Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1915 (Anul 78, nr. 236-259)

1915-11-25 / nr. 255

Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe 12 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor.; pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe 7, an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, In fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. 1­0^ Nr. 255 Braşov, Miercuri 25 Noemvrie (S Decemvrie iQ 19Î5 Anul IJXV»». Răsboiul Italiei. Acum vr’o 7—8 luni Italia în­treagă fierbea de strigătele celor cari cereau răsboiul, pentru că nu-l cunoscuseră decât din poveşti, dela măsuţele cafenelelor şi nu l’au vă­zut decât la cinematograf. Şi glasul lor n’a rămas fără ecou. Negrul Bareilai care înconjurat de boemi, l’a detronat de-atâtea ori — în fantazie — pe regele Victor Ema­nuel, la masa dela cafeneaua Arag­­no, apoi D’Anunzio, s’au pus în fruntea celor cari cereau răsboiul, nemai voind ca Italia să fie o ţară pentru lunile de miere, sau un mu­zeu. De atunci soldaţii generalului Cadorna sângeră şi pier la grani­ţele monarhiei, fără a putea răs­­bate câtuş de puţin spre punctele magice spre cari i-a trimes diplo­maţia italiană. Splendida ţară a ar­tei, care era străbătută în lung şi lat de turişti din lumea întreagă, e străbătută azi de armate cari pleacă la moarte şi de trenuri sanitare, cari împrăştie pretutindeni nelinişte şi deprimare. Acelaş tablou ca în majoritatea ţărilor din Europa, cari sângeră pe urma acestui răsboi. Pe piscurile albe şi sălbatice ale Alpilor urlă acum tunurile ita­liene a pustiu şi să prăpădeşte a­­tâta tinereţi. Atâta viaţă tânără se stinge acolo în lupta teribilă cu na­tura şi cu născocirile blestemate ale geniului omenesc. Şi tot mai pline sunt lazare­tele şi spitalele,­ iar muzeelor şi bibliotecilor nu le mai deschide ni­meni uşile. Italia a intrat de bună voe în lanţul acesta al sângelui, al morţii şi al distrugerii. Şi cu atât mai greu e acum deprimarea care stă­pâneşte acolo. Italia a intrat de bună voe, cu toate că aceste măceluri abomi­nabile n’au nimic ce ar putea să încânte pe cineva. îmi aduc aminte de o poezie a lui Giovanni Pascoli, adresată acum câţiva ani, acelor italieni, cari au mers să-şi câştige pâi­nea de toate zilele în ţări străine şi peste ocean, deoarece patria-mamă nu-i mai putea hrăni. E atâta iubire, atâta sfâşietoare du­rere în Versurile marelui poet italian. Răsboiul mondial i-a silit pe­­acei pribegi italieni să se întoarcă Intr'o noapte furtunoasă. Sfârşisem o povestire de Crăciun, posomorâtă ca şi zilele triste pe cari Ie petreceam. Aruncai condeiul şi scu­­lfindu-mă, începui să măsor odaia în lung şi în lat. Inoptase. In ureche îmi jucau, so­sind din uliţă in odăiţa mea aproape cufundată în întuneric, sunete ciudate ca un fel de şoşonii, sau suspine. Era, fără îndoială, vâjâitul zăpe­­zeî care, ridicată de vânt, viea frecân­­du-se de păreţii casei. O pală groasă trecea şi dispărea prin faţa ferestrei, zămislind la suflet o irepresiune de to­ropeală şi frig. Mă apropia­ de geam şi privi în stradă. Era pustie. Din vreme în vre­me nori străvezii de zăpadă erau zmulşi de furtuni de pe acoperişuri şi sburau ca nişte bucăţi de stofă albă şi uşoară. In faţa geamului meu un fanar lumina; flacăra tremura, se lupta în potriva vântului; când şi când dupga de­­lumi­­nă tremurătoare se lăţea în aer ca lama unei săbii. De pe acoperişuri cădeau fulgi de zăpadă şi străbăteau prin dunga lumi­noasă, înveșmântându-se un scântei multicolore. Mâhnirea mă cuprinse, mă îmbrăcai repede, stinsei lampa și mă culcai. Când întunerecul umplu odaia, sgomotele devenira mai limpezi și lu­mina ce cădea prin geam arunca pe mine o pată mare de un alb fără stră­lucire. Ceasornicul meu număra repede secundele. Câte­odată sgomotul înăbu­şit şi viscolului astupă tic-tacul acestei munci netulburate, apoi din nou au­zeam loviturile s­cundelor ce se pră­­buşau în veşnicie. Adesea ele ţăcăneau aşa de lim­pede, ca, şi cum aş fi avut un ceasor­nic in cap. Mă gândeam la paginele ce scrisesem. Care la era înţelesul? Aveau vre-o valoare? Povesteam in ele la tâm­­plarea foarte simplă a doi sărmani, un bătrân orb şi femeea sa, două fiin­ţe uitate de moarte, sfioase şi în tru­pul cărora abia aburea suflarea vieţei. Pe mânecate, in ajunul Crăciunului, plecaseră din satul lar ş colindaseră prin cătunele vecine cu cerşitul, ca să poată şi ei prăznui cu puţină bucurie marea zi a naşterii Domnului. Se legănară în nădejdea că au să aibă vreme­a să colinde pe la fermele cele mai apropiate şi să se întoarcă acasă la vremea vecerniei, cu traistele pline de tot felul de lucruri, date in numele Domnului. Şi nădejdea lor fu înşelată, milostivirile rari, rari de tot. Era cam târziu când, sleiţi de oboseală, îşi dădură seama cât­e vremea să se întoarcă la bordeiul lor fără foc. Cu o povară uşoară pe umăr şi cu o grea mâhnire în inimă, cei doi bătrâni se pomeniră pe câmpul acoperit de zăpadă; orbul înainta încetişor în urma femeii cu mâna trecută prin cingătoarea tova­rășei sale, ca să meargă mai uşor. Noaptea era întunecoasă; norii acope­reau cerul; vijelia sburătuea zăpadă în care se af­undau picioarele nenorociţilor şi satul era aşa de departe ! Tăcuţi, Înaintau îngheţaţi de cri­văţ, împedecaţi de vârtejurile de fulgi ce se ridicau pe drum. Bătrâna sleită de vlagă, rătăcise drumul I mergea de mult pe vale şi bătrânul o întreba înjurând: — Mai avem mult? Ai să vezi, că o să scăpăm vecernia. Ea îi răspundea că satul e aproape, își dădea seama, cu toate acestea, vai ! că rătăcise drumul, dar tăcea. Une­ori i se părea că aude lătră­turi de câini, se îndrepta spre partea de unde veneau, dar repede plecau în par­tea opusă. In sfârșit, descurajată, spuse bă­trânului : — Btrtâ-mă, în numai a lui Isus, uncheşe, ne-am rătăcit şi nu mai pot nerge... Am să mă opresc. — Ai să degeri ! Vreau să aaă pun jos puţin... Şi dacă vom degera ce ne pasă da viaţă! viaţa nu na e aşa de dulce, ca s’o plân­gem. Bătrânul se supune suspinând adânc. S’au aşezat pe pământ, spate în spatiu, părând două mototoale de pânză cu care vijelia se joacă. Viscolul ÎS aco­pere de zăp­ria, îi înceapâ cu crestele as­uţite ale fulgilor s&t și bătrâna, mai râu îmbrăcată de­cât tovarășul său, simte o căldură ci­udată. — B’bătie, strigă orbul, dârdâind de frig, scoală ! haidem. Dar ea adormise și aiurează prin somn, spunâidu-i tunuri fără şir. în­cearcă s’o ridice, dar zadarnic, n’are pu­ere. — Ai să degeri ! ţipă e!. Sa în­spăimântă, strigă într’ajutor. Dar ea nu mai aude. Șî, după cel obosit de frământare în juru-i, se pusa din nou jos pe zăpadă. Intr’o desnă­­dejde mută, se încredinţează că tot ce se întâmplă ca şi tot ce-l mai aşteaptă de acum în­colo, e voinţa Domnului. Şi viscolul, mai potolit, se învârte mereu, sfâşiind cu bucurie soirenţele ce acopăr trupurile lor înbătrânite, diho­­cate de muncă şi de ani. De­odată, vântul aduce un sunet de clopot, solemn, răsunător. .. — Babă, strigă bătrânul frămân­­tându-se, trage clopotul... de recenii?.. haideta repede ! Dar ea plecase cătră lumea din care nimeni nu se mai întoarce... — N’auzi ! Trage clopotul ! Scoa­­lă-te ! Hei am întârziat!... Ei însu-și încearcă să se scoale, dar nu isbuteşte». A’unei, înţelge că-i pierdut şi începe să se roage in şoaptă : — Doamne, primeşte sufleteîe ro­bilor tăi! Amândoi suntem nişte pă­cătoşi... Eartă-ne De atee, îndură-te de noi ! Șs, de­odată, i se pare că a re­căpătat vederea şi ca în raij 03ul câm­pului, într’un nor de zăpadă ce scân­­tee, se înalţă şi lunecă spre el o bise­rică, o biserică de o urzea­l ciudată! Toată e zidită din inimi omeneşti, ce ard cu fureş Şi însu­şi are forma unei inimi, şi în mijloc, pe amvon stă Isus !... Văzând aceasta, bătrânul se ri­dică, cade în genunchi îa pridvorul a­­cestei biserici închipuite şi priveşte pe în patria lor, unde îi aştepta o viaţă de mizerie cumplită. Diplomaţia italiană, generoasă ca orice altă diplomaţie, s’a îngrijit şi de­ aceşti lucrători fără rost, pre­cum s’a îngrijit de ceilalţi locuitori ai ţării şi i-a trimis jertfă la gra­niţele noastre, în răsboiul grozav unde pier buni şi răi deopotrivă. Cu toate jertfele uriaşe încă, parlamentul italian ce s’a deschis zilele trecute n’a putut sărbători nici un triumf, precum desigur s’a aşteptat Italia întreagă în ziua când bersaglierii au deschis ostilităţile împotriva armatelor austro-ungare. Generalul Porro—la Paris Din Paris se anunţă cu data de Dumi­­nică, că generalul Porro subşeful ma­­rilui stat major al armatei italiene, a sosit la Paris. Probabil, el va lua parte la consiliul de răsboiu al antantei, în locul generalisimului Cardob­a, care e reţinut pe front de marile lupte ce sunt în curgere. Peste trei săptămâni Ru­sia va ataca Bulgaria. Savinski fostul ambasador al Rusiei la Sofia, a telegrafist ziarului­­Corriere della Serat, că pregătirile expediţiei ruseşti împo­triva Bulgariei, vor mai dura vreo trei săptămâni, când negreşit pregătirile vor fi terminate şi se va începe acţiu­nea militară. Aminalui Trunbridge —­ail Scutari. Din Londra se anunţă: După o ştire sosită aici, amiralul Treubridge comandantul artileriei engleze de la Belgrad, a sosit la Scutari. 40,000 soldaţi sârbi în Bledna. *Neaon A­tya anunţă: Din Florina vine ştirea, că au sosit la San Giovanni di Medua 40,000 sold­aţi sârbi bine echipaţi, din cari cea mai mare parte nici n’au luat parte la ul­timele lupte. J­off­ie — comandant su­prem al armatelor franceze Din Benin se anunţă : Decretul preşe­dintelui Poincaré care îl numeşte pe J­ofre comandant suprem al armatelor franceze , cu escepţia trupelor din colonii, merită toată atenţia. Impor­tanţa militară a acestui decret este că generalul Smail comandantul corpului expediţionar de la Salonic va fi sub or­dinele lui foftre. Aşa­dar pe viitor Joffre va dirija nu numai operaţiile militare din Franţa ci şi cele din Orient. Exposa al lui Sonino în Camera italiană. Agenţia Ştefani comunică oficial următoarele: Baronul Sonino a făcut următoa­rele declaraţii la Cameră, încă în ziua de 23 Mai, guvernul, tare de votul parlamentului şi prin manifestarile solemne ale ţării a de­clarat în numele regelui război Austro- Ungariei. Motivele declaraţiei de răsboi. Motivele cari ne-au determinat să facem acest pas rezuită cl­ar din cartea verde depusă la parlament cu câteva zile înainte, precum şi din documentele publicate apoi, ca şi din discursurile solemne rostite în cursul acestei luni, de preşedintele consiliului şi de câţiva colegi din minister. Situaţiunea creiată prin violarea părţilor esenţiale ale triplei­ alianţe de către Austro-Ungaria prin agresiunea ei premeditată contra Serbiei cât şi din cauza ne­sbutirii negocierilor pe cari le-am încercat cu dânsa între lunile Decemvrie şi Mai în dorinţa noastră vie de a evita ţării calamităţile răsboiului, a făcut să apară ca urgentă şi imperioasă ne­cesitatea de a asigura prin arme apă­rarea intereselor noastre cele mai vitale de siguranţă şi independenţă precum şi la a tinde la fundamentalele aspiraţiuni naţionale ale Itat­ei. După declaraţiunea răsboiului, AustroUn­­gariei, Germania ne-a notificat că se consideră cu Italia în stare de rupere a relaţiilor diplomatice. Quadripla a urmărit o unire­­a statelor balcanice. Intr’adavăr atribuirea pe cale pa­cifică către Bulgaria, cu largi compen­­saţiuni pentru Serbia, a Macedoniei care fusese designată Bulgariei prin tratatul statelor balcanice din 1912 re­prezenta baza acordului politic încercat de quadrupla înţelegere. Dar politica quadruplei era îndreptată spre o unire a statelor balcanice; politica imperiilor centrale însă dimpotrivă săm­ăna disen­­ziuni. Urile şi răsbupările lăsate aci de al doilea răsboi balcanic furnizau în mod natural duşmanilor noştri instru­mente eficace de acţiune de cari qua­­drupla nu putea să se folosească în urmărirea scopurilor la cari tinde». Da altfel acţiunea diplomaţiei putea să facă prea puţin faţă de starea psi­hologică produsă în opinia publică şi pe lângă aceste guverne, în urma eve­nimentelor militare, mentalitatea lor a rămas impresionată da fiecare eveniment în parte neglijind aprecierea totalului din care nu mai putea să niscă încrederea sigură în victoria finală a aliaţilor. Guvernele acestor ţări, preocupate numai de uri recente şi de revendicări imediate, au înlăturat finalităţi mai mari, mai vitale ale independenţei poli­tice şi economice a popoarelor. Bulga­ria a dispreţuit efertele avantajoase ale quadruple­ şi armele şi le-a în­dreptat dimpotrivă contra Serbiei, când a văzut acest brav mic popor atacat cu foarte mari pregătiri militare de armatele unite ale celor două imperii cen­trale. In această circumstanţă calea de Domat a Italiei a fost limpede: am de­clarat război Bulgariei împreună cu a- fiaţii cu cari am procedat mereu uniţi în tentativele de conciliare şi în des­făşurarea evenimentelor în sforţarea comună a negocierilor diplomatice, în lupta urmărită cu tenacitate de armate în diferite teatre de război s’a dovedit deplina solidaritate amicală a aliaţilor. Acţiunea Italiei. Contribuirea eficace a armatelor italiene la cauza comună este cunoscută de lumea întreagă. De la începutul răz­boiului nostru s’a simţit, în lagărul duşman presiunea formidabilă a arma­tei italiene, care s’a avântat spre cu­cerirea graniţelor naturale ale Italiei. Eficacitatea concursului nostru militar a apărut mai clar când — în Septem­vrie trecut — Austria a fost sfiită să transpoarte în grabă contingente con­siderabila din Galiţia spre Alpi şi prin aceasta a devenit posibilă în acest sec­tor contra ofensiva victorioasă a Rusiei. Această acţiune de concordie, urmă­rită timp mai multe luni în război precum şi în negociere la ce au avut loc, ne­încredinţat de neces­tatea de a da o dovadă politică solemnă a solida­rităţii care există între aliaţi’, dând de­­claraţiunea comună a celor cinci puteri aliate prin care se ratapeşte acea in­tervenită între Finta, Marea Britanie şi Rusia, la 5 Sept. 1914, la care s’a unit apoi Japonia. Actul formal al a­­derârii noastre a fost deja semnat la Londra şi după vorba lui Dante­la q 2 es­ti o fia seggel ehe ogni uomo sga­­nni« (Să fia aceasta dovadă care să convingă tot omul) Relaţiile cu Grecia. Atitudinea Grecia a provocat pre­ocupările şi contestaţiuni, cari într’un anumit moment a atins o oarecare tenziune; totuşi situaţia s’a limpezit repede, graţie schimbului de note, Grecia consimţind fără greutate a da asigurarile cerute în armonie cu prece­dentele sale declaraţiuni de neutralitate binevoitoare. Deci totul arată că pe viitor bănuielile fiind risipite, se va re­lua cu Grecia cele mai bune relaţii de încrezătoara cordialitate, în urma că­reia va fi uşor a se tranşa în chip sa­tisfăcător flotare chestiune, interesând garantele de libertate, de mişcări a tru­pelor aliate la Salonic, precum şi pe drumurile ce pornesc de­ aci, precum şi s­guranţa aprovizionării pe mare, monabil expansiune! noastre economice de cealaltă parte a Adriatic*»­. Cartea verde depusă în parlament îr» Mai tre­cut expune acţiunea noastră întru apă­rarea Sârbiei încă din înainte de Intra­rea noastră în război. De acord cu a­­liaţii noştri afirmăm a fi tenta de ne­­înlăturat în acest mare război restau­rarea eroicului popor sârbesc în pleni­tudinea independenţei sale. Astăzi ar­mata sârbească sub apăsarea dublei agresiuni caută o cale de salvare spre mare cu toate laudab­lele silinţe ale corpului anglo-francez debarcat la Sa­lonic, Italia nu poate rămânea nesimţi­toare la apelul desnădăjduit ce-i vine da dincolo de Adristică. Vom face deci cât, mai neîntârziat, ceea ca depinde da noi spre a veni în ajutorul armatei sârbeşti asigurând, de acord cu aliaţii, aprovizionarea ei şi stocul de muniţi­­uni, uşurând concentrarea în aşteptarea momentului revanşei care va sosi. Interesele Italiei în Adriatică. Prezenţa drapelului nostru şi pa celatt mal al Adriaticei va însemna şi reafirmarea politicei tradiţionale a Italiei cu privire la Albania care reprezintă acum ca şi in trecut un interes de prim ordin pentru noi, existenţa ei fiind in­tim legată de echilibrul Adriaticei. Are o foarte mare importanţă pentru Italia menţinerea independenţei poporului al­banez a cărui naţionalitate caracteris­tică şi veche, s’a discutat degeaba şi s’a negat în scopuri­­interesate. Italia se ocupă de revendicarea graniţelor sale naturale şi de cucerirea porţilor Italiei cu tenacitate şi abnegaţie egală a vân­tului de vitejie al armatelor italiene. Vom obţine în acelaş timp liberarea celor de rasa noastră cari de mulţi ani de zile susţin o luptă illegală contra operei ascunsa şi tenace de desnaţio­­nalizare urmărită în Austria. Apărarea strategică a Adriaticei constitue o altă pârghie a acţiunei noastre politice. Este pentru Italia o necesitate r­­ală şi abso­lută de apărare legitimă a echilibrului în Adriatica prin care să se compani­zeze configuraţiunea de­favorabilă a li­toralului nostru oriental. Sorino a continuat apoi vorbind despre operaţiile militare ale ar­matei itaiene, accentuând că Italia va continua răsboiul până la victoria fi­­nală. * In şedinţa de Sâmbătă a Cameri­­tiliene — după cum sa anunţă din Lugano — socialistul independent, po­­­fesorul Luczi a luat cuvântul. Din toate cuvântările de până acum aceasta a fost, cea mai însemnată. Profesorul Lucci, reprezentantul Neapolului, a vorbit despre război fără fraza şi a desaprobat că Italia s’a ames­tecat în război de bună voie şî fără motive imperioase, punând soarta ţării la joc. Cuvântarea a fost reprodusă de presa italiană cutoai la extrase mici. Lucci a demonstrat el presupunerile acrie din cari au purces intervenţiunea Italiei s’a dovedit ca falsa de’a început Situaţia Sârbiei. Independenţa politică şi economică a Sârb­ei a fost totdeauna u­na din pârghiile politicei italiene în Balcani : ea corespunde unei necesităţi intele­s existenţei Italiei ca mare putere. Ab­sorbiţiunea politică şi economică a Sâr­biei de catră Austria ar reprezintă un grav şi constant pericol pentru Ital­a ridicând în acelaş timp un zid în jur­

Next