi din vremile de pace, chiar şi fără o presiune mai înaltă, bine ştiind că aceştia, în urma stărilor specifice de la noi, merită şi sunt avizaţi la îndoită consideraţie din partea celor în putinţă a le oferi scut şi ocrotire. Ne-o chezăşuieşte aceasta frumoasele pilde de solicitudine, cu care — cu toată durata neaşteptată a răsboiului — întreprinderile noastre financiare au împărtăşit şi până acum pe funcţionarii lor şi familiile acestora, oferindu-le şi în aceste vremuri, deopotrivă de grele şi pentru ele, sprijinul lor, fără de care desigur număroase familii ar fiost expuşi celei mai negre mizerii. E. R. Italia şi România. — Un articol al contelui Andrassy.In ziarul »Magyar Hírlap« a apărut un articol din psana contelui Andrassy asupra încercărilor Italiei, care ar avea de scop să determine partidele politice ungare la o pace separată sau să încerce o presiune asupra Monarhiei prin intermediul unui partid oarecare. In dosul paravanului — zice contele Andrassy — stă Sonnino, care încearcă să ameninţe Ungaria cu aceea că în caz dacă ea acceptă pacea separată, Italia va împiedica ca România şi Serbia să capete teritorii din regatul ungar. De asemenea Italia nu va întreprinde nimic în dauna Ungariei. Andrassy observă că e lucru vădit că în Ungaria nu se va găsi nici un om care să accepte acest plan al lui Sonnino, dar că Italia vrea să exercite, în chipul acesta o presiune asupra României, căreia vrea să-i dea a înţelege că ar fi bine pentru România ca să se înţeleagă cu Triplicea cât mai repede, căci de nu, i-o poate lua înainte Ungaria şi că puterile vor răsplăti aceste servicii maghiare. Pe noi ne lasă reci, aceste manevre italieneşti, — observă contele A. — dar România ar putea învăţa din ele, căci ele sunt un criteriu îndestulător pentru sinceritatea politicei italiene. El nu crede însă că România va merge pe această cale. Actualele îndatoriri ale Ungariei sunt în perfectă concordanţă cu interesele ei de existenţă. Ungaria crede că menţinerea sancţiunei pragmatice şi alianţa ei cu Germania e o necesitate inexorabilă, ba ceva mai mult, ea se aşteaptă ca după război relaţiile ei cu Austria să devină şi mai calde, şi mai reale, iar alianţa ei cu Germania mai intimă. SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Azi dimcneaţă am primit de la biroul de presă al prim-ministrului următoarele comunicate oficiale telegrafice: Budapesta 22 Iunie. — Din marele cartier general al nostru se comunică oficial cu data de azi: Situaţia în nordul monarhiei. Luptele în jurul Leibericului ţin încă. Spre sud dela oraş şi spre vest dela Dornfeldt am spart ori linia rusească şi am pus stăpânire pe mai multe trecători peste pârâul Szczerek. Pe frontul dinspre nordvest dela Lemberg am ocupat după lupte violente, în cari s’au distins mai ales landwehr-ii din Viena, mai multe forturi. Nemţii au luat cu asalt înălţimile situate spre vest dela Kurkow. Am respins toate contra-atacurile ruseşti cauzând duşmanului perderi foarte grele. Spre sud dela Nistru situaţia generală .